Romanulu, iunie 1872 (Anul 16)
1872-06-11
506 Pe când Kossuthianii isbescu, din tóte puterile, în zidurile dualismului, cu orî= ce arme pe cari pot pune mâna, în același timp, diferitele naționalități se rădică din nou și -și reclamă drepturile. Petre și națiunea săsescă din Transilvania, care abia se suie la cifra de 180,000 suflete, profitândă de ameținla generale și adunându-se întrunii congresă improvisații în urbea Mediașiă, în numără de peste 250 indivizi ai inteliginței loră, au stabilită un programă naționalo-politică, care ară face onore oricărei alte națiuni de cece ori mai numerasă. Sașii adoptă sistema dualistică ca basă a nouei construcțiuni a imperiului, însă în cadrul acelei sisteme își caută mă rocă și ’și reservâ unu cercă de activitate atâtă de largă și de asigurătură pentru individualitatea ‘loră naționale, cumă nu l’am mai avută aici în cele mai fericite timpuri ale acelei națiuni. Tate diferințele și certele dintre așa numiții Sap betraut, și Sași tineri au dispărută ca printr-ună farmecă. Cei ne pretindă a fi bine informați susțină că 'mpăciuirea Sașilor între dânșii și chiară formularea programei simtă resultatatulă buneloră și părintesciloră consilii primite de la Viena. Sașii persistă în asigurarea pentru totodauna a unui teritoriu propriă naționale, ’n care elementulă soră se esercite ’n proporțiune aceași supremație pe care și-a reservat-o elementulă ungurescă pentru țara strega. Acesta pretensiune ascunde principiulă federalismului. Trebuie se accentuămă că, deși Ungurii se vedă constrînși a face ’n mai multe privința concesiuni Sașiloră, nu voră éusé nici s’aumă de aplicarea aceluiași principii la vr’ună altă elementă naționale, precumü Opte de esemplu ceh românescu, și suntă nenumerate opasiunile m cari corifeii națiunii ungare declară că mai bine d’uă milă de ori marte, de câtă uă asemenea concesiune pentru vr’ună altă elemență naționale. D’aci se póte esplica marea fermentațiune și une ori erupțiunile, ce se potă asemăna cu cele vulcanice, în diferitele elemente naționale. Abstracțiune fecendă de miculit numără ală elementului săsescă din Transilvania, daca vomă lua principiul federalismului în d’aprope considerațiune și din punctul de vedere practică, mărturimă că nu vedemă altă deslegare a cestiunii naționalitâților, decâtă numai în naționalisarea unoră teritorie locuite de câte uă națiune în totalitate sau în majoritate, imperială austro-ungară posede o zece limbi și dialecte și mai multe, vorbite de mese considerabile, începândă de la câte ună milionă de suflete în susü; tote aceste limbi și dialecte ’și-au literatura loră, mai multă sau mai puțină desvolvoltată și bogată, și fiecare națiune își are istoria cea mai multă sau mai puțină bine scrisă. Chiară regimele absolutiste de eleeo au s’o vedută nevoită se respecte tóte aceste cjece limbi și dialecte, și decretândă limba germană ca limbă oficiale, se paiă atâtă în centru câtă și pe la guvernele provinciale translatori plătiți din tesaurul Statului. Supli cele locuitorilor erau primite în oricare din cele fiece limbi. Cu tote astea naționalitățile erau forte nemulțămite, pentru că se vedeau cu totulă limitate u desvoltarea vieței lor) naționale. Nimeni nu putea fuce, nici măcară despre uă palmă de pământă, că este de tscuiplu românescă, unguresca sau croată, ci totul ă era austriacă, chiară și numele de „Sachsenland“ din Transilvania fu ștersă, cu tóte că Sașiloră, ca Germani, pré puțină le păsa d’acea ștergere, deórece li s’areta ’n perspectivă Germania soră cea mare, penă la Carpați și chiară până la Marea Negră. Fiecare națiune austro-ungară ară vre se posedă ună teritoriă pe care seria patá numi ală seă proprii, în care se predomine limba naționale -n tóte ramurile vieței publice. Și î ntr’adevără, nici noi nu ne putemă face ideiă despre uneaiștință și viață naționale fără teritoriă naționale, pentru că nici ună popor ă nu’și póte desvolta viața și limba naționale în aerulă atmosferică, ci numai pe pământ. Tocmai acesta este adeverul ă pe care renegații moderni din Transilvania nu voră serva recunoscu. Scrmă și noi că nici ună guvernă din lume nu va pute administra de la centru cu nouă séa (tece limbi, dori! fotă asta este d'adevărată că părțile imperiului locuite de naționalități diverse se potă administra pre bine cu câte una sei! cu done limbi, precum în Elveția, Belgia, Suedia și Norvegia și, până ’n anul 1848, chiară și in Transilvania. Totă acesta unică soluțiune au vedut-o și strămoșii Româniloru din Transilvania cândă, în renumitulă și istoriculă „suplețe libelus Valachorum“, din anulă 1791, aă pretinsă, în punctul ă alű V-lea, teritoriă naționale. Ni se spune că și î n Transilvania s’a pornită agitațiuni fóte seriose și că, cu voia saă fără voia inamicilor și națiunii, în scurtă se va convoca ună congresă naționale. Déra Transilvania și poporulu română nici nu va găsi pace, nici nu va ave destule garanții pentru desvoltarea e i naționale, până cândă tote ținuturile locuite de Români, esclusivă sau în majoritate, nu voră fi declarate ca teritorie naționali române prin legi fundamentale de Stată și confirmate prin jurământă solemnă. Camiliu, canesce parias și persecutați într’unui modă crâncenă, aă făcută invasiune copleșitor« ’n România, mai cu osebire 'n părțile de peste Milcovă. Acastă invasiune, începută cu multă mai ’nainte, încă de la 1813, a luată proporțiuni colosale, incalculabile de la 1848 íncece. In curândă acesta poporațiune ’năbuși România. Ovreii lăură un sistemă fatale de însușire în tote, încependă cu esploatarea Românilor, péne a’I slei prin usură, plaga cea mai ruinatóre pentru uă națiune; ei năvăliră peste totă mica industriă și peste totă micuță comercia, atrăgându totă și tóté pe sema loră, făcândă castă aparte, storcândă banii din țară fără a’întorce circulațiunii prin consumațiune, făcândă a circula fondurile câștigate de la Români numai între dânșii, fără ca societatea se profite altă felă de dânșii decâtă prin ruinătoria manipulare a împrumuturiloră cu ușură; ei n’aă avută, precumă n’aă, scrupuluri asupra mijloceloră, și-aă răspândită în societate corupțiuunea, depravarea, pete la gradulu cele mai înjositori de ablecțiune, infectândă țara cu tóte viiturile; in sfîrșitui, prin aceste midloce, el deveniră în România uă putere refl făcătore. Cele ce susținemă póte se pară exagerate; unii ne voră tasa de pasionați, întruă cestiunea , care omulă, publicistulă mai cu semn, nu trebuie să aducă de câtă ună raționământă rece și matură, spre a eși cu triumfă dinți uA discusiune astă dî primejdiosii. Dară cele ce amă alegată despre Israilițî nu suntă de câtă adevăruri constatate, scrise, publicate de către scriitorii noștrii cei mai emininți, lucruri vetuste, cercate, pățite de Români. In adeverit: deca amă atla uă statistică exactă, cu date certe, la noi, ne-amă pute convinge că n mica industriă, în micuță comerciă, din 100 industriași și comercianți, vom găsi 5 Români, 10 Germani, 2 France, 1 deuă naționalitate străină precumă Svețiană, Polonă etc., 5 Austriaci și 77 Israilițî. Israiliții cuprindă, strînga, dérii nu consumă, ei trăiescă vorbescă — negreșită tată de industria și comercială mică— într’uă cămăruță strictă, ală cărui pieță de ’nchiriare este cu desăvârșire minimă; uă familia VtregS, părinți, fii, nepoți, veri, mătușie, unchi, căsătoriți, necăsătoriți, vediivî, toți la ună locă ; tóte se polivcă in familiă, între dânșii, fără scrupuluri și fără sfielă ; nutrirea este atâtă de sobră, încâtă chiăltuiela ce facă pentru asta nu se póte considera întru nimici; îmbrăcămintea le este atâtă de modestă, încât miseria cea mai sfâșiătore n’o pate imagina mai economică, și chiară acestă îmbrăcăminte, precum și nutrirea, nu se iau de la Români, ci totă de la Israilițî, cari, m partea de peste Milcovă, aă acaparată și acesta parte a comerciului, chiară și pentru creștini. Afară de acestea, tote celelalte naționalități se indentifică mai multă seă mai puțină cu Românii, se contopescă în interese comune, se nfrâiescă pentru sarcini sau în momentele periclului. Israiliții și Germanii nu se contopescă, nu se înfrățescă, nu se identifică cu Românii, ori câtă de ’ndelungată se dă timpul șederii loră în țară. Chiară decă ară fi născuți pe pământură românescă, el facă castă a pane, trăiescă între dânșii, societatea loră o facă între dânșii, profiturile lor se ’mpartă intre dânșii, n’aă pusă și nu pană, n’aă făcută și nu facă nimică in comună cu Românii. Cândă este cestiune de câștigă, de gheșeită de profituri, de drepturi, el ceră, pretindă partea Iom, ș’atunci se <fi ° a Româniia datâ ânsă ce este cestiune de obligațiuni, de sarcini, de împărțirea unui periei« cu Românii, el suntă supuși străini, se despartă, se retragă după pavilionul unei puteri străine, ală aceleia care este mai puternică, mai tare pentru momentă, devină pe í’éndÜ, și fără scrupule, cândă Austriac!, cându Ruși, cândă Germani, cândă Englesii. Până la 1858, toți israiliți erau supuși austriaci și mai cu semă supuși ruși, mai cu osebire in materiă de recrutațiune; asta til, de la 1866 încece, și mai alesă de la 1871, mai toți israiliții din România simtă supuși germani fi americani. Ună prefect,0ară putem afirme că n revisuirea recrutațiunilor ă, deoft se ’i,tâmpla vr’ună Israilita căzută la sorți, depresintă ouă carte de legitimațiune a vr unul consiliată ; este străină; mal tată de una din 10, 7 sau 8 suntă supuși germani, și ia ministeriul afaceriloră străine amu pute găsi mii de note ale diferitelor agenții străine, — și n proporțiuni colosale ale agenției germane — pentru scutirea Israilițiloră că a juți la sorți în România. Déca amu are la noi statistice exacte, amă găsi de la 1858 până la 1872, adică într’ună intervală de 14 ani, numai 3 Israilițî înrolați în armata nostra, era pénă la 1858 nici unule. Israiliții în România nu s’au mutată în țorá, s’au acățat și de țară; ei nu se bucură de prosperitatea României; ruina și decăderea iei le surîde, pentru că n ea constă realizarea speranței loră, speranța d’a face dintr’ânsa uă nouă Palestină. Că broșiura,ale cărei traducâtore a vrută se păstreze anonimulă. Intitulată Jidanii și Statura germană, reproduce aceste adevăruri dise de Fichte, în scrierile sale asupra revoluțiunii francese, adevărurî patente, cari se potrivescă cu desăvârșire la noi, așia încâtă ele vină în mintea oricărui scriitori pentru România : «Iudaismulă formezi mnă atată atătă de compactă și separată, și este cu atătă mai periculosă, cu câtă este basată pe ura ce are Jidanulă in contra întregului genă umană. De la ună poporă care s’a aruncată cu devotamentă în bradele comerciuluî detaliată, in bracele geneftlîculuî, care enervă corpulă și ucide orî ce simRmentu nobile, de la ună poporă care, în obligațiunile sale și chiară in ideia sea despre Dumnezeu, respinge de la sine pe orîcare altă națiune..............ce putemă accepta? Ș'apoi totă pronunțați cuvinte de toleranță, de umanitate și de drepturi cetățiănescî!! Nu v’aduceți aminte ce semnifică unu Stată in Stată? N’ațî observată ave că Jidanii suntă deja cetățianî ai unui Stată mai puternică decâtă tóte Statele vóstre ? Nu ’nțelegețî că, de veți acorda drepturi Jidaniloră in Sfaturile vóstre, eî vor ă sdrobi supt piciorele loră pe toți ceilalî cetățianî?" Repetaim! c’aceste cuvinte sunt forte potrivite Israiliților din România, și nu crede că se potă fi un apreciare mai veridică despre situațiunea și aspirațiunile Israilițiloră către Români. Ceea ce dice cu dreptu cuvântă celebrului și iubitură scriitorii, repausatură Marțiană, despre Germani, putemă dice și noi totă cu atâta drepți cuvântă despre Israiliții din România. Vorbindă de Germani, eminentele scriitorii constată că l’a surprinsă „ostilitatea cu care șaretă Germannlă — „și noi afirmămă că Israilitulă — către „patria mea adoptivă șî către ori-ce este „Română.“ Această ostilitate resultă nu numai din atitudinea Israelițiloră către Români, din relațiunile loră cu Românii, déri încă din tóte apucăturile loră în vieții sociale. Ei înăscă pe Români pene chiară a le disprețui limba; douâ părți din trei din Israiliții cari suntă în România nu soră se vorbescă limba românească, și) părți din 10 nu soiă se citască și se scrie românesce , vorbescă, scrin, citescăjimbele spaniole, polonă, germană, șacestea, stiicată, deră românesce nu potă, nu voiescu. Suntă și aă fostă mai multe organe de publicitate israelite în România, încependă de la Armand Levy, până la celă din urmă scriitorii Israelitu ; ei nu vom face nici uă publicațiune în limba română, și cea mai mare parte din diarrele soră sunt publicate, și Româna, în limba germană. Aceste adevăruri sunt atât de incontestabili, încâtă nici ună economistă, nici ună publicistă română n’a cercată a le nega. D. Ion Ghika se constată în Convorbiri economice, dară d-sca găsesce că puterea Israilițiloră să în apatia, în inacțiuni a, în leuca Româniloru, că în ziua n care Românii voră munci, voră deveni industriași, comercianți, fabricanți, în dina 'n care spiritul de asociațiune se va itroduce între Români și ’n care voră învâța că orî-ce capitale și orî-ce muncă produce, puterea și influința Israilițiloră voră fi nimicite. D. Ion Ghika constată că Israelițl totă voră ave avantagiul și ce au foto-de-una aceia cari strîngă și nu consumă, asupra aceloră cari muncescă, și cari totut-d'uă-dată și consumă. Și apoi ostilitatea Israiliților către Románi este atâtă de crâncenă, incâtă simtă că acapararea loră va fi precuma balanțată in fiua cândă inteligința, munca, fondurile Românilor) voră începe se producă, și capitalurile lorfl se unescft totă-d'auna mai bine cu capitale străine ca se combată capitalurile din România. Se luămu ca exemplu practică pe d. de Hertz și ne vomă convinge din fapte despre adevârul acestei aserțiuni. Amă vrâ se vedemu uă singură concesiune, întreprindere, luată dad. de Hertz, în care se figureze capitalurile din România, seu în capulă căreia d-sea se fi pusă Romant. In gestiunea monopolului tutanuriloră, d-sea s’a aliată . . . , ne'ncelămfi, s’a făcută samsarulu unei companii străine, unei companii austro ungare, ostile prin chiară localitatea sea României; s’a făcută, a fi" cema, samsarulu unei companii care n’aqe de câtă uă firmă, uă mască, francese, ca se combată capitalurile banchieriloru uniți din România, ca se strivască capitalurile asociate din țară, așia în câtă profitele isvorîte din acea întreprindere sunt destinate a eși din țară, și apoi, ca se arunce să pulbere de românismul asupra unei întreprinderi străine, luată cu străinii, în profitulu străinilor și, cu prețulă combaterii capitalurilord române, și’n detrimentulă intereseloră generali ale Româniloru, d-sea’s dă nă ultimă spoielit, punândă pe d. Tetoriană se facă vre câteva anunțuri prin cari se lase a se crede că ’n acea societate suntă capitaluri române și luând, printr’uă mulțime de Germani și de Israilițî, pe tot pe calea câte ună funcționară română, ca umbră de c insolațiune aruncată Româniloră, soc mai bine, ca se astupe gura Româniloră, prin împăciuirea intereselor particulare ale unui mică numără ele persone, și acesta totă In interesul întreprinderii, căci trebuie se mărturisă că ’ntre acei funcționari sunt unii omeni de onorabilitate și capacități, care le erau indispensabile pentru a face se mârgă câtă se póte mai spre bine uă asemenea esploatare, că asemenea concesiune, luată în realitate ca se combată interesele generali și capitalurile Românilor, ca se serve de protestă spre a mai introduce în țară uădrotă de Germani și de Israilițî, și ca* se dea încă tendințelor germano-israilite uă influință și uă putere mai întinsă, spre a sfărîma naționalitatea și prosperarea economică a României, prin acapararea bunurilor celoră mai banuse ale țarei. Eră descrierea fidele și veridică a Israiliților din România, și âtă poporațiunea de gheșeftari ruinători, cărora puterile voră se ne silesc, a le da drepturi, și pentru cari până cuțitură la gîtulă naționalității române. Acestea suntă considerațiunile cari, de la 1848 pen’acumü, au identil pe Români a se descepta, a calcula periclele cu cari Israeliții ne amenință, sunt puncturile de privire economice și naționale; acestea suntă considerațiunile de viață, cari aă făcută pe Români nu a persecuta pe Israilițî, căci persecuțiunile nu suntă decâtă imaginare, pure invențiuni ale Israiliților, pentru a ajunge la realizarea intereseloră și aspirațiuniloră țară—déri! a deveni circumspecți și a priveghia cu atențiune interesele economice și naționale ale țarei, ca se nu fiă înghițite de nesațiulă israilito-germană, care, cu câtă dobândesce, cu atâtă cercă se acapare mai multă, in numerulu viitoru ne vomă ocupa de căușele acestei cestiuni, de efectele și de râsul lor de ce potă se dea ațîțarea iei, și despre aprinderea spiritului publică română într’uă afacere în care Românii vedă compromisă chiară naționalitatea loră. (Va urma). Pantazi Ghika. CESTRA ISRAILITILOROI ROMANIA Acestă cestiune a luatu proporțiunî atâtu de ’ntinse, atâtu de grave, atâtă de ardende pentru țera nostră, încâtă a devenite uă datoriă de consolință pentru fiăcare Română d'a cerca s'o desbnlă, și, încâtu stă ’n puterea sea, d’a lumina opiniunea publică asupra iei. Ea s’a rădicată la noi, puțini câte puțină, déja răpede, din chiară senină, fără ca nici chiară omenii cei mai serioși, bărbații noștrii politic, se’șî potă da bine sema din ce ’mprejurări s'a ivită și care suntă căușele care au lățit-o pén’a deveni amenințătore, după unele iliame și publicațiuni, pentru esistința nostră naționale, pure a mișca presa străină și cabinetele Stateloră celoră mai civilisate, cu favorea Israiliților, cu prețulii sacrificării inereselor morali și materiali de naționalitate ale unui poporii. Cu tote aceste, efectele amenințătore care ne’ngrijesc și astă-ijl aă căușele loră, și ’nainte d’a ne pronunța asupră-le, eredemü de de forța irosită se spunemă publicului care suntă împrejurările istorice, care aă provocată acuimă și căușele și efectele, Revoluțiunea de la 1848, care a adusă la iniire luminele progreselor, morale și civilisătore și tóte pricipiurîle liberale, a avută imprudinta și prematura cugetare d’a ’ntroduce totă-d'uă-dată și idei de toleranță, nu religiosă, dera naționale, în privința Israilițiloră, profilândă d aceatăusiă ce li se deschidea 1) Evreii, părăsindă părțile Rusiei și Austriei, unde vieța le era aspră și unde erau priviți 1) Nu împărtășiiici părerea autorului. Causa invasiunii Israelite în Moldova nu este perspectiva ce se deschidea constituțiunea din 1848 în Muntenia. Ea trebuie atribuită altora împregiurărî, între cari nu trebuie te uităm și interesulö etifismlorű d'a graturădi la noi elemente eterogene și supuse acțiunii din afară, și venalitatea Principilor ii boiarî cari, pentru banî, a fi înlesnită acesta invasiune contra UgUorfi țereî. Nota Redacțiunii. ROMANULU, 11 IUNIU, 187» NOVELIS ALEGERI DIN FRANCIA. Citimă în Independința belgicâ: Caracterulü lămurită, absolută republicană ale nouilor alegeri din Francia d'astă dată fu scutită de ori ce contestare din partea inamicilor a Republicei. Negreșită trebuie se se espuie evidința și nu existe nici ună mijlocu d’a face vr’ună epilogă, cândă faptele vorbescă atâtă de tare. Astafelu le Journal des Débats sussită a recunosce, în voturile concordante ale alegâtoriloru din departamentele Nord, la Somme și l'Yonne, desaprobarea formale a aspirațiunilor monarchice ale majorității Adunării naționale. Pate că chiară îî exagereza însemnătatea—și acasta negreșită cu precugetare, spre a mișca mai cu succes și pe conservatori și a le stimula relulă prin frică —declarândă că „după cursulă ce-am luată lucrurile, d. Leon Gambetta va fi, mai curândă sau mai tânjră, șeful„ legale ale Fraudei“. Eusé repetima că chiară caracterulă verdictului dată d'alegători nu mai pate fi obiectulă nici unei contestațiuni și formază unui punctă de care e bine a se lua actă. Apoi le piede de la 14 luniü publică totă in acastă privință următorului articlu ală d-lui Louis Jourdan : Resultatur alegeriioră de la 9 luniu a produsă în șirurile majorității ună electă desastrosil. Ne ascepta mű negre-/