Romanulu, noiembrie 1872 (Anul 16)

1872-11-25

ANULU ALU ȘESE-SPRE­ gEDELE IVOESCE ȘI VEI PUTE Ori­ ce cereri pentru România, se adre­sezi­ la administrațiunea diabiului. ANUNȚURI In pagina a IV, spațiuîn­ de 30 litere 40 bani In pagina a III, linia 2 lei. A se adresa LA PARIS: la d-nii Crain et Mi­­coud, 9, rue Drouot, 9. LA WIEN­A: la d-nn Haasenstein și Vogler Neuermarkt, II. Scrisori și ori­ce trimiteri nefrancate vor­ fi fi r­efusate.—Articlele nepublicate se vor arde. 20 BANI EXEMPLARULU. SERVICIULU TELEGRAFICII ALU «ROMANULUI» Pesta, 5 Decembre. — In cele doue ca­mere ale imperiului, s’a dată citire rescrip­­telorii regale prin cari se numesc e d. Szlavy președinte alii consiliului de miniștrii, se con­tinuă ceî-l­alțî miniștrii î n posturile ocupate pen acum și se numesce cornițele Zichy ca ministru de comerciu. Noulț cabinetu pre­­sintându-se celor 11 done camere, președintele seft d. Szlavy declară că acestui minist­eriu, pe câtd­ îi va fi cu putință, va continua se urmeze pe aceleașî căi ș’aceleașî principie ca și predecesorele sett, spre a se bucura de ’n­­crederea majorității. Sarcina principale a Reichstagului — dice noultt prim-ministru — este d’a regula financiele. In același timp si anunță apoi că va presinta proiectele de legi relative la nouă împrumuturi și la reforma­rea impositelor et. Redact­­iun­ea și Adm­­in­istrațiun­ea, Strada Academiei, No. 26. (A) în­­ i­ Seral S"a lămurită in fine împrejurarea bă­­tăiei de la Severină. Un epistolă, pe care o publicămă mai la vale, din partea d-lui I. Anghelescu, ne dă uă deplină lămurire. Totă prima nostră informațiune a fostă mai exactă; președintele consiliului, era nu prefectură, a mâncată calcavura. Déma fiă ori­care va fi, faptulă este că pu­tem număra încă uă autoritate pălmuită suptă regimulă actuală. Ori­câtă sar muta palmele de pe ună cinstită obrază pe altulă, autoritatea totă pălmuită ră­mâne. POST-SCRIPTUM, a 4 ore sera. In ședința de au­r a camerei, s’a continuatii disensiunea generale asupra raportului comi­­siunii însărcinate cu verificarea compturiloru statului pe esercițiile aniloru de la 1860 îna­inte. După ’nchid­erea discusiunii generale, s’a primitii art. I din conclusiunile raportului. Desbaterea va continua și mâne. Versailles, 30 Noembre. —Aginia Ha­vas anunță că votul­ de ieri e consi­derată ca ună triumfă decisivă ală gu­vernului francesc, triumfă care asigură organisarea Republicei. Birourile voră alege ’n curénd la comisiunea ’nsărcinată cu acesta organisare. Telegramele din departaminte constată că votulă de ieri a provocată pretutindeni să viiă satis­­facțiune. SAMBATA, 25 NOEMBRE 1872 LUMINEZI­TE SI VEI FI ABONAMENTE In Capitale : unii anii 48 lei; șese luni 24 leî; trei luni 12 lei; un lună 5 lei Iu Districte: unu anii 58 lei; șase luni 29 lei trei luni 15 lei; uă lună 6 lei Francia, Italia și Anglia, pe trimistru fr. 20 Austria și Germania, pe trimistru frânei 18 A se adresa LA PARIS: la d. Darras-Ha­­legrain, Rue de l’ancienne comedie 5, și la d-nií Drain et Micoud, 9. rue Drouot, 9. LA WIENA: lad. B. G. Popoviel,Fleisch­markt, 15. iii­cui­iisci, « Eric- Autoritatea este ce­va mai presusü de societate; pe dânsa nu privescü nici le­gile, nici cuviințele, nici simțimintele, nici opiniunea societății. Autoritatea este ce­va carei-a totulü este permisii,și care nare­ a da nimănui semn­ de nimicit. Autoritatea este in fine legea supremă, care are se dicteze tuturort­, fără ca ni­meni și nimicii se potă pune lă margine puteri­lori­ iei. Autoritatea póte se dispună după bunu’i placa de totü ce respiră și nu res­piră în Statu; totul­ este lucrulu iei. Le­gile suntü pentru totă lumea, nu cnsé pentru densa; ea pedepsesce cu asprime pe ori­cine calcă legile; înse cândă le calcă ea însăși, cee­a ce se întâmplă mai adesea, cine s’o pedepsescă?.... Era unii revoluționarii obrasnicii, mo­­rarulü care cuteză se răspunde regelui Frederik, că „suntu judecători la Ber­lin,“ și acelă rege a fostü unit ineptuséü cele mai puținii unu smintită ca se i-se pară că morarul­ are dreptate și se'i respecte voința. Cine nu crede tóte aceste, nare de câtă se privescá la tóte actele regi­mului actuală, și la cele ce spune or­gan­ulu séu. In adevĕrü, remas­a uă singură lege ce era in puterea regimului actuală s’o violeze și nu violat-o? Mai remas­a vr’uă garanție pentru persona, cândă celă dantâră agentă polițienescă te póte mal­trata, sicură de nepedepsire, ba totă celă bătută este dusă la temniță? Mai rămasa vr’uă siguranță pentru avere, cândă, suptă pretestată aplicării unei legi utile, se dispune Intr’ună modă discre­ționară de munca, adică de singura avere a întregilor­ poporațiuni rurale? Este forte instructivă f­e-a vede mo­dul­ în care Pressa predică respectulă către autoritate și însemnătatea iei în societate : totulü este permisă autorită­ții, nimică particularilor­; nimeni nu trebuie se aprețuiască actele iei; toți se i-se supună și altă nimică. E că sintesa tutoră elucubrațiu­niloră celoră de la Pressa. Mai cu semă în cele ce spuse despre scandalurile provocate de poliție , lăsă se se întreve^á aceste juste și generose precepte. Ea se indigneza, se revoltă, contra purtării junilor, ce zacă ancă în temniță, contra junelui care se satisfăcu de insultele ce suferise eră și camarazii lui de la inviolabilulă prefectu, déru nu voiesce de­locă se recunoscă că causa , că provocatorulă tutorii acestora scan­daluri este autoritatea, este demnulü pre­fectü, care coborîndu-se pene la actele cele mai revoltă­to­re, elaspera pe cei cari ajunseră a crede că în acesta țară nu mai este nimică de așteptată , dte câtă de la propria sea desperare. In adevera, „pentru uă intrigă de ac­­toriță“,ciungise primulă ministru, dem­nulü prefectü atrage în cabinetul ü pre­­fectorială pe unu teneru, și acolo, unde persona introdusă trebuia sé’i fia îndo­­uitlt sacră, ca omă și ca mnulă ce era, în puterea și chiar d in Camera sea, pune de’lă bate într’ună modă lașiă și revol­­tatorii. Tenerulü, scăpată din acea cursă ce se chiamă poliție, merse de petiționă imediată ministrului din întru. Acesta, în locă se proceda de îndată astă-felă cumă trebuia să-i dicteze demnitatea adică se suspende pe prefectură care se degradase și se constate imediată dacâ faptulă este sau nu exactă, nu face ab­solută nimică. Suspendândă imediată prefectură și constatândă faptulă, procederea minis­trului ar fi fostă de trei ori lăudabilă și binefacotare : ea ar fi rădicată demni­tatea prefectorale din decăderea unei asemeni lașități, dândă prestigiu auto­rității, ar fi pedepsită unii culpabilii, și, în fine, ar fi făcută ca victimele lașiului arbitrar să se nu se mai temă a denunța infamiele comise asupră-le. Un asemene purtare ar fi fostă ună actă de dreptate, de moralitate publică și privată, ș’ar fi înlăturată cu siguranță scandalurile cari se ’ntemplară în urmă. Prin urmare, cine este principalulă culpabilă în scandalurile cari se 'ntem­plară? Prefectură, și apoi ministrulă. Cu tote aceste, cei atrași în culpabilitate de nedemna purtare a prefectului sunt­ aruncați în pușcărie, m­ulă condamnată deja la doui ani de închisore, pe cândă principalulă culpabilă este nu numai apărată de ori­ce pedepsa, dora și măn­­ținută la poștă, batjocorită și pălmuită. E că ce­va se ifică a fi autoritate. Frumósa, drepta și curată autoritate! Și se mai crucesce Pressa de palmele pe cari le primi și le mistui­e. Hiotu! Și se mai totă întrebă cu neliniște: „Déca flă­care ne­amă permite se ne clamă dreptulă enșine, etc., unde amă a­­junge ?“ Asta este: au cuvântă logistic de la Pressa. Dérü cândă dreptulă nu se mai gă­­sesce nicăiri, cândă totă celă bătută și torturată este aruncată în temniță și pedepsită, cândă autoritatea își permite tóte infamiele, sigură de nepedepsire, întrebămă la rândulă nostru: „unde pu­­temă ajunge", de nu la elasperarea care indemna pe omă n’și face singură drep­tate? „Trebuie se fia­ră dreptate în lumea acesta“,­­pre pretutindeni poporulă, și fiindă că uă dreptate trebuie se fiă, cândă omul­ n’o mai pote găsi nicăiri, și-o face singură. Acesta este uă lege infa­­libile a naturei, pe care pre adesea o uită impilătorii poporelor­; și reă facă, nebuni simtă de-o uită. „Toți omenii de bine, <Jice Pressa, au „fostă indignați de preceda­rea acelui „domnă (d. A. Florescu) care a avută „recursă la una actă reprobată de mo­rală și de lege. Dacá fie­care omă, luptă unu protesta­sau altulă, și-ar permite ași face dreptate sieși, și a ataca autori­tățile, înțelegemă cu toții că acesta ar fi cea mai deplorabilă anarh­ia.“ Asta este: ar fi anarchic, în totă pu­terea cuvântului, și anarchie este. Déri pentru ce este?... piceți, onorați legist! de la Pressa, că celă care a pălmuită pe prefectu a comisă­ una actă ,,reprobată de morala,și de lege.“ ^ Jieru are actulă lașiă ală prefectului de­ a^rage pe ună omă in Camera sea ,­deAnă palmiri, nu este do-uă mie de ori mai „reprobată de morală și de lege?“ Nu este are do-uă mie de ori mai imorală ad­usă prefectului,, de-a atrage în camera sea una omă, și de-a’lă păl­­mui cu lașitate, negândă în urmă, de­câtă acela ală junelui care, pălmuindă pe prefectü, faén cele puținii acésta în lecu­ publică, cu piragiă și fraudhețâ, es­­punându-se la tóte consecințele, astă­­felű în­câtă, dreptă vorbindă, nici că se póte spune că actulă este imoralii, ci numai contrarii­ legii. Nu vomă dice contraria și echității, căci echitatea ce­rea se se dea imediată satisfacere socie­tății de ultragiere ce-i făcuse prefectură, prin bătaia în camera prefectorială și chiară pe stradă: acea satisfacere nu s’a­rată, prin urmare ar fi absurdă de-a se invoca echitatea contra celui ce păl­­mui pe prefecto. Amă spusă că trebuie se b­ă uă dreptate; mai curându sau mai târziiă, ori cumă, ea trebuie se se facă. Și décá vom ă sta se enumerăm!!, la câte violențe, ultragie, bătăi, batjocore, la câte „acte reprobate de morală și de lege,“ case cu totul­ nepedepsite,asista­­rămă, până ce veni și rândulă prefectu­lui se primesc î­napoi a mia parte din cea-a ce dedese, va trebui neapărată se recunoscemă că echitatea este departe de-a fi satisfăcută; și că décá ministrulă nu voiesce se'i dea satisfacere, apoi mulți eredi to­rgie fel­ulii d-lui A. A. Florescu trebuie,se m­ai aibă domnulu prefectu. Dóru^ânditu-s’nu are bine cei de la Pressa, la declararea ce facă, că suntemă în stare de anarc­ie? Ce este, și de unde vine anarc­ia? etimologia cuvântului chiar ne-o explică: el­ vine de la greca«’, lipsa, v, pusă de eufonie, și *'p­rin autoritate, lipsă­ de­ autoritate. De acee­a, și ori de câte ori se cjice că ună Stată este în a­­narh­ie, acuzarea se îndrepteza numai și numai guvernului, care, pemț­endu-și prin acte nedemne prestigială, nemul­­țămindă pe toți și atrăgându-și dispre­­țială tuturoră, face se dispară ori­ ce au­toritate, aduce uă stare de desordine, care produce acte de acele pe cari Pressa le numesce „a ’și face sieși dreptate.“ Asia dorü, cel de la Pressa, mărturi­­sindă că suntemă în anarh­ie, recunoscu lipsa de ori­ce prestigiu al autorității, prin actele necalificabile ce’i­a ă atrasă despre­­țintă tuturoră, recunoscu că nu mai póte fi autoritate cu prestigiu, acolo unde ea este și rem­âne mereu pălmuită, in derîderea și despre țială tuturoră; că nu mai póte fi respectată, acolo unde ea nu mai respectă nimică, unde legile devină în mână­ I­uă criminală jucărie, unde nedreptățile și infamiele cele mai re­­voltătore eiasperă pe omeni, péne a ’i sili se ’și facă singuri dreptatea. Cei de la Pressa recunoscendă că suntemă în anarh­ie, că nu mai este autoritate, aăi trebuită implicită se recunosc!­ și aceste cause ale perderii autorității. Fiă schinteiare­a adevărului, fiă că „gura păcătosului adeverit graiesce,“ lu­ma actă de declararea celora de la Pressa. Ei bine, vă dată ajunși aci, unde pu­­tem o óre ajunge? Cândă totă lumea, erasperata de cele mai strigătore nedreptăți și jafuri, sus­pinândă mereu după dreptate n’o va găsi nicăiri, cândă toți, însetați de demnitatea numelui românescă, atâtă de tăvălită, voră căuta se și facă sin­guri dreptate, ce va resulta ore ? Nu se gândesce regimul ă că ațîțârid­ă și iritândă mereă, chiar­ pe acei­a cari i-au fostă devotați, va aduce curânda lucrurile acolo unde celă mai ghiload­ă nu póte scăpa de câtă cu coda tăiată? Nu se gândesce­are că râdicându au­toritatea de asupra tutorii legiloră, că nedândă nici uă dată indignațiunii pu­blice uă legitimă satisfacere, că fiindă de­uă asprime es­tremă către particulari, pentru aceleași culpe, pe cari agi­nții au­torității se comită, șiruri de nepedepsire; mi se gândesce, în fine, că din totă a­­cesta clocire de infamii și inichități nu potă nasce de câtă monștrii, căci mora­litatea se perde, credința în virtute se ucide, și ție ulă custode ală marei majo­­rități ajunge se fiă numai puterea și violența ? își cloceșce singură peirea, nesocoti­­tulă regimă; uă singură dată nu lasă se recesca cuibură fără­ de­legitoră, gră­­besce câtă pete șliua ciocnirii, pentru ca se se implinescu nestrămutatul!! princi­pii! ală moralei că : „Fie­care pâcată își găsesce în sine însuși pedepsa“. Noi îlă consiliamu să se scule de pe cuibu­, déci mai este tâmpă, pentru ca nu apoi cuibulă să se urce peste dens­ul și se­ să năbușiască. Le Sieche z zice că z­iua de 30 Noembre va fi vă di memorabilă,­­Ziua procla­mării celei d’a treia Republice fran­cese. Apoi adauge: „E uă victoriă. Nu vremii nici se’i e­­xagerămă, nici se’i mic șiorămu impor­tanța, casé repetaim! că e uă victoriă care va causa n totă Francia și ’n totă Europa uă profundă simțiciune. Déto­­rima ore­care recunoscința adversari­­loră noștrii. Fără dânșii, fără violențele loră de limbagiu, fără pretensiunile lori­, cestiunea pare că nu s’ară fi pusă cu claritatea pe care i-am dat-o. Grația loră,semnificațiunea votului me­morab­­ile ală acelei­­ zile nu póte fi ’ndou­­iosa pentru nimeni. Numai în favorea Republicei' s’a pronunțată majoritatea Adunării, numai Republica ese triumfă­­tóre din acelă scrutină. Însé acesta suc­­cesăm­’să detorimü numai monarc­iș­­ti­lor. Déca eină avută meritulă d’a pune cestiunea în termeni forte preciși, d. preșidinte ală Republicei a avută meri­tulă d’a o resolve. Limba giulă stă atâtă de simplu și de onestă, lealitatea măr­turisirilor ă sole aă determinată resulta­­tulă­dilei. De câte ori cei ce adi sunt â ■s­i pentru Republică n’au­ trecutu prin a­­cele neotărîri despre cari d. Thiers a vorbitu­ c’uă bună-credință atâtii de ră­­pitore. De câte ori nu se von­ vede pe ei în portretul și ce-a depinsă despre pro­pria­ conștiință! Patriotismul­, bunulü simți! învinge manoperile și intrigile partitelori! monarchice. Dup’atâtea în­­cercări durerose, dup’atâtea agitări, Francia avea dreptul ă la acestă triumfi! și la acesta liniște.“ Domn­iorii redactori ai ROMANULUI. Domni redactori. Daca cei ce ve aducă informații­nile nu găsescă de cuviință se vi ledea exac­ă, permiteți-mi a ve spune eu cu încredin­țare că conflict­ul­ de la Severină a fostă între ună membru din comitatul­ permanente, d-lă lon Nucșorenu, cu pre­ședintele comitatului, d.Bâlteni, și prin urmare cele avansate in numerile <[ia­­riului Ciomănulii de la 22, 23 și 2­1 No­embre curinte în privința prefectului de Mehedinți simtă cu totul­ nefondate. Câtă despre directorele prefecturei, d.N. I. Voinescu, ființă repausatului co­lonelă­lon Voinescu, suntemă și cum­ că, daci ați cunosce caracterul­, educațiu­­­nea și instrucțiunea distinsă a acestui june, nu l-ați fi numită cu atâta gra­­țiositate „bătăiosă.“ In interesul­ adeverului și pentru o­nerea fratelui meu Pavel Angelescu, prefectură de Mehedinți, ve rogase bine­voiți a trece acesta epistolă in celă d’ân­­tâiă numero ală diariului Românulu. Primiți, ve rogă, domni redactori, asin­gurarea celei mai distinse considerațiuni. Ion Angelescu, CORESPONDINȚA PARTICULARA ROM­ANULU­I. Viena, 23 Noembre, 1872. A Tema de predilecțiune a d­iarielor­ guvernamentale este discnsiunea pro­iectului de lege pentru reformarea mo­dului de alegere practicată pen’acum în Cisleitania și pe care cabinetul­ ac­tuale are intențiunea d’a’să presinta vii­torii sesiuni a senatului imperiale, care e probabil e că se va deschide pe la prima jumătate a lini­ei viitore. Acelă proiectă de lege, care, după căderea cabinetului Hohenwart-Iricek, a devenită cu­ventură politică ală par­titei centraliste supranumită „fidelii constituțiunii,“ este „ prima liniă ună atentată politică ’n contra dietelor­ provinciali, era în consecință una aten­tată perfidii și diabolică in contra au­tonomiei provincielor, locuite de ele­­mentele negermane. Acesti proiectă de lege, prin primi­rea senatului centrale și prin sancțiu­nea monarh­­ului, rădicându-se la ran­guld de lege fundamentale de stată. Austria va număra și istoria sea consti­tuționale uă lovitură de stată mai multă.

Next