Românul, iulie 1914 (Anul 44, nr. 62-87)

1914-07-22 / nr. 82

4 ANULI AL 44I-ea— No. 82 ROIEȘTE 31 NE! PUTEA ANUNCIURI Linia corp 7 pe o coloană în pagina III . » . 50 Dani linia corp 7 pe o coloană în pagina IV»30 bani Inserții și reclame în pagina III linia. • 2 lei A se adresai In România î la Administrația ziarului. La Rari», la d-nii John F. Jones & C-ie, 31 bis rue du Faubourg Montmartre La Berlin & Viena : la d-nii Rudolf Mosse &­0-10. La Geneve : la d-nii Haasenstein , Vogler­gi la toate agențiile de publicitate-REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Calea Victoriei No. 56 BLICUREȘTI, 21 BELIE Paeifssii si anlimiliiarist t $ 9 LA NOI ACȚIUNEA ANTIMIUTARISTA E i ' NAȚIONALA ȘI O TOADAKE Avem și noi antimilitariștii noștri; oi se afla în chip sporadic printre oa­menii și ziarele fară atitudini definite, și în chip constant între conducătorii partidului politic socialist român. Ceea ce e mai semnificativ e faptul că acești conducători nu fac numai o educație teoretică epitropișiților lor politici, dar vor să treacă la un antimilitarism... militant și pe cale de fapt să aducă lo­vituri ar­matei și apărării naționale. Astfel am asistat la acest fapt foarte straniu : în Austria unde există un partid socialist puternic, întărit încă și prin aspirațiunile naționale ale popoa­relor de șah hegemonia austro-ungară, în Austria unde s’a început un războiu ofensiv, partidul socialist nu a făcut de­cât o declarație platonică și nu a încer­cat să tulbure ordinea publică prin ma­nifestații de stradă, care, în acele mo­mente, ar fi fost o gravă atingere a u­­nității națiunei înarmate; în Germania unde o minoritate impozantă socialistă este prezentă în Reichstang, unde parti­dul socialist e deci­ o mare forță politi­că și nu o mică ceată de intruși turbu­lente și unde s’au sprijinit și se spriji­nă pe față tendințele ofensive ale Aus­triei aliate, nu s’au făcut manifestații antimilitariste, cu toate că o mobilizare generală se pregătește și „cea mai gro­zavă catastrofă ce s’a văzut pe această lume“ se apropie prin chiar faptul a­­cestei mobilizări; chiar în Franța, un­de și majoritatea guvernamentală are idei atît de înaintate și unde în parti­dul socialist există o mare fracțiune de un antimilitarism agresiv, nu s’au pro­dus mișcări antimilitariste cu un ca­racter prea grav cu toate că Rusia „țaristă“ a mobiliza­t și deci mo­bilizarea și războiul se pot apropia și pentru poporul francez; în Italia de a­­sem­eni și chiar în Rusia, greva genera­lă din Petersburg are un caracter eco­nomic și nici de cum unul politic. Iar cindt partidele socialiste din marile State europene, care dau tonul de pace sau de războiu în aceste momente gra­ve nu se manifestă pe cale de fapt și, pe cît se poate secondează acțiunea gu­vernamentală pentru cauza mare a pă­cii, la noi, unde partidul socialist e atît de neînsemnat în­cît n’a putut avea în toată țara de cât cîteva sute de voturi, în alegerile generale la cel mai demo­cratic colegiu dintre colegiile actuale, se dedă la manifestații violente de stra­dă și vrea pe calea intimidării și bruta­lității să „impună“ punctul său de ve­dere ant­militarist. La noi socialiștii nu găsesc ceva ma bun de făcut în a­­ceste momente c­înd poate fi vorba de viitorul însuși al neamului romînesc, de­cît să dea spectacolul grotesc al ma­nifestației câtorva elemente o infimă și palidă minoritate din populația bu­­cureșteană, care nu se împacă cu riva­litate­­ dintre tripla alianță și tripla în­țelegere și vor să le dea lecții de cu­mințenie de pe trotuarul clubului so­cialist din București. Dacă n’ar fi de­cît îngustime de ve­deri la acești conducători socialiști, de­sigur că efectul final nu ar fi decit ridi­cul. Cînd regretatul Juarés declara c­ă gu­vern­­ul francez se silește să mențin­ă pa­­­cea europeană-coreligionarii săi apolitici de pe malurile Dîmboviței pun bețe în roate guvernului român pentru că ar vrea să tulbure acei­aș pace europeană... E destul să observăm diferența de ati­tudine pentru ca să ne convingem de diferența de nivel. Dar nu e numai inconștientă la a­­cești conducători socialiști; căci dacă ar fi și de bună credință, ar putea să învețe ceva din experiențele trecutu­lui, dar ei nu văd nimic, nu înțeleg ni­mic pentr­u că nu vor să vază și să în­țeleagă. Prea se repetă aceste manifestații or­i de cite ori poporul românesc întreg, de pretutindeni, vibrează într’aceiași simțire și trece la acte pentru asigu­rarea viitorului său sigur și neatîrnat. t­ A «s rm deducem din chiar această re­­ PRIMEJDIE­ gularitate că e un gînd­ dușmănos po­porului nostru ia baza tuturor acestor manifestări pacifice și antimilitariste. Cînd cu expediția noastră în Bulgaria, pacifiștii români s-au manifestat cu vi­­olența­ împotriva noastră, pentru că l-am­ oprit pe Bulgari de la cuceriri im­perialiste și am pus capăt măcelului din peninsula balcanică. Acum cînd noi nu avem alt gînd de­cît să ne garantăm, prin mijloace faci idee libera noastră desvoltare între Car­păți și Dunăre, și cînd primejdia războ­iului vine de aiurea, antimilitariștii ro­muni vor să desfacă unitatea sufletească a poporului romînesc, să aducă dezor­dinea și vrajba în clipele care pot f pentru noi supreme. Un asemenea gînd se califică prin el însuși, ori cît ar fi de frumoase princi­piile inoportune sub care caută să se disimuleze -oxo- INSEMN&RI POLITICE) Un cor straniu­: „Epoca“, „Adevărul“. Sindicaliști: In jurul scandalurilor provocate­­ [UNK]partidul socialist și de cei ce vor de să practice sabotajul la tramvaele comu­nale s’a alcătuit un straniu cor de opi­nii . Epoea, Adevărul, și sindicaliștii, care aprobă, aceste acte de sabotaj și a­­ei'sa guvernul care a voit să mențină ordinea ■precum îi indică însăși datoria sa de a spu cera.. Dacă sindicaliștii știu ce vor cînd cultivă asemenea manifestații, ceilalți sînt desigur cu totul inconști­enți. Sindicaliștii noștri evoluează din ce în ce mai mult spre anarhism, vă­­zîndu-se puțini și slabi, ci știu că prin m­ijlopcc­e legale de­spre e­i,inspirat prof­gramul partidelor socialiste reale de pretutindeni, nu pot săvîrși nimic. De­­ aicia recurg la violențe, care e sem­nul slăbichinei și la anarhie, pe care ,adarnic vor s’o boteze într’alt fel. Dar Epoca și Adevărul ? Epoca are o tipografie și un local. Adevărul are­­ tipografic, un local și e o societate pe b­țiuni, al cărei consiliu de adminis­­t­rație e răspunzător de mersul societă­ți. Dacă o parte din lucrătorii lor, nu grea greu desigur de instigat, sau dacă Mai ales, un partid politic ar căuta cu mijloace violente să le oprească în loc activitatea obicinuită, să le strice mo­toarele și mașinele din ateliere și să re­­upă gazetele pe stradă, oare nu ar fi de datoria ori­cărui guvern să le ia apa­rar­ea ? Atunci cum ? Societatea Comu­nală de tramvaie se află a­fară din log și ea poate fi sabotată fără nici un pre­judiciu pentru saboteuri ? Cu Admiirul discuția e închisă, căci răspunsul nu va și dat mai de mult. Cînd un grup de cetățeni făcea ma­­nifestații la Adevărul și, dacă ar fi fost instigați, nu ar fi stat la îndoială să-l... saboteze, indignați de încercarea de as­asinat asupra primului ministru, d. I. C. Brătianu, oare­cine cerea mai cu desperare sprijinul poliției și mitorită­­ții guvernului de­cît Adevărul ! De ce nu lăsa atu­nci Adevărul să se impună voința străzii în mersul întreprinderi­lor sale ! Și dacă la cîțiva­ sindicaliști le-ar veni gustul să... saboteze Epoca, oare guvernul nu ar trebui să intervină cu toate mijloacele cai să-i readucă la or­dine ? Cu ce drept scot atunci Adevărul și Epoca Societatea de Tramvai din lege fi încurajează pe saboteurii și pe anar­h­ista care vor să terorizeze Societa­tea, Capitala și foremul cu scandalu­­l î biri­lor violente ? Epoca e ziar de ordine. Să ia aminte și să mediteze. SPECTATOR 3 BANI EXEMPLAritiu Fundator; CA. ROSETTI Opera ttpiiisci — FOLOASELE ADUSE MESE' RIUȘILOR — Casa centrală a meseriilor și a asigu­rărilor muncitorești și-a întocmit sit­u­a­­ția activităței dela întemeere 1 Apr­lie 1012 pîn­ă lea. 31 Ianuarie 1914. . J. Din această situație reese destul de evident foloasele pe cari le-a adus me­seriașilor și modul cum se întrebuin­țează cotizațiunile muncitorilor. Pentru ca să nu se zică că vroim să cal­om­niem numai fără să aducem nici o dovadă în sprijinul afirmațiunilor noastre, nu vom face de­cit să reprodu­cem țifrele din situația oficială a Casei Meseriilor astfel ca toată lumea impre­una cu meseriașii să poată trage con­clu­ziile cele adevărate, încasările din timbre și alte cotizat­­iini privitoare la casa de ajutor pentru caz de boală, au fost în periodul dele Aprilie 1912—1 Aprilie 913 de 2.657,37 l­ei, bani 15. Din această sumă s’a chel­tuit 1.800.563 lei,­­bani 93, romi uimi un excedent de 856.811 lei, bani 22. Din suma cheltuită de 1.800.563 lei, 891.829 lei s’au dat meseriașilor diferite­­ajutoare pentru caz de boală, iar suma de 1.008.734 leii, a fost cheltuită pentru diferite spese de­ a­d­m­­i­nistrare a acestei case ca salarii și diurne funcționarilor, chirii și alte cheltueli de administrație. In pericolul de la 1 Aprilie 913 până la 31 Ianuarie 1914, se întîmplă acelaș lu­cru cu deosebire că această casă a dat un deficit de 395.741 lei, deși încasările în aceste nouă luni de zile au fost de 1.874.984 lei bani 90. Acest deficit, cei ce conduc Casa centrală a meseriilor îl explică prin faptul că au trebuit să se dea anul trecut ajutoare celor mobili­zați. Tot casa centrală însă arată că a­­jutoarele date meseriașilor mobilizați au fost de 471.702 lei. Din această scurtă expunere se poa­te ușor deduce efectele salutare pe care le-a adus vieței meseriașilor legea d-lui Nenițescu. NEGRU PE ALS Sursu­m Corda Este titlul articolului în care ziarul „Le Temps“ comentează manifestația eon­ii a războiului, pe care socialiștii au fă­cut-o la Paris în seara zii­lor dintre Austria și Serbm,și relațiuni- Iată ac­um fraza cu care ziarul francez își începe articolul: „Eri seară, Bulevardele Fălișului, au fost murdărite de o manifestație nele­giuită... De prisos să mai continuăm. Aprobăm din suflet verdictul pe care confratele nostru francez îl dă acestor manifestați­­uni„ care nu-și au rostul nici măcar în timp de pace dar­mite în ajunul unor e­­ven­imen­te atît de hotârîtoare pentru har­ta­ Europei si existenta popoarelor din vechiul continent. Nici odată mai mult ca în asemenea cazuri, strada n’are nevoe de o mai multă liniste. Ceea ce am recomandat noi la Bu­curești cu trei zile înainte, iată că se re­comandă și la Paris prin aceleași orga­ne ale presei a cărei datorie în momentele de față­ este să fie „națională” înainte de toate. Să continuăm dar să păstrăm atitudi­nea demnă a oamenilor conștienți de gra­vitatea momentelor prin care trec, dar tot deodată, siguri de forța și energia po­porului ce­ i '—'­Hin. Cei care­­ au nici un fel de răspundere și față de ei nu cultivă de­cît idealul unui meschin interes de o clipă, cei care și-au făcut o meserie din expansiunile crimi­nale cu care se excită mulțimea, cei care fac și refac, înoadă și de snoadă manifes­tație după manifestație si protestări du­blate de lașitatea unor eclipsări savante, aceștia trebuesc opriți să tulbure pacea străzilor în aceste momente cînd liniștea deplină, trebue să domnească în interio­rul țarei, tocmai pentru a putea auzi și mai bine, cel mai mic zgomot ce­ ar veni de peste graniță. KOH-Y-NOOR --------------------------DX0-------------------------- PACEA FEȚE ȘI SUBOBEȚE La toamnă ca să se întrunească la Viena conferința interparlamentară pen­tru pace. Se va întruni poate în schimb un nou Congres european,­­ tot pentru pacea... de după războiu. Ar fi și simetric. Se împlinește un se­col de la congresul din 1815| ------------------exo------------------­ aatus mmsp < : y‘r<r-, 1 '22 TALIEM ! LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE A țara VIVIS^un an 18 lei i, *%... șease filfsl - 1 in străinătate , un an 36 lei șease luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni A se adresa: In România: la Administrația ziarului și la oficiil* poștale. Paris: la «Agence internaționala de lournau» Sorbaty», jLa vieno: la d-nul I. Bettenbausen, StantsbahnhoE •La Geneve : Heinrich Massein. TELEFON No. 22/39 si 13/4T PREGĂTIRI DE RESBOIU Amenințare­ și pregătiri de războiu în fiecare țară din civilizata Europă ca și cum ar fi sosit ceasul răfuelei din urmă pe un pămînt pe care fiii oamenilor nu ■mai încap. Sunt cîteva milioane de oameni cărora știința și tehnica modernă le-a pus în mîinii cele mai perfecționate mijloace de distrugere și care așteaptă ca la un semn să distrugă ceia ce o jumătate de secol de „pașnică civilizație a acumulat; aceas­ta perturbare în viața atît de complicată a societăței moderne este o năruire sigu­ră a atîtor ramuri de activitate, în­cît dacă punem în balanță ceia ce pot cîștiga învingătorii și ceia ce vor pierde din punct de vedere economic și cultural cu­vintele lui Sir Grey că „acest conflict eu­ropean va fi cea mai mare catastrofă ce s’a văzut vre­odată pe această lume“ ca­pătă o aplicație tot atît de grozi și pen­tru învingători ca și pentru învinși. Tehnica militară modernă cere ca lovi­turile să fie repezi cînd inamicul nu e încă pe deplin pregătit și de aceia în fie­­ce clipă o simplă inspirație strategică poate aduce desnodămîntul pe care atîția ani de cult al păcii l au evitat. In acest caz nimic nu se poate prevedea. Vor tăcea diplomații, vor tăcea și ami­cii păcii și națiunile înarmate vor decide prin forț­a lor brutală și prin tăria lor morală, în suprema probă a câmpurilor de luptă, care are m­a­i mult „drept“ să trăiască și să-și impună voința în viito­rul „concert“ al Statelor europene. Noi putem aștepta în liniște acel mo­ment pentru că avem forța și credința necesară pe care să ne întemeiem drep­tul nostru de viață și gîndurile noastre de viitor. ANCHETA so chestia ordinei publice — ADVERSARII PARTIDULUI LI­BERAL ȘI AI SOCIETATEI­ CO­­MUNALE DE TRAMVAE, FAC O CONFUZIUNE VOITA — Se cunosc condițiunile în care autori­tățile publice au izbutit să asigure func­ționarea serviciului tramvaelor comu­nale, apărînd ordinea publică, cu aju­­torul armatei. , Adversarii pa­rtidului liberal, tsîndi» caliștii și acea parte a presei care di­l­eră împotriva guvernului și a societă­­ței de tramvai, încurajează anarhia, fac în această­­ privință o con­fu­zi­un­e voită, adică sunt pur și simplu de rea credință. In ade­văr, atît în întruniri publice cit și printr’o anumită presă să susține că armata a fost pusă la dispo­­zi­ți­unea societăței comunale de traum­vai, împotriva greviștilor, și că nu a­­cesta este rolul armatei, iar în conflict­­ul acesta dintre capital și muncă nu­ trebuia să se recurgă la ajutorul a­r­matei. Pusă astfel, chestiunea e așezată p­­ un teren cu desăvârșire fals. In conflictul propriu zis dintre socie­­tatea comunală de tramvai și persona­­­lul ei, nu a intervenit absolut nici o­ autoritate, în timpul din urmă. Prefec­tura politiei și primăria Capitalei au­ încercat în zadar o aplanare a conflic­tului. O parte din personal însă, destul de însemnată pentru a asigura bunul mers al vagoanelor de pe toate liniile,­ a acceptat condițiunile de muncă ale societăței, și, liberi, nesiliți de nimeni au vrut să reia lucrul. Pe de altă parte însă, greviștii au am­­enințat că, în caz cînd se va relua circulațiunea tramvaelor, ei vor sparge geamurile vagoanelor și vor căuta să împiedice cu forța circulațiunea. Așa­dar, atît ordinea publică, cât ș­i libertatea muncei erau grav amenința­­­te de o mînă de oameni, instigați de sindicaliști. Care era, în acest caz, datoria auto­­rităților . Nimeni nu va contesta, că autoritatea publică era datoare să asi­­­gure ordinea publică și libertatea mun­iei.De aceea s’a recurs la ajutorul eítori­va zeci de soldați din garnizoana Bucu­­rești. Trupele nu au fost puse, cum cu rea"­« credință s’a spus, în serviciul societă­» tot comunale. Ele n’au avut absolut nici un rol în rezolvarea grevei, ci nu­mai în serviciul ordinei publice, ceea ce este cu totul altceva. In adevăr, este cunoscut că ori de cîta ori ordinea publică, siguranța și liniș­tea orașului este amenințată de un grup de indivizi turbulenți, cum în speță sunt sindicaliștii, s’a recurs la a­­j­utorul trupelor din garnizoana Bucu­­rești. Sergenții de stradă, sau jandarmii, pedeștri nu pot asigura această ordi­­­ne, pentru simplul motiv că numărul­ lor este insuficient și sunt ocupați aiu­rea. Nu s’ar fi putut lua de pildă de la posturile lor sergenții de stradă, spre a fi postați numai pe liniile și în vagoar­nele tramvaelor. Aceasta este situați­unea și numai reaua-credință a adversarilor partidu­lui liberal poate să susțină că armata a putut să aibă alt rol decât acela nor­mal și firesc al apărărei ordinei pu­blice. CANDIDAȚII SUSȚINUȚI DE PARTIDUL NAȚIONAL-LIBERAL LA ALEGERILE PENTRU COLEGIUL I DE CAMERA DE ILFOV, CE VOR AVEA LOC. IN ZIUA DE 24 IULIE, SUNT: áSi s Du. C. ISTRATI FOST MINISTRU ,E£M. CCS LOG LÜ FOST VICE-PREȘEDINTE AL CAMEREI COSIST. A. PANAITESCU AVOCAT­­ SEMNUL PE BULETINUL DE VOT ESTE O CRUCE PLINA. I FOILETONUL ZLAUCILÎJ­ „ROMANUL“ 17 ARENE ÎNSÂNGERATE ROMAN DIN VIAȚA SPANIOLA DE B­LASCO IBAPUSZ » ■ [UNK] [UNK]«»­ »­BW -­ Viața lui Gallardo se schimbă cu to­tul din acea zi. Tineri din familii mari îl salutau și ședeau alăturea cu el pe terasa cafenelelor. Fetele bune care pi­na atunci îl hrăniseră și avusese grijă­­ de în­brăcămintea lui, fură îndepărtate încetul cu încetul cu un dispreț ama­bil. Bătrânul magistrat se retrase cu prudență, după ce primise de la prote­jatul său oarecare mici ofense și își dă­du gingașa sa prietenie la alți „mici“ începători. Direcția circului căuta pe Gallardo, și îl măgulea ca și cum ar fi fost un om însemnat. Cînd numele său era pe program, succesul era sigur: sală pli­nă. Poporul de jos aplauda cu entu­ziasm pe „ștrengarul senorei Augus­­tas“. Faima tînărului matador se răs­pândi murind în­ toată Andaluzia, Caretașul, fără ca cineva să fi recla­mat serviciile sale, se amesteca în toa­te și se constitui apărătorul intereselor cumnatului său. Antonio care se credea om cu cap și cu multă experiență în afaceri, făcea planuri.­­ Fratele tău, zicea el femeii sale, seara, pe căpătîiul patului conjugal, are nevoe de a fi asistat de un om practic care să-i administreze finanțele. Crezi tu că nu m’ași putea eu ocupa de acea­sta? Ar fi foarte bine pentru el. Mai bine ca Roger de Fior în persoană... Și pentru noi... Antonio vedea ea în vis cîștigurile e­­norme pe care avea să le aibă Gallar­do, și se gîndea la cei cinci copii cu ca­re îl dăruise Encarnacion, fără a ține seama de cei care aveau să mai vie, găsi­­ etiv un gol dfi o credință neobosită. Cine știe dacă averea unchiului nu va fi odată a nepoților?... Timp de un an și jumătate, Juan a­mori tauri tineri pe cele mai renumite piețe din Spania. Renumele său ajun­sese pînă la Madrid, și amatorii Capi­talei fură curioși de a cunoaște pe acel „băutandru din Sevila“ despre care vor­beau ziarele și pe care cunoscătorii din Andaluzia îl lăudau. Gallardo, urmat de o escortă de com­patrioți entuziaști care stăteau la Ma­drid, se preumbla pe trotuarul străzei Sevilla, pe lingă cafeneaua englezească. Fetele cu­ moravuri ușoare zîmbeau la măgulitoarele lui vorbe, lanțul gros de aur și diamantele mari pe care le cum­părase­­ cu banii cîștigați din debuturile sale, sau le luase pe credit, le lua ochii. Prin lux și invitații făcute la toți cei ce-l cunosc, un matador trebue să arate că are mai mulți bani decit are nevoe. Cit de uitate erau zilele cînd întovără­șit de sărmanul Chiripa, el rătăcise pe acelaș trotuar, ferindu-se de poliție, pri­vind matadorii cu ochii plini de râvnă și culegînd ca ceva de preț capetele ți­gărilor lor! Avu noroc, la Madrid își făcu mulți prieteni și un grup de entuziaști se al­cătui în jurul său. Fu proclamat „ma­tadorul viitorului“ și se minunau că nu i se dăduse încă întîietatea! v — Are să strângă bani cu grămada! zicea cumnatul său cătră Encarnacion. Are să devie arc­i-milionar, numai să nu fie împiedicat de vre-o lovitură rea. Viața în familie se schimbă cu totul. Gallardo care era acum în relații cu ti­neretul din societatea bună a Sevilei, nu mai dădu voe mamei sale să locu­iască în mizerabila căsuță a anilor de sărăcie. Dorea să închirieze o casă în cea mai frumoasă stradă a orașului, dar senora Augustias din dragostea pe care ființele simple o poartă la bătrâ­nețe locurilor unde și-au petrecut ti­nerețea, rămase credincioasă cartieru­lui Feria. Inchiriază dar un frumos aparta­ment, mama nu mai lucra, și vecinele o măguleau, pentru că în zilele de lipsă găseau la dînsa ajutor. In afară de bi­juteriile grele și bătătoare la ochi care împodobeau persoana sa, Juan mai a­­vea încă ceea ce pentru un torero, este luxul suprem: un frumos cal de rasă cu o șea turcească. Călărind în trup mic, trecea pe străzi, fără alt scop decît a­­cela de a fi salutat de numeroșii săi a­­mici care îi lăudau ținuta și-i strigau Olé! Uneori întovărășit de tineri din societatea înaltă se duceau călări în imașurile din Tablada, pentru a exami­na aib­iualele pe care alții aveau­ să le „omoare." — Cînd voi avea întîetatea... repeta el mereu ca și cum toate planurile­­ vii­torului atîrnau de acel eveniment. Pentru moment făcea o serie de pro­­ecte a căror îndeplinire va minuna pe maica sa, acea sărmană femee amețită d­e bunul train pe care îl ducea. Sosi în sfîrșit și ziua cînd avea să primească întîietatea, sau ziua cînd tre­buia să fie recunoscut în mod oficial ca matador. Un celebru maestru îi cedă spada și muleta în mijlocul arenei cir­cului din Sevila, și mulțimea înmăr­muri de entuziasm, văzînd cum dintr’o singură lovitură a bătu pe primul taur „regulat“ adică îndeplinind toate con­dițiunile cerute pentru a figura în cursele mari, care i se prezentă. Luna următoare, diploma acestui doctorat în tauromaehie fu consfințit pe „piața“ Madridului, unde un alt maestru, nu mai puțin celbru, îi dădu pentru a do­ua oară întăetatea, într’o cursă unde se luptau cu faimoșii tauri a lui Miura. Nu mai era începător; era acum ma­tador al cărui nume se vedea pe afișe alături de acelea ale bătrânilor toreros pe care îi admirase ca pe niște divini­tăți de care nu poți să te apropii pe cînd luase parte la luptele din provin­cii, își amintea cum așteptase pe unul din ei la o mică stație lîngă Cordova, pentru a-i pane țin­­­ui ajutor, în om­o mentul cînd acesta se urca în tren cu cadrilul său, și mîncase în acea seară mulțumită generoasei fraternități care există între acei ce poartă coleta, fra­ternitate în puterea căreia un matador care duce un lux princiar întinde un duro și o țigară derbedeului murdar ca­re abia începe cariera. Angajamentele începură a curge­ Toate circurile din peninsulă dorită sa-l aibă. Ziare speciale­­ popularizau portretele și biografia sa, împodobind debuturile lui cu diferite episode ro­mantice. El nu va întîrzia să cîștige su­me enorme de bani. Cumnatul primea vestea acestor sues­cese cu mutre răutăcioase și cu protes­tări: „Acest băiat era un ingrat! Că toți acei care se ridică prea repede. Antonio se ostenise atît pentru el, se arătase atît de inflexibil în discuțiile sale cu directorii, pe cînd luptase ca în­cepător!“ De cînd Juan ajunsese maes­tru însărcinase cu afacerile sale pe alt domn abia cunoscut, un oare­care don Jose care nu-i era rudă și căruia îi a­­răta multă stimă pentru motivul că a­­cesta era un bătrân cunoscător?­­^»»*■§1 . «VA­UPMUC

Next