Romanulu, septembrie 1883 (Anul 27)

1883-09-15

830 tăcute, vor avea de efect înlăturarea posi­­țiunii de paritate a Ungariei ca Stat în monarh­ie, cu alte cuvinte introducerea unei sisteme Taaffe în edițiune ungară. Vă dată Ungaria intrată pe povârnișul esperi­­mentelor federaliste, cu greu­ se va mai putea menține față cu valurile ce vin spre la din Austria.“ M­­ORIINTE Supt acest titlu citim în la Jus­tice : Pe când noi alergam la Madagascar, la Tonkin, politica germană lucreza mai a­­prope de noi. Ea exercită asupra Austro- Ungariei oă epitropie grea; își pregătesce bateriele în fiurul celui ce fu imperiul o­­toman: evenimintele spun cum pate se is­­bucnesca îndată un conflict. Se scie ce privire de rîvnă aruncă în partea Constantinopolului d’uă parte Rusia, oi de alta Austro Ungaria. Rusia se cre­dea deja stăpână în acea parte, când prin­cipele de Bismarck prin congresul din Ber­lin, o constrînse să se retragă și să lase prada. Tratatul crea oă situațiune dintre cele mai nestabile. Era mai mult un ar­­mistițiu nedeterminat de­cât pacea, în care fie­care își lua posițiunele pentru că luptă viitore. Rusia, instalată supt un pseudonim transparente în noul stat bulgar, Austro- Ungaria, înaintând asupra Brzegovinei, se priveau cu un aer amenințător. Turcia putea să păstreze resemnarea sea musulmană: nu-i mai remâne de­cât alegerea sosului cu care trebuie să fie mâncată: bucătărie rusă sau bucătărie vieneză. Patru State mici rupte unul după altul din imperiul otoman, sunt intrate în con­flict. Cel mai însemnat este România, sora nostră de sânge, și pe care Rușii l-a avut ca vitez aliat în resbelul trecut. Cele­l­alte trei sunt țâri slave : Serbia, care cea d’ăn­­tâi a aprins conflictul, Bulgaria, supt nu­mele câreia își instala influența lângă Con­­stantinopole, și, în fine, micul și cutezăto­rul Muntenegru, care și-a cucerit indepen­­dința în munții sau cei sterpi. Ei bine ! astă-­jî, afară de Muntenegrul, care este cel mai depărtat și cel mai es­­centric, totul îl scapă din mână. Mai în­­tâi Serbia a fost trasă în alianța austro­­germană. Suveranul său nu este de­cât un client al împăratului din Viena. România se apropie de Ger­mania, și prin urmare de Austria. Se vede unde au ajuns lucrurile în acesta Bulgarie, pe care Rusia o trata de provincie cucerită. Principele, câștigat de influențele germane, se revoltă la rândul său, și crisa este deschisă. Trebuie să spunem ca Rusia culege ceia ce a semănat. Pentru România, acesta este forte lămurit. Inamicii imperiului moscovit au soiut să profite de greșalele sale. Sângele român cursese în folosul său. Mica armată română scăpase marea ar­mată rusă. Care fu recompensa ? Ru­sia victoriosa, lua României că provin­cie ca preț al victoriei. Mai tărdu­l, când se rădică cestiunea Dunării, Rusia își dete­mai­­nter aerul ca susține pe aliata­iei, apoi se lâsâ să fie cumpăratä prin darul uneia din gurile Dunării. Vă dată ce fu plătită, lăsa cu galanterie a se sacrifica interesele României. Péte câ chiar noi a­­veam un interes pre­ care a nu lăsa Ro­mânia supt înfluința germană: am lovit case cu propriile nóstre mâni partita care ne era simpatică. Tocmai după aceste gre­șeli s’au făcut cele din urmă demersuri, cari au fost cu totul neînțelepte. Déca Austro-Ungaria, care guverneza deja atâția supuși de sânge român, devine stăpână pe Dunăre și Balcani, ce va deveni indepen­­dința poporului care a lucrat atât de mult pentru ași dobândi libertatea? Nici oă lovitură nu putea să fie mai simțitare de­cât acesta pentru Rusia. Este d’ajuns a privi­tă hartă pentru a vedea ca România, fiind susținută de alianțe pu­ternice, o pute împedica d’a se pune în relațiune cu Balcanii. Ce se va întâmpla décâ Bulgaria își va scutura jugul ? Ad­mir pe conservatorii ruși cari cântă gloria Germaniei. Țara lor este mai amenințată de­cât a nostru. ...Un resbel latent precede, pregăteste resbelul pe față. Acesta putea-va el isbucni ? Când ore va isbucni ? Nu vedem ore pe bărbații de Stat lucrând în partea Ori­­intelui c’uă febrilă nerăbdare? Se pute pre crede ca ei sé voiască a ascepat după ce și-au pregătit așa de bine tărâmul și se lase adversarului timpul de a le des­face opera ? Acestea sunt cestiunile îngrijitore ce sun­tem siliți a ne pune. Și daca resbelul va isbucni în curând, pene unde se va întinde el ? Ce va deveni Europa după n­oile vic­torii ale Germaniei ? Va mai fi încă uă Europă ? Cu ce greutate apesă asupră­ î un imperiu militar mărit succesiv în pa­guba Austriei, a Franciei și a Rusiei? Ni se pare ca ast­fel de amenințări ne înte­­resezá mai tot atât ca împăratul Chinei și vice-regele Cantonului , și pate câ viitorul va fi uimit, vedând ca, pe când naintea porței nóstre se pregäteau ast­fel de ser­­vituți, tóte spiritele în Francia erau înflă­cărate de pasiunea d’a stârpi pe Krumiri sau d’a învinge pe mandarinii anumiți. SGIRI D ALE­DILEI Astă­zil 15 Septembre termometru casei Menu (Succr. de Sbuer), calea Victoriei, 75, arétá grade Réaumur. La 12 ore noptea -1- 5. La 7 ore dim.­­1- 6.5 La amical —1-15, înălțimea barometrică 767 mm Cerul senin.* * *. Observațiuni meteorologice. —Ieri n’a pliat pe nicu­iuri în țară.* * * Că ordonanță a primarului capitalei o­­bligă pe cei ce fac construcțiuni să rădice materialurile rămase, îndată după termina­rea lucrărilor. La cas când nu s’ar esecuta acesta lucrare, Primăria o va face în comp­­tul lor. * * La 25 Septembre curinte, se va des­chide esposițțiunea agricolă și industrială pentru județul Iași.* * * Esposițiunea societății cooperative se va deschide Duminecă, 18 Septembre, la ora 11 dimineța. D. I. Cămpineanu, ministrul industriei, comerciului și domeniilor, va represinta pe guvern la acea serbare. * *­­ * Societatea cooperativă va ține uă întru­nire Sâmbătă, la 17 Septembre, 8 ore sera, în localul iei din strada Rahovei. 44. * * * Esplosiune de gaz la teatrul Dacia. — Marți sera, pe când teatrul Dacia era în­țesat de public, un tub de la conductul de gaz a isbucnit și totă sala tu amenințată să fie în flăcări. Gazul fu stins cnse îndată și nu s’a întâmplat nici uă nenorocire. * * * Trenul de mărfuri a deraiat a­l­altă­ ori la stația Vidra, între Bucuresci și Giurgiu. Din acesta causă trenul de persone ce ve­nea de la Giurgiu a întârziat cu un ceas și fum. Nu s'a întâmplat nici un alt accident. Administațiunea căilor ferate ar trebui să fie cu mai multă privighiare,­­jice Nes­­boiul Weiss. * * . La monastirea Cilic, din județul Tulcea, aprópe de Isaccea, parte din călugărițele cele tinere s'au revoltat a­ 1-ab­a­ieri contra stariței. Motivul este că pre­ care nemulță * * ROMANULU 16 SEPTEMBRE 1883 mire. Ce măsuri se vor fi luat contra re­voltatelor­, până acum sunt necunoscute. * * # Mișcarea poporațiunii capitalei de la 4 Septembre până la 10 Septembre 1883: născuți: 49 băieți și 56 fete, total 105, din cari 20 israeliți. Morți 92, din cari 5 is­­raeliți. Pentru d-nii miniștrii de fi­­nancie și justiție Am vorbit deja de scandalul întîmplat la eșirea din agenția vaporelor între d. Neumann, vice-consul austro-ungar, și d. Stăncescu, revisor vamal, scandal în care se amestecase un d. Vitorelli, supus aus­triac, impiegat la serviciul calei ferate și staționat în gara Severin. D. Neumann a insultat pe revisorele ro­mân tratându-l de mișel și canalie. Revi­sorele voind a pune un capăt scandalului, a dat cu florile în capul unui aginte va­mal câruia revisorele ordonase a nu lăsa să tracă florile. Topolnița ne spune ca după întorcerea d-lui inspector vamal la Bucuresci, d-sea raporteza cele constatate și d. ministru de finance prin telegramă cere primului pro­curor a constata faptul și a urmări pe cei culpabili. Pe cât seim, d. prim-procurore, în loc d’a face cele cerute de d. ministru de finance, se adreseza la ministerul justi­­ției cerând deslegare. Se vede ca deslega­­rea nu s’a dat de d. Sturdza, a­d interim la justiție, câci nici până astă­zi constatarea faptului în mod legal nu s’a făcut. Ceva mai frumos direcția căilor ferate române, înșciințatâ cu un înpiegat al ser­viciului său și-a permis a lovi pe un func­ționar în exercițiul funcțiunei sale, ordo­nă d-lui Dei­­s, impiegat la gara Severin, străin de naționalitate să cerceteze faptul, pe când avea la disposițiune inspectori ro­mâni, cari de sbcur și-ar fi făcut datoria în consciință. Dar ce să facem, fiind un străin incul­pat, trebuia ca un străin să facă ancheta; așa e serviciul calei ferate române. Ce a făcut acest d. Denis ? S’a dus la vamă și a dresat un proces-verbal de ară­tare a celor de la vamă și un al d­oilea, în mod ascuns, de cele arătate de acest d. Vitorelli. Seim chiar cu șeful vamal d’aici a refusat d’a semna, descre­ce tota anche­ta nu este făcută în mod ca să se scie de toți care I e resultatul. Nu credem ca d. ministru de finance, care s’a convins ca impiegații săi au fost în dreptul lor, să nu stăruiască a li se face dreptate, câci, în cazul contrariu, nici un impiegat român nu va mai cuteza a-și face datoria cum și-a făcut’o d. Stăncescu, revi­sorele vamal. Décá se va da dreptate d-lui Neumann, apoi nu mai lipsesce de­cât ca d. Stăncescu să fie mutat d’aici ca pedepsa ca nu a lă­sat a se călca regulele ce-i sunt dictate de ministrul său și pe care e dator a face să fie respectate. Trebuie sä recunoscem ca s’au comis e­­rori în acesta tristă afacere. Primul este parchetul, care n’a constatat faptul la mo­mentul când a fost chemat, far’a se ocupa d’a sei cine este vinovatul; d. prim-procu­­ror a dat dovada de puțin curagiu; un al­tul ar fi constatat cum s’au petrecut lu­crurile și ar fi cerut apoi deslegare de la minister, dar n’ar fi lăsat a se împrăștia probele cari atunci erau adunate pe loc, dând ast­fel d-lui Neumann timp de a se transforma în victimă, pe când era adevă­ratul aginte al delictului. Procurorele care e chemat a constata un delict sau­rtă crimă, e­dator a aduna probele și apoi a referi deca i se pare ca persona inculpatului nu pate fi cercetată din causa posițiunii sale. Pentru d. ministru al lucră­rilor publice că parte a Cișmegiului, aceea care se află între intrarea Slater și cea de la Tribunal, este bântuită două infecțiune fără somn de mare. De­și se ved prin acesta grădină publi­că oă mulțime de supraveghiători, ei par însă a nu avea conseiință despre însărci­narea lor, câci cu tata îngrădirea ce există în giurul acelei pârți a grădinei, ei lasă pe trecători a sări peste îngrădire și a face tot felul de murdarii. Un proprietar, care -și are casa între cele două intrări, văd­ând ca nu este chip a scăpa de infecțiunea ce-i venea prin ca­mere, de­și atrăsese de mai multe ori a­­tențiunea supraveghiătorilor, a cerut voie de la ministrul lucrărilor publice, ca să îngrădescâ într’un chip mai solid partea aceea din cișmegiu care corespunde cu în­tinderea casei sale. Voia i s’a dat, îngră­direa s’a făcut, dar în­­ zadar, câci ea a fost în parte distrusă și murdăria continuă. Ne credem datori­a atrage atențiunea d-lui ministru al lucrărilor publice asupra acestei negligințe a supraveghiătorilor din Cișmegiu, care aduce uă mare vătămare salubrității publice. Pentru d. ministru al instruc­țiunii publice în orașul Vaslui, ce are u­ poporațiune de peste 10.000 locuitori, nu este de­cât vă scolă primară de băieți și una de fete. S’au făcut mai multe raporturi câtre d. mi­nistru, spre a se înființa că a duca scala și a se trimite un profesore, fără a se ob­ține nici un resultat. Personele însărcinate a supraveghia mer­sul instrucțiunii, în acel district, au rapor­tat ca la examenul din anul cuvinte, s’au presintat 84 băieți în clasa I. Număr cu mult mai mare ca cel de 50 ce legea pre­vede a se admite într’uă clasă. La 4 August, d. prefect Lupașcu, prin raportul cu No. 6146, a făcut cunoscut ministrului ca este de imperiosa necesitate a se înființa, anul acesta, încă uă sucur­sală. 50 de părinți de familie, din Vaslui, ne trimit uă adresă rugându-ne a stărui să se numescá încă un profesor­ de clasa I. Cererea lor părându ne drepta, atragem atențiunea d-lui ministru, fiind și cum­ câ în­dată va lua măsuri spre îndreptarea râului. Pentru d. ministru al domeniilor și direcțiunea Bancei Naționale Acum 15­­ zile am vorbit de acusațiunile aduse d-lui C. Fleva, deputat și directore al Bancei Naționale, sucursale din Brăila. Monitorul oficial a înserat publicațiunea casieriei generale a județului Râmnicul Sărat relativă la venerarea unor producte seches­­trate de la d. C. Fleva pentru datorii de arenei. Laterina din Brăila, vorbind despre suma de 110.000 lei dătoriți Statului de direc­­torele Bâncei, pentru arenei de moșii, a­­duce unor acusațiuni contra altor impiegați ai Bâncei. In interesul Statului și al d-lui Fleva, ne unim cu Laterina spre a cere a se numi­tă anchetă. Pentru dir­ecțiunea cailor ferate Asupra deraiarii trenului Fulger între Turnu-Severin și Vărciorova ni se scrie: „Șeful secțiunii, în loc de a merge cu uă mașină spre a revizui linia, după cum fac toți șefii de secțiuni s’a dus și s’a cul­cat. Este cunoscut ca în locul unde a de­raiat trenul, la cea mai mică plaie linia este acoperită de bolovani, cu atât mai mult trebuia deci să fie atent, în acea nopte fiind oă plaie torențială. Când se primi semnul cerând ajutor, șeful stațiunii trimi­­se de­ 1 scula. In ajioa de 12, veniră mai mulți domni la locul de raiori­, printre cari se aflau, șe­ful secțiunii din Orșova, un ingeniar bel­gian și inspectorele vagonelor disc Sleeping­­car. Acești domni veniră cu un drezină în care se afla și șeful secțiunii din Vărcio­rova, care începu­ a vorbi cu brutalitate șefului de stațiune, întrebându-l ca cum îndrăsnesce a veni, fără voia sea, pe linie. Acesta îi întorse spatele fară a răspunde, atunci șeful secțiunii îl apuca de mijloc și-l trânti jos. Semnalând acest fapt celor în drept a face ca ele să nu se mai reînnoiască, spe­răm ca pe viitor aginții cailor ferate vor fi mai atenți, înlăturându-se ast­fel acci­­i­dinte­, și scene sălbatice ca cea din ziua de 1 12 Septembre. Cu acesta ocasiune, credem­­ ca ar fi bine ca direcțiunea cailor ferate­­ să facă cunoscut publicului ce măsuri a­u luat spre îngrijirea celor răniți, ce pen­­­­siune a făcut familiei sărmanului frănar mort în serviciul său. REAPARITIUNEA DURULUI NIHILIST Allgemeine Correspondenz, care apare în Londra, prinesce din Petersburg urmatorea interesantă relațiune asupra celui d’ântâi număr al diacului nihilist Narodnaja Volia, care a început să reapară acum. Ziiarul este tipărit pe hărtie albă forte bună și cu nișce litere prea curate în tipografia am­bulantă de aici a zidarului chiar. După ce aruncă o­ scurtă privire retrospectivă a­­supra activității de până acum a comitelui Tolstoi,­­jiarul ajunge la conclusiunea ca nu mai pate fi suferită urmarea unei asemene acțiuni, și dice câ­­inele comitelui Tolstoi, (ale călăului)—ast­fel îl numesce cjiarul — vor fi în curând numărate. In schimb pe comnitele Ignatieff îl numesce un intrigant. După aceea ijiarul se ocupă de tulburâ­­rile de studeați și lucrători ce­­ s’au întâm­plat în aceste din urmă timpuri și care n’au fost năbușite de­cât cu forța armelor. Citatul­­jiar își îndrepteza privirile mai­­ ales asupra esceselor contra evreilor și pu­blică între altele și că descriere a escese­lor din Iekaterinoslav, care nu se potri­­vesce de loc cu expunerea oficială. Numă­rul morților se urcă la cel puțin 150 până la 200 și, după restabilirea liniștei, popo­rul a voit să ia cu asalt localul poliției, unde erau așezate cadavrele, spre a le da napoi rudelor. Poliția nu cuteza a le preda fiind­ ca se temea ca numărul lor cel mare va înfuria din n­ou poporul. De almintreli din cele scrise de acest­­ ziar reiese:­­Jice Allgemeine Corresponded, câ partita de resturnare nu este străină de aceste escese, ci câ, din contra, ea pune un mare speranță în­că mai deasă repe­­tire a lor. Cu acesta ocasiune, <ț­arul Na­rodnaja Wolia afirmă ca cornițele Tolstoi a luat de la evrei suma de,un milion ruble spre a înfluința comisiunea ce ține acum ședințele sale și care este instituită spre a se ocupa de cestiunea evreilor. In fine Narodnaja Volia trece la ares­tările ce s’au făcut în aceste din urmă timpuri în Petersburg și ’n alte orașe mari ale imperiului. Citadela Petre și Pavel, de­și oă mulțime din cei arestați au fost omo­­rîți, este totuși atât de înțesată, în­cât în luna iulie a fost nevoiă să fie scoși de a­colo peste cinci­zeci de arestați și ei se a­­flau într’un ast­fel de stare, în­cât a tre­buit să fie transportați din casemate pe brancarde. Cunoscutul revoluționar Schivirajew din procesul celor șase­spre­zzece, mult din causa noului tratament în fortăreță, de a­­semeea uă revoluționară fu împușcată în încercarea iei d’a fugi. ÎNARMAREA generala Primim din partea d-lui supt-locotenente C. Negreanu un articol în cestiunea înar­mării generale. Se scie ca acesta cestiune preocupă­ astă­z­i tóte poporele civilisate și câ nu armatele permanente tocmai otărăsc as­­tă­zi­ de sorta resbelelor, ci națiunile ar­mate. Formidabila organisațiune militară a Germaniei a dat un puternic avânt aces­tei preocupări; după dânsa tote națiunile s’au silit să poporaliseze arta militară. In acest timp de pace armată, România nu pate să rămâe în urma celor­l­alte țeri, încercările ce s’au făcut până acum la noi n'au dat și nu puteau să dea tóte folosele ce se așteptau de la ele. Masa sătenilor, a rămas în multe porțî ne­pregătită pen­tru apărarea moșiei. In comunele rurale, pentru acest scop, cei mai buni agenți ar fi învățătorii. Ei trebuiesc prin urmare pre­gătiți pentru acesta misiune patriotică, și acestă pregătire nu se pote face de­cât în scalele normale. Pentru acesta, după părerea d-lui C. Ne­greanu, este de cea mai mare trebuință să se predea elevilor din scalele normale : a) Noțiuni de legislațiune și administra­­țiune militară, relative la recrutare mai a­­les, pentru ca prin sfatul lor să arate po­porului drepturile și îndatoririle lui față cu legile militare, care sunt cele mai puțin cu­noscute; b) Noțiuni teoretice de tir, ca să-și dea sema în mod rațional de efectul și bună­tatea unei arme și să scie cum să dirige tirul; c) Să facă cinci ședințe de tragere la țintă pe fie­care an, ca să completeze no­țiunile teoretice și să-î obicinuiască cu ar­mele actuale; câci cea mai mare parte din ei nici n’au pus încă mâna p’uă asemene armă ; d) Noțiuni de fortificație pasageră, cum este fortificarea unei case de țară, a unui sat, a unui cap de pod, etc. Aceste noțiuni, închieie d. C. Negreanu, sunt asolut trebuitóre nu numai elevilor din sculele normale ci tuturor cetățianilor. Cre­dem și noi bune și trebuitóre aceste mă­suri și le recomandăm atențiunii comitetu­lui însărcinat cu reorganisarea scalelor nos­tre normale, care după cum am anunțat a și ’nceput greua sea lucrare. ESPLOSIUNEA DE LA WOOLWICH Că telegramă din Londra, cu data de 24 Septembre și publicată de Neue freie Presse, ne aduce urmatorele amănunte asu­pra esplosiunii întâmplată în Woolwich și despre care ne-a dat puține amănunte A­­genția Havas : „Arsenalul din Woolwich a fost astă­zi teatrul unei esplosiuni îngrozitore, care a speriat orașul și împregiurimile până la uă distanță de mai multe mile. La 10 ore nainte de amia­zul făcu esplosiune în labo­­ratoriul de împlut­ită bombă șase-spre-glece, producând un­de calibrul scompt în­spăimântător; după aceea făcură esplosiune pe rând mai multe bombe și în fine flăcă­rile se­­ nălțară în aer. Esplosiunea a fost provocată d’un foc într’unul din laboratorii, adică în magazia unde sunt păstrate bom­bele umplute. „In decurs de trei cuartul de oră bom­bele făcură esplosiune într’una, aruncând sburături amorâtare în tóte direcțiunile și amenințând cu mortea și distrucțiunea până la uă depărtare de cinci mile. Locuitorii fugiră prin pivnițe, întocmai ca pe timpul unei bombardări. Multe case fură mai mult sau mai puțin vătămate și distruse. In ar­senalul de la Woolwich domnea cea mai mare zăpăcală, câci sunt ocupați acolo 8000 de lucrători. FOSTA ROMANULUI, 10 SEPT* 4 REGELE RAI­K PARTEA ANTEI V — O recunosc, nepate dragă. Ce mân­gâiere pentru mine d’a vedea ca ești un catolic adânc! — Adânc ca puțul lin Scriptură unde căciu măgarul, scii... Déca unele pârțî ale ființei mele au suferit întru cât­va, fii si­­cură ca sunt altele care au rămas nea­tinse. — Privilegiul rasei. — Privilegiul unei rase pe care D-­jeu a bine-cuvăntat-o și pe care el o protege. D-șora de Castiliei y Castilia nu putu să se împiedice d’a-i sări în gât. — Ah! murmură ea, cu ochii plini de lacrimi, ași voi ca părintele Antonio Ro­driguez și arhipreotul de la sf. Ireneu, a­­batele Prosper Pigeonneau, care m’au mus­trat în­tot­dea­una de slăbiciunea mea pentru tine, să te audă în acest moment. Bucuria lor ar fi tot atât de mare ca și a mea.... Cât e de bun Dumned­eu câ a prrjit tine­­reța tea de patimile rele! De aceea, în ajunul plecării sale la Roma, părintele An­tonio Rodriguez, care nu te-a stricat, e drept, ca abatele Pigeonneau, dar care te iubesce, care se ocupă de tine, care te crede nevinovat, îmi z­icea: „Cei treizeci de mii de franci pe care mi-o dai pentru sfântul părinte vor recădea asupra lui Ia­­cob în formă de rouă cerescă...“ — Cum­­ am dat trei­zeci de mii de franci părintelui Rodriguez, în ajunul plecării sale la Roma? — Monseniorul Mical l’a însărcinat se strângă, în acest dioces, dinarul lui sf. Petru. — Dar acesta e vă curată hoție! — Calitatea sea de eclesiastic, înțelegi, îl desemna pe dânsul mai mult de­cât pe ori­care altul... — Eu îmi propun... — Domnișoră, întrerupse glasul trăgănat al Casetei, d. marchis d’Alpujeras și d-șora Isabella vă aștepta în salon. Bătrâna feta, în adevăr surprinsă și fer­mecată de nepotul iei, îl neteeji cu degetele iei uscate pe obraz și bătu imediat în re­tragere. VI. Iacob Ferrier de la Ferrade era furios. Atât îi mai trebuia să mai lase încă câți­va ani pe aceste eclesiastici să-și reciteze molitfele lor în beciurile oțelului Castiliei, pentru ca averea mătușei sale să se scurgă până la cel din urmă gologan. Trei­zeci de mii de franci pentru a cumpăra oă pereche de ciorapi vineți părintelui Healin Antonio Rodriguez! El scia ca la Roma banii sunt amestecați în lucrurile cele mai sfinte, dar ori­cum ar fi, de astă dată marfa era cam scumpă. Ce trebuia să facă pentru ca să scape pe mătușa sea, se scape și el de a­­ceste lipitori periculose, capabile să-l aducă pe amănduos la sapă de lemn ? Intru cât privesce pe mătușa s­a, cumpătarea iei în adevăr spaniolesca, credința iei spaniolescá i-ar fi înlesnit, ar fi făcut-o pote să rabde cu ore­care plăcere, martirul ; pentru den­sul case lucrurile mergeau alt­fel și el nu era dispus se râda ciolane pe când alții nad majorem Dei gloriamii să-și rîdă de densul. De altminteri,­otărît să-și facă uă carieră în litere, el trebuia să-și espună lu­crările sale tuturor sorților miserici și se facă ast­fel în­cât lumea să spună despre dânsul. Pendent opera interrupto, „lucra­rea n’a fost terminată“ ! La acesta ideiă ciudată, care umflându-i spiritul, îl rădi­case în nori ca un balon, el nu mai putu să-și stăpănăscă măria sea în contra prie­tenilor mătușei sale și de ciudă începu din n­ou să rîdă. El avu uă visiune ciudată: d’uă parte, Virgil cu Eglogurile, cu Geor­­gicele, cu Eneida cea neterminată, de alta Iacob Ferrier de la Ferrade având în mâni scenele vietei clericale de George Eliot și mai multe caete mânjite cu nn sciü­ce. In adevăr, paralela era din cele mai ciudate și Iacob nefiind în stare să-și mențină ro­lul său de nepot supărat, umplea camera albastră cu scomotul rîsetelor sale nesfîr­­șite, cum ar fi, își­­ zise el, revenit la simțimentul situațiunii, fiind­câ acest­ domni din cler persistă a-mi mănca averea, chiar de ași fi înghițit de vre­unul dintre ânșii, sunt sigur ca am să-i rămân în gât! El scose din vali să uă camașă și se puse să-și facă puțină toaletă.... Dar nenoro­cire !... Isabella Griffit sări din n­ov din ascunde tarea iei și începu se bată câmpii. Ce dracu ! nu era să ajungă vă dată s-o stăpănescă pe acesta nebună ? Când numai portretul amantei sale făcea atâtea comedii pe aci, îi era permis să prevedă ce s’ar fi întămplat în cașul când ar fi adus-o în persana în otelul Castiliei. Ori­cum énsé, ar fi fost ceva forte hazliu. El ar fi presintat pe Isabela mătușei sale drept uă tânără protestantă întâlnită la Luchon, care cerea grația d’a trece la biserica catolică. De sigur ca el n’ar fi împins lucrurile până la abjurarea publi­că. Dar înainte d’a ajunge acolo, ce scene hazliî, în mijlocul acestor omeni ce se numesc Castillet, Alpejaras, Rodriguez, Pi­­geonneau cu toții entusiasmați uimiți. Fără a mai socoti ca mătușa sea ier fi fost recu­noscu­tőre ca î-a adus să vie rătăcită. In acest mod, ar fi scăpat pe Isabela și de întreprinderile vicomitelui de Merifons. Iacob ținea în mână fotografia Isabelei Griffit, se uita mereu la dânsa, și din timp în timp, o săruta. —­ Bună idee am avut, în tot cașul, se încadrez acesta fotografie supt sticlă, caci cum merg lucrurile, n ar mai a remas ni­mic dintr’casa. Și punând pe Isabela în loc sigur, el se îmbrăca iute, își pusese deja cravata și-și f­arangia uă jaghetă tăiată după cea din urmă modă parisiană, când, prin ușa între­deschisă, aceste cuvinte ale mătușei sale ajunseră până la urechia lui : I _ Nu-1 vei mai recunosce, monseniore, ! e încântător! și ce credință a știut să păs­trez în Parisul acela infernal ! El însemna Iacob negreșit. Fară a se arăta, densul se­­ duse mai aprope de ferestra. — Dar nebuniile lor ?.. întreba vocea șucrătore a părintelui Rodriguez. — Ei! sângele Ferrierilor, acest sânge e ușor, ca tot ce e frances, mai isbucnesce ; din când în când; dar sângele Castilleților,­­ eroicul sânge spaniol, începe a învinge pe­­ cel­l­alt și timpul nu e depărtat când ne­­­­potul meu se va arăta demn succesor al­­­­ regelui Ramir I... — In adevĕr ? strigă vocea de trîmbiță a marchizului Alvar d’Alpujeras y Huesca­s j­l y Salvador. — Ce fericire! șu era vocea ascuțită a Ș d-sprei Isabela Alvar d’Alpujeras. — Deo gratias ! încheia vocea de cân­tăreț a abatelui Pogeonneau, Iacob nu mai au m fi nimic. Cu toții vor­­biau încet acum. El dădu uă perdea în* I­tr’ua parte, și se uita. Afară de arhipreo­­tul Turlot, toți credincioșii otelului Castil­let erau acolo. In piciore, la umbra unui­­ arbore bătrân, ale câruia ramuri atingeau apa verde dintr’un bason, prietenii d-ș0rel Hombelina formau un grup strîns, de un­de eși ah șapte. Iacob cunoscea, din copi­lărie, atitudinele, discursurile, pasiunile a­­cestor diferite personaje și i se păru, de­și nu fusese de un an la Lormières, câ nu-l văzuse de alalt veri. „Nu mai încape îndoială, își zise el, câ au fost făcuți de granit din Pirenel și câ au fost așezați supt acesti arbori pentru a împodobi grădina.“ Cu tote aceste, grupul se desfăcu și sta­­statuele de granit începură să umble. Mar­d­usul Alvar, îmbrăcat în negru ca și mai nainte, cu un pantalon cafeniu ca și mai nainte, cu aceleași piciore lungi și cu a­­celași cap mic și sburlit ca și mai nainte. Începu să măsure aleele ca uă barză. Uriașul abate Pigeonneau, gros ca mai nainte, purtând aceleași veștminte ca și nădiniără, îl urma d’a lungul zidului; din nenorocire, din causa grăsimii lui, bietul carmelit să oprea la fie­care pas pentru ca să resufle. — Ce ai? îl întreba cu un voce cam aspră d. d’Alpujeras, care era sănătos ca tunul, de­și avea șapte­zeci de ani. — Vai, domnule marchis, parcă nu mă cunosc! ! — Un om care n’are încă cinci­­zeci de ani și turnat ca un carabinier din Valla­dolid. Ce rușine! — E vina asthmulul.

Next