Romanulu, noiembrie 1887 (Anul 31)

1887-11-25

1072 importanți din martorii acuzații în proce­sul tinerilor Vâlceni, care este a se ju­deca la Craiova la 7 Decembre, și care sunt mai toți funcționari, sunt deciși, pen­tru a se sustrage mandatelor de aducere ce curtea decese în sesiunea din Septem­­bre în contra lor, unii a se face bolnavi, iar alții mai cu dare de mâna, a trece granița la Sibiu unde vor petrece câte­va­­ zile. * * * Citim în Buciumul Velcel . Nu stim pentru a câtea ora am relatat miseriele și pungășiile directorului de la arestul preventiv T. Puțurianu. Am spus că acest miserabil schingiuește pe ares­­­tanți pentru a’i storce de bani și a’i con­strânge să se ducă pentru ai apăra la un avocat anume cu care densul împărtă­șește câștigul, cu tote acestea nu vedem dându-se nici uă măsura. * * * Tribuna din Sibiu află că poetul Emi­­nescu, a primit ajutore însemnate de la frații noștri­ bucovineni. * * Liberalul din Iași înregistrează urmâ­­torele : Printr’uă petițiune adresată subprefectu­lui din plasa Bucium, Gh. Foleanu face destăinuirea urmâtore­­­astă vară într’uă dimineață, înainte de a se lumina de flină el a observat că oă pară roșie gălbuie s’a rădicat de trei ori de la pământ pe locul statului într’un cier din împregiurul locu­lui fostului seminar de la Socola. El rugă prin acesta petițiune pe subprefectul plășei ca să-i dea voie a săpa pe propria sea socoteală acel loc, și în cas când va des­coperi ceva, atunci se se împartă frățește între el și stat! Noroc se dea Dumnezeu ! * * * Prutul este informat că, d. sub­ inspec­­tor Palladi, a cerut tutor revisorilor din circumscripția sea se­ă limita cel mai târ­­z­iu penă la 20 Noembre un buletin bibli­ografic de cărțile didactice întrebuințate in scalele rurale și secundarie din acea circumscripție. * * * D. V. Calligari membru de ședință a tri­bunalului Fălciu, care după cum am ară­tat și a frânt piciorul stâng prin un ac­cident de trăsură, a fost transportat de la moșiea d-sele Isaiea la Iași, unde se află în cura doctorilor Russu junior și Sculy. Cu plăcere anunțăm că, după informa­­țiunile ce avem accidentul întâmplat d-lui V. Calligari nu va avea nici oă altă ur­mare gravă, și ca în curând se va putea reîntorce în mijllocul familiei sale. Pl­OGla AMA pentru deschiderea sesiunea ordinară a corpurilor legiuitore la 15 Noembre 1887.­­ La orele 11 de diminață se va celebra un Te-Deum la Mitropolie, în presența : D-lor senatori și deputați ; D-lor miniștri; înaltei curți de casațiune; înaltei curți de compturi; Curților, tribunalelor, corpului profeso­ral, autorităților administrative, militare, consiliului comunal și camerei de co­­mercia­­lI La orele 11 1­2, înaltele corpuri și au­torități s­e vor întruni în ssala ședințelor Adunărei și vor ocupa, înaltele curți de casațiune și de comp­turi, tribuna a doua în drepta tribunei di­plomatice. Curțile, tribunalele, corpul profesoral, autoritățile administrative, comunale și ca­mera de comerciu, tribuna oficială. III D-nii senatori vor ocupa întâiele bănci ale Adu­nării din drepta Tronului. D nii deputați băncile din fața Tronului. IV Pornirea cortegiului Regal de la Palat co s­» anunța prin 101 tunuri. I­V La orele 12 M. S. Regele, care este primit la scară de către d-nii miniștrii, va intra în sala ședințelor Adunării, precedat de Casa sea civilă și militară și se va urca pe Tron, încongiurat de d-nii miniștri. Casa civilă și militară a M. S. Regelui se așează d­inapoia Tronului. Locul liber se ocupă de ofițerii supe­riori. VI M. S. Regele, după citirea Mesagiului de deschidere, pârâseșce sala Adunărei, și Corpurile legiuitore proced îndată la înce­perea lucrărilor. D-nii senatori trec la lo­calul Senatului. VII Biletele de intrare în sala Adunării pen­tru acesta­­ li se vor da d-lor senatori și d-lor deputați prin președința consiliului miniștrilor. Biletele pentru tribuna diplomatică se vor da de către d. minisru al afacerilor străine, care face și invitațiune d-lor re­­presentanți ai Puterilor străine spre a asista la acesta solemnitate. Biletele pentru cele­alte tribune se vor da prin președința consiliului de minștrii. DESCOPERIRILE DE LA BIVOLARI Citim în Buciumul Vălcel: Se scie că la Bivolari s’a descoperit pe vară urmele unor băi romane. Acum pri­mim ore­care informațiuni de unde reese că săpăturile care a continuat neîntrerupt au dat nisce resultate neașteptate și pro­mite a se face cele mai întinse descoperiri. Din cauza timpului ploios și a drumului aprope inpracticabil n’am putut culege date mai certe și mai minuțiose. Până când ensé vom putea vedea prin noi enșine a­­ceste descoperiri cu tóte împedicările ce ne face cei în drept, dăm aci în resumat ceia ce ni s’a relatat de corespondentul nostru. Aceste băi romane descoperite la Bivo­lari, au luat dimensiuni grandiose. S’a des­­velit pene acum peste 20 camere pardo­site cu cărămi­zi și ciment, cari formau ca­­merile de băi, parte unde se faceau băile în basinuri, parte având pilier­­e de cară­­miili superpuse și pe care se aflau așe­zate paturi unde Romanii luau băile de a­­bur. Afară de acesta s’a descoperit și să vână grosa de apă termală cam de 31 grade centigrade. S’a mai găsit și un număr imens de vase antice cu figuri în­să teracotă superbă, mon de arme de diferite forme ca securi, lănci etc. In fine două petre mari de for­mă romboidală cu inscripțiuni. După una din ele am putut căpăta urmatorea inscrip­țiune, pe care o transcrim întocmai: IMP. CAES. DIVI. TRAIANI. PART. FIL. DIVI. NERVA. NEP. TRAIANO. HADRIANO. AVG. P. M. T. R. POT. XXII COS III P. P. I. VRIS. AG. (Nediscifrabil) P. PROC. AVG. UA CATASTROFA PE MARE La 19 Noembre. pe la 11 ore noptea, două vase s’au ciocnit, la­­ zece mile de Douvres. Vaporul Schelten a fost scufun­dat. Se spune că 200 de persone au fost înecate. Vr’uă 50 de persone au fost scă­pate de vaporul Edho. ROMANUL( 25 NOEMBRE POLICHIIVELT­E (NOVELĂ) —Urmare !­— A, se gândi Silvina, acesta este dér mo­dul d’a fugi, așa se făptuesc acele împreju­rări cari silesc pe fétu a se mărita. Mulțumesc pentru lămuriri, Margareta. Dintr’ua dată vecie, că un frumos Poli­­chinelle se apropie spre dânsa, în haine albe de atlas. Un fel de Polichinelle care se vede nu­mai în vitrine, ținând în mâini coșuleț cu bombane : mic, supțirel, în pantaloni spa­nioli, ciorapi de mătase, ghete brodate cu fir, guler lat de dantele melineze , pălărie mare... Era alb, alb de tot, albă-l era și 1) A se vedea Românulu de la 22 și 23 Noembre. Și pun măsura ca principala calitate a artistei în acesta scenă capitală și do­uă greutate splimentatóre, pentru că multe fiind sentimentele ce ea trebue să esprime, multe nuanțele ce trebue să respecte, în­dată ce artista nu ar fi păzit măsura în espresiunea tuturor pasiunilor cari o a­­gita pe rând, principesa Eboli, cu inima ce Schiller i-a dat în scena din seră, ar fi dispărut într’u­ amestecătură incomprehen­sibilă. Nu natura și frumusețea rolului prin­cipesei Eboli, ci deplinătatea talentului la care a ajuns astăziî d-na Aristița Roman.­­Manolescu și autoritatea conșcientă cu cari ’și conduce talentul, face ca acest rol să red­a pe primul plan. Rossi, condus într’un rând la Burg- Theater (era prin 1855) de un amic, as­culta, de mi-aduc bine aminte pe Don Carlos,­ fără să sciă uă iată nem­țesce. Când — h-sora Neumann, în rolul principesei Eboli, pronunță primele cuvinte în al II tabel al actului I, Rossi strînse de mână pe ami­cul său și-i șopti: Ecco un 'artista. Aceste cuvinte vor fi spuse de orl­ce străin, artist sau numai cunoscător al fru­­­mosului artistic, când va aufli fără s- o înțelege pe d-na Romanescu în rolul prin­cipesei Eboli. Va fi destul străinului care va asculta pe d-na Romanescu, cum Rossi asculta pe d sora Neumann, să vadă câtă armonia esistă intre conducerea vocei , masca scenică și gestur­le artistei, pentru a simți că n’are înainte-i uă actriță de mână a patra sca­nă frumosă și splendidă creatură care s’a făcut artistă cu aceiași tragere de inimă cu care s’ar fi făcut și... sé dicem spilárosa, ci uă artistă privile-­­­giată și pentru care arta nu mai are multe secrete. Adaugeți în fine, pentru a ve imagina pe deplin pe principesa Eboli, creată de ar­tista română, adăugeți, flie, și dicțiunea d-nei Aristița Roman.­Manolescu, cu a ei netedă și desăvârșită rotunjime , cu acel respect al cuvîntului, nemototolit chiar în cele mai vijeliose aventuri ale pasiunei, cu acea stăruință — pe care nimeni nu o mai are în teatru,—de a face ca péné și finala cuvintelor terminate în ni să se ducă deplină, clară, distinctă și cristalină péné în ultimele bănci ale galeriei. Incontestabil că pentru un jeune-premier principala calitate a talentului său este simpatia ce jocul său inspiră. Notați că simțimentele ce el este chiamat să esprime sunt totdeuna de celea cari trebue sa mișce puternic sa la întrega. * Fac să rîdă §i să plângă — cum spune, și spuner bine devisa de pe hârt­a de scri­sori a lui Manolescu. Asta’l devisa unui jeune-premier, pentru a o aduce la îndeplinire e de neapărată trebuință ca talentul artistului să fiu sim­patic. Poți să fii perfect, și se hârjii prin nervii spectatorului, și să-i străpezesci gus­tul în­cât sĕ o tulescu îndată ce te vede apărând pe scenă,—cum adeseaori mi se întâmpla, spre marea mea mirare, se ved la Paris, la Comedia­ Francesă, pe unii din așa numiții vieux habitués că pleca pentru că avea să apară cutare artist sau artistă. E că uă primejdia la care Manolescu nu va fi est­us nici uă dată pentru că, mai mult de­cât toți cei­l­alți artiști ai scenei nogre, el posede simpatia, adică — pentru a vorbi românesca Mascotei — «acel nusciü­ce, ăe amabil și prietinos» cu care el îmbrăcă personagiul și -l infăcișază spectatorului. Astă calitate se potrivesce în Don Carlos și cu natura intimă a rolului. Cine iubesce pe Don Filip care a nenorocit uă tânâră fată și ’și nenorocesce copilul ? Și cine nu iubesce pe Infante, tenor care, după cum­­ zice, d-na de Stael, «are întreg entusias­­mul afecțiunilor inimei», prigonit de fortă, alăturea c’un tată care numai inimă de tată nu are, dând la fiecare pas peste spi­oni și curtezani perfizi, nenorocit în amor, poet în modul său de a înțelege lumea și amic admirabil? Simpatia în tânărul in­fante, simpatia în talentul lui Manolescu , trageți singuri conclusiunea. Aacă ceva , ca ori­ce artist, Manolescu adoră rolurile ce posedă pe deplin. Vă domna vorbind Marțea trecută de Hamlet,­­ficea între altele: Manolescu e ca dus în Hamlet. «E ca dus» este cea mai frumosă laudă ce se póte face artistului pentru acesta a sa creațiune. A perit personalitatea artis­tului, s’a perdut în aceia a rolului, a dis­părut «Grigore» pentru trăi Hamlet, tóte, silințele și tota reușita acestor silințe, demna de care vorbesc și care vedea pe Mano­lescu în Hamlet nnsciu-pentru a câtea oră le resuma cu minunată precisiune în cu­vintele, e ca dus. In Don Carlos lucrul stă, fiind dat ro­lul, tot astfel, și va sta din ce în ce mai bine daca, Don Carlos trecând în reper­toriu, cu economia după cum fu­sei mai sus. Manolescu își va stăpâni pe Infante cu aceiași autoritate cu care stăpânesce astăzi, spre deplina mulțumire a cunoscă­torilor, pe admirabilul său Hamlet. După informațiunile ce ne sosesc aici, ciocnirea s’a făcut între vaporul olandez Schelten și Rosa Mary din Harterpool sera pe când era un mare ceață. Cea mai mare parte din călătorii de pe Schelten erau culcați în cabinele lor. La prima ciocnire s’au repedet pe punte ca nisce zăpăciți. Panica a fost indescripo­tibilâ. Mulți păreau că au înebunit. In mi­j­­locul îmbulzelei, marinarii au avut cea mai mare greutate spre a deslega luntrele de scăpare. Două case fusese puse pe mare, când corabia, plină de apă, se scufunda. Vaporul Schelten s’a cufundat cu atâta iutila în­cât echipagiul n’a avut timp să vie în ajutorul pasagerilor cari nu se sfer­­case în luntre. Numărul celor cari au isbutit să scape este de 85. Ei au debarcat și au fost găz­duiți la asilul marinarilor din Douvres. Vasul Ebro, un vas de supravegherea bunurilor și că altă corabia au scăpat pe câți­va naufragiați. Cel puțin 130 de persone au murit. Pe corabie erau numai 8 sau 9 englezi, toți cei­l­alți pasageri erau Germani sau Olan­­desi. Acesta catastrofa a produs la Dou­vres ü o mare emoțiune. Marinarii cari au scăpat afirmă că în momentul ciocnirei Scholtenul se oprise și aruncase ancora din causa ceței. Răspun­derea catastrofei trebue deci să cadă a­­supra căpitanului vaporului Rosa­ Mary. D-na Ableby care a scăpat povesteste ca Scholtenul plecase din Rotterdam Sâm­băta dimineța. Când vaporele se ciocniră fură scene splimentatore. Mame țintă pe copii lor în brațe, strigăte și planșete și strigăte isbucneți. Unii îngenunchiau și se r­ugau. Numai 2 din 5 luntre putând fi deslegate se­cete călătorilor cingătoreJi­ plută dar ele erau în prea mic număr. Unii au putut scăpa ast­fel: Un engles, care se afla pe Schellen spune că imediat după catastrofă, căpita­nul vaporului făcu semnalele prin focuri de artifice. Acesta atrase atențiunea vapo­rului Ebro care a stat până la 4 ore di­­mineța la locul sinistrului spre a încerca să scape pe naufragiați. D. Stepney spune că a isbutit să se ur­ce pe una din cele 3 luntre. Pe drum a dărit pe mulți cari se luptau contra valu­rilor dar nu era cu putință se merga în ajutorul lor căci luntrele, deja prea încăr­cate, erau să se scufunde. Vaporul Schel­ten a dispărut supt mare în mai puțin de 2 minute. Pene acum s-a găsit 31 de ca­davre. Printre cei scăpați sunt 20 de marinari. Șeful mecanic, după ce s’a luptat 3 ore cu valurile a fost scăpat de­uă corabie care mergea la Bilbao. Două cadavre au fost aruncate de ma­re pe malul de la Deal. 80 dintre pasa­geri scăpați vor merge la Rotterdam de unde se vor îmbarca pentru New­ York, peruca și pe piept avea un buchet de tran­dafiri albi. Se opri înaintea perdelelor. Căuta se vede eșirea în curie... In apropiere nu era nimeni. Numai sgomotul dănțuitorilor se auz­ea din când în când. Silvina auzț­ acerdele unei Gungi­ mazurce... Dete perdelele la uă parte, se apropie și-și reflimă brațul de u­­mérul polichinellei. — Cauți dânțuitore, îi­­ fise. Sunt aci. Se lăsă în brațele lui și începură a danța­ piept la piept, coprinși de uă vine bucurie. IV Ast­fel danțara , piensându-se printre cei­l­alți, strângându-­se de mână, purtați de aceiași pornire sufletesca, pornirea ân­­tâia a unei misteriose și înfocate dragoste. Apoi iar se re­fura în acel loc, de unde plecava. Tenorul stătea înaintea ei palid, cu bu­zele tremurânde și ochii înduioșați ca și cum ar fi aprope de a isbucni în plâns. Silvine își încrucișa mâinile cu creșcare nerăbdare și faise : — Ei, și n’ai mai mult nimic d’a-mi spune ? — Iartă-me, nu îndrăsnesc. Ea privi și cu mai multă dragoste și încuragiător spre frumosul Polichinelle, cu față lângărăță, trăsuri blânde, și observă că sub mustățile blonde— pe buze — este un espresie durerosă și că ochii albaștrii și cercuiți de nisce sprincene aurie—sunt mari pentru trupul delicat a tenorului, care se vedea suferind și din cale’nafara mo­dest. Silvine ridică din umeri. Se gândea la aceea, că provedința le-a schimbat rolu­rile și ei i s’a dat rolul îndrâsnețului pe care voia să'l jóce pene în capăt, alt­fel un­de ar­e și cu romanțul ei. Luă uă atitudine de principesă și­­ lis : —In curând voi împlini douâ­ fzeci de ani. — Eu două­zeci și cinci. — Tatăl meu este principele de Vil­­lemore. Dar pe d-tea cum te chiamă ? — Numele meu este Pierre d’Erfeuilles, marchis, respinse tenorul cu jumătate de voce și cu frică. Silvine esclama : — Fratele marchisului Francisc ? Dar dicea că este unicul fiu, Polichinelle, protestă cu mândrie : — Erore. — Ești d-tea căsătorit ? — Nu răspinse acestă roșindu-se. — Ești logodit cu cine­va ? — Nu. — Bine. Ai d-tea vre uă cunoscință că între familiile nóstre ar exista uă ură ca și aceea abune oră ce a fost între Mon­­techi și Capulet? —Nu am aucjit despre'așa ceva, réspunse zîmbind ténérul. — Ei bine, domnule, atunci fă bine și spune-mî, ce te ar împedica pe d-tea a mé lua pe mine de nevasta ? — Eu ? esclamă Polichinelle dânduse îndărăt cu câți­va pași. Dar fata păși cu hotârîre după dânsul. — Da, da, d-tea, îmi aduc aminte de acea­­ fi în care d-tea mi-ai <ris Silvane. O, inima nu înșală și inima mea de mult sim­țise deja amorul d-tele. D-tea mâ iubești dor. Ei aș voi se aud déca ai curagiul a îmi spune că nu ma iubești ? Stătea în fața lui, îl privea cu ochii ei ademenitori și plini de farmec. Pierre privi în jos și cu vocea durero­­să,­­zise : — Nu mă face de rîs, lasă-mâ în pace. Eu nu pot, mie nu-mi este permis să te iubesc pe d-tea. Silvine își încreți sprîncenele ei grase — Iți poruncesc domnule, că numai de­cât să-mi spui ce piedici ne despart? — Nici uă dată. — Așa dar totuși există ceva ? > Polichinelle plecă capul, își privea picio­­rele iar pe buzele sale se ivi­nă espresie și mai vine a unei dureri tainice. — El bine, dar, (lise Silvine. Iau totul asupră­m . Așteptă-mâ­nd­. Intră în boudoirul Margare Heil și se în­­torse numai de cât îndărăt, »îmbrobodită. — Vin’o, îi dise, luându’l de braț. Și’l trase după sine. Goborîrâ treptele, ténorul surprins ești din minți, pené ce fata—sprintenă, vine, strân­gând de braț cu putere pe micul ei Poli­chinelle, ca și când acesta ar fi în adever­tă jucărie. Jos strigă servitorii principe­lui Villemore. Trăsura veni înaintea tera­sei, Silvine îmbrânci pe Pierre în trăsură și apoi sări și dansa lângă el. După ce la­cheul închise ușa, îi­­ jise cu seriositate : — Spune visitiului se­mâne mereu îna­inte și numai atunci sé se opresc, când va vedea gendarmii venind spre noi. Haid ! Lacheul rămase înlemnit, o privi cu se­riositate. Silvine strigă superato: — Mânați, înainte dar ! Trăsura plecă. Acum se întorse către Pierre, care șe­dea în colțul trăsurei ca leșinat, îi­­ lise cu liniște : — Domnule, eu prin asta te-am răpit pe d-tea, te-am făcut să fugi cu mine. A­­cum așa se vede, nu rămâne de­cât să lucrăm pentru realisarea acelor împregiu­­râri cari fac necesară unirea nostră pen­tru vecie. Pierre își netezi fața mea plină de su­dori, voind par’că prin acesta neteflire a’și recâștiga presența de spirit perdută. Apoi întinse mâna spre clopoțel ca se oprescu trăsura. Se sculă, voia să se dea jos. Sil­vine îl apucă de mână. — Ce faci?... Uiți că eu sunt deja com­promisă. O, domnule ! — Silvine, nu mai pot rébda, bolborosi ténérul... Viâța mi-aș da-o pentru d-tea, décá voesci. Dér lasá-mé sé fug. D-tea nu poți sé mé iubescl. — Esc! d-tea nebun ? întrebă ea miș­cată de desperarea ce-i coprinse sufletul; nu ve­ii că sunt lângă d-tea, așa­dar te iubesc. — Nu plânge te rog. Pierre, mĕ înspăi­mânți ! Ce fel de secret grozav ar fi a­­cela ? O, spunem!, dacă va fi ceva piedică ce nu am putea învinge, mé jur, voi­ muri cu d-tea. — Oh ! déca ar fi cu putință, aftă Pi­erre. O, déca s’ar realisa acel vis nebun!. . Silvine, da, eu te iubesc, de un an de cjile pândeam în fie­care oră după d-tea, se te ved, când te coborai în parc, nu mă ui­tam de­cât la aceea cum te jucai, cum a­­lergai cu uă sburdălnicie de adorat sau te adânceai în visuri melancolice, d-tea ai crezut multă vrem­e că nimeni nu te vede, dar eu te privim din pavilion, din as­cuns , te însoțeam cu privirile mele pretu­tindeni, mintea, inima, Intrega mea ființă era liată de dragostea care o desceptase în mine frumusețea d fele. Dar eu te iu­besc și... o déca m’ai putea iubi și d-tea!... De ce m’ai scos din locuința mea tristă și ascunsă, pentru ce ai făcut sa dispară din gândul meu abglh­erea, pentru ce ai deș­teptat în mine dorințe...astea îmi vor lua viața, Silvine!... Dar bine, cel puțin voi­ muri cu gândul că a fost cine­va în lu­mea asta care a putut să mé iubescu și pe mine, și gândul acesta va fi cea d’ánteiü și ultima bucurie a vieței mele... D-tea ești atât de bună cu mine. Iți mulțumesc. Dă’mi mâna. Spunem voesci a mi-o în­tinde, numai că dată se o ating cu bu­zele mele, și apoi... Silvine își lăsă mâna și după ce acela o acoperi cu sărutări, își lăsă capul pe umărul lui Pierre, și închise ochii. După uă pausă mică, întrebă cu voce lină, dulce, ca și când s’ar fi deșteptat dintr’un lung și fericitor vis: — Ei bine, îmi vei spune acum causa pentru care noi nu am putea sĕ ne u­­nim ? (Va urma), într’un strung luat cu împrumut, numa ca sé ne învrednicim a vedea cu un orai mai nainte funcționând cele 9 mașini de abur de 9 sisteme diferite la care lucrăm, căci noi suntem cei care am lucrat cele dintâiü mașini de vapor în țeră. Valorea d-lui Pavelescu o arată propriele sale lu­crări, iară nouă nu ne rămâne a^cjice des­pre dânsa de­cât, că succesorului său din 1877 (Eremia Manole) i-a fost peste pu­­tință să calce pe urmele sale, și ast­fel a fost nevoit, ca după zadarnice sforțări să abandoneze lucrările reîncepute de către iubitul nostru învățător. D-le directore, ca se înțelegeți în ce stare se afla învățământul în scala de meserii după retragerea d-lui Pavelescu vom a­­minti un singur lucru: că la esamenele ge­nerale se arătau comisarilor trimiși de că­tre onor. ministru lucrări vechi de ale nóstre, făcute sub conducerea d-lui Pave­lescu, ca lucrări făcute atunci de către e­­levii sârmanei școli; ba încă și la esposi­­ția Cooperatorilor séu espus obiectele și mașinile vechi făcute de noi cu arătare că erau efectuate atunci de elevi sculel finem a arăta că în tot timpul absen­­­ței din școla de meserii a d-lui Pavelescu, nu s’a mai lucrat nimic de către k elevi, ceva mai trist încă e că s’au distrus ca din sistemă mai tóte obiectele de artă fă­cute de noi, spre a nu mai rămâne des­pre un trecut plin de lucru și de aspira­­țiuni înalte ale sculei de meserii, condusă de un om de valore ca d. Pavelescu. Am urmat cu un viu interes redeștepta­rea sculei de meserii de către învățătorul nostru, care în 1875 îl găsim din n­ou chemat în capul acestei încercate școli. Am deplâns împreună cu toți cunoscători într’ale scalelor, starea nepomenit de îna­poiată a instrucțiunei elevilor, așa că d. Pavelescu a fost nevoit ca pe elevi din clasele 4, 3 și a 2 sâ’i pue sa facă ace­leași exerciții elementare ca și pe elevi din clasa 1 și la esamenele generale din 1885 absolvenți din clasa 4 cari urmau să pri­­mesc o diploma de maestri abia au putut sa înfățișeze câte 2 sau 3 obiecte mici și réți lucrate, în vreme ce elevii începători din clasa 1 au presintat fie­care câte u­ colecție complectă de obiecte, din care nu lipsea balanța decimală, ostenelile d-lui Pa­velescu au fost și de asta-data încoronate de succes, căci prin silința sea a putut aduce elevii în posițiune ca în al douilea an să pună din n­ou în lucrare parte din mașinele de vapor, abandonate de prede­cesorul séu și anume : a) 4 locomotive de patru sisteme dife­rite. b) 2 mașini verticale cu balanciere co­­nectate pentru mișcarea vaporelor pe apă. c) 4 mașini horizontale conectate asu­pra unui fus de helice, pentru mișcarea vaporelor pe apă. d) 2 mașini oscilante conectate pe un arbor cu raze cu aripile mobile , pentru mișcarea vaporelor pe apă. e) 2 mașini horizontale pentru estrac­­țiune conectate. f) 1 mașină verticală sistem Wolf cu ba­land­er, tote aceste mașini afară de loco­motive sunt cu detantă și cu condensație, tote case sunt pe oă scară de 6­/6 din mărimea naturală, mașini care urmau a fi terminate pentru deschiderea solemnă a scólei și care se puteau și trimite la es­­posiția viitare din Paris. Am fericit pe elevii cari s’au învredni­cit să lucreze la aceste importante mașini în care se întrunesc tote părțile construc­­țiunilor mecanice, fiind­că li se înfățișa rara ocasiune pentru a-și complecta în mod desăvârșit cadrul cunoștințelor lor speciale, și în adevăr­a dintre elevii recunoscuți mai cu aptitudine în a­­ceste lucrări, au fost trimiși în străi­nătate spre a se perfecționa în fabrici, prin stăruința și cunoștințele particulare ale d-lui Pavelescu, stăruințelor căruia se datoreza și clădirea nuoului local al scólei de meserii, căci d. Stolojan numai după ce a ve­nut activitatea din scala de meserii și s’a asigurat de vitalitatea ei s’a hotârît să’l facă un nuou local și să’l ridice ni­velul învățământului potrivit cu trebuințele țarei. Pentru organisarea sus numitei scale d. Pavelescu a și întocmit un program de învățământ, dar care nu se va putea pune în aplicare de­cât pe un persona, care sa scie ce e meșteșul ca d. Pavelescu. Déca d.­Gheorghian ar fi vâd­ut școl­i nu așa des ca d. Stolojan, ci măcar uă sin­gură dată, ar fi veflut capacitatea d-lui Pa­velescu și suntem siguri că nu l’ar fi sacrifica nedemnelor calomnii a unor intriganți cari au indus în erore chiar foile oposițiunei, și nu l’ar fi înlocuit cu un a 2-a edițiune a d-lui Eremia Manole , căci despre capa­citatea noului director d. Gheorghian ar fi putut^ălta multe... chiar de la inginerii cu actxe a lucrat d. Don, care e pe deplin con­vins că meșteșugarii se formază, nu prin muncă și profunde cunoscințe speciale ci prin insinuări și palavre. Se dea Dumnezicu ca rătăcirea din urmă să nu fie rea ca cea d’anteiu, dar... Domnule directore față cu tăcerea d-lui Pavelescu la tóte calomniile ce i s’au a­­dus, ne-am permis a seri cele ce precede ca tribut al recunoscinței nóstre către o­ Dăm astăzli repertoriul jucat în cele două trecute săptămâni teatrale, de­ore­ce, din causă de horă, Joia trecută, Cronica tea­trală nu a putut apare. Joi, 29 Octombre st. v. nu a fost re­­presintațiune din causa repetițiunii gene­rale a lui Don Carlos; Sâmbătă, 31 Oc­tombre, Don Carlos (primă); Duminică, 1 Noembre, Don Carlos; Marți, 3 Noembre, Să ne despărțim; Joi, 5 Noembre, Mân­dria și Amor, Sâmbătă, 7 Noembre, Don Carlos­, Duminecă, 8 Noembre, Don Car­los­, Marți, 10 Noembre, Hamlet, Gion. INSERTIUNI SI RECLAME Domnule directore, Sub­semnații, vechi elevi ai scolei de arte și meserii din Bucuresci, venim respectos a ne arăta prin organul d-vostră gratitu­dinea către învățătorul nostru de inginer Ion Pavelescu, care de la înfințarea scu­lei de meserii în 1869 și până la încor­porarea ei cu scala de agricultură în 1877 ne-a probat că a fost tot­deauna însufle­țit de nestrămutata dorință de a face din noi adeverați meșteșugari și pentru rea­lizarea acestei dorințe, a scrut să cumpă­­nâscâ învățământul practic cu cel teoretic și să fim în stare să ne croim și să ne esecutăm lucrările de specialitățile nóstre, fie că ele erau poduri de lemn sau bolți de piatră, ori de ipsos, scări de lemn sau căprioreli pentru binale, fiă că ele erau mobile sau mașini de vapor etc. Eram mândri de resultatul muncei nóstre fără de preget, ne­fiind socotelit nici de sărbă­­tori nici de vacanțe, ba încă ne aducem cu plăcere aminte că din causa lipsei de unelte lucram cu rândul (fiua și noptea

Next