Romanulu, august 1876 (Anul 20)

1876-08-05

690 Resfoelulu turco-scribii. Scrii de la 12 Augusta anuncță că oștirea lui Osman-pașa opereză începend de la Paracin d’a lungul Dunării, avându Guse în vedere ca principalului șeff puntii de operațiune Valea Moravii. Eyub-pașa se află de 24 ore pe înălțimile de la Banja și acceptă, pe câtă se vede, întăriri, deorece înainteză cu mare băgare de somn. Despre armata de la Ibar se afirmă că Ciolac Antici, într’uă luptă de trei zile, ară fi suferită mari perderi și că chiară lavórulă ară fi fostă părăsită de trupele lui Ciolac, care se retrage spre Ivanica. Asemenea se țfice că și grosul armatei lui Leșauru se află în apropiere de Brestovac. Statulă-majoră i-a trimisă trei oficiali pentru reorganizarea corpurilor. La Negotin, Turcii au organisată o polițiă riverană pentru a priveghia Dunărea. Se zice că jumătate din orașiul Zihar a fostă prefăcută în cenușiă. Scriile că Turcii ar fi ocupată orașială Krujevatz sunt neesaete. Acestă orașiă e situată la gurele Rasuitze, de pe valea Moravei sârbescî, la 7 mile departe de Alexinatz. Asupra orașiului Krujevatz înainteză Saib-pașa de la Prekoplje care, în direcțiunea sud-estică, e departe cu 8 mile de Niș. Corpul lui Saib-pașa se compune din 10,000 soldați și noue tunuri. Déca s’ară întâmpla ca Krujevatz se cară în mâna Turciloră, se asigură că acestă perdere ară fi pentru armata sârbă și mai simțibile decâtă a Zaharului. D’acea a Sârbii ș’au pusă tóte silințele pentru a întări acestă orașiă. Se zice că Deligradulă și Alexinatulă ară fi fostă vnsilele aceste bine întărite. Șanțurile din jurulă Deligradului sunt prove^ite cu 24 tunuri, și tot și atâtea sunt așezate și pe redutele și șanțurile de la Alexinatz. Atâtă Deligredulă câtă și Alexinatulă sunt provensate cu provisiuni pe mnăană întregă pentru 15.000 soldați. Legiunea principesei Natalia, compusă de 420 voluntari bine armați, a sosită la Alexinatz. Cerchesii aă dată focă și prădată tate satele din cele trei districte de pe lângă Timok. Paguba este imensă. Din tote mișcările Turcilor, pare a resulta că nă luptă decisivă se va da la Ciuprija. Principele Muntenegrului să afla cu cartierul generală la Krostak. Se vede că Turcii voru se trecă peste Albania în Muntenegru și de aceaa principele Nicolae s’a retrasă în apropierea stateloru sóie. Românii din armata serba nă scie că în armata permanentă a Serbiei, afară de miliții, suntă vre ROMÂNULU, 5 AUGUSTU 1876 17,000 tineri români. Regimentele compuse din acesti Români din Serbia se numescă serbe-române. De la începutul resbelului, aceste regimente au fostă îngagiate în mai tote luptele întâmplate pen’acum și șiaă făcută datoria ca buni soldați, totuși unele fiare din Viena și Pesta aă calomniată și calomniază necontenită pe soldații români din armata sârbă răspândindă cu precugetare felurite neadevăruri asupra aptitudinie loră militare. Din parte-ne, cunoscendă ce felă de simțiminte nă avută totodeuna pentru Români aceste fiare, n’amă dată nici uă atențiune calomnieloră, considerândă ca nedemnă d’a intra în vr’ună felă de polemică, și acceptândă ca lumina să se facă, ca adevărulă în fine să triumfe prin chiară puterea lui. Și nu neamă încetată asceptândă. Astăzi fiarele slave desmintă acele insinuări calomniose și aducă tributulă loră de lande bravurei Româniloră. Mai multă, chiară documentele oficiale provenite de la capii armatei sârbesc conțină cele mai mágulitare espresiuni în privința vitejiei conaționalilor noștrii, cari luptă în Serbia cu antica vigorea a gintei latine pentru apărarea pământului ce locuiescă. A mai păstraseră și astăzi tăcerea de până acum ară fi a nu corespunde datoriei nóstre de Români, însă fiindă că vitejia nu e ceva estraordinară la Români încâtă să merite a ne lăuda pentru că conaționalii noștrii și-au făcută datoria, ne mulțămimă a reproduce ună articolă publicată de ziatură germană der Osten, care nimicesce acele calomnii. E călă : „piarele maghiare, (lie der Osten, 1) răspândescă totă fidură de minciuni în privința soldaților români din armata sârbă. E ună vechiă obiceiă și uă tactică precugetată a Maghiarilor, d’a contesta și înegri bravura militară a Românilor”. Chiară scirea răspândita despre mobilisarea armatei din România a fostă batjocorită de către publiciștii maghiari, permițendu’și acești trist eroi de la Șiria 2) a face necalificabila observare către câteva batalioni 1) . Autorul o uită pe Neue Freie Fresse, care a făurit calomniele și le-a datu publicului mai în același timpui pe cându veridiculu seu corespondinte de pe câmpulu de resbelu anuncia elfi însuși orii eturli că fusese omorîtii de Turci sau de SGrbî, nu ne aducemă bine amint». 2) Une sate românescă de lângă Aradă în Ungaria, unde vitejii honvedi maghiari la 1848 au depusă armele făra nici uă luptă, turcesciară pute se sdrobescă întréga oștire română. „ Deră lumea cunosce pré bine adevărulă istorică despre vitejia Românilor, cari, pe diferite câmpuri de resbelu, au fostă totudeuna triumfători în contra Tătariloră, Turciloră, Poloniloră și Unguriloră. Chiar la 1848, legiunile neorganisate ale țăranilor români din Transilvania au dovedită înd ajunsă că ’n vinele loră curge sângele eroică ală părințilorăloră. La 1866, regimentele române, luândă Custozza cu asaltă, aă atrasă asupră-le admirațiunea arhiducelui Albrecht, nerămânenduse în urmă nici regimentele române îngagiate în luptă cu Prusianii de la Königgrätz, cari pentru bravura și eroismulă loră aă secerată cele mai mari laude bine-meritate. „Singure aceste precedinte ar fi d’ajunsă pentru a respinge calomniele presei maghiare în privința soldaților români din armata sârbă c’ară refusa d’a se bate. Aflămă ânsă, urmeza numitulăijiară, că soldații români din armata sârbă nu se lasă se fie întrecuți de frații loră de arme sârbi în privința însuflețirii și eroismului. „Ni se raporteză că ’n urma calomnieloră ^iarelor din străinătate, principele Milan ar fi cerută amănunte de la comandanții Cernateff și Leșanin, supt a căroră comandă suntă regimentele române, despre purtarea soldaților români, și i s’a raportată de către amândouă că soldații români sunt ăntre cei mai viteji din corpurile lor, și că brigada de la Negotin, care se compune numai din Români, concureza în tote virtuțile și bravurile militare cu renumita brigadă de la Șumadia. Da, se asigură că Leșanin, afară de acesta, a raportată și orală principelui că fiecare soldată română din trupele sale s'a purtată pen acum ca ună adevérata erou.“ Curtea ca jurați. Monitorul oficiale de la 3 Augustă publică următed rulă regulamentul pentru înființare de Curți cu jurați în tóte judeciele . Art. 1. Cu 154>re înainte de fiecare trimestru, primulu-președinte ale Curții de apelul va hotărî mimerule suficiinte de judecători, pentru a presida jurații prin districte. Acesta numeră va fi douăcamdată de 4 pentru Curtea din Bucurescu, 3 pentru cea din Iași, 3 pentru cea din Focșiani și 2 pentru Curtea din Craiova. 9 Art. II. Curțile ce același judecătorii delegată va avea presida, trecândă de la una la cea laltă, conformă art. 247 și 249 din lege, se unescă în modulă următoră : Curtea din Bucurescu. 1. Afovă, Ialomița; 2. Prahova, Barcă; 3. Vlașca, Teleormanu, Oiță; 4. Argeșit cu Muscelă, Dâmbovița. Orașiele în cari se vor ține Curți cu jurați vor fi: Bucurescî, Călerași, Ploiescu, Buzeu, Giurgiu, Turnu-Măgurele, Slatina, Pitesci și Târgoviște. Curtea din Iași. 1. Iași, Romană, Nemțu ; 2. Vasluiă , Fâlciu, Bacău; 3. Dorohoiă, Botoșani, Sucéva. Orașiele în cari se vor ține Curți cu jurați vor fi: Iași, Romană, Petra, Vasluifi, Unși, Bacău, Dorohoiă, Botoșani și Fălticeni. Curtea din Focșani: 1. Râmnică, Putna; 2. Tecuci, Tutova; 3. Ismailă cu Cahului, Covurluiă, Brăila. Orașiele în cari se vor ține Curți cu jurați vor fi : Râmniculă-Săratu, Focșani, Tecuci, Bârladă , Ismailă, Galați și Brăila. Curtea din Craiova 1. Doljță, Râmniculă-Vâlcei. 2. Gorjlă, Romanațî, Mehedinți. Orașiele in cari se vor ține Carțî cu jurați vor fi : Craiova, Vâlcea, Târgu-Jiului, Caracalu și Severină. Art. III. Primulă-președinte, în ziua chiar a desemnării membriloru, va atribui fiecăruia din eî cărțile, în ordinea mai sus și specificată, unde va avea ține ședință. Art. IV. Tóte aceste operațiuni se vor constata printr’ună procesă-verbale ce va redacta primulă-președinte. Art. V. Ordinea în care are a se ține ședințele este cea următore : Curtea din Bucuresci. Ilfovă, de la 1—10 și de la 15—25 lunei ântâiă din fiecare trimestru, (2 sesiuni); Ialomița, de la 1—10 lunea a doua din fiecare trimestru; Prahova, de la 1—10 și de la 15—25 lunei ântâiă din fiecare trimestru (2 sesiuni); Barcă, de la 1—10 luneî a doua din fiecare trimestru; Vlașca, de la 1—10 luneî ântâiă din fiecare trimestru; Teleormană, de la 15—25 lune ântâiă din fiecare trimestru; Dltă, de la 1—10 luneî a doua din fiecare trimestru; Argeșiă-Muscelă, de la 1—10 lunei ântâiă din fiecare trimestru; Dâmbovița, de la 15—25 lune ântâiă din fiecare trimestru; Curtea de Iași, Iași, de la 1—10 lunentâiă din fiecare trimestru; Romană, de la 15—25 lunentâiă din fiecare trimestru; Nemțu, de la 1—10 lunii a doua din fiecare trimistru; Vasluiă, de la 1—10 luneîntâiă din fiecare trimestru; Fălciu, de la 15—25 luneîntâiă din fiecare trimestru; Bacău, de la 1—10 lune, a doua din fiecare trimestru; Dorohotă, de la 1—10 luneîntâiă din fiecare trimestru; Botoșianu, de la 15—25 luneîntâiă din fiecare trimestru; Suceva, de la 1—10 lunei a doua din fiecare trimestru. Curtea din Focșani. *. Römnien, de la 1 —10 lune întâiă din fiecare trimestru; Putna, de la 15—25 luneî ântâiă din fiecare trimestru; Tecuci de la 1—10 luneî ântâiă din fiecare trimestru; Tutova, de la 15—25 lunei ântâiă din fiecare trimestru; Ismailu-Cahulă, de la 1 —10 luneî ântâiă din fiecare trimestru; Covurtuță, de la 15—25 luneî ântâiă din fiecare trimestru; Brăila, de la 1 —10 lune, a doua din fiecare trimestru; Curtea din Craiova. Doljiă, de la 1—10 luneî ântâiă din fiecare trimestru; Romnicuță-Vâlcei, de la 15—25 luneîntâiă din fiecare trimestru; Gorjin, de la 1—10 luneîntâiă din fiecare trimestru; Romanațî, de la 15—25 luneîntâiă din fiecare trimestru; Mehedinți, de la 1 —10 lunea a doua din fiecare trimestru. 4 Bucuresci, 1876, Iubit 26. D-soră redactori al ROMANOLOI. Dom și redactori. [ Instrucțiunea, industria și comercială unei națiuni [sunt] vieța iei; tipografia, fiindă prima artă industrială, are de misiune de a da lumina tuturor] celoralalte și a face se revețuiescă tată ce se lucreză spre desvoltarea [inteliginței umane. Tipografia cheră și urrierii iei simtă «aristocrația tuturor] lucrătorilor], seă capulă colonei drepte a inteliginții lucrătorilor», după curn cu dreptă cuvântă i-a numită arhhiepiscopală din Paris, savantulă Derly. Ca profesionistă ală acestei arte industriale, domni redactori, și ca unulă ce dorescă înflorirea industriei naționale la noi în țară, am elaborată și imprimată celă ântâiă că operă în limba română întitulată Călăușă pentru studiul tipograficii, care va scurta calea ce are a străbate Mevulă tipografă în studiarea acestei frunze și mărețe arte spre a pute deveni pe d’uă parte ună bună și abile compositură-tipografu, eră pe de alta „capulă colonei drepte a inteliginței tuturoră lucrătorilor». Din acestă modestă operă avut fericirea a remite ună esemplară Măriei-sele Domnitorului , pe care l’a primită, și pentru care avuse marea ouere a fi recompensată, ca semnă de încurajiare, cu FOIȚA „ROMANULUI“ SPOVEDANIA UNEI MURINDE 1). Florica, Mariorei, Nitza, 30 Martin. Dragă sobioră, încă n’am putută sfîrși scrisórea întreruptă de ună-ții prin venirea lui, căci doctorală m’a silită a sta în pată și din pată nu potă a’ți.scri, căci elă stă lângă mine mai totă timpulă și lângă dânsulă nu voiescă a plânge. Câtă sufere cândă mă vede plângendă, câtă surfere cândă vede răpeziciunea cu care sășeșce cruda bóla ce mă consumă! ] slă scie bine ce am, scie că suntă fierdută; deră totă speră în a mea tămăduire, totă să îndouiesce de ce i se spune, de ce vede, totă ascepta Ueculă ce nu va sosi, totă luptă, totă crede , căci elă iubesce! iubesce și nu’și póte închipui ca martea să potă despărți cea a ce anima a unită! Astăzi ve<éndu-me sculată și creștându-me mai bine, a eșită, supuindu-se rugăciunilor mele. — Suntă singură, voiă plânge deci din noă cu tine, căci nimica nu’mi potolesce așta de bine foculă ce me arde ca lacrimele ce vărsă vorbindă cu tine. De ce nu potă plânge întruna? de ce și plânsură să’mi fie măsurată ? Pentru cam greșită, pentru cam nesocotită legile făcute de omeni, pentru că că, măritată c’mă omă ce nu scia ce este iubirea, că am vouă a iubi! Am iubită, am ascultată inima mea, am desprețuită legile vostre! Nerușinare fără nume! pată vecinică pe numele meu, am iubită cândă n’aveamă dreptul ă d’a iubi. — Am !. A vede Românul de ieri, ascultata natura, am călcată legile și cuviințele! Ah! scrü că uă asemene nelegiuire nu se póte îndestulii pedepsi, sem că ori-ce ași face, ori care ar fi pocăința mea, suntă uă femeiă de nimica , rușinea, batjocura lumii, rîsulă tuturoră, scia, soiă totulă și cu tóte acestea totă n’ar fi nimică de n’ar fi mama, de n’ar fi tu. Ceea ce ănsă măresce a mea nenorocire, învenineză a mea suferință, amăresce a mea durere este că nici pe elă nu’să potă face fericită! Nu mă potă face , căci iubirea mea, iubirea lui nu mă ’mpedecă d’a roși cândă întălnescă mă chipă cunoscută. Roșescă , suferă ... peră ! Vai vouă, cari veți încerca a ’nfrânge moravurile și obiceiurile unui poporă, vai vouă, căci veți peri uciși de însăși cutesanța vostră! Desfidă pe însuși acelă Dumnezeu, către care mică înălțamă ale mele rugi, te desfidă, Dumnezeule, ori cine ai fi, oricari ară fi puterile tele, te desfidă, mică, d’a nu te supune obiceiuriloră, moravuriloră, deprinderiloră unui poporă, ori câtă de stupide și de sălbate ce ară fi ele ! Revină, soriere, la a mea spovedaniă; însă nu’ți potă făgădui că iarăși nu voiă perde șirulă, căci nu mă cârmuiescă ale mele cugetări, ci ele mă ducă pe mine, mă ducă, mă ducă și uneori așia de iute, in câtă nu potă ale urma, cadă obosită, anima ’mi bate c’uă tăriă nespusă, perdu suflarea, nu mai vădă, nu mai audă, nu mai simță... ah! ce ferice suntă atunci! Seif, Marióre, modulă în care amă fostă crescute, seui câtă de puțină seu, mai dreptă, câtă de răă ne era lumea cunoscută la eșirea nóstru din scalá. Seii tu multe din câte ași voi a’ți spune: însă totuși îmi stă a ți le reaminti, nu doru spre a mă ’ncerca a’mi micșora culpa, nu cu gândă d’a spăla pata ce o poftă întipărită pe fruntea mea, ci numai spre a face cu tine cea-a ce facă cu mine, numai spre a’ți spune cea-a ce cugetă, numai spre a revărsa din inima mea pre multură ce o înnecă!.. Ab! facăse ca cele mie întămplate se fiă altora întru folosă; démü nici acestă mângâiare n’o potă ave, căci semă am luată că esperiința altora puțină ne folosesce! — Impliniamă 18 ani cândă ești din scală... cândă văzui pentru prima oră p’acelă cu care doui ani era se trăiescă în lacrimi, în locă d’uă vociă în fericire, cum nădăjduiseră în nesclința’mi copilărescă! Ii plăcui, mă ceru, mama nu se împotrivi și că de soclă îlu luară c’uă cumplită fericire. In scóla, acasă, la spovedania, în cărți, mi-se spusese atâtă răă de bărbați, mi-se încondeiaseră cu fecie atâtă de negre, în câtă prima vorbă dulce ce aur fi de la unulă din ei, avu pentru tenăra mea animă, plină de iubire, mă farmecă nespusă : ea mă îmbăta, lui învinsă fără a fi luptată, fără a mă fi ferită, fără a’mi fi recunoscută dușmanulă ! pică dușmanulă, căci cu creacerea morală și religiosa dată nouă, învățasemă a privi bărbatul, ca dușmanul sexului nostru, în locă d’a’ltl privi ca uă ființă iubită, ca ună sprijină firescă, ca uă călăuză șicura, ca ună tovarășiă de plăceri și de dureri, ca ună prietenă cu care ne legămă a ave totă in comună , a ne spune totulă, a nu ne ascunde nimică, a ne sfătui, a ne sprijini, a ne îmbărbăta unulă pe altulă în spinasa cale a datoriei ș’a iubirii, care singură póte duce spre fericire; în loc d’acésta, îlă priviamă, $icu, ea mă dușmană, mă temeamu de dănsulă, mă fereamă de cursele ce mi-le-ară puté întinde, mă pregătiamă a mă apăra de cruntele loviri ce le-ar îndrepta în contra mea, și nici numi cunosceamă protivniculă! Cândă sosi , nu’să cunoscui, îmi spuseră vorbă dulce, fui învinsă, fără nici a bănui că dușmanulă sosise. Ah! de ce nu mi se spusese că nu toți bărbații suntă răi, de ce nu m’aă ’nvățată a i cunosce bine spre a pute în 4lua venită a alege cu îndemânare pe celă ce l’așî fi putută face fericita ? De ce, cândă venia mă tânără să’și ve§â uă soră, vă vérá, de ce noi tóté eramă isgonite, ascunse în camerele nóstre, ca și cândă ciuma ar fi lovită scula? De ce femeia, care menită este a viețui cu bărbatul ă iei, de ce se nu fiă crescută spre acestă sfîrșită? Cum va set ea cârmui noua luntre în care intră în căsătoriei sele, cândă nici mâna n’a pusă pe vâslă? Cum va set a se feri de stâncele, de vîrtejurile, de vijeliele, de viscolile ce va întâmpina în cale, când marea mult schimbătore pe care plutesc ea sea mică și fragedă navă îi este cu totul necunoscută, cum va seia văsli, pericolele fiindă depărtate și cerulu înseninându-se, cum va risci a văsli spre limanul fericirii, cândă nici nu scie ce este fericirea? De ce se nu o ’nvețe a cunosce lumea mai ’nainte d a fi aruncată cu desăvârșire în valurile sale; de ce se fia crescută în taină ca un călugăriță, ea care trebuie a fi mamă ! De ce se nu cunoscu lumea cum este; de ce se cresca la umbră, în întunerecă, în loc d’a cresce la lumina bine-facotare! De ce se i se nutrescă spiritulă cu minciuni și basme; de ce se arate ca să necinste, ca ună păcată a vorbi singură c’ună bărbată, cândă făcută este spre a trăi c’ună bărbată ? Ah ! Je ce ? de ce ? Pentru că lumea este dată predă superstițiunii, nesolinței, prejudecăților, pentru că biata și multă încercata omenire este cârmuită, asuprită, suptrugată d’uă religiune funestă și crudă, sălbatecă și egoistă, imorală și ’rijositóre; d’uă religiune contra naturii, care frică, rîvnă, pismă, ură asemănată între ómeni; care ticăloși, dușmani unulă altuia, blestemați nea făcută, care ne-a tăvălită în noi volă, în gunoi, în mocirlă spre ai pute mai sigură și mai cu îndămânare a ne mănține în rușinasa sea robiă; d’uă religiune împetrită, simțitore, vrăjmașă învierșiunată cu luminei, protivnica neîmpăcată a iubirii; d’uă religiune care se adapă cu lacrimele nóstre, se nutreșee cu sângele nostru, se bucură la audtură suspinurilor nóstre, își rîde de țipetele și de vâitările nóstre; d’uă religiune ce lingușiasce pe celă slăvită și lovesce pe celă oropsită; d’uă religiune care ne amăresce vieța, care ne chinuiesce, ne muncesce, ne înspăimântă, ne ingrozesce; duă religiune, în fine, care ne râde inima, ne spurcă cugetarea, ne distruge vo- !