Romanulu, iunie 1884 (Anul 28)
1884-06-10
518ROMANULIT 10 1TJNITJ 1884 ale flotei de resbel austriace, cari se vor face la Pola.* •XXIe telegrafiată din St. Petersburg dhiarului La France câ, în Crimeea, s’a descoperit o nouă sectă sângerosă, a cârei dogmă este cultul sf. Constantin și Elena. Fiecare credincios al acestei secte trebue să omore pe cei cari nu consimt a îmbrățișa noua religiune. Acesti fanatici au omorît deja un mare număr de țărani. Un fapt grav, dice VItalie de la 17 iunie, s’a petrecut ori fără la Torre del Greco, lângă Neapole. Comandantul și brigadierul serginților de oraș s’au luat la curtă pe stradă cu asesorul serviciului poliției municipale și îi au adresat cuvinte insultatore și amenințări. Consiliul municipal s’a întrunit de urgință la 12 ore din nopte și a disolvat corpul serginților de oraș. Armele lor s’au dat carabinierilor municipali cari vor face provisoriu serviciul poliției municipale. * * Se telegrafiază din St.-Petersburg dhiarului Le Temps cu data de la 15 lunust. Căsătoria marelui duce Sergiu, fratele Țarului, cu principesa Elisabeta de Hessa a fost celebrată astăzi, la 12 ore din di, la palatul de iarnă. Benedicțiunea nupțială a fost dată după ritul bisericei ortodocsă și luterană: împăratul și tata familia imperială, regele și regina Greciei, tot corpul diplomatic și aalții demnitari ai imperiului asistau la ceremonie. La 5 ore, s-a dat un banchet de gală în onorea tinerilor căsătoriți în palatul de iarnă. Orașul este iluminat și împodobit cu stoguri. * *X DEMISIUNEA D-LUI DEMETRIAN Comunicată în ședința Adunării de la 6 Iuniu Domnule președinte. Propunerea ce face parte din colegii noștri a se constitui uă dotațiune Coronel, facă cu resursele avuției nóstre la care eu greă survenim,—probă e dificultatea ce am încercat cu echilibrarea bugetului impunându-ne noul tacse,—considerând-o ca nepatriotică și inoportună, o resping cu totă forța convincțiunii mele și mă retrag din Cameră, fiind deplin convins ca nici Corona nu va aproba dotațiunea. Am onore d’a vă ruga, d-le președinte, să bine-voiți a comunica acastă demisiune onor. Adunări ș’a primi asigurarea osebitei mele considerațiuni. M. Demetrian. PENTRU MINISTRU DE RESBEL Am anunțat mortea soldatului Nicolae George, tatăl acestui nenorocit ne trimite urmatorea scrisore : Domnule directore, Supt-semnatul mă găsesc în mare disperare pentru următorul cas, și tatăl. Fiul Meu Nicolae Gheorghe născut în suburbia Bărbătescu-vechi strada Jarcaleț culorea verde a fost recrutat în anul curent și luat ca soldat în regimentul 6 dorobanți. In ziua de 21 Mai espirat a fost învoit de la ora 4 sóra penă a doua zi de diminață. A doua zi 22 Mai venind cu uâ jumătate de oră mai târzii, d. Goroveî, locotenentul său, care îl învoise l’a întâmpinat la venire și observându-l pentru ce a întârziat îl luă la bătae strângându-1 cu mânele de gât și lovindu-1 de mai multe ori cu genunchiui în inimă până a cădut jos; în urmă l’a călcat cu piciorele peste tot corpul ca sculându-1 cu forța de jos l’a bătut cu mâneru săbii în pept și în ziua de 24 Mai a fost adus acasă la mine de soldații Dumitru Jiga și Marin Ivan, bătut forte crunt și plin de sesiuni, cu zăcând până în ziua de 31 Mai ora 9 și un sfert sârb a și încetat din viață din causa bătăii. D-le directore, am denunțat faptul de crimă atât d-lui prim-procuror, d-lui șef al diviziei, d-lui ministru de resbel și nu am vădut nici uă dreptate câci fiul meu se găsesce în mormânt și omorîtorul sau, locotenentul Gorovei, se plimbă cu soția pe stradele capitalei, Nae Mateescu. Tatăl soldatului decedat Nicolae Gheorghe, domiciliat sub Bărbătescu Vechia, strada Jarcaleți colorea Verde. INCENDIUL DE LA BARIERA MOGOȘOIE Un incendiu îngroditor a bântuit eri seră la bariera Mogoș die mai multe case. Focul, după cât ni s’a spus acii de nisce martori oculari, a început pe la 9 ore și jumătate săra, de la hanul numit Șinca. Unii die ca în acest han era un deposit de spirt, care ar fi luat foc de la uă lumânare pe când un băiat voia să scotă spirt dintr’un butoi. Alții susțin câ tocul ar fi început de la grajdurile hanului, unde un rîndaș ar fi aruncat, din neglijință, uă țigară. Hanul Șinca a ars mai de tot, grajdurile și șopranele lui, care erau pline cu fîn, lemnărie și coșuri de brașov, afi fost transformate în cenușe. Priveliștea ce se oferă ochilor e j jalnică. Pe oă întindere de peste trei-deuî stânjeni lungime și două-decî lățime, nu se ved decât rămășițe de construcțiuni din care mai iese și acum fumul. Pompierii, și de astă dată, ca întotdeuna, au venit prea târjiu. Ei n’au pututut să împiedice d’a se întinde focul și alăturea, unde au ars două case ale unor femei sărmane, care n’au putut să scape de cât cu ce erau pe dânsele. La spatele hanului Șincă, despre Geambașu, a ars de asemene un șopron, și pate ca focul ar fi luat oă întindere colosală daca vântul ar fi bătut spre oraș. Birjarii cari se aflau în hanul Șincă au putut să-și scape caii și trăsurile, dar nimic decât atât. Alături însă, cele două femei sărmane n’au putut scăpa nimic, și, se vedeau corpurile a două cani ce nu putuseră fugi fiind apucați fără veste de foc, rațe, gâsce și alte păsări arse mai de tot. Astă dî chiar, pe la 9 ore diminața, mulțime de copii scormonați prin dărâmături căutând bani și unul din ei găsise un galben mare de aur și mai multe piese de argint și aramă. Sunt la noi câteva instituțiuni de binefacere și ele ar face un fapt în adever uman deca ar veni în ajutorul celor două nenorocite, care au rămas fară adăpost. Incheiam aici acesta scurtă dare de sâmă atrăgând din nou atențiunea autorităților asupra lipsei de apă ce se simte la tote incendiurile precum și asupra necomplectei organisațiuni a pompierilor, care lasă mult de dorit. DIN LUME Nu trebue să juri de nimic, dice proverbul. Cosul póte nu e departe unde jurnalismul se va face prin electricitate. Și de ce nu ? N’am citit într’uă dare de sumă din cele mai șciințifice că un învățat neamț a descoperit uă cloșcă electrică. Daca fluidul electric produce puișori, nu ar fi de mirare ca în una din clilele și acestea să nu producă și boboci de rață, articole de diare, etc. Din momentul ca un simplu cuvinte produce atâtea lucruri, cine scie ce va produce când îl vor face să trecă prin creerii omului printr’un procedeu care din nenorocire rămâne încă a fi descoperit. Cine screde ca învățații nu vor ajunge, graduând dosele, să facă să nască în capetele jurnaliștilor idei vesele sau seriose. Daca ași avea acest aparat mi-ar trebui acum uă combinațiune îndoită de fluid serios și fantesist pentru subiectul de care voesc a vorbi, și e vorba de d v. d-nele mele, întâlniți pe stradă un hamal care portă pe umeri să ladă sau altă greutate. Bietul om geme, asudă, d’abia merge. Vă uitați la acel om și-l plângeți din fundul inimei, mai ales daca îl întâlniți într’uă di când căldura te cace. Câțiva pași nainte vă întălnițî c’uă domnă elegantă. Ea merge vióe, surîdend și cam încordată. Cu tóte acestea nu te gândesci un minut s’o plângi. Dar acestă elegantă este fară să s’arate îngreunată supt uă sarcină tot așa de mare ca și tramaiul de vădini oră. Greutatea care o portă e totă în toaleta ce moda s-a impus. Un statistic celebru a calculat cată femeie elegantă cu fustele, cu rochia, cu panglicele, cu pălăria cu mai multe cazuri încărcate de flori și de zarzavaturi portă un volum de 60 de kgr. Femeia cea mai șubredă suferă acest chin numai ca să fie la modă. Cine dar a născocit vorba de sensul cel slab când vorbesce de fiicele Evei mai ales când ele sunt în ajun să dobândască tote drepturile chiar și cele politice. In Francia, la alegerile consilielor departamentale, două demne au fost alese consiliare, și’n Englitera în Parlament propunerea făcută de un inviolabil ca femeile să potă fi alese deputate a cădut c’uă mică majoritate, cu tot amendamentul care ducea ca deputatele vor abjura „le Chignon:“ „pour ne point pouvoir se le crecer en Séance.“—Dar, lucru curios, nici uă cerere nu s’a făcut pentru primirea lor la Senat. Causa o fi versta, caci nici vă domnu n’ar mărturi ca a trecut de 50 de ani. Duminică, la un ceas după amiadă s’a făcut la biserica sântu Nicolae din calea Victoriei, cununia religiósa a d-rei Cleo Laptev cu d. C. Paraschivescu. Nași erau d-na B. Isvoranu și d. .colonel Dimitrescu. Biserica frumos împodobită cu flori și verduță era plină d’uă lume alesă și elegantă. Mirasa a fost primită în mijlocul cântecelor corului. D-ra Laptev avea frumusețea tinereței și a fericirii. Rochia de mătase albă împodobită cu flori de portocale și de lămâe o făcea să apară ca uă frumosă visiune. Un val alb subțire ca aerul o acoperea de sus penă jos, și ochii straluceau ca două stele străpungând un nor alb pe un cer albastru. D-na C. Isvoranu era într’un costum alb țesut ca un câmp de trandafiri și cu uă pălărieră de pae plină de flori. Printre invitați: d-na Anna Laptew , d-na Eugenie Laptew, d-na Olga Laptew, d-na H. Paraschivescu în frumosă toaletă de mătase “albastră cloisone“ d na Cairu forte elegantă în pembe, d-na Hagi-Pantelli, d-na Sorescu în alb, d-na Schaguna, d-na Ferdinand Ghica în albastru, d-na Manoah, d-rele Philipescu, etc. Printre domni, mai tot Bucuresciul cunoscut. După cununie, totă lumea a venit la d-na Anna Lapte, mama, unde felicitările au curs dese și vesele ca champania prin cupe. La 5 ore tinerii miri au plecat la Sinaia. Bucuresciul a adormit. Ziua, sâra, noptea nu e nimic de făcut. Lumea placă mereu. Fericiți sunt aceia cari se pot duce să respire câteva luni aerul sănătos al munților și al mârii. Sinaia ș’a pus deja pe frunte verul său de verduță. Oțelurile sunt gata pentru călători. Constanța, mărgăritarul mârii negre și a spălat fruntea în spuma iei și ca să cochetă sigură de lanțurile sale a început să facă din ocină amatorilor de bâi de mare. Slănicul, Lacul sărăt, Balta albă, Puciosa, C.Lung, Bâsca, tóte strigă ca sunt gata, arătându-șî calitățile, plăcerile și avantagiele. Lista e mare, n’ai decât se alegi cât Bucuresciul a devenit imposibil. Căldura, aerul, urîtul, tot contribue a face să-l părăsesci cu plăcere pentru câtva timp. Singura plăcere care o poți gusta e plimbarea diminuța la șosea. La 7 ore sórele n’a răsbit încă cu radele sale de foc chioșcurile. Aerul e bun și parfumat. Florile și copacii te îmbată cu mirosul lor. Paserile cântă, și prin uleiuri se plimbă o lume alesă și frumósă. Dar n’ai mult timp ca să guști acesta plăcere. La 9 ore căldura a devenit imposibilă. Trebue să fugi acasă să te închizi într’uă nópte factice combătând rudele sorelui care vrea să-ți facă din odaie un cuptor. Până la șase ore, orașul e trist. El nu se animă puțin decât la vremea mesei. Unul câte unul, omenii ei și cafenelele încep să se umple de consumatori. Pe trotuar să întind mese, care devin ca o furnicărie. La Capsa tineri eleganți își etalează moda și spiritul ; deputații cei tăcuți de la Cameră discută și elegantele vin ca la vănătore străpungând cu săgețile ochilor lor pe fluturii cari sbârnie pe lângă paharul de madieră sau cofeturile care nu sunt decât un protest. Sora Rașca, Stavri, Opler și concerturile din grădina Oteteleșanu. Multe distracții dor nici una bună. Printre personele care au părăsit Bucurescii să citim : D. și d-na George Cantacuzino, la Florești prin Baicoiu. D. și d-na Gr. Alesandrescu, cu familia, la Popești lângă Bucuresci. D-na Ferdinand Ghica, la Sinaia. D. și d-na Stolojanu, la Herești prin Dobreni. D. și d-na G. Duca, la Sinaia. D-na Grigore Ghica, la Sinaia. D. și d-na G. Șuța, la Grebeni lângă Râmnicu-Sărat. D. și d-na Georgee Lahovary, la Paris. D-na Caterina Lahovary, cu familia la Văcărești prin Văcărești. D-na Zoe Scarlat Ghica, la Mehadia, Austria. D. și d-na Dimitrie Bărcanescu, la Bărcănești prin Ploești. D-na Nathalia Ghica, la Marienbad D-na Scarlat Ferikich, la Râmnicul-Sărat. D-na Maria Filipescu, la Filipești. Claymoor. UN NOU CUTREMUR DE PÂMENT In 1879, un căpitan de artilerie, d. Delauney, adresa Academiei de șciințe uă notă în care erau însemnați zece ani, luați în cel din urmă sfert al secolului nostru în care trebuia să se întâmple mari cutremure de pământ. Se scie ca nu trece un an sau chiar un semestru fără ca să se producă vr’uă scuturătură a suprafeței pământului. Oricum ar fi, autorul notei indică luna lui Iulie 1883, ca una ce trebuia să coincideze cu mari cutremure de pământ, cari nu vor ajunge la macsimum lor de intensitate decât în 1886. Catastrofa din Ischia, acea din lava, nu sunt deci decât începutul unei periade îngrozitore, astfel cum n’a vădut încă omenirea până acum. Oă comisiune fu numită de Academie pentru a examina nota d-lui Delaunay. D. Faye, membru al acestei comisiuni, în ședința din 10 Septembre 1883, a lămurit pentru ce nu s’a făcut nici un raport asupra acestei comunicări. Autorul își întemeiază predicerile sale pe două parte, pe o serie de observațiuni a cutremurilor de pământ, pe de altă parte pe fenomene astronomice. Acesta presupune nâ idee preconcepută care remăne de verificat, adică decâ fenomenele cari se întâmplă în spațiurile cereșci pot influința pământul într’un mod direct. Acestă teorie păru mai ăntei comisiuneî academice atâtă de ipotetică încât dânsa nu credi ca mai e necesar s’o discute, câci de la valorea teoriei atârnă imediat valorea prevederilor. Intre alte fenomene astronomice invocate de d. Delaunay, ca unile ce ar exercita uă influență asupra cutremurelor de pământ, autorul semnala trecerea planetei Jupiter prin grămada de stele cădătore în luna lui iulie 1883. Dar d. Faye obiectază, cu drept cuvânt, câ ar trebui mai întâi să se arate pe ce este întemeiată opiniunea ca un asemene coincidință influențeză asupra oscilațiunilor miedului pământesc. Ceva mai mult , coincidința invocată nu există. D. Faye a calculat câ Jupiter era, în iulie 1883, lauă sută milione leghe departe de stelele călătore și ca prin urmare nu putea să le străbată. Ce putem conchide de aci, de cât ca hasardul a servit pe autorul prezicerilor dar ca nici uă lege privitore la producerea cutremurilor de pământ n’a fost descoperită și ca nimic nu ne sileste să credem ca prevederea relativă la anul 1866 ar fi întemeiată. Geologii, nu astronomii, trebue să cerceteze legile cutremurilor de pământ. Aceste oscilațiuni sunt anunțate cu câtva timp nainte prin nisce ușore scuturături, pe care locuitorii din Sicilia le simt numai decât, îndată ce au primit acesta în cunosciințare, ei se grăbesc să-și părăsiască locuințele, pentru a se refugia în nișce colibe de lemn. D. Bertrand, secretar perpetuă al Academiei de sciinți, a observat că cei zece ani semnalați de d. Delauney, ar putea după tote probabilitățile și ținându-se sema de frecvența cutremurilor de pământ, ar putea să cadă tocmai atunci când se întâmplă vreun fenomen însemnat. De altminteri, prevederile sunt forte vagi; afară de anul 1883, ele nu indică nici epoca cutremurului, nici locul, nici regiunea, nici chiar continentele unde are să se producă. In rezumat, prezicerea d-lui Delauney, care făcuse mult scompt în epoca cutremurului de la Ischia, nare nici un lasă. Să fim deci fară nici uă târnă pentru 1886, fiecare numele, locul, spre a se putea publica cu suma ce au depus, și spre a se putea face un control. Apelăm asemenea la patriotismul tutor redacțiilor Ziarelor din năuntrul țarei și din afară, care au sentimente românesci a ne da concursul lor, publicând apelul nostru, reproducându-i și dânșii la toți abonații și bine-făcătorii din orice parte, a veni cu obolul lor la rădicarea statuei lui Tudor. Trimițendu-le de fiecare redacție de ziar câte uă listă de suptscripțiune cu numărul și sigiliul nostru. Fondurile ce se vor încasa la fiecare redacție se vor publica, lista se va trimite la casierul comitetului, tote listele comitetului nostru vor purta sigiliul comitetului cu număr, trecute într-un registru de eșire și pe anume trimise, fie dér oricine sigur ca buna credință și regularitate va domni în strîngerea și întrebuințarea acestor fonduri. Fondurile ce se vor aduna de oricine, fie din orice parte, se vor trimite deuă dată cu lista de subscripțiune prin poștă în orice monedă, cu mandat poștat la T.-Jiului, adresa d-lui Ion Bălănescu casierul comitetului, mare comerciant din județul Gorj. îndată după primirea listei și a fondurilor, numele tuturor vor fi publicate cu suma ce au dat, un registru se va ține regulat de încasări. Apelăm la întregul corp învățător din România a ne da concursul lor. Apelăm la toți Românii din năuntrul țarei și din afară, să vie cu obolul lor la rădicarea altarului nemuritorului Tudor. Apelăm la toți directorii de teatru și actori a da represintații în beneficiul rădicarii statuei lui Tudor. Apelăm la toți preoții, primarii, notarii și învățătorii comunelor rurale din totá țara , să pue în cunostința tuturor sătianilor până la cel după urmă spre a contribui cu banul său la un așa frumosă operă. Apelăm cu totu credința la femeia Română, câci Română a fost mama lui Tudor strămoșa lor. Geniul eșit din colibă, angelul mântuitor al poporului fu Tudor Vladimirescu, să nu fie uitat de noi. De primirea acestei și orice altă corespondință, vă veți adresa la președintele comitatului activ Dincă Skeleru, prin gara Filiași la Bîlteni. Ținem ca în cel mai scurt timp posibil să realisam dorința ce credem vrednică de laudă pentru toți Românii, câci cu toți avem acestă dorință, în două luni de astăzi așteptăm resultatul bunei d-vóstre voințe. STATUĂ LUI TUDOR VLADIMIRESCU Comitetul de inițiativă pentru rădicarea statuei lui Tudor Vladimirescu face un apel pentru subscrierea fondurilor trebuitore, care încheia astfel: Un comitet de inițiativă de două ani s’a format pentru strîngerea fondurilor trebuinciuse la rădicarea statuei lui Tudor. Acest comitet a strîns ceva fonduri, Camera împreună cu guvernul țarei asesemenea au venit în ajutor pentru înălțarea statuei acestui erou. Dar acesta nu este destul: fiecare cetățian, fiecare Român este dator a aduce jertfă cu obolul sau la rădicarea acestui altar. Ca iubire nâmului omenesc. Deci apelăm la patriotismul celor ce au în piept scînteia infocată și î rugăm să subscrie în alăturata listă suma ce bine-voesc a oferi pentru rădicarea statuei lui Tudor pe piața capitalei județului Gorj, lagănul martirului, însemnând CRONICA JUDICIARA Timbrul fantastic de Inles Moinaux Dinuă sută de cititori cârora le vom fi spus câ puntul de plecare al procesului ce urmază este întrebuințarea inutilă a cinci-spre-zece centime, nu se va găsi unul pete care să nu facă uă confusiune forte naturală de altmintreli; și când vom fi adăogat ca eroul aventurei s’a repezit într’un stabiliment fiestrat c’un mic biuron, fiecare din acești cititori pătrunzători își va zice c’un aer forte priceput: „înțeleg lucrul: e vorba de un original care a refuzat să plătască cincisprezece centime, supt cuvânt ca s’a crezut din greșală în necesitatea d’a le cheltui.“ Lucru la care d-na de la biuron i-a răspuns: „Dar ce-mi pasă, d-le, cine mi-o dovedesce ? De altmintreți prețul e același.“ De acisă cârtă, care din una în alta s’a transformat în delict. Ei bine, nimic din tote aceste, nimic FOIȚA ROMANULUI 10 IUNIU LUPTA DE LIfIGA MOARA IV (Urmare) Francisca rămăsese în mijlocul curței. Soldații prusaci, treceau pe lângă densa rîzând. Câțiva dintre enșii îi aruncară în tracăt câte un cuvânt pe care nu-l înțelegea. Se uita la ușa prin care dispăruse tatașea, și apoi punea încet mâna la frunte pare că ar fi ținut-o ca să nu crape. Oficialul întorse spetele Zicend: — Ți-am dat două ceasuri, nu le perde de giaba. Avea două coșuri. Aceste cuvinte mereu i se opreau în minte. Eși din curte, și merse drept nainte. Unde să se ducă ? Ce să facă ? Nici nu încercă să iacăotărîre, câci simțea ca-și da ostenila în zadar. Cu tote acestea, ar fi voit să vâdă pe Dominic. S’ar fi înțeles amăndoui, ar fi găsit pute vreun mijloc de scăpare. Zăpăcită de atâtea gânduri, merse până la malul Morellei și trecu rîul la un loc unde erau petre mari. Ajunse până la colțul islazului. Plecând capul, zări uă baltă de sânge. Urma pașii lui Dominic pe urba călcată în piciore, apoi îi perdu urma și nu o regăsi decât mai departe. Ajunse astfel până la marginea pădurii și intrând în pădure începu să se întrebe de cât timp plecase de la moră câci nu-șî putea da samă de vremea care trecuse: cinci minute erau séară jumătate de oră. Se întreba ce va face dacă va găsi pe Dominic? Să-l ia cu dânsa și să-l ducă ca să fie împușcat ? Nu era lucru peste putință. Apoi își aduse aminte de tată-l că care o adăsta, și câzu pe orbu plângând și Zic ® nl : — Dumnezeule ! Dumnezeule! Ce caut eu aici! Era ca nebună, începu să fugă, căutând să iasă din pădure. Perdu de trei ori drumul și se temea ca nu va sei să se mai întorcă la moră când zări satul. Sta încremenită pe loc când un glas o chema încetinel. — Francisco ! Francisco! Atunci văzu pe Dominic care rădica capul la marginea unui șanț! Il găsise! Cerul voia se vede mortea sea! Opri țipătul care o strângea de gât și intra în șanț. — Mă căuta! ? Zise Dominic. — Da, răspunse Francisca fâră să scie ce vorbesce. — Ce s’a întămplat? Lăsa ochii în jos și îngâna. — Nimic, eram neliniștită, doream să te ver. Atunci liniștit îi spuse ca nu voise se se depărteze. Avea grije de dânșii. Prusacii erau în stare să-și răsbune asupra femeilor și bătrânilor. De vreme ce tote merg bine, numai are grije. Apoi adaogă rîzend. — O se facem nunta numai peste opt zile. Francisca stând însă tot uimită, îi zise : — Ce ai ? îmi ascunzi ceva ! — Nu, îți jur ca nu! Am dat dor fuga ca să ajung până aici. Vă îmbrățișa și voi să iasă din șanț ca să se întorcă în pădure. Francisco îl Z>se tremurând : — Ai face póte mai bine să rămâi aici. Nu te caută nimeni, n’am nici uă grijă. — Francisco, îmi ascunzi ceva ? Ii jura încă vă dată ca nu-i ascunde nimic. Dorea însă să-l aibă lângă densa. Dominic îi spuse ca nădăjduesce să vadă peste puțin trupele francese întorcându-se. Spre Sauvai se și Zoriseră câteva detașamente. — Să vie, să vie iute, cât se pate mai iute, îngâna Francisca. Unusprezece sunară la ceasornicul bisericei de la Rocreuse. Se audia sunetul forte bine. Fata se sculă , plecase de două ceasuri de la moră. — Ascultă-mă, îi zise repede, dacă vom avea nevoe de tine, mă voi urca în camera mea și-ți voi face semn cu batista. Apoi pleca în fuga mare, pe când Dominic forte neliniștit se lungea pe marginea șanțului spre a supraveghia ce se petrece la moră. Când era să ajungă la Rocreuse, Francisca întâlni pe un cerșetor bătrân, moș Vreme bună, care cunoscea totă lumea din sat. O salută, îi spuse câ văzuse pe morarul încongiurat de Prusaci, apoi își urmă drumul făcând cruce. Au trecut cele două ore,lise o ficiarul când apăru Francisca. Moș Merlier era acolo așezat pe bancă lângă put. Fuma mereu. Fata începu din noți se caZă în genuchi să-l ruge, să plângă. Voia să mai căștige vreme. Nădejdea ca se vor întorce Francesii se mărise în sufletul seu, și pe când plângea i se părea ca aude în depărtare mersul unei oștiri. Oh ! dacă ar sosi mai iute, dacă i-ar scăpa pe toți! — Ascultă-me, domnule, un ceas, un singur ceas! Boți să mai îmi dai un ceas ! Oficialul nu se înduioșa. Porunci chiar la doni soldați să pue mâna pe dânsa și s’o ia d’acolo ca să se potă esecuta sentința de morte a bătrânului. Atunci începu în sufletul Franciscei on luptă grozavă. Nu putea să lase să fie astfel ucis tata sea. Nu, nu, numai bine va muri densa dinpreună cu Dominic, și era să se răpeadă în camera sea când intra chiar Dominic în curte. Oficialul și soldații sbierară de bucurie. Dânsul ânsă, par’ca n’ar fi fost acolo decât Francisca, se apropia de dânsa în liniște și cam supărat și’I'se : — Râü ai făcut ! Pentru ce nu m’ai adus napoi ? Am aflat tóte de la moș Vreme bună ! .. Ecăme. V Erau trei ceasuri. Cerul se acoperise încetinel de nori negrii și deși, care anunța oă vijelie apropiată. Oficialul prusac închisese pe Dominic fâră să se pronunțe asupra sortei care-i adăsta. De la douăsprezece, Francisca trăia chinuită de mii de temeri, și nu voia să plece din curte cu tote rugămintele tatălui sau. Adăsta pe Francesc. Ceasurile treceau însă, era să înopteze și lucrurile nu se schimbau. Cu tote acestea, pe la trei, Prusacii se pregătiră de plecare. De câteva momente, oficialul se închisese în odae cu Dominic, ca în ajun. Francisca înțelesese ca acum se ptătea dacă tânărul va muri sau nu. Atunci împreună manile și se închină. Moș Merlier sta nemișcat lângă densa par’ca n’ar fi voit să lupte în zadar cu fatalitatea faptelor. — Dumnezeule! Dumnedeule, îngâna Francisca, au să-l omore! Morarul o trase lângă dânsul și-o așeza pe genuche ca pe un copilaș. In acest moment eșea oficialul și două soldați care însoțeau pe Dominic. — Nici uă dată! Nici uă dată! striga tânărul.—Sunt gata să mor ! — Gândește-te bine. Zi e oficialul! Ceea ce nu voiesci să faci d-tea o va face altul. Iți ofer viața, sunt darnic! N’ai decât să ne arăți drumul de la Montredonji prin pădure. Dominic numai răspunse. — Esci încăpățânat, urma oficialul. — Omoră-mă, și sfîrșesce. Francisca, cu mânile împreunate, se ruga de dânșii din depărtare. Uitase tot, l’ar fi povățuit să facă uă mișelie. Moș Merlier o apuca casă de mâni, ca să nu vază Prusacii mișcarea mea, și zise: — Are dreptate, mai bine să morg! Plutonul de esecuțiune era gata. Oficialul adăsta să-și pânlă Dominic curagiul. In depărtare se auzea bubuitul tunetului și de nădată isbucniră țipetele ! — Francesii! Francesii! In adevăr, ei soseau! Pe drumul dela Sauval, pe marginea pădure! se Z^reauă linie de pantaloni roșii. Soldații Prusaci alergau zăpăciți, nu se trăsese încă nici uă pușcă. — Francesii! Francesii ! strigă Francisca bătând din palme. Era nebună de veselie! Scăpase din mânile tatălui seu, și rîdea, dând din brațe. In sfîrșit soseau Francesii și soseau la timp de vreme ce Dominic trăia. Un foc de pluton îngrozitor care isbucni ca trăsnetul la urechile sale o făcu să înffrrcă capul. Oficialul șoptise: