Românul, iunie 1915 (Anul 46, nr. 388-417)
1915-06-10 / nr. 397
ANUL 4Ő-Iea— No. 397 VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ANUNCIURI Linia corp pe o coloană In pagina II. .60 bani Linia cop 7 pe o coloană In pagina IV. .90 bani Incerțiri reclame in pagina III linia. . 3 lei Are adresai In România t la Administrația ziarului. La Paris i la d-ni John F. Jones - C-ie, 31 bis m dn Faubourg Montmartre. La (Berlin & Vlena i la d-nli Budolí Mossa A C-i« La fienére t la d-nii Haasenstein & Vogler șl Ia toate agențiile de publicitate. Reicții. STR. ICADEMEI, Io.19 sCHimtTRI ț0 STRADA ACADEMIEI «0. 17 MERCURI 10 IUNIE 1915 LUMINEAZA-TE SI VEI F ABONAMENTE In țară . . an an 18 lei . . . șease luni S lei In străinătate , un an 38 lei . . . șease luni 18 hi Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecărei luni A se adresai In RoH Bfiniat la Administrația elarului și la oficiil poftele. *■* Perlat la «Agence Internationale de joumnan Gorbaty». La Viena s la d-nul I. Bettenhausen, Staatsbahnhs La Génévé t Heinrich Massein. TELEFON No. 57/20 și 22/39 Dintre marile puteri europene nu mai e nici una care să nu fi intrat în războiu. Italia a rămas cea din urmă, dar, după opt luni de îndoială a aruncat și ea spada în cumpăna care întărește viitorul Europei. Dintre micile Puteri europene Belgia, Serbia și Muntenegru au fost luate în vîrtejul războinic fără ca ele să fi dorit războiul, încit nu au mai rămas neutre decit țările Scandinave, Olanda, țările Iberice, Elveția și țările balcanice, Bulgaria, Grecia și Romînia. Au rămas neutre și neutralitatea lor continuă. Pentru nici una însă neutralitate nu înseamnă dezinteresare; pentru toate, dimpotrivă, doar cu excepția Elveției, războiul actual este o zguduire a însăși temeliilor pe care se sprijină existența lor, încit cele mai grave interesele sunt atinse într-un chip esențial. Astfel, în general, toate sunt interesate la sfîrșitul unui războiu care e, după cum l-am definit în atîtea rînduri, un războiu pentru sau contra unei anumite hegemonii. Vor dieta Germanii pacea viitoare? Vor dieta o aliații quadruple înțelegeri? Iată ce nu-i poate fi nimănui indiferent, căci de acest răspuns depinde orientarea unei întregi politici pentru lungi decenii în viitor. Dar în afară de acest interes general și principal, toate puterile neutre sau aproape toate, au interese speciale, puse în cumpăna războiului actual. Țările Nordice au vechi chestiuni naționale de deslegat, pentru care momentul de acum poate să nu li se pară nepotrivit. Suedia poate privi spre celălalt țărm al mării Baltice și Danemarca spre gîtul îngust al Iutlandei, care se sufocă în strîngerea executată la 1864. Portugalia are interese coloniale de apărat și în acelaș timp interesele aliatei sale Anglia. Spania are în vedere și coloniile sale învecinate și regimul viitor al mărei Mediterane, în care se cheltuește cea mai mare parte a vieții sale economice. Olanda e pasionată de viitorul regim al Rinului și de soarta Belgiei ocupate în sfîrșit țările Balcanice cu grave interese naționale, economice și politice, care le fac să fie cu totul cuprinse — în mod verbal — în războiul ce se desfășoară. In afară de aceste interese — oarecum permanente tangibile, în orice caz într’un viitor mai puțin apropiat — sunt interese imediate atinse grav de războiul european, care face ca neutrii să nu guste nici decum în mod integral deliciile păcei. Astfel blocadele executate în nord și sud au făcut ca viața economică a țărilor Scandinave, a Olandei și a țărilor Balcanice să fie în mare parte paralizată; comerțul exterior este redus la valori neînsemnate și viața economică internă este redusă, în cea mai mare parte, la condițiuni cu totul anormale, din lipsa materiei prime și a activării produse de contractul cu străinătatea. Țările scandinave sunt supuse unui riguros control în relațiile lor cu piețele externe iar Olanda se găsește încercuită și pe mare și pe uscat. Țările Balcanice sunt blocate în drumul lor prin Dardanele, și în marea Mediterană sunt supuse unui control care le desființează libertatea schimbului. Iată deci o situațiune care nu e de invidiat. Dacă nu li se cere încă sacrificiul sîngelui, li se cer cu toată rigoarea celelalte sacrificii lipsite de starea de războiu. Cine și-ar închipui pe neutri ca pe niște terții gaudentes, ar fi victima uneia dintre cele mai neîntemeiate iluziuni ce pot falsifica înțelegerea evenimentelor actuale. Dacă la aceste nenorociri se adaugă și ecourile nepoliticoase ale glasurilor din Statele beligerante care nu vor să înțeleagă atitudinea celor ce nu sunt în partida lor — se completează tabloul situațiunei morale și materiale a „prea fericiților“ neutri. Și dacă totuși neutrii, conștienți de interesele lor, nu se mișcă încă nici într’un sens, aceasta constitue o dovadă de fapt despre credința lor generală că la momentul de acum al războiului își apără astfel cu cea mai mare eficacitate aceste interese. Acestă observație de fapt, indiferent de motivele generale sau speciale pe care neutralitatea puterilor de al doilea rang s’ar întemeia, e pentru moment cea mai interesantă ce se poate face asupra atitudinei neutrilor. BUCUREȘTI, 9 IUNIE NEUTRII CEI CARI NU SUNT DE INVIDIAT Viata economicii după războiu —........... . — MĂRIREA IMPOZITELOR. — SARCINELE CETĂȚENILOR — Din nefericire războiul actual nu se anunță ca fiind spre sfîrșit. Credința că Germania nu va avea mijloace suficiente de hrană, sau nu va avea munițiuni s’a dovedit atît de exagerată încit unii publiciști francezi (în frunte cu Charles Humbert) a afirmat că lățirea "acestei opiniuni are o latură nefastă, căci creiază o stare de suflet nepotrivită realității. Deci, războiul actual nu este pe sfârșite. Nici puterile minunate, în oameni, în bravură, în avere ale Franței nu sunt pe sfîrșite, nici Rusia, cu imensul ei rezervoriu de oameni, nici Anglia cu puternica ei marină și situare geografică, cu averea ei nu se gândește la pace. Dar deși războiul actual e departe de a fi pe sfîrșite totuși de pe acuma spiritele științifice, și oamenii pentru cari viitorul nu este o dată neexistentă, ci din potrivă un factor care orientează calculele prezente, — acești oameni se preocupă de ce are să fie după războiu. Intr'un ziar comercial găsim un articol judicios, cumpănit în forță- mă și foarte gîndit în fond, semnat de un cunoscut publicist în chestiuni economice, d. Mircea Christian, prin care se analizează cum ar fi prefacerile economice ale statelor după ce salutara pace ar veni să pecetuiască sălbăticia de azi. Iată o parte din acest studiu: „Intri o conferință asupra urmărilor economice ale războiului în Austro-Ungaria, ținută de economistul Weckerle, în localul familiei luptătorilor din Budapesta, în chestiunea urmărilor financiare ale războiului, spunea: „Imensele cheltueli cauzate de purtarea acestui războiu apasă nu numai asupra noastră, ci poate mai mult la adversarii noștri“. Unul din cunoscătorii cei mai profunzi ai relatiunilor economice internaționale profesorul Julius Wolff a făcut socoteala, că, din cauza războiului, averea națională se va micșora în 9 luni în Germania cu 10 și jumătate miliarde în mărci, în Franța și Anglia cu 7 și jumătate miliarde mărci, în Rusia cu 4 și jumătate miliarde de franci. Cheltuelile războiului le socotește acelaș economist pentru 9 luni în Germania la 12 miliarde de mărci și la puterile din Tripla înțelegere la 25 miliarde. La acestea se mai adaugă cheltueli pentru reparațiuni, pensiuni și despăgubiri care numai pentru Franța se urcă la 12 miliarde. Rezultă, din cele ce preced, că în toate statele cele mari va avea loc o sleire economică care va exclude cu desăvîrșire o despăgubire de războiu mai însemnată. „Dacă vom ajunge să obținem o despăgubire de războiu aceasta ne va pune în poziția, spune profesorul Wolff, de a fi mai largi cu despăgubirile și pensiunile ce înșine vom avea de plătit și să întrebuințăm mijloace bănești mai multe pentru reînoirile și activarea vieței omenești. „Dacă însă cântărim urmările economic ale războiului, trebue să fim pregătiți la acea că noi înșine trebue să suportăm sarcinile acestui război“. Acoperirea cheltuelilor războiului va trebui făcută din veniturile statului și izvorul acestor venituri îl constitue venitul poporului. Trebue să fim de pe acum pregătiți la urcarea impozitelor“. Concluziunea aceasta, și anume creșterea impozitelor în viitor este una din cele mai grave, din cele mai dificile cari va ocupa pe financiarii de acuma. Rămîne la dibăcia financiarilor ca să se găsească formele relativ cele mai comode pentru ca cel puțin asieta impozitelor să fie echitabilă și ca perceperea lor să fie pe cît este cu putință mai puțin oneroasă. SEMPER. I *' Fondator : C. A. RUSETT1 Conservatorul nostru DE MUZICA - DEFECTELE DE ORGANIZARE ANIHILEAZĂ REZULTATELE BUNE — Printre instituțiunile noastre culturale, cari au rămas sub o organizare veche și care nu mai corespunde nici timpurilor și nici rezultatelor care se așteaptă de la activitatea lor este și Conservatorul de muzică, atît cel din București câți și cel de la Iași. Funcționînd aproape sub aceiași lege și regulament de organizare, sub imperiul cărora a luat ființă, — Conservatorul din București în special, — căci în decursul timpurilor modificările cari s’au adus, au fost de o minimă însemnătate, făcute în interesul persoanelor și nici de cum al instituțiunei, nu dă rezultatele bune ce le-ar putea da. Principala reformă făcută în organizarea ambelor Conservatoare a fost mai întotdeauna acela de a se înființa catedre pentru diferite specialități, acestea însă, trebue să o spunem cu tot regretul, nu în interesul propășirei instiituțiunei, ci al unor anumite persoane. In special acest lucru s’a întâmplat cu conservatorul din București, unde tot înființîndu-se mereu la catedre, s’a ajuns ca această școală să aibă azi la noi, mai multe catedre decît conservatorul din Paris. N’ar fi nimic însă dacă, — după cum am spus, — aceste catedre s’ar fi înființat în interesul bunului mers al instituțiunei, lucrurile însă au mers cu totul altfel, și azi constă tot răul. Să cităm exemple : La conservatorul de muzică din Bucureștii, de pildă, există șase catetedre de cint, din care una de operă și una de cor, aceste două din urmă însă funcționază aproape fără nici o deosebire de cele de cînt propriu zis. De asemenea există cinci catedre de piano. In schimb la conservatorul din București nu avem decît o singură catedră de principii, care mai poarttă și numele de catedră de solfegii. La clasa de principii trebuește să urmeze toți elevii, atît cei de la cînt cît și cei de la clasele de muzică intrumentală, așa că această clasă are o populație cam de 160 elevi, și nu are decît un singur profesor. Tot asemenea se întîmplă și cu armonia, la care iarăși trebue să urmeze toți elevii, dar care nu are decît tot un singur profesor și care mai trebue să mai facă, pe lingă armonie, contrapunctul și orchestrația. Să fie oare aceasta o bună organizare a unui institut muzical. La Conservatorul de muzică din Paris, există numai trei catedre de cînt și anume canto inferior, bel canto și clasa de operă, în schimb sunt cinci catedre de principii, cinci de armonie, trei de solfegii, două de orchestrație și două de contrapunct. Dar chiar dacă nu ne-am preocupa de numărul catedrelor să vedem cum se fac cursurile la catedrele care există și cari sunt rezultatele pe cari le fuc. • • Voi vorbi în special de catedrele de canto, deoarece catedrele de de muzică instrumentală, chiar așa cum sunt organizate, dau rezultate incomparabil mai bune ca cele de canto. La noi, profesorul de canto, — și aceasta nu trebue să supere pe nimeni, — face mai mult un curs mecanic. După ce elevul învață să solfegieze i se dă o bucată muzicală, pe care o învață cu profesorul său tot anul și pe care apoi o repetă la examen. Despre cursuri teoretice de enunție, dicțiune, intepretare etc., nu se prea știe la clasele noastre de cînt. Din această cauză un absolvent al clasei de cînt, nu prea știe mare lucru când părăsește conservatorul. In ceea ce privește clasa de operă, ea poartă doar numele de „clasă de operă” căci în definitiv și a ei nu se face de cit tot canto ca și la celelalte relase similare, iar despre clasa de cor, nici nu se prea știe dacă există sau nu, fiindcă nici anul acesta și nici anul trecut, la examenele de sfîrșit de an, n’am prea auzit vorbindu-se despre această clasă. * 0 Dar chestiunea este prea vasta și prea complicată pentru a o putea rezolva într-un articol de ziar, ceea ce putem afirma însă e să. Conservatorul de muzică dacă va mai continua să funcționeze sub actuala organizare, va deveni o inutilitate. St. BEȚE*" SURaGETE SE PUTEA ! La Sofia se judecă procesul unui complot contra regelui Ferdinand al Bulgariei. Organizatorul lui este un oarecare Serafim. Nici nu se putea să fie inspiratorul unui diabolic complot contra unui Suveran — decît un... Serafim. TOCMAI Amicul nostru . d. Fagure își termină articolul de aseară așa : „Să nu vie ceasul amar...“ Tocmai d-ta, d-le Emil, care te pretinzi... Fagure, să ne vorbești de ceasul... amar ! Italienii și Germanii sunt dușmani seculari. Aceasta este gândirea care vrea să capete cît mai multă crezare, decînd războiul italo-austro-german, a izbucnit spre surprinderea Germanilor, mai ales. Italienii urăsc pe Germani și prietenia faptice așadar, dintre italieni și germani, trebuia să încete tezi). Dar, — în afară de războiul actual, — unde e dovada afirmărilor acestora? Un talentat publicist francez, Henry Cochin, ne spune în „La revue Hebdomadaire“, că ea poate fi găsită în literatura italiană, — expresiunea cea mai profundă și adevărată a sufletului poporului entusiast de pe malurile Tibrului și cîmpiile mănoase ale Lombardiei. Și, ca dovedirea lui Henry Cochin să fie cît mai convingătoare, el se adresează literaturii italiene din secolul al XIV, — literatură reprezintată prin Dante și Petrarca, în primul rînd, împărații pe care Italia i-a văzut în secolul al XIV-lea, — ne spune publicistul francez, sunt cei mai puțin germani din împărații germani cari de la Otto cel Mare (sec. IX) stăpâneau asupra Italiei, ca împărați romani; împărații acestui secol sunt prinți din Casa de Luxemburg, — regi ai Bohemiei și domnind mai ales peste slavi. Sunt Henric VII și Carol IV. Dante a plâns cu desnădejde moartea lui Henric VII și face dintrânsul un gentilom jji un sfîmt. El l-a dus pînă în sînul Cercurilor Paradisului. Henric pare să fi fost un caracter nobil. In Henric VII, mort, Dante plîngea toate dorințele sale și toate speranțele sale. împăratul era german? Nu. El era Roman. Dar asupra Germanilor însăși, companionii împăratului, locotenenții săi și soldații săi, ce gîndea Dante? Dante califică pe precedenții împărați, pe toți aceia ce se numeau Rudolf sau Albert, cari nu erau destul de Romani, dar prea Germani, — cu numele de Tedesco! Cuvântul acesta nu are la Dante, nimic lingușitor. Vorbind de poporul german, Dante îi spune „Tedeschi lurchi“1. (infern XIX, 21). Henry Cochin, face astfel, mai departe, analiza acestor cuvinte: Ce înseamnă lurchi. El înseamnă bețivi. Ceva mai mult. Cuvintul vine dela latinul, turca, care el însuși derivă, se crede, din lura care înseamnă: burduf. Comentatorii spun că lurchi înseamnă „hrăpăreți și vorace“, sau hrăpăreți, imunzi și murdari". Lire, în versiunea sa a Infernului, traduce cuvântul prin corespunzătorul francez din acea epocă: lecheurs. El o înrudit cu lecator, echivalent cu lichard. Azi poporul Parisului numește pe bețivan cu epitetul, un licheur, Petrarca, a fost în tinerețea sa în Germania. Femeile i s’au părut frumoase și uneori făceau concurență d-nei Laura. Poetul mărturisește că dacă „Ar fi avut inima liberă ar fi putut să se înamoreze”. Dar el face o distincțiune între Germanii de la Rin, aceea pe care i-a cunoscut Românii, unde moravurile sunt dulci și spiritele cultivate, și regiunea barbară, pe care o definește vag, „cea de la Dunăre și Tanais”. De altfel, fiind în Colonia, era în Franța aproape și, Petrarca era de părere că limitele Galiei sunt marcate „de țărmul sting al Rinului”. Petrarca la aclamat pe Carol IV, cînd venise în Italia, împăratul părea că aduce pacea în cutele mantiei sale. Și, apoi el a fost foarte atent față de poetul italian. Se spune că la Avignon, el a știut să distingă într-un grup de doamne, pe Madame Laura și pe care o onoră cu un sărut pe obraz. In urma insistențelor împăratului, Petrarca plecă la Praga, cu toate abjurările lui Boccacio, care-l învinuia că vrea să ducă „la Teutoni, Musele și întregul Helicon”. Musele reveniră și Petrarca nu lăsă inima sa, dincolo de munți. El scrie împăratului: Tu ești împărat roman, și nu te gîndești decît la Bohemia ta“, sau, exprimîndu-și amărăciunea, scrie, împăratul a scăpat cu o diademă furată. Fondul inimei lui Petrarca, e în acea Viață a lui Cezar unde vorbind de numele de Kaiser, — de la Cesar, — spune: „Dacă acest mare nume a venit pînă la ei, e ca să fie pierdut“. Dar, despre poporul german: „Alta data, spune Petrarca, Germanii se dedau vânătoarei și brigandagiului in acest din urmă exercițiu le place și acuma a se deda“, daca sunt lăsați să o facă. (De viris illustribus, I. II, p. 272 și 436). Mai departe, Germania, din ada cul norilor varsă asupra Italiei o ploaie de fer“. In poezia sa Italia "mia, — prima expresiune a patriotismului italian, se găsește în versuri ca acestea: Nu vă convingeți încă, după atîtea dovedi, de minciuna Germanului! ...De minciuna Germanului care ridică degetul, pentru a înșela moartea! Ca și Dante și Petrarca, alți poeți din secolul al XIV, și-au exprimat ura contra Germanilor. Sunt: Fazio degli Uberti, Nicolo de Ferrare, Henry Cochin, își termină răsfoirea vrafurilor din secolul al XIV cu următoarea frază: Am putea continua să găsim dovezi de ura Italienilor contra Germanilor, și în scriitorii secolelor XV, XVI, XVII. Ar fi moton; cu cîteva mici excepțiuni, aproape aceiași notă de găsește pretutindeni. Dovada grea e așadar făcută. Rămîne acum, ca războiul deslănțuit între italieni și germani să continue moștenirea trecutului și să-i accentueze caracterele, pentru vremurile viitoare... VODA, n. I. DANTE și PETRARCA DESPRE ITALIENI — Poeții italieni din secolul XIV, depreciată pe germani — ÎNAINTE de lansare Ca balon captiv parvian Înainte da a fi lansat păstră observații asupra tras șastor inamice NEGRU PE ALB WATERtLOO 1.3 La 18 iunie st. n. s'au împlinit 100 de ani de la marea luptă dată pe cîmpia de la Waterloo, între francezi pe de o parte și germani și englezi de alta. Astăzi după 100 de ani, omenirea se găsește aproape tot atît de învrăjbită ca și atunci. Singura deosebim, ar fi că pe cină acum 100 de ani, în lupta de la Waterloo se punea capăt măcelurilor care au caracterizat așa zisa epocă Napoleoniană, astăzi aniversarea luptei de la Waterloo găsește popoarele Europei în plină vrășmășie, iar după unii, abia la începutul adevăratului războiu. Eroii acestei mari zile istorice sunt cunoscuți pentru a mai fi nevoe să revenim asupra lor. Napoleon Bonaparte, Blücher și Welington au trecut de mult din domeniul istoriei în al legendei. Nu știm dacă aceiași perspectivă se pregătește și eroilor războiului de azi. De o sută de ani însă, nu Europa, dar omenirea întreagă n’a cunoscut războiu mai sîngeros ca acesta. Se pare chiar că istoria repetîndu-se, din sută în sută de ani, procură omenirei cîte un asemenea spectacol, înarmînd pe unii contra prietenilor, de altă dată și în acelaș timp împrietenind pe alții tocmai cu dușmanii de acum un secol. ■ ; • ; v | :v Cele trei popoare care se găseau în luptă . Waterloo se găsesc în războiu și astăzi. Diferența este ca de data asta francezii nu mai sunt singuri și luptă împreună au englezii contra germanilor care atunci supan alături de insulari. Războiul actual, n’a avut încă un Waterloo. Lupte mari au fost și pe un front și pe un altul. Ele au fost poate chiar mai sîngeroase decît cea de la 18 iunie 1815, nici una însă n’a fost definitivă, așa ca să poată pune capăt măcelului și să aducă omenirei pacea dorită. Va veni și ziua aceasta, ziua cînd un nou Waterloo va încheia o nouă epocă războinică așa cum n’a fost înregistrată încă din secolul trecut?.... Iată prima și aproape singura întrebare pe care și-o pune toat lumea în ziua cînd aude că se priimuește aniversarea sîngeroasă a sgendarului Waterloo!... KOH-Y-NOOR. „Cuvântul Cetățenilor” împrejurările au creiat o nouă categorie de întreprinzători, cărora se spune că le merg afacerile de minune. Este vorba de întreprinzătorii de întruniri publice. Se ivesc comitete peste comitete, „Ligi“ peste „Ligi“, societăți peste societăți — de care nimeni n’a auzit vorbindu-se pînă atunci — se publică prin ziare și pe stradă manifestele lor și... Duminica viitoare se ține întrunirea. Cînd te duci acolo, — ce să vezi? Mici vînzători de ziare, țigani de pe la finale, olteni cari și-au lăsat coșurile afară și... cîteva figuri suspecte. Acestea din urmă alcătuesc elita întrunirilor și fac cerc în jurul marelui întreprinzător, încep cuvîntările fără început și fără sfîrșit. Vorbitorii se bat cu pumnii în cap, scuipă, dau din picioare și înjură fără nici o sfială. Suspecții bat cu bastoanele în dușumele și fac întreruperi: •— Așa el !, ." ! — Rușine lor! — La Morgă cu ei! — Numai după el! Cetățenii a doua lei bucata încep să se scagpine în urechi, să-și exploateze fosele nazale, să dea din mîni și din picioare. Unii adorm de scaune, alții se strecor și bini,or dispar unul ce imul din sală. Iratorul continuă și se însuflețeșc, ciută și declamă în fața scauneor goale. A doua zi — lucru curios — apar coloane întregi într’imele date despre „Marea întrunire dela °ostetlnicul Soli de la „Dăcia‘. Aceste caraghioslâcuri sunt întruni cetățenești, iar minvorii trotuaelor orașului sunt:... cetățenii cari și spun cuvânul. Tunăseștii sunt datorii clipelor de seamă prin care trecem , iar dancii de pe la binale înt... poporul! Suntem în contraricărui fel de agitații, fie pentru o idee, fie pentru alta, dar suntem i deosebire în potriva întreprinderilor de chestiuni naționale — >ro sau contra; — cari otrăvesc atiosfera prin cuvîntări nesănătoae și sufletele prin concepțiuni. Certenii cuminți își văd de nevoi și n ei la uliță spre a înlesni întrerinzătorilor să-și facă afacerile pe spinarea chestiunilor naționale, credem că sîntem ecoul tuturor ,amenilor cinstiți cînd facem acea ,fost SWSteam». , a* TIU , .