Satul Socialist, aprilie 1973 (Anul 5, nr. 1212-1235)

1973-04-01 / nr. 1212

Duminică 1 aprilie Nr. 1212 SATUL SOCIALIST PAGINA 3 CUVlNTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU (Urmare din pag. 2) devie România socialistă de mii­­ne“. (Aplauze puternice). înfăptuirea unităţii statului na­ţional român — victorie epocală a maselor populare din întreaga ţară, în realizarea căreia clasa munci­toare, mişcarea socialistă au adus o preţioasă contribuţie — a des­chis perspectiva dezvoltării mai rapide a forţelor de producţie ale ţării şi, totodată, a creat condiţii favorabile pentru intensificarea activităţii forţelor sociale progre­siste, a mişcării muncitoreşti revo­luţionare. In anii 1918—1920, pe fundalul ascuţirii contradicţii­lor regimului burghezo-moşieresc, creşte combativitatea maselor muncitoare. Sunt cunoscute marile demonstraţii de la 13 decembrie 1918, înăbuşite în sînge de regimul burghezo-moşieresc, acţiunile re­voluţionare, deosebit de intense, ale clasei muncitoare în perioada de după război, care au luat o tot mai mare amploare, culminînd cu greva generală din 1920, ce a cu­prins proletariatul de pe tot cu­prinsul ţării, zguduind puternic în­seşi temeliile regimului burghezo­­moşieresc şi demonstrînd că mun­citorimea este o forţă socială în stare să conducă poporul în lupta pentru transformarea revoluţionară a întregii societăţi. In România se aflau atunci la ordinea zilei probleme deosebit de stringente, care se cereau soluţio­nate fără întîrziere, ca, de pildă, reforma agrară, lichidarea relaţii­lor de producţie feudale la sate, încă din primele momente­­ ale existenţei sale, Partidul Comunist Român înfruntă împotrivirea în­verşunată a regimului burghezo­­moşieresc, desfăşurîndu-şi activi­tatea în condiţii dintre cele mai grele. In 1924, la numai trei ani de la crearea sa,­ Partidul Comu­nist Român este declarat ilegal. Nevoit să activeze timp de două decenii în ilegalitate, Partidul Co­munist din România, folosind cele mai diverse forme de luptă, a fost în permanenţă organizatorul şi­­ conducătorul clasei­­muncitoare, a­ oamenilor muncii. Marea grevă a minerilor de la­­Lupeni din 1929, eroicele lupte ale cefe­riştilor şi petroliştilor din ia­nuarie — februarie 1933, numeroa­se alte mişcări greviste din anii crizei economice şi din perioada ulterioară au demonstrat, odată cu spiritul combativ al clasei noastre muncitoare, creşterea capacităţii partidului de a organiza şi condu­ce luptele revoluţionare. Aşa cum am mai afirmat şi în alte împre­jurări, această capacitate a crescut pe măsură ce conducerea partidu­lui a fost deţinută de reprezen­tanţi direcţi ai clasei muncitoare, de fiii clasei muncitoare care tră­iau şi activau în România. (A­­plauze prelungite). Partidul Comunist Român a des­făşurat o activitate multilaterală şi susţinută pentru unirea, în lup­ta împotriva regimului burghezo­­moşieresc, a tuturor forţelor mun­citoreşti, democratice şi patriotice —­ în primul rînd pentru întărirea unităţii de acţiune a clasei munci­toare în frontul unic al comunişti­lor şi socialiştilor. Mulţi dintre cei prezenţi în sală — mă refer la vechii activişti — îşi reamintesc de activitatea desfăşurată în aceas­tă direcţie, inclusiv de întîlnirile din acea perioadă dintre repre­zentanţii partidului comunist şi partidului socialist. In toate ma­rile momente ale luptei re­voluţionare, şi mai ales în peri­oada luptei împotriva fascismului şi a războiului antisovietic, s-au organizat acţiuni comune ale co­muniştilor şi socialiştilor, îndeo­sebi jos, în întreprinderi. Un rol important în evoluţia luptei po­litice desfăşurate de către comu­nişti a avut Frontul Democratic, care înmănunchea largi forţe so­ciale ale ţării şi care a organizat numeroase acţiuni împotriva înro­birii ţării Germaniei hitleriste. Sunt cunoscute acţiunile desfăşurate de către comunişti pentru mobilizarea poporului la lupta cu arma în mînă, pentru apărarea independenţei României, în eventualitatea unui război naţional de apărare împo­triva agresorilor fascişti, precum şi pentru sprijinirea poporului ceho­slovac care căzuse victimă ocupa­ţiei germane. Un moment culmi­nant al valului luptei populare conduse de partid în această pe­rioadă împotriva politicii de fasci­zare a ţârii şi pentru apărarea in­dependenţei naţionale o consti­tuie marea demonstraţie antifascis­tă din 1 mai 1939, desfăşurată sub" semnul unităţii de acţiune între comunişti şi socialişti. Sunt prezenţi în sală comunişti, socia­lişti şi alţi militanţi revoluţionari care au mers umăr la umăr în a­­ceastă demonstraţie care, putem spune, a marcat un moment su­perior în tonta pentru unitatea clasei muncitoare în România. (Aplauze puternice). Nu aş putea refacerea economiei distruse de război şi dezvoltarea unor ramuri noi ale economiei naţionale, asi­gurarea unor condiţii de viaţă mai bună pentru masele muncitoare. Clasa muncitoare care se dezvol­tase numericeşte, al cărei nivel politic crescuse ca urmare a ex­perienţei proprii de luptă şi sub influenţa victoriei Revoluţiei So­cialiste din Octombrie, a intensi­ficării mişcării revoluţionare mon­diale, avea de jucat un rol de cea mai mare importanţă în dez­voltarea ţării, în apărarea intere­selor şi drepturilor oamenilor muncii de la oraşe şi sate. Aceas­ta impunea în mod necesar reor­ganizarea partidului, astfel încît să poată acţiona ca organizator şi conducător al marilor bătălii de clasă ce se anunţau, să-şi poată asuma răspunderea condu­cerii întregii lupte revoluţionare din România pentru răsturnarea claselor exploatatoare de la pu­tere, pentru înfăptuirea victorioa­să a revoluţiei proletare şi trece­rea la făurirea societăţii socialiste. In această perioadă, socialişti ro­mâni de frunte întreţin legături strînse cu reprezentanţii Interna­ţionalei a IlI-a, cu însuşi Vla­dimir Ilici Lenin, cu care poartă discuţii privitor la condiţiile în care urma să aibă loc afilierea partidului la Internaţionala Co­munistă. Exprimîndu-şi de la bun început adeziunea faţă de princi­piile leniniste ale partidului de tip nou, ei au formulat, totodată, o serie de obiecţii cu privire la amestecul Cominternului în stabi­lirea componenţei organelor de să nu reamintesc, de asemenea, marile demonstraţii împotriva dictatului de la Viena, organi­zate sub conducerea partidului, cu participarea socialiştilor, a MADOSZ-ului şi a altor organiza­ţii — şi care au constituit o afir­mare puternică a hotărîrii revolu­ţionarilor români, maghiari, ger­mani şi de alte naţionalităţi de a apăra independenţa României, de a lupta pentru unitatea statu­lui naţional român. (Aplauze pu­ternice). Un puternic impuls a dat luptei antifasciste, constituirea în 1943, din iniţiativa Partidului Co­munist, a Frontului Patriotic An­tihitlerist. Pe măsură ce se apropia momentul decisiv, înn­­vederea răs­turnării dictaturii militaro-fasciste, se impunea tot mai stringent rea­lizarea unităţii clasei muncitoare. Crearea Frontului Unic Munci­toresc între Partidul Comunist Român şi Partidul Social-Demo­crat în 1944 şi apoi a Blocului Naţional Democrat au reprezentat o condiţie importantă a victoriei insurecţiei naţionale antifasciste armate de la 23 August 1944, în urma căreia regimul de dictatură militaro-fascistă a fost­ răsturnat. După cum se ştie, ca urmare a înfăptuirii actului istoric de la 23 August, România a ieşit din războ­iul antisovietic şi s-a alăturat cu toate forţele coaliţiei antihitleriste, luptînd pînă la victoria finală îm­potriva Germaniei naziste, alături de Uniunea Sovietică şi ceilalţi a­­liaţi. Marea victorie de la 23 August 1944 a marcat o cotitură istorică în dezvoltarea României. Lupta Stimaţi tovarăşi, Sărbătorim a 80-a aniversare a creării partidului clasei munci­toare în condiţiile înaintării im­petuoase a României pe calea progresului şi civilizaţiei socialis­te, a bunăstării şi fericirii între­gului popor. Sub conducerea Par­tidului Comunist Român, clasa muncitoare din România, între­gul nostru popor au împlinit, în anii care au trecut de la e­­liberare, idealurile în numele că­rora s-au ridicat cu 80 de ani în urmă socialiştii români, pen­tru care au luptat şi s-au jert­fit multe generaţii de revoluţio­nari, cei mai înaintaţi fii ai po­porului. Visele şi nădejdile în­scrise în primul program al par­tidului revoluţionar al clasei mun­citoare au devenit realităţi în România socialistă de astăzi. (A­­plauze puternice, prelungite). In programul de acum 8 decenii al partidului muncitorilor din România se spunea că „numai prefacerea mijloacelor de produc­ţie, cum sînt pămîntul, fabricile, atelierele, minele etc., din proprie­tate privată a unei clase, în pro­prietate socială a societăţii în­conducere ale partidului — con­siderem, pe bună dreptate, că aceasta este un drept legitim al propriului partid , precum şi cu privire la o serie de analize şi aprecieri eronate făcute de Com­intern la adresa situaţiei din România. Justeţea acestor puncte de vedere ale socialiştilor români Se relevă cu claritate în lumina experienţei istorice a mişcării muncitoreşti din ultima jumătate de veac. Răspunzînd necesităţilor obiecti­ve ale dezvoltării sociale a ţării noastre, reprezentanţii socialiştilor români hotărăsc la Congresul din mai 1921, prin vot unanim, transformarea partidului socialist în Partidul Comunist Român. (A­­plauze puternice, prelungite. Se scandează ,,P.C.R.“). Prin a­­ceasta se ridică pe o treaptă supe­rioară activitatea detaşamentului de avangardă, revoluţionar al clasei muncitoare din România. Partidul comunist, continuatorul direct al mişcării revoluţionare, socialiste, al partidului clasei mun­citoare făurit în 1893, a dus mai departe şi a ridicat pe un plan su­perior, în noile condiţii ale dezvol­tării României, lupta de eliberare socială şi naţională. Tocmai de aceea apreciem acest moment ca un moment de răscruce în dezvol­tarea României noi. Din păcate, o parte a membrilor partidului so­cial-democrat nu a urmat hotărî­­rea adoptată la Congresul din 1921, constituindu-se într-un partid so­cial-democrat separat, ceea ce a produs sciziunea politică în rîndul clasei muncitoare din România. antifascistă, democratică s-a trans­format rapid într-o mişcare socia­lă de mare amploare, fără prece­dent în analele ţării noastre, care a deschis calea desăvîrşirii revo­luţiei burghezo-democratice, reali­zării unor profunde schimbări re­voluţionare în viaţa socială, în­făptuirii idealurilor de libertate şi dreptate socială ale poporului ro­mân. Desfă­şurînd o vastă activi­tate organizatorică şi politică, Partidul Comunist Român, împreu­nă cu Partidul Social-Democrat şi celelalte forţe revoluţionare şi de­mocratice, a reunit în această miş­care principalele forţe ale naţiunii — clasa:­ muncitoare, ţărănimea, in­telectualitatea, păturile mijlocii de la oraşe şi sate şi chiar anumite cercuri ale burgheziei. Rod al luptei maselor largi, la 6 martie 1945 a fost instaurat primul gu­vern democratic din istoria ţării. Aceasta a marcat instaurarea pu­terii revoluţionar-democratice a muncitorilor şi ţăranilor, a deschis, calea trecerii la o etapă superi­oară — înfăptuirea revoluţiei so­cialiste. Nu aş putea să nu men­ţionez, şi cu acest prilej, faptul că în înfăptuirea insurecţiei naţiona­le antifasciste armate, în instau­rarea primului guvern democrat şi în crearea condiţiilor pentru trecerea la făurirea socialismului, forţele armate — inclusiv cadrele de conducere, ofiţerii, generalii — au urmat linia trasată de partidul comunist, s-au alăturat poporului. Aceasta a avut o mare importanţă pentru victoria tuturor luptelor care s-au desfăşurat în România.­tregi şi prefacerea producţiei de mărfuri în producţie socialistă condusă pentru societate şi prin societate, numai această prefacere poate face ca producţiunea în mare şi rodnicia din ce în ce mai mare a muncii să fie, în loc de izvor de sărăcie, de apăsare, de nesiguranţă, de înjosire, un izvor de bunăstare şi dezvoltare armo­nioasă în toate privinţele". Prole­tariatul român, sub conducerea partidului său de clasă, în alian­ţă cu ţărănimea şi intelectualita­tea, a lichidat pentru totdeauna exploatarea omului de către om, a asigurat generalizarea relaţiilor socialiste de producţie la oraşe şi sate, înălţînd victorios pe pămîn­tul României edificiul socialismu­lui. (Aplauze puternice, prelungi­te). Clasa muncitoare a devenit clasa conducătoare a întregii socie­tăţi, îndeplinindu-şi cu cinste mi­siunea istorică în lupta pentru bunăstare şi fericirea întregii na­ţiuni. (Aplauze puternice). S-au produs schimbări radicale în struc­tura societăţii româneşti, au cunos­cut un avînt impetuos forţele de producţie, s-a dezvoltat şi întărit baza materială a orînduirii noi socialiste. A crescut continuu ni­In procesul dezvoltării economi­­co-sociale, al creşterii avîmtului revoluţionar, a devenit absolut necesară realizarea deplinei u­­nităţi organizatorice şi politice a clasei muncitoare, căreia îi reve­nea misiunea de clasă conducătoa­re în transformarea revoluţionară a societăţii. După cum se ştie, în februarie 1948, Partidul Comunist Român şi Partidul Social-Demo­crat au fuzionat, creîndu-se par­tidul revoluţionar unic, bazat pe concepţia ştiinţifică despre lume şi viaţă a clasei muncitoare, ma­terialismul dialectic şi istoric, pe în­văţătura marxist-leninis­­tă. (Vii aplauze). Prin aceas­ta s-a pus capăt pentru tot­deauna sciziunii din mişcarea noastră muncitorească, s-a asigu­rat unitatea organizatorică şi po­litică a clasei muncitoare — clasă conducătoare a marii opere de edificare a socialismului pe pă­mîntul­ României. Este o coinciden­ţă semnificativă că în această lună am sărbătorit 25 de ani de la crea­rea partidului unic al clasei mun­citoare în noile condiţii istorice şi 80 de ani de la crearea primului partid unic al clasei muncitoare din România. (Aplauze puternice). Trecînd în revistă istoria mişcă­rii muncitoreşti din ţara noastră, constatăm că proletariatul român a afirmat de la început, cu tărie, necesitatea de a se uni şi organiza într-un partid unic revoluţionar de clasă, care să conducă cu fermi­tate, pe baza unei concepţii clare, luptele maselor populare împotriva exploatării şi asupririi, pentru li­bertate şi dreptate socială. Crearea cu 80 de ani în urmă a partidu­lui unic muncitoresc a avut o in­fluenţă uriaşă asupra afirmării­­clasei muncitoare pe arena lupte­lor sociale din România, asupra dezvoltării mişcării revoluţionare din ţara noastră. Fără îndoială că producerea, în decursul desfăşură­rii evoluţiei istorice, a sciziunii mişcării revoluţionare şi a parti­dului, formarea mai multor par­tide muncitoreşti au avut conse­cinţe negative asupra luptei de clasă, asupra rolului jucat de pro­letariat în înfruntarea cu burghe­zia şi moşierimea. In momentele hotărîtoare ale procesului revolu­ţionar însă, în etapele decisive ale bătăliei de clasă — cum au fost lupta împotriva fascismului, tre­cerea la organizarea insurecţiei naţionale armate antifasciste, cu­cerirea puterii, politice şi econo­mice în stat şi apoi înfăptuirea sarcinilor construcţiei socialiste — s-a impus cu deosebită­­ acuitate necesitatea închegării unităţii cla­sei muncitoare, a realizării uni­tăţii de acţiune a organizaţiilor ei politice, inclusiv a trecerii la refa­cerea partidului unic revoluţionar al proletariatului. Istoria, viaţa de­monstrează că numai unită, avînd un partid unit şi puternic, clasa muncitoare îşi poate îndeplini mi­siunea istorică de transformare revoluţionară a societăţii. (Aplauze puternice, prelungite). Partidul Comunist Român, con­tinuatorul celor mai înaintate tra­diţii revoluţionare ale clasei mun­citoare, ale poporului român — a cărui activitate putem spune că a început, acum 80 de ani — a con­dus cu succes masele în lupta pentru înlăturarea vechilor rîn­­duieli, pentru făurirea orînduirii socialiste. Evocînd astăzi luminoa­sa pagină scrisă în istoria luptei revoluţionare a proletariatului ro­mân, în 1893 — şi care a fost re­constituită în mod deosebit de convingător, cu ajutorul unui bo­gat material documentar, al măr­turiilor vremii, în cadrul expo­ziţiei inaugurate ieri la Muzeul de istorie a partidului , des­prindem învăţăminte pentru vii­tor, dobîndim imbolduri şi mai puternice pentru a ne înde­plini în condiţii tot mai bune înal­tele îndatoriri şi răspunderi ce ne revin faţă de poporul nostru în marea ctitorie a socialismului şi comunismului pe pămîntul Româ­niei. (Aplauze puternice, prelun­gite), Felul de bunăstare şi civilizaţie al oamenilor muncii de la oraşe şi sate, au înflorit învăţămîntul, ştiinţa, arta, cultura, întreaga viaţă spirituală a poporului. Li­­chidînd înapoierea economică din trecut, România înfăţişează astăzi tabloul unei ţări în plin progres, cu o industrie puternică în con­tinuă dezvoltare, cu o agricultură într-un neîntrerupt proces de mo­dernizare, cu o economie dinami­că, prosperă, care asigură creş­terea continuă a bunăstării tutu­ror oamenilor muncii. Marile realizări obţinute pe drumul propăşirii patriei, adîncile schimbări înnoitoare petrecute în viaţa întregii ţări sunt o confir­mare strălucită a capacităţii parti­dului nostru comunist de a orga­niza şi conduce poporul român în marea operă de edificare a orînduirii socialiste şi comu­niste. (Aplauze puternice). Ele ilustrează în modul cel mai convingător­ justeţea politicii parti­dului nostru — expresie a aplicării creatoare a adevărurilor generale ale socialismului la con­diţiile concrete ale ţării, la cerin­ţele fiecărei etape de dezvoltare a societăţii româneşti. De-a lun­gul unei glorioase istorii de 80 de ani, partidul clasei muncitoare din România a demonstrat că nu cu­noaşte cel mai înalt decît apăra­rea şi realizarea intereselor celor ce muncesc, împlinirea celor mai arzătoare aspiraţii de libertate şi progres ale naţiunii noastre, a idealurilor de bunăstare şi feri­cire ale întregului popor. (Vii şi puternice aplauze). Dragi tovarăşi, Congresul al X-lea şi Confe­rinţa Naţională a partidului din vara anului trecut au deschis o etapă nouă în dezvoltarea naţiu­nii noastre, elaborînd programul făuririi societăţii socialiste multi­lateral dezvoltate pe pămîntul României. După cum ştiţi, în a­­ceastă nouă etapă ne propunem să făurim o economie avansată, la nivelul celor mai înaintate ţări din punct de vedere economic, o industrie modernă, de înaltă efi­cienţă, bazată pe noile cu­ceriri ale ştiinţei şi tehnicii, şi o agricultură intensivă, de mare randament. Creăm condiţii pentru desfăşurarea pe un front larg a activităţii ştiinţifice puse în slujba societăţii, pentru dezvoltarea şco­lii de toate gradele, în strînsă legătură cu practica, cu nevoile dezvoltării multilaterale a ţării. Pornim de la faptul că făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, progresul general al ţării nu se pot realiza decît pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei, pe baza celei mai înain­tate concepţii despre lume şi via­ţă — materialismul dialectic şi istoric. (Aplauze puternice). Ne propunem să ridicăm continuu bunăstarea materială şi spiri­tuală a oamenilor muncii de la oraşe şi sate, să sporim gradul de civilizaţie al vieţii întregului popor. Acţionăm pentru perfecţio­narea relaţiilor de producţie, a or­ganizării şi conducerii societăţii, pentru îmbunătăţirea continuă a cadrului organizatoric în vederea participării tot mai largi a mase­lor de oameni ai muncii la rezol­varea treburilor obşteşti, la condu­cerea statului, pentru dezvoltarea şi perfecţionarea democraţiei so­cialiste. Pornim de la cunoscuta teză marxistă după care socialis­mul nu poate fi decît rodul acti­vităţii conştiente a poporului, stă­­pîn pe destinele sale, care îşi fău­reşte propria istorie aşa cum do­reşte. Acest măreţ program a fost în­suşit cu însufleţire de întregul nostru popor. Realizările obţinute în primii doi ani ai cincinalului şi în primele trei luni ale acestui an confirmă pe deplin realismul planului cincinal, imensa capacita­te creatoare a naţiunii noastre so­cialiste, marea forţă organizatorică şi politică a partidului, care uneşte şi canalizează toate energiile po­porului în vederea accelerării pro­gresului economic şi social al pa­triei, înfloririi continue a Româ­niei socialiste. (Aplauze pu­ternice, prelungite. Se scandează : Ceauşescu — P.C.R.). In spiritul hotărîrilor Congresu­lui al X-lea al partidului şi ale Conferinţei Naţionale au fost adop­tate noi şi importante măsuri pen­tru soluţionarea corespunzătoare a problemelor de care depinde dez­voltarea economică şi socială a ţă­rii în actuala etapă istorică. Pe plan economic, îmbunătăţirea formelor organizatorice, instituţio­­nalizarea conducerii colective, a adunărilor generale, legiferarea atribuţiilor şi răspunderilor diferi­telor verigi economice, a relaţiilor dintre ele au drept obiectiv reali­zarea unei conduceri dinamice şi suple, care să asigure o valorifi­care cu maximum de eficienţă a potenţialului nostru material şi uman, creşterea continuă a randa­mentului întregii activităţi econo­mice. După cum cunoaşteţi, recenta plenară a Comitetului Central a stabilit noi măsuri menite să asi­gure îmbunătăţirea în continuare a activităţii organelor centrale ale administraţiei de stat, a centrale­lor şi unităţilor economice şi so­ciale. Scopul acestor măsuri este apropierea conducerii de unităţile de bază, înlăturarea verigilor şi treptelor intermediare, deplasarea în mai mare măsură a specialişti­lor spre producţie, unde se hotă­răşte dezvoltarea economică a ţă­rii. Totodată, se realizează redu­cerea, pe ansamblu, a aparatului funcţionăresc, administrativ, care nu produce venit naţional, încarcă cheltuielile neproductive, afec­tează fondurile de dezvoltare a ţării, eliminîndu-se totodată o se­rie de manifestări birocratice care frînează progresul activităţii eco­­nomico-sociale. Aceste măsuri con­duc, de asemenea, la crearea unui raport mai just în repartizarea forţei de muncă între funcţiile de execuţie şi funcţiile de conducere, între sectorul productiv şi sectorul administrativ-funcţionăresc, asigu­­rîndu-se valorificarea cît mai ra­ţională a potenţialului de muncă al ţării, în scopul sporirii cît mai ra­pide a avuţiei naţionale. In acest fel se va putea asigura un pr­ogres mai accentuat al industriei şi agri­culturii, al învăţămîntului, ştiinţei şi culturii, creşterea venitului na­ţional şi ridicarea pe această bază a nivelului de trai al întregului nostru popor. Acţionăm, de asemenea, pentru promovarea tot mai largă în în­treaga viaţă socială a principiilor eticii şi echităţii socialiste, pentru realizarea unei juste şi echitabile repartiţii a veniturilor în raport cu munca şi rolul pe care fiecare îl are în activitatea socială, pentru combaterea oricăror încercări de îmbogăţire fără muncă, de însuşire a veniturilor pe căi ilicite, de pa­­­­razitism social. Vechea lozincă a socialiştilor din secolul trecut „nici muncă fără pline, nici pline fără muncă" tre­buie să devină o realitate vie în toate compartimentele vieţii noas­tre socialiste. (Vii aplauze). Partidul nostru se preocupă de ridicarea nivelului întregii activi­tăţi politico-ideologice şi cultural­­educative, pentru dezvoltarea con­ştiinţei socialiste a maselor, pen­tru educarea oamenilor muncii în spiritul înaltelor idealuri ale so­cialismului şi comunismului, ale patriotismului şi internaţionalis­­­m­ului socialist, pentru dezvoltarea trăsăturilor înaintate ale omului nou, constructor al socialismului şi comunismului. Este de înţeles că transformînd întreaga societate, dezvoltînd forţele de producţie şi perfecţionînd relaţiile de produc­ţie, trebuie să ne preocupăm, în acelaşi timp, de transformarea omului, de formarea unui om nou, cu o conştiinţă înaintată, în faţa căruia să stea în primul rînd răs­punderea faţă de societate, intere­sele societăţii, care să ştie să îm­bine interesele proprii cu cele ale colectivităţii, să fie gata să facă totul — şi, la nevoie, să-şi dea chiar viaţa — pentru interesele patriei, ale naţiunii, ale socialis­mului şi comunismului. (Aplauze puternice, prelungite). Revoluţio­narii, socialiştii care s-au ri­dicat cu 80 de ani în urmă la luptă nu puteau să aibă în faţa lor perspectiva victoriei imediate a socialismului, dar ştiau că luptă pentru un ideal care tre­buie să triumfe în România — şi pentru aceasta iau jertfit totul ! Cu atît mai mult astăzi, cînd de noi depinde victoria mai rapidă a so­cialismului şi comunismului in ţara noastră, cînd de fiecare din­tre noi depinde înfăptuirea progra­mului partidului nostru comunist, comuniştii, revoluţionarii trebuie să fie gata să facă totul, fiecare la locul său de muncă, pentru vic­toria acestor idealuri, a acestor principii. (Aplauze puternice. Se scandează „Ceauşescu — P.C.R."). înfăptuirea marilor sarcini puse de Congresul al X-lea şi de Con­ferinţa Naţională cere ridicarea continuă a nivelului de pregătire profesională şi politică a membri­lor partidului, a tuturor cetăţeni­lor. Tocmai de aceea, partidul se preocupă permanent de perfecţio­narea continuă a pregătirii — pro­fesionale şi de specialitate — a tu­turor categoriilor de oameni ai muncii, precum şi de lărgirea orizontului general de cunoaştere al maselor, astfel încît fiecare ce­tăţean să poată înţelege în mod just legităţile dezvoltării sociale care acţionează în orînduirea noas­tră, procesele şi fenomenele so­­cial-politice, tot mai complexe pe care le ridică înaintarea spre so­cialism şi comunism. Experienţa are, fără nici o îndoială, o mare însemnătate. Dar fără înţelegerea noilor condiţii şi a problemelor noi pe care le ridică conducerea societăţii, fără un nivel corespun­zător de cunoaştere — atît pro­fesional, cît şi politic — nimeni nu-şi poate îndeplini în con­diţii corespunzătoare sarcinile în­credinţate de partid şi guvern. Iată de ce problema ridicării ni­velului pregătirii politice, a însu­şirii ştiinţei conducerii, devine o necesitate obligatorie pentru buna conducere a societăţii, pentru fău­rirea societăţii socialiste multilate­ral dezvoltate, pentru victoria co­munismului în România. (Aplauze puternice, prelungite). O importanţă deosebită are în­suşirea aprofundată de către ca­drele de conducere care activează pe linie de partid şi de stat a ştiinţei conducerii, de care depinde soluţionarea în cît mai bune con­diţii a cerinţelor impuse de pro­gresul rapid şi multilateral al so­cietăţii noastre. Ne preocupăm, de asemenea, de dezvoltarea capaci­tăţii de aprofundare şi interpre­tare justă de către oamenii mun­cii, de către cadrele de partid şi de stat a problemelor vieţii in­ternaţionale actuale, a marilor schimbări şi tendinţe care se pro­duc în dezvoltarea societăţii con­temporane. Experienţa a demonstrat eloc­vent că, condiţia hotărîtoare a înfăptuirii tuturor idealurilor şi aspiraţiilor de progres şi bunăsta­re ale poporului este conducerea de către partid a întregii vieţi so­ciale, înfăptuirea rolului conducă­tor al partidului în societate este o cerinţă obiectivă a mersului nos­tru ferm înainte pe calea socia­lismului­ şi comunismului. Aşa cum am afirmat şi la Conferinţa Naţională, acest rol va creşte în perspectivă, se va amplifica în următorii ani, îndeplinirea cu suc­ces a misiunii istorice a parti­dului impune ridicarea la un ni­vel tot mai înalt a întregii acti­vităţi organizatorice, politice şi ideologice a organelor şi organiza­ţiilor de partid. Aşa cum au subliniat Congresul al X-lea şi Conferinţa Naţională, sunt necesa­re întărirea şi dezvoltarea în con­tinuare a legăturilor partidului, a tuturor organizaţiilor sale cu cla­sa muncitoare, cu masele popu­lare, cu întregul popor, intensifi­carea consultărilor şi dialogului cu oamenii muncii, unirea într-un singur şuvoi a tuturor energiilor şi elanului creator al naţiunii în munca şi lupta pentru edificarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră, în­făptuirea marilor sarcini care ne stau în faţă impune cimentarea şi mai puternică a unităţii de monolit a întregului nostru partid, întărirea continuă a disciplinei unice pentru toţi membrii parti­dului, indiferent de locul pe care îl ocupă în societate, creşte­rea spiritului de răspundere al fiecărui activist, al fiecărui co­munist în lupta pentru traduce­rea în viaţă, pentru concretizarea în practică a liniei politice gene­rale a partidului, a programului elaborat de Congresul al X-lea şi Conferinţa Naţională. Este ne­cesar ca întregul activ al par­tidului nostru să se integreze organic în viaţa socială, să parti­cipe nemijlocit la soluţionarea concretă a problemelor construc­ţiei socialiste, în spiritul politicii generale a partidului şi statului. Numai astfel activiştii, membrii de partid se vor putea achita de înaltele îndatoriri ce le revin în viaţa socială, numai astfel partidul nostru îşi va putea îndeplini şi în viitor cu succes misiunea de deta­şament de avangardă, revoluţio­nar, al clasei muncitoare, al între­gului popor, pe calea făuririi vieţii noi. Dezvoltarea democraţiei în rîndul partidului presupune şi în­tărirea disciplinei de partid. Tre­buie să înţelegem că munca şi conducerea colectivă presupun dezbaterea şi adoptarea în comun a hotărîrilor, dar odată ce aceste hotărîri sunt adoptate, ele devin o­­bligatorii pentru toţi. Conducerea colectivă implică fiecăruia, la locul său de muncă, obligaţia să înfăp­tuiască hotărârile adoptate. A con­tinua vorbăria goală, a crede că conducerea colectivă înseamnă vor­bărie colectivă, pierdere de timp, înseamnă, în fond, a împiedica mersul înainte al construcţiei so­cialiste. Mă refer la această pro­blemă cu acest prilej, pentru că trebuie să înţelegem necesitatea de a impulsiona participarea fiecăruia dintre noi în producţie, jos, în mij­locul organizaţiilor de partid, în rîndul clasei muncitoare, al po­porului, la înfăptuirea politicii partidului. Mai puţină vorbă şi mai multă muncă ! Aceasta este cerinţa esenţială azi ! (Aplauze pu­ternice). Partidul nostru acordă o impor­tanţă deosebită întăririi rolului şi funcţiilor statului socialist, ceres­ refacerea unităţii organizatorice şi politice a clasei muncitoare, crearea partidului unic marxist-leninist-moment hotărîtor, obiectiv necesar în lupta victorioasă pentru cucerirea puterii politice şi edificarea socialismului în România Dezvoltarea impetuoasă a României socialiste, obiectivele actuale ale partidului în lupta pentru făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră Imagine a prezidiului adunării festive (Continuare în pag. 4)

Next