Romanulu, august 1888 (Anul 32)

1888-08-05

ANUL AL XXXII-LE Voiesco și vei putea. ANUNCIURI Linia de 30 litere, petit pagina IV ...... . .40 bani Cetto „ „ „ a III ...... 2 lei — „ Inserțiuni și reclame pagina III și IV linia . 2 „ — „ it A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea ritaniuî. IN PARIS, la Havas, Laffite et Cune, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d-nii Haasenstein et Vogler, (Otto Maass). LA FRANCFORT, SM. la — G. L. Daube et C-une, pentru Germania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refusă •— REDACȚIA STRADA DOAMNEI 2, ADMINISTRAȚIA STRADA NOUA, 7 Fundatore: C. A. ROSETTI Directore: VINTILĂ C. A. ROSETTI DUMINECA, LUNI, 5, 6 AUGUST 1888 Iluminézate și vs. * ABONAMENTE In Capitală și districte: un an 48 lei; rése luni 24 lei; trei luni 12 lei; uă lună 4 lei. Pentru tote țevile Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea țfiarului și ofieiele poștale, LA PARIS, la Havas, Lafftte et Cune, 8, Place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15. Fleischmarkt. IN ITALIA, Ind. dott. Cav. Gustave Croce, Via San Francesco de Paola (N. 0) 15, Geneva. — Articolele nepublicate se ard — fi. BUCURESTI, 4 AUGUST Simplu la club ar fi guvernul care, venit nou la putere, ar lăsa într’unele din posturile diferitelor servicii administrative ale țării, tot pe funcționarii fostului guvern. Acesta longanimitate, acesta rară înălțime de simțimente nu i-ar fi recunoscute decât de unul la miă, și ar ave drept efect imediat căderea de la putere peste vremea cea mai scurtă. Faptul acesta s’a probat în tote statele la nceputul regimului constituțional. Totdeuna efectele lui au fost aceleași, fără umbră măcar de escepțiune. De aceia, politica având pretențiunea de a deveni soliță și în acest scop strîngînd la un loc principiele sale imutabile, a pus între aceste principie imutabile—cari nu sunt multe— și pe acesta : Vii la putere ? dă afară pe funcționarii cari, prin însăși natura funcțiunei lor, au avut legături politice și înrîurire politică asupra alegătorilor. Lucrul se practică astfel pretutindeni. E bun, e necesar. Căci nu vei bate cuiul cu cleștele, nici cu ciocanul îl vei scote. Funcționarul guvernului trecut este clește când trebue să fie ciocan, și este ciocan când trebue să fiu clește. Cu astfel de instrumente, ce pate faj^jicíarea cârmuirei După venirea la putere a unui nou guvern, logic și firesc este a te aștepta la oă completă epurațiune de funcționari politico-administrativi. Vin alții noul, gata a ajuta noul guvern cu un zel care nu cunosce nici margini nici obosilă. Aci începe răul. Et surtout, pastrop de sélejirea Talleyrand subalternilor săi, și mai cu sămă nu dați cu adică : barda, și nu vă treceți cu firea. Și avea dreptate marele diplomat al Franciei. In regimul constituțional unde partidele politice, ba chiar și grupurile politice vin pe rând la putere, disa lui Talleyrand este și mai adevărată. Funcționarul politico-administrativ nou este atât de zelos încât devine primejdios pentru districtul ce administrăză și pentru guvernul ce represintă. De obicei, noul prefect—să luăm exemplul cel mai tipic,—este luat din rândurile acelora cari faceau vechiului prefect oposițiunea locală, cea mai crâncenă și mai dușmănesc. Intrat în funcțiune noul prefect — permită-ni-se espresiunea !—sforie și saltă de impaciență, până când să pună genuchiul dăcă nu piciorul pe grumazii vechiului prefect și «sbirilor săi»—cum ghcea când era în oposițiune. Când zelosul noii prefect e departe de centru , când în oposițiune a fost cap de luptă , când în luptă a dat probe de un curagiu—i se zice civic adeseori^ neîngrozit și a strigat mai tare,—ministrul cel nou îl lasă frâul său aprópe liber sau liber de tot. Și face uă greșală,—uă greșelă de care nu atât prefectul cel nou, cât el, ministrul cel nou, se va resimți în curând Căci, într’adevăr, în zelul lui nețărmurit, umflându-se în puterea ce i s’a dat, eo immitior quia toleraverat, cu atât mai neîmblânzit cu cât suferise, Zice Tacit de prefecții și centurionii romani, — prefectul cel nou iea câmpii și—unde o eși să ăsă! — începe uă seria de resbunări locale, de bine, de__brutalist’ noum^s^^S^âleg^l lucrase la răsturnare stă în loc și peste se uită lung, și fără ajunge la conclusiunea care în limba noistră se rostesce cu adagiul: He! he! s’a schimbat boerul, nu mai e cum îl scri ! E drept se adăugim îndată că de multe ori, de forte multe ori, ministrul, capul de la centru, nici nu scie de tote efectele zelului prefectoral. Ministrul nici ideii nu are despre răsburările, prigonirile și — * iărăși iéríeni-se cuvântul — parascoventele de zel prefectoral de care hănesce tot districtul. El crede că noul prefect a intrat în funcțiune cu voința bine hotărîtă. Așa se petrece în provinciă când prefectului și’n generezi .carui funcționar politico-administrativ se lasă de ministru frâul cu desăvârșire liber. Nu se schimbă sistemul, se schimbă numai omul. Atât și ’ncolo nimic. El pe urmă, când alegătorul supărat te joca la alegeri tocmai cum nu’ți place, îl acuși de «năgră ingratitudine». Nu este el de vină. Intrăbă pe don prefect și mai cu depuită i noire de a readuce respectul legel, uitat de predecesorul Léü; de a tămădui nedreptățile ; de a goni din funcțiuni pe părăsiții regimului trecut și de a pune în locu-le omeni integri și capabili; de a linișci consciința îngrijată a alegătorului; de a da ’n fine exemplu de corecțiune în purtare și de iubire a intereselor județelor. Ministrul crede acestea tote — ca și murgul că va pasce iărbă verde, iăr noul prefect, pe când ministrul se alintă cu acestă credință și ascăptă mirat că nu ’I mai vin delegațiuni cari să ’I mulțumăscă că a trimis județului un asemenea giuvaer, iar noul prefect întorce același cojoc administrativ și ’n loc de a ’1 purta ca fostul prefect lâna ’năuntru, ’1 portă cu pielea, cu Asta-i singura deosebire. Dușmănos și prigonitor a fost vechiul prefect, dușmănos și prigonitor va fi și densul. Abusiv și satrap a fost vechiul satrap și abusiv va fi și dânsul. Aceleași și aceleași —■ dinte pentru dinte, pumn pentru pumn, părulă pentru păruală. Vechiul prefect a pus în grasă funcțiune pe un idiot pentru că i-era «văr după unchiul nepătă si»; noul prefect pune în aceiași grasă funcțiune pe un tâmpit pentru că -i este «nepot după cumnata soră-si». Unde.-î îmbunătățire? ? igonirî mea- Unui avea idioți; cesta-i-alt ace fără,nici vă j tâmpiți. i care eu «! Atunci pentru ce »sus noi, jos ostului guvern voi« când și voi sus faceți același tâva vreme, lucruri ca și noi ? Pentru ce ostevela dke sus când noi, sus fiind, puteam să vă facem omisie • ■> după ce voi ne-ați fi rugat jos fiind, v’am fi pus în slujbă pe idiotul X. în locul tempuului Y. O sebire pe don'zapciu. Eu îți vor da cheia. De aceia, pentru orice guvern e practic să zică în dese rânduri prefecților : «Și mai cu sémpus trup de zile! «nu dați cu ciomagul, căci de ciomag «vom peri! SERVICIUL TELEGRAFIC AL „ROMANULUI“ Colonia, 3 August. Gazeta de Colonia recunoște autenticitatea raportului secret al principelui de Bismarck asupra proiectului de căsătorie a principelui de Battenberg cu principesa Victoria, raport care fu publicat de Nouvelle Reine și care demonstra duplicitatea politicei d-lui de Bismarck în privința Rusiei. Agenția Havas. Amintiri din Pribegia după 1848. de ION GHICA (Urmare) (i) C. A. Rosetti lui lón Ghica la Constantino pol. .Paris, 12 rue, de l’Ouest, 16 Octombre, (1849). „Imlescu dator să epistolă, atât mai bine, acuma o sa’mi fii dator douo. Cu mine n’o sc ai nici vă dară certa pentru asemenea lucruri, ensa, pentru că nu ’miai respuns sunt silit a’ți mai spune că nu seia nici dorințele nici ideile tele; acele le sciu pentru ca esel român ca și mine, dar ceea ce nu sciu, este sistemul, calea, și Haie teze oficiate, ca se 4»c așa, prin care și cu care credi că putem ne redobândi o patria, s» .Isberiyca. Sa ’ți-nut opus, nii-se pare, pe ale mele, și-ți voi a mai spune când vei voi, ce cred eu ca putem și ce ar trebui se facem. Acum nie socotitor a-ți vorbi pufit...politica, -„Drept iu cit turcii vor trage acum sabie, sen case mai drept, credi ca Nici ae va scote sabia? ipi deca se va face vestigiul, creditu ca Turcii in sfârșit se vor desuepta ,pin letargia, din stupide acea tor ? Pin unul nu cred nici una nici alta; nu cred că Nicolae va instata, sâu de va inmsta, cred .a Turcii vor da tot și lotul și pe toți și nu vor goli iataganui. Nu cred iarăși ca Nicolae se va risca a deschide un resbel care póte fi peirea lui, in asemenea timp, și in sfârșit chiar daca turcul va goli iataganul, chiar daca Nicolae va fi atat de orb, incât se nu vede ca un resbel pote si peirea lui, tot nu cred ca turcii vor vedea că noi putem sa le fim de mare ajutor, ca putem sa -i scăpăm din peire, de vor voi se facă ceea ce se cuvine. Cu tote acestea ensa, deși nu cred (L) a se videa sRomânului de la 31 Iude gi 2 și 3 August nici în resboiu, nici că turcii vor înceta d’a fi turci, (ce se ’ți fac, nu cred că morții Invieza, și turcii sunt morți pentru mine); deși pe de altă parte sunt sigur, ca la întâmplare d’un minune ca acesta, tu ești destul a cârmui lucrurile, am socotit de cuviință a’ți spune și părerea mea. „Turcii se se înțelega cu noi mai intéiü în tote, sé ne dea firman, întărind anticele tratate și recunoscând întrega-ne și deplină independență. Apoi să ne dea bani și arme, se ne înlesnăseâ se intrăm incognito 4, 5 în țară; comandantul armiei se fie în înțelegere cu noi; și când va veni ora, se ne sculăm într’uă unire și se curățim țara de muscali, apoi se se tragă și chior;ora se’și alegă de bună voe omenii ce va voi s’o cârmuiască și modul guvernului ce ’i va plăcea ei, chiar și republică, și România una cu Moldavia îl va da 30.000 de soldați ca să combată pe căpitan Nicolae, póte chiar și ungurii, de le va înlesni mijlocele, deși prea tercia, însă se póte să isbutescă a rădica iarăși un armie. Acest sublim resbel va topi pe Nicolae, și republica română va esalta capelele și inimele; și eu unul, sunt sigur că lumea intrega ce turbeza in lanțurile ei se va rupe in acel moment. Am isprăvit; de m’ai înțeles atât mai bine pentru mine; de nu m’ai înțeles atât mai reu pentru noi. Tu vedi bine câ ași avea multe se ’uiific în acesta, dar este de prisos. De m’ai Înțeles, tu seii tot, de nu m’ai înțeles, oricât ași desvolta ideile mele ar fi de prisos, pentru că omul nu înțelege cea ce nu simte și nu crede. Nu ție numai ca pentru mine esci respunejâtor de binele și de zeul ce va eși. Déca nici unele din aceste vise nu se vor realisa, precum cred, n’ar fi cu putința ore să ne înțelegem cu tine cel puțin și să lucrăm ? Nu ai tu ca și mine asigurarea ca în curând — mâne póte, peste un an dup* !*•C'rahamul o se triumfe ? Nu trebue ori sa ne pregătim ca sé nu ne mai gasesY" I vresuntem datori se ne cream un pse pregătim mijlocele desrobirei, ș’apoi mijlo- cete da iuismem, d’a sădi libertatea ? Déca la puere, cu m .c’« uputiv cea ce trebue se tăcem după parerea mea; mai cu semn ea sper ca în luna acésta a seü in cea viitóre se isbutim a face aci mica societate de 6, 7, 10, ori câți ne va putea ajunge în idei, și se începem a lucra, de ce Ore se nu tii și tu cu noi și noi cu tine ? De ce puterile télé se se paraliseze nefiind sprijinite d’ale nóstre, șase nostre nefiind susținute dale lélé? De ce se nu fim un suflet in idei, precum suntem fii unei singure mame ? Acestea avem a’iifice d’o cam déta... „Arta te rog respectele mele soției télé și frațescile îmbrățișări lui Sergiescu, Ionescu, căruia sunt datorită epistola, și tuturor românilor ce vor voi să le primesca cu bucuria cu care le dau eu. „Trebile mele merg și mai reu decât ale télé, fie, noi nu vom peri. De vei voi sé’mi scrii, te rog a nu’mi scrie prin Golesc!. Primesce acum uă îmbrăți are de frate, pene la revedere. «C. A. Rosetti» Consiliul comunal al capitalei Ședința de ieri, Vineri 3 August Ședința se deschide la orele 3 și jumătate p. m. Se face apelul nominal. Presenți doi. Pache Protopopescu, primar, Blaramberg, gen. Florescu, Al. lonescu, Recenu, Zerlenți, Vernescu, dr. Severénu, Brătescu, Rioșanu, Râmnicenu, Naumescu, Paciurea, Ghermani, Alexandrescu, Șoimescu, Vrăbiescu și Economu. La ordinea filei: Organisarea gardei municipale D, secretar general al primăriei citește raportul comisiunei însărcinată cu studierea acestei cestiuni. In raport se face darea de somn asupra cercetărilor făcute de comisie și se descrie starea actuală a acestui serviciu, întocmit după un regulament din anul 1884. Se constată că efectivul acestor slujbași este insuficient: personalul pe lângă ea este restrâns ca numar, dar apoi i se impune fiecârui agent la munca continua de 14 ore pe ifi, iarna și vara, la fel. Asta este și neuman și păgubitor pentru comuna. Neuman lucru din partea celor ce au rânduit ca un om se muncesc pentru 70 lei pe luna pe frig și căldură atâta timp, și păgubitor pentru comună pentru că osteniți și desgustați, acești agenți nu’și pot face datoria în consciința. Numai astfel se pote explica contrabanda ce se face pe a Ji ce trece pe uă scară tot mai întinsă. Comisiunea propune în raportul său ca: se se mărescâ efectivul acestor agenți ; orice de muncă se se scada la 8 ore pe di; sé fie mai bine îngrijiți, deci atât armamentul lor să li se complecteze cu arme bune și sigure, cât și banii sé li se dea conform anotimpului ; ofițerii fertfiti, ie foști ofițeri în armata; se i -le ia în laftpș asupra căror nu sa portiijibe;. Tineru contradictoriu iegii Afara de asta, pentru a'i îmbărbăta i recompensa pe cei vrednici: «A li se dea recompensa, oi familiele celor caduți victime datoriei lor, sĕ se ajute din amenzile ce se fac, conform art. 68 din legea organisarei. Baracele în care stau acum, se se droga imediat, ca el în cele actuale nu mai e de trăit. Pentru a nu se fustra comuna cu acsizele, comisiunea e de opiniune ca comunelor limitrofe cu capitala se li se impune aceiași tacla, deorece altfel cumpărarea celor de la margini se va face în cârciumele și pravaliile comunelor rurale mărginașe, cr cel din raionul capitalei, comuna ense și păgubește cu atât mai ales, cu cât acele prăvălii și cârciumi vend mai adeseori marfa de contrabanda. In Francia numai astfel s’a putut pune capăt contrabandelor. Raportul se sfârșesce cu aretarea Statutului acestei noul organisari. D. gen. Florescu. Ca membru al comi- EDIȚA ROMANULUI 6 AUGUST 49 VAGABONDUL DE ENAULT Gi L. JUDICIS S’aprinsese într’adevĕr. In timpul desordinei care însoțise retragerea albăstruilor, Malo, care se distinsese atât prin îndrăsnela cât și prin siguranța loviturilor lui, putuse să pătrundă în castel fără ca să fie vedut de inamic. Se suise la etagiele superiore și prin ajutorul amnarului său aprinsese focul care nu întârziie de a face nisce ruini îngrozitore. Se vede în momentul acela flăcăul agâțat d’ua funie legată de una din ferestrele cele mai înalte ale castelului. Ajuns la u mică distanță de pământ banditul se lăsă să cadă în piciure, și alergă îndata spre a-l séi, mișcându-și carabina pe care n’o părăsise și scoțând strigate de triumf. — Bravo Malo ! Treanna e a nostra! urlară chouanil. La noutatea acestei catastrofe, consternațiunea apărătorilor castelului fu egala cu veselia inamicilor lor. Nu se gândiră înse a se preda, atât e de vioi și nestăpânit entusiasmul ce se aprinde în resbelele civile. Incongiurați de tóte părțile de morte, departe d’a căuta să încunjure loviturile sale grăbindu-se a implora mila învingătorilor, se jurară d’a nu datora scăparea lor decât curagiului și d’a se înmormânta până la cel din urmă sub dărâmăturile fumegânde ale fortareței, daca nu va putea se-șî facă loc, cu armele în mână, printre inamici. Deja incendiul cuprinsese jumătate din clădire. Ca parte din acoperiș se surpase cu un sgomot grasnic; zidurile crăpate se cetonau și amenințau de a înghiți sub ruinele lor pe apărătorii castelului de Treavna. Aceștia se retrăgeau în cât din fața flagelului, necedând teremul de cât pas cu pas, ca și cum ar fi sperat de a desarma necazul său prin puterea energiei și a îndrâsnelei. Curagiu inutil fiecare minut care se strecura lua câte uă speranță și aducea un nou pericol. Amenințați, urmăriți de flăcări, fură mai mult timp la adăpost de favorea omenesca; dar la un moment dat ajunse ca fierul să se unesca cu focul pentru a’i distruge. Un bucată de zid surpăndu-se două-data, ei se aflară descoperiți în fața inamicilor, cari, mirați de micul lor număr, îl somară numai decât ca să pună armele jos. Acei bravi omeni nu respinseră decât printr’un descărcătura generală a carabinelor lor, chouanii atunci disperați d’uă resistență atât de nebunescá, scoserâ un tiran teribil, și cu tote flăcările care îi amenința tot atât ca și pe adversarii lor, se repeziră cu toții la asalt. Se încinseră luptă grabnică, pe care nici un până n’ar putea-o representa. Mai mult timp țipetele murinzilor, dejunurile armelor de foc, trăsnetul ruinelor dărîmânduse când unul când altul, amestecându-se la mugetul incendiului ce ilumina cu lucirea lui sinistră acea scenă de desolare și carnagiu. Laurenția, îmbrăcată în alb, palidă ca un spectru, apărea adesea în mifiocul asediaților și le reînsuflețea arderea lor prin curagiosa ei atitudine. Dar numérul îl copleșia. Anca câteva minute și chouonii erau să fie stăpâni pe câmpul de bătaie. Grămădiți într’ua parte a castelului unde marchizul de Treanna agonisa în mijjlocul unui acces de durere și turbare, albastruri, reduși la u mână de omeni, era se piară fără dar și póte, când uăușese deschise cu bruschețe și lasă loc de trecare unei persane noul. Acesta era Tiburce. XIX Vagabondul, cu ochiul umflat, cu perul în desordine, cu’ă sabie scosă în mână, aparu chouanilor ca un fel de amenințare șl albăstruilor ca uă ultimă speranță de scăpare. Se opri un moment pe pragul acelui cuptor aprins, ale cărei sângerânde luciri se sfărâmau în schîntei, apoi pintr’uă săritură se puse în capul lor. — înainte flăcăi! strigă el c’uă voca tunatare ! Legoello, vîrîndu’și bonetul roșu pe ochi, îl urmă astfel ca și tovarășii lui, și toți isbind la drepta și la stânga cu patul pușcei dârîmă pe inimicii lor îndesuiți ca pe nisce ciuperci. Încă uă sforțare și inamicul, respins până în curtea castelului nu mai putea să se opună la retragerea aestor mână de bravi, pe cari fierul și flăcările nu putuse ca să-i învingă. In acest moment, în mijjlocul dejunurilor armelor de foc și trosnetul incendiului, un țipăt pătrunzător urmă într’un odaie vecină. Aprópe indata, un al douilea țipăt mai ascuțit pătrunse ca un fier roșiu inima lui Tiburcee. El recunoscu vocea Laurenției. — P’aci paci amicii mei ! strigi el arelând cu vârful săbiei partea castelului, de unde eșea aceste țipete de disperare. Lăsând atunci urmarea ciouanilor, Tiburce sări prin fum și grinzile aprinse, sparse printr’uă bătătură cu umorul uă ușă care i se opunea la trecerea sa, și cârlu ca trăsnetul cu totă escorta lui în mijlocul unei nouă scene de desolare și urare. Camera în care intrase astfel era aceia a marchisului. Pe jumătate în afară din pat, cu ochii aprinși, cu pumnii încleștați, cu trasurile feței vinete și contractate de convulsiunile furórei, bâtrânul gentilom scotea nișce țipete răgușite, în care hârîitul morței se confundau cu accentele turbare ; la câțiva pași de amiral sau Laurenția, palidă, sdrobită, pierdută, lupta cu disperare în contra a două Omeni cari se căsneau a o tîrî spreuă portă deschisă a parcului. La vederea albăstruilor, unul din acești omeni lăsă pe Laurenția și fugi afara din odaie. Acesta era Malo. Complicele său care nu era altul decât Fulbert de Pratennos, luă un pistol de la cingatóre și-l îndreptă spre Vagabondul; dar îndată Laurenția, se atârnă cu totă greutatea de brațul lui Fulbert, și făcu ca glonțul să devieze șterpelind numai capul liberatorului ei. In același timp, marchizul cânluse din pat și rostogolindu-se apucase de piciure pe inamicul lui. — Omorâ’l, Tiburce! strigă el c’uă voce năbușită. Omoră’l fără milă ! Tot vorbind astfel, bătrânul gentilom își vîrî unghiele în carnea inamicului său și’l sguduia c’uă putere supraomenesca. In timpul acestei lupte groznice, Fulbert care, printr’un rest de pudure, nu îndrăsnea a isbi p’un murind, spumegând de turbare. Tiburce îl scăpă de convulsive ale d-lui de Treaba strîngerile și arezându’i cu degetul al douilea pistol ce atîrna la cingatóre : — Intre noi doul, domnule vicomite! strigă el, îmi datoresci un revande! — Un duel! un duel cu mizerabilul acela! urlă marchisul rostogolindu-se pe scânduri; ești nebun Tiburce? Omoră’l omoră’s ca pe un câine! — Destul, domnule Tiburce! destul! se rugă la rîndu’l Laurenția alergând, pierdută de terore de la bărbatul său, atât de mult se temea pentru unul cât și pentru altul. — Mai puține politețe, pe toți dracii! strigă Bonel Roșu. La morte tâlharul! — Acest om îmi aparține ! Zise Tiburce cu uă violentă energie, respingând pe Legoello, înapoi toți! și d-tea Praternos, la zece pași. — Un duel în momentul acesta ! ’strigă Laurenția. Ah ! Tiburce, fiețî milă de mine ! fiețî milă de el, mai ales ! adăogă ea arătându’i c’un gest disperat pe marchizul de Treanna, care într’uă ultimă convulsiune, bătea cu fruntea sea sîngerândă la piciorele patului. Laurenția înțelegând că nu mai avea nimic de sperat decât în misericordia lui D-zeu, se lăsă să cadă în genuchi lângă soțul ei; își acoperi fața inundată cu lacrămi în co^furile sîngerânde, care trebuia în curând se se schimbe în lințoliu. (Va urma).