Românul, iunie 1915 (Anul 46, nr. 388-417)

1915-06-10 / nr. 397

ANUL 4Ő-Iea— No. 397 VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ANUNCIURI Linia corp pe o coloană In pagina II. .60 bani Linia co­p 7 pe o coloană In pagina IV. .90 bani Incerți­ri reclame in pagina III linia. . 3 lei A­re adresai In România t la Administrația ziarului. La Paris i la d-ni John F. Jones - C-ie, 31 bis m dn Faubourg Montmartre. La (Berlin & Vlena i la d-nli Budolí Mossa A C-i« La fienére t la d-nii Haasenstein & Vogler șl Ia toate agențiile de publicitate. Reicții. STR. ICADEMEI, Io.19 sCHimtTRI ț0 STRADA ACADEMIEI «0. 17 MERCURI 10 IUNIE 1915 LUMINEAZA-TE SI VEI F­ ABONAMENTE In țară . . an an 18 lei . . . șease luni S lei In străinătate , un an 38 lei . . . șease luni 18 hi Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni A se adresai In RoH Bfiniat la Administrația elarului și la oficiil poftele. *■* Perlat la «Agence Internationale de joumnan Gorbaty». La Viena s la d-nul I. Bettenhausen, Staatsbahnhs La Génévé t Heinrich Massein. TELEFON No. 57/20 și 22/39 Dintre marile puteri europene nu mai e nici una care să nu fi intrat în războiu. Italia a rămas cea din urmă, dar, după opt luni de îndoială a aruncat și ea spada în cumpăna care­­ întărește viito­rul Europei. Dintre micile Puteri europene Belgia, Serbia și Munte­­negru au fost luate în vîrtejul războinic fără ca ele să fi dorit războiul, în­cit nu au mai rămas ne­utre de­cit țările Scandinave, O­­landa, țările Iberice, Elveția și ță­rile balcanice, Bulgaria, Grecia și R­omînia. Au rămas neutre și neutralitatea lor continuă. Pentru nici una în­să neutralitate nu înseamnă de­zinteresare; pentru toate, dimpo­trivă, doar cu excepția Elveției, războiul actual este o zguduire a însăși temeliilor pe care se spriji­nă existența lor, în­cit cele mai grave interese­le sunt atinse în­­tr-un chip esențial. Astfel, în general, toate sunt in­teresate la sfîrșitul unui războiu care e, după cum l-am definit în atîtea rînduri, un războiu pentru sau contra unei anumite hegemo­nii. Vor dieta Germanii pacea viitoare? Vor dieta­ o aliații qua­druple înțelegeri? Iată ce nu-i poate fi nimănui indiferent, căci de acest răspuns depinde orienta­rea unei întregi politici pentru lungi decenii în viitor. Dar în afară de acest interes ge­neral și principal, toate puterile neutre sau aproape toate, au inte­rese speciale, puse în cumpăna războiului actual. Țările Nordice au vechi chestiuni naționale de deslegat, pentru care momentul de acum poate să nu li se pară ne­potrivit. Suedia poate privi spre celălalt țărm al mării Baltice și Danemarca spre gîtul îngust al Iutlandei, care se sufocă în strîn­­gerea executată la 1864. Portugalia are interese colonia­le de apărat și în acelaș timp in­teresele aliatei sale Anglia. Spa­nia are în vedere și coloniile sale învecinate și regimul viitor al mă­­rei Mediterane,­ în care se cheltue­­ște cea mai mare parte a vieții sale economice. Olanda e pasiona­tă de viitorul regim al Rinului și de soarta Belgiei ocupate­ în sfîr­­șit țările Balcanice cu grave inte­rese naționale, economice și po­litice, care le fac să fie cu totul cuprinse — în mod verbal — în războiul ce se desfășoară. In afară de aceste interese — oare­cum permanente tangibile, în ori­ce caz într’un viitor mai pu­țin apropiat — sunt interese ime­diate atinse grav de războiul euro­pean, care face ca neutrii să nu guste nici de­cum în mod integral deliciile păcei. Astfel blocadele executate în nord și sud au făcut ca viața economică a țărilor Scan­dinave, a Olandei și a țărilor Bal­ca­nice să fie în mare parte parali­zată; comerțul exterior este redus la valori neînsemnate și­­ viața eco­nomică internă este redusă, în cea mai mare parte, la condițiuni cu totul anormale, din lipsa materiei prime și a activării produse de contractul cu străinătatea. Țările scandinave sunt supuse unui ri­guros control în relațiile lor cu piețele externe iar Olanda se gă­sește încercuită și pe mare și pe uscat. Țările Balcanice sunt bloca­te în drumul lor prin Dardanele, și în marea Mediterană sunt su­puse unui control care le desfi­in­țează libertatea schimbului. Iată deci o situațiune care nu e de invidiat. Dacă nu li se cere în­că sacrificiul sîngelui, li se cer cu toată­ rigoarea celelalte sacrificii lipsite de starea de războiu. Cine și-ar închipui pe neutri ca pe niș­te terții gaudentes, ar fi victima uneia dintre cele mai neîntemeia­te iluziuni ce pot falsifica înțele­gerea evenimentelor actuale. Dacă la aceste nenorociri se a­daugă și ecourile nepoliticoase ale glasurilor din Statele beligerante care nu vor să înțeleagă atitudi­nea celor ce nu sunt în partida lor — se completează tabloul si­­tuațiunei morale și materiale a „prea fericiților“ neutri. Și dacă totuși neutrii, conștienți de interesele lor, nu se mișcă încă nici într’un sens, aceasta consti­­tue o dovadă de fapt despre credin­ța lor generală că la momentul de acum al războiului își apără ast­fel cu cea mai mare eficacitate a­­ceste interese. Acestă observație de fapt, indi­ferent de motivele generale sau speciale pe care neutralitatea pu­terilor de al doilea rang s’ar în­temeia, e pentru moment cea mai interesantă ce se poate face asu­pra atitudinei neutrilor. BUCUREȘTI, 9 IUNIE NEUTRII CEI CARI NU SUNT DE INVIDIAT Viata economicii după războiu­­ —..........­.­­ .­­ — MĂRIREA IMPOZITELOR. — SARCINELE CETĂȚENILOR — Din nefericire războiul actual nu se anunță ca fiind spre sfîrșit. Credința că Germania nu va avea mijloace suficiente de hrană, sau nu va avea munițiuni s’a dovedit atît de exagerată în­cit unii publi­ciști francezi (în frunte cu Char­les Humbert) a afirmat că lățirea "acestei opiniuni are o latură ne­fastă, căci creiază o stare de su­flet nepotrivită realității. Deci, războiul actual nu este pe sfârșite. Nici puterile minu­nate, în oameni, în bravură, în avere ale Franței nu sunt pe sfîrșite, nici Rusia, cu imensul ei rezervoriu de oameni, nici An­glia cu puternica ei marină și si­tuare geografică, cu averea ei nu se gân­dește la pace. Dar deși războiul actual e de­parte de a fi pe sfîrșite totuși de pe acuma spiritele științifice, și oamenii pentru cari viitorul nu este o dată neexistentă, ci din potrivă un factor care orientează calculele prezente, — acești oa­meni se preocupă de ce are să fie după războiu. Intr'un ziar comercial găsim un articol judicios, cumpănit în for­ță- mă și foarte gîndit în fond, sem­nat de un cunoscut publicist în chestiuni economice, d. Mircea Christian, prin care se analizea­ză cum­ ar fi prefacerile economi­ce ale statelor după ce salutara pace ar veni să pecetuiască săl­băticia de azi. Iată o parte din acest studiu: „Intri o conferință asupra ur­mărilor economice ale războiului în Austro-Ungaria, ținută de eco­nomistul Weckerle, în localul fa­miliei luptătorilor din Budapes­ta, în chestiunea urmărilor finan­ciare ale războiului, spunea: „Imensele cheltueli cauzate de purtarea acestui războiu apasă nu numai asupra noastră, ci poate mai mult la adversarii noștri“. Unul din cunoscătorii cei mai profunzi ai relatiunilor economi­ce internaționale profesorul Ju­lius Wolff a făcut socoteala, că, din cauza războiului, averea na­țională se va micșora în 9 luni în Germania cu 10 și jumătate mi­liarde în mărci, în Franța și An­glia cu 7 și jumătate miliarde mărci, în Rusia cu 4 și jumătate miliarde de franci. Cheltuelile răz­boiului le socotește acelaș econo­mist pentru 9 luni în Germania la 12 miliarde de mărci și la pu­terile din Tripla înțelegere la 25 miliarde. La acestea se mai adaugă chel­tueli pentru reparațiuni, pensiu­ni și despăgubiri care numai pentru Franța se urcă la 12 mi­liarde. Rezultă, din cele ce pre­ced, că în toate statele cele mari va avea loc o sleire economică care va exclude cu desăvîrșire o despăgubire de războiu mai în­semnată. „Dacă vom ajunge să obținem o despăgubire de războiu aceasta ne va pune în poziția, spune pro­fesorul Wolff, de a fi mai largi cu despăgubirile și pensiunile ce înșine vom avea de plătit și să întrebuințăm mijloace bănești mai multe pentru reînoirile și ac­tivarea vieței omenești. „Dacă însă cântărim urmările economic ale războiului, trebue să fim pregătiți la acea că noi în­șine trebue să suportăm sarcini­le acestui război“. Acoperirea cheltuelilor răz­boiului va trebui făcută din ve­niturile statului și izvorul acestor venituri îl constitue venitul popo­rului. Trebue să fim de pe acum pregătiți la urcarea impozitelor“. Concluziunea aceasta, și anume creșterea impozitelor în viitor este una din cele mai grave, din cele mai dificile cari va ocupa pe financiarii de acuma. Rămîne la dibăcia financiarilor ca să se găsească formele relativ cele mai comode pentru­­ ca cel puțin asieta impozitelor să fie e­­chitabilă și ca perceperea lor să fie pe cît este cu putință mai pu­țin oneroasă. SEMPER. I *' Fondator : C. A. RUSETT1 Conservatorul nostru DE MUZICA - DEFECTELE DE ORGANIZARE ANIHILEAZĂ REZULTATELE BUNE — Printre instituțiunile noastre cul­turale, cari au rămas sub o orga­nizare veche și care nu mai cores­punde nici timpurilor și nici re­zultatelor care se așteaptă de la ac­tivitatea lor este și Conservatorul de muzică, atît cel din București câți și cel de la Iași. Funcționînd aproape sub aceiași lege și regulament de organizare, sub imperiul cărora a luat ființă, — Conservatorul din București în special, — căci în decursul timpu­rilor modificările cari s’au adus, au fost de o minimă însemnătate, făcute în interesul persoanelor și nici de cum al insti­tuțiunei, nu dă rezultatele bune ce le-ar put­ea da. Principala reformă făcută în orga­nizarea ambelor Conservatoare a fost mai în­totdeauna acela de a se înființa catedre pentru diferite specialități, acestea însă, trebue să o spunem cu tot regretul, nu în in­teresul propășirei instiituțiunei, ci al unor anumite persoane. In special acest lucru s’a întâm­plat cu conservatorul din Bucu­rești, unde tot înființîndu-se me­reu la catedre, s’a ajuns ca această școală să­­ aibă azi la noi, mai multe catedre de­cît conservatorul din Paris. N’ar fi nimic însă dacă, — după cum am spus, — aceste cate­dre s’ar fi înființat în interesul­ bu­nului mers al instituțiunei, lucru­rile însă au mers cu totul altfel, și azi constă tot răul. Să cităm exemple : La conservatorul de muzică din Bucureștii, de pildă, există șase ca­tetedre de cint, din care una de ope­ră și una de cor, aceste două din urmă însă funcționază aproape fă­­ră nici o deosebire de cele de cînt propriu zis. De asemenea există cinci catedre de piano. In schimb la conservatorul din București nu avem de­cît o sin­gură catedră de principii, care mai poarttă și numele de catedră de solfegii. La clasa de principii trebuește să urmeze toți elevii, atît­ cei de la cînt cît și cei de la clasele de mu­zică intrumentală, așa că această clasă are o populație cam de 160 elevi, și nu are decît un singur pro­fesor. Tot asemenea se întîmplă și cu armonia, la care iarăși trebue să urm­eze toți elevii, dar care nu are de­cît tot un singur profesor și care mai trebue să mai facă, pe lingă armonie, contrapunctul și orchestrația. Să fie oare aceasta o bună or­ganizare a unui institut muzical. La Conservatorul de muzică din Paris, există numai trei catedre de cînt și anume canto inferior, bel canto și clasa de operă, în schimb sunt cinci catedre de principii, cinci de armonie, trei de solfegii, două de orchestrație și două de con­trapunct. Dar chiar dacă nu ne-­am preo­cupa de numărul catedrelor să ve­dem cum se fac cursurile la cate­drele care există și cari sunt rezul­tatele pe cari le fuc. • • Voi vorbi în special de catedrele de canto, de­oare­ce catedrele de de muzică instrumentală, chiar așa cum sunt organizate, dau rezultate incomparabil mai bune ca cele de canto. La noi, profesorul de canto, — și aceasta nu trebue să supere pe ni­meni, — face mai mult un curs me­canic. După ce elevul învață să solfegieze i se dă o bucată muzica­lă, pe care o învață cu profesorul său tot anul și pe care apoi o repe­tă la examen. Despre cursuri teo­retice de enunție, dicțiune, intepre­­tare etc., nu se prea știe la clasele noastre de cînt. Din această cauză un absolvent al clasei de cînt, nu prea știe mare lucru când părăseș­te conservatorul. In ceea ce privește clasa de ope­ră, ea poartă doar numele de „cla­să de operă” căci în definitiv și a ei nu se face de cit tot canto ca și la celelalte relase similare, iar despre clasa de cor, nici nu se prea știe d­acă există sau nu, fiindcă nici anul acesta și nici anul trecut, la examenele de sfîrșit de an, n’am prea auzit vorbindu-se despre a­­ceastă clasă. * 0 Dar chestiunea este prea vasta și prea complicată pentru a o pu­tea rezolva într-un articol de ziar, ceea ce putem afirma însă e să. Conservatorul de muzică dacă va mai continua să funcționeze sub actuala organizare, va deveni o inutilitate. St. BEȚE*" SURaGETE SE PUTEA ! La Sofia se judecă procesul unui complot contra regelui Ferdinand al Bulgariei. Organizatorul lui este un oare­care Serafim. Nici nu se putea să fie inspira­torul unui diabolic complot contra unui Suveran — de­cît un... Sera­fim. TOCMAI Amicul nostru . d. Fagure își termină articolul de aseară așa : „Să nu vie ceasul amar...“ Tocmai d-ta, d-le Emil, care te pretinzi... Fagure, să ne vorbești de ceasul... amar ! Italienii și Germanii sunt duș­mani seculari. Aceasta este gândirea care vrea să capete cît mai multă crezare, decînd războiul italo-austro-ger­­man, a izbucnit spre surprinde­rea Germanilor, mai ales. Italie­nii urăsc pe Germani și priete­nia faptice așa­dar, dintre ita­lieni și germani, trebuia să încete tezi). Dar, — în afară de războiul actual, — unde e dovada afirmă­rilor acestora? Un talentat pu­blicist francez, Henry Cochin, ne spune în „La revue Hebdoma­­daire“, că ea poate fi găsită în li­teratura italiană, — expresiunea cea mai profundă și adevărată a sufletului poporului entusiast de pe malurile Tibrului și cîmpiile mănoase ale Lombardiei. Și, ca dovedirea lui Henry Cochin să fie cît mai convingătoare, el se adresează literat­urii italiene din secolul al XIV, — literatură repre­zintată prin Dante și Petrarca, în primul rînd, împărații pe care Italia i-a văzut în secolul al XIV-lea, — ne spune publicistul francez, sunt cei mai puțin germani din împă­rații germani cari de la Otto cel Mare (sec. IX) stăpâneau asupra Italiei, ca împărați romani; îm­părații acestui secol sunt prinți din Casa de Luxemburg, — regi ai Bohemiei și domnind mai ale­s peste slavi. Sunt Henric VII și Carol IV. Dante a plâns cu desnădejde moartea lui Henric VII și face dintrânsul un gentilom jji un sfîmt. El l-a dus pînă în sînul Cer­curilor Paradisului. Henric pare să fi fost un caracter nobil. In Henric VII, mort, Dante plîngea toate dorințele sale și toate speran­țele sale. împăratul era german­? Nu. El era Roman. Dar asupra Germanilor însăși, companionii împăratului, locotenenții săi și soldații săi, ce gîndea Dante? Dante califică pe precedenții îm­părați, pe toți aceia ce se numeau Rudolf sau Albert, cari nu erau destul de Romani, dar prea Ger­mani, — cu numele de Tedesco! Cuvântul acesta nu are la Dante, nimic lingușitor. Vorbind de po­porul german, Dante îi spune „Tedeschi lurchi“1. (infern XIX, 21). Henry Cochin, face astfel, m­ai departe, analiza acestor cuvinte: Ce înseamnă lurchi. El înseam­nă bețivi. Ceva mai mult. Cuvin­tul vine dela latinul, turca, care el însuși derivă, se crede, din lura care înseamnă: burduf. Comenta­torii spun­ că lurch­i înseamnă „hrăpăreți și vorace“, sau hrăpă­reți, imunzi și murdari". Li­re, în versiunea sa a Infernului, tra­duce cuvântul prin corespunzăto­rul francez din acea epocă: le­­cheurs. El o înrudit cu lecator, echivalent cu lichard. Azi popo­rul Parisului numește pe beți­van cu epitetul, un licheur, Petrarca, a fost în tinerețea sa în Germania. Femeile i s’au părut frumoase și une­ori făceau concu­rență d-nei Laura. Poetul mărtu­risește că dacă „Ar fi avut inima­­ liberă ar fi putut să se înamore­ze”. Dar el face o distincțiune în­tre Germanii de la Rin, aceea pe care i-a cunoscut Românii, unde moravurile sunt dulci și spiritele cultivate, și regiunea barbară, pe care o definește vag, „cea de la Dunăre și Tanais”. De altfel, fiind în Colonia, era în Franța aproape și, Petrarca era de pă­rere că limitele Galiei sunt mar­cate „de țărmul sting al Rinu­lui”. Petrarca la aclamat pe Carol IV, cînd venise în Italia, împăra­tul părea că aduce pacea în cu­tele mantiei sale. Și, apoi el a fost foarte atent față de poetul ita­lian. Se spune că la Avignon, el a știut să distingă într-un grup de doamne, pe Madame Laura și pe care o onoră cu un sărut pe obraz. In urma insistențelor împăra­tului, Petrarca plecă la Praga, cu toate abjurările lui Boccacio, care-l învinuia că vrea să ducă „la Teutoni, Musele și întregul Helicon”. Musele reveniră și Petrarca nu lăsă inima sa, dincolo de munți. El scrie împăratului: Tu ești îm­părat roman, și nu te gîndești decît la Bohemia ta“, sau, expri­­mîndu-și amărăciunea, scrie, îm­păratul a scăpat cu o diademă fu­rată. Fondul inimei lui Petrar­ca, e în acea Viață a lui Cezar unde vorbind de numele de Kai­ser, — de la Cesar, — spune: „Da­că acest mare nume a venit pînă la ei, e ca să fie pierdut“. Dar, despre poporul german: „Alta data, spune Petrarca, Germanii se dedau vânătoarei și brigandagiu­­lu­i in acest din urmă exercițiu le place și acuma a se deda“, daca sunt lăsați să o facă. (De viris il­­lustribus, I. II, p. 272 și 436). Mai departe, Germania, din ada cul norilor varsă asupra Italiei o ploaie de fer“. In poezia sa Italia "mia, — prima expresiune a pa­triotismului italian, se găsește în versuri ca acestea: Nu vă convingeți încă, după a­­tîtea dovedi, de minciuna Germa­nului! ...De minciuna Germanului care ridică degetul, pentru a înșela moartea! Ca și Dante și Petrarca, alți poeți din secolul al XIV, și-au exprimat ura contra Germanilor. Sunt: Fazio degli Uberti, Nicolo de Ferrare, Henry Cochin, își termină răs­foirea vrafurilor din secolul al XIV cu următoarea frază: Am putea continua să găsim dovezi de ura Italienilor contra Germa­nilor, și în scriitorii secolelor XV, XVI, XVII. Ar fi moton; cu cîteva mici excepțiuni, aproa­pe aceiași notă de găsește pretu­tindeni. Dovada grea e așa­dar făcută. Rămîne acum, ca războiul deslăn­­țuit între italieni și germani să continue moștenirea trecutului și să-i accentueze caracterele, pentru vremurile viitoare... V­­O­D­A, n. I. DANTE și PETRARCA DESPRE ITALIENI — Poeții italieni din secolul XIV, depreciată pe germani — ÎNAINTE de lansare Ca balon captiv parvian Înainte da a fi lansat păstră observații asupra tras șastor inamice NEGRU PE ALB WATERtLOO 1.3 La 18 iunie st. n. s'au împlinit 100 de ani de la marea luptă dată pe cîmpia de la Waterloo, între francezi pe de o parte și germani și englezi de alta. Astăzi după 100 de ani, omeni­rea se găsește aproape tot atît de învrăjbită ca și atunci. Singura deosebim, ar fi că pe cină acum 100 de ani, în lupta de la Waterloo se punea capăt măce­lurilor care au caracterizat așa zisa epocă Napoleoniană, astăzi a­­niversarea luptei de la Waterloo găsește popoarele Europei în plină vrășmășie, iar după unii, abia la începutul adevăratului războiu. Eroii acestei mari zile istorice sunt cunoscuți pentru a­ mai fi ne­­voe să revenim asupra lor. Napo­leon Bonaparte, Blücher și Weling­ton au trecut de mult din dome­niul istoriei în al legendei. Nu știm dacă aceiași perspecti­vă se pregătește și eroilor războiu­lui de azi. De o sută de ani însă, nu Euro­pa, dar omenirea întreagă n’a cu­noscut războiu mai sîngeros ca a­­cesta. Se pare chiar că istoria re­­petîndu-se, din sută în sută de ani, procură omenirei cîte un aseme­nea spectacol, înarmînd pe unii contra prietenilor, de altă dată și în acelaș timp împrietenind pe al­ții tocmai cu dușmanii de acum un secol. ■­ ; • ; v | :v Cele trei popoare care se găseau în luptă . Waterloo se găsesc în războiu și astăzi. Diferența este ca de data asta francezii nu mai sunt singuri și luptă împreună au en­glezii contra germanilor care a­tunci supan alături de insulari. Războiul actual, n’a avut încă un Waterloo. Lupte mari au fost și pe un front și pe un altul. Ele au fost poate chiar mai sîngeroase de­cît cea de la 18 iunie 1815, nici una însă n’a fost definitivă, așa ca să poată pune capăt măcelului și să aducă omenirei pacea dorită. Va veni și ziua aceasta, ziua cînd un nou Waterloo va încheia o nouă epocă războinică așa cum n’a fost înregistrată încă din seco­lul trecut?.... Iată prima și aproape singura întrebare pe care și-o pune toat lumea în ziua cînd aude că se prii­­­muește aniversarea sîngeroasă a­­ s­­gendarului Waterloo!... KOH-Y-NOOR. „Cuvântul Cetățenilor” împrejurările au creiat o nouă categorie de întreprinzători, căro­ra se spune că le merg afacerile de minune. Este vorba de între­prinzătorii de întruniri publice. Se ivesc comitete peste comitete, „Ligi“ peste „Ligi“, societăți peste societăți — de care nimeni n’a au­zit vorbindu-se pînă atunci — se publică prin ziare și pe stradă manifestele lor și... Duminica vii­toare se ține întrunirea. Cînd te duci acolo, — ce să vezi? Mici vînzători de ziare, țigani de pe la finale, olteni cari și-au lăsat coșurile afară și... cîte­va figuri suspecte. Acestea din urmă alcă­­tuesc elita întrunirilor și fac cerc în jurul marelui întreprinzător, încep cuvîntările fără început și fără sfîrșit. Vorbitorii se bat cu pumnii în cap, scuipă, dau din pi­cioare și înjură fără nici o sfială. Suspecții bat cu bastoanele în du­șumele și fac întreruperi: •— Așa el !, .­" ! — Rușine lor! — La Morgă cu ei! — Nu­mai după el! Cetățenii a doua lei bucata încep să se scagpine în urechi, să-și explo­a­teze fosele nazale, să dea din m­îni și din picioare. Unii adorm de scaune, alții se strecor și bini­­,or dispar unul c­e imul din sală. Iratorul continuă și se însuflețeș­­c, ciută și declamă în fața scaune­or goale. A­ doua zi — lucru curios — apar coloane întregi într’imele date despre „Marea întrunire dela °ostetlnicul Soli de la „Dăcia‘. Aceste caraghioslâcuri sunt întru­n­i cetățenești, iar minvorii trotua­elor orașului sunt:... cetățenii cari și spun cuvânul. Tunăseștii sunt d­­atorii clipelor de seamă prin care trecem , iar dancii de pe la binale înt... poporul! Suntem­ în contra­­ri­cărui fel de agitații, fie pentru o idee, fie pentru alta, dar suntem­ i deosebire în potriva întreprin­derilor de chestiuni naționale — >ro sau contra; — cari otrăvesc at­­iosfera prin cuvîntări nesănătoa­­e și sufletele prin concepțiuni. Ce­r­tenii cuminți își văd­ de nevoi și n ei la uliță spre a înlesni între­­rinzătorilor să-și facă afacerile pe spinarea chestiunilor naționale, credem că sîntem ecoul tuturor ,a­me­nilor cinstiți cînd facem acea ,fost SWSteam». , a* TIU , .

Next