Românul, iulie 1915 (Anul 46, nr. 418-448)

1915-07-22 / nr. 439

I ANUL 46-lea~ No. 439 VOIEȘTE 81 VEI PUTEA ANUNCIJRI Linia corp pe o coloană in pagina II. . S0 bani Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV: .30 ban 1115ertt »i reclame în pagina III linia. . 2 lai A pe adresai In Homftnia t la Administrația zlarnlni. La l'ai'li t la d-ni John F. Jones & C-ie, 31 bis ra du Faubourg Montmartre. La Berlin , Viena, la d-nii Rudolf Mosse & C-1« La Gendre 1 la d-nii Haasenstein & Vogler și la toate agențiile de publicitate. REDAClIâ, 8TR. ACADEMIEI, No. 19 ADMINISTRAȚIA 8IRÄDA ACADEMIEI No. 17 Așa glăsuește geniul fabulist, La Fontaine, interpretatorul năzu­ințelor omenești prin glasul inter­pus al animalelor necuvântătoare, al arborilor și al isvoarelor. Desigur munca este una din com­­i­siuni­le primordiale. Ea este acea formulă din basmele arabe: Sezam, deschide-te, e lampa fermecată a lui Aladin; e bagheta lui Circé; e lozinca prin care se învinge și prin care se cîștigă fericirea. La o întrunire studețească Emile Zola spunea: „Munciți, și cei mai puțin înzestrați de nautră veți fi mai u­­tili de­cit talentele leneșe!“ Prin muncă se înlocuește și inteligenta excesivă și capitalul mic. In clasi­ca economie politică se vorbește de cei trei factori ai producției: de capital, muncă și materie primă. Dar din acești trei factori, socia­liștii prin glasul lui Karl Marx, au ales numai spe­riul: munca. Capitalul e o muncă reiistan­sată în timp. Deci munca e născătoarea lui. Iar materia primă pentru putea servi nevoile noastre trebue­a a fi muncită. Deci, munca e și aci primul motor; primul izvor; ele­mentul esențial al producțiunei. De aci acel sistem de repartiție al bu­nurilor după gradul muncei, de aci rochia muncei silite, cari face din socialism o dogmă a servitutei tu­­turor pentru fericirea tuturor. Dacă radicalismul socialist re­pugnă spiritelor liberale, și dacă Herbert Spencer a avut dreptate cînd s’a făcut campionul ilustru și ilustrul avocat al libertătei, nu e mai puțin adevărat totuși că mun­ca e învorul fericirea statelor. Și războiul de acuma dovedește cu puterea de convingere a faptelor concrete, că prin munca tenace, per­manentă, persistentă, metodică­ și rațională se pot face minuni. Pu­­tere­a în special a germanilor stă tocmai în acest talisman al succe­­s­ului, care se chiamă Muncă. S’a muncit în Germania, pentru a, ce creia o apicultură, cu un rol steril; s’a muncit pentru a se face humicește ceea ce natura n’a dat; s’a muncit pentru a se creia o in­dustrie colosală, fără a avea su­ficient combustibil lichid, la ea a­­casă, și s’a muncit cu atîta rîvnă, cu atîta pricepere, cu atîta entu­­siasm concentrat, și cu atîta me­todă, în­cît puterea imensă a Ger­maniei, pregătirea ei de război o recunoaște nu un gazetar francez lacom­­ de originalitate, ci toți pu­bliciștii francezi cari își-au cîștigat de mult reputațiunea de spirite clare, și bine informate (Jacques Chur, Ch. Humbert, Bérenger, Herriot, etc.). In sensul acestei pregătiri de muncă, care schimbă sufletește pe om și schimbă și natura din jurul lui, pledează și d. dr. Creanga, in .Universul“ de zilele trecute­ ,j Se muncește puțin în m­assa cea mare — 82 la sută din populație— la țărani, pentru că nu pot, căci le lipsește puterea fizică necesară, din cauza răului traiu. Se muncește puțin la marii pro­prietari, pentru că nu vor, căci peste 50 la sută din ei și-au aren­dat moșiile ca să trăiască mai co­mod. Se muncește puțin la numeroșii funcționari publici, pentru că ni­menea nu-i silește, din contra li se reglementează munca la 3—4 ore pe zi, prin schimbarea orelor de serviciu numai înalte de după prez. Se mumește și mai puțin la clasa înaltă, iar cît privește grupările conducătoare și răspunzătoare, în­țeles, partidele politice, cei cari muncesc se pot număra pe degete“ D. dr. Creangă are dreptate în ce privește constatarea de fapt. La noi nu se muncește. Dar oare se pot îndrepta anumite nenorocite porniri, numai prin sfaturi? Și e de ajuns oare a spune paraliticului „scoală-te și mergi“, pentru a mer­ge, atunci cînd nu ai darul minu­­nelor? In realitate la noi se mun­cește puțin pentru ca satisfacerea nevoilor rudimentare ale vietei se face cu ușurință. Țările fertile sunt țările în care lenea e la ea acasă. Dar se muncește puțin la noi, pen­tru că și nevoile nu sunt numeroa­se, și nu sunt numeroase pentru că gradul încă de trezire a inteligen­tei este încă sub zero al adevăra­tei ei vilisații. Pentru a munci tre­bue să simți biciuiala nevoei. Dar cum nevoia la noi nu ia de­cît as­pectul foamei, evident că nu se muncește atît cît și așa cum ar fi de dorit, pentru ca țara noastră să fie economicește liberă, numai politicește. Să așteptăm astfel evoluția tim­pului? Ce putem face altceva. Dar în măsura posibilului statul prin forța de luminare a spiritelor, prin școală și carte, poate trezi noul nevoi în suflete. Pentru a le satis­face e nevoie de muncă. Sisif­ea tipul nenorocitului care muncea fă­ră folos. Munca condamnaților din închisorile engleze, siliți­a învîrtî roti fără ca­­ să iasă ceva din a­­ceastă muncă, e un exemplu tipic al suferinței. Dar munca rodnică, munca ce servă la crearea de avuții în timp de pace­, de rezerve pentru momen­tele supreme ale unui nara, aceas­tă muncă este o poartă a ferici­rei. Dacă Paradisul e o legendă, fericirea ce o dă munca chibzuită, inteligentă, statornică, permanentă ca un ceasornic și nu cu accese ca în friguri. — aceasta fericire e reală, e poate singura reală în complexa noastră viață. BUCURESTI 21 IULIE IMPORTANTA MUNCEI IN TARA NOASTRA Travaxllez, prenez de la peine C’est le fond qui manque le moins Industria sericicolă la noi —CUM ERA ODINIOARĂ ȘI CUM ESTE ASTĂZI — Intr’unul din numerile trecute ale ziarului nostru, am vorbit pe scurt, despre marele foloase pe care le-ar aduce, pentru îmbună­tățirea st­ărei economice a săteni­lor noștri, o mai mare desvoltare a industriei sericicole — creșterea și cultivarea viermilor și a gogo­șilor de mătase. Credem interesant­ să arătăm’ oa­re a fost mersul evolutiv al aces­tei ramuri de avuție național, căci o industrie sericicolă a exis­tat în țara noastră, încă de prin anul 1818, cînd găsim primele da­te asupra acestei industrii prac­ticată de țărani români. Date mai pozitive însă găsim prin anii 1845—49, cînd guverne­le celor două țări surori, din Mun­tenia și Moldova, se ocupă serios despre desvoltarea industriei na­ționale a seriei culturei, venind in ajutorul sătenilor cultivatori și des­tinînd, prin bugete sum­e însemnate pentru respective propăși­rea și desvoltarea acestei indus­trii. La 1849, clucerul Petrach­e Poe­­naru, ca sfetnic și amic al lui­­ Vo­­dă Știrbei, sfăteai pe Domnul Ța­rei Romînești să ia o serie de mă­suri cu privire la propășirea in­dustriei naționale a seriei culturei. Tot atunci se aduse în țară o în­semnată cantitate d­e sămînță de viermi de mătas­e, de cea mai bu­nă rasă, numită milaneză, se în­­fiîntă pepiniera de duzi de la Pan­­telimon și se distribui sătenilor cultivatori o mare cantitate de să­mânță de viermi de măt­ase, pre­cum și un foarte mare număr de poeți de dud. Tot Vodă Știrbei, a dat un ofis Domnesc prin care o­­bliga pe fiecare sătean să plante­ze în curtea sa, un număr oare­care de duzi , foile acestor pomi servind pentru h­rana viermilor de mătase. . . Un al­t ofis Domnesc #dela 1864 prevede în bugetul țărilor unite, Îor 4­39130 lei yefilif, cu fia­re să se înființeze cinci pepiniere de­ duzî și anume la Giurgiu, Bră­ila, Ismail, Bărăgan și Iași. Această industrie merse tot pro­gresind, ca probă că în 1863, țara exporta gogoși de mătase pentru o sumă de patru milioane lei. Intre 1860 șî 64, bîntui însă în­ Europa o boală a viermilor i de mătase, de care nu scăpă nici țara noastră. De atunci pînă la 1884, această in­dustrie merse regresînd din ce în ce tot mai mult pînă ce, după a­­ceastă dată, dispăru cu totul. Pr­imele începuturi­­ pțemtru reîn­vierea industriei sericicole,­­ s’au semnalat la 1900, cînd înființîndu­­se la ministerul agriculturei un serviciu zooteh­nîc îi se încredin­­ță acestui serviciu misiunea de a se ocupa cu reînvierea industriei sericicole. Mai tîrzîu serviciul se­ricicol se separă ide­a­­l zooteh­nîc, fie înființa stațiunea­­ sericicolă de la Cotroceni precum și o școală sericicolă la București. Paralel cu activitatea întreprin­să de stat, veni să conlucreze ini­țiativa particulară, reprezentată prin societatea „Țesătoarea“ pusă sub patronagiul M.­ S. Regina Eli­­sabeta. Natural că străduințele, ce s­au depus pînă acum pentru reînvie­rea acestei ramuri de avuție na­țională, sunt din cele mai lăuda­bile. Ceea ce s’a făcut însă și­ se face nu este suficient față de im­portanta chestiune­. Aci este locul să arătăm că inț­­tativa particulară are un foarte mare rol. Trebuesc înființate so­cietăți de propagandă și de ajuto­rare a sătenilor cultivatori de gin­daci de mătase, iar particularii, cari au capitaluri disponibile să le învestească în această industrie atît de bănoasă. Să se creeze ate­liere pentru filat și țesutul măta­sei și atunci cele 15 sau 20 mili­oane lei, cari trec granița, în fie­­car­­ an pentru mătăsurile ce le importăm, vor rămîne în țară. 6 BANI EXEMPLARUL Fondator : C. A. ROSETTI PE FRONTUL DE EST? —­­1 F­ ­ A. - ^ Intrarea trupelor austriace intr’un oraș cucerit Adevărul asupra R­ASBOIULUI —1— m­a­ri —— • .1 I * —Un articol al lui GABRIEL HANOTAUX— In ultimul număr din La revue hebdomadaire istoricul academi­cian și fost ministru de externe, Gabriel Hanotaux, publică un ar­ticol remarcabil asupra situațiu­­nei actuale de pe cîmpurile de luptă. Ideea dominantă a artico­lului e acea referitoare la arăta­rea adevărului, indiferent dacă el e sau nu favorabil aliaților. Re­producem următoarele pasagii mai caracteristice : „O vedere mai directă și mai e­­xactă a lucrurilor, spune Hano­­taux, nu e periculoasă ; pericolul e iluziunea, speranța distrusă, der­menul prea scurt al războiului și aspirațiunile prea repezi. Consilii țim să privim lucrurile așa cum sunt, numai să ni se dea în plina și sănătoasa lor realitate. Fran­cezii vor suporta adevărurile chiar penibile , dar nu le place să fie tratați ca copiii, fabricîndu-i­­se succese aparente ; ei cer încre­dere în ei, fracezii nu vor să crea­dă nimeni că ar putea fi câștigați lingușindu-i. Francezilor le tre­bue adevărul faptelor. * * ft Aceasta e constatarea de la ca­re pornește apoi Hanotaux, spre a­ face aprecieri asupra situați­e­­iei. „Din punct de vedere militar, spune Hanotaux, trebue semnalat falimentul metodei ofensive cu orice preț și al strategiei napo­leoniene. Un ofițer îmi scria a­­supra luptelor următoarele : O foarte mare artilerie inamică a fost adusă contra noastră ; ea ne inunda cu proectilele ei de mare calibru. Și noi, care cu caracterul nostru ofensiv, am suferit, și iată de ce. Am fost hrăniți dela înce­put cu ideea că vom înainta , din cauza aceasta nu ne-am” instalat nici­odată. In fața noastră tunul nostru de 75, ușor, încearcă să sfărâme pozițiuni întărite, cimen­tate, blindate, pe cari numai ar­tileria grea poate să le nimiceas­că. Pretutindeni, unde frontul nu e bătut de tunurile acestea mari, atacul nu poate să reușească, se­cerat cum e de mitralierele și lu­crările în flanc ale inamicului. Dar lumina se face. Dezastrul Rusiei în Galiția, pune în toata amploarea sa, chestiunea muniți­­unilor. Pe de altă parte, învățăm și noi, ceea ce au învățat Germa­nii din prima mare Itălie în Fkandra, că în acest războiu, ori­ce ofensivă e înfricoșător de cos­tisitoare. Cele opt sute de mii de oameni cari au voit să forțeze tre­cerea Iserului în Octombrie, n’au reușit, lecție care trebue să ne ser­vească și nouă. In principiu, războiul acesta es­te un războiu de uzură ; deci el va ține multă vreme, foarte mul­tă, poate. Să ne organizăm pen­tru aceasta. Fierul, armele ucigă­toare nouă, procedeele științifice, un blocgs »avia foarte etriot, pro­duc țain­clv q etapid sardlu hami­ducția civilă Ca și cea militară joacă un rol și va juca un mare rol. Să se sati­oacă toate nevoile, nu improvizindu-se dar prin or­ganizare, nu numai într’o singu­ră țară aliată, ci în toate­ să se supravegheze una pe alta ; sa în­­chee pacturi positive una față de alta­; trebue ca o autoritate accep­tată de toți să conducă real an­samblul operațiunilor. Nimic nu e­ mai periculos de­cît lipsa de co­ordonare, care permite inimicului să se întoarcă pe un front după ce Fa respins pe celălalt. Numai astfel se va putea găsi într-o zi punctul slab al adversarului, ace­la prin care va fi silit să cedeze. E probabil ca acest punct să fie pe frontul meridional, fiind că sectorul acesta e cel mai depărtat de inima inamicului. Luarea Con­­stantinopolului, extensiunea fron­tului sîrb ar putea aduce eveni­mente decisive. Dar, chiar dacă aceste evenimente nu se produc de­cît încet nu trebue să descspe­­răm. Intr’adevăr, după doctrina mi­litară germană, adevăratul scop al acestui războiu e distrugerea inimicului. Au fost uciși pînă acum 2—3 milioane de austro-germani , dar, fiindcă lac­easta nu e de ajuns, trebue să continuăm să distrugem mulți, ținând cît mai mult posibil pe ai noștri la adăpost. • • • Acesta e sistemul care îmi pa­re cel mai puternic și mai înțe­lept. Dar mi se va răspunde că dacă pricinuim adversarului mari pierderi, ne pricinuește și el no­uă. Judecata nu e dreaptă: 1) Germanii se bat pe trei fronturi, sîngele lor curge în trei părți de odată. 2) Germanii au declarat, de mult că forța lor contra Ru­șilor e manevra, și forța Rușilor contra lor e numărul. Or, mane­vra a dat principalul ei rezultat azi cînd forțele germane în Polo­nia nu se mai poate sprijini pe rețeaua de căi ferate austro-ger­­mane și numărul probabil va res­tabili un moment lucrările com­promise . 3) Germanii, în virtu­tea naturii spiritului lor militar, sunt condamnați la ofensivă, la ofensivă în masse strînse. Și, a­­ceastă dublă necesitate deteremi­­nă și distrugerea în massă, daca știm cum să procedăm. Deci, să nu ne grăbim, să pro­ducem și să supraproducem mu­­nițiuni, să așteptăm intrarea în linie a noui forțe ruse și noui con­tingente engleze, să menajăm oa­menii, să organizăm pentru iarnă concedii soldaților, și să căutăm punctul slab al inamicului, spre a lucra asupra lui cu toate forțele noastre unite. Acestea îmi par con­dițiunile victoriei. stmmmsk. $ ? & In ceea ce privește partea eco­nomică a războiului, spune aca­demicianul Hanotaux, trebue ca țara să se obieinuiască cu războ­iul ca un rău durabil și inevita­bil. El trebue hrănit printr’o ac­tivitate constantă, printr’o inge­niozitate vecinie e veghe. Pentru civil lenea este lașitate. Inimicul a socotit slăbiciunile noastre, el a fost informat asupra stării de dezorganizare în care a ajuns îna­inte de războiu, lumea lucrătoare, în țările aliaților. Fie că e vorba de comerț, de industrie, de agri­cultură, toți trebue să lucreze cu toate că au mijloacele restrânse. Se vorbește de o rea situațiune e­­conomică și financiară care s’ar produce în curând ? Suferim, e a­­devărat. Dar Germania și Aus­tria suferă și mai mult. Hamburg moare , marile societăți au ajuns a­quia. Un financiar american a spus : Dacă Germania ar intra azi în viața economică normală, ea n’ar avea alta de făcut de­cît să de­pună bilanțul. Nimeni nu poate spune cît pierde hîrtia lor. Din ce trăesc ? Din creditul pe care și-l fac singure. E un imens schimb de cavalerie între diferite stabilimente. A ft­at Totul se va prăbuși la prima lo­vitură. Neutrii știu aceasta și re­­fuză acum hîrtia germană. Or, Anglia subscrie 20 de mili­arde într-o zi. Franța a dat fă­ră sforțare și fără sgomot opt mi­­liarde d-lui Ribot. Dacă va fi ne­voie se va mai găsi opt miliarde, și mai mult, în faimosul ciorap francez. Să se revină în țară la o parte din activitatea comercială, să se ușureze exporturile, să se permită numai vînzarea recoltei vinului și ea nu se va mai simți fopleșită de sarcinele războiului. Într’un cuvînt, nici punga, nici inima nu și-au epuizat la noi re­sursele. Deci, dacă ne dăm seama de a­­dovaratul caracter al acestui răz­boiu, închee Hanotaux, — un răz­­b­oiu de lungă durată, nu trebue să înșelăm nici inteligența nici su­b­etul țărei. Opinia publică e mai senină și mai puternică de­cît ne închipuiam. Ea va accepta totul, e gata să suporte noui vicisitu­dini și noui sacrificii, dacă i se vor­bește cu sinceritate, cu curagiu, dacă e convinsă că întârzierea vic­toriei nu e de­cît o dare înapoi cu scopul de a lovi mai forte și mai drept. Un inimic numeros și pre­gătit ca Germania, nu e trântit la pămînt în cîteva luni ; generația »le admirabili francezi cari luptă pentru libertate știe aceasta ; ea îți va face atotc datoria”. A­CTUATE MERCURI 22 IULIE 1915 LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE In țară , , un an 1S lei . . . șease luni 9 lei in străinătate , un an 36 lei . . . șease luni 18 le Abonamentele încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni A se adresai In Romaniai la Administrația ziarului ți la oficiil poștale. La Parist la «Agenoe Internationale de Journan Gorbaty». La Vlenas la d-nul I, Bettenhausen, Staatsbahnhc La Gendvei Heinrich Masseln, TELEFON No. 57/20 și 22/39 Din DUMA —CUVANTARILE D-LUI SASSONOFF, A MINISTRULUI MARINEI ȘI A MINISTRULUI DE FINANȚE BARE— Petrograd 20 Iulie. — La orele 1. STAREA DE SPIRIT DIN după prânz sesiunea Dumei a fost SUEDIA descrisă printr’un ukaz imperial. In vremea din urmă s’a vorbit sub prezidenția d-lui Rodzianko în prezența tuturor miniștrilor și cor­pului diplomatic. Tribunele publi­ce și ale presei sunt pline. Președin­tele pronunță un discurs în care zice: „Cu cît războiul devine mai teri­bil, cu atît mai mult Rusia se pă­trunde de ferma și nesdrumcinata rezoruprm de a duce lupta la bun sfîrșit. Or, aceast­a cere deplina u­­nire a tuturor claselor, desvoltarea extremă a tuturor facultăților crea­toare ale moțiunii“. Președintele invită pe deputații să spue guver­nului renovat cum se poate ajunge la realizarea acestui scop. Președintele salută vizeaza arma­a rusă, care respinge viguros și neobosită furioasele atacuri inami­ce. Președintele salută pe reprezen­tanții diplomatici amici și aliați, cărora toți deputați, miniștrii și publicul le fac ovațiuni călduroa­se, cari devin frenetice în momen­tul cînd exprimă mulțumiri în nu­mele întregului popor rus noului aliat­, bravului popor italian și cînd v­orbește despre frații polonezi cari au fost cei dîntîii a primi mai mult de­cît ceilalți locuitori, loviturile unui inamic crud. Rodzianko termină zicînd: Ar­mată noastră a dat un strălucit e­­xemplu de împlinire a datoriei că­tre țară. Acum e rînd­ul nostru să muncim zi și noapte spre a da a­­cestei armate tot ce are trebuință. Dar pentru aceasta trebue să schim­băm chiar și spiritul și modul ad­­ministrațiunii în funcțiune. Să ne batem pînă la ruina inamicului. A­­dunarea aclamă călduros pe d. Rodzianko, mult despre starea de spirit a ve­cinilor noștri suedezi de la nor­d. S’au tras concluziuni nepotrivite din cuvintele spuse de bărbații lor de Stat. Raporturile noastre ami­cale cu Suedia, dorința noastră sinceră de a întreține cu ea cele mai bune relațiuni de bună veci­nătate, sunt prea cunoscute pen­tru ca să am nevoe să le confirm. (Voci, Da, da!). In acelaș timp ne dăm perfect socotelii de inevi­tabila împiedecare creată pentru comerțul suedez din cauza poziți­­unii ei de țară situată în mijlocul beligeranților, dar sunt mulțumit a releva corectitudinea cu care gu­vernul suedez salvgardează neu­tralitatea sa, veghiiînd la­ interese­le lui naționale. Negocierile an­­glo suedeze urmate acum la Sto­­kholm, de­și rămînînd pe terenull afacerilor, au manifestat de am­bele părți tendința neîndoiasă de a găsi un teren de înțelegere și u­răm în mod sincer să se ajungă în curînd la un rezultat fericit. METODELE MONSTRUOASE DE RĂZBOIU ÎNTREBUINȚATE DE GERMANIA Metodele mostruoase de războiu întrebuințate de Germania, care nu se oprește nici în fața otrăvi­rii în masă a soldaților noșt­r­i, nici la exterminarea femeilor, co­piilor și cetățenilor pacînici. (Se strigă: Rușine !) n’au putut să nu facă a se naște în țările neutre simțiminte de justă revoltă. Tot așa peste Ocean populațiunea Sta­telor Unite este pătrunsă de simți­­mi­nte umanitare și nu poate să nu reacționeze energic față de aseme­nea procedări. Teribilă senundare a Lusitianiei a costat viața atîtor cetățeni americani. Acest atentat fără semăn prin cruzimea lui ab­surdă este o pată pe numele Ger­maniei. Este greu a spune dacă mă­suri mai energice vor urma ripos­ta sever­ă a Președintelui Wilson către guvernul german, dar este deja evident că opiniunea publică americană este revoltată contra actelor germane, cu toate sforță­rile pe­­ acestea fac spre a cîștiga bunăvoința Americei. Cupoarea d-lui Sasson of D. Sasson of zice: In ziua aniver­sară a silei fatale în care contrariu sforțărilor noastre de a menține pa­cea Germania ne-a declarat războiul aprinzînd întreaga Europă într’o aprindere nemai­văzută e de nevoe să aruncăm o ochire retrospectivă și să totalizăm e­venimentele trăite în anul ce s’a scurs. In această pe­rioadă, cu autorizațiunea imperia­lă, vă vorbesc pentru a treia oară de la această tribună. Din discur­surile mele precedente și din cores­pondența autentică a ministerului, sunteți pe deplin în curent cu fap­tele cari au adus marea ciocnire actuală a popoarelor și știți că nu Rusia și nici aliații ei nu sunt res­­punzători de nenumăratele neno­rociri cari însoțesc acest războiu. De aceea nu vomu vorbi despre lu­crurile deja spuse. In momentul prezent al tensiu­nii extreme a tuturor forțelor, cînd suntem toți strînși aci numai în scopul de a ajuta trupele noastre eroice să învingă pe inamic, tim­pul este prețios pentru opera înce­pută. De aceea mă voiu mărgini a rezuma situațiunea actuală politi­că, fi­ind să vă previn că dacă nu găsiți răspunsul final la întrebări­le cari vă preocupă, veți înțelege, sunt sigur, cît mi-ar fi de greu să ating astăzi pe acelea cari sunt in­că pe cale de tratări. INTRAREA IN ACȚIUNE A ITALIEI Puține schimbări s’au produs în domeniul raporturilor internatio­nale de la ultimul meu discurs. Ca și mai nainte Rusia este strîns le­gată de vitezele ei aliate și arer­a complicată a acțiunii combinate a statelor separate este bine organi­zată, de­oare­ce forțele fie­cărui stat­ sunt folosite în cel mai bun mod spre a se ajunge la singurul scop comun (bravol) Familia amică a aliaților sa îmbogățit cu un nou participant, mai ales cu Italia (Vii și îndelungate aplauze), al cărei po­por tindea de multă vreme să i­ be­rteze de subt jugul străin pe con­cetățenii ei. Duma salută pe amba­sadorul Italiei. Numele de Triest și de Trentin au fost de îndelunga­tă vreme cuvîntul de or­dine al des­cendenților acelora cari luptă pen­tru regenerarea italiană. Guvernul Salandra în cursul primelor luni de războiu a pregătit cu grijă in­trarea lui în acțiune iar cînd era a venit el s-a raliat la Rusia, Franța și Angla în numele realiză­rii idealurilor poporului italian. Sunt foarte fericit că am ocaziunea de a saluta împreună cu dv. pe I­­talia aliată ! (Bravo !) Dacă pilda Italiei ar fi fost ur­mată și de alte state, aceasta ar fi contribuit a fiai repede războiul la încetarea vărsării de sin­ge, apropiind astfel ceasul în care popoarele beligerante ar fi în po­­zițiune de a relua munca pacifică și creatoare. Cu toate acestea ora rezoluțiunilor supreme nu a tre­cut, se poate spera că vor profita de ea acei neutri cari nu vor putea altfel să dea o deslegare probleme­lor lor naționale. VITEJIA ALIAȚILOR LA GALLIPOLI Vitejia fără exemplu a trupelor aliate cari se luptă la Gallipoli, provoacă admirațiunea noastră u­nan­imă. (Bravo, aplauze). Sufe­rind grave perderi, forțînd obsta­colele aproape de neînvins ridica­te de natură chiar și folosite de germani, vitejii noștrii aliați cu tenacitate nesdruncinată ne apro­pie de momentul dorit cînd o legă­tură apropiată și directă se va sta­bili între noi și ei. Turcii, prevă­­zî­nd furtuna care se apropie, s’au năpustit cu o cruzime expediționa­ră asupra popoarelor creștine cari se află sub puterea lor. Armenii su­fer persecuțiuni neauzite, cari n’au sfărîmat încă spiritul lor, de­oare­ce voluntarii armeni se lup­tă cu curagiu cu noi contra aspi­ratorilor lor. (Bravo, aplauze). Ca probă orașul Van, unde au rezis­tat aproape o lună presiunii tur­cești pînă la liberarea orașului de către trupele noastre. Persecuți­uni numai puțin teribile sufere populațiunea locală greacă din partea turcilor, asupra femeilor, și copiilor, ceea ce nu poate să nu provoace compătimirea și revolta poporului elenic și a guvernului lui. Acesta din urmă va avea să dezlege cestiunea dacă este în sta­re să vie în ajutorul coreligionari­lor săi din Asia Mică, fără a se uni cu puterile cari se luptă pentru drept și dreptate, PRESIUNILE FĂCUTE DE AUSTRO GERMANI PE LAN­­GA GUVERNUL ROMAN Nu mă îndoiesc că și în celelalte târi încă neutre guvernele se gă­sesc în deplin acord cu aspiratiu­­nile popoarelor lor, și dacă nu de­cid a urma calea pe care le o ara­tă interesele lor vitale si trecutul lor întreg. CU ACEASTA OCA­­ZIUNE PE CARE A SUFERIT O ROMANIA DIN PARTEA AGEN­ȚILOR AUSTRO-GERMANI. CU TOATE ACESTEA, CU TOATE SFORȚĂRILE LOR, GUVERNUL ROMAN REZISTA ISPITEI $1 NOI CONTINUAM A MENȚINE CU EL RELAȚIUNI DE AMICI­ȚIE, A CĂREI ÎNTĂRIRE SI DESVOLTARE FACE OBIEC­TUL GRIJILOR NOASTRE RE­CIPROCE. Socotelc de prisos să semnalez participarea Serbiei la lupta noa­stră contra inamicilor noștri. După minunile de bravură și de devota­ment de care a făcut probă arma­ta sîrbă cu forțe noui și sprijinin­­du-se pe ajutorul Franței și An­gliei ea e gata a se uni cu aliați. Sunt convins că poporul sîrb în conștiință de datoria lui patriotică va trage curagiu pentru celelalte jertfe necesitate de evenimentele extraordinare actuale cari incum­bă în măsură egală tuturor aliați­lor. (Aplauze).. ,

Next