Romanulu, august 1866 (Anul 10)

1866-08-05

ADMINISTRAȚIUNEA diariului. Suntu rugați toți doi. Abonați ai a­­cestui diariu ale cärora abonamentu ex­­piră la 16 ale curentei luni Augusta, se bine-voiască a grăbi reabonarea d-lorii spre a nu încerca întrerumpere la pri­mirea foilor, pe căndă ar voi se le aibă; căci, dupe regulele ce păstrăză acestă administrațiunea, nu va mai pute se le dea foia decătu pînă la 20 Augustă în Capitală, și pînă la 25 în districte. _____________________GR. P. SERRURIE. Bucurescî £ Augustu. ? Scirile din afară ce ne vină astă­ziî aü uă ’n­­semnătate, relativă negreșită, și d’acea­a repro­­ducîndu-le, puțină mai la vale le recomandăr­ii atențiunii cititorilorü nostril. Concesiunile de teritoriu pe se­­ jice c’ar fi a se face Franciei au insemnctatea lorii, insă, fiindu pînă acuma numai unu simplu se­­ Jice, de­și destulă de probabile, ne marginimű in a înre­gistra numai scirea, asta-felu precumü se publi­că de unele foie străine. Mai interesant e daru nu ne remăne a ’nsem­­na aci, de cătă că armisteciulu între Italia și Aus­tria s’a prelungiți­ pînă la 10 Augustă, și se cre­de că Austria va cede, din causă că condițiunile de pace, asta-felü cumă le a priimitu Italia s’au făcută de către Francia. Acesta dară a interve­nit­­ din nou și cere cu stăruință ca Austria se priimăscă a reda Italiei nu numai Venezzia dară și partea Tyrolului, curată Italiană, fără nici un al­ă pretensiune. Căndă dară Francia stăruiesce Austria priimesce negreșită, mai cu semn în sta­rea în care suntă lucrurile astă­zi. In m­omentulă căndă costiurile de schim­bări teritoriali suntă atătă de multă la ordinea ijilei, datoria nostra este de a comunica cititorilorü scirea forte acre­­d­­ată chiară în ducatură de Luxenburg, că partea din acesta ducată coprinsă între orașial­ Luxemburg, rai­ă forte­­reței și rîul­ Mosela, va fi anexată Franciei, care va priimi încă vechiele părți francese din cantonele belge Phi­­lippeville, Marienburg și Bouillon. In schimbul­ acestoră cesiuni, i se va da Belgiei Limburgulu hollandeză, și partea de la nord­ a marelui ducată de Luxemburg. O­ parte din ducatul­ de Oldemburg și din Hanovra se vor­ da ca compensare Hollandei. Nu scimă dacă aste ruierite sunt­ a­devărate, însă la multe persone ară pu­tea se pară posibile. (L’avenir National.) Berlin, 8 Augustă. Gazette nationale anunțță că comitetul­ de Na­­ționalverein s’a­otărîtă a adresa unu apelă mem­­br­iorii acestei asociațiune. Acestă apelă, desti­nată mai cu sema poporațiunilor­ germane de la Sudă, va fi în curăndă publicată. Plorenza, 8 Augustă. Regele a numită pe generaliulă Menabrea și pe cornitele de Barral plenipotențiari ală guver­nului italiană la conferinția din Fraga. Celă mai mare numeră din comune și din pro­vincie au declarată deja că se însărcina a se per­­cepa împrumuturi naționale pentru guvernă. Se ascuptă totu astă­felă de declarațiuni din cele­lalte provincie. Trupele italiane se concentrezi pe teritoriul­ veniziană în posițiuni defensive. Acea­a ce ruice Gazetta de la Viena asupra unei scrisore a imperatului Napoleone către re­gele Italiei este uă invențiune. Uă înțelegere per­fectă domnesce între Francia și Italia asupra în­­trunirea Venezziei cu Italia. Padua, 8 Augustă. încetarea ostilităților­ a fost­ prelungită cu doue­­<zeci și patru de ore, adică pînă la I­ augustă, la patru ore dimineța. Se citesce în resumatură politică ale septemănei din Montturiulu de sera . Preliminariile de la Nicolsburg au regulată tate puntele de unde putea depinde continua­rea resbelului între Prusia și Austria. Pentru a redigea clausele difinitive ale pacei, nu remănea de­cătă a deduce consecințele din principii care au fost­ primiți în ambele părți. Se asigură că astă negociere ar fi chiară de acumă destulă de înaintată; tratatulă va fi subscrisă la Praga. Sta­turile de la Sudă vară trebui se negociesc deo­­sibită cu Prusia, și plenipotențiarii loră se ’n­­trunescu de pe acumă la Berlin. „Italia a aderată la armisteciură stipulată de Austria și de Prusia, fără ca nici ună actă ofi­ciale se fiă intervenită între cabinetele de la Vie­na și de la Florența. Pentru ca se se faciliteze înțelegerea a­upra acestui subiect­, încetarea de ostilități încheiată mai întîiă s-a prelungită pînă la 10 August­. Dificultățile ce întîmpină astă înțelegere vină din cestiunea de a șei dacă ar­misteciulă va fi încheiată pe baza ocupațiunilor­ militaiie, sau dacă se va adopta linia de demar­­cațiune ce ar resulta din cesiunea acordată de Austria. Saint Naszaire, o Augustă Impărătesa Mexicului a sosită aci­astă dimineață. M. S. mexicană pleca la Paris, unde va sosi mane­­i London 6 Augustă. Ună meeting in favorea reformei s’aă ținută în astă sără­ia Guildhall, sub președința lordu­lui mairă. Mulțimea era atătă de mare in cătă ună ală douile meeting s’a ținută pe piața din’aintea Guildhall. D. Beales președinte aso­­cierei reformei, d George Potter președintele a­­socierilor­ de lucrători, și alți oratori au pro­pusă deosebite resoluțiuni în care se­­ ficea că po­porală nu mai e mulțumită cu proiectul­ de re­formă propusă de vechiulă cabinetă Whig și că cere uă întindere mai considerabile a libertății electorale. Bucurescî, 7 Augustă. Armata turcescă, așezată de a lungului țerenu­­lui dreptă ală Dunărei, se împrăștie. Nu va mai remăne în curăndă la Rusciucă și în locurile în­vecinate decătu garnisonele obicinuite. Acestă cir­cumstanță, coincidăndă cu apropiata plecare a prin­cipelui Carol I la Constantinople, face a se pre­supune că recunoscința solemnă a nouei domnii nu va întirijia a fi ună faptă săvîrșită. Aci economia e la ordinea ijilei. Pînă căndă se va face reducerea legale în armata romană, departamentul­ de resbelă dă numerose cogedie soldaților, carî voră se intre în căminurile lor­. (Journal des Débats.) Berliu, 8 Augustă. Corespondinția provinciale­­ste, apropsita de mi­siunea generaliului Manteuffel la Sant-Petersburg. Rusia se dă parte vină în schimbările ce se facă în Germania, ca mare putere și din causa numeroselor­ sale relațiuni de iudire. Relațiunile de amicie dintre Prusia și Rusia trebue să se facă a se considere ca cuviinciosă și de dorită ca Pru­sia se comunice confidențiale Rusiei puntele de vedere în care este silită se se pună, și propu­nerile cari voiesce se facă. Se va vedea în cu­­rândă că preocupațiunile asupra atitudinei, ce se zicea, că va lua Rusia, nu erau întemeiate.“ Corespondinția provinciale speră că Camera, a­­cordăndă bilulă de indemnitate, va înlătura con­­flictul­ constituționale. STUDII POLITICE. CE TREBUE SE FACEMU? (Vezii No. de la 3 Augustă). III. Care este propaganda cea mai lim­pede și cea mai necontenită ce s’a fă­­cut­ poporului de la 1821 și până la 1864? Una singură putem­ țlice; des­ființarea privilegielorű. „Regulamentă și Arh­ondologiă,“ era strigarea gene­rale în 1848. Regulamentulă și Ar­­chondologia, fură date focului. Privilegiile se desființară cu cea mai mare înlesnire la 1848, și ’n sfârșiții definitivii la 1858, prin Convențiune. Pentru ce însă, iótă acestă isbendă nu ne dete în faptă de cătu schimbarea omenilor­ ? Arătară mă causa din cele d’ăntei linie ale acestui capitole. Propaganda s’a facutu numai contra privilegielorű; ni­­m­ene n’a luminatu mulțimea asupra drepturiloru și datorieloru omului ș’ale cetățianului și m­ai puțină ăncă asupra principiiloru, asupra libertăților și politice. De la 1821 și păn’acuma, afară din căte-va ț­­arie cari s’au silită a pro­paga principii cei mari, nu s’a facutu nici toăcară uă carte pentru poporă, nimine n’a deschisi­ cursuri publice unde se potă veni ori­ ce omu și cu­lege învățămintele ce n’a avută nici timpulă nici miij­lócele d’a le dobândi. Propaganda ce s’a făcută de la 1821 pănâ la 1864, fuindă numai contra privilegielor, se făcea firesce, mai cu sem­ă în ochii mulțimii care judecă prin sintese, contra celoră cari aveau pri­­­vilegiile, contra boiarilor­. N’avemă nici de cumă de scopă a apăra sau a com­bate pe foștii privilegiați. Negreșită că nimine nu pote nega că cele mai multe familie avură și buni și zel între mem­brii lor­, și că datorimă multă, fórte multă unora din străbunii și chiară din părinții acestoră familie. Iată astăfelă însă nu se pote nega că, în genere vorbindă, familiele cele privilegiate, bo­­iăriî, căzuseră în degenerare. Este în natura lucruriloră ca privilegiul a se su­grume pe celă născută și crescută in­­trensulu; este naturale ca fie­care reă se parte cu densula și penalitatea sea. La noî penalitatea trebuia se fiă și mai mare dupe cumă era și răulă. Privilegiile potă fi pre­cuma­sculate căndă cei cari le nă­scră se procedă astăfelă încătă se le rescumpere prin merite și prin sacrificie.— „Nobilitatea îndatoreză.“— țlice ț­icătorea. Celă care are privilegii, este datoră se fiă întru tote cele mai nobile, celă mai învățată, celă mai bine crescută, celă d’ăntei la ori­ce devotamentă, la ori­ce sacrificie, celă mai patriotă și celă care apără mai multă și ’n tóte modurile națio­nalitatea, virtutea, onirea, dreptatea și tóte drepturile poporului. Astăfelă este aristocrația englese, ast­felă a fostă, pănă la ore­care punta, chiară aris­tocrația maghiară. La noi, privilegiații n’au fostă la înălțimea misiunii loră, și nici că puteaă fi. Națiunea fiindă mănținută în sclaviă și’n cea mai de­plină neșciință, suflarea degrădătorie, corumpătorie și molipsitorie a nesci­­inței ș’a sclaviei a pătrunsă și clasa privilegiată, cu atătă mai multă cu cătă privilegiații noștrii erau la rân­­dulă loră supuși privilegiilor­ și des­potismului unui domnă, care la rân­dulő seu, cu ei toți, era servitorele străiniloră. Privilegiații dară, aă îndurată în tóte, legile naturale; aă perdută în sfir­­șitu tóte privilegiele loră și nu este dreptă c­e negămă că la 1857, s’aă arătată că le sacrifică cu cea mai bună grațiă. Acei însă cari le-au luată loculă, acei „ómeni noui chlămați la legi nouî,“ dupe mașima d-lui Cogălniceanu, arătă de aplaudată de țara întregă, avutaă calitățile cerute spre a fi în capulă națiunii? Dar să citezește despre pa­­triotismul­ și virtuțile loră în viitoriă prin sacrificiele și virtuțile loră în tre­cută, ca omeni privați și pub­ici? Au fostă și din acei­a; mulți însă s’au a­­rătată că erau ómeni noui numai pen­tru că păn’ aci fuseseră necunoscuți, dară că de felu erau fórte vechi în educațiunea și moralitatea loră, și că nu se osebiaă de foștii privilegiați în decadință de cătă prin lipsa ori­cării delicatețe și printr’uă flâmând­eniă în veci nesaturatâ. S’a vorbită adese în acestă fóie și despre decișii și d’acea­a acumă arătămă numai reală și ur­­mendu-ne studiulă întrebămă din noă ce făcură cei buni, de la 1857 și pănă la 1864 spre a lumina poporulă ș’a aștecta noua societate pe temelie te­meinice? Dupe surpare ce se făcu pen­tru edificare? Puțină, forte puțină. Legea electorale fiindű pre strimptă, fiind o mai m­ă felă de privilegiu, mai toți urmară lupta pentru surpare, și mulțimea remase fără altă avere de cătă cee­a ce dobândise prin vechii propagantă, ura contra privilegiiloră, contra boieriloră, dară ura care lovesce făr’a mai asculta și far’a mai cugeta la nimici­ altă. Alegerea ce se făcu la Iași a fostă din cele mai nenorocite. Ambițiunea, interesele și urîle personale, mai tari decătă interesele generale, și nesciință apucăndu în lațurile iei pe cei mai mulți, nu mai înțeleseră altă ideiă de cătă cea anunciată în publică de d. Cogălniceanu „la legi noul omeni noui,“ și dintr’uă adunare de căți-va inși în sala elefantului, eși sublimă în a iei monstruositate alegere a lui Alesandru Cuza. Se nu stăruimă însă în a vede în acea alegere numai dibăcia unora și greșialele celoră­lalțî, se nu cădemă în fatalismulă nesciinței, și se clh­emă că noroculu la suită pe Tronű, sau, c’asia a fostă scrisă pe fruntea lui, ș’a națiunii. Este timpă se’nțelegemă că totu ce se face, în bine sau în reă, este deducerea logică a fapteloru nó­­stre, că omulă singura își face ur­sita, că elă aduce chiară cea-a ce nu­­mimă eveneminte favorabile sau de­favorabile. *) Suptă domnia lui Vodă­ Cuza, s’a demonstrată în Romănilă acestă ade­­vĕrit; atunci căndă elă era în pleni­tudinea puterii sale arătarămă că „fie­care națiune are cuveriulă ce merită se­ le aibă; că toto­ dauna guvernulă este oglinda nosträ, ș’aduseră să aminte cumă burgesia francese, suptă Lu­dovicui Filip, uitându-se într’aă­ții In oglindă se speriă de urîciunea iei, ș’uă sparse:“ acea țti fu pentru Francia 24 Februariă 1848, și pentru România 23 Fevruarie 1866. Vodă-Cuza a fostă adeveratele re­­presintante ale corupțiunii și mai cu semă ale nesciinței în care ne a în­văluită sute de ani de sclaviă. In­­ ziua căndă începu lumina, ne uitarămă în acea oglindă, veți urămă cătă eramă de urîți, o lăsarămă se­ne­ca$ä din mână; și toți câți nu sciamă încă că nu póte sta uă singură b­­ună guvernă care nu represintă națiunea, ne spărsarămă de înlesnirea cu care ea se sparse, se schumb­ă. IV. Legea electorale era strimptă, pri­­vileghiată, nedreptă, rea. Se nu uitămă însă că marea majoritate, în tóte co­n) Versî Călindar’ulu Convențiunei 1865. FOITIA ROMANULUI NĂ GHICITOARE DIN VIAȚA DE LUME. (urmare). Elfi făcu căte­va păsuri prin casă, pe căndu Gaston ședea în piciëre dina­intea lui ca fruntea întunecată, cu bu­chele strinse.—Cel ai trecută prin dece­dere ale Europei ș’ale Asiei, dise Jean, ai veijura de aprópe omenii și lucru­rile, și ți se pare că esti perdută pen­tru că unei Parisiane îi place a pleca? Avel are iluziunea de a crede că e­­ternitatea se afla in anima fiiei capri­ciului și a curiosității? Asemeni glume se se facă într’uă­sură de véra, o în­­țeleg fi; sufletului ii place a se nutri de minciune, însă se se’ntemeieze vie­a pe asemeni fumuri, dtă ce nu ’nțelegă. Elă se opri d’uă­ dată în faț­ a lui Gaston.— Ș’apoi, de ce te mai plângi? Ea te-a iubită, și nu te mai iubesce. Lucru mare! — Și ce nefericire mai mare pate fi? — Care! fu­ge Jean a cărui faț­ă se schimbă. Nu potă se’mî oprescă gân­direa asupra orei teribile căndă gro­­savură ade­vară îmi fu descoperită în totă orerea lui, fără se resim­lă încă ună felă de sfîșiere. E demultă de a­­tunci, și’mî pare că a fostă erí I.... Ca d-ta iubeam« uă femeiă nu mai puțină lipitere decătă­­ d-na de Naîbhac; ca d-ta mergeamă în veseliă și ’mbă­­tare, și credeamu că fericirea mea nu va mai trece nici uodată; însă veni u­ă omă ce avea doue sute de mii de franci venită, și nu mai veduî pe acea pen­tru care așă fi dată pînă la cea mai dupe urmă picătură de sânge. — Acea­ a ce’mi spuneți e grozavul — E grozavă pentru că e adevă­rată. Anima și femeia urmară pe celă bogată. Anima nu se­ă bine, însă fe­meia suntu sigură. înțelegi acumă că póte se fiă uă durere mai viuă decătă părăsirea? Ce inimă nu e chimbatorie? ce frăgezime nu are sfîrșitu ? Insă a nu mai putea stima acea ce e perdută și a simpit în fundulă inimei luptăndu-se mii de suveniri înveninați ca bucățile dintr’ună șarpe sdrobită în cuibură seu, era ce arde ce consumă, cită uă rană pe care nimică nu o póte vindeca... Nici vădată Gaston nu ved­use­ră fan­ă în care se vedeau arătă semnele celei mai nevindecată suferință. D-lu de Bré era obosită, însă do­uădată întrebuin­­țăndu limba giulă celei mai strînsă ami­­cio: — M’ai auditu, urmă elă, astă lo­vitură care trebuia se rac dobora nu m’a abătută?... Amu luptată, amă învinsă, trăiescu.... Fi­reî tu mai puțină tare ? N’o face se­cret á pe cel care a fugit și, că dacă ea a despărțită, lumea e pus­tie. Sc01ă-te, jură-mi că acele proiecte, făcute într’ună momentă de deliră, le respingi pentru totu­deuna. Iună-mi că energia care o ai, vei întrebuința-o la lucrări mai bune. Pune mănele réle în­­tr’ale mele, și te voiă crede.... — Etă le, dise Gaston. Puțină mai tirdcă d. de Reis d’Arci pleca în Oriinte, însărcinată de uă mi­siune care trebuea se­ su țină multă timpă departe de Europa. In momentul­ de a părăsi Francia, Gaston scrisă urmato­rie la cuvinte d-lul de Bre: „Uă­di­ne a legată cu uă legătură ce nu se mai des­face. Am vedutu pînă în fundulă inimei tale, a mea nu mai e cu mine. Nu speră se mă mai bucură de viață. A fostă de a­­junsu uă oră pentru ca viața se -și perda totu farmeculu, totu prestigiulu. Nu vom­ mai revede pe acea ce ama iubită arătă de multă. Nu voiă încerca chiară căndă așă pute, cu prețintă unei silinți, se reîncepu acele bile unde n’aveam o altă ambițiune de cătă se o vedu. încre­derea e mórfa. Pentru ce trebuie ca sufletul­ , partea cea mai frumosa , cea mai înaltă din sine însu­și, se fiă înșelată și se se­dea cui n’o me­rita ? Dacă e adevărată că amorulu este cuilulu idealelul , unu reflectă ală lucrurii oră de susă, pentru ca a­­desea obiectulă acestui cultă este uă creatură de­uă ordine inferiare? Aci suntă nisce prăpăstie în cum­ spiritul ă meu se perde. Cate lacrimi suntu smulse de aste întâlniri fatalei.... Adio darul Intr’uă oră, aceste țer­­murî cari aparținu țerei unde ea tră­iesce nu voră mai fi de cătă ună noură fugendü pe suprafacia apei. Pucinu mai tînjiu, ele se voră face nevedute în măgurile vaporose ale diîspntelui; însă ce nu se va șterge, este suveni­­rulă seă. Amu avută ore a căroră gân­dire mă va face se tresară Iată deuna cătă voiu avea uă picătură de sănge care va da încă vidța acestei inimi care fu a iei. Ea e mortu în speranța mea, ănsă o simtă vină și palpitănsă în mine. Cu tóle asie, ori ce s’arü în­­têmpla, ini liniscita amicală meă, i’mî voiă aduce aminte de parola ce ți­amă dată: cuvintele téle bărbătesc­ aă deș­­ceptată curigiulă meu; dacă inima e sfărâmată, omulă e încă în piciore...“ D-na de Naidac plecase la una din moșiele iei. Singurulă simțim întă ce simția atunci, era unu felă de repausă, nici remușcare, nici părere de reă. Egoismul ă ce dorme arătă de rară în­ănimi ori­ce creatură umană, se des­­coptase și reluase în posesiune taia ființa lui. Ee era liberal Ea nu mai avea a supune cercetăriloru unui su-=

Next