Romanulu, octombrie 1885 (Anul 29)

1885-10-24

950 sere de noul său­­ privilegii­ pentru a a­­sigura bună­starea și progresul în totă țara și mai ales spre a îmbunătăți posi­­țiunea claselor muncitore. Nu împărtășesc părerea acelora cari, opunându-se fară succes la întinderea li­bertăților naționale, se încerca să stereo­­tipeze său să imobilizeze credințele libe­rale și a face nule și fără efect refor­mele pe care le au combătut. Actualele împregiurări provocă nioi desvoltări în programa partitei progre­siste, și sunt convins că chemând totă națiunea să participe la opera adminis­­trațiunei locale se va dobândi că aten­țiune mult mai susținută pentru cestiu­­nile sociale care ating principalele ele­mente de bună­stare ale majoritatei po­porului și care ar trebui să fie, prin ur­mare, obiectul primelor solicitudini ale unei politice liberale. Dacă mă vom­ vedea încuragiat de în­crederea și sprijinul d-vostră, apoi nu voi cruța nici una din sforțările mele spre a dobândi un resultat atât de în­semnat și de dorit In privința resultatului probabil al alegerilor engleze, un biurou al presei din Londra a publicat acum urmatorele cifre : Vor fi aleși în total 315 liberali, 177 conservatori, 79 home­ ruleri. Pentru 76 de fotoliurî resultatul este îndoios. Ra­dicalii și liberalii vor dobândi în Londra 29 fotoliurî, în provinciile Marea Brita­nii 282 și în Irlanda 4; conservatorii vor avea în Londra 28 fotoliurî, în provin­cii 133 și în Islanda 16. Ast­fel dar, chiar dăca numai jumătate din fotoliurile îndoiose vor fi ale liberalilor, apoi, chiar în fac­a unei uniri a conservatorilor cu pamneliții, partita liberală va dispune în Camera comunelor două majoritate de a­­prope 100 voturi. SOIRI D’ALE CILEI Se vorbesce iarăși de convocarea Cor­purilor legiuitore. Se da ca dată probabilă a acestei con­vocări ziua de 15 Noembre, înregistrăm scriea ast­fel cum circulă. * * Diplomatice : D. N. Crețulescu, ministrul nostru la Petersburg, a plecat a-l-altă­ieri din Le­­urdeni la postul său prin Viena. — D. Alecsandri, ministrul nostru la Paris, a părăsit Luni fă ia capitala pen­­tru­ a merge la la íricesci­­ur^de va sta câte­va zile și apoi va pleca la postul sef la Paris. — Se vorbesce de numirea d-lui Pla­­gino, vechiă vice-președinte al Senatului, în postul de ministru plenipotențiar al României la Roma. Se 4ine ânsă, adauge V Indépendance din care luăm acestă sorie, ca până acum guvernul nostru n’a primit încă învoiala cabinetului italian. * * * Mâne joi, se va judeca înaintea înaltei Curți de Casațiune, în secțiuni unite, pro­cesul d-lui Gr. Eliad cu comuna Galați, în cestiunea canalurilor. Lumea care este silită să aibă afaceri pe la tribunale, și’n specie bieții țărani, până să ajungă a’și face treburile și în­deplini formalitățile, sunt hărțuiți și pun­­gășiți de un fel de falși avocați săi sam­sari de procese o­ ămeni asupra cărora nu este nici un control. Încă de mult parchetul voise să ia măsuri în contra acestui saiă de omeni, pentru liniștea și apărarea clienților și adevăraților avocați. După cum se spune, s’a luat; parchetul a ordonat agenților forței publice a depărta pe acești omeni de dinaintea tribunalelor și a opri cu to­tul acest comerciu care se făcea­­ zilnic pe piața Valter Mărăcineanu. în. *■ A apărut în Turnu-Măgurele, pe ziua de Luni 21 Octombre, un nou diar. El este intitulat Pandurul și va eși vă dată pe săptămână. Pandurul va combate administrațiunea locală, și va fi organul oposițiunei din localitate. Urăm confratelui nostru succes și lungă viață. *• * • Se­­ jice cu Revista Literară, va deveni organul oficial al Ateneului bucurescăn. D. C. Esarcu, vice-președintele socie­tății, ar lua direcțiunea acestei Reviste. * *­­* Ca urmare la bătăile din școli pe cari le semnalam zilele trecute că s’au petre­cut aci în Bucuresci, dăm urmatorele după Cântarul din Craiova : „Din informațiunile ce avem, bătăile „prin școli încă nu s’au potolit. Aștep­tăm să avem informațiuni și mai temei­­­nice și vom vorbi despre aceste lucruri, „cu desăvârșire condamnabile. Până atunci „însă, nu vom înceta să cercetăm și să „tragem cu urechia despre ce se vorebesce „relativ la metodele practice ale unor domni „profesori“. * * * Luptătorul din Focșani anunță câ d. dr. Marcovici, însoțit de d. prefect Plagino, a inspectat în județul Focșani comunele Adjud, Odobeștii, Panciu și Biliescii. D. dr. Marcovici a rămas pretutindeni satisfăcut. * * * Uă nostimadă a administrațiunei muni­­­cipale din Focșani. S’au confiscat mai acum cât­va timp 360 perechi de cărți de joc de la un d. Margulies, și s’au adus la primărie, în­chise într’un gămantan de piele. N’a trecut mult și cărțile au dispărut. Pentru a se explica acestă disparițiune, s’a răspuns curioșilor ca sărecii au ros cărțile, de­și n’au atins gămantanul. Nu seim dăcă curioșii s’au mulțămit cu a­­cest răspuns. In ori­ce cas, și șorecii sunt buni la ceva­­ în 1869, în urma neînțelegerilor cu d. Ruiz Zorilla, amiralul lua pentru­ a doua oră portofoliul marinei în 1870. Mai­­tăr­­cată, ocupă postul de ministru al marinei, în cabinetele Serano, în 1872 și 1874. De la urcarea pe tron a regelui Alfons XII, amiralul Topeze trăia cu totul retras. * Vă depeșă din Cracovia (fie că pune­rea în libertate a romancierului Kras­­zewski a fost ordonată în urma unui ra­port al medicului citadelei din Magde­burg,­­zicând că ar fi pericol de paerte pentru prisonier dăcă nu i se va acorda autoritatea de a schimba aerul. Kraszewski trebue să se ducă în Italia. SCIRI DIN AFARA După un telegramă din Madrid, se zice că Papa va recunosce în decisiunea ce va da nu numai dreptul istoric al Spa­­niei asupra insulelor I Cafe­ine 4ȘÎ Palaus, ci și prioritatea ocupării­­ insulei Yap de către Spanioli. El recomandă în urmă Spaniei și Germaniei de a începe negocieri directe pentru a se acorda Spaniei și Germaniei avantage comerciale și uă sta­țiune navală. Decisiunea Papei va fi publicată oficial la finele lunei Noembre. * Se telegrafiază din Madrid, cu data de la 31 Octombre, că amiralul Topete a murit. Amiralul J­ean-Baptiste Topete s-a năs­cut în 1820. Fiind încă forte tânăr, in­tra în marina spaniolă și deveni în cu­rând unul dintre cei mai buni oficiali ai flotei. In 1865, comandă escadra trimisă în contra statului Siri și se distinse prin vitejia s­a la atacul de la Callao, unde fu greă rănit. In 1868, contra-amiralul Topete, în în­țelegere cu Prim și cu Serrano, se puse în capul mișcării revoluționare la Cădin;, și, după ce regina Isabela fu nevoită a trece în Francia, lua portofoliul marinei acestă hotărâre­­ în guvernul provisorii. Părăsind puterea ROMANULU 24 OCTOMBRE 1885 DIN TRANSILVANIA In Neue freie Presse găsim urmă­­torea telegramă din Pesta, cu data de 31 Octombre : In vederea desbaterilor din Reichsra­­tul austriac asupra­­ adresei, este de un­are­care interes faptul semnalat de foia guvernamentală Nemzet, câ relațiunile din­tre cetățianii și garnisona din Karlsburg erau până mai acum câtă­va vreme forte încordate, fiind­ câ vre­o câți­va oficiali din armata comună luau parte pe față la manifestațiunile naționale române. Din acestă cauză spiritele se înfuriară­ atât de tare, în­cât mișcarea începu să se ivescă și prin­­ fiare. „înăsprirea relațiunilor, ast­fel scrie vorbă cu vorbă Nemzet, deveni și mai mare prin aceea ca oficialii care-și uita­seră datoriele lor, nu fură pedepsiți de superiorii lor ast­fel precum meritați. A­­cum însă starea lucrurilor s’a schimbat, liniștea a revenit. Duci oficiali au fost permutați și un oficial superior ad­us în disponibilitate. De atunci încoce cetăția­nii sunt forte liniștiți și atitudinea mili­tarilor corectă.“ ^ Deposedarea împroprietă­­riților de la 1864. Citim în România liberă: j Un fapt de curând, pus la ivâin xle con­frații noștri de la Românulă, este acel ur­mător : Un perceptor din Vlașca înaintăză la tribunalul județului șăse procese-verbale pentru urmărirea averii nemișci șăse locuitori din Vlașca, spre al fiscului. Averea nemișcătore a lc­ cui­tar­ e compusă între altele de­turile date prin legea rurală­ de Tribunalul din Vlașca, nai încheiat la 9 Octombre 1885, pune în venerare publică aceste imobile, dec­la­­rate inalienabile prin Constituțiune. Jurnalul tribunalului se publică ca o ne­vinovăție esemplară în Monitorul oficial de la 16 Octombre. Față cu acest fapt, ori­cine este în drept a se întreba: cum merg lucrurile la noi ? Permis fi-va perceptorilor din județe să nu scie care avere o pot urmăr pen­tru îndeplinirea datorielor câtre fisc și care nu ? Și dăca perceptorilor li s’ar ierta a­­cestă neșciință, permis­­i-va tribunalelor, unde avem omeni de legi să ignoreze a­­cestă însemnată măsură din pactul nostru fundamental ? E într’adever trist a constata ast­fel de fapte, dar și mai trist­a le oieră. Toleranța unor asemenea abuzuri ar con­stitui­eă stare nelegală, tiranică și je­­fuitóre, care ne-ar prăbuși în mari neno­rociri. Este destul, credem, numai a de­nunța aceste enormități, pentru a gu­vernul central să puie la locul lor pe printr’u în jur­ aceia cari, din nefciință ori din ușurință, le-au comis. Seim la câte spolieri sunt supuși uă parte din țărani, din pricina necunoscin­­ții de multele legiuiri ce-I privesc, în­cepând de la notar și arendaș și mer­gând până la cel mai albăstruiu cu care are vr’uă dar averă. Cunoscute sunt înșe­lăciunile ce sufer unii la plata sferturi­lor. Să nu se mai apese asupra lor și cu încheierile tribunalelor nesocotitore de lege. Pământurile date de legea rurală foș­tilor clăcași au fost declarate inaliena­bile de Constituțiune. In anii trecuți, re­­pausatul Rosetti a propus un lege de înalt spirit de conservatorism și Came­­rile au votat restituirea pământurilor înstrăinate foștilor clăcași împroprietă­riți. Camerile de revizuire din 1882 con­firmară acest principiu conservator prelun­gind inalienabilitatea acelor pământuri încă pe 15 ani. E de mirat, cum unele tribunale au trecut peste tote acestea și au trimis Monitorului1 oficial ca să tipărăscă spre stiința tuturor, nesciință lor de legile țârii.­­ Noi ne asociem cu sentimentele expri­­mate de Românulă în acestă cestiune și ne așteptăm cu siguranță de la actualul ministru al justiției și al finanțelor, ca să recheme pe organele necunoscătore ale justiției și ale administrației la respectul legilor. CA SCRISOARE A D-LUI LEVY D. Armand Levy, într’uji scrisore a­­dresată d-lui Dumitru Brătianu și comu­nicată­­ ziarului Națiunea, dice. . Citesc în Națiunea că ași fi promis să părăsesc țăra în două­­ file și prin acesta ași fi obținut revocarea decretului de ex­­pulzare dat în contra mea. Națiunea a fost indusă în erore. N’am promis nimic, nici chiar n’am vorbit cu vr’uă autoritate românescă. Diferite persone m’am putut audi spu­nând ca dăcă, a doua­ zi după sosirea mea, d. Ioan Brătianu mi-ar fi semnalat în mod amical inconvenientele presenței mele în Bucuresci, ași fi plecat îndată, câci nu venisem să creez încurcături României, nici guvernului sâă,­dăr ca în fața unei amenințări de espulzare arbitrară, voiă fi silit a prelungi șederea mea în țără chiar dăcă ași fi ficsat deja diua plecărei. Soldat devotat al unei cause mari, nu caut rănile; sunt ânsă incapabil de uă mișelie. Dăcă d. Ion Brătianu crede câ intere­sul­­ erei seie ueie ăspulsarea celui mai vechi, din­amicii sei Francesc, a decanu­lui filo-românilor, îl priveste pe dânsul. Eă aștept cu răbdare. GALATORIA CELOR TREI PROSCRIS­­IV. • DE LA PALERMO LA PARIS. D-lui Vintilă Rosetti, directorele Românului Atât provincia Siciliei cât și însuși o­­rașul Palermo fiind bântuite de h­oleră, vaporul a ancorat în portul din afară. Causa opririi nóstre aici, tocmai pe uă vreme urîtă și în timp de epidemie, a fost debarcarea a 48 de perechi de boi, îmbarcați la Brăila, pentru Palermo. Nenorocita capitală a Siciliei, dăcă ar fi fost în alte condițiuni, ar fi presintat un aspect cu totul altul de­cât cum era în luna trecută, și pote câ­t și arci. Nici cheul mării, nici portul intern și cel­e s­tem nu dedeam aprope nici un semn de viață: în oraș nu puteai surprinde nici oă mișcare, iar, în afară, nu eram de­cât noi singur­ singurei. Peste tot, pe mare și în cetate, uă at­mosferă ca de plumb apăsa asupra pep­tului. Se părea că natura însăși e în jale. Și în adevăr, și era motiv de jale, căci de dimineță până în noptea adâncă clopotele bisericelor sunaă, anunțând în­cetarea din viață când a unuia când a altuia. Sărmană populațiune ! Decimarea ei, prin­să morte atât de fiorosă, a a­­dus’o în stare de perfectă zăpăcălă: frate părăsia pe frate, fugia de soră și copii ; provincia rupse ori­ce comunicațiune cu capitala, — până ce în fine guvernul ita­lian le trimise pe cap două regimente, cu ordin să împușce pe toți aceia cari nu vor aprovisiona Palermo cu cele ne­cesare. Numai astfel s’a mai potolit furia epi­demiei, care, de la 80 s’a coborît aefi la 30 de victime, în oraș. Capitala Siciliei are forma unui vast semicerc, dominat de munți înalți, pe care se zăresc șerpuind liniile drumului de fer. Portul e dominat de forturi grandi­ose. In fața mării se vede oă grădină publică din cele mai încântătore. Prin ea, ne ziceam, s’o fi preumblat nemuritorul nostru istoric C. Bălcescu, care, sunt câți­va ani de atunci, se stinse la Palermo, spre mâhnirea amicilor săi iluștrii — i­­reparabilă pagubă a literaturii române. Din ea, din acestă mândră grădină, de multe­ ori o fi trimis spre Răsărit, acest nobil suflet, dusese solii când pe aripe de nori și pe raze călătore, când prin gla­sul viu și armonios al vr’unei păsărele, până când într’uă di fatală . De pe plaiul înstrăinării privi pentru ultima oră, sus în zare, drumul luminos al patriei săle iubite. * * * Plaia, ce începuse încă de dimineță, nu arata semne de a înceta. Un vânt rece și umed ne străbatea până la ese, dispu­­indu-ne atât de mult la melancolie, în­cât nu mai eram capabili de nimic. Un urît in­descriptibil ne cuprinsese, eram numai ca pe jumătate vii. In timpul acesta unui singur om nu i se înmoiă firea, acesta era un matelot corsican, mic de stat, șubred, la față ars de sare și înscorțoșat de vânt, însă d’uă vioiciune rară. Il vedeai din când în când sărind pe bord în sus și în jos, pe cap c’uă bonetă frigiană ro­­șie, iar în mâni c’un instrument musical inventat de geniul lui : uă jumătate de lopată crăpată, cu trei corde de sîrmă în­tinse pe ea. Și cânta, și strângănea noul satir pe istrumentul lui, de vrând-nevrând trebuiai să rîcil. Păcat ca nu știu să de­­sinez, cu îmulțiam numărul tipurilor cu un nostim exemplar!* * * După mai bine două (fi- cât am stat în portul estern al Palermului. Mercuri, la 7 diminăță am plecat din acest mohorât cuib plin de fel de fel de microbi. Direc­țiunea o luarăm spre Neapole. Abia e și­­răm însă din port, când ne pomenirăm câ ne cuprinde uă năpraznică furtună, de care până aici nu mai pățisem. Vasta su­prafață a mării era îngrozitore la privit. Nu puteai să te uiți 2 minute de-a rân­dul la acestă mare deslănțuită, fară să nu fi înghețat tot cât erai. Vântul era tur­­afara din calfi­­er valurile atât de a­­gitate, în­cât eșeau­ pe bord și do uă parte și de alta Tot ce era pe vas se clătina, așa în­cât trebuia ficșat cel mai mic o­­biect, ca să nu cad­ă și să se rostogolăscă cine scie unde! Talerele de la masă, pa­harele, sticlele, farfuriile cu bucate, tóte erau așeziate în nișce rame legate de masă. Și cu tote acestea jucau și clăn­­țănină, or scaunele, de­și bine surupate de jos, se învârteai­ de credai ca séu dai în nae său pe spate. Prin mnicele ochiuri ale salonului marea dispărea și apărea din nou, agitată și nesfârșită. Nici sus, nici jos, pe bord, nu mai era de stat, câci nu te puteai ține pe piciore. Bietul Valentin, sub­ordonatul fratelui Droc, în materie de bucătărie, o păți cât de bună. Când voi să ne aducă dejunul, ne­potrivindu-și echilibrul, alunecă —și din farfuriile ce le ținea pe braț nu se ale­seră de­cât nișce fragmente, multe și mă­runte. Și d. Valentin era un băiat umblat pe mare! Deci, cum am a zis, refugiul era în ca­bine. Amicul Secășănu, bolnav încă de pe marea Adriatică, aici, pe marea de Tos­cana îmbolnăvindu-se tare roa­de se fă­cuse schelet, o șterse mai ăntâifi la vale. Apoi urmă și marmitonul Droc. Eu, cam împrietenindu-mă puțin cu aspectul su­­blim-grozav al mării, mai rămăsei pe bord, până ce de-nă-dată mă isbi un val sărat atât de tare, în­cât credul cu acu s’a fi­nit cu esilul meu. Atunci mă otărâi și eu să mă retrag între larii și penații mei,­­ până ce mi s’au svântat hainele. Joi, în cabină, situațiunea era și mai teribilă : scomotul valurilor, oscilațiile vasului ni se părea de­uă mie de ori mai infernale. Bine­­ i-a fiis fratelui Secășanu, mecani­­cianul nostru, Metallier, ca nu e făcută marea pentru omeni ci—pe a pești. Furtuna acesta, care cât pe aci era să ne fi fost fatală, a durat 13 ore, până săra tarejiü. Pate ca ar fi durat și mai mult, câci avea de unde, (cisma Italiei încă nu o zariam), dăcă căpitanul nostru, om cu noroc, n’ar fi încălțat faimósele lui botine meteorologice. Avea adică va­lorosul nostru prim-căpitan, A. Rămușat, nișce botine pe care de câte ori le încălța, făceai­ vreme bună. Ca un bun presemn am privit și făptui cu amicul patruped, Pașa, un frumos câne got­ardian, din nervos ce fusese uă bucată de vreme, de pi­dată se liniști, și onoră cu inteligin­­tai atențiune •țiisce piese din Martha, pe care căpitanul le esecuta pe pianinul bastimentului. Acum, nu mai era îndoială, ne apropiam de liman. Era cam pe la mie­iul nopții când imensul Vestiv începu să se învoite cu crateru­l focos. După două ore și ceva, cam pe la 3 dimineță, ne găsiam în por­tul de la Neapole. Aici, pentru noi a încetat marea, câci cum s’a făcut­­ fiuă am notificat căpita­nului intențiunea nostrá d’a continua dru­mul, spre Paris, pe uscat. De­și surprins, totuși căpitanul se învoi și, a doua­­ zi, ne-am regulat situațiunea la consulul­­ francez din Neapole. , Vă­­ji Și jumătate, cât am fost în Nea­pole, am visitat uă mulțime de clădiri remarcabile prin vechimea lor. Nu pot cu un singur cuvânt să potrivesc caracterul acestui stravechiu oraș de­cât numindu-l ca e monumental, întrece Parisul în multe privințe. Un lucru însă răpesce tot far­mecul : imensa mulțime de popi peste mă­sură de groși. Acești omeni întunecă stra­­­­­dele. T Poperațiunea ‘e tare bigotă. In fie­care prăvălie, cârciumă, pe strade chiar, ard diua în amiadța mare candele înaintea scene­­lor. Masele de jos, și mai ales femeile, au un cult nebun pentru clerul lor, re­­presentantul fidel și în timpurile nóstre al obscurantismului din evul mediu. Și cum anevoia se vor îndrepta lucrurile pe aici, pe câtă vreme neapolitanului celui de rând nu-i trebuie pe c­i de­cât 10 centime—căldura sorțiul, plus un metru de macarane. înainte de a ne despărți de oficialii bastimentului „Brăila“, căpitanul ne-a in­vitat la un bogat prânz, ce l’am luat cu toții în marele restaurant Scoglio di Foisio, așeeiat pe malul marii Toscanii, având în față Vestivul, iar în stânga și’n­drepta ruinele castelului papei Ioana și celebra insulă Capri. Vă priveliște nici ce se póte închipui mai feerică de­cât acesta, mai ales supt farmecul amurgului de sără. începând masa, căpitanul a rădicat un toast pentru prosperarea României. Noi, fie care i-am mulțămit pentru frumusele lui simțiminte, precum și pentru devota­mentul cu care a îmbrățișat causa nóstra.­­ Țin să relev ca cuvintele nóstre au fost palide față cu cât datorăm noi a­­cestui brav căpitan, care s’a dechlarat gata a ne apăra în decursul drumului chiar în contra forței, dacă ar fi îndrăs­­nit cineva să se atingă de noi. Inmânân­­du-I apoi mulțămirea nóstra câtre gene­­rosa compania Freissinet, câtre dânsul și toți oficialii bastimentului (mulțămire care s’a publicat mai în tote tiarele din Fran­cia) ne-am luat rămas-bun de la acești o­­meni incomparabili în nobleță sufletu­lui lor. Săra la 9 am plecat cu trenul spre Roma, unde am ajuns dimineță. Aci am stat două i­ile- Din Roma am pornit la Genua, unde ne-am oprit câte­va ore, de aci în 24 de ore am ajuns la Lyon, și apoi după 12 ora am sosit la Paris, Mer­cur­ noptea la 12 ore, în­­ ziua de 25 Septembre st. v. * * * Când ne recapitulăm acum cele vă­zu­­te în acel timp de 20 de cine de călăto­rie, ni se pare ca tote au trecut ca prin * * * * * * FOIȚA ROMANULUI 24 OCTOM. 20 I UMILIȚII SI OFEMÎH DE LA PARTEA A DOUA IV (urmare) — Bă’mi voie — îi v­isei — să te în­­­­treb cine este acesta fetiță și ce voesce să facă cu ea acesta femeie atât de rea. Nu este numai că simplă curioși tate din par­­te’mi: am întâlnit unde­va p’acesta sărma­na copilă, și este uă împrejurare care mă face d’a mă interesa­ de ea. — Déca te interesez de ea, ai face bine s’o iei la d-tea séu s’o așecji unde­va în loc d’a o lăsa să se perta aici, îmi răspunse ea. Imi pare ca îi era frică să vorbesca și voia să fugă de mine. — Dar déca nu’mi spui nimic, ce vrei să fac? Iți Ție ca nu știu nimic. Cum se găsesc o sărmană copilă la acesta turbată ? Mama ei a murit la dinsa ? — Trebue să fie așa ! Dar acesta nu ne privesce.... Și apoi voi din m­ou să plece. — Te rog, îți ca acesta mă in­teresezi forte mult. [Pate ca ași putea să fac ceva pentru acestă copilă. Cine este acestă fetiță? cine era mama ei. — Era uă­străină, venită aci de cu­rând , a locuit la noi, în cazul de de­­supt, era bolnavă și a murit peste cât­va timp. — Și de sigur ca după câte spui era forte săracă. — Vai! nenorocita ! Iți era milă de ea. Abia puteam să trăim, și, cu tote a­­cestea, ne-a rămas datore să se ruble după ce a locuit la noi cinci luni. Am îmor­­mântat’o , soțul meu i-a făcut coșciugul. — Si cum se face cu femeia Bubnow * iiice ca ea a plătit îmormântarea ? — Nu e adevărat, n’a plătit’o ea. — Cum se numea? — Avea un nume ciudat, de sigur un nume german, pe care nu pot să’l pro­nunț. — Se numea Smith? — Nu , nu tocmai ast­fel. Ana Tifo­­nova a luat pe orfană la dânsa, după cum­­ zicea ea, pentru a o cresce. Dar nu este bine ca... — De sigur ca are în vedere un scop ore­care ? — A făcut tot felul de lucruri neplă­cute, adăoga ea , nu scia decâ trebue să mai spui câte a făcut. Dar, acesta nu ne priveșee, n’avem să ne amestecăm, cum se cjice, unde nu ne ferbe­ala... — Ai face bine să’ți ții limba, zise cine­va cu un voce grasu, care resuia la spatele nostru. Mă întorsei și văzu un om în vârstă, îmbrăcat într’un halat­ag; era soțul femeii cu care vorbeam. — El! scumpul meu domn, ce si mai vorbim cu d-tea ? Acesta nu este răria nostru... 4ige el privindu-mă cu orecare răcălă. Și tu, ce stai aici ? Aide, iită în casă ! Sluga, d-le , suntem fabricant de coșciuguri. Dăcă ai trebuință de cei în ceea ce privește meseria mea, sunt­ ata să te servesc... Mă depărtai cu totul gânditor și dân­­du-mă în prada unei violente agitațini. Nu puteam să fac nimic, și cu tot a­­cestea îmi venea forte cu greu de a­ăsa lucrurile în aceeași stare. Câte­va di cu­vintele soției fabricantului de coșeituri îmi atrăseseră cu deosebire atențiuni. Plecai cu capul în jos și cufunda în cugetările mele, când auzis d’uă dai cu cine­va îmi pronunță numele ; îmi idi­­cai ochii și mă aflai în fața unui om sat, abia ținendu-se pe piciore, îmbrăcat fie bine, dar învelit într’un manta și ur­­lând pe cap un caschetă soiasa. Asstă figură nu’mi era necunoscută ; începi să îi examinez, pe când dânsul mă prea cu un surîs ironic. — Ce­­ nu mă mai recunosci ? V — Ai tu ești, Masloboiev! îi trei, recunoscând pe un fost camarad de slă. Ce întâlnire neașteptată ! — Da,­că întâlnire forte ciudată ! Sunt șase ani de când nu ne-am mai văzut, a­­dică de când nu ne-am mai întâlnit, dar Escelența Vostră n’a voit să mă onoreze cu privirea mea. Acum suntem general.... în literatură , așa înțeleg și eu ! Și mă privi ca un surîs batjocoritor. —­ Cât pentru asta, scumpul meu Mas­soboiev, nu este de­cât uă glumă ca multe altele. Mai äntena, generalii, chiar gene­ralii literaturei, sunt făcuți cu totul alt­­mintreli, ș’apoi dă-mi voie că’ți spui câ’mi aduc în adevăr aminte ca te-am întâlnit, dar te-ai prefăcut ca nu mă vezi. — Adevărat ? Dar nu’ți e frică ca ai să te compromiți ? Sunt puțin cam... Dar, să lăsăm aceste cestiuni. Vezi tu, Yam­a, tot­ dăuna ai fost un băiat de trebá. A­­cum îți aduci aminte ca ai primit câte­va calcaruri din causa mea ? N’ai spus ni­mic, n’ai voit să mă vin4L și eu, ca re­cunoștință, mi-am rîs de tine­ră săptă­mână întregă. Suflete nobil ! Ai să ne îmbrățișăm ! (Ne îmbrățișarăm și ne să­rutarăm de mai multe ori) Nu voi­ uita nici uă dată timpul trecut! asta nu se pute uita ! Dar tu, ce faci ? — Eu ? ce vrei să fac ? lucrez în­­tr’una. Mă privi cu gingășia omului slăbit de­­ puterea vinului. De-altmintrelc, era un bă­iat forte bun. ] — Nu, Vania, tu nu ești ca mine! i 4ise el cu un ton tragic. El! Vania, am citit, am citit, am citit!... Ascultă!... va spunem!, ești grăbit? — Da, sunt forte grăbit, ș’apoi... am ș’uă afacere care îmi a amețit capul. Dar spune-mi mai bine unde locuiesci. — Iți voi spune, dar ar fi mai bine... al! ce dicî ?... Și îmi arătă firma unei prăvălii la vr’uă zece pași departe de noi. — „Cofetar—birtaș“, urmă el, este un simplu birt, dar pentru ca este vorba, de un loc cuvincios și de rachiu, cred ca nu trebue să mai vorbim de asta ! Ah ! ce mai rachin! vine drept de la Kiev... pe jos ! Am băut, bea forte des și-l cu­nosc îndestul de bine, și apoi cine ar în­­drăsni să-mi dea un lucru räu! ori­cine cunosce pe Filip Filipici. Filip Filipici, sunt eu! Dar, aide !... sunt orele un­sprezece și un cuart­­el bine, la orele unu­spre­zece și treizeci și cinci minute îți dau bine­cuvântarea și pașaportul meu! Avem tot timpul ca să bem ceva. Două­­zeci de minute pentru vechiul teu prietin... aide, nu mai sta pe gânduri. — Bine, dar nu voi sta cu tine de­cât numai douăzeci de minute, câci îți jur câ am trebu... — Mai nainte d’a intra să te întreb ceva, îmi pari cam räu dispus, ai aerul d’a fi supărat... ce ți­ s’a întâmplat ? — Ai dreptate, sunt cam rău dispus. — Vezi ca îndată am înțeles. M’am făcut fisionomist, și acesta este uă ocupa­țiune ca ori­care alta. Dar, să intrăm vom mai vorbi dinaintea paharelor. In douăzeci de minute am tot timpul să gâtuiesc pe amiralul Ciainski 1); voi în­ghiți un păhăruț de rachiu, apoi un altul...­­ un al treilea... un al patrulea... și așa mai departe. Beau bine, amicul meu ! In zi­lele de sărbătore nu mănânc nimic până ce nu se sfârșașce slujba la biserică. Cât pentru tine, dacă nu vrei să bei, eu nu te sforțez, mă mulțumesc să fiu împre­ună, să te văd stând lângă mine. Și dăca ai bea, îmi ai face uă mare plăcere ! Vino. p. Vom vorbi puțin, apoi ne vom părăsi din nou pentru a ne vedea peste vrouă­zece ani, câci, vezi tu, Vania, nu sunt de po­triva ta. — Bine, bine ! nu mai spune prostii, să ne grăbim câci trece timpul; îți am zis ca nu stau cu tine de­cât numai douăzeci de minute. Pe când ne urcam pe scară, ne lovi­răm de doui domni cu totul beți cari, în­dată ce ne văzură, se deferă la uă parte cleținându-se. Unul din iei era un tânărsc’nă mustață abia mijind; fața-Î esprima, prostia în gra­dul cel mai mare. Era îmbr­ăcat cu haine de modă, dar puțin cam ridicol: hainele pareau ca nu sunt ale lui. Degetile îi, erau pline de inele și la legătura de la­­ gât purta un ac de diamant; era pepte­­­ 1) A lua craseul. b­. Dostoiewsky ____ _

Next