Romanulu, iunie 1884 (Anul 28)

1884-06-10

518ROMANULIT 10 1TJNITJ 1884 ale flotei de resbel austriace, cari se vor face la Pola.* •X­­X­Ie telegrafiată din St. Petersburg dhia­­rului La France câ, în Crimeea, s’a des­coperit o­ nouă sectă sângerosă, a cârei dogmă este cultul sf. Constantin și Ele­na. Fie­care credincios al acestei secte trebue să omore pe cei cari nu consimt a îmbrățișa noua religiune. Acesti fana­tici au omorît deja un mare număr de țărani. Un fapt grav, dice VItalie de la 17 iunie, s’a petrecut ori fără la Torre del Greco, lângă Neapole. Comandantul și brigadierul serginților de oraș s’au luat la curtă pe stradă cu asesorul serviciului poliției municipale și îi au adresat cuvinte insultatore și ame­nințări. Consiliul municipal s’a întrunit de ur­­gință la 12 ore din nopte și a disolvat corpul serginților de oraș. Armele lor s’au dat carabinierilor mu­nicipali cari vor face provisoriu serviciul poliției municipale. * * Se telegrafiază din St.-Petersburg dhia­­rului Le Temps cu data de la 15 lunust. Căsătoria marelui duce Sergiu, fratele Țarului, cu principesa Elisabeta de Hessa a fost celebrată astăzi, la 12 ore din di, la palatul de iarnă. Benedicțiunea nupțială a fost dată după ritul bisericei ortodocsă și luterană: împăratul și tata familia imperială, re­gele și regina Greciei, tot corpul diplo­matic și aalții demnitari ai im­periului a­­sistau la ceremonie. La 5 ore, s-a dat un banchet de gală în onorea tinerilor căsătoriți în palatul de iarnă. Orașul este iluminat și împodobit cu stoguri. * *­­X­ DEMISIUNEA D-LUI DEM­ETRIAN Comunicată în ședința Adunării de la 6 Iuniu Domnule președinte. Propunerea ce face parte din colegii noștri a se constitui uă dotațiune Coro­­nel, fac­ă cu resursele avuției nóstre la care eu greă survenim,—probă e dificul­tatea ce am încercat cu echilibrarea bu­getului impunându-ne noul tacse,—consi­­derând-o ca nepatriotică și inoportună, o resping cu totă forța convincțiunii mele și mă retrag din Cameră, fiind deplin con­vins ca nici Corona nu va aproba dota­­țiunea. Am onore d’a vă ruga, d-le președinte, să bine-voiți a comunica acastă demisiune onor. Adunări ș’a primi asigurarea ose­bitei mele considerațiuni. M. Demetrian. PENTRU­­ MINISTRU DE RESBEL Am anunțat mortea soldatului Nicolae George, tatăl acestui nenorocit ne tri­mite urmatorea scrisore : Domnule directore, Supt-semnatul mă găsesc în mare dis­perare pentru următorul cas, și tatăl. Fiul Meu Nicolae Gheorghe născut în suburbia Bărbătescu-vechi strada Jarca­­leț culorea verde a fost recrutat în a­­nul curent și luat ca soldat în regimen­tul 6 dorobanți. In ziua de 21 Mai espi­­rat a fost învoit de la ora 4 sóra penă a doua zi de diminață. A doua­­ zi 22 Mai venind cu uâ jumătate de oră mai târ­­zii, d. Goroveî, locotenentul său, care îl învoise l’a întâmpinat la venire și ob­­servându-l pentru ce a întârziat îl luă la bătae strângându-1 cu mânele de gât și lovindu-1 de mai multe ori cu genun­­chiui în inimă până a cădut jos; în urmă l’a călcat cu piciorele peste tot corpul ca sculându-1 cu forța de jos l’a bătut cu mâneru săbii în pept și în ziua de 24 Mai a fost adus acasă la mine de soldații Dumitru Jiga și Marin Ivan, bă­tut forte crunt și plin de sesiuni, cu ză­când până în z­iua de 31 Mai ora 9 și un sfert sârb a și încetat din viață din causa bătăii. D-le directore, am denunțat faptul de crimă atât d-lui prim-procuror, d-lui șef al diviziei, d-lui ministru de resbel și nu am vădut nici uă dreptate câci fiul meu se găsesce în mormânt și omorîto­­rul sau, locotenentul Gorovei, se plimbă cu soția pe stradele capitalei, Nae Mateescu. Tatăl soldatului decedat Nicolae Gheorghe, domici­liat sub­ Bărbătescu Vechia, strada Jarcaleți colo­­rea Verde. INCENDIUL DE LA BARIERA MOGOȘOIE Un incendiu îngroditor a bântuit eri seră la bariera Mogoș die mai multe case. Focul, după cât ni s’a spus acii de nisce martori oculari, a început pe la 9 ore și jumătate săra, de la hanul numit Șinca. Unii die ca în acest han era un depo­sit de spirt, care ar fi luat foc de la uă lumânare pe când un băiat voia să scotă spirt dintr’un butoi. Alții susțin câ to­cul ar fi început de la grajdurile hanu­lui, unde un rîndaș ar fi aruncat, din neglijință, uă țigară. Hanul Șinca a ars mai de tot, grajdu­rile și șopranele lui, care erau pline cu fîn, lemnărie și coșuri de brașov, afi fost transformate în cenușe. Priveliștea ce se oferă ochilor e j jalnică. Pe oă întindere de peste trei-deuî stân­jeni lungime și d­ouă-decî lățime, nu se ved de­cât rămășițe de construcțiuni din care mai iese și acum fumul. Pompierii, și de astă dată, ca în­tot­­deuna, au venit prea târ­jiu. Ei n’au pu­­tutut să împiedice d’a se întinde focul și alăturea, unde au ars două case ale unor femei sărmane, care n’au putut să scape de cât cu ce erau pe dânsele. La spatele hanului Șincă, despre Geam­­bașu, a ars de asemene un șopron, și pate ca focul ar fi luat oă întindere colosală daca vântul ar fi bătut spre oraș. Birjarii cari se aflau în hanul Șincă au putut să-și scape caii și trăsurile, dar nimic de­cât atât. Alături însă, cele două femei sărmane n’au putut scăpa nimic, și, se vedeau cor­purile a două cani ce nu putuseră fugi fiind apucați fără veste de foc, rațe, gâsce și alte păsări arse mai de tot. Astă­ dî chiar, pe la 9 ore diminața, mulțime de copii scormonați prin dărâ­mături căutând bani și unul din ei gă­sise un galben mare de aur și mai multe piese de argint și aramă. Sunt la noi câte­va instituțiuni de bine­facere și ele ar face un fapt în adever uman deca ar veni în ajutorul celor două nenorocite, care au rămas fară adăpost. Incheiam aici acesta scurtă dare de sâmă atrăgând din nou atențiunea auto­rităților asupra lipsei de apă ce se simte la tote incendiurile precum și asupra ne­­complectei organisațiuni a pompierilor, care lasă mult de dorit. DIN LUME Nu trebue să juri de nimic, dice pro­verbul. Cosul póte nu e departe unde jurnalismul se va face prin electricitate. Și de ce nu ? N’am citit într’uă dare de sumă din cele mai șciințifice că un învă­țat neamț a descoperit uă cloșcă electri­că. Daca fluidul electric produce puișori, nu ar fi de mirare ca în una din clilele și acestea să nu producă și boboci de rață, articole de diare, etc. Din momentul ca un simplu cuvinte produce atâtea lucruri, cine scie ce va produce când îl vor face să trecă prin creerii omului printr’un procedeu care din nenorocire rămâne încă a fi descoperit. Cine scre­de ca învățații nu vor ajunge, graduând dosele, să facă să nască în capetele jurnaliștilor idei vesele sau seriose. Daca ași avea acest aparat mi-ar tre­bui acum uă combinațiune îndoită de fluid serios și fantesist pentru subiectul de care voesc a vorbi, și e vorba de d­ v. d-nele mele, întâlniți pe stradă un hamal care portă pe umeri să ladă sau altă greutate. Bie­tul om geme, asudă, d’abia merge. Vă uitați la acel om și-l plângeți din fundul inimei, mai ales daca îl întâlniți într’uă di când căldura te cace. Câți­va pași na­­inte vă întălnițî c’uă domnă elegantă. Ea merge vióe, surîdend și cam încordată. Cu tóte acestea nu te gândesci un minut s’o plângi. Dar acestă elegantă este fară să s’arate îngreunată supt uă sarcină tot așa de mare ca și tramaiul de vădini oră. Greutatea care o portă e totă în toaleta ce moda s-a impus. Un statistic celebru a calculat ca­tă femeie elegantă cu fus­tele, cu rochia, cu panglicele, cu pălăria cu mai multe cazuri încărcate de flori și de zarzavaturi portă un volum de 60 de kgr. Femeia cea mai șubredă suferă acest chin numai ca să fie la modă. Cine dar a născocit vorba de sensul cel slab când vorbesce de fiicele Evei mai ales când ele sunt în ajun să dobândască tote dreptu­rile chiar și cele politice. In Francia, la alegerile consilielor de­partamentale, două demne au fost alese consiliare, și’n Englitera în Parlament propunerea făcută de un inviolabil ca fe­meile să potă fi alese deputate a cădut c’uă mică majoritate, cu tot amendamen­tul care ducea ca deputatele vor abjura „le Chignon:“ „pour ne point pouvoir se le crecer en Séance.“—Dar, lucru curios, nici uă cerere nu s’a făcut pentru primi­rea lor la Senat. Causa o fi versta, caci nici vă domnu n’ar mărturi ca a trecut de 50 de ani. Duminică, la un ceas după amiadă s’a făcut la biserica sântu Nicolae din calea Victoriei, cununia religiósa a d-rei Cleo Laptev cu d. C. Paraschivescu. Nași e­­rau d-na B. Isvoranu și d. .colonel Dimi­­trescu. Biserica frumos împodobită cu flori și verduță era plină d’uă lume alesă­ și elegantă. Mirasa a fost primită în mij­­locul cântecelor corului. D-ra Laptev a­­vea frumusețea tinereței și a fericirii. Ro­chia de mătase albă împodobită cu flori de portocale și de lămâe o făcea să a­­pară ca uă frumosă visiune. Un val alb subțire ca aerul­­ o acope­rea de sus penă jos, și ochii straluceau ca două stele străpungând un nor alb pe un cer albastru. D-na C. Isvoranu era într’un costum alb țesut ca un câmp de trandafiri și cu uă pălărieră de pae plină de flori. Printre invitați: d-na Anna Laptew , d-na Eugenie Laptew, d-na Olga Lap­tew, d-na H. Paraschivescu în frumosă toaletă de mătase “albastră cloisone“ d na Cairu forte elegantă în pembe, d-na Ha­­gi-Pantelli, d-na Sorescu în alb, d-na Schaguna, d-na Ferdinand Ghica în al­bastru, d-na Manoah, d-rele Philipescu, etc. Printre domni, mai tot Bucuresciul cunoscut. După cununie, totă lumea a venit la d-na Anna Lapte, mama, unde felicitările au curs dese și vesele ca cham­­pania prin cupe. La 5 ore tinerii miri au plecat la Sinaia. Bucuresciul a adormit. Ziua, sâra, nop­­tea nu e nimic de făcut. Lumea placă mereu. Fericiți sunt aceia cari se pot duce să respire câte­va luni aerul sănă­tos al munților și al mârii. Sinaia ș’a pus deja pe frunte verul său de verduță. O­­țelurile sunt gata pentru călători. Con­stanța, mărgăritarul mârii negre și a spă­lat fruntea în spuma iei și ca să cochetă sigură de lanțurile sale a început să facă din ocină amatorilor de bâi de mare. Slă­­nicul, Lacul sărăt, Balta albă, Puciosa, C.­­Lung, Bâsca, tóte strigă ca sunt gata, arătându-șî calitățile, plăcerile și avan­­tagiele. Lista e mare, n’ai de­cât se a­­legi cât Bucuresciul a devenit imposibil. Căldura, aerul, urîtul, tot contribue a face să-l părăsesci cu plăcere pentru cât­va timp. Singura plăcere care o poți gusta e plimbarea diminuța la șosea. La 7 ore sórele n’a răsbit încă cu radele sale de foc chioșcurile. Aerul e bun și parfumat. Florile și copacii te îmbată cu mirosul lor. Paserile cântă, și prin uleiuri se plimbă o lume alesă și frumósă. Dar n’ai mult timp ca să guști acesta plăcere. La 9 ore căldura a devenit imposibilă. Tre­­bue să fugi a­casă să te închizi într’uă nópte factice combătând rudele sorelui care vrea să-ți facă din odaie un cuptor. Până la șase ore, orașul e trist. El nu se animă puțin de­cât la vremea mesei. Unul câte unul, omenii ei și cafenelele încep să se umple de consumatori. Pe trotuar să întind mese, care de­vin ca o furnicărie. La Capsa tineri eleganți își etalează moda și spiritul ; deputații cei tăcuți de la Cameră discută și elegantele vin ca la vănătore străpungând cu săge­țile ochilor lor pe fluturii cari sbârnie pe lângă paharul de madieră sau cofetu­­rile care nu sunt de­cât un protest. Sora Rașca, Stavri, Opler și concertu­­rile din grădina Oteteleșanu. Multe distracții dor nici una bună. Printre personele care au părăsit Bu­­curescii să citim : D. și d-na George Cantacuzino, la Florești prin Baicoiu. D. și d-na Gr. A­­lesandrescu, cu familia, la Popești lângă Bucuresci. D-na Ferdinand Ghica, la Si­naia. D. și d-na Stolojanu, la Herești prin Dobreni. D. și d-na G. Duca, la Sinaia. D-na Grigore Ghica, la Sinaia. D. și d-na G. Șuța, la Grebeni lângă Râmnicu-Sărat. D. și d-na Georgee La­­hovary, la Paris. D-na Caterina Laho­­vary, cu familia la Văcărești prin Văcă­rești. D-na Zoe Scarlat Ghica, la Me­­hadia, Austria. D. și d-na Dimitrie Băr­­canescu, la Bărcănești prin Ploești. D-na Nathalia Ghica, la Marienbad D-na Scar­lat Ferikich, la Râmnicul-Sărat. D-na Maria Filipescu, la Filipești. Claymoor. UN NOU CUTREMUR DE PÂMENT In 1879, un căpitan de artilerie, d. De­­launey, adresa Academiei de șciințe uă notă în care erau însemnați zece ani, luați în cel din urmă sfert al secolului nostru în care trebuia să se întâmple mari cutremure­ de pământ. Se scie ca nu trece un an sau chiar un semestru fără ca să se producă vr’uă scuturătură a suprafeței pământului. Ori­cum ar fi, autorul notei indică luna lui Iulie 1883, ca una ce trebuia să coincideze cu mari cutremure de pământ, cari nu vor ajunge la macsimum lor de intensitate de­cât în 1886. Catastrofa din Ischia, acea din lava, nu sunt deci de­cât începutul unei periade îngrozitore, ast­fel cum n’a vădut încă omenirea până acum. Oă comisiune fu numită de Academie pentru a examina nota d-lui Delaunay. D. Faye, membru al acestei comisiuni, în ședința din 10 Septembre 1883, a lă­murit pentru ce nu s’a făcut nici un ra­port asupra acestei comunicări. Autorul își întemeiază predicerile sale pe două parte, pe o­ serie de observa­­țiuni a cutremurilor de pământ, pe de altă parte pe fenomene astronomice. A­­cesta presupune nâ idee preconcepută care remăne de verificat, adică decâ fenome­nele cari se întâmplă în spațiurile ce­­reșci pot influința pământul într’un mod direct. Acestă teorie păru mai ăntei comisiu­­neî academice atâtă de ipotetică în­cât dânsa nu credi ca mai e necesar s’o dis­cute, câci de la valorea teoriei atârnă i­­mediat valorea prevederilor. Intre alte fenomene astronomice invo­cate de d. Delaunay, ca unile ce ar e­­xercita uă influență asupra cutremurelor de pământ, autorul semnala trecerea pla­netei Jupiter prin grămada de stele că­­dătore în luna lui iulie 1883. Dar d. Faye obiectază, cu drept cuvânt, câ ar trebui mai întâi să se arate pe ce este întemeiată opiniunea ca un asemene coin­­cidință influențeză asupra oscilațiunilor miedului pământesc. Ceva mai mult , co­­incidința invocată nu există. D. Faye a calculat câ Jupiter era, în iulie 1883, la­uă sută milione leghe departe de stelele călătore și ca prin urmare nu putea să le străbată. Ce putem conchide de aci, de cât ca hasardul a servit pe autorul prezicerilor dar ca nici uă lege privitore la produce­rea cutremurilor de pământ n’a fost des­coperită și ca nimic nu ne sileste să cre­dem ca prevederea relativă la anul 1866 ar fi întemeiată. Geologii, nu astronomii, trebue să cer­ceteze legile cutremurilor de pământ. A­­ceste oscilațiuni sunt anunțate cu cât­va timp nainte prin nisce ușore scuturături, pe care locuitorii din Sicilia le simt nu­mai de­cât, îndată ce au primit acesta în cunosciințare, ei se grăbesc să-și pără­­siască locuințele, pentru a se refugia în nișce colibe de lemn. D. Bertrand, secretar perpetuă al Aca­demiei de sciinți, a observat că cei zece ani semnalați de d. Delauney, ar putea după tote probabilitățile și ținându-se sema de frecvența cutremurilor de pă­mânt, ar putea să cadă tocmai atunci când se întâmplă vreun fenomen însemnat. De altminteri, prevederile sunt forte vagi; afară de anul 1883, ele nu indică nici e­­poca cutremurului, nici locul, nici regiu­nea, nici chiar continentele unde are să se producă. In rezumat, prezicerea d-lui Delauney, care făcuse mult scompt în epoca cutre­murului de la Ischia, nare nici un lasă. Să fim deci fară nici uă târnă pentru 1886, fie­care numele, locul, spre a se putea pu­blica cu suma ce au depus, și spre a se putea face un control. Apelăm asemenea la patriotismul tu­tor redacțiilor Ziarelor din năuntrul ța­rei și din afară, care au sentimente ro­­mânesci a ne da concursul lor, publicând apelul nostru, reproducându-i și dânșii la toți abonații și bine-făcătorii din ori­ce parte, a veni cu obolul lor la rădicarea statuei lui Tudor. Trimițendu-le de fie­care redacție de ziar câte uă listă de supt­scripțiune cu numărul și sigiliul nostru. Fondurile ce se vor încasa la fie­care redacție se vor publica, lista se va tri­­mite la casierul comitetului, tote listele comitetului nostru vor purta sigiliul comi­tetului cu număr, trecute într-un registru de eșire și pe anume trimise, fie dér ori­cine sigur ca buna credință și regulari­tate va domni în strîngerea și întrebuin­țarea acestor fonduri. Fondurile ce se vor aduna de ori­cine, fie din ori­ce parte, se vor trimite de­uă dată cu lista de subscripțiune prin poștă în ori­ce monedă, cu mandat poș­tat la T.-Jiului, adresa d-lui Ion Bălă­­nescu casierul comitetului, mare comer­ciant din județul Gorj. îndată după primirea listei și a fondu­rilor, numele tuturor vor fi publicate cu suma ce au dat, un registru se va ține regulat de încasări. Apelăm la întregul corp învățător din România a ne da concursul lor. Apelăm la toți Românii din năuntrul țarei și din afară, să vie cu obolul lor la rădicarea altarului nemuritorului Tudor. Apelăm la toți directorii de teatru și actori a da represintații în beneficiul ră­­dicarii statuei lui Tudor. Apelăm la toți preoții, primarii, nota­rii și învățătorii comunelor rurale din totá țara , să pue în cunostința tuturor sătianilor până la cel după urmă spre a contribui cu banul său la un așa frumosă operă. Apelăm cu totu credința la femeia Ro­mână, câci Română a fost mama lui Tu­dor strămoșa lor. Geniul eșit din colibă, angelul mân­tuitor al poporului fu Tudor Vladimi­­rescu, să nu fie uitat de noi. De primirea acestei și ori­ce altă co­­respondință, vă veți adresa la președin­tele comitatului activ Dincă Skeleru, prin gara Filiași la Bîlteni. Ținem ca în cel mai scurt timp posi­bil să realisam dorința ce credem vred­nică de laudă pentru toți Românii, câci cu toți avem acestă dorință, în două luni de astă­zi așteptăm resultatul bunei d-vóstre voințe. STATUĂ LUI TUDOR VLADIMIRESCU Comitetul de inițiativă pentru rădica­­rea statuei lui Tudor Vladimirescu face un apel pentru subscrierea fondurilor tre­­buitore, care încheia ast­fel: Un comitet de inițiativă de două ani s’a format pentru strîngerea fondurilor trebuinciuse la rădicarea statuei lui Tu­dor. Acest comitet a strîns ceva fonduri, Camera împreună cu guvernul țarei ase­­semenea au venit în ajutor pentru înăl­țarea statuei acestui erou. Dar acesta nu este destul: fie­care ce­­tățian, fie­care Român este dator a aduce jertfă cu obolul sau la rădicarea acestui altar. Ca iubire nâmului omenesc. Deci apelăm la patriotismul celor ce au în piept scînteia infocată și­ î rugăm să subscrie în alăturata listă suma ce bine-voesc a oferi pentru rădicarea sta­tuei lui Tudor pe piața capitalei județu­lui Gorj, lagănul martirului, însemnând CRONICA JUDICIARA Timbrul fantastic de Inles Moinaux Din­uă sută de cititori cârora le vom fi spus câ puntul de plecare al procesu­lui ce urmază este întrebuințarea inutilă a cinci-spre-zece centime, nu se va găsi unul pete care să nu facă uă confusiune forte naturală de altmintreli; și când vom fi adăogat ca eroul aventurei s’a repe­­zit într’un stabiliment fi­estrat c’un mic biuron, fie­care din acești cititori pătrun­­zători își va zice c’un aer forte priceput: „înțeleg lucrul: e vorba de un original care a refuzat să plătască cinci­spre­zece centime, supt cuvânt ca s’a cre­zut din greșală în necesitatea d’a le cheltui.“ Lucru la care d-na de la biuron i-a răs­puns: „Dar ce-mi pasă, d-le, cine mi-o dovedesce ? De altmintreți prețul e ace­lași.“ De aci­să cârtă, care din una în alta s’a transformat în delict. Ei bine, nimic din tote aceste, nimic FOIȚA ROMANULUI 10 IUNIU LUPTA DE LIfIGA MOARA IV (Urmare) Francisca rămăsese în mijlocul curței. Soldații prusaci, treceau pe lângă densa rîzând. Câți­va dintre enșii îi aruncară în tracăt câte un cuvânt pe care nu-l înțe­legea. Se uita la ușa prin care dispăruse tata­șea, și apoi punea încet mâna la frunte pare că ar fi ținut-o ca să nu crape. Oficialul întorse spetele Zicend: — Ți-am dat două ceasuri, nu le perde de giaba. Avea două coșuri. Aceste cuvinte me­reu i se opreau în minte. Eși din curte, și merse drept nainte. Unde să se ducă ? Ce să facă ? Nici nu încercă să ia­că­o­­tărîre, câci simțea ca-și da ostenila în zadar. Cu tote acestea, ar fi voit să vâdă pe Dominic. S’ar fi înțeles amăndoui, ar fi găsit pute vre­un mijloc de scăpare. Zăpăcită de atâtea gânduri, merse până la malul Morellei și trecu rîul la un loc unde erau petre mari. Ajunse până la colțul islazului. Plecând capul, zări uă baltă de sânge. Urma pașii lui Dominic pe urba călcată în piciore, apoi îi perdu urma și nu o regăsi de­cât mai departe. Ajunse ast­fel până la marginea pădurii și intrând în pădure începu să se întrebe de cât timp plecase de la moră câci nu-șî putea da samă de vremea care trecuse: cinci minute erau séa­ră jumătate de oră. Se întreba ce va face dacă va găsi pe Dominic? Să-l ia cu dânsa și să-l ducă ca să fie împușcat ? Nu­ era lucru peste putință. Apoi își aduse a­minte de tată-l că care o adăsta, și câzu pe orbu plângând și Zic ® n­l : — Dumnezeule ! Dumnezeule! Ce caut eu aici! Era ca nebună, începu să fugă, cău­tând să iasă din pădure. Perdu de trei ori drumul și se temea ca nu va sei să se mai întorcă la moră când zări satul. Sta încremenită pe loc când un glas o chema încetinel. — Francisco ! Francisco! Atunci văzu pe Dominic care rădica capul la marginea unui șanț! Il găsise! Cerul voia se vede mortea sea! Opri ți­pătul care o strângea de gât și intra în șanț. — Mă căuta! ? Zise Dominic. — Da, răspunse Francisca fâră să scie ce vorbesce. — Ce s’a întămplat? Lăsa ochii în jos și îngâna. — Nimic, eram neliniștită, doream să te ve­r. Atunci liniștit îi spuse ca nu voise se se depărteze. Avea grije de dânșii. Pru­sacii erau în stare să-și răsbune asupra femeilor și bătrânilor. De vreme ce tote merg bine, numai are grije. Apoi adaogă rîzend. — O se facem nunta numai peste opt zile. Francisca stând însă tot uimită, îi zise : — Ce ai ? îmi ascunzi ceva ! — Nu, îți jur ca nu! Am dat dor fuga ca să ajung până aici. Vă îmbrățișa și voi să iasă din șanț ca să se întorcă în pădure. Francisco îl Z>se tremurând : — Ai face póte mai bine să rămâi aici. Nu te caută nimeni, n’am nici uă grijă. — Francisco, îmi ascunzi ceva ? Ii jura încă vă dată ca nu-i ascunde nimic. Dorea însă să-l aibă lângă densa. Dominic îi spuse ca nădăjduesce să va­­dă peste puțin trupele francese întorcân­­du-se. Spre Sauvai se și Zoriseră câte­va detașamente. — Să vie, să vie iute, cât se pate mai iute, îngâna Francisca. Unu­spre­zece sunară la ceasornicul bi­­sericei de la Rocreuse. Se audia sunetul forte bine. Fata se sculă , plecase de două ceasuri de la moră. — Ascultă-mă, îi zise repede, dacă vom avea nevoe de tine, mă voi urca în ca­mera mea și-ți voi face semn cu batista. Apoi pleca în fuga mare, pe când Do­minic forte neliniștit se lungea pe mar­ginea șanțului spre a supraveghia ce se petrece la moră. Când era să ajungă la Rocreuse, Francisca întâlni pe un cerșe­tor bătrân, moș Vreme bună, care cunos­­cea totă lumea din sat. O salută, îi spuse câ văzuse pe morarul încongiurat de Pru­saci, apoi își urmă drumul făcând cruce.­­ Au trecut cele două ore,­­lise o fi­­ciarul când apăru Francisca. Moș Merlier era acolo așezat pe bancă lângă put. Fuma mereu. Fata începu din n­oți se caZă în genuchi să-l ruge, să plângă. Voia să mai căștige vreme. Nă­dejdea ca se vor întorce Francesii se mă­rise în sufletul seu, și pe când plângea i se părea ca aude în depărtare mersul unei oștiri. Oh ! dacă ar sosi mai iute, dacă i-ar scăpa pe toți! — Ascultă-me, domnule, un ceas, un singur ceas! Boți să mai îmi dai un ceas ! Oficialul nu se înduioșa. Porunci chiar la doni soldați să pue mâna pe dânsa și s’o ia d’acolo ca să se potă esecuta sen­tința de morte a bătrânului. Atunci în­cepu în sufletul Franciscei on luptă gro­zavă. Nu putea să lase să fie ast­fel ucis tata­ sea. Nu, nu, nu­­­mai bine va muri densa dinpreună cu Dominic, și era să se răpeadă în camera sea când intra chiar Dominic în curte. Oficialul și soldații sbierară de bucu­rie. Dânsul ânsă, par’ca n’ar fi fost acolo de­cât Francisca, se apropia de dânsa în liniște și cam supărat și’I­­'se : — Râü ai făcut ! Pentru ce nu m’ai adus napoi ? Am aflat tóte de la moș Vreme bună ! .. Ecă­me. V Erau trei ceasuri. Cerul se acoperise încetinel de nori negrii și deși, care a­­nunța­ oă vijelie apropiată. Oficialul pru­sac închisese pe Dominic fâră să se pronunțe asupra sortei care-i adăsta. De la două­sprezece, Francisca trăia chinuită de mii de temeri, și nu voia să plece din curte cu tote rugămintele tatălui sau. Adăsta pe Francesc. Ceasurile treceau însă, era să înopteze și lucrurile nu se schimbau. Cu tote acestea, pe la trei, Prusacii se pregătiră de plecare. De câte­va momen­te, oficialul se închisese în odae cu Do­minic, ca în ajun. Francisca înțelesese ca acum se ptătea dacă tânărul va muri sau nu. Atunci împreună manile și se în­chină. Moș Merlier sta nemișcat lângă densa par’ca n’ar fi voit să lupte în za­dar cu fatalitatea faptelor. — Dumnezeule! Dumned­eule, îngâna Francisca, au să-l omore! Morarul o trase lângă dânsul și-o a­­șeza pe genuche ca pe un copilaș. In acest moment eșea oficialul și două soldați care însoțeau pe Dominic. — Nici uă­ dată! Nici uă­ dată! striga tânărul.—Sunt gata să mor ! — Gândește-te bine. Zi e oficialul! Ceea ce nu voiesci să faci d-tea o va face al­tul. Iți ofer viața, sunt darnic! N’ai de­cât să ne arăți drumul de la Montre­­donji prin pădure. Dominic numai răspunse. — Esci încăpățânat, urma oficialul. — Omoră-mă, și sfîrșesce. Francisca, cu mânile împreunate, se ruga de dânșii din­ depărtare. Uitase tot, l’ar fi povățuit să facă uă mișelie. Moș Merlier o apuca casă de mâni, ca să nu vază Prusacii mișcarea mea, și zise: — Are dreptate, mai bine să morg! Plutonul de esecuțiune era gata. Ofi­cialul adăsta să-și pânlă Dominic cura­­giul. In depărtare se auzea bubuitul tu­netului și de nă­dată isbucniră țipe­tele ! — Francesii! Francesii! In adevăr, ei soseau! Pe drumul­­ dela Sauval, pe marginea pădure! se Z^rea­uă linie de pantaloni roșii. Soldații Pru­saci alergau zăpăciți, nu se trăsese încă nici uă pușcă. — Francesii! Francesii ! strigă Fran­cisca bătând din palme. Era nebună de veselie! Scăpase din mânile tatălui seu, și rîdea, dând din brațe. In sfîrșit soseau Francesii și soseau la timp de vreme ce Dominic trăia. Un foc de pluton îngrozitor care is­­bucni ca trăsnetul la urechile sale o făcu să înffrrcă capul. Oficialul șoptise:

Next