Romanulu, iulie 1869 (Anul 13)
1869-07-01
AROLIUL,E 14la-Str4- 1ZECILEA ADMINISTRAȚIUNEA IN PASAUfLULU ROMANO, No. IRELACȚIUNEA IN STRADA COLȚEA No. 42. VOIESCE ȘI VE PUTEA. Leii. Lei pe anu.....p. capitală 48 p. distr. 58 pe §ése lun! « « 24 « 29 pe trei luni « « 12 * 15 pe uă lună « « 5 ‘ banii exemplarü 24 bani. Pentru Paris, pe trimestru fr. 20. Pentru Austria « fior. 7 val. aust. Articlele trimise și nepublicate se vor arde. — Redactorii respundătore EUGENIU CARADA. SERVICIU TELEGRAFICA ALU VIENA 11, BUCURESCI 12 Iulie. Delegațiunea Cisleitania s’a deschis. Președinte s-a alesă C. Ausberg, vice-președinte Hopf. D. de Beust a presintatu bugetulu s’a țiisu că ’n curéndu va presinta și Cartea Roșie. Delegațiunea ungară s’a deschisu asemene după amerji. Președinte Magiaki, Vicepreședinte Bittó , d. Orizy a presintatu bugetulu. Bucuresci, H £ £ £ Suntu mai multă de douî ani, de cându trâmbița calomnia că s’a făcută uă mare pagubă Statului, ba âncă că s’a făcută una abusă, uă houă cu arendarea moșiei Colibașii, luată la licitațiune de d. Mehedințanu. A mă dată atunci lămuririle cuvenite și calomnia încetă. Mai în urmă însă ea se ’ncepu și c’uă fumiă cu atâtă mai mare, cu câtă calomniatorii credeau că lovescă în d. Ion Brătianu, uitândă că nu d-lui era atunci ministru de finance, ci onorabilele d. Văsescu, și încă că președinte al cabinetului era venerabilele d. C. A. Crețulescu. Acestă calomnie fiindu renouită în sesiunea Camerei trecute, de către actualele ministru de finance, d. Ion Brătianu o redică, prin epistolarea pe care o publicămă mai la vale, către d. ministru de finance și, după ce o spintecă și o analiseză, aruncă apoi cadavrul ă iei în facia calomniatorilorü, spre a se sătura cu stervuri, neputendă se mușee din carne vită. țiarulă francesă Le Siécle, în revista sea politică de la 6 iună, aducendu-și aminte de noi, c îice: „Uă telegramă din Bucuresci anunță, acumă câteva zile, că Senatulă României era disolvată, „în interesul prestigiului acestui corp.“ Guvernul română a trebuită se aibă motive grave, pentru a ascunde adevăratele motive ale disolverii Senatului și pentru a nesocoti ridicolulă în care cădea, dicendu-ne că disolve Senatulă pentru a’i păstra prestigiul ă sex. In adevĕrü, corespondințele naste din Bucurescu ne spună că miniștrilor, principeue Carol, vrându-li-se d’a li se elice pe fiecare momentă că violeză constituțiunea, își propună a supune la uă revisiune acea necomodă constituțiune și, pentru o operațiune atâtă de delicată, găsită de cuviință a-șî daună jenată noă, asemănată camerei actuale a deputaților, numiți, acumă două luni, prin baionete.“ Cumă vedemă isbânda guvernului în afară, de care se sălia președintele cabinetului actuale, merge crescândă și suntemă securi că d’astă dată va fi trecută cu iubire și cu onore în Cartea Roșie a d-lui Beust, precurmi, pe di ce merge, îșî face de dragoste în întru și naiunea îl aședă în Cartea Roșie a ieî, în inima iei. Reproduce mă mai la vale, în acestă privință, uă epistolă a d-lui G. Misailă către directorele diarului Traian, prin care s’aretă ducă ună faptă frumosă și forte însemnată ală guvernului Resbunării. Treî decî și douî de cetățeni din Slatina, dintre cei mai onorabili, reclamă la miniștrii, contra abuzurilor, ce comitea administrațiunea în alegeri. Miniștrii tacă. Atunci cetățenii aceștia reclamă la Dorină. Miniștrii cădecă Prefectură a făcută în adevără abuzurile contra cărora se reclamă ș’a raporta. Decă elă va găsi este nilpeșin, se se denunțe pe ei și însuși cătră Ministru; de va găsi că bine și legarea lucrată, apoi se ceră în judecată pe reclamanți se se pedepsescă „hoții da păpuși bași.“ Ș’asia s’a și făcută; căci, în adevĕru, nu Prefectură era adevăratulă culpabile, ci miniștrii, carii aă poruncită ca șia se fiă ș’au stabilită pentru acesta și tainica armonia dintre administrațiune și justiție și mandatele de arestare și, pe lâng’aceste, și pe d’asupra acestora, bandele electorale, ai cărora membrii, în urma operațiunii, deveniră funcționari publici, profani și bisericești, cărmuitori trupești și sufletesei ai națiunii Române, cari voră conduce-o la tărnă și mărire. Părinte și Proto Iereă Tache, bine-cuvinteză în acea puterniiă pe protograțiî tei miniștrii, déru nu uita și turma tea, ce la tine acumă năzuiesce! MARȚI, 1 IULIU 1869, LUMIHÉZARE ȘI VEI FI. Pentru abonamente, anunciurî și reclame a se adresa în Bucuresci, la administrațiunea diariului. In districte la corespondintiî jianului și prin poștă. La Pans la D. Darras-Halle grain rue de l’ancienne comedie No. 5. ANUNȚIURILE Linia de 30 litere................ 40 bani Inserțiunî și reclame, linia.. 2 bînou DOMNULUI A. G. GOLESCU minIstru de financie A PATRA EPISTOLA (A vedé nu merii de lai 11, 15 si 18 iuniu) Domnule ministru. Aceste epistole fiindu-ți adresate prin publicitate, se înțelege că nu teama avută în vedere numai pe d-ta ci mai cu osebire pe marele juriu, adică opiniunea publică. Erama deznotărîtă se sfârșescu îndată cu partea din acusările dumitale, privitóre la abuzuri, căci ce pote interesa pe publică nișce acusărî pe cari nu le credă de adevărate nici chiară acei cari le facă ? Este însă una din acusările dumitale pe care n’amă atinsu-o în epistolele preceding și pe care nu potă a o trece cu vederea, căci este singura ce-aî presintatu-o întrună modă mai precisă. Este ore nevoie s’o numescă ? arenduirea Colibașiloră nu serve ore de douî ani ca temă tutoră acusăriloră, scă mai bine tutoră insulteloră, ce ne aruncă adversarii noștrii ? Penă a nu discuta însă faptulă în elă însu’șî s’admitu pentr’ună minută cu d-vósră, carenduirea Colibașiloră s’a făcută în paguba Statului, s’admitu âncă că nu s’a făcută din erore ci cu complicitatea impiegațiloră. In acestă casă se constată, de d-vostră chiară, că la arenduirea a 711 moșii, ce s’a efectuată în timpulă administrațiunii nóstre, s’a strecurată ună singură adusă, în facia sporului de mai bine de 6 milione lei vechi, ce s’a făcută pe totă anulă asupra arenduiriloră preceding, s’a făcută ș’uă pagubă, se chcemă cu acusătorii nostrii, de 60 mii lei vechi D’aci d-vostră conchideți c’acea administrațiune a fostă din cele mai abusive și mai ruinatore pentru Stată, c’a fostă uă administrațiune cară a tratată corpulă viă ală României cu mai multă cruzime, ci mai puțină scrupulă decâtă chirurgulă din tabloulu lui Rambran, cuteza se trateze ună cadavru. Aceste suntă chiară cuvintele virtuosului și scrupulosului amică și moștenitoră ală dumitale, d. Manolache Costachi. Acusările, declamațiunile d-lui Emienu și ale tutoră moraliștilor, impro visați din Cameră, mi-aă adusă aminte cuvintele lui J. J. Rousseau, în privința semeniloră acestora din rancia, luptă Ludovic ală XV. Ei pună virtutea, dicea Rousseau, așa de susă încâtă nimeni se nu potă a o ajunge, ca astă felă se seacă toți uă apă“. Domnule ministru ! Ca se faci mă raportă către Domnă și s’aducî Gestiunea înaintea Camerei, întrună modă astăfelă încâtă s’aruncî de considerarea asupra unei administrațiuni, în care principalii factori, în cestiunea de faciă, erau d. A. Vărăscu d. C. A. Crețulescu, trebuia mai ânte să se fi sleită tote investigările, de cari nu póte se se scutescă unu omă, indică scrupulosă, deră care voiesce se păstreze puțină aparință de buna cuviință. De ce deră, d-le ministru, nu te-ai informată mai anteră in ce stare ministerală de la 1 Martie a găsită administrațiunea domeniiioră ? D’ar fi făcută uă mică cercetare în acastă privință, ai fi aflată că nu numai garanțiele nu erau înregistrate și asecurate, —i și este vorba de garanție de decizii de milione, — nu numai nu erau tablouri de remășițele arendașilor ă, oferă nici tablouri de proprietățile Statului cu însemnare de ce trupuri se compună și cu osebitele loră denumiri. Și ce dică! Chiară proprietăți Întregi d’ale Statului s’aă găsită în posesiunea particularilor, fără ca administrațiunea se aibă vreuă cunoscință. Au aflată încă că administrațiunea domeniiloră a fostă reorganisată pâină înaintea arendărilor, conformăegii votate de corpurile legiuitore și că noua organisare impunea ună adaosă de personală care era streină lucrărilor acelei administrațiuni. Cumă veni, d-le ministru, în asemeni condițiuni, oricâtă stăruință și inteligință a pututü pune d. Văsescu ca se aducă lumină și ordine în acestl caplu, lăsată de trecută, îi era fensă peste putință se înlăture ori ce erére; vorbescă d-le ministru de erore eră nu de adasă, și repetă: erore eră nu adusă. Aceste vise, orî cine va înțelege că s’a putută, în tabloulă publicată în Monitorii, se lipsescă numele unuia din trupurile ce compuneauă proprietate. Insă, toți mușterii, mai cu osebire sploatatorii de păcură, cunoșteaă forte bine că Colibașiî facă parte din acea pleiadă de trupuri ce s’au arendată în totă d’auna împreună. Este ceva și mai multă. La licitațiune s’a strigată tóte trupurile și anume Colibașiî. Déc’ar fi fostă intențiune d’a se face fraudă, întreba pe consiliarii dumitale cumă se facea operațiunea în ministerul culteloră, și-ți vor spune că, nu numai în tabloul ă publicată se suprimaă mai multe trupuri ce compuneaă uă singură proprietate, déja chiară la licitatațiune se pădia d’a se striga acele trupuri, și numai în urmă, la facerea contractului, ele se specificaă. Caută în arhive și vei găsi că chiară la 1863, cutare arendașiă a reclaată nu uă trupă ci mai multe, scendu că ele așia se arenduiaă de cutare episcopă, și ministerulăi i-a încuviințată cererea, provocândă astăfelă indignațiunea celoră ce concuraseră. Licitațiunea proprietății din care Colibașiî facă parte, s’a făcută in cunoscință de ceaa ce se arendeză; concurința a fostă seriosa, și numai in urmă, unulă din concurinții învinși de d. Mehedințenu, s’a acăută d’acea omitere din publicațiune, ca se-șî resbune în contra învingătorului. Cu tote acestea d. Văsescu a supusă consiliului de miniștrii casută resilierii contractului, căci atunci, ca și acumă suptă ministerulă dumitale, d. Mehedințenu nu s’a arătată rebelă resilierii acelui contactă. Atunci ca și acumă, domnia sea aprihuită resiliarea. Cea tăcută atunci acelă consiliă, pe care l’a’ m FO8TI ROMÂNULUI. aventura LUI LADISLAS BOLSKI“ XI. A doua zi, la ora gustării mele, factorulu Imî dete treî epistole. Din trei meia n’avu trebuință se’i citescu nici adresa, ca se sciü de unde ’mi venea. Am pusu-o nainte-mî, o păstrămii pentru pofta cea bună și aruncaiu ochii p’a doua; scriptura nu’mî era necunoscută și inima-mî bătu. Mĕ sculaiu de la mesă și, In prodre în unghiulu feresteî, cetii ce urmezu: „Trebue se facă, domnule, uă confesiune ce mĕ costă. De capriciu și de voia mea, am lăsa tu ieri se-mî cadă apărătorea, unula din amicii mei și care nu me cruță mi-a Ji&it că suntu dile în care suntu feroce. In acesta casa suntu c’acele animale, carii au oróre de sânge și carii, vădată ce fură silite d’a gusta, nu mai vorü alta ceva. Descrierea periclelor prin care trecuse șî pentru n’mî da un flare, nie făcuse se simtâ uă mare mișcare. Póte cam voitu se indoaiescu dósa. Póte că nu me găndiamil de câtfi a te desfide. Feroce scu nu, inima mea nu scie totudeuna nici ce face, nici ce voiesce. Alege-însplicarea ce vei voi, ai dreptulu; dérii vriji că este periculosa se mai cauți amicia mea. In locu-țî mi-așî fiica, nu voiu mai vede p’acesta femeia, va fi póteră resbunare.“ Deschisemü ală treilea plic. Nu conținea de cătu aceste cuvinte, scrise d’uă mană necunoscută : „De vtî dobêndi cea-a ce dorescî, vei fi Cela maî nenorocită dintre ómeni.“ Déru cine-mi trimitea acesta avertismentu ? Am banuitu unula dup’altulü pe Livade, La Tour, pe ensu șî Richardet, care a pututu se-șî schimbe scriptura. Ha oservaia cu coda ochiului, aerulü scade deplină nevinovăția îmi rsipi bănuiala. — Oricine va fi vestitorele meu, îmi Jiseiu, are una interesă a me speria. — Am ruptu în bucăți biletulu anonimă și am aruncatu bucățile în lacu. Despecetluii apoi prima epistolă, aceaa a mamei, și citii cea-a ce urmeza: „Scumpula mea copilă, citeama mai deună<h istoria unei serroane călugărițe, ce fă... ,, ,0 ,, cea parte din d’uă monastire, unde lata avea 17, 18, 16, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 27, 28 și 29 luniu. rea era comună. Ea dase totu, afară de grădiniță ce și-o reservase și pe care o iubea. Intruă nópte grația o atinse și diminăța dete stariței chiaia grădinei: — Era, cumu de ce istoriculu, chiria inimea séle. — Aveam o eu uă grădină ș’uă inimă și, după ce protestară, consumam sacrificiulr. Dumnedeala crucificată caută se fiă mulțămită de mine nimica nu mi-a mai remasa. „Revino la Paris, copilulu mea. Iți redau parola ta. Amiculu nostru estem nerăbdare d’a te vedea, și nu numai ele, déri și alți amici la care te va presinta. Elu le respunde de tine. Suntu ordine instrucțiuni și consilie de dată. Nu este totu d’a calători, trebue a călători cu folosu ș’a face servicie casei ce vei representa. „Pleca îndată. Oricâtă de sinceră este darea ăn mei, totu ne mai reservămă căte ceva; îmi reservă și eu optă țjile din viața ta. In timpii de opta dile veî fi alü mea de la uă Duminică la altă Duminică, te ve cóse de rochia mea, te voiu privi, me vei privi și me vei lăsa a crede că ochii tei suntu ai mei, că mĕ vedü pe mine numai că pe mine numai me iubescî, că ești avuța mea, camora și speranța mea. . . . Eu ânsă-mî apoi îți voiu dice : — „Te chiamă dute!“ și te voiu săruta pe frunte. Ace sărutări suntu m6ște sânte. Cele-lalte sunt fórte amagitore.“ Puseiü nainte-mî ambele epistole. Imî părea că me priviau și se cercetau pe calarea mea. Eramu în privința bunului și zeului meu geniu ? Fără me gândi, comparamu ambele scripturi; una férte fină, d’uă eleg;mță rară, dérü care avea ceva ce era cautata, facuta cu precugetare; cealaltă largă, curgetóre, inegale, lăsată In voie’i care nu căuta nimica, scriptura unei anîme Imbelșiugate, care reversa ce este pré plina Lipii de busele mele epistola cea bună, a mamei, ș’o sarutaiu. Ascunsemu pe ceilaltă în sertaru, mai ușii, me coborii la malulu apei, închină luntre, și tragénda cu lopata, o de> deiu in largulu apei; apoi, laséndu lopățile me culcaiu pe spate, rezjimatu de cărmă, ne mai vedéndu asta felu de cătu cerulu și din cândü la cându unu ochiu de apă ce se verifa pe d’asupra mea, bătută de valuri și de cugetările mele și, ’ncăpățânându-me ține, ca sericu asia, închisă voința mea péne ce-mî va spune celu după urmă cu veniü ala iei. N’am pututu dobêndi de cătu jumătățî de respunsurî; vorbia pe sărite făcea fraie și me perdeama in Incoroirile cu care s’ascundea necertitudinile iei. Abia spre seră reveniți acasă și scriseru mamei: „Ești cea mai bună, cea mai săntă femeia. Vei avea optu ^ile, și vtî vedea de te iubescu. Iți mulțămescă un genuchî de epistolarî care, iți marturisescu, m’a surprinsă. Credeama că am trei luni nainte-mî ș’am luatu óre carii îngagumente de cari nu me potu deslega in momentă. Peste 15 zile voiu fi liberu și voiu pleca. La revedere.“ Respunsem apoi d-nei de Lievitz, prin aceste cuvinte: „Seiama, déru, décá-mi va permite, vom revedea p’acea femeii.“ N’am primită respunsu. D. de Lievitz consacra diminețile séle consultorilor, după amedi veniau visitele la săraci; déru obicinuită serele ’i erau libere: acelea erau momentele reservate lui Lîvade și musicei. In optu zile m’am dusi de patru ori la Maxilly pe la 9 ore, și de patru ori am găsită porta închisă ; aci d-na de Lievitz lipsea, aci avea trébu. Intr’vă scri sosiți p’o mare plaie. Elena, camerista, me primi — Damna de la plimbare, îmi dise ea. — Cumü se póte, strigai, se se plimbe, l’acésta oră și p’ună asemene timpu ? Acea Lituaniană, care copia aerulu stăpânei séle și părea că scie multe, imi respunse c’unu surisa derijétoru.— Este totu déuna ora ce-i place, și totu deuna timpulu ce i J conține,