Satul Socialist, decembrie 1973 (Anul 5, nr. 1419-1444)

1973-12-01 / nr. 1419

Cotidian editat de Uniunea Naţională a Cooperativelor Agricole de Producţie ANUL V. Nr. 141 s smbătă 1 decembrie 1913 8 pagini - 30 bani | CUVlNTAREA TOVARĂȘULUI NICOLAI CEAUȘCSCU la plenara comună a Comitetului Central al Partidului Comunist Român al Dezvoltării • • înfăptuirea cu succes a planului ÎN PRIMII TREI ANI AI CINCINALULUI Stimaţi tovarăşi, Plenara Comitetului Central al partidului, care îşi desfăşoară lu­crările împreună cu Consiliul Su­prem al Dezvoltării Economice şi Sociale, a dezbătut planul de stat şi bugetul pe 1974 ce urmează a fi supuse Marii Adunări Naţio­nale. După cum vă este cunoscut, planul a fost elaborat încă în vara acestui an şi a fost dezbătut larg în toate unităţile economico-so­ciale ; principalii săi indicatori sunt cunoscuţi, au fost dezbătuţi în a­­ceste zile în secţiunile Consiliului Suprem, precum şi într-o serie de şedinţe premergătoare cu condu­cerile ministerelor şi altor organe centrale. Se poate spune, deci, că el este emanaţia unei largi partici­pări a cadrelor din toate domeniile de activitate. In cadrul plenarei au fost examinate, de asemenea, sar­cinile dezvoltării în continuare a resurselor energetice în România, măsuri menite să ducă la folosirea mai judicioasă a combustibilului şi energiei electrice în toate dome­niile de activitate din ţara noastră. De asemenea, plenara a analizat activitatea desfăşurată în acest an de partidul şi statul nostru pe plan internaţional. Relevînd succesele mari obţinute pînă în prezent în realizarea obiec­tivelor cincinalului, tovarăşii care au luat cuvîntul în plenară au evi­denţiat, pe bună dreptate, o serie de lipsuri şi neajunsuri, făcînd nu­meroase propuneri menite să asi­gure perfecţionarea muncii de con­ducere şi organizare a economiei, punerea mai eficientă în valoare a potenţialului material şi uman al ţării, îndeplinirea în bune condi­ţii a sarcinilor importante în­scrise în planul pe 1974. Putem spune că dezbaterile s-au desfă­şurat intr-un spirit critic, într-o anumită măsură şi autocritic, deşi, ţinînd seama de o serie de neajun­suri care s-au manifestat şi în anul acesta, se impunea ca atît mi­niştrii, primii secretari, ceilalţi (Continuare In pag. a 7-a) ­ Plenara Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste In ziua de 29 noiembrie a.c. au avut loc, sub preşedinţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu, lucrările plenarei Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste. Participanţii au dezbătut ur­mătoarele puncte înscrise pe or­dinea de zi : 1. Proiectul Planului național unic de dezvoltare economico­­socială și Proiectul bugetului de stat pe 1974 ; 2. Cu privire la principalele probleme ale dezvoltării energe­tice în România și măsurile de economisire a combustibililor și energiei electrice ; 3. Hotărîrea cu privire la con­stituirea şi activitatea organi­zaţiilor săteşti ale Frontului Uni­tăţii Socialiste ; 4. Hotărîrea cu­ privire la pre­gătirea şi desfăşurarea congre­sului şi a conferinţelor comuna­le, orăşeneşti, municipale şi ju­deţene ale F.U.S. In cadrul plenarei au luat cu­­vintul tovarăşii : Ploştinaru Iu­lian, preşedintele Consiliului ju­deţean Mehedinţi al F.U.S. ; Dinculescu Constantin, profesor universitar; Henric Adrian, se­cretar al Consiliului judeţean Caraş-Severin al U.G.S.R., Bla­­ga Lucia, preşedinta Comitetului judeţean al femeilor din jude­ţul Gorj, Lică Gheorghe, mais­tru la uzinele „Electroputere“­­Craiova, Dobrovici Simion, pre­şedintele Consiliului judeţean Vrancea al F.U.S., Duminică Pe­tre, preşedintele Consiliului ju­deţean Botoşani al F.U.S., Şte­­fănescu Teodor, vicepreşedinte al Uniunii judeţene Buzău a Cooperativelor Agricole de Pro­ducţie, Toma Spiridon, maistru la uzinele „1 Mai" Ploieşti, As­canio Damian, vicepreşedinte al Uniunii arhitecţilor. In cadrul dezbaterii proiecte­lor Planului naţional unic de dezvoltare economico-socială şi Bugetului de stat pe anul 1974, plenara a relevat faptul că pre­vederile acestora sunt realiste şi corespund pe deplin cerinţelor progresului social, necesităţilor actuale ale dezvoltării societăţii noastre, înscriindu-se în coordo­natele stabilite de Congresul al X-lea şi Conferinţa Naţională ale partidului. Aprobînd în unanimitate pre­vederile planului şi bugetului pentru anul 1974 — care ur­mează a fi supuse Marii Adu­nări Naţionale spre legiferare — Consiliul Naţional al Frontului Unităţii Socialiste a exprimat totodată hotărîrea tuturor orga­nizaţiilor care compun Frontul Unităţii Socialiste, a tuturor oamenilor muncii de a realiza în mod exemplar sarcinile celui de-al patrulea an al cincinalu­lui, an de importanţă deosebită pentru înfăptuirea înainte de termen a actualului cincinal. Consiliul Naţional al Frontu­lui Unităţii Socialiste subliniază cu satisfacţie că recentele mă­suri cu privire la îmbunătăţirea sistemului de salarizare a mun­citorilor calificaţi se înscriu in amplul program stabilit de con­ducerea partidului şi statului nostru în vederea aplicării în viaţă a hotăririlor Congresului al X-lea şi ale Conferinţei Na­ţionale ale P.C.R., cu privire la ridicarea neîntreruptă a nivelu­lui de trai material şi cultural al oamenilor muncii. (Continuare in pag. a 2-a) Cuvintarea tovarăşului NICOLAE CE Stimaţi tovarăşi, Doresc să subliniez că adoptarea Planului unic de dezvoltare econo­mico-socială a României pe 1974 şi a măsurilor cu privire la folosirea mai judicioasă a resurselor ener­getice constituie un important act al Consiliului Naţional al Frontu­lui Unităţii Socialiste. Aceasta cere angajarea tuturor organizaţiilor participante în Frontul Unităţii So­cialiste să acţioneze pentru înfăp­tuirea în cele mai bune condiţii a planului, a măsurilor de folosire judicioasă a resurselor energetice ale ţării. Nu cred că mai este nece­sar să subliniez importanţa planu­lui pe 1974, a prevederilor sale. De asemenea, nu doresc să mai subli­niez nici importanța măsurilor din domeniul energeticii ; în ultimele săptămîni, aceste probleme au fost dezbătute pe larg. Proiectul planului de stat a fost larg dezbătut atît în cadrul birou­lui şi secţiunilor Consiliului Su­prem al Dezvoltării Economice şi Sociale a României, cit şi în ca­drul plenarei Comitetului Central, care a avut loc ieri şi la care a par­ticipat şi Consiliul Dezvoltării. El va fi supus dezbaterii şi adoptării de către Marea Adunare Naţională, prevederile lui asigură dezvoltarea în ritm intens a economiei naţio­nale, creşterea bunăstării întregu­lui nostru popor. De asemenea, mă­surile privind folosirea judicioasă a resurselor energetice au fost fă­cute cunoscut pe larg; există un decret în această privinţă. Toţi avem obligaţia să acţionăm cu toate forţele pentru înfăptuirea a­­cestor măsuri. Ceea ce aş dori să subliniez este faptul că trebuie să unim efortu­rile tuturor organizaţiilor din Frontul Unităţii Socialiste, ale tu­turor oamenilor muncii, fără deo­sebire de naţionalitate, ale tuturor cetăţenilor patriei noastre, pentru a asigura înfăptuirea în bune con­diţii a tuturor acestor măsuri. Prin aceasta vom putea asigura condi­ţiile de dezvoltare în ritm mai rapid a patriei noastre, implicit de creş­tere a nivelului material şi spiri­tual al întregului nostru popor. Sunt convins că organizaţiile care fac parte din Frontul Unităţii So­cialiste. Consiliul Naţional vor ac­ţiona în strînsă concordanţă cu in­teresele generale ale întregii noas­tre naţiuni socialiste. Constituirea organizaţiilor să­teşti ale Frontului Unităţii Socia­liste şi convocarea Congresului Frontului Unităţii Socialiste repre­zintă, de asemenea, din moment important în dezvoltarea activită­ţii frontului, în creşterea rolului său în coordonarea şi unirea efor­turilor organizaţiilor componente, ale tuturor oamenilor muncii. Va fi necesar ca organizaţiile săteşti pe care le constituim să desfăşoare o activitate viabilă, să contribuie la atragerea mai activă a maselor ţărăneşti la întreaga activitate de­­dezvoltare a agriculturii, de ridicare a nivelului de viaţă şi de organizare a satelor româneşti. Va trebui să acţionăm în aşa fel incit pregătirea congresului să ducă la iniţierea unei serii întregi de acţiuni în ve­derea bunei gospodăriri a oraşelor şi satelor, pentru a ne putea pre­zenta la congres cu bune rezul­tate şi în acest domeniu de acti­vitate. Nu cred că e necesar să mai in­sist asupra contribuţiei pe care trebuie să o aducă uniunile de creatori, prin activitatea lor, la munca de educare, la întîmpinarea congresului cu noi realizări pe tă­­rîmul creaţiei spirituale, al artei şi culturii. Toate sectoarele de acti­vitate, toţi cei care participă la activitatea Frontului Unităţii So­cialiste, inclusiv reprezentanţii cul­telor religioase, sunt chemaţi să-şi unească eforturile cu ale tuturor oamenilor muncii, să acţioneze pentru a face ca fiecare cetăţean al ţării, fără deosebire de naţio­nalitate sau credinţă religioasă, să facă totul pentru înflorirea pa­triei, pentru bunăstarea poporu­lui, pentru victoria societăţii so­cialiste multilateral dezvoltate în România. Cu convingerea că fiecare în do­meniul său de activitate va acţio­na în acest spirit, doresc să-mi exprim satisfacţia pentru unani­mitatea cu care au fost adoptate documentele, precum şi convinge­rea că fiecare va acţiona pentru înfăptuirea lor. Vă doresc multă sănătate şi spor la muncă ! VINERI DIMINEAŢĂ AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE SESIUNII MARII ADUNĂRI NAŢIONALE Vineri dimineaţa au început lu-­ crările sesiunii a Xl-a a celei de-a Vl-a legislaturi a Marii Adunări Naţionale. înaltul for legislativ al ţării se reuneşte după desfăşurarea lucră­rilor Plenarei comune a Comite­tului Central al Partidului Comu­nist Român şi Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale a României, precum şi a Plenarei Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste, care au dezbă­tut pe larg obiectivele dezvoltării economico-sociale a ţării noastre pe anul viitor şi au aprobat în unanimitate prevederile planului şi bugetul pe 1974, au luat hotărîri, în spiritul expunerilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în probleme de o deosebită importanţă privind mersul mereu ascendent al socie­tăţii noastre, pe coordonatele sta­bilite de Congresul al X-lea şi Conferinţa Naţională ale parti­dului. Sesiunea s-a deschis la ora 10,00 dimineaţa. In sala Palatului Marii Adunări Naţionale, alături de deputaţi, sunt prezenţi, ca invitaţi, membri ai C.C. al P.C.R., miniştri, conducători de instituţii centrale şi organizaţii obşteşti, reprezentanţi ai oamenilor muncii, personalităţi ale vieţii economice, ştiinţifice şi culturale, ziarişti ro­mâni şi străini. Sunt de faţă şefi ai misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti. Este, de asemenea, prezent Pio Carlo Terenzio, secretarul general al Uniunii Interparlamentare. La intrarea în sala de şedinţe, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, ceilalţi conducători de partid şi de stat sunt întîmpinaţi cu puternice şi îndelungi aplauze de participan­ţii la lucrările sesiunii Marii Adu­nări Naţionale. In loja din dreapta au luat loc tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Emil Bodnaraş, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Maxim Berghianu, Gheorghe Cioară, Lina Ciobanu­, Florian Dănălache, Constantin Drăgan, Emil Drăgănescu, Janos Fazekas, Petre I­upu, Dumitru Po­­pescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vilcu. In loja din stingă se află mem­brii Consiliului de Stat. Lucrările sesiunii au fost des­chise de tovarăşul Ştefan Voitec, preşedintele Marii Adunări Naţio­nale. Cei prezenţi au păstrat un mo­ment de reculegere în memoria deputaţilor Mihail Roşianu şi Gri­­gore Marteş, care s-au stins din viaţă în perioada de timp care a trecut de la ultima sesiune. In unanimitate deputaţii au a­­probat ordinea de zi : 1. Proiectul de lege pentru adop­tarea Planului naţional unic de dezvoltare, economico-socială a Re­publicii Socialiste România pe anul­ 1974 ; 2. Proiectul de lege pentru adop­tarea Bugetului de Stat pe anul 1974 ; 3. Proiectele de legi pentru apro­barea decretelor cu putere de lege emise de Consiliul de Stat; 4. Proiectul de lege privind re­chiziţiile ; 5. Proiectul de lege privind con­trolul financiar preventiv . La primul punct de pe ordinea de zi, tovarăşul Manea Mănescu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, preşedintele Comitetului de Stat al Planificării a prezentat Proiectul de lege pentru adoptarea Planului naţional unic de dezvol­tare economico-socială a Republi­cii Socialiste România pe anul 1974, în numele Biroului Marii Adu­nări Naţionale, tovarăşul Ştefan Voitec propune ca, avînd în vedere legătura strînsă dintre Planul na­ţional unic de dezvoltare econo­mico-socială şi Bugetul de Stat, expunerile la proiecte să se facă în continuare, iar dezbaterile ge­nerale să fie comune, urmînd ca discuţia pe articole şi votarea să se facă separat. Marea Adunare Naţională a aprobat această propunere, în continuarea lucrărilor tovară­şul Florea Dumitrescu, ministrul fi­nanțelor, a prezentat expunerea la Proiectul de lege pentru adoptarea Bugetului de Stat pentru anul 1974. Coraportul Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale a României, la proiectele de legi su­puse dezbaterii, a fost prezentat de­ tovarăşul Gheorghe Oprea, vi­cepreşedinte al acestui consiliu. Deputatul Aurel Vijoli, preşedin­tele Comisiei economico-financiare, a prezentat raportul acestei comi­sii şi al celorlalte comisii perma­nente ale Marii Adunări Naţionale, care au examinat proiectele de legi în discuţie. în pagina a 6-a 1 DECEMBRIE 1918- încununare a luptei poporului român pentru desăvîrşirea unităţii naţionale de stat I» • La ordinea zilei în agricultură • Cum pregătiţi PRODUCŢIA DE LEGUME pe anul 1974? Răspund reprezentanţi ai întreprinderii de legume şi fructe — Arad Legumicultorii —■ ca şi lucrătorii din celelalte sectoare ale agricultu­rii — au de îndeplinit, în 1974, sarcini mari, între altele ei sunt chemaţi să sporească producţia de legume, comparativ cu cea obţinută în 1973, cu 1 075 000 tone, ceea ce, evident, impune eforturi sporite, folosirea tu­turor rezervelor de care dispune acest sector. Ce se întreprinde acum şi ce măsuri se preconizează pentru pers­pectiva apropiată în vederea atingerii acestui obiectiv ? Un prim răspuns l-am primit din partea reprezentanţilor întreprin­derii de legume şi fructe — Arad, în atribuţiile căreia intră organizarea şi valorificarea producţiei în unul dintre cele mai importante bazine legumicole ale ţării. Ing. Gheorghe Boloban, directo­rul întreprinderii : Judeţul Arad dispune de bune condiţii naturale şi de o valoroasă tradiţie în cultu­ra legumelor. Ţinînd cont de toate acestea, am întreprins o seamă de măsuri pentru ca, în 1974, să reali­zăm o producţie cu mult mai mare, de calitate mai bună şi în sorti­mentele cerute atît pe piaţa inter­nă, cit şi la export. Pornim, de altfel, de la rezulta­tele bune înregistrate anul acesta. Cu toate greutăţile datorate condi­ţiilor climatice mai puţin favorabi­le, am reuşit să satisfacem — cu excepţia cartofilor— întregul ne­cesar de legume pentru consumul judeţului şi să livrăm cantităţi mari la export. Acestea sunt, cre­dem, dovezi că în condiţiile unui an normal, producţia legumicolă va putea creşte substanţial. Cel mai convingător argument în acest sens îl oferă, însă, rezulta­tele unităţilor fruntaşe. In condi­ţii naturale de genul celor descrise, cooperativele agricole din Macea, „23 August“ — Curtici, Sîntana şi Aradul Nou, asociaţia intercoope­­ratistă de solarii de la Nădlac etc., au obţinut producţii foarte bune, mai mari decit cele prevăzute, şi mult mai mari decit cooperativele agricole din Nădlac, Seitin şi altele. In aceste ultime unităţi, datorită unor deficienţe în organizarea muncii, în grădini n-au fost atinse nici măcar nivelele productive pla­nificate, ceea ce demonstrează că dispunem încă de însemnate rezer­ve nevalorificate. Pe baza acestei constatări ne-am propus, de altfel, ca în 1974, fără a mări suprafaţa cultivată cu legume, să realizăm o producţie mai mare. — Cum veţi rezolva problema ?-IOSIF FAUR coresp. „Satului socialist" (Continuare în pag. a 7-a)

Next