Romanulu, noiembrie 1885 (Anul 29)
1885-11-25
1050 cerca două cam data nimic. Amicii lui Zorilla au trimis un om de încredere la dânsul pentru a’l sfătui să nu întreprindă nimic contra unui cabinet care a inaugurat oă politică de reforme și are de gând să revoce, întrucât este posibil, decretele reacționare și disposițiunile ultramontane ale lui Pidal și ale cabinetului Canovas. Noul minister a fost bine primit și de opinia publică. Presa liberală și clarele republicane speră unanim că Sagasta și colegii săi vor îndeplini promisiunile date de denșii pe băncile oposiției. Intrarea în cabinet a d-lor Montero Rios, Berenger și Moret a fost plăcută democraților, și numirea lui Camacho a liniștit lumea financiară. Situația este în general mai favorabilă decât cum a fost imediată după mortea regelui.“ Politische Correspondenz din Viena reproduce oă convorbire pe care a avut-o corespondentul ei din Paris cu un spaniol de distincție, care a ocupat mai nainte un post diplomatic forte important și care se află în relațiuni cu diferite partide spaniole. La întrebarea: dacá, într’un timp apropiat, ne putem aștepta la oă mișcare carlistă, acea persona a răspuns că că mișcare parțială este posibilă, nu însă una generală în capul căreia s’ar afla Don Carlos. Acesta credință a dobândit’o prin propriele sale informațiuni și mai ales prin declarațiunile forte categorice ale unuia dintre conducătorii cel mai însemnați al carlismului, ale marchisului Cerralbo. Mortea regelui este un eveniment care s-a putut prevede, și Don Carlos și-a conformat planul acestui eveniment. Planul este acela de a rămâne pe tărâmul ordinei și legalității, de a se repara însă pentru momentul când Spania ostenită de noua încercare a restabilitei republice îl va chema ca pe salvatorul ei. U mișcare carlistă este neprobabilă căci guvernul spaniol a luat disposițiunile cele mai energice pentru a înăbuși imediat orice mișcare. Este sigur că partida carliștilor, cu tate afirmările contrarie, nu este preparată ci a fost surprinsă de evenimente. In afară de acestea, nici armata în rândurile căreia se află răniții din revoluțiunile trecute, nu prea simpatisăză cu Don Carlos, și să scie că armata este aceea care însceneză revoluțiunile în Spania patriotică , el n’a obținut un vot de încredere la Cameră decât numai prin abținerea unanimă a amicilor d-lui Tricupis; pentru a-și crea oă posițiune solidă, are trebuință de a dată satisfacțiune pasiunilor resbelnice ale țarei. Afacerea Zygomalas i-a dat protestul căutat. N’ar fi cu neputință ca din acest incidinte secundar să iasă un scânteia care se pun foc prafului de pușcă pe fruntaria de nord a regatului elen. GRECIA ȘI TURCIA Citim în Jiarul Le Temps, de la 3 Decembre . Vă scrie gravă ne sosesce din Orient. Legațiunea imperială otomană la Atena ar fi însciințat pe guvernul grec despre ordinul espediat de Portă lui Savas-pașa, guvernatorul Cretei, de a [espulsa pe d. Zygomalas, cancelarul consulatului elen la Canea, acuzat de uneltiri ostile în contra Turciei. Se scie corespondința diplomatică la care dedeseră nascere plângerile formulate de Porta în contra acestui aginte. Ministerul elenic, după ce a făcut un anchetă al cărui resultat i-a părut că este cu totul în favorea agintelui său, declarase represintantelui Turciei că în cazul când amenințările de espunsiune ar fi puse în esecutare în contra d-lui Zygomalas, s’ar vedea nevoit de a procede fără întârziere la măsuri de represalii, espunând de pe teritoriul regatului pe unul sau mai mulți agenți consulari otomani. Este de temut ca guvernul regelui George să nu se creda în drept și să nu se simtă obligat de a răspunde la actul Porții printr’un act analog. Ministerul Delyannis se vcie acuzat de slăbiciune Aceștia’s iepurii galici săă româno-fran ROMANULU 26 NOEMBRE 1885 SCIRI D’ALEDILEI Monitorul oficial de Duminică publică decretul prin care d. Nicolae Rojniță e numit prefect la Botoșani, în locul d-lui Const. I. Gheleme demisionat. * * * La ordinea de di a Senatului se află pentru astăda următorele proiecte de legi: 1) proiectul de lege prin care se modifică legea privitore la fabrica de postav a d-lui Alcaz; 2) proiectul de lege privitor la instituirea comisiunilor pentru verificarea pământurilor date în conformitate cu art. 6 din legea rurală. * D. Plagino, ministru plenipotențiar al țărei la Rema, însoțit de d. C. Nanu, secretar al douilea la legațiunea din Paris, va pleca la Madrid pentru a represinta guvernul nostru la înmormântarea regelui Alfons al XII. * Astăzi, d. procuror Bursan a plecat la Oltenița pentru a face ancheta privitore la afacerea sub-prefectului plărșii Oltenița, care, fiind zilele trecute în comuna Pupăza, s’a certat cu d. Tache Urlățeanu, proprietarul moșiei, și în urmă i-a aplicat și câteva palme. In urma plângere adresate parchetului, de d. Urlățeanu, s’a hotărât a se trimite procurorul la fața locului. * * * Vineri, a trecut prin portul Tulcea fara a se opri vaporul companii austriace Lloyd cu numele „Narenta,“ cu destinația pentru Constantinopol. In vapor, die Dunărea din Tulcea, se afla principele Vilhelm de Hohenzolern. * ** țiarele gălățene ne spun că Vineri d, senator M. Gr. Bonachi a ținut o întrunire publică la scala No. 1 de băieți, tn cestiunea docurilor. S’a numit u comisiune de 25 persone care să redigeze un memoriat de protestare contra construirii docurilor la Badalan.** * Mâne, Marți va fi la catedrala catolică un leturgiă pontificală oficiată de archiepiscopul latin din Bucuresci. Să scie că,pentru catolici mânea sărbatarea Imaculatei Concepțiuni. * * * Agricultura în Dobrogea . Dunărea din Tulcea constată cu plăcere că semănături de tomna s’au făcut multe, și sunt fórte frumóse. Timpul a fost și continuă a fi favorabil ■lfr . Ilfovul spune că’aci în Bucuresci, la cimitirul Sf. Treime (Ghenciu), nu e nici uă îngrijire. Se ved mereu câini eșind cu ciolane în gură. Osele aparțin cadavrelor îngropate las adâncime neîndestulatare. * * * La 28 Noembre, Curtea de casațiune, în secțiuni unite, va judeca recursul primăriei Galați în procesul soft contra d-lui Gr. Eliad. L'Indépendance spune că Curtea va avea pentru prima oră a se pronunța asupra modificării art. 291 din procedura civilă, modificare făcută în sesiunea trecută asupra propunerii d-lui Eug. Stătescu. * * * Casa Mendel de la Brăila încarcă în portul Tulcea patru șlepuri cu orz, cu destinație pentru străinătate. Prețul orzului, spune Dunărea din Tulcea, este de lei 5,10 până la 5,20 aur hectolitru în greutate de 45-46 libre. * * * Erășî bătăi Lupta din Iași spune că acolo căpitanul de sergenți bate de stinge pe interiorii săi. Nu mai departe decât acum patru zile, a bătut pe sergentul Alecu Gheorghiu până l’a umplut de sânge. * * * Juci săra, 21 curent, d. inspector administrativ C. Ciocârlan a sosit în Brăila. D-sea a fost însărcinat de către ministerul de interne a veni să cerceteze în fața locului și să opineze asupra alipirea comunei Islaz cu comuna Brăila. Suntem informați, adauge Dunărea din Brăila, că d sea s’ar fi arătat favorabil acestei idei, și prin urmare suntem îndreptățiți a crede că ministerul va aproba decisiunea consiliului comunal. * * * Părintele Ion Russu, parocul Aradului, a descoperit că fabulele publicate de Cichindeal n’au fost ale lui, ci că le-am tradus din limba sârbăscă după originalul lui Dositei Obradovici și numai le-a^aplicat la Români. D. Rusu, spune Familia din care luăm acestă scrie, a tradus din nuoă aceste fabule și le publică într’un volum la Arad. . * * Plecări și sosiri. D. generare G. Angelescu, comandantele corpului I de armată, a sosit asără în capitală. D. Stolojan, ministru al domeniilor, plecat Sâmbătă săra la Craiova, s-a întors afără în capitală. D. Radu Mihai, ministrul lucrărilor publice, a plecat Sâmbătă săra la moșia sa, de unde este așteptat astăzi la post. SCIRI DIN AFARA In Ziarul Mercur de Westphalie, ultramontanii declară că vor face un resbel crâncen cancelarului și că vor refuza tate creditele pentru marină și politica colonială. El caută a crea oă scisiune completă între cancelar și principele imperial. Correspondance de Vienne Zice că pare sigur că tóte puterile cele mari au invitat pe Don Carlos d’a nu interveni în Spania. ..V. Un atentat a fost comis la Constantinopol asupra persanei Sultanului de către un eunuc, care se crede că a fost în stare de beție. Asasinul s’a aruncat asupra Sultanului cu un pumnal în mână , dar a fost îndată oprit și pmorît de cel ce încongiuraă pe Abdul Hamid. CREDIT PENTRU AGRICULTURA Una dintre cele mai mari și mai simțite nevoi ale agriculturei române este lipsa de capitale eftine. Produsele ei se găsesc în luptă, pe piețele de consumare, cu produsele similare străine, care sunt și mai eftine și mai superiore în calitate. In astfel de condițiuni, lupta nu maie cu putință. Trebue dar, fiind că agricultura este cea mai însemnată a nostră ramură de producere, să căutăm a o pune în posițiune de a produce mai mult, mai bun și maieftin. La acest resultat nu se pute ajunge, între altele, fără ca agricultura să dispună de capitale indentulatare și estine. Acest mare adevăr, pe care oricine-l va recunosce ușor, a fost formulat de oă comisiune de cei mai eminenți economiști francezi, în 1882, când guvernul le-a cerut părerea asupra înființării creditului agricol. „Fie vorba de agricultură, săă de industriă, Zise d. de Molinari, raportorele numitei comisiuni, instrumentul neapărat trebuitor progresului este capitalul, agricultorul nu-și póte înlocui instrumentele vechi printr’un material perfecționat și a-și procura îngrășăminte artificiale, etc., decât cu condițiunea d’a aplica la esplotarea sea un supliment de capital. „Situațiunea mea nu se deosebeșce în acestă privință, d’a industrialului ș’acesta e causa pentru care cu cât concurența agricolă s’a desvoltat, cu cât s’a făcut ca nevoia de propășire să fie mai simțită, agricultorii au reclamat cu mai multă tărie concursul capitalului“. La noi, pe nedrept, se crede că cestiunea acesta a fost resolvată în modul cel mai nemerit. S’ftu înființat credite agricole și se susține că ele satisfac acum în parte și că, în viitor, vor satisface în totul nevoia agriculturei de capitale eftine, când vor dispune de sume mai mari. Erore adâncă, pe care o védesce pe d’uă parte un raționament forte simplu și pe de alta faptele ce se petrec supt ochii tuturor. Care este într’adevăr dobânda ce plătesc astâzi agricultorii la casele menite a le procura capitale eftine ? D-nu ministru de finance însuși ne-o spune. In espunerea de motive ce însoțesce proiectul prin care să acordă guvernului încă 3 milione pentru înființare de nouă credite agricole, d. ministru dlice : „Tóte administrațiunile diferitelor case au fost nevoite ca, pe lângă procentul de 7 la sută, să percăpă de la împrumutați uă nouă tacsă de 2 la sută pe an, supt titlul de comision“. Prin urmare, casele de credit agricol, al câror capital e oferit de stat și de județe, fără nici uă dobândă, nu împrumută, nu pot împrumuta acest capital decât cu dobânda de 9 la sută. Acestă dobândă e prea mare, esorbitantă chiar, în comparațiune cu dobânda ce plătesc agricultorii din alte State. Și acestă scumpete relativă a capitalului o înțelege oricine, e uă causă de inferioritate pentru produsele române, chiar când ele ar egala calitativ pe cele similare străine. Trebuie deci să ne gândim, să căutam și să găsim mijlocul de a procura agriculturel capitale tot atât de eftine cât le dă agricultorii străini, câci, fără acesta, cu neputință va fi d’a ține pept concurențel și d’a vinde pe piețele străine produsele nóstre. Mai e și altceva. Ș’asupra acestui pont atragem seriosa atențiune a guvernului și a tutor bărbaților ce se interesază de propășirea economică a țării. Comerciantul, de la înființarea Bancei naționale íncoce, își póte scumpta polițele cu 4 și 5 la sută. Industrialul asemene. Prin urmare, în starea de astăzi a organisării nóstre economice, comerciul și industria pot avea capitalele trebuitore cu un dobândă mai mică decât jumătate din dobenda ce plătesc agricultorii la casele de credit agricol. Judece oricine dăcă, într’uă fără eminamente agricolă, un astfel de stare de lucruri póte fi privită ca logică și bine cumpănită Agricultura este izvorul de căpetenia al avuției nóstre ; ea singură, până acum, produce nu numai ceea ce trebuitor este pentru consumarea internă, ci dă un prisos a cărui valore, prin export, acopere cel puțin în parte nevoile nostre de produse industriale străine. Și cu tote acestea, astfel e întocmit organismul nostru economic încât agricultorul trebue să plătescă peste îndoit cât comerciantul capitalele de care are trebuință. In regiunile parlamentare și chiar guvernamentale — cel puțin proiectele înfățișate de d. ministru de finance neautorisă de a o crede — acestă stare de lucruri pare a fi privită ca satisfacerere. In străinătate însă, unde gestiunile economice să studie cu mai multă atențiune și competință, relele ei s’au semnalat, cum și noi le-am semnalat în mai multe rânduri în aceste colane și să privesce nu numai ca un rău, ci chiar ca să primejdcă organisarea ce avem noi în privința creditului agricol. Vom expune, în alte articole, mai în amănunt observațiunile nostre asupra rudelor pe ea a dat. Pentru astă dată, ne mărginim d’a pune supt ochii cititorilor noștrii cuvintele rostite în Camera Belgiei de către d. T’Serstevens, în 1882. „Acestă situațiune (deosebirea între creditul comercial și creditul agricol) există în România. Ea dă naștere la quasirevoluțiuni în mai multe țări străine și totuși acesta e tratamentul ce se reservă agricultura belgiana „Vrez ca, în Adunările nóstre, să fie oă inițiativă indestulatare pentru a zice guvernului : acesta nu e cu putință. Nu poți supune pe arendaș, care are necontenit trebuințe de bani la ispite d’acestă natură, fără d’a crea în Belgia situațiunea ce se deplânge în străinătate.“ Situațiunea e destul de grea și merită atențiunea generală. O supunem studiului și cercetărei tuturor. VARIETATE Un cuger fără aripe. Urmare ți fine !). In ziu aceea, Alecsandru prânZi la berărie, — forte scump și forte prost — iar săra și-o petrecu lipit de biuroul ea fieriul. Abia pe la miezul nopții, când mai toți mușterii plecaseră și când săstica moțăia într’un colț, Alecsandru putu să-și strecore declarația,— uă declarație în care Venus și Julieta, și tóte Zonele din lume se băteau în capete ca niște turbate. D-șora Luiza asculta liniștită, și din când în când arunca pictorului câte uă privire sfnase, — privirea copilului pe care vrei să-l ademenești. Era un înger Luiza, un înger căzut în berărie între cârnați și mezeluri, și care sta gata să sbere cu cel d’ântâiul prilej. Alecsandru era fericitul care dibuise acest înger, și lui i se cuvenea cinstea să-i așeze aripele la loc. După ce se isprăvi cu declarația, d-șora Luiza se plânse că era nenorocită. Părinții o părăsiseră de mică copilă. Trăia la uă femeie bătrână, uă ticăl03ă care-i pretindea lucruri rușinose. Stăpâna berăriei o zulipsea, și din pricina asta o certa într’una. In sfârșit i se urîse cu așa viață și dorea mortea. Alecsandru, după ce blestemă pe tóte femeile urîte și ticalese, Îi făgădui sprijinul său, un sprijin pe care putea să se întemeieze cu siguranță. Câștiga deja uă sută de lei pe lună, ca desinator, și nădăjduia să !). A ad ved«» Bornă mici, de erl. câștige mai mult, cu vremea. Dar banii nu fac fericirea. Iubirea înlocuește cu prisos neajunsurile pământești. Lucrurile ajunseseră aci, când săsoria le tăiă pofta de vorbă. Era și vreme. Nu mai rămăsese nici un mușteriu în berărie, și chelnerii începuseră să închidă ușile. Alecsandru, după ce strânse mâna casieriul de era să-i o frângă, eși în uliță cu fruntea încinsă de visuri și îmbătat de fericire. Era peste putință să intre în halul ăsta; îi trebuia aer, cer, acasă lună, stele, priveliști încântătore în care să-și resfețe iluziile, murmurul apei cu care să se înțelegă despre iubita lui. După ce rătăcise astfel câteva căsuri prin grădina de la sosea și prin arăturile de prin prejur, că plaie repede îi aduse aminte că ținea de pământ. Se întorse acasă ploat borcă, și îl fu peste putință să închidă ochii până la Ziuă. A doua Zh ftbța se trezise din somn și sări repede din pat. Fotografia d-strel Luiza era sub capătâift. După ce o sărută de nenumărate ori, o așeză pe masă și începu să lucreze la portret. Făgăduise să-i dea gata în două zile, și vrea să se ție de cuvânt. Lucră dor totă Ziua, fără preget. Abia spre fără simțită sfârșată la stomac, și eși să prânzăscă. Vrea să facă un cap de operă Rembrandt, Raphael, Titian aveaă să tresalte de gelozie în mormintele lor. Trecuseră trei zile de la scena de dragoste din berărie. Portretul era mai isprăvit. Nu prea semăna, dar în schimb avea calități la care ținea pictorul. Chipul părea mai mult căzut din cer decât locuind pe pământ, și tocmai asta voise să facă Alecsandru: un înger; ba îl trecuse prin gând să-i pue și aripe, încântat de noua sa producțiune, alergă săra la berărie. La biuroul ei, între două movile de cârnați, casierița, cum zări pe Alecsandru la ușe, își rezemă bărbia de degetul cel mare al mânei drepte și își ridică ochii spre tavan. — Cât e de frumosă, murmură pictorul înfrând ; și ce privire îngerăscă ! Nu, e peste putință să reproduc azuriul ochilor tăi. Eva chiar, când pentru ântâia oră a ridicat ochii la cer, ca să mulțumăscă Creatorului că i-a dat viața, n’a putut să aibe uă privire mai dulce și mai nevinovată. — Două perechi de oiliști. — Un pahar cu bere. — Și când te gândești că acestă mână delicată, care adunăori sprijinea cu atâta gingășie capul ei frumos, e silită acum să împartă cârnați pe la mușterii ! După ce o admirase câtăva vreme din depărtare, Alecsandru se apropie de biaroft. Casierița făcu un gest de surprindere. — Ești de mult aici? — Da, dar n’am îndrăsnit să mă apropii. Visați într'o atitudine atât de frumosă, că ași fi fost în stare să te admir astfel Zile întregi. Casierița surise : — Glumești. — De loc. Când fu aprope să se închidă berăria, casierița arăta un neastâmpăr vădit, care crescea cu atât mai mult cu cât Alecsandru da mai puține semne de plecare. Ar fi vrut să’l vadă plecat mai iute. In cele din urmă, se sculâmându-se de un baston in piciure și,rezece’l avea lângă biurcă, eși afară. Să fie așa, săă i s’a părut lui Alecsandru ? Ajunsese, ce e drept, la al șaptelea pahar cu bere, dar vedea încă destul de bine. E așa, nu mai încape îndoială, — casierița șchiopăta, și șchiopătarăă. Rezemată de baston, își da — umilii proposițiune circumstanțială. Pag. 85: Sunt sigură, abate, că stai d’asupra11, sacrifică limba pentru jocul de cuvinte, pag. 86: „i-am spus să se cobore" compliment nu merge pe romănesce, fără ce (pag. 90), câte corneiuH de cobturî" De când e mai bine să nu lungim terminările de cât acolo unde nu putem face altmintreți? Pe urmă, „planuri ariciose" (pag. 93). La pag. 94, notez interăză obscuritate : „zădărnicia e jicnită în tine“ și mai la vale ceva neromănesce : „are un aer prostănac care te înăspre soeu. De ce semnuleț la colțul buzei, și nu aluniță (pag. 96) ? Nu înțeleg pe : „să plimbă înprejurul răzorului, și cărpenișul e rotund“ (pag. 97). Pe urmă, pag. 100: „sunt două silnică (anostălâ ?) grozavă astăzi“, pag., 113 : „înfățișare uriciosă“ ; la pag. 115 frasa : „se pregătesce aci ceva pe ascuns, și e nevoiă de a fi cu luare aminte“ e greoiă; traductorul ar fi ușurat-o cred, dând-o prin locuțiunea romănescă, „trebue să fie ceva la mijloc“ (în test e il s’agit la de quelqus anguille sous roche). La pag. 132, Valentin vorbind cu iubita lui, Cecilia, e comun când zice : „n’am făcut decât să joc cărți, să beaîi și se trag tutun", în loc de și se fumez. La pag. 133, la fine în loc de a ațîța e mai bine a zădări țuzi ce am vânat prin râzerele traducțiunii, în locul altora mai mulți, D. Florescu ne dă uă curată limbă românescă fru masă și pe ici pe colo având adevărate nimereul de traducțiune ca „sublima năzuresa“ (la sublime bégueule), „sălbar“ (echvain public) și altele multe ce nu mai însemnăm. Elă deci uă traducțiune în care traductorul a lucrat conșcient, contribuind și cu d’ale lui la trecerea originalului pe limba românescă, și prezinzând teatrului nostru un lucrare care ar trebui să’i fiă tot dăuna în repertoriu , e mult mai lesne de priceput Se nu din vorbă mare, decât Scânteia pe scena Teatrului nostru Național de un public ca publicul bucurescean care, deși ascultă cu plăcere și cu răbdare și piesele în care nu vede nimic din lumea și viața lui, mai voieste să i se dea de văzut și lucruri din cele ce cunosce, — și unde nu se cunosce caracterul lui Valentin tânărul care se crede, și adevărul proverbului Și nn diet vorbă mare ? Făgăduisem în rândul trecut a reveni, vorbind de limba întrebuințată de scriitorii noștri contimporani în subiecte moderne de tot, în nuvele, în așa numite mondanitis, pe cari până acum nu le aveam originale ci după resturi francese său germane, — făgăduisem. Zi °e a reveni asupra Nuvelelor d-lui Constantinescu- Teleor (două broșuri, 1883 și 1884). Fac acesta cu atât mai multă plăcere ,încât în urma citirea nuvelelor sale, cred pe d. Constantinescu-Teleor armat în acestă privință cu arma care conduce desigur la reușită , cu stilul. Subiectul, subiectele, miile de subiecte ce trec ora dinaintea ochilor, săi i le ofere societatea îsn care luptă, înzestrat cu darul observațiunei — și’n cele mai multe din Nuvelele săle d. Teleor probăză că’l are — autorul acestor două gentile broșure n’are decât să se aplece și să culăgă ; peripețiile Nuvelelor, ingeniositatea conclusiunei lor le va găsi nuvelistul în natură, în societate, mult mai elociate, mult mai dramatice, mult mai neașteptate decât cele ce ar voi să le închipuiască el însuși. Natura, societatea trec cu ingeniositatea lor dincolo de puterile imaginațiunei nostre, fie ea cât de puternică și cât de bogată. Prin urmare, ceia se nuvelistul dă de la el Nuvelei, ceia ce e al lui și servesce a’l deosebi de semenii săi, e stilul, haina în care îmbracă subiectele ce simțimentul lui artistic l’a sfătuit a alege din societate, din acea ..... comédie â cent actes divers Et dont la seine est l’nnivers. cum Z*ce La Fontaine. Și dăcă la d. Constantinescu-Teleor simțimentul în alegerea artistic să înșălă p’ici pe calea subiectelor, stilul rămâne același pentru plăcerea cititorului, e românesc, simplu, natural, plin de căldură p’alocurea pe unde nuvela îl cere și întotdăuna fără frase lungi, bombastice și greaie. Dăcă, bunioră, culorile nu sunt multe în Moș Trifan și n’ari adânca strălucire a penelului puternic al lui de la Vrancea, totuși d. Teleor le orânduiesce cu multă potrivița, așa încât figura bătrânului țăran român după marginea Dunărei apare simpatic și în dulce nu orbitőre lumină. Nuvelistul răpit de iubirea lui de țără, se ridică în Căprarul de la 48 și mai bine decât în Sergiu. Pe urmă, când e vorba, de vr’una din rănile sociale, de vr’una din nedreptățile revoltatore ala societăței, pena d-lul Teleor nu apasă. Luiza, Fantina, Zinca, Zoe se citesc mai mult prin naturaleța stilului, prin adimenizarea lui simplicitate decât prin elocința subiectului. Mai mult mulțămită stilului decât seiiței de compensațiuni și de observațiune, cititorul regretă că nuvela nu e mai lungă. In altele, cititorul surprinde șiretenia nuvelistului care lucreză ca diaristul, adică își face nuvela pentru cuvintele finale, pentru le mot de la fin. Buniórá, eă cred că Un pahar aui fost făcut pentru frasa finală. Se îmbătaseră, băuseră câte un câte un pahar de vin și un mare întregá de amintiri“.— Tot astfel în Povestea Ofițerului : „el conducea morții, că conduceam la marte“. Ași dori, și cred că realizarea dorinței mele e deja în cartenele d-lui Constantinescu Teleor, așă dori nuvele mai lungi, mai studiate, cu subiecte mai alese, dar cu același stil ce are în presentele Nuvele; e tocmai cel ce se potrivesce cu genul altor modernități; a’l lui său a’l scădea ar fi a perde tonul și e păcat. Pe lângă acesta, așa mai cere un lucru d-lui Constantinescu Teleor, lucru pe care Oallu (C. Drăgulinescu) autorul nuvelelor apărute în diferite timpuri în Românul-Yare mai desvoltat decât d-niasea; și acest lucru e nota :eminaminte proprii a societăței nóstre, caracterul distinct al fiecărei descripțiuni de descripțiunile acelui obiect pe care ar face-o un nuvelist francez, german, său italian. Bunioră, uă cafenea la Teleor e un cafenea care pate fi j bucurescănă său parisiană, la Gallu vei găsi două trei condeie care te vor face a Zi e : cafeneaua asta nu pote fi decât a din colțul stradei mari din Buzău, său cel puțin, e cafenea românescă. Umbrea,nn al d-lui Teleor e tânărul sceptic care se pote preumbla tot atât de bine pe locul" Midi' la Paris, pe Augustin Platz la Lipsea său pe bulevardul Universitatei la Bucuresci;; Petre al lui Gallu nu pate fi decât tânăr român, mulțămită acelor două trei condeie de care vorbiam mai sus și cari tot dăuna apar în nuvelele săle, fiă în Florile pictorului Andreescu, fiă în Cerșetarea, fiă, mai cu sămă, în Poema lui Heii«,—nuvele caritate, merită a trăi în volum. Uă altă notă apoi care dă și un alt farmec nuvelelor lui Gallus și aceia care te face să vezi că autorul a trăit nuvela sa, c'est veci, cum zice Francesul. Nu numai, adică, lucrul e observat ci și simțit; de aci puterea și espresivitatea condeielor cari dau nota proprie a nuvelistului român. In orice pas, pentru a fini, atât d-nul Constantinescu-Teleor cât și Gallu ne probătă forte bine că nuvela se póte citi pe românesce cu aceiași plăcere ca și pe franțuzesce, și dăcă ironia săă puterea comică a situațiunilor cu pipăratele lor peripeții din Armand Silvestre săă Eugène Charette nu au apărut încă în nuvelele originale ale scriitorilor români, cea simplă, tristă uneori, adevărată tot dăuna, poetică săăelociaze câte uă dată, s’a născut și s’a născut fórte bine. Anunțăm pentru a reveni asupre le urmätorele scrieri : colecțiunea de poesii populare a d-lor Jarnik și Bîrseanu, și un resemnată lucrare a d-lui Alfred Rambaud, cunoscut deja cititorilor acestor Cariere, lucrare intitulată Istoria civilisațiunei Francese; tomul I a apărut la librăria Armand Colin (1, 3, 5, Rue de Mezières, Paris. Giou. Î “V