Romanulu, noiembrie 1877 (Anul 21)

1877-11-25

1050 Camera a reîncepută discuțiunea proiectului de lege privitorü la starea funcționarilor. Ea a adoptată unii articolă în cuprindere că impiegații guvernului, nu vor pute să ocupe nici oă profesiune de arte, nici să facă parte ca membrii din consiliul de administrațiune sau ca altăreră, din vr’uă societate comerciale sau industrial. Belgia.Ministerulă a depusă la Cameră unu proiectă de lege care ficșeză la 100 omeni contingentului armatei pentru anul 1878, și cointingentulu miliției pentru același ană la 12,000 omeni. Ministrulă de resbelă a depusă totușă dată, uă cerere de credită speciale pentru clădirea a două forturi permanente- pe aripa dreptă a rîului Escault, și pentru completarea materialului de artileriă. Totă în Cameră, la uă ședință posterioră, ministrul afacerilor străine, respung endă d-lui Olin, (Ace guvernală belgiană a făcută serie de observări cabinetului din Madrid, pentru rasele esorbitante care sunt puse pe productele din Belgia, și cari sunt contrarii cu stipulările tratatelor ). România și presa italiană. Estragemă din Diritto de la 29 Noembre, următorele pasage ale unei corespondințe privitore la situațiunea României și la recunoscerea independinței sale de către Europa: „Ei (Românii) facă rebelă Turciei numai pentru a se apăra contra nedreptelor atacuri ale imperiului otomană, și pentru a protege absoluta loră independință. Ei voră se conserve ceia ce aă și voră se rupă, vă-dată pentru totü-deuna, legătureie cu Turcia, adiăă definite. „România era independinte de dreptă și de faptă, și cu tote astea Englitera și alte puteri consideraă Statuiă latină de la Dunăre ca uă provinciă otomană. , „Porta nu înceta delocă în notele sale, de a considera România ca făcândă parte integrantă din imperial otomană; și dăca ni s’ară dice că nu e nici uăreă de a vede trecute pe hartiă asemenea copilăresc pretențiuni, vomă răspunde că guvernul Sultanului, nemulțămită pe cuvinte, trecea și la fapte, de aci nenumăratele greutăți cari, mai multă decâtă interesele române, aduceau pagubă intereselor statelor europene.“ piarură italiană arată apoi cum România, căutândă a propăși pe calea economică, a voită se încheiă convențiuni speciale cu Turcia pentru drumuri de seră, navigațiune, telegrafă și poște și cum Turcia totădeuna s'e opusă numai ca să nu testeze cu România ,ca egală cu egală. Apoi adauge : „Mai multă de câtă orî cându este timpulă ca acestă felă de manejă, demnă de timpii barbari, se înceteze vă-dată pentru totu-dăuna și că, în interesul comerciului europenă, să se stabilescă între România și Turcia relațiuni potrivite cu cerințele civilisațiunii moderne. Venindă apoi la cestiunea recunoscerii independinței Statului română de către Europa, II Diritto se esprimă astăfelă : „Oricine studiază de aprope starea politică și sociale a României, vede îndată că acesta țară a fost lăsată înapoi cu două secule pe calea progresului de putredură și coruptura imperiu ală Sultanilor”; este vădită că Turcia nu póte cu nimică jjj contribui la apărarea României, de atacurile ce iară pută veni din afară, și ca Românii se contribuie la menținerea’armatei turcesc!, pe cândă bași-buzucii și Cerchezii nu suntă capabili de câtă pentru a jăfui ș’a pustii formulă românescă, așa dără, în numele civilisațiunii, România trebuie se înceteze d’a mai fi legată de Turcia, după cum guvernele despotice din trecută legau pe ună ce tațănă liberă de ună tâlhară, de ună făcetoră de rele, căci asemeni legături cari adi nu mai au rațiune de a fi, oprescu pe tânerulă principalu de a urma cu siguranță pe calea progresului, după exemplul Italiei și ală Franciei cari ’i suntă surori mai mari. „E cu neputință ca, după resbiesă, puterile garante se mai caute a lega pe România de Turcia. Acesta ară însemna că voiesce se facă curentele a se ’ntorce înapoi la isvorul ă lui; că voiesce—permită nise comparațiunea—a forma prin siluire ună grupă monstruosu ca ală frațilortisioriesi legândă la ună locă pe ună poporă tănără, liboriosă, activă, docilă și iubitoră de economiă, din aceiași rasă cu Italiano, și care a făcută pași mari pe calea progresului, cu una imperiă în descompunere, în care nu domnesce de câtă uă grămădire din tote rasele răpitore ae Asiei. Ară fi totu una ca și cândă ară voi cineva se lege corpulă sănătosă și răsboinică ală unui cetoțănă civilă, de cadavrulă unui bașibuzucă.“ Consiliele generale ale mai multoră judecie, în sesiunea anului cuvinte, aprețiândă nevoile cu cri țara are a se lupta în împrejurările de faclă, au votată a se afecta uă parte din veniturile bugetului drumurilor pentru cumpărare de arme. Oricâtă ară fi de vrednice de laudă sentimentele cari au inspirată acestă hotărîre a consilielor judeciene, guvernală, în facă cu disposițiunile art. 27 din legea drumurilor, a făcută deja cunoscută tuturora prefecțiloră că nu póte aproba întrebuințarea fondului drumurilor( pentru altă destinațiune decâtă pentru aceia prescrisă de lege. (Comunicată).Monitorulii). ROMANOLU, 25 NOEMBRE, 1S77g pui cu neputință ca uă femeiă de talia Nagy Rozei să ’și fi putută procura acele obiecte pe uă cale onestă, înșciințâ dără poliția, care asemenea n’a întârziată de a pune mâna pe densa. La interogatoriu, servitórea înhățată, descopere și pe complicii iei, cari, fiindă grabnică arestați, constată să o rolulă ce a avută flecare la rândul la severșirea omorului. In ziua de judecată, Mihály Josef a înărturisită și împrejurarea care pene aci nu putuse fi descoperită. La gâtul nenorocitei victime Cleopatra, se găsise uă batistă de posunară și nimeni nu scia de unde provenia acea batistă. Mihály losefense lumina lucrată, în diua judecății, în facia membrilor tribunalului și a unui publică ,numerosă, făcândă următorea mărturisire fără a arăta celă mai mică semnă de căință : „Văilândă că copila se luptă pră multă cu mortea, astă-felă pentru a pune capătă chinuriloră iei, iamă îndesată în gură batista ce s’a aflată la cadavru.“ In facia acestora înfiorătore împrejurări, criminalii își vor lua peste curândü răsplata meritată. Tribunalul, după cum amă anunciată ieri, i-a osândită pe câte și trei la morte prin ștrăngă. Ordinea de esecuțiune s-a stabilită din partea justiției în modulă urmâtoră: Mai ântâiă va fi spânslurată Mihály Josef, apoi Fazakas István și pe urmă agenta provocătore,săă mai bine disă capulă răutății, fosta servitóre Nagy Rézi. Obiectele de valore, cari se află în păstrarea tribunalului, se voră espedia d-lui consulă generală și aginte diplomatică Austro-ungară la Bucuresci, spre a se transmite moștenitorilor d-nei Orescu. Indoiitiilu omoru din strada Renascerea. Citimă în Dorobanfidă: In numerulă nostru de ieramă anunciată că la 15 ale cuvintei tribunalulă din Brașovă a judecată pe făptuitorii omorului d-nei Crescu și a fiicei sale Cleopatra, din strada „Renascerea“, în Bucuresci. Făptuitorii acelei crime oribile ce îngrozise Capitala României, sunt: fosta iei servitore Nagy Rézi, bărbatul ăseu Bazarcai István, de profesiune cismară, și amantulü servitórei Mihály Iosef, calfă de lăcătușă. Câte și trei sunt ă Unguri, născuți în Secuime în Transilvania, și trăiau în Bucuresci. Se scie că d-na Orăscu locuia numai cu fiia-sea, Cleopatra, și avea numai ună servitoră, cu numele Dineu Smărăndescu. Astăferă, la începutul lunei lui iulie 1876, a primită ca servitore pe Nagy Rozy, pe care lăsândă-o la casa sea din Bucuresci, densa împreună cu miia-sea a plecată la moșia, de unde s-a întorsă la sfîrșitul lunei amintite. In acestă restimpă, reutăciosa și criminal servitore Nagy Rozi, spunendu necontenită compliciloru iei că d-na Orăscu ară aveauă mulțime de bani, hotărîtă ca se omore atâtă pe d-m Orăscu câtă și pe mlă-sea Cleopatra, ca se n’aibă cine să ’i descopere. Rolurile pentru săvârșirea infernalei loră intențiuni s’aă distribuită în următorulă modă / După întorcerea d-nei Orescu de la moșia, într’uă anumită di, servitórea se mijlocăscă pitulirea compliciloră în pivnița casei, și pe bătrânulă servitoră Dineu, supt ună protestă mincinosă, să’lătrâmită undeva de acasă. La 2 August, d-na Orescu, întorcânduse de la moșie, servitórea a înșciințată numai decâtă pe complicii iei despre venirea stăpânei sale. Astăfelă, ora nenorocirii se apropia din ce în ce mai multă, fără ca d-na Orescu să bănuiască câtuși de puțină miserabilele planuri și curse ce’i pregătia servitórea Nagy Rozi. Momentul fatală sosesce. In dimineța zilei de 4 Augustă, cam pe la 6 jun. ore, servitórea trimise, fără soirea d-nei Orescu, pe Dineu, într’uă prăvălie din Lipscani, ca se aducă pentru stăpânasea nesce mostre, ori pe complicii ieî îi vâră în pivniță, printr’ună gemă lăsată de densa deschisă anume pentru acestă sfîrșită. Isbutindă asasinii a se pitula în pivniță, servitórea merge în camera d-șprei Cleopatra și o chiamă ca să ’i arete ceva în pivniță. D-sora Cleopatra, ne presupunândă c Acesta ară fi vă oribile cursă, plecă înainta și servitórea o urmă ză ținândă în mânără frânghia. Abia coborî case treptele, și deuă dată se răpedă asupră’i, ca nesce animale sălbatice, Fazakas István și Mihály Josef; celă d’ântâiă o ține de mâni, celă d’ală doilea de piciore, și servitórea o sugrumă de gută cu frângia. După acesta, serviturea merge în camera sedormită unde s’afla d-na Orăscu, și, spunându-i că d-sora Cleopatra și-a ruptă țină picioră în pivniță, d-na Orăscu alărgă înspăimântată către locul nenorocirei. Ajungendă ânsă la ușa pivniței, observă că mila sea zace întinsă pe pămăntă și, băgândă de seină pericolulă ce o amenință, începe se țipe și se fugă. Dără servitórea se răpede la densa, îi astupă gura și o târesce în pivniță, unde asemenea cade în ghiarele hieneforă, cari o asceptaă cu nerăbdare și cari apoi o omora totă în același chipă ca și pe mla-sea. Omorîtorii, împlinindu-și sălbatica loră poftă, străbată în casă și jăfuiescă bani și obiecte de valore în sumă de 3.200 lei. Criminalii apoi plecă încă în aceiași zi spre fruntarii. La Brașov cnse îi ajunge mâna justiției. Servitorea Nagy Rézi, voindă a înstrăina unele din obiectele de valore, intră la ună bijutieră din acelă orașă. Bijutierul, vădândă obiectele, își închi DUNAREA DEPUTAȚILOR. Ședința de Mercuri, 23 Noembre. Ședința se deschide la 1 oră după amerți supt președința d-lui C. A. Rosetti. Presințî 106 din deputați. Sumarulă ședinței precedinte se aprobă. Se acordă concediu d-lor deputați M. Vladimirescu, D.Ionică, G. Cozadini, A. M. Șendrea și E. Costinescu. D. H. Zugrăvescu. Amă văduvă între comunicări și nisce cereri din partea unoră familii ale oficialilor morți în resbelă. Fă a să ruga pe onor. Cameră ca se bine-voiăscă a se oupa cu urgință de aceste petițiuni. D. Ministru al culteloru. Tocmai în privința acesta voiar să se spună Adunării că proiectul de lege pentru ajutorul„ familieloră militarilor căduți în resbelă este gata și peste curândă va fi depusă k biurcă. D. T. Bagdat rădică cestiunea de regulamentă în privința d-loră deputați card lipsesc și, după ce dă citire art. 4 și 105 din regulamente, cere se li se declare vacante colegiale. După arătările d-lui președinte că biurcală s’a conformată regulamentului și dorinței d-lui Bagdat, incidintele se închide. D. C. Bobeica. Amă vădută în Monitoramu de astădiuă numire în funcțiune publică făcută în persona d-lui Ștefan Parașef, colegulă nostru, și, pentru ca să numai fiă nici uă străgănire, d. Parașef este aci și n’are de câtă se declare deca primesce acea funcțiune, ca să scrină ce este de făcută cu colegiulü d-sele. D. Parusel. Postură de casieră în care suntă numită cere ca se depună uă gai’auție pentru a ’să putea ocupa; că de îndată ce amă vădută și publicată numirea mea în acea funcțiune, amă hotărîtă a mă abține de la lucrările onorabilei Adunări. Așă cere dără case mi se îngăduie a nu mă pronunța pentru ce optezü pene la 1 ale lunei vistóx e, garanția ce trebuie să depună fiindă causa pentru care nu mă potă pronunța îndată. După mai multe desbateri asupra numirii d-lui Parașel în funcțiune, d-se a rogă pe d. președinte se declare vacantă colegiulu pe care ’lă represintă. Se declară colegiului de Bolgrad vacantă. La ordinea dilei, desbaterea proiectului de răspunsă la discursul Tronului. D. C. Bobeica. Vădă că astăzi ni se presintă altă adresă. Eă ași avea dreptulă, după regulamentă, ca să ceră trei zile, ânsă nu voiă fi așa de crudă să o ceră și se țiă Camera în locă trei <ude. Fiindă că discutarea adresei presinte este una din cestiunile cele mai mari, care niciuădată nu ni s’a presintatü până acuma, și fiindă că avemă multe delisă, ași ruga pe guvernă se ne deamă ședință secretă... Voci. Nu e nevoe... D. C. Bobeica. Bă suntă sigură că guvernulu se va asocia cu mine, căci are uă făgăduință d’a pune urechia la inima ferei să o conculte, și țăra este aci. Ași dori să nu o consulte după vitetul tunului de la Plevna, ca să nu fie prea târziiă, căci vuetulă tunului derangăză autulă. Astăfelă, nnevoiă abține de a o vota, și declară că, după vorbe fruntase și în necunostință de causă, nu voiă fi eă acela care să pună immortelle pe mormintele fraților mei. D. Ministru de financie. Cestiunea pusă de onor. d. deputată are u gravitate mare, fiindă că este de natură se arunce oă emoțiune mare în publică, fără ca guvernulă se aibă elemente care se nu se potă pune în publică înaintea Adunării. Să rogă Adunarea să nu încuviințeze ședința secretă, pentru că nu avemă cestiuni secrete. Rolul Adunării este destulă de mare, ca tată ce face să se facă în ședință publică, și, dăcă d. deputată crede că trebuie a se ține ședință secretă, eă credă că este și dreptul țării ca să cunoscă ceia ce se discută aici. Până ce noi nu vomă avea lacă se ceremă uă ședință secretă, nu putemă admite cererea acesta, póte de adineori până acum se fi fostă elemente noui pe cari nu le cunoscem,, dără repetă, în circumstanțele actuale, credă că uă ședință secretă nu este necesariă. D. Bobeica. D. ministru mă acasă că amă disă cuvinte cari ară putea se emoționeze țăra întrăgă... D. Președinte. Cererea d-tăle de ședință secretă... D. Bobeica. Bine, cererea, voiă să întrebă guvernulă în privința unora ce știuni despre care nu potă vorbi în publică, voiă se să întrebă despre alianțe, etc.... și de aceia ceră ședință secretă. D. P. Grădiștinu. D-lară, nu trebuie să perchemă din vedere ună lucru, că, în împrejurările de față, încă situațiuni cu desăvârșire escepțională și gravă, continuarea regimului parlamentară este ună faptă meritată pentru țăra acăsa și că secțiune pentru viitori pate în tóte țările. (Aplause). Deră de că este bine și lăudabilă ca noi, cari avemă lângă noi mă resbelă asta de mare, se avemă libertatea desbaterilor, trebuie să fimă și noi impresionați de acestă situațiune și prin multa prudință și tactă se dovedimă că instituțiunile liberali potă și ele funcționa cu totă resbelulă și cu totă situațiunea gravă în care ne aflămă. Dără dăca este așa, nu trebuie se clamă cea mai mică umbră de îndoălă aceloră cari suntă în jurulă nostru și ne privescă, aceloră cari voră să scie ceia ce spunemă și ce facemă. Se cugetămă dără la dina mare, și în cugetarea nostră, să nu se găsăscă nici ună cuvântă reprehensibile. E că pentru ce eă mă asocieză cu d. ministru de financie, ca aci faciă cu lumea max’e—nu numai cu țăra—cu totă lumea care ne privesce și ară putea să aibă îndoeli, se arătămă că scrină se ne îndeplinimă datoria, și că acestă Adunare nu va da locă la cea mai mică suspiciune; de aceia credă că discuțiunea trebuie se se facă în ședință publică. — Se pune la votă propunerea de a se trece în ședință secretă și se respinge. D. N. Fleva, în lipsa d-lui raportatore ală comisiunii, dă citire următorului proiectă de răspunsă la discursul Tronului. D. Președinte. Desbaterea generale este deschisă. D. P. Ghika. Așă dori să voteză acestă adresă și vă asigură că o voiă vota. Dără pentru ca să nu fie taxată de inconsecințe nici cu scrisele mele, nici în fine cu voturile mele precedinte, se’mi permiteți pe d’uă parte se me espiică și pe d’alta se facă ore cari observațiunî asupra acestei adrese care ni se presintă. Cândă se discuta resbelulă în sesiunile încetate, era cestiunea de se crea țăreiua situațiune, de a declara săă nu resbelulă, de a lă face, ori nu, fiecare atuncea, după consciința lui, după simțimintele lui avea dreptul ă și datoria se se pronunțe pentru săă contra resbelului, avea datorie a’șî susține opiniunea contra chiară a majorității represintațiunii naționale pentru ca se triumfe ideile și cuvintele sale. Atunci nu era uă situațiune creată. Astăzi înse suntă lucruri de cari vomă avea a cere să mă într’uă di guvernului, atuncî cândă va lua sffîrșită acestă situațiune și cândă învingătorii, speră și dorescă, va veni se dea coruptă națiunii că fructele acestui resbelă nu suntă nici așa de utile, nici chiară avantagiosă pentru națiune, pe câtă ară fi fostă dăcă uă desăvârșită neutralitate era observată. Dără astăzi, cândă oștenii români mergă spre a’și espune viața loră în fața dușmanului, nici chiară că care speramă ună grabă în armata turcăscă, după cum îmi mai dicea d. prim-ministru, nici chiară că care mi s’adisă de d. ministru de esterne că împărtășescă opiniunea lui Aleco-pașa nici chiară că nu suntă în dreptă se aducă și se pună obstacole acelora care ’și varsă sângele pentru liberarea patriei loră. Totă supt impresiunea unoră asemeni5 idei amă votată biuroulă Camerei, și ară fi a săvârși uă actă de măreă Română dăca n’ași da guvernului în împrejurările de față totă concursulă posibile se mărgă înainte, reservându-ne pentru altă dată momentul de a-i cere sootălă de faptele sale. Proiectulă d-lui Urechiă, avea ințială că totădăuna afirma că situațiune creata și apoi, când adice Domnitorului și guvernului că fiindă că situațiunea esistă, va merge înainte până când va găsi soluțiunea, își avea ascunsă aci și ună bilă de indemnitate pentru guvernă, bilă de indemnitate pentru că oștirile nóstre au trecută Dunărea. Proiectul actuală are acelașă vină, că pe lângă afirmarea positivă, pe față a unei situațiuni ,creată, are ascunsă în ea ună bilă de indemnitate pentru trecerea armatelor nóstre peste Dunăre. Cu acestă vină chiară voiă vota adresa acii și nu pentru că așă voi se daă ună bilă de indemnitate guvernului, căci înțelegeți că ară fi uă ciudată contradicțiune din partea mea care amă votată contra convențiunii cu Rusia și contra resbelului, dără pentru că situațiunea e creată, și pentru că, după mine, nici guvernul nu are necesitate de ună bilă de indemnitate căci nu a făcută decâtă a esecuta voința majorității represintațiunii națională din ambele corpuri legiuitore. Eă asceptamă de la guvernă ca se fiă mai francă și mai sinceră și să spuiă pe față, amă făcută cutare lucru credândă că facă mă bine și acum mai trebuie uă bilă de indemnitate. Și apoi d-loră, pe d. Brătianu nu pate nimeni sea să pună la îndoială și nu pate niminea se credă că d-sea nu pate să compteze pe majoritatea țărei cândă ară fi venită să căra ună bilă de indemnitate, este ânsă sinceră din partea comisiunii ca se ne strecăre acăsta în adresa de răspunsă și să ne dică: votați totă de nădată mă bilă de indemnitate? Care e marele generală, marele căpitană din acea comisiune care ne asigură despre justeța apreciării necesităței strategice că armata română trebuie să tracă Dunărea și se mărgă tocmai la Plevna? Dăcă s’ară fi lisă numai că armata ară fi trebuită să dea ofensiva, acesta ară fi fostă altceva. Mie mi se pare că prin acestă frasă impietămă asupra drepturilor lui cândă apreciămu că bine săăreă a făcută cândă a atacată cutare puuză și nu a atacată pe cela-laltu. A doua observațiune ce voiamă să facă este că pe lângă biiulă de indemnitate pe care o să dămă guvernului, proiectul conține on trasă care mi se pare că este pră umilă din partea represintațiunii naționale. Clară, gloria nostră este că oștirea română se află acolo. Mândria nostră, fala nostră este că vităzulă nostru Domuă se află în capulă oștirei române. Și dăca vine ună suverană ca ună aliată ală nostru, ori câtă de respectată și considerată ară fi, și ori câte sentimente de afecțiune ară putea se aibă națiunea pentru acelă suverană, și încredințăză căpitanului nostru comandantului oștirilor nóstre, comanda unei părți din oștirea lui, mă iertați, espresiunea pare să fie pră tare, îmi pare că pentru noi Românii, mandatarii țărei, nu s’a onorată armata nóstră, nu s’a onorată căpitanulă distinsă care o comandă, cândă i s’a dată și comanda unui corpă ală armatei aliată, deră gvernală și corpulă acela care s’a dat^ supt conducerea ilustrului șefă ală oștirilor române. Acăsta a dică ca mandatară ală națiunii, ca Română, cândă ânsă voiă eși din acăstă sală atunci voiă dice, este uă forte mare onore că Maiestatea mea Imperatorală a bine-voită a da Domnului Nostru să comandă pe lângă comanda oștirilor române care o are. Dăcă ară veni cine va adi și arătfice: „retrageți oștirile din resbelă, aduceți le îndărătă dincăce de Dunăre“, de figură că acelă ce ară vorbi astă felă ară face ună actă de conservare, dără ară fi mare culpabilă, după mine, și suntă sigură că atunci oștirea română, care ’și vai’să cu atâta eroismă sângele pentru țără, ară dice ca ună singură amă: „dără ce amă făcută pentru a merita uă asemenea disgrațiă? pentru ce mă rechiămați din luptă tocmai atunci cândă potă să dovedescă lumei mai multă valărea mea, tocmai atunci cândă lupta este mai sângerăsă și cândă sângele meu versată póte se facă gloria și fericirea patriei? Ară fi culpabilă acela care ară ține uă asemenea limba giă, o repetă, și ară cere aici retragerea oștirilor române. Deră cine póte sei câtă are se ție acestă situațiune ? Cine póte prevedea câtă trebuie se merge axă departe ? Și apoi, este bine a dauă asemenea latitudine guver* ♦