Romănul, ianuarie 1898 (Anul 42, nr. 2-22)
1898-01-14 / nr. 9
m Wl! De cum plec de la Ministerul meu, unde sunt copist și undemi mănînc «inele una câte una, puind stăvilar atâtor vise făurite pe băncile liceului și realizate așa de dureros acuma, me ’ndrept spre umila-mi colibă ce am închiriat-o în fundul unei mahalale, peste care liniștea și întunerecul doar sunt stăpîni. In calea-mi de séri, mă ’ntorc cu muncitorii, cari ies în cârduri, cârduri de pe la diferitele fabrici. Ei par, venind înspre casă, veseli, grăbiți, de pare că cine știe ce fericire i-ar aștepta între cei patru pereți, mai adeseori goi și tapetați cu flori de ghiață. Dar oare odihna nu e î-n fericire ?—Și poate chiar unica lor fericire. Seara maa aseamăn lor și pier ca fiecare în întunecatele cotituri ce duc spre casă. Dimină ca semnalul luptei pentru existență s’aude despicând văzduhul ca un cor feeric de sirene. Sute de fabrici își deschid iar porțile uriașe. Forțele omenești iar se ’ntrec cu torțele machinelor. Iar mâini rupte...?iar L explozie... iar noi victime ! Din tumultul atâtor ființe, cari alărgă după o pâine, eu răsar cu inima palpitând în tăcere pe sub o fereastră ce dă în cale-mi. Și nu e din de la Dumnezeu să nu trec și să nu-mi arunc privirea spre ea. Ce văd eu la acestă fereastră ?. O, dac’ați ști!... De-ați ști cum răsare printre florile roșii[știi albastre niște ochi ]seducători ca de Nimfă. O copilă de pension oacheșe și leneșă, ,c*?e o pisică. Privind în ochii ei, pare că sufletu-mi poposește la stația iubirei mele dintâi. O, iubire dintâi, câte amintiri dragi nu răsar în urma ta !.... Pașii mi s’au încetinit. Aș voi să stau toată ziua, privindo; dar deodată figura ursuză a șefului mi-apare în minte. Atunci îmi grăbesc iar pașii, până când mă trezesc iarăși, la oarecare distanță în fața unei alte copile. Acesta e blondă, cu ochii albaștri, cu obrajii ca două căpșunb E nemțoaică. Un tip desăvârșit de frumusețe clasică. Lucrăză la broderii scumpe cu mare artă. Privirele ei par așa de dulci. Ce harnică-!! Ș’aici altă haltă a iubirei, alt fior, alți pași încetinați. Nu trec două minute, până să mă satur de privirea ei și a frumóselor ei brodării, când irășî figura cea hâdă a șefului pare-mi-se c’o văd, de data asta amenințătoare și încruntată. Ș’acum îmi punc urechile de stridentele lui cuvinte....“ Te dau afar ! , dar nu-e frică să nu fi întârziat iar... Alerg ! Sbor ! Fugiți dulci iluzii! Sburați acolo, unde vă e închisorea, de unde veți eși iar întunecate și dăutate. Cancelaria vă e mormântul ! înainte, înainte dar spre cimitirul tinereței, și al visurilor de aur! ...Ei dar dacă s’ar naște toți sub greua norocului ! Eu n’ași fi rege ?.. Tu n’ai fi regina mea, iubito, care îți obosesc vederile, brodând pentru ca să-țî câștigi pâinea ?.. Nu știu ce farmec ne’nțeles naște în inima mea, când văd cele douăi copile, par’că n’ași mai fi pribeag. Par’că s’a înfrățit inima-mî cu amândouă, Ochii mi s'au de prins să se vadă în fiece ou cu o privire de la ele mă simt mângâiat. C’un zâmbet, însuflețit. Numai de un lucru sunt trist; că nui cred că’at inima lor să ’ncolțăscă vr’odată iubirea mea Nu m’au cunoscut nici odată O, de-așî putea deslega vr’odată taina inimei, necunoscutei cea cu ochi albaștri! Atunci aș uita tóte mizeriile,istăvilare nefericitei mele viețî de copist! l Ajung la Minister. Ușierul mă salută, îi mulțumesc. Apoi îmi spune c’a întrebat șeful de mine și iar a făcut gălăgie. N’apuc să intru pe ușe, iată și șeful. Na ! Am pățit’o ! N salut.—„ Acuma se vine, domnule ? Mă ertațî!... Domnule, ’țî mai spui înc’odată că de nu te congelî te dau afară !— Tragic, îmi disei eu în gând. Dar, Domnule șef, iat’am venit.... Câteva minute întârziere, cred că....„ Nimic, nimic!“ Nîi voi face referat !.. Și intră în biuroul lui supărat foc. Totul reintră în liniște. Camaradul meu de masă mă consoleze împărțind lucrările cu mine. El și, îl diseî eu, mană mare !.. Bacalaureat,[să muncesci pânăfdai pe brânci pentru 91 de lei pe lună și el, el șeful, un absolvent a 2 clase primare de pe vremea lui Papură-Vodă, să ia 700 de lei pe lună. Rușine pentru țara asta! Cumătră PONSON DU TERRATL ii Jurământul OAMENILOR roșii * VIII Marchisul de Villers se pregătesce a consuma trădarea sa Nu mai eram un amic, eram un rival. Mă duceam și prin urmare credea ei că, le las câmp liber. — Bagă de sémn! ’mi jise Gaston de Lavenay.f Dacă nu te afli aci Duminică... — Ei bine ! — Noi vom răpi pe unguroscuța.! — Nu voi fi aci, dar socotesc forte bine, replicat, că dacă sorțul me va destina... — Oh ! vom păstra jurămîntul notru, fii liniștit, răspunse Maurevalles. Acete cuvinte sunt produse pre care mustrări de buget. Oare, nu mergeam să trădez pe camarazii mei ? Un episod din viața lui Saussier D. Paul Ginisty intoriseșce în Liberté următorul episod interesant, prin care arată cum a primit generalul Saussier, fostul guvernator "militar al Parisului, prima sa decorație in Crimeea. Era Înaintea Sevastopolului. Rușii încercaseră o ieșire, și, într-o sforțare disperată reușiseră să pue mâna palatului șanț francez. Intre primul și al doilea șanț, lupta devenise o înverșunare teribilă. Doi tineri ofițeri din legiunea străină se remarcau prin impetuositatea lor. Unul era sub-locotenentul Gauthier, celalt locotenentul Gaussier, doi amici intimi, cari se cunoscuseră în Africa. Lupta a durat două ore teribile. Sub-locotenentul Gauthier, în învălmășală, a primit drept în piept glonțul unui pistol, pe care-l îndreptase asupra lui un general rus. Locotenentul Saussier, văzând pe camaradul său cărând, a scos un strigăt de mânie. El și-a îndemnat înainte soldații, a spart rândurile inamice, ca și când ar fi căutat pe capete pe omul care-l împușcase camaradul. Dar înainte de a-i putea ajunge, căzuu și el la pământ, rănit de ROMANUL lovituri de baionetă. Séra, pe când tăcea încă pe câmpul de bătai, mareșalul Canrobert i-a remis crucea. Locotenentul Saussier se informă de Gauthier și, auzind că a murit, strigă : „Ce destin»! Acesta e o aventură forte simplă: un soldat în întrepiditate cu rivalizând un frate de arme. Ea are, insă, amănunte bizare. Gauthier, cel mai scump amic al locotenentului Sausier, fusese omorât de tatăl său, generalul rus Porthikopolf. Mama lui Nicolas Gauthier fusese sedusă, odiniara, de acest ofițer, pe atunci atașat militar al ambasadei ruse la Paris. El deșise să ia de soție pe această femee, pe care o iubea ; familia se opusese la acesta căsătorie și un ordin al împăratului, care fusese solicitat, îl rechemă în Rusia.El a trebuit să se supună dar era un om galant, hotărât a realisa angajamentul pe care-l luase. Scrisorile trimise de el la Paris au fost interceptate. El a fost trimis intr-un guvernământ îndepărtat. Totuși, a reușit să trimită solis femeei care îl aștepta, și corespondența reîncepu între cei doi amanți despărțiți. In timpul acela, autoritatea imperiala avea o imfluență tiranică asupra vieței private a ofițerilor ruși. Contele Porthikopolf a fost anunțat că exilul in care era ținul va fi ridicat, cu condiție ca el să ia de soție o femee pe care i-o alesese Țarul. El a refuzat. In timpul acesta, Francosa, căreia ii dăduse el cuvântul, a fost înșciințată de cele ce se petreceau. Dându-și socotală că piedicile erau neînlăturabile, ea avu inspirația unui sacrificiu generos și, prin o piesa minciună, ea ii scrise că el ar trebui să o uite, că și ea se mărită. Contele a cre<juțin”realitatea celor ce i se spuneau. El s’a supus ordinelor împăratului, s’a dus la Petersburg, unde i s’a dat un comandament. Trecu un șir de ani. In timpul răsboiului Crimeei, contele se afla printre apărătorii Sebastopolului, și era departea de a bănui că ,prin teiii sediatori se găsea un ténor ofițer—care era fiul lui. Acesta cu inima îndurerată, era neliniștit de sorta generalului, a făcut să-i fie descris și prin tote deslușirile pe cari le ceruse de la unii și de la alții, îl cunoștea ca și cum l’ar fi vestit. Ce fatalitate i-a pus pe amândoi, față în față, în timpul luptei! Sub locotenentul Gauthier, observând pe general, a întors arma pe care o îndreptase deja In contra acestuia ; generalul, neștiind nimic, n’a putut Înțelege acesta mișcare. Acesta era istoria pe care, in acel moment, singur, locotenentul Saussier o cunoscea prin confidențele amicului său, și care i-a smuls strigătul : «Ce destin !» Trebue să adaugăm că generalul Porthikopoff a fost omorât și el, în aceeași zi. Și iată cum generalul Saussier nu se pute gândi fără emoțiune la prima medalie care i-a fost agățată la pept. ASTRONOMICE Iuțea la serelul în spațiu. Comparând mișcările serelul cu aceea a celor 2000 de stele din catalogul Porter, d. Monck, astronom în Dublin, a găsit că suțila acestui astru e cuprinsă între 16 și 24 kilometri pe secundă. Cifra acesta e cu mult superidră celor 7,6 chim. găsiți altă dată de d. Struve. Sorele duce, așa dară, cu el întreg sistemul solar (planete, sateliți, chiar și unele comete periodice) spre constelația lui Hercule, cu o tuțdlă de 20 de kilometri pe secundă. Eclipsa totală de sere din 1900.—La 28 Mai 1900 va avea loc o eclipsă totală de sare, care se va vedea în Statele Unite. Pentru observarea acestei eclipse s-a procedat la instalarea a 66 de stațiuni în Virgina, Carolina de Nord și de Sud, Missisipi. * ■—'Cer'— Holeasupra viatul Regatul Carol 1877-78 XVII Răsboiul de asediu în jurul Plevnei. — Rahova Comandantul posițiunilor din fața mitropolului e colonelul Rosnovanu, care primește pe prinț. Brigada de infanterie și-a împins avantposturilor la depărtare de 1200 de metri, ocupând astfel înălțimile d-altă parte. Din ordinul de ceaprințului, bateriile rădicate deschid fiocul nu numai asupra redutelor dușmane, ci și asupra turmelor cari pasc și cari sunt în vederea ; bateriile turcesc nu răspund de foc. Un detașament din divisiunea 4 română și din divisiunea 3 de grenadiri ocupă posițiunile din fața Opanezului și le întăresc. Pe întrega linie română până la Vid întăririle de pământ au fost înmulțite și sut așa de bine făcute, încât posițiunea pare asigurată din orice punct de vedere. Reservele sunt adăpostite sub corturi și în colibi; în sfârșit lagărul, din tote privințile, e un model de întreținere. Când prințul Carol se întorce sera la Poradim, primește de la marele duce vestea telegrafică cum că Osman pașa va respunde a doua 4i la ora 2> la cererea de a se preda ce i s’a făcut prin scrisore ; acesta scrisore i-a fost dușit de un parlamentar. Lordul Beaconsfield afi* la banchetul lordului major, dat la 29 octombrie, că Anglia a declarat încă de la începutul războiului ruso-turc că va rămâne neutră pe cât timp nu va fi amenințat nici un interes englez ; despre trupele ruseșci a vorbit cu laude, 4*când că ele, chiar în înfrângerea lor, și-au dovedit bravura. «Anglia nu trebue să uite că țarul, în generozitatea care caracterisază, a arătat ca singurul scop al acestui resboiu, bunăstarea poporelor creștine din Turcia.» Jules Grevy a fost ales președinte al Camerei franceze de majoritatea republicană a acelei Camere. I Noembre.— Câtă grosă, împăratul se duce în trăsură la Bogota pentru a inspecta divisiunea 2 de grenadiri care trebue apoi să-și urmeze marșul peste Vid. Prințul Carol se duce și el după amiazi cu trăsura la Turcenița și ține acolo sfat cu generalul de Töleben asupra înaintării diferitelor părți de trupă în linia blocadei ; divisiunile X și 2 ale gardei și tiraliorii garde pot să înainteze peste 2 sau spre Orchaniech , divisiunea 2 de grenadiri va lua atunci locul lor ; divisiunea 3 a gardei române la Medinen-TrOen. Cercul trebue strâns și fortificat tot mai mult. Dincolo de Vid, unde e de presupus că Osman pașa e să facă încercarea de a sparge linia de asediu, trupele trebue să fie încă întărite. Séra vine la prinț generalul Strykov, cu rugăminte din partea marelui duce pentru ca prințul să bine-voiască a da ordin pentru înaintarea trupelor asupra Rahovei. De la prințesă, care în ultimul timp a fost bolnavă, sosesc vesel mai bine spre linișcirea soțului său îngrijat. Marele duce scrie prințului : Deorece omenii competenți l-au asigurat că nu e nici un alt mijloc de a se procura armatelor din Bulgaria lemne de foc, decât numai aducându-se aceste lemne în plute pe Olt și pe Dunăre, dînsul rugă pe pivnț să bine-voiască a ordona ca podul de la Nicopole să fie deschis de două sau trei ori pe săptămână, pentru câteva ore, până trec plutile , să se facă așa ,încă ca să nu sufere circulația trupelor și a carelor. 2 Noembrie. — Noptea prințul primește prin marele duce răspunsul lui Osman pașa. Acesta nu și-a sleit insă tote mijlocele și de aceea nu pate încă să capituleze, datoria sa de soldat îi impune să reziste pnă la extremitate. Brătianu soseșce la Poradim, diosul pledeza prinț în pentru ca România să continue răsboiul și după căderea Plevneș trimițându-și trupele la cucerirea Rahovei și a Lom-Palancei. Prințul Carol îl declară că ideea unei expedițiuni contra Rahovei a intrat deja în combinațiunile sale, însă că pererea sa este să se evite o campanie de iarnă. Colonelul engles Wellesley prînzeșce sera la prinț Dânsul își exprimă convingerea că răsboiul se va continua și în anul viitor și că atuci Anglia se va amesteca și ea în mod activ că nu va permite dată ca rușii să intre în nici o Constantinopol. Contele istoriograful țarului, un Sollogub scriitor de multe genuri, se află de asemenea la masă la prinț ele un om plăcut de societate și un bun povestitor. Divisiunea 2 de grenadiri a ocupat acum posițiunile pe cari le avea până acum divisiunea gardei. 3 Noembrie. — înainte de amiazii|Brătianu ej|cu prințul. Colonelul Slăniceanu, care e la Ostrov, primeste ordin să merga în contra Rahovei : pentru acesta întreprindere el ars : reg. 10 dorobanți, câte un batalion din reg. I, 4 și 15, dorobanți precum și o companie din reg . de dorobanți și o companie din geniu (în total 3700 de omeni de infanterie); pe lângă asta mai are regimentele de călărași 2, 7 și 9, și 22 de tunuri. Colonelul Lupu e însărcinat să ia comanda trupelor concentrate la Bechet și să sprijine de acol cu artileria sa atacul lui Slănicenu, maiorul din din flotilă Dimitrescu-Maican, primește ordin să observe monitorul turcesc care se află la Lompalanca. După amiazi prințul se duce în trasurăjla Grivița, la spitalele corpului TX ; tocmai târziu se întorce iar la Poradim de trece din causa ceței grase, a fost rătăcit drumul dincolo de Sgalevitza, unde nu sunt copaci. Din cauza acesta, prințul ordonă ca să se însemne drumul prin mici movile de pământ la distanțe de câte 50 de metri. Pe întrega linie nu s’a petrecut nimic nouefară luptă întreprinsă de de o mică generalul Scobelev în scop de a distruge a piesele de atac ale turcilor și cari ajunseră forte aprope de fortificațiile sale. Densul a izbutit la acesta cu orecari perderi. Generalul Gurco se desparte de trupele române cari au fost până aci sub comanda sa; el le dă un ordin de în care se lăudă că au fost nu totdeauna la înălțimea însărcinărei au meritat recunoscința lor și că ce i- a exprimat impăratul și „aliatul nostru, înălțimea Sa prințul Carol“. (Va urma) Dar aveam un pretext : Contesa Haydn nu’I iubea, ca pe mine mă iubea !... Aveam cu mine, în câmp un fecior, Joseph care se afla in serviciul meu, și care ’mi este devotat până la fanatism. Joseph pusese seva pe cal, agăța genta de un creț atfel și mă însoți. După o jumătate de ceas, eram împrejurul Fraulennului Pentru că nei apropiam de liniile de apărare pusei batista mea ful spadei, anunțându-loă în vardrept un sol. Porțile Fraulenului se deschise înaintea mea„ când arătai scrisorea marchizului de Langevin, pentru comandantul pieței. Maiorul Bergheimme primi pe câmp, deschise scrisorea marchizului, a citi, a resciti, și termină prin a me privi suriciând. — Fac pari, ’mi iu‘ matate din secretul d-tale ’1 am Tresări! — Oh ! dacă nu este ceia ce cred eu, atunci fii bine convins cum’am să pun nici o pedica, eu... Tăceam. E mult timp, termină el, de când doream o nenorociri contelui Mingreli. La numele acesta, o ușora roșață ’mi coloră buzele. Maiorul Borgheim era un vechiü curtezan, care avusese succese mari la Viena, și chiar la Paris, unde fusese atașat la ambasadă tocmai In prima lui tinerețe Oh ! poți vă vorbesc, cu mine,mljise. Sciii tot și sunt mut $ véd totul și sunt mot așadar, noprea orb. Am petrecută că al câtui ampresat lulea de tinera contesă Haydn. — Domnule... — Și desigur, n’am să fiu tocmai eu, care să te trădez. Urăsc pe conte și 'ți doresc din tot sufletul un deplin succes, peângă fiica lui’ Mulțumit maiorului pentru dorințele lui și ’I cerut permisiunea să merg să mă stabilesc, satisăcut de libertatea ce’mi acorda ntr’o mahala a orașului Fransen, unde mă grăbii să’mî schimb vestmintele și să mă transform; ’mi pusei o barbă mare, mé mbrăcal cu costumul țâranilor unguri și mulțumită cunoscerea Imbel téreilor, mé presentaiü. In otelul unde trăsesem, drept un bogat țâran din Ungaria orientală, aducnd arenda stăpânului său care se găsea pentru un moment In Frausen. Și totu jiua o trecut cu căutarea mijlocului d’a răpi chiar în acea nópte pe frumósa ungurasca, de sub tirania conteslui, Nóptea sosi, mé dlusel ou noul meu costum, în strada aceia așa de posomîtâ, prin care deja străbătusem la tânăra fată. Femeia misteriosa mĕ aștepta pe pragul ușei bastarde. Tml luă în tăcere mâna, și mă conduse prin mijlocul coridorului Întunecos, până la ușa acea secretă care da în buduarul contesei Haydn. IX Tony citește cel din urmă cuvînt din secretul [marchizului Tânăra fată— termină de citit Tony — mă așteptai cu nerăbdare. Ea vocea meaj scose un strigăt de bucurie. — Ah ! vino iute, ’mijise am o noutate pentru d-ta. — Vorbisce, ii răspunsei, sărutându’i mâna. — Contele plecă. — Unde se duce ? — La Viena, unde împăratul T chiănia. — Și nu te ia cu el ? — Ar vrea el, dar, mă pretind că sunt bolnavii consimte să te lase aci? h [ nu, mă trimete in castelul *ca de pe țărmurile Dunărei,, Și aceste cuvinte fură pronunțate cu un ton așa de simplu și atât de convingător, încât bătrânul serv, răspunse : — Adevărat Când stăpânul nu mai este acolo, urmezi neapărat ca câinele de pază să fie în locu-i. Voi face ceia ce -mi ai tji», amice. — Ei bine pe mâinejfreluă Tony. Astfel după cum m'a rugat marchizul, voi veni să înștiințez pe marchisa.... după ce dânsa va fi gustat cea din urmă plăcere cerută de la soțul său. După acesta cuvinte, tenorul se depărtă și se Îndreptă spre piața Royale. Voia să depuie până a doua zi. cadavrul marchizului la D-nn Toino D. Mare ’i fu mirarea, când veiau piața de obicei o pustie la o asemenea oră, plină de Casa lângă care marchizul lumei fusese lovit, era luminată și deschisă ; numerose grupe de omeni vorbiau misterios la portă. Tony se apropie și ascultă. — Nu mai esti de loc sigur de viață aci în Paris, <Țcea ,un bogătaș. — Dar, aci trebue să se fi întâmplat vr’un duel, replica altul. — Eu nă mărturisesc că nu e nimic decât un asasinat. Instictiv Tony, ’șl tjise că datoria lui este să tacă deocamdată. — Dacă vorbesc, cugeta el, mă vor duce la poliție, unde voi pierde mult timp. Am altă grijă de satisfăcut. FELURIMI Prorocirea unui filolog.— Dacă credem predicerile unnui filolog rus, care publică într’o revistă străină un studiu curios asupra deosebirei limbilor actualminte vorbite în cele cinci părți ale lumei, peste două veacuri de acum înainte nu vor mai fi decât trei limbi vii: limba rusescă, englezesca și chineză. Tote celelalte idiome — și numărul lor se ridică aicl la trei milione— vor fi uitate. In vocul al 21-lea, după scriitorul rus, Europa continentală și Asia întrega. Și tot amestecându-se prin mulțime, asculta un cuvânt de colo, nu altul de dincolo. După câteva minute, scia că corpul marchizului, găsit de trecătorii cari sculase bucătarii în piciore, î 1 transportase în privința morților. In epoca acesta, se chiamă morgă. Cavoul morților se afla în subsolul Inchisorei Châtelet. La etatea de 16 jani, cine va dispune de pași spraveni. Tony sosi la Châtelet deodată cu agenții poliției care duceau patul. O frică ’I cuprinse. Se gândea : — Dacă cineva ar găsi prin postuarele marchisului vr’o hârtie sau dacă l’ar recunosce vr’o persona de sigur că numai de cât se va duce să înștiințeze brusc pe femea sa. Trebue ca ea să impedic una ca acesta. Și, după ce se introduse in Cavoul morților, în urna agenților poliției se ascunse sub unul din multele paturi puse în cea d’Intâia sală, și așteptă ca toți să iasă afară. In timpul când păzitorul conducea afară,iu felinarul în mână, pe toți agenții și tocmai când voia să incite ușa sălii, Tony, tuși ușor, că să nu-l sperie. (Va urma).