Romănul, ianuarie 1898 (Anul 42, nr. 2-22)

1898-01-14 / nr. 9

m Wl! De cum plec de la Ministerul meu, unde sunt copist și unde­­mi mănînc «inele una câte una, puind stăvilar atâtor vise făurite pe băncile liceului și realizate așa de dureros acuma, me ’n­­drept spre umila-mi colibă ce am închiriat-o în fundul unei mahalale, peste care liniștea și întunerecul doar sunt stăpîni. In calea-mi­ de séri, mă ’ntorc cu muncitorii, cari ies în câr­duri, cârduri de pe la diferitele fabrici. Ei par, venind înspre casă, veseli, grăbiți, de pare că cine știe ce fericire i-ar aștepta între cei patru pereți, mai a­­deseori goi și tapetați cu flori de ghiață. Dar oare odihna nu e î-n fericire ?—Și poate­ chiar unica lor fericire. Seara maa aseamăn lor și pier ca fie­care în întunecatele co­tituri ce duc spre casă. Dimină ca semnalul luptei pen­tru existență s’aude despicând văzduhul ca un cor feeric de sirene. Sute de fabrici își deschid iar porțile uriașe. Forțele omenești iar se ’ntrec cu torțele machi­­nelor. Iar mâini rupte...?iar L ex­­plozie... iar noi victime ! Din tumultul atâtor ființe, cari alărgă după o pâine, eu ră­sar cu inima palpitând în tă­cere pe sub o fereastră ce dă în cale-mi. Și nu­ e din de la Dum­nezeu­ să nu trec și să­­ nu-mi arunc privirea spre ea. Ce văd eu la acestă fereastră ?. O, dac’ați ști!... De-ați ști cum răsare printre florile roșii[știi al­­bastre niște ochi ]seducători ca de Nimfă. O copilă de pension oacheșe și leneșă, ,c*?e o­­ pisică. Privind în ochii ei, pare că su­­fletu-mi poposește la stația iubi­­rei mele dintâi. O, iubire dintâi, câte amintiri dragi­ nu răsar în urma ta !.... Pașii mi s’au încetinit. Aș voi să stau toată­­ ziua, privind­­o; dar deodată figura ursuză a șefului mi-apare în minte. Atunci îmi grăbesc iar pașii, până când mă trezesc iarăși, la oare­care distanță în fața unei alte copile. Acesta e blondă, cu ochii albaștri, cu obrajii ca două căpșunb E nemțoaică. Un tip desăvârșit de frumusețe clasică. Lucrăză la broderii scumpe cu mare artă. Privirele ei par așa de dulci. Ce harnică-!! Ș’aici altă haltă a iubirei, alt fior, alți pași încetinați. Nu trec două minute, până să mă satur de privirea ei și a frumóselor ei brodării, când i­­­rășî figura cea hâdă a șefului pare-mi-se c’o văd, de data asta amenințătoare și încruntată. Ș’acum îmi punc urechile de stridentele lui cuvinte....“ Te dau afar ! , dar nu-e frică să nu fi întârziat iar... Alerg ! Sbor ! Fugiți dulci iluzii! Sburați acolo, unde vă e închisorea, de unde veți eși iar întunecate și dăutate. Cancelaria vă e mor­mântul ! înainte, înainte dar spre cimitirul tinereței, și al vi­surilor de aur! ...Ei dar dacă s’ar naște toți sub greua norocului ! Eu n’ași fi rege ?.. Tu n’ai fi regina mea, iubito, care îți obosesc­ vederile, brodând pen­tru ca să-țî câștigi pâinea ?.. Nu știu ce farmec ne’nțeles naște în inima mea, când văd cele douăi copile, par’că n’ași mai fi pribeag. Par’că s’a înfrățit inima-mî cu amândouă,­­ Ochii mi s'au de prins să se vadă în fie­ce ou­ cu o privire de la ele mă simt mângâiat. C’un zâmbet, însufle­țit. Numai de un lucru sunt trist; că nui cred­­ că’at inima lor să ’ncolțăscă vr’odată iubirea mea Nu m’au cunoscut nici odată O, de-așî putea deslega vr’o­dată taina inimei, necunoscutei cea cu ochi albaștri! Atunci aș uita tóte mizeriile,istăvilare ne­fericitei mele­ viețî de copist! l­ Ajung la Minister. Ușierul mă salută, îi mulțumesc. Apoi îmi spune c’a întrebat șeful de mi­ne și iar a făcut gălăgie. N’a­puc să intru pe ușe, iată și șe­ful. Na ! Am pățit’o ! N­ salut.—„ Acuma se vine, domnule ? Mă ertațî!... Domnule, ’țî mai spui înc’odată că de nu te congelî te dau afară !— Tragic, îmi di­sei eu în gând. Dar, Domnule șef, iat’am venit.... Câte­va mi­nute întârziere, cred că....„ Ni­mic, nimic!“ N­îi voi face re­ferat !.. Și intră în biuroul lui supă­rat foc. Totul reintră în liniște. Camaradul meu de masă mă consoleze împărțind­ lucrările cu mine. El și, îl diseî eu, mană mare !.. Bacalaureat,[să munces­­ci pânăfdai pe brânci pentru 91 de lei pe lună și el, el șeful, un absolvent a 2 clase primare de pe vremea lui Papură-Vodă, să ia 700 de lei pe lună. Rușine pentru țara asta! Cumătră PONSON DU TERRATL ii­ Jurământul OAMENILOR roșii * VIII Marchisul de Villers se pregătesce a consuma trădarea sa Nu ma­i eram un amic, eram un rival. Mă duceam și prin urmare credea ei că, le las câmp liber. — Bagă de sémn! ’mi­­ jise Gaston de Lavenay.f Dacă nu te afli aci Duminică... — Ei bine ! — Noi vom răpi pe unguros­­cuța.! — Nu voi fi aci, dar soco­tesc forte bine, replicat, că d­acă sorțul me va destina... — Oh ! vom păstra jurăm­întul no­tru, fii liniștit, răspunse Mau­­revalles. Ac­ete cuvinte sunt produse pre care mustrări de buget. Oare, nu mergeam să trădez pe camarazii mei ? Un episod­­ din viața lui Saussier D. Paul Ginisty intoriseșce în Liberté următorul episod in­teresant, prin care arată cum a primit generalul Saussier, fostul guvernator "militar al Parisului, prima sa decorație in Crimeea. Era Înaintea Sevastopolului. Rușii încercaseră o ieșire, și, într-o sforțare disperată reu­șiseră să pue mâna palatului­­ șanț francez. Intre primul și al doilea șanț, lupta deveni­se o înv­erșunare teribilă. Doi tineri ofițeri din legiunea străină se remarcau­ prin im­­petuositatea lor. Unul era sub-locotenentul Gauthier, cel­­alt locotenentul Gaussier, doi amici intimi, cari se cunos­cuseră în Africa. Lupta a durat două ore te­ribile. Sub-locotenentul Gaut­hier, în învălmășală, a primit drept în piept glonțul unui pistol, pe care-l îndr­eptase a­­supra lui un general rus. Locotenentul Saussier, vă­zând pe camaradul său că­rând, a scos un strigăt de mânie. El și-a îndemnat îna­inte soldații, a spart rândurile inamice, ca și când ar fi cău­tat pe capete pe omul care-l împușcase camaradul. Dar înainte de a-i putea ajunge, căzuu și el la pământ, rănit de ROMANUL lovituri de baionetă. Séra, pe când­­ tăcea încă pe câmpul de bătai, mareșa­lul Canrobert i-a remis cru­cea. Locotenentul Saussier se informă de Gauthier și, au­zind că a murit, strigă : „Ce destin»! Acesta e o aventură forte simplă: un soldat în întrepiditate cu rivalizând un frate de arme. Ea are, insă, amă­nunte bizare. Gauthier, cel mai scump a­­mic al locotenentului Sausier, fusese omorât de tatăl său, generalul rus Porthikopolf. Mama lui Nicolas Gauthier fusese sedusă, odiniara, de a­­cest ofițer, pe atunci atașat militar al ambasadei ruse la Paris. El deșise să ia de so­ție pe această femee, pe care o iubea ; familia se opusese la acesta căsătorie și un or­din al împăratului, care fuse­se solicitat, îl rechemă în Ru­­sia.­El a trebuit să se supună dar era un om galant, hotă­rât a realisa angajamentul pe care-l luase. Scrisorile trimise de el la Paris au fost intercep­tate. El a fost trimis intr-un guvernământ îndepărtat. To­tuși, a reușit să trimită solis femeei care îl aștepta, și co­­respondența reîncepu între cei doi amanți despărțiți. In timpul acela, autoritatea im­­periala­ avea o imfluență ti­ranică asupra vieței private a ofițerilor ruși. Contele Port­h­ikopolf a fost anunțat că e­­xilul in care era ținul va fi ridicat, cu condiție ca el să ia de soție o femee pe care i-o alesese Țarul. El a refuzat. In timpul acesta, Francosa, căreia ii dăduse el­ cuvântul, a fost înșciințată de cele ce se petreceau. Dându-și soco­­tală că piedicile erau neînlă­­turabile, ea avu inspirația u­­nui sacrificiu generos și, prin o piesa minciună, ea ii scri­se că el ar trebui­ să o uite, că și ea se mărită. Contele a cre<juțin”realitatea­ celor ce i se spuneau. El s’a supus or­dinelor împăratului, s’a dus la Petersburg, unde i s’a dat un comandament. Trecu un șir de ani. In timpul răsboiului Crimeei, contele se afla printre apără­torii Sebastopolului, și era de­­partea de a bănui că ,prin te­iii sediatori se găsea un ténor o­­fițer—care era fiul lui.­ Acesta cu inima îndurerată, era ne­liniștit de sorta generalului, a făcut să-i fie descris și prin tote deslușirile pe cari le ce­ruse de la unii și de la alții, îl cunoștea ca și cum l’ar fi ve­stit. Ce fatalitate i-a pus pe amândoi, față în față, în tim­pul luptei! Sub­ locotenentul Gauthier, observând pe general, a întors arma pe care o îndreptase deja In contra­­ acestuia ; ge­neralul, n­eștiind nimic, n’a putut Înțelege acesta mișcare. Acesta era istoria pe care, in acel moment, singur, loco­tenentul Saussier o cunoscea prin confidențele amicului său, și care i-a smuls strigă­tul : «Ce destin !» Trebue să adaugăm că ge­neralul Porthikopoff a fost o­­morât și el, în aceeași­­ zi. Și iată cum generalul Saussier nu se pute gândi fără emoți­­une la prima medalie care i-a fost agățată la pept. ASTRONOMICE Iuțea la serelul în spațiu.­­ Comparând mișcările sere­lul cu aceea a celor 2000 de stele din catalogul Por­ter, d. Monck, astronom în Dublin, a găsit că suț­ila a­­cestui astru e cuprinsă între 16 și 24 k­ilometri pe se­cundă. Cifra acesta e cu mult superidră celor 7,6 chim. gă­siți altă dată de d. Struve. Sorele duce, așa dară, cu el întreg sistemul solar (pla­nete, sateliți, chiar și unele comete periodice) spre cons­telația lui Hercule, cu o tu­­țdlă de 20 de k­ilometri pe secundă.­­ Eclipsa totală de sere din 1900.—La 28 Mai 1900 va avea loc o eclipsă totală de sare, care se va vedea în Statele­ Unite. Pentru obser­varea acestei eclipse s-a procedat la instalarea a 66 de stațiuni în Virgina, Ca­rolina de Nord și de Sud, Missisipi. * ■—'C­er'— Hole­asupra viatul Regatul Carol 1877-78 XVII Răsboiul de asediu în jurul Plevnei. — Rahova Comandantul posițiunilor din fața mitropolului e colonelul Rosnovanu, care primește pe prinț. Brigada de infanterie și-a împins avant­posturilor la de­părtare de 1200 de metri, ocu­pând ast­fel înălțimile d-altă parte. Din ordinul de cea­­prin­țului, bateriile rădicate deschid fiocul nu numai asupra redutelor dușmane, ci și asupra turmelor cari pasc și cari sunt în vederea ; bateriile turcesc­ nu răspund de foc. Un detașament din divisiunea 4 română și din divisiunea 3 de grenadiri ocupă posițiunile din fața Opanezului și le întăresc. Pe întrega linie română până la Vid întăririle de pământ au fost înmulțite și s­ut așa de bine făcute, încât posițiunea pare a­­sigurată din ori­ce punct de ve­dere. Reservele sunt adăpostite sub corturi și în colibi; în sfâr­șit lagărul, din tote privințile, e un model de întreținere. Când prințul Carol se întorce sera la Poradim, primește de la marele duce vestea telegrafică cum că Osman pașa va respunde a doua 4i la ora 2> la cererea de a se preda ce i s’a făcut prin scri­sore ; acesta scrisore i-a fost dușit de un parlamentar. Lordul Beaconsfield a­­fi* la banchetul lordului major, dat la 29 octombrie, că Anglia a de­clarat încă de la începutul răz­boiului ruso-turc că va rămâne neutră pe cât timp nu va fi a­­menințat nici un interes englez ; despre trupele ruseșci a vorbit cu laude, 4*când că ele, chiar în înfrângerea lor, și-au­ dovedit bravura. «Anglia nu trebue să uite că țarul, în generozitatea care caracterisază, a arătat ca singur­ul scop al acestui resboiu, bună­starea poporelor creștine din Turcia.» Jules Grevy a fost ales pre­­ședinte al Camerei franceze de majoritatea republicană a acelei Camere. I Noembre.— Câtă grosă, îm­păratul se duce în trăsură la Bogot­a pentru a inspecta divisiu­nea 2 de grenadiri care trebue apoi să-și urmeze marșul peste Vid. Prințul Carol se duce și el după amiazi cu trăsura la Turcenița și ține acolo sfat cu generalul de Töleben asupra înaintării diferitelor părți de tru­pă în linia blocadei ; divisiunile X și 2 ale gardei și tiraliorii gar­­­de­ pot să înainteze peste 2 sau spre Orchaniech , divisiu­nea 2 de grenadiri va lua atunci locul lor ; divisiunea 3 a gardei române la Medinen-TrOen. Cer­cul trebue strâns și fortificat tot mai mult. Dincolo de Vid, unde e de presupus că Osman pașa e să facă încercarea de a sparge linia de asediu, trupele trebue să fie încă întărite. Séra vine la prinț generalul Strykov, cu rugăminte din par­tea marelui duce pentru ca prin­țul să bine-voiască a da ordin pentru înaintarea trupelor asu­pra Rahovei. De la prințesă, care în ulti­mul timp a fost bolnavă, sosesc vesel mai bine spre linișcirea soțului său îngrijat. Marele duce scrie prințului : De­ore­ce omenii competenți l-au asigurat că nu e nici un alt mij­loc de a se procura armatelor din Bulgaria lemne de­ foc, de­cât numai aducându-se aceste lemne în plute pe Olt și pe Dunăre, dînsul rugă pe pivnț să bine-vo­­iască a ordona ca podul de la Nicopole să fie deschis de două sau trei ori pe săptămână, pen­tru câte­va ore, până trec plu­­tile , să se facă așa ,încă ca să nu sufere circulația trupelor și a carelor. 2 Noembrie. — Noptea prințul primește prin marele duce răs­­punsul lui Osman pașa. Acesta nu și-a sleit insă tote mijlocele și de aceea nu pate încă să ca­pituleze, datoria sa de soldat îi impune să reziste p­nă la extre­mitate. Brătianu soseșce la Poradim, diosul pledeza prinț în pentru ca România să continue răsbo­­iul și după căderea Plevneș tri­­mițându-și trupele la cucerirea Rahovei și a Lom-Palancei. Prin­țul Carol îl declară că ideea u­­nei expedițiuni contra Rahovei a intrat deja în combinațiunile sa­le, însă că pererea sa este să se evite o campanie de iarnă. Colonelul engles Wellesley prînzeșce sera la prinț Dânsul își exprimă convinge­rea că răsboiul se va continua și în anul viitor și că atuci An­glia se va amesteca și ea în mod activ că nu va permite dată ca rușii să intre în nici o­ Cons­­­tantinopol. Contele istoriograful țarului, un Sollogub scriitor de multe genuri, se află de ase­menea la masă la prinț­ el­e un om plăcut de societate și un bun povestitor. Divisiunea 2 de grenadiri a ocupat acum posițiunile pe cari le avea până acum divisiunea gar­dei. 3 Noembrie. — înainte de a­­miazii|Brătianu ej|cu prințul. Co­lonelul Slăniceanu, care e la Os­trov, primeste ordin să merga în contra Rahovei : pentru aces­ta întreprindere el ars : reg. 10 dorobanți, câte un batalion din reg. I, 4 și 15, dorobanți pre­cum și o companie din reg . de dorobanți­ și o companie din ge­niu (în total 3700 de omeni de infanterie); pe lângă asta mai a­­re regimentele de călărași 2, 7 și 9, și 22 de tunuri. Colonelul Lupu e însărcinat să ia comanda trupelor concentrate la Bechet și să sprijine de a­­col cu artileria sa atacul lui Slă­­nicenu, maiorul din din flotilă Dimitrescu-Maican, primește or­din să observe monitorul turcesc care se află la Lom­palanca. După amiazi­ prințul se duce în trasurăjla Grivița, la spitale­le corpului TX ; tocmai târziu se întorce iar la Poradim de tre­ce din causa ceței grase, a fost ră­tăcit drumul dincolo de Sgale­­vitza, unde nu sunt copaci. Din cauza acesta, prințul ordonă ca să se însemne drumul prin mici movile de pământ la distanțe de câte 50 de metri. Pe întrega linie nu s’a petre­cut nimic nou­­efară luptă întreprinsă de de o mică generalul Scobelev în scop de a distruge a piesele de atac ale turcilor și cari ajunseră forte aprope de fortificațiile sale. Densul a izbu­­tit la acesta cu ore­cari perderi. Generalul Gurco se desparte de trupele române cari au­­ fost până aci sub comanda sa; el le dă un ordin de în care se lă­udă că au fost nu tot­deauna la înălțimea însărcinărei au meritat recunoscința lor și că ce i- a exprimat impăratul și „aliatul nostru, înălțimea Sa prințul Ca­rol“. (Va urma) Dar aveam un pretext : Con­tesa Haydn nu’I iubea, ca pe mine mă iubea !... Aveam cu mine, în câmp un fecior, Joseph care se afla in serviciul meu, și care ’mi este devotat până la fanatism. Joseph pusese seva pe cal, a­­găța genta de un creț atf­el și mă însoți. După o jumătate de ceas, eram împr­ejurul Fraulen­nului Pentru că nei apropiam de liniile de apă­rare pusei batista mea ful spadei, anunțându-loă în var­drept un sol. Porțile Fraulenu­lui se deschise înaintea mea„ când a­­rătai scrisorea marchizului de Langevin, pentru comandantul pieței. Maiorul Bergheimme primi pe câmp, deschise scrisorea mar­­chizului, a citi, a resciti, și ter­mină prin a me privi suriciând. — Fac pari, ’mi iu‘ matate din secretul d-tale ’1 am Tresări! — Oh ! dacă nu este ceia ce cred eu, atunci fii bine convins cum­’am să pun nici o pedi­­ca, eu... Tăceam. E mult timp, termină el, de când doream o­ nenorociri con­telui Mingreli. La numele acesta, o ușora roșață ’mi c­oloră buzele. Maiorul Borgheim era un ve­chiü curtezan, care avusese suc­cese mari la Viena, și chiar la Paris, unde fusese atașat la am­basadă tocmai In prima lui ti­nerețe Oh ! poți vă vorbesc­, cu mine,­­ml­­jise. Sciii tot și sunt mut $ véd totul și sunt mot așa­dar, noprea orb. Am pe­­trecută că al cât­ui ampresat lulea de ti­­nera contesă Haydn. — Domnule... — Și de­sigur, n’am să fiu­ tocmai eu, care să te trădez. U­­răsc pe conte și 'ți doresc din tot sufletul un deplin succes, pe­ângă fiica lui’ Mulțumit maiorului pentru do­rințele lui și ’I cerut permisiu­nea să merg să mă stabilesc, satis­­ăcut de libertatea ce’mi acorda­ ntr’o mahala a orașului Fransen, unde mă grăbii să’mî schimb vestmintele și să mă transform; ’mi pusei o barbă mare, mé mbrăcal cu costumul țâranilor unguri și mulțumită cunoscerea Imbel térei­lor, mé presentaiü. In otelul unde trăsesem, drept un bogat țâran din Ungaria o­­rientală, aducnd arenda stăpâ­nului său care se găsea pentru un moment In Frausen. Și totu­­ jiua o trecut cu căuta­rea mijlocului d’a răpi chiar în acea nópte pe frumósa ungurasca, de sub tirania conteslui, Nóptea sosi, mé dlusel ou noul meu costum, în strada aceia așa de posomîtâ, prin care deja stră­bătusem la tânăra fată. Femeia misteriosa mĕ aștepta pe pragul ușei bastarde. Tml luă în tăcere mâna, și mă con­duse prin mijlocul coridorului Întunecos, până la ușa acea se­cretă care da în buduarul con­tesei Haydn. IX Tony citește cel din urmă cuvînt din secretul [marchizului Tânăra fată— termină de citit Tony — mă așteptai cu nerăb­dare. Ea vocea meaj scose un strigăt de bucurie. — Ah ! vino iute, ’mi­­jise am o noutate pentru d-ta. — Vorbi­sce, ii răspunsei, să­rutându’i mâna. — Contele plecă. — Unde se duce ? — La Viena, unde împăratul T chiănia. — Și nu te ia cu el ? — Ar vrea el, dar, mă pre­tind că sunt bolnavi­­i consimte să te lase aci? h [ nu, mă trimete in cas­telul *ca de pe țărmurile Du­nărei,, Și­ aceste cuvinte fură pronun­țate cu un ton așa de simplu și atât de convingător, în­cât bă­trânul serv, răspunse : — Adevărat Când stăpânul nu mai este acolo, urmezi neapărat ca câinele de pază să fie în lo­­cu-i. Voi face ceia ce -mi ai tji», amice. — Ei bine­­ pe mâinejfreluă Tony. Ast­fel după cum m'a ru­gat marchizul, voi veni să înștiin­țez pe marchisa.... după ce dânsa va fi gustat cea din urmă plăcere cerută de la soțul său. După acesta cuvinte, tenorul se depărtă și se Îndreptă spre piața Royale. Voia să depuie până a doua zi­. cadavrul mar­chizului la D-nn Toino D. Mare ’i fu mirarea, când veiau piața de obicei o pustie la o a­­semenea oră, plină de Casa lângă care marchizul lumei fu­sese lovit, era luminată și des­chisă ; numerose grupe de omeni vorbiau misterios la portă. Tony se apropie și ascultă. —­ Nu mai esti de loc sigur de viață aci în Paris, <Țcea ,un bogătaș. — Dar, aci trebue să se fi în­tâmplat vr’un duel, replica altul. — Eu nă mărturisesc că nu e nimic de­cât un asasinat. Instictiv Tony, ’șl tjise că da­toria lui este să tacă de­o­cam­dată. — Dacă vorbesc, cugeta el, mă vor duce la poliție, unde voi pierde mult timp. Am altă grijă de satisfăcut. FELURIMI Prorocirea unui filolog.— Dacă credem predicerile un­nui filolog rus, care publică într’o revistă străină un stu­diu curios asupra deosebirei limbilor actualminte vorbite în cele cinci părți ale lumei, peste două veacuri de acum înainte nu vor mai fi de­cât trei limbi vii: limba rusescă, englezesca și chi­neză. Tote cele­l­alte i­­diome — și numărul lor se ridică aicl la trei milione— vor fi uitate. In vocul al 21-lea, după scriitorul rus, Europa con­­tinentală și Asia întrega. Și tot amestecându-se prin mulțime, asculta un cuvânt de colo, nu altul de dincolo. După câte­va minute, scia că corpul marchizului, găsit de trecătorii cari sculase bucătarii în piciore, î 1 transportase în privința mor­ților. In epoca acesta, se chiamă morgă. Cavoul morților se afla în sub­solul Inchisorei Châtelet. La etatea de 16 jani, cine va dispune de pași spraveni. Tony sosi la Châtelet de­odată cu a­­genții poliției care duceau patul. O frică ’I cuprinse. Se gândea : — Dacă cine­va ar găsi prin postuarele marchisului vr’o hârtie sau dacă l’ar recunosce vr’o per­­sona de sigur că numai de cât se va duce să înștiințeze brusc pe femea sa. Trebue ca ea să impedic una ca acesta. Și, după ce se introduse in Cavoul morților, în urna agen­ților poliției se ascunse sub unul din multele paturi puse în cea d’Intâia sală, și așteptă ca toți să iasă afară. In timpul când păzitorul con­ducea afară,i­u felinarul în mână, pe toți agenții și tocmai când voia să incite ușa sălii, Tony, tuși ușor, că să nu-l sperie. (Va urma).

Next