Saptamina, 1978 (Anul 8, nr. 370-420)

1978-09-15 / nr. 406

SERIE NOUĂ, Nr. 406, vineri 15 septembrie 1978— redactor șef EUGEN BARBU — 8 pagini 1 leu REVISTA EDITATĂ DE COMITETUL PENTRU CULTURĂ ȘI­­­­ EDUCAȚIE­­ SOCIALISTĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI VOCAȚIA VIITORULUI Confirmînd vocația de ctitor a parti­dului nostru, hotârîrea de a realiza o ci­vilizație materială și spirituală la care po­porul nostru năzuiește de veacuri, vizi­tele de lucru pe care tovarășul Nicolae Ceaușescu le-a efectuat, în ultima săp­­tămînă,­n județele Brăila, Galați și Ca­­raș-Severin constituie noi și grăitoare do­vezi ale unității de nezdruncinat a po­porului în jurul partidului, ale adeziunii depline a tuturor oamenilor muncii, indi­ferent de naționalitate, la politica internă și externă a partidului. Manifestările entuziaste, de dragoste și recunoștință, cu care a fost întâmpinat, pretutindeni, tovarășul Nicolae Ceaușescu, cuvintele calde, pornite din inimă, rostite de muncitori, țărani cooperatori, intelec­tuali din unitățile vizitate, ca și în cadrul marilor adunări populare din municipiile Brăila și Reșița, au scos în evidență sen­timentele de înaltă prețuire față de se­cretarul general al partidului care, prin clarviziunea și devotamentul cu care slu­jește interesele vitale ale națiunii, prin strălucita contribuție adusă la elaborarea și înfăptuirea politicii partidului nostru, se identifică cu partidul, cu poporul, cu țara. Importantele cuvîntări rostite de to­varășul Nicolae Ceaușescu la marile adu­nări populare din municipiile Brăila și Reșița au reliefat voința națiunii noastre de a-și consolida cuceririle revoluționare,­­ independența și suveranitatea, scoțînd în evidență, paralel cu succesele dobîndite în toate sectoarele economiei naționale, direc­țiile fundamentale ale activității viitoare, pentru ridicarea întregii activități econo­mice și sociale la in perior. Secretarul general nivel calitativ su­al partidului a făcut o amplă analiză a îndeplinirii hotări­­rilor Congresului al XI-lea și ale Confe­rinței Naționale ale partidului, a dat pre­țioase indicații privind sporirea continuă a producției, a venitului național, a avu­ției obștești, premise ce stau la baza în­făptuirii programului de creștere mai ac­centuată a nivelului de trai. Un puternic ecou a găsit în rândurile participanților la marile adunări populare, în sufletul întregului popor, îndemnul a­­dresat de tovarășul Nicolae Ceaușescu cla­sei noastre muncitoare de a se dovedi și în viitor la Înălțimea rolului de clasă con­ducătoare a societății, de a participa ne­mijlocit la soluționarea problemelor eco­­nomico-sociale, de a intensifica activita­tea politico-educativă, de a contribui la toate planurile la progresul patriei noas­tre socialiste. Vizitele de lucru ale tovarășului Nicolae Ceaușescu în județele Brăila, Galați și Caraș-Severin au prilejuit o vie evocare a unor epoci luminoase ale istoriei româ­nești, reafirmarea hotărîrii poporului nos­tru pentru consolidarea independenței și suveranității țării. La ora cînd scriem a­­ceste rînduri se desfășoară la Reșița o impresionantă adunare populară, la care tovarășul Nicolae Ceaușescu rostește cuvîntare de o importanță majoră pentru o destinele industriei grele, ale întregii eco­nomii. Prilejuri de reafirmare a unității orga­nice între politica internă și cea externă a partidului, trăsătură constantă a întregii activități a partidului și statului nostru, cuvîntările secretarului general al par­tidului au subliniat din nou princi­piile de bază ale acestei politici : „Tot ceea ce facem este destinat să asigu­re dezvoltarea rapidă a patriei, constitu­ind, totodată, o contribuție de seamă a poporului român la cauza socialismului, a progresului și păcii în întreaga lume“. In același timp, pe bogata agendă de lucru a președintelui țării și-au găsit lo­cul și rodnice întîlniri cu oaspeți de sea­mă de peste hotare, în spiritul politicii deschise a României socialiste. Interviuri­le acordate de președintele țării ziarului „Le Figaro“ și Societății naționale de radio și televiziune (N.I.R.T.) și grupului de presă „Etzela’at“ din Iran au însem­nat noi și strălucite prilejuri de reafir­mare a liniilor directoare ale politicii ex­terne a partidului și statului nostru. Deschiderea noului an de învățămînt este un adevărat eveniment la scară na­țională. Politica de permanentă îmbună­tățire a sistemului de învățămînt din țara noastră și-a găsit o strălucită ilustrare, în aceste zile, și în cadrul lucrărilor Con­gresului Național de Chimie. Așa cum arăta tovarășa acad. dr. ing. Elena Ceaușescu în cuvîntul de deschidere, prin participarea a numeroși oameni de ști­ință, cercetători, cadre didactice și cadre tehnice, Congresul exprimă concepția uni­tară a întregii cercetări, învățămîntului și producției, constituind un larg forum na­țional de dezbatere democratică a proble­melor legate de activitatea acestei impor­tante ramuri a economiei naționale. „săptămâna“ serialul nostru UN PROIECT PENTRU O MITOLOGIE ROMANEASCĂ : NICOLAE TONITZA: „FETIȚA PĂDURARULUI“ (MUZEUL COLECȚIILOR DE ARTA) iaasaKHBtiWSKWKHMBHMamMMBHmHHmMRiaBaHI 1918 — eveniment memorabil în istoria poporului român Rod al voinței și acțiunii poporului ro­mân, permanență a istoriei României, for­marea statului național unitar acum de ani a deschis o etapă nouă în dezvol­ta­tarea patriei noastre. Unirea din 1916 încununat năzuințele seculare de unitate a poporului român, ale visului pentru care au luptat și s-au jertfit nenumărate ge­nerații de Înaintași, împlinirea unei nece­sități a dezvoltării Istorice. împrejurări istorice vitrege au făcut ca, din cele mai vechi timpuri, poporul român să se dezvolte într-o permanentă confrun­tare cu piedici și greutăți de tot felul, cu nenumărate adversități interne și externe. Valurile populațiilor migratoare abătute se­cole întregi asupra meleagurilor românești, poziția de răscruce la interferența interese­lor rivale ale celor mai mari imperii din Europa — otoman, habsburgic și țarist —, războaiele duse pe teritoriul țărilor române soldate cu distrugerea sau înstrăinarea a nenumărate valori materiale și spirituale, toate acestea la care se adaugă uneori îm­părțirea unor teritorii românești între ma­rile imperii s-au răsfrînt considerabil, urm­­­înd progresul economic și spiritual al po­porului nostru, împotriva tuturor opreliș­tilor, nimeni și nimic n-a putut să înăbușe voința poporului român de a trăi liber și independent în vatra strămoșească, idealu­rile de unitate și independență națională au împurpurat permanent steagurile lui de luptă, i-au înzecit forțele făcîndu-i să în­scrie pagini de adevărată epopee în lupta pentru păstrarea ființei naționale, unității teritoriale și de stat, pentru neatîrnarea țării. La începutul secolului al XX-lea ideea unității statale a poporului român a cons­tituit o permanență printre preocupările ideologice și practice ale mișcării socialiste democratice de pe ambele versante ale Carpaților. Dezvoltarea social-econo­mică și politică a ridicat în fața națiunii române ,necesitatea inexorabilă a desăvîrșirii unității statale, a eliberării tuturor provinciilor românești aflate sub stăpînire străină și unirea lor cu țara. România a participat la primul război mondial pentru cauza sa dreaptă — reunirea într-un stat puternic și indepen­dent a tuturor românilor. In luptele pen­tru apărarea pămîntului patriei împotriva ocupanților militariști germani din timpul primului război mondial, pentru salvgarda­rea unității și integrității teritoriale, oștile române, masele populare din întreaga țară au înscris la Mărăști, Mărășești, Oituz și în mai multe alte locuri pagini nepieri­toare de eroism și abnegație, de spirit de jertfă și patriotism fierbinte, imprimînd luptei lor un caracter popular național. Prăbușirea țarismului, victoria Marii Re­voluții Socialiste din Octombrie a răsunat ca un îndemn înflăcărat la lupta pentru realizarea aspirațiilor de libertate și auto­determinare ale tuturor popoarelor lumii. Intensificarea luptelor de eliberare națio­nală, înfrîngerile militare suferite de Pu­terile Centrale au reprezentat un factor puternic în accelerarea destrămării Impe­riului austro-ungar. Se adevereau astfel cuvintele pe care Fr. Engels le scria socia­listului român Ioan Nădejde, încă în ia­nuarie 1888 : „Dacă mîine despotismul din Petersburg ar cădea, poimîine n-ar mai fi în Europa nici o Austro-Ungarie“. De altfel, în 1916 Lenin califica monarhia aus­­tro-ungară drept „o uniune șubredă a cîtorva clici de paraziți sociali“, subliniind că li­chidarea Austro-Ungariei nu reprezintă is­toricește decît „o continuare a destrămării Turciei, fiind, ca și aceasta, o necesitate a procesului istoric de dezvoltare“. Această previziune s-a adeverit și: în cursul anului 1918, pe ruinele acestui imperiu de tristă amintire, au apărut statele naționale su­verane și independente ale popoarelor din centrul și sud-estul­­ Europei : Republica Cehoslovacă, Statul Iugoslav, Republica Austria, Republica Ungară independentă ș.a. In mișcarea popoarelor pentru autode­terminare națională și înlăturarea domina­ției străine se încadrează și lupta poporu­lui român. Ea a avut un caracter larg, ion ardeleana (Continuare In pag. 1) PROLETARI DIN TOATE TARILE. DRTTI-VAI „DACIA PREISTORICĂ“ de NICOLAE DENSUȘIANU 2. In ziua de 24 martie 1911, la orele unu și jumătate după-amiază, s-a găsit Tibert, la locuința sa din strada Sfinților, Nicolae Densușianu, bibliotecarul Statului Major al Armatei. Știrea aceasta, ne spune doctorul Istrati în prefața sa la Dacia preistoriei, a apărut în ziarele vremii, iar înmormân­­tarea modestului cărturar a avut loc în mijlocul indiferenței generale și mai alea a forurilor academice din care făcuse parte.­­O mentalitate obișnuită, se pare, pe acea vreme, dacă ne gân­dim că nici Hașdeu nu s-a bucurat, la moarte, de onorurile pe care le merita). Ne revine deci nouă, celor de astăzi, datoria de a repune în discuția ideile și ipotezele atît de îndrăznețe ala unui autor din care toată lumea s-a inspi­rat, dar nimeni nu i-a pomenit numele decît pentru a-i infirma opera. Pentru a prezenta datele biografice și lucrările mai importante ale lui Nicolae Densușianu, nu vom folosi, In continuare, de prefața doc­torului Istrati, trecînd peste o serie întrea­gă de metafore netrebuincioase și epu­­rind-o, așa cum­ se cuvine, de toate fra­­zele și expresiile emfatice. La spiritul a­­celei epoci, dar cu totul nepotrivite dacă ne gîndim la omul sobru și retras care a fost Nicolae Densușianu. Așadar, aflăm mai întîi că autorul Da­ciei preistorice era fiul lui Bizantius Den­sușianu, parohul unit al Densușului, și al soției sale, Sofia. Nașa sa fu Lapaducia Niculiescu. Nu era singurul copil la părinți: fratele său mai mare era cunoscutul pro­fesor Ar­on Densușianu, poet și critic, năs­cut tot la Densuș în 1938, titularul de mai tîrziu al catedrei de limbă latină de la Universitatea din Iași, autorul „Negriadei“, al unei istorii a limbii și literaturii ro­mâne și a numeroase alte publicații de valoare, tatăl lui Ovid Densușianu, și el profesor universitar la București, istorie și critic literar. După cum se vede, stu­dierea limbii și a culturii românești era o veche tradiție în familia Densușianu. Nicolae Densușianu s-a născut la 18 a­­prilie 1846, cu doi ani înainte de anul 1848, care, spune doctorul Istrati, a costat viața a peste 40.000 de români, care nu cereau altceva decît cele mai elementare drep­turi. Locul de baștină — mica localitate Densuș — a fost in vremea romanilor re­ședința lui Claussius Longinus, care și-a construit acolo un mausoleu, ulterior trans­format în biserică, iar azi monument is­toric. Comuna se află ceva mai sus la Grădiștea, deci în inima fostului regat dac. Familia sa, o veche familie românească, se numea de fapt Pop, din Hațeg. Nu­mele de Densușianu li s-a dat băieților, mai întîi lui Aron, de către profesorii din Blaj, în fruntea cărora se afla Timotei Cipariu, pentru a-i deosebi de alți elevi cu același nume. Nicolae Densușianu a trecut sesiunea de iarnă a anului 1862, primul din 50 de colegi In 1865, el ia maturitatea cu calificativul: laudabiliter vald­e bonum, la toate obiectele, in afară de lingua alia (germana), la care avea bonum. La 10 octombrie 1865 s-a înscris la Facultatea de drept din Sibiu, Rechtsaka­demie, pe care o absolvă în 1869 cu men­țiunea (pentru toți anii): fregventat cu mare diligență și clasa prima și obținînd în final clasa prima cu distincțiune. In timpul studiilor tatăl său moare, astfel încît 11 vedem în anul 1867, în luna au­gust, adresînd o petiție Societății literare, cum se numea pe atunci Academia Ro­mână, abia înființată, prin care solicita un ajutor bănesc pentru continuarea stu­diilor, mo­tivând că este orfan. Ion He­­liade Rădulescu îi repartizează, pe teme­iul rezultatelor bune la învățătură, un sti­pendiu de 2.000 de lei, pe anul școlar 1867/68, din fundația votată de municipiul urbei Brăila pentru ajutorarea tinerilor p. r. georgesen (Continuare In pag. 7}

Next