Romanulu, august 1868 (Anul 12)
1868-08-05
ANULU ALU DOUE-SPRE DECILE VOIEROE ȘI VEI PUTEA LEIN LET N. PE ANU — CAPITALE 48ISTRICTE 58 PE SESE LUNI „ 24 » 29 PE TREI LENI „ 12 „ 15 ”, 1I PE IJA LUNA „> >> ” IJNU ESEMPLAUU 24 BAN! PENTRU PARIS PE TRIMESTRU PR. 20. PENTRU AUSTRIA....................FIOR. 10 VAU. AUST. ADMINISTRAȚIUNEA PASAGÎULU ROMANI) No. 1. - REDACTIUNEA STRADA CĂLȚIA No. 42. Articlele trimise și nepublicate se vor arde. — Redactorii respundetorului^cinii Carada. LUNI—MARȚI, 5-6 AUGUSTU 1868. SSiaii'MiV« «Ti1 ii I ■gSi ■■ ■ ■■MT.« 11 XSSEaaSBmtmimAmmm 1 «T »ii t LUMINÉZA-TE ȘT VEI F2 PENTRU ABONAMENTE, ANUNȚURI ȘI DECLAME ARE ADRESA ÎN BUCUREBCI, LA ADMINISTRAȚIENEA ZIARULUI IN DISTRICTE LA CORESPONDINȚA DIABIULUI ȘI PRIN POSTA, - LA PARIS LA D. DARRAS-HALLEGRAIN RUF. DE L’ANCIENNE COMEDIE NO. 5. ANUNȚURILE LINIA PE 30 LITERE..........................40 BANI INSERTIUNI ȘI RECLAME, LINIA . . 2 LEI NOU Din causa serbatoriei de Marti diariule nu va eși Mercuri. Administrațiunea «Romanului» face cunoscuții abonaților și că la 15 August se sfărșescă unii mare numeru de abonamente. Acel dară carii nu voră se’ncerce întrerupere, suntu rugați a renoui la timpii abonamentului dumneloru. A s’adresa pentru reabonare la administrațiunea diabiului «Romănuță» trimițendu prin poștă și costulii abonamentului după cumă este ‘însemnată în capulă foiei. Ori ce cerere de abonare și reabonare, nefiind ă însoțită și de costului ei, se consideră ca nulă. SERVITIU TELEGRAFICI «fil n «IMAN II 1,111. PARIS, 15 Augustă. Redactarele Lanternei, d. Rochefort a fostă osândită la umană de ’nchisoare și 10,000 de franci amendă. Tipografulă asemene a fost osândită la 2 luni de’nchisoare și 2,000 de franci amendă. Buciirosei Augusta . Aflămă că Măria-Sea Domnitorele, va pleca peste vre dove dile în România de peste Oltă, însoțită de d. Midistru din Intru, care sa și intorsă în Capitale. D. Ministru ală lucrărilor publice, printruă comunicată în Monitora, pe care după datoriă îl reproducemă mai la vale, ne spune că critica sa făcută fiindă că „nu cunoscem cuvintele ce au militată în favorea acestui amplasament.“ După aceaa d. Ministru spune că scala ce se zidesce „nu este uă fermă ci uă scală de gradulă ală douilea, și că chiară în Francia sculele superiore de agricultură s’așiadă astădî în Paris, spre a ave avantagiară d’a întruni mai culesnire tóte mijlócele superiore de instrucțiune.“ Dup’acesta, d. Ministru ne spune că „guvernul a conteza că elevii acestei siere voră fi fericiți de feluritele minsrire ale Capitalei, celă pucină arătă pe cată suntuferiți elevii și elevele internatelor stabilite chiară în capitale, prin rigurosa disciplină a școlei:“ Dacă noi mamă cunoscută cuvintele cari aă condusă pe d. Ministru ală lucrărilor publice a aștețta internatulu domniei-sale leagă grădina Kisseleff, totă amu pute are scuza că nu sau dată publicității acele cuvinte. Cuvintele însă pe cari noi amu basată critica nostră, s’aă publicată în mai mulți articicî, pe cari d. Ministru al lucrărilor publice nu i-a onorată cu priviri domnici-sele. Dacă d. Ministru ar fi avută timpă ș’ar fi voită s’arunce uă singură privire p acea arlicicî, ne-ar fi disă în Comunicatură domniei-séle că suntem greșiți, că facemă nesce teorie pe cari pratica se respinge, și orîce altă ar fi credul că pute dice contra opiniuniloru susținute de noi, dară nu ne-ar fi putută dice „c’asta se face în Francia,“ căci noi amu combătută internatele Franciei, pe care le combate însuși d. Duruy, nu ne ar fi vorbită de „rigurosa disciplină,“ căci noi amă demonstrată cacea disciplină este ucriotorie, și nu ne-ar fi dată de modulă de igienă, de studii și de moralitate internatele din Bucurescu și chiară cele din Paris, căci noi seamă combătută tocmai fiindă că le lipsescă tóte aceste. Cu durere dară amă vedetă în Comunicabilă d-lui Ministru că nu numai aprobă starea actuale a internatelor n nóstre, dară ancă că se ie de modelă spre a mai face și altele după chipul ă ș asemănarea loră și că nu vorbesce în numele scă ci în acelu-a ală „guvernului.“ Guvernulă dară, ne spune comunicatură, stăruiesce a crede că bune suntu internatele nóstre de băieți și de fete, și ne spune că nu numai nu va lupta pentru reformarea loră, dară încă face și va face și altele pe același modelă. Se ne periiță însă și nouă guvernulă a spera, că prin presă și prin Cameră, vomă isbuti a face ca elă să-și schimbe opiniunea în acesta privință, fiindăcă credemă, suntemă și cum că presa și Camera îlă vor convinge că internatele nóstre sunt rele, și foite rele, din tóte ponturile de privire și că dacă chiară modelul după care suntă constituite este reă, copia negreșită este și mai rea și mai vătămătărie. Seria apărută in Bucurescî unu nuoă diariă în limba francese. Titlul acestui diariă, biebdomadamă este „Steua Oriintelui.“ Profesiunea sea de credință este; Naționalitățile. Scopul ce ș’a propusă a urmări noua fete, fiindă unul din cele mai însemnate și de mare interesă pentru noi, reproducemă mai la vale programa,, profesiunea sea de credință. Misiunea ce ș’a dată acestă nuoă organă de publicitate, îî asigură uă locă însemnată în presa Europei, de va sei se șî-o ’inplinesca cu religiositate. „Fiă care soclu, dice programa, isi are misiunea sea. Precumă soclu ală XVrile a fostă acelu a ală libertății consciinței, acea a a soclului al XIX-le va fi reînviuarea naționalităților.“ A spune dacă Europei vitrege, de doue ori pe septemănă, păsură fiecărei naționalități, trebuințele, calitățile și drepturile iei, a pleda pentru tote in genere și pentru fiecare în parte, și fără pasiuni locale și interese de partite, este misiunea cea mai mare după cum o vede oricine, cea mai bine lácétare pentru intrega omenire și foia ce și-o va împlini cu inteligință și religiositate, foia care se va face organulă ideiea demintare a seclului iei va ocupa in curândă unulă din locurile cele principale ale presei. Nuoulu organă ală naționalitățiloră aducă aminte în căte-va linie minunate ro’nviuarea României ș’arată cumă densa „devenindă uă propagantă vină a naționalității ș’a libertății, toți cățî credu în Naționalitate și n Libertate că ochii țintiți asupra iei ca pe uă stea ce apăru pe orizonte pe cerulă Europei. Ș’acesta, dice, este causa pentru care acestă diamă apare în Bucurescî. “ ., Acesta foic, adaugă fundatorii iei, este ca un tribună francese pe țermuriî Dunării, râdicală suplu constelațiunea romană și deschisă tutorii, aspirăriloră legitime ale națiunilor din Oriinte.“ La rândule nostru, recomandămă tutoră naționalitățiloră din Oriinte, programa nuoului organă, și esprimându-i recunoscința nostră și pentru misiunea ce ș’a luată și pentru C’a alesă dreptă reședință Capitala României, îî urmă cea mai deplină isbenda. In zilele trecute a apărută în Bucuresci încă ună pariu biebdomadară, suptă titlulă „Israelitulă Română.“ Diserămă -va apărută, dară trebuia se dicernă, a reapărută. Acestă dramă a apărută pentru prima oră la 1857, atunci când ă cei de la 1848, era p încă în elilă și cândă România era binmasă, prin lupte și felurite sacrificiu a dovedi Occidintelui că este în adeveră uă națiune ce-șî cunosce și drepturile și datoriele iei și că scle se puc în lucrare și unele și altele. De la pragulăoșiliului, direptorele Fornăitului a salutată atunci printruă epistolă ce S’a dată publicității, pe redactoriî Israelitului Fomănă, figură fiindă ca celă diarnă, lipsită de ori ce pasiuni personale, va lupta cu inteligințiă și cu patriopimă pentru consolidarea Statului română. Israelițiî aădreptă altară ală religiunii Patria. Biblia nu este altă decâtă istoria loră naționale; adăpați dar pe totă dina din acea sorginte a devotamentului și a sacrificiiloru pentru Patria, organul ă loră ar fi fostă în România fora adevărului, a dreptății ș’a înfrățirea tutoră partiteloru pentru interesată generale. Pucină trecu însă și Israelitulă Română încetă, dovedindu-ne, cumă țpserămă atunci unora din fondatorii acelei foie, că născuți și crescuți și denși, aci, nă perdută din anticele calități ale ginteiloră și mau luată de la noi decâtă nepăsarea, amorțirea și egoismulă propagată în România în piele ieî de deeadință de corupțiunea străiniloră și de feluritele armate de invasiune. Vedendu acumă „re’nceperea operei d’acumă două-spreejece ani," o salutarămă cu noue sperancie, cu atâtă mai temeinice cu câtă scimă c’amă intrată toți în epoca regenerării ș’amă redută că programa „Israelitulă Română“, zice: „Scrmă că numai prin severșirea datoriei, ajungemă la consfințirea drepturiloru. Pentru ca România se veda în noi fii adevărați, trebue s’vă iubimă, se lucrămă pentru prosperitatea iei, și ’n casă de nevoie, se filmă gata a o apăra.“ Acesta era programa „ Israelului Fomănă“ la 1857, acesta este și trebue se fiă prigrama sea astă dî. Cu câtă bucurie însă redurămă reminuarea acestei foie și programa sea, cu atâta întristare redurămă c’acea programă nu este pe deplină respectată în tóte cele conținute în No. 1. Vedemă mai la vale, atâtă in adresele prosintale princepelul Napoleone cătă și ’ntr’ună arliciu, în privinția licitațiuniloră, plângeri, ce nu în tóte părțile loră suntă pe deplină temeinice ș’ună tonă ce conține amăriciune și chiară acasărî ce nu totă deuna suntă pe deplină drepte. Dară are astă-felă trebue se pledeze „Israelitulă Fomănă Astă-felă are ună organă pate ajunge la ținta cea mare ce ș’a propusă? Cumă! „Israelitulă Fomănă“ nu seă, romăna fiindă, cari suntă căușele ce au adusă nenorocita acitare a spiritelor, în contra proletariatului israelită, străină României, din tote ponturile de vedere? Dacă nu le scie cumă are este română ! Și dacă le scie pentru ce nu le spune de la ’ncepută și nu se pune pe terămură celă bună, celă solidă spre a combate reală împreună cu noi, mai bine și mai culesnire de cătă noi, ș’a căuta, cu noi, mai bine și mai culesnire de cătă noi locul și celă adevărată și bine făceloră pentru toți! Crede oro ,Israelitulă Romănu“ că ranele se vindecă învcluindu-le? Dacă crede astfel s’amăgesce și suntemă datori se-î aducemă aminte c’amăgirea măresce reul; dacă nu crede astfel atunci suntemă datori ai spune de la incepută că in locă d’a aduce vindecarea, cerută de tóte interesele cele mari, măresce reală și provocă cangrena. Ca se simă pe deplină înțeleși vomă merge pri’ adice redacțiunii diariului în cestiune că chiară dacă tóte plângerile sale ar fi pe deplină drepte, totă modulă adoptată pentru pledarea causei ce apără este greșită. Este greșită, căci nu acusăndă numai și irităndă potă face pe cei greșiți a recunosce reală. După aparință, după cele ce au disu Israeliții princepelui Napoleone, S’ară părea că tóte greșialele suntă numai ale nóstre și nici una a Israelițiloră. Acestua are se dă adeveratulu adeveră! Nu, pentru ce dară nu spune d’uă dată ambeloră părții greșialele loră și n’arăta apoi și modulă vindecării ? Este ceva și mai multă. „Scimă, orice Israelitulă romănă in profesiunea sea de credință, că numai prin sevărșirea datoriei, ajungemă la consănțirea drepturilor. Pentru ca România se visa în noî fii adeverațî trebue s’o iubimă, se lucrămă pentru prosperitatea iea, și în casă de nevoie se simă gata a o apăra.“ Și căndă se spună acestea ? In acelașî No, prin care ne spune că „reî ncepă opera d’acumă douî-spre-dece ani.“ Dară, pentru ce are aă curmatu-o în curgere de 12 anî ? Cumă ? Acumă douî-spredece ani fură-ți Romănî și Romani buni și inteligințî, începură-țî uă operă bună ș’abia o ’ncepură-țî șo și curmară-țî! Cumă! In timpă de douî spre dece anî, ne lăsară-țî se luptămă singuri contra tutoră partiteloru, tutoră pasiuniloră și tutoră nevoiloră din întru, contra tutoră intrigiloră și conspirațiuniloră din afară. In timpă de douî spredece ani ajunserămă adese pri’ la gura prăpastie!, și „Israelitulă Romană“ remase mută ! elü nu găsi, în timpă de douîsprezece anî, nimică în inima lui, nimică în mintea lui d’a elice Romăniloră in dilele de durere și de periclu! Cumă are Romăniî in genere aă putută vede în „Israelițiî Romănî“ fii adeverațî carii o iubescö, lucrezu pentru prosperitatea iei și sunt gata a o apăra ? Noi amu combătută partita cea mai vechiă din România, partita puterică prin tradițiunî, și prin sacrificiele străbunilor ă ieî și prin sungură timpă în care a guvernată țara, fiindă c’amorțise ș’amuțiseamă combătutu-o fiindă-că nu deschidea uă organă de publicitate de cătă atunci căndă avea ună interesă imediată și personale, cumă alegem sei., și voră „Israelițiî Romănî“ se nu-o combatemă pentru c’aă făcută totădeuna, și pentru că chiară căndă aă înțelesă că trebue se vorbésca, s’aă sfită de nisce mici sacrifîcie pecuniarie ș-aă închisă diariule, ș’aă tăcută în timpă de douîsprerjece ani de durere! Pretențiunea este și ciudată, și nemtelésa și d’aceaa, întemeiați și simptimintele ce esprimă in programă, pe dreptă, și pe datoriile ce avemă flăcare pentru Patria comună, dicernă Israelițiloră Romani, că suntă greșiți din tóte punturile de vedere, în cele mai multe părți, din Noanteie alăliariului celămuă. Sperămu că cele ce diserămă voră servi spre a le dovedi că suntemă in adeveră amicii dreptății, și că intrăndu pe calea cea mare a naționalității, voră lupta cu noi toți pentru mărirea și consolidarea Statului Romănu și voră lupta prin tóte mijlócele și cu totă felule de sacrificii ca se putemu pune, cu mă jică inșii, dreptă fondamentuală noului edificiu justiția, fără de care nu este tăria și dăinuire pentru națiuni. Diabiurii francesfi Débats in revista politică de la 12 Augustă scice : „Vă depeștă de la Viena adresată Corespondinței de Nord-Est dă vă scrie, care dacă s’ar confirma, ar avea orecare însemnătate. Guvernul turcescă ar fi fostă înscrin FOSTA ROMANULUI ION DE GHAZOI..1) PARTEA A PATRA. XX. ne intrândă sora la Chazol, găsită pe Miro care me aștepta ca și ’n ajună. — Scuză-me comandante dacă te mai supera, îmi disculă, dară am nevoie de mă sfală de la d-la. — Vorbesce, respinseră. Nu scrîero că nu me poți supera nici vă dată Cu totă egoismulă pasiunii, mărturisescă că simpțiamă vă nespusă mâhnire vorbindă cu acestă sermanü flăcău, atâtă de nobile și atâtă de supusă fatalității care lă lovea. Simpțiamă c’uă esplicare francă era de nevoie. — fică ce e, comandante, reluă elă. Cugețî fur’indouelá că cuvintele cele bune pe cari le am auzită adî, aă schimbată forte *) A vedeau-le de la 25—31 mai fi, de 4 — 13, de la 15-23, dea 23 ^ de la 2, 3 și 4 Augustu, multă idelele mele de ieri. Ved Cndă cea a ce a devenită d-ra Viorgia și cumă m’a ptimită, am fostă silită se’nțelegă, mai bine decâtă prin orî-ce raționamente, c’așă ofensa-o, cugetându âncă la nebunia mea. Acesta nu se putea înțelege decâtă in simpulă cândă avea nevoie d’ună aperatură ... Cu tóte aste suferă veiténda bine că ți-am făcută superare fără voie’mî. — Taci, îî diseră cu viociune, și se nu’țî păli reă de nimici. Suferă numai pentru sine. — Fia ș’așia dacă vrui! . . . . Spui maî bine decâtă mine aceaa ce cugetă că, însă oricumă nu e nimică de făcută. Cu tata tristeța mea, simplă bine c’așiă fi ună calică dac’așiă cuteza so’m’ pară reă de fericirea ieî... . Ș’a dumitale... ța d’altă parte, nu trebue se ve fiă vă piedică .... Tóte aste însemnază că trebue se ’mi permitî se mergă ca se ședu cătă va timpă la Toulon. — Vrei se mé părăsesc!, diseii mișcată, și ghicindă câtă delicateță era în otărirea, lui, j Ar fi fostă vă crustul împedeca se plece, cea-a ^ 0 mărturisescă, corespundea cu tainicei mea dorințe. Eramă intruă situațiune imposibile, din care trebuea se eșimă cu orî ce prețu. Fu otărilă dară că elă va pleca. — Va trebui ore se me ducă se dică rămasă bună . . . d-reî Viorgia? mă întrebă elă. — De sigură că s’ar supăra de trai merge. A doua rlicândă mc desceptată, aflată că Miro ieșise deja. Uă oră după acesta, îlă veduiu revenindă. — Vină se iau comisiunile dumitale, îmi ^liscelă. — Plec!adî? — Da, comandante, afară numai dacă mi-ai dacă contra ordine. ț bțu, urmeza voința ta, ijisolă, înțelegându că șederea lui la Chazol trebue se fiără suferință. — Ei bine! saculă mică este gata, dacă permițî îți voiu țiice remas bună... Cele-lalte remasuri bune se-amă făcută .... Vedeamă sé’a mi se părea a vedea că elă îesce a’mî încred în ția ceva, și că sta k ală, îlă întrebaiu, 4 SO ötart — Ține, comandante, nu mai e de șiovăilă . . . îmi vei spune franeamente cea-a ce creijî. E că cele doue scrisori pe cari le am primită altă dată de la d-ra Viergia. . . . Le luaseră astă diminuță pentru a i se mapoia, dară mu am avută curagiulu .... Cu tóte aste mi se pare că n’am dreptulă d’a ]o păstra, dacă’î pare reă .... Facă óre reă d’a ți le lăsa dumitale pentru ca se i le dai ?. . . — Nu, respinseră, nu poți face reă, pentru că datoria ta este d’a i le ’napoia. — Ei bine ecă-le, îmifisa elü dându’mi doue scrisori îngălbenite și rase pe muchi, ceea ce proba de câte ori fuseseră citite. Intinseră mâna, apoi mé opriră. — Nu i le poți trămite astă felfi, reluaifi; trebue se le pui suptă plică sigilată. Oă orămas târziită, după ce însociră pe bietulă băiată pînă la Severol, sosită la Morniere.. ~ A plecată Miro? mé mirébá Viergia la cola dánléia cuvinte. — Da, respinseră, Uiăju apă îlă va însoci pînă la hă, ce m’a ’nsărcinată se ’țî daă, șî ä presintaiu pliculă cu cele doue scrisori. — Ce este? reluă ea. — Scrisorile dumitale, ruisoiu pucină cărnii turburată fără voie’m’. Ea le luă, rupse sigiliulă și tindendumile deschise imî țnse:— citesce-le. Vouă se protestă. — N’a’ dreptulă ’d'mî retușa acestă de pe urmă justificare, adăugă ea c’unu tonă mândru. Citesce! Me supuseră. Cea d’ânteie din aste scrisori era scrisă prin paginc ruptă dintr’uă carte tipărită. Citită. Se incepea prin aste cuvinte: „Seumpulu meu promisă!“ Inima’mi bătu, dară fui fi liniștită de la cele d’ăntâié linie. Erau în adeveră scrisorile unei copile de cinci-spre-fiece anii în care se trădau naivitățile unui sufletă cu totul nevinovată. Tonoo era plină de supunere și de mulțămire de recunoscință. Ea nara amăüubiele colo ordinari ale vieței și scirile saltului . . . Int aleseră că Viergia nu mé iubise decâtă pe mine în lume. (Va urma). Mario Uchard. .*aU“ ln w'"“ ...arnentulă d’a pleca