Romanulu, septembrie 1883 (Anul 27)
1883-09-15
830 tăcute, vor avea de efect înlăturarea posițiunii de paritate a Ungariei ca Stat în monarhie, cu alte cuvinte introducerea unei sisteme Taaffe în edițiune ungară. Vă dată Ungaria intrată pe povârnișul esperimentelor federaliste, cu greu se va mai putea menține față cu valurile ce vin spre la din Austria.“ MORIINTE Supt acest titlu citim în la Justice : Pe când noi alergam la Madagascar, la Tonkin, politica germană lucreza mai aprope de noi. Ea exercită asupra Austro- Ungariei oă epitropie grea; își pregătesce bateriele în fiurul celui ce fu imperiul otoman: evenimintele spun cum pate se isbucnesca îndată un conflict. Se scie ce privire de rîvnă aruncă în partea Constantinopolului d’uă parte Rusia, oi de alta Austro Ungaria. Rusia se credea deja stăpână în acea parte, când principele de Bismarck prin congresul din Berlin, o constrînse să se retragă și să lase prada. Tratatul crea oă situațiune dintre cele mai nestabile. Era mai mult un armistițiu nedeterminat decât pacea, în care fiecare își lua posițiunele pentru că luptă viitore. Rusia, instalată supt un pseudonim transparente în noul stat bulgar, Austro- Ungaria, înaintând asupra Brzegovinei, se priveau cu un aer amenințător. Turcia putea să păstreze resemnarea sea musulmană: nu-i mai remâne decât alegerea sosului cu care trebuie să fie mâncată: bucătărie rusă sau bucătărie vieneză. Patru State mici rupte unul după altul din imperiul otoman, sunt intrate în conflict. Cel mai însemnat este România, sora nostră de sânge, și pe care Rușii l-a avut ca vitez aliat în resbelul trecut. Celelalte trei sunt țâri slave : Serbia, care cea d’ăntâi a aprins conflictul, Bulgaria, supt numele câreia își instala influența lângă Constantinopole, și, în fine, micul și cutezătorul Muntenegru, care și-a cucerit independința în munții sau cei sterpi. Ei bine ! astă-jî, afară de Muntenegrul, care este cel mai depărtat și cel mai escentric, totul îl scapă din mână. Mai întâi Serbia a fost trasă în alianța austrogermană. Suveranul său nu este decât un client al împăratului din Viena. România se apropie de Germania, și prin urmare de Austria. Se vede unde au ajuns lucrurile în acesta Bulgarie, pe care Rusia o trata de provincie cucerită. Principele, câștigat de influențele germane, se revoltă la rândul său, și crisa este deschisă. Trebuie să spunem ca Rusia culege ceia ce a semănat. Pentru România, acesta este forte lămurit. Inamicii imperiului moscovit au soiut să profite de greșalele sale. Sângele român cursese în folosul său. Mica armată română scăpase marea armată rusă. Care fu recompensa ? Rusia victoriosa, lua României că provincie ca preț al victoriei. Mai tărdul, când se rădică cestiunea Dunării, Rusia își detemainter aerul ca susține pe aliataiei, apoi se lâsâ să fie cumpăratä prin darul uneia din gurile Dunării. Vă dată ce fu plătită, lăsa cu galanterie a se sacrifica interesele României. Péte câ chiar noi aveam un interes pre care a nu lăsa România supt înfluința germană: am lovit case cu propriile nóstre mâni partita care ne era simpatică. Tocmai după aceste greșeli s’au făcut cele din urmă demersuri, cari au fost cu totul neînțelepte. Déca Austro-Ungaria, care guverneza deja atâția supuși de sânge român, devine stăpână pe Dunăre și Balcani, ce va deveni independința poporului care a lucrat atât de mult pentru ași dobândi libertatea? Nici oă lovitură nu putea să fie mai simțitare decât acesta pentru Rusia. Este d’ajuns a privită hartă pentru a vedea ca România, fiind susținută de alianțe puternice, o pute împedica d’a se pune în relațiune cu Balcanii. Ce se va întâmpla décâ Bulgaria își va scutura jugul ? Admir pe conservatorii ruși cari cântă gloria Germaniei. Țara lor este mai amenințată decât a nostru. ...Un resbel latent precede, pregăteste resbelul pe față. Acesta putea-va el isbucni ? Când ore va isbucni ? Nu vedem ore pe bărbații de Stat lucrând în partea Oriintelui c’uă febrilă nerăbdare? Se pute pre crede ca ei sé voiască a ascepat după ce și-au pregătit așa de bine tărâmul și se lase adversarului timpul de a le desface opera ? Acestea sunt cestiunile îngrijitore ce suntem siliți a ne pune. Și daca resbelul va isbucni în curând, pene unde se va întinde el ? Ce va deveni Europa după noile victorii ale Germaniei ? Va mai fi încă uă Europă ? Cu ce greutate apesă asupră î un imperiu militar mărit succesiv în paguba Austriei, a Franciei și a Rusiei? Ni se pare ca astfel de amenințări ne înteresezá mai tot atât ca împăratul Chinei și vice-regele Cantonului , și pate câ viitorul va fi uimit, vedând ca, pe când naintea porței nóstre se pregäteau astfel de servituți, tóte spiritele în Francia erau înflăcărate de pasiunea d’a stârpi pe Krumiri sau d’a învinge pe mandarinii anumiți. SGIRI D ALEDILEI Astăzil 15 Septembre termometru casei Menu (Succr. de Sbuer), calea Victoriei, 75, arétá grade Réaumur. La 12 ore noptea -1- 5. La 7 ore dim.1- 6.5 La amical —1-15, înălțimea barometrică 767 mm Cerul senin.* * *. Observațiuni meteorologice. —Ieri n’a pliat pe nicuiuri în țară.* * * Că ordonanță a primarului capitalei obligă pe cei ce fac construcțiuni să rădice materialurile rămase, îndată după terminarea lucrărilor. La cas când nu s’ar esecuta acesta lucrare, Primăria o va face în comptul lor. * * La 25 Septembre curinte, se va deschide esposițțiunea agricolă și industrială pentru județul Iași.* * * Esposițiunea societății cooperative se va deschide Duminecă, 18 Septembre, la ora 11 dimineța. D. I. Cămpineanu, ministrul industriei, comerciului și domeniilor, va represinta pe guvern la acea serbare. * * * Societatea cooperativă va ține uă întrunire Sâmbătă, la 17 Septembre, 8 ore sera, în localul iei din strada Rahovei. 44. * * * Esplosiune de gaz la teatrul Dacia. — Marți sera, pe când teatrul Dacia era înțesat de public, un tub de la conductul de gaz a isbucnit și totă sala tu amenințată să fie în flăcări. Gazul fu stins cnse îndată și nu s’a întâmplat nici uă nenorocire. * * * Trenul de mărfuri a deraiat alaltă ori la stația Vidra, între Bucuresci și Giurgiu. Din acesta causă trenul de persone ce venea de la Giurgiu a întârziat cu un ceas și fum. Nu s'a întâmplat nici un alt accident. Administațiunea căilor ferate ar trebui să fie cu mai multă privighiare,jice Nesboiul Weiss. * * . La monastirea Cilic, din județul Tulcea, aprópe de Isaccea, parte din călugărițele cele tinere s'au revoltat a 1-abaieri contra stariței. Motivul este că pre care nemulță * * ROMANULU 16 SEPTEMBRE 1883 mire. Ce măsuri se vor fi luat contra revoltatelor, până acum sunt necunoscute. * * # Mișcarea poporațiunii capitalei de la 4 Septembre până la 10 Septembre 1883: născuți: 49 băieți și 56 fete, total 105, din cari 20 israeliți. Morți 92, din cari 5 israeliți. Pentru d-nii miniștrii de financie și justiție Am vorbit deja de scandalul întîmplat la eșirea din agenția vaporelor între d. Neumann, vice-consul austro-ungar, și d. Stăncescu, revisor vamal, scandal în care se amestecase un d. Vitorelli, supus austriac, impiegat la serviciul calei ferate și staționat în gara Severin. D. Neumann a insultat pe revisorele român tratându-l de mișel și canalie. Revisorele voind a pune un capăt scandalului, a dat cu florile în capul unui aginte vamal câruia revisorele ordonase a nu lăsa să tracă florile. Topolnița ne spune ca după întorcerea d-lui inspector vamal la Bucuresci, d-sea raporteza cele constatate și d. ministru de finance prin telegramă cere primului procuror a constata faptul și a urmări pe cei culpabili. Pe cât seim, d. prim-procurore, în loc d’a face cele cerute de d. ministru de finance, se adreseza la ministerul justiției cerând deslegare. Se vede ca deslegarea nu s’a dat de d. Sturdza, ad interim la justiție, câci nici până astăzi constatarea faptului în mod legal nu s’a făcut. Ceva mai frumos direcția căilor ferate române, înșciințatâ cu un înpiegat al serviciului său și-a permis a lovi pe un funcționar în exercițiul funcțiunei sale, ordonă d-lui Deis, impiegat la gara Severin, străin de naționalitate să cerceteze faptul, pe când avea la disposițiune inspectori români, cari de sbcur și-ar fi făcut datoria în consciință. Dar ce să facem, fiind un străin inculpat, trebuia ca un străin să facă ancheta; așa e serviciul calei ferate române. Ce a făcut acest d. Denis ? S’a dus la vamă și a dresat un proces-verbal de arătare a celor de la vamă și un al doilea, în mod ascuns, de cele arătate de acest d. Vitorelli. Seim chiar cu șeful vamal d’aici a refusat d’a semna, descrece tota ancheta nu este făcută în mod ca să se scie de toți care I e resultatul. Nu credem ca d. ministru de finance, care s’a convins ca impiegații săi au fost în dreptul lor, să nu stăruiască a li se face dreptate, câci, în cazul contrariu, nici un impiegat român nu va mai cuteza a-și face datoria cum și-a făcut’o d. Stăncescu, revisorele vamal. Décá se va da dreptate d-lui Neumann, apoi nu mai lipsesce decât ca d. Stăncescu să fie mutat d’aici ca pedepsa ca nu a lăsat a se călca regulele ce-i sunt dictate de ministrul său și pe care e dator a face să fie respectate. Trebuie sä recunoscem ca s’au comis erori în acesta tristă afacere. Primul este parchetul, care n’a constatat faptul la momentul când a fost chemat, far’a se ocupa d’a sei cine este vinovatul; d. prim-procuror a dat dovada de puțin curagiu; un altul ar fi constatat cum s’au petrecut lucrurile și ar fi cerut apoi deslegare de la minister, dar n’ar fi lăsat a se împrăștia probele cari atunci erau adunate pe loc, dând astfel d-lui Neumann timp de a se transforma în victimă, pe când era adevăratul aginte al delictului. Procurorele care e chemat a constata un delict saurtă crimă, edator a aduna probele și apoi a referi deca i se pare ca persona inculpatului nu pate fi cercetată din causa posițiunii sale. Pentru d. ministru al lucrărilor publice că parte a Cișmegiului, aceea care se află între intrarea Slater și cea de la Tribunal, este bântuită două infecțiune fără somn de mare. Deși se ved prin acesta grădină publică oă mulțime de supraveghiători, ei par însă a nu avea conseiință despre însărcinarea lor, câci cu tata îngrădirea ce există în giurul acelei pârți a grădinei, ei lasă pe trecători a sări peste îngrădire și a face tot felul de murdarii. Un proprietar, care -și are casa între cele două intrări, vădând ca nu este chip a scăpa de infecțiunea ce-i venea prin camere, deși atrăsese de mai multe ori atențiunea supraveghiătorilor, a cerut voie de la ministrul lucrărilor publice, ca să îngrădescâ într’un chip mai solid partea aceea din cișmegiu care corespunde cu întinderea casei sale. Voia i s’a dat, îngrădirea s’a făcut, dar în zadar, câci ea a fost în parte distrusă și murdăria continuă. Ne credem datoria atrage atențiunea d-lui ministru al lucrărilor publice asupra acestei negligințe a supraveghiătorilor din Cișmegiu, care aduce uă mare vătămare salubrității publice. Pentru d. ministru al instrucțiunii publice în orașul Vaslui, ce are u poporațiune de peste 10.000 locuitori, nu este decât vă scolă primară de băieți și una de fete. S’au făcut mai multe raporturi câtre d. ministru, spre a se înființa că a duca scala și a se trimite un profesore, fără a se obține nici un resultat. Personele însărcinate a supraveghia mersul instrucțiunii, în acel district, au raportat ca la examenul din anul cuvinte, s’au presintat 84 băieți în clasa I. Număr cu mult mai mare ca cel de 50 ce legea prevede a se admite într’uă clasă. La 4 August, d. prefect Lupașcu, prin raportul cu No. 6146, a făcut cunoscut ministrului ca este de imperiosa necesitate a se înființa, anul acesta, încă uă sucursală. 50 de părinți de familie, din Vaslui, ne trimit uă adresă rugându-ne a stărui să se numescá încă un profesor de clasa I. Cererea lor părându ne drepta, atragem atențiunea d-lui ministru, fiind și cum câ îndată va lua măsuri spre îndreptarea râului. Pentru d. ministru al domeniilor și direcțiunea Bancei Naționale Acum 15 zile am vorbit de acusațiunile aduse d-lui C. Fleva, deputat și directore al Bancei Naționale, sucursale din Brăila. Monitorul oficial a înserat publicațiunea casieriei generale a județului Râmnicul Sărat relativă la venerarea unor producte sechestrate de la d. C. Fleva pentru datorii de arenei. Laterina din Brăila, vorbind despre suma de 110.000 lei dătoriți Statului de directorele Bâncei, pentru arenei de moșii, aduce unor acusațiuni contra altor impiegați ai Bâncei. In interesul Statului și al d-lui Fleva, ne unim cu Laterina spre a cere a se numită anchetă. Pentru direcțiunea cailor ferate Asupra deraiarii trenului Fulger între Turnu-Severin și Vărciorova ni se scrie: „Șeful secțiunii, în loc de a merge cu uă mașină spre a revizui linia, după cum fac toți șefii de secțiuni s’a dus și s’a culcat. Este cunoscut ca în locul unde a deraiat trenul, la cea mai mică plaie linia este acoperită de bolovani, cu atât mai mult trebuia deci să fie atent, în acea nopte fiind oă plaie torențială. Când se primi semnul cerând ajutor, șeful stațiunii trimise de 1 scula. In ajioa de 12, veniră mai mulți domni la locul de raiori, printre cari se aflau, șeful secțiunii din Orșova, un ingeniar belgian și inspectorele vagonelor disc Sleepingcar. Acești domni veniră cu un drezină în care se afla și șeful secțiunii din Vărciorova, care începu a vorbi cu brutalitate șefului de stațiune, întrebându-l ca cum îndrăsnesce a veni, fără voia sea, pe linie. Acesta îi întorse spatele fară a răspunde, atunci șeful secțiunii îl apuca de mijloc și-l trânti jos. Semnalând acest fapt celor în drept a face ca ele să nu se mai reînnoiască, sperăm ca pe viitor aginții cailor ferate vor fi mai atenți, înlăturându-se astfel acciidinte, și scene sălbatice ca cea din ziua de 1 12 Septembre. Cu acesta ocasiune, credem ca ar fi bine ca direcțiunea cailor ferate să facă cunoscut publicului ce măsuri au luat spre îngrijirea celor răniți, ce pensiune a făcut familiei sărmanului frănar mort în serviciul său. REAPARITIUNEA DURULUI NIHILIST Allgemeine Correspondenz, care apare în Londra, prinesce din Petersburg urmatorea interesantă relațiune asupra celui d’ântâi număr al diacului nihilist Narodnaja Volia, care a început să reapară acum. Ziiarul este tipărit pe hărtie albă forte bună și cu nișce litere prea curate în tipografia ambulantă de aici a zidarului chiar. După ce aruncă o scurtă privire retrospectivă asupra activității de până acum a comitelui Tolstoi,jiarul ajunge la conclusiunea ca nu mai pate fi suferită urmarea unei asemene acțiuni, și dice câinele comitelui Tolstoi, (ale călăului)—astfel îl numesce cjiarul — vor fi în curând numărate. In schimb pe comnitele Ignatieff îl numesce un intrigant. După aceea ijiarul se ocupă de tulburârile de studeați și lucrători ce s’au întâmplat în aceste din urmă timpuri și care n’au fost năbușite decât cu forța armelor. Citatuljiar își îndrepteza privirile mai ales asupra esceselor contra evreilor și publică între altele și că descriere a esceselor din Iekaterinoslav, care nu se potrivesce de loc cu expunerea oficială. Numărul morților se urcă la cel puțin 150 până la 200 și, după restabilirea liniștei, poporul a voit să ia cu asalt localul poliției, unde erau așezate cadavrele, spre a le da napoi rudelor. Poliția nu cuteza a le preda fiind ca se temea ca numărul lor cel mare va înfuria din nou poporul. De almintreli din cele scrise de acest ziar reiese:Jice Allgemeine Corresponded, câ partita de resturnare nu este străină de aceste escese, ci câ, din contra, ea pune un mare speranță încă mai deasă repetire a lor. Cu acesta ocasiune, <țarul Narodnaja Wolia afirmă ca cornițele Tolstoi a luat de la evrei suma de,un milion ruble spre a înfluința comisiunea ce ține acum ședințele sale și care este instituită spre a se ocupa de cestiunea evreilor. In fine Narodnaja Volia trece la arestările ce s’au făcut în aceste din urmă timpuri în Petersburg și ’n alte orașe mari ale imperiului. Citadela Petre și Pavel, deși oă mulțime din cei arestați au fost omorîți, este totuși atât de înțesată, încât în luna iulie a fost nevoiă să fie scoși de acolo peste cincizeci de arestați și ei se aflau într’un astfel de stare, încât a trebuit să fie transportați din casemate pe brancarde. Cunoscutul revoluționar Schivirajew din procesul celor șasesprezzece, mult din causa noului tratament în fortăreță, de asemeea uă revoluționară fu împușcată în încercarea iei d’a fugi. ÎNARMAREA generala Primim din partea d-lui supt-locotenente C. Negreanu un articol în cestiunea înarmării generale. Se scie ca acesta cestiune preocupă astăzi tóte poporele civilisate și câ nu armatele permanente tocmai otărăsc astăzi de sorta resbelelor, ci națiunile armate. Formidabila organisațiune militară a Germaniei a dat un puternic avânt acestei preocupări; după dânsa tote națiunile s’au silit să poporaliseze arta militară. In acest timp de pace armată, România nu pate să rămâe în urma celorlalte țeri, încercările ce s’au făcut până acum la noi n'au dat și nu puteau să dea tóte folosele ce se așteptau de la ele. Masa sătenilor, a rămas în multe porțî nepregătită pentru apărarea moșiei. In comunele rurale, pentru acest scop, cei mai buni agenți ar fi învățătorii. Ei trebuiesc prin urmare pregătiți pentru acesta misiune patriotică, și acestă pregătire nu se pote face decât în scalele normale. Pentru acesta, după părerea d-lui C. Negreanu, este de cea mai mare trebuință să se predea elevilor din scalele normale : a) Noțiuni de legislațiune și administrațiune militară, relative la recrutare mai ales, pentru ca prin sfatul lor să arate poporului drepturile și îndatoririle lui față cu legile militare, care sunt cele mai puțin cunoscute; b) Noțiuni teoretice de tir, ca să-și dea sema în mod rațional de efectul și bunătatea unei arme și să scie cum să dirige tirul; c) Să facă cinci ședințe de tragere la țintă pe fiecare an, ca să completeze noțiunile teoretice și să-î obicinuiască cu armele actuale; câci cea mai mare parte din ei nici n’au pus încă mâna p’uă asemene armă ; d) Noțiuni de fortificație pasageră, cum este fortificarea unei case de țară, a unui sat, a unui cap de pod, etc. Aceste noțiuni, închieie d. C. Negreanu, sunt asolut trebuitóre nu numai elevilor din sculele normale ci tuturor cetățianilor. Credem și noi bune și trebuitóre aceste măsuri și le recomandăm atențiunii comitetului însărcinat cu reorganisarea scalelor nostre normale, care după cum am anunțat a și ’nceput greua sea lucrare. ESPLOSIUNEA DE LA WOOLWICH Că telegramă din Londra, cu data de 24 Septembre și publicată de Neue freie Presse, ne aduce urmatorele amănunte asupra esplosiunii întâmplată în Woolwich și despre care ne-a dat puține amănunte Agenția Havas : „Arsenalul din Woolwich a fost astăzi teatrul unei esplosiuni îngrozitore, care a speriat orașul și împregiurimile până la uă distanță de mai multe mile. La 10 ore nainte de amiazul făcu esplosiune în laboratoriul de împlutită bombă șase-spre-glece, producând unde calibrul scompt înspăimântător; după aceea făcură esplosiune pe rând mai multe bombe și în fine flăcările se nălțară în aer. Esplosiunea a fost provocată d’un foc într’unul din laboratorii, adică în magazia unde sunt păstrate bombele umplute. „In decurs de trei cuartul de oră bombele făcură esplosiune într’una, aruncând sburături amorâtare în tóte direcțiunile și amenințând cu mortea și distrucțiunea până la uă depărtare de cinci mile. Locuitorii fugiră prin pivnițe, întocmai ca pe timpul unei bombardări. Multe case fură mai mult sau mai puțin vătămate și distruse. In arsenalul de la Woolwich domnea cea mai mare zăpăcală, câci sunt ocupați acolo 8000 de lucrători. FOSTA ROMANULUI, 10 SEPT* 4 REGELE RAIK PARTEA ANTEI V — O recunosc, nepate dragă. Ce mângâiere pentru mine d’a vedea ca ești un catolic adânc! — Adânc ca puțul lin Scriptură unde căciu măgarul, scii... Déca unele pârțî ale ființei mele au suferit întru câtva, fii sicură ca sunt altele care au rămas neatinse. — Privilegiul rasei. — Privilegiul unei rase pe care D-jeu a bine-cuvăntat-o și pe care el o protege. D-șora de Castiliei y Castilia nu putu să se împiedice d’a-i sări în gât. — Ah! murmură ea, cu ochii plini de lacrimi, ași voi ca părintele Antonio Rodriguez și arhipreotul de la sf. Ireneu, abatele Prosper Pigeonneau, care m’au mustrat întotdeauna de slăbiciunea mea pentru tine, să te audă în acest moment. Bucuria lor ar fi tot atât de mare ca și a mea.... Cât e de bun Dumnedeu câ a prrjit tinereța tea de patimile rele! De aceea, în ajunul plecării sale la Roma, părintele Antonio Rodriguez, care nu te-a stricat, e drept, ca abatele Pigeonneau, dar care te iubesce, care se ocupă de tine, care te crede nevinovat, îmi zicea: „Cei treizeci de mii de franci pe care mi-o dai pentru sfântul părinte vor recădea asupra lui Iacob în formă de rouă cerescă...“ — Cum am dat treizeci de mii de franci părintelui Rodriguez, în ajunul plecării sale la Roma? — Monseniorul Mical l’a însărcinat se strângă, în acest dioces, dinarul lui sf. Petru. — Dar acesta e vă curată hoție! — Calitatea sea de eclesiastic, înțelegi, îl desemna pe dânsul mai mult decât pe oricare altul... — Eu îmi propun... — Domnișoră, întrerupse glasul trăgănat al Casetei, d. marchis d’Alpujeras și d-șora Isabella vă aștepta în salon. Bătrâna feta, în adevăr surprinsă și fermecată de nepotul iei, îl neteeji cu degetele iei uscate pe obraz și bătu imediat în retragere. VI. Iacob Ferrier de la Ferrade era furios. Atât îi mai trebuia să mai lase încă câțiva ani pe aceste eclesiastici să-și reciteze molitfele lor în beciurile oțelului Castiliei, pentru ca averea mătușei sale să se scurgă până la cel din urmă gologan. Treizeci de mii de franci pentru a cumpăra oă pereche de ciorapi vineți părintelui Healin Antonio Rodriguez! El scia ca la Roma banii sunt amestecați în lucrurile cele mai sfinte, dar oricum ar fi, de astă dată marfa era cam scumpă. Ce trebuia să facă pentru ca să scape pe mătușa sea, se scape și el de aceste lipitori periculose, capabile să-l aducă pe amănduos la sapă de lemn ? Intru cât privesce pe mătușa sa, cumpătarea iei în adevăr spaniolesca, credința iei spaniolescá i-ar fi înlesnit, ar fi făcut-o pote să rabde cu orecare plăcere, martirul ; pentru densul case lucrurile mergeau altfel și el nu era dispus se râda ciolane pe când alții nad majorem Dei gloriamii să-și rîdă de densul. De altminteri,otărît să-și facă uă carieră în litere, el trebuia să-și espună lucrările sale tuturor sorților miserici și se facă astfel încât lumea să spună despre dânsul. Pendent opera interrupto, „lucrarea n’a fost terminată“ ! La acesta ideiă ciudată, care umflându-i spiritul, îl rădicase în nori ca un balon, el nu mai putu să-și stăpănăscă măria sea în contra prietenilor mătușei sale și de ciudă începu din nou să rîdă. El avu uă visiune ciudată: d’uă parte, Virgil cu Eglogurile, cu Georgicele, cu Eneida cea neterminată, de alta Iacob Ferrier de la Ferrade având în mâni scenele vietei clericale de George Eliot și mai multe caete mânjite cu nn sciüce. In adevăr, paralela era din cele mai ciudate și Iacob nefiind în stare să-și mențină rolul său de nepot supărat, umplea camera albastră cu scomotul rîsetelor sale nesfîrșite, cum ar fi, își zise el, revenit la simțimentul situațiunii, fiindcâ acest domni din cler persistă a-mi mănca averea, chiar de ași fi înghițit de vreunul dintre ânșii, sunt sigur ca am să-i rămân în gât! El scose din vali să uă camașă și se puse să-și facă puțină toaletă.... Dar nenorocire !... Isabella Griffit sări din nov din ascunde tarea iei și începu se bată câmpii. Ce dracu ! nu era să ajungă vă dată s-o stăpănescă pe acesta nebună ? Când numai portretul amantei sale făcea atâtea comedii pe aci, îi era permis să prevedă ce s’ar fi întămplat în cașul când ar fi adus-o în persana în otelul Castiliei. Oricum énsé, ar fi fost ceva forte hazliu. El ar fi presintat pe Isabela mătușei sale drept uă tânără protestantă întâlnită la Luchon, care cerea grația d’a trece la biserica catolică. De sigur ca el n’ar fi împins lucrurile până la abjurarea publică. Dar înainte d’a ajunge acolo, ce scene hazliî, în mijlocul acestor omeni ce se numesc Castillet, Alpejaras, Rodriguez, Pigeonneau cu toții entusiasmați uimiți. Fără a mai socoti ca mătușa sea ier fi fost recunoscutőre ca î-a adus să vie rătăcită. In acest mod, ar fi scăpat pe Isabela și de întreprinderile vicomitelui de Merifons. Iacob ținea în mână fotografia Isabelei Griffit, se uita mereu la dânsa, și din timp în timp, o săruta. — Bună idee am avut, în tot cașul, se încadrez acesta fotografie supt sticlă, caci cum merg lucrurile, n ar mai a remas nimic dintr’casa. Și punând pe Isabela în loc sigur, el se îmbrăca iute, își pusese deja cravata și-și farangia uă jaghetă tăiată după cea din urmă modă parisiană, când, prin ușa întredeschisă, aceste cuvinte ale mătușei sale ajunseră până la urechia lui : I _ Nu-1 vei mai recunosce, monseniore, ! e încântător! și ce credință a știut să păstrez în Parisul acela infernal ! El însemna Iacob negreșit. Fară a se arăta, densul se duse mai aprope de ferestra. — Dar nebuniile lor ?.. întreba vocea șucrătore a părintelui Rodriguez. — Ei! sângele Ferrierilor, acest sânge e ușor, ca tot ce e frances, mai isbucnesce ; din când în când; dar sângele Castilleților, eroicul sânge spaniol, începe a învinge pe cellalt și timpul nu e depărtat când nepotul meu se va arăta demn succesor al regelui Ramir I... — In adevĕr ? strigă vocea de trîmbiță a marchizului Alvar d’Alpujeras y Huescas jl y Salvador. — Ce fericire! șu era vocea ascuțită a Ș d-sprei Isabela Alvar d’Alpujeras. — Deo gratias ! încheia vocea de cântăreț a abatelui Pogeonneau, Iacob nu mai au m fi nimic. Cu toții vorbiau încet acum. El dădu uă perdea în* Itr’ua parte, și se uita. Afară de arhipreotul Turlot, toți credincioșii otelului Castillet erau acolo. In piciore, la umbra unui arbore bătrân, ale câruia ramuri atingeau apa verde dintr’un bason, prietenii d-ș0rel Hombelina formau un grup strîns, de unde eși ah șapte. Iacob cunoscea, din copilărie, atitudinele, discursurile, pasiunile acestor diferite personaje și i se păru, deși nu fusese de un an la Lormières, câ nu-l văzuse de alalt veri. „Nu mai încape îndoială, își zise el, câ au fost făcuți de granit din Pirenel și câ au fost așezați supt acesti arbori pentru a împodobi grădina.“ Cu tote aceste, grupul se desfăcu și stastatuele de granit începură să umble. Mardusul Alvar, îmbrăcat în negru ca și mai nainte, cu un pantalon cafeniu ca și mai nainte, cu aceleași piciore lungi și cu același cap mic și sburlit ca și mai nainte. Începu să măsure aleele ca uă barză. Uriașul abate Pigeonneau, gros ca mai nainte, purtând aceleași veștminte ca și nădiniără, îl urma d’a lungul zidului; din nenorocire, din causa grăsimii lui, bietul carmelit să oprea la fiecare pas pentru ca să resufle. — Ce ai? îl întreba cu un voce cam aspră d. d’Alpujeras, care era sănătos ca tunul, deși avea șaptezeci de ani. — Vai, domnule marchis, parcă nu mă cunosc! ! — Un om care n’are încă cincizeci de ani și turnat ca un carabinier din Valladolid. Ce rușine! — E vina asthmulul.