Satul Socialist, februarie 1974 (Anul 6, nr. 1470-1492)

1974-02-01 / nr. 1470

Vineri 1 februarie nr. 1470 EXPERIENŢE, INIŢIATIVE, MĂSURI PENTRU ÎNFĂPTUIREA EXEMPLARĂ A PLANULUI PE 1974 Pe ce se bazează apahidenii cînd susţin: SE POATE MAI MULT! Am stat trei ceasuri şi mai bine între apahideni, să aflu atitudinea lor faţă de planul de producţie al cooperativei ai cărei membri sunt, care, la cîteva ca­pitole, mi se spusese că ar fi îndrăzneţ, comparat cu producţiile obişnuite pe acolo. In schimb, vorbitorii, apreciindu-1 ca posibil de îndeplinit, stăruiau pe con­diţiile îndeplinirii lui, fără de care... Ei, se poate ajun­ge in Apahida la 2 300—2 500 kg grîu la hectar ? Se poate, a mai fost. Dar 3 300—3 500 la porumb ? Şi asta... Şi peste trei vagoane de sfeclă ? Şi aşa ceva le stă în puteri, au scos şi patru pe unele parcele. Cîteva con­diţii sunt îndeplinite : arături de toamnă, îngrăşăminte chimice (200—400 kg la hectar, în funcţie de fertilitatea şi structura terenului, de (c­ulturile premergătoare), plus îngrăşămînt organic la sfeclă, cartofi, legume şi pe unele suprafeţe cu porumb. De ce, aşadar, nu s-ar rea­liza obiectivele pro­puse ? Se realizează dacă lucrările care ţin de mecanizatori se fac la timp şi de calitate, dacă brigadierii vor fi exigenţi şi nu vor îngădui a­­bateri de la norme nici la pregătirea terenului, nici la semănat, că uite, rămîn greşuri şi goluri, îţi mai taie la prăşitul mecanic nişte rînduri, cum să asiguri den­sitatea, iar lucru! degeaba pe pămintul gol cine-l su­portă ? Alţii , ei, lasă, bine că avem pe cine învinui, tractoriştii dar de ce n-am spune că greul cade în­­tr-una pe ei, şi de cîte ori nu se întîmplă că seamănă fără om pe semănătoare, că el are plan, nu poate să stea cu maşina pînă se îndură cutare să răspundă la planificarea brigadierului... Şi la recoltat sfeclă, po­rumb, cartofi, ce te-ai face fără ei, acolo ţi-ar rămîne pe cîmp, în apă şi noroi... Mai bine să ne gîndim cum merge lucrul nostru, al cooperatorilor. Nu asta-i problema, ci să facem planul la producţia de cereale. Altfel, de unde să dai grîu mai mult ? Da, tractoristul să răspundă de cultură, de la arat pinii la recoltat, să nu umble pe deşelate cu maşinile peste rînduri şi la nimereală , că unul ară, altul seamănă, altul prăşeşte, altul vine la recoltat. Unde să mai aibă loc răspunderea ? E foarte bună ideea cu formaţiunile mixte de lucru în acord global între cooperatori şi mecanizatori, au să se ajute, controlindu-se unii pe alţii... Dar ar trebui să ne cam ruşinăm ; ia, planifi­căm noi, pe valea Someşului, cultivatori cu experien­ţă, 13 000 kg legume la hectar. Puţin ! Păi, în grădina ta atîta scoţi ? Dacă nu scoţi măcar 20 de tone, te rîd vecinii şi nici nu-ţi rentează. La producţia planificată de noi, nu se acoperă cheltuielile dacă o lăsăm aşa. Trebuie să le acoperim din alte sectoare. Nu-i bine ! Nu-i bine, şi gata. Sigur, nimeni nu te împiedică să sporeşti producţia cît de mult, dar nu ne jucăm noi de-a planificarea dacă trecem în plan mai puţin decît este normal, ca să ajungem la retribuţie suplimentară uşor ? Ne furăm căciula, asta-i. Planul la legume se poate dubla. Mă rog, să nu ne repezim, dar măcar 18 000 să se prevadă... Cooperatorii din Macca, judeţul Arad, binecunoscuţi pentru rezultatele do­­bîndite in legumicultura, şi-au propus să facă din 1974 an record şi in pro­ducţia de legume. Pentru ca anga­jamentul să devină faptă, se lucrează susţinut nu numai in răsadniţe, ci şi in sere. In fotografie , se execută pa- fisarea castraveţilor de seră. Şi mai sînt... S-a cerut în şedinţele pe brigăzi să se încheie convenţii între cooperatori şi unitate. Foarte bine. Să semneze acolo, să rămînă scris cît şi cum şi cind trebuie să fie prezent la lucru, nu cînd îi fluieră prin cap. Că aşa, ca pînă acum, se angajează care se angajează, de formă, şi-apoi uită sau face cum crede. Ei, nu... Iată, sîntem mereu în întîrziere cu lucrul la legume. Să nu ne mirăm, deci, că am planificat puţin. Ne tot plîngem că ajungem mai tîrziu ca alţii pe piaţă cu legume, dar ce ne împiedică ? Vremea trece, ianuarie-i aproape dus, e numai bine să ieşim la ră­sadniţe. Că nu ştii, nici tovarăşul Topor nu ştie, ce va veni în februarie şi în martie. Perioada asta, de la recoltatul de toamnă şi pînă la lucrările dintîi de pri­măvară, de ce să nu fie şi ea o campanie ? Drepţi să fim, o cam lăsăm să treacă. Ba, mai lucrăm şi de mîntuială. Uite, unii împrăştie îngrăşămintele chimice cu lopata, aşa cum se aruncă sare pe şosea. Ce lucru-i ăsta, nu se vede ? Şi organizarea. Cîrîim, cîrîim. Dar organizarea e numai treaba conducerii ? Eu n-am cu­­vint de spus in privinţa asta ? Am. Să mi-l spun aici, nu să mormăi pe urmă. Şi cu livada... Am planificat, de-a rîsul, un venit de 20 000 lei de pe livadă. Fiindcă astă toamnă n-am cules un măr, deşi se rupeau crengile de rod. Livadă tinără să dea numai atîta ? Adevărat, acuma trece sania de la pom la pom şi le dăm îngrăşăminte, ce nu s-a făcut de cînd i-am plantat, or fi vreo zece ani de-atunci. Livada va produce, dar şi ea are nevoie de îngrijire. Se poate mai mult la legume, la fructe, la toate. Şi planul nu-i peste puteri. Iar dacă răspundem la che­marea din Scorniceşti şi, pe judeţul nostru, la cea din Mihai Viteazu, iată că sînt rezerve să nu rămînă an­gajamentele pe hîrtie, cum s-a mai întîmplat aici, că nu va fi prea plăcut la adunarea generală din anul viitor să ne uităm cruciş unii la alţii că nu ne-am ţinut de cuvînt. Au vorbit oamenii foarte la obiect. Ungureanu Teo­dor, Pop Moise, Cozma Gheorghe, Repede Ioan, Că­­rean Grigore, Mureşan loan — ca să-i numim pe cîţi­­va — conturînd cele scrise mai sus, sintetic. Se poate mai mult, spuneau ei, în numele apahidenilor. E un semn că intenţia de a face din anul acesta un an al producţiilor record prinde rădăcini sănătoase şi in co­muna de la poarta Clujului. DUMITRU MIRCEA ✓✓ î haditâmâi­mmms8IEW»*" Malurile Someşului sînt străju­ite de pilcuri de răchită. Existen­ţa acestei materii prime, cît şi în­­demînarea oamenilor de a o trans­forma în frumoase obiecte au fost considerentele care au stat la ba­za iniţiativei consiliului intercoo­­peratist Ulmeni de a crea în 1972 o asociaţie cu participarea a trei cooperative agricole — Sălsig, Ulmeni şi Fărcaşa din judeţul Ma­ramureş. Activitatea asociaţiei intercoope­­ratiste din Slăsig s-a bazat pînă de curînd numai pe munca la do­miciliu ; fiecare cooperator pri­mea materia primă din care urma să confecţioneze obiectele pentru care era retribuit un acord global. S-a observat, însă, că mulţi coope­ratori preferau să lucreze grupaţi, să înveţe unul de la celălalt, să se consulte, să se şi întreacă. Această constatare, precum şi ne­cesitatea desfăşurării unei munci organizate, sub îndrumarea celor mai pricepuţi, precum şi perspec­tiva procurării unor utilaje nece­sare procesului de producţie au condus la ideea construirii unei hale în care să lucreze circa 40 de împletitori. „Ne-am gîndit să realizăm con­strucţia în regie proprie d de UN IZVOR DE MARI VENITURI, spunea tînărul şi inimosul director Coriolan Mureşan. Ca să ajungem de la idee la fapt a trebuit să de­păşim un prag psihologic. L-am trecut, sădindu-ne reciproc încre­derea în forţele proprii şi în o mi­nă de oameni care nu ştiam, în majoritate, decît să împletim nu­iele am descoperit că avem şi apti­tudini de constructori. Sub îndru­marea unui specialist am reuşit ca la începutul lui octombrie 1973, numai după cinci luni de lucru, să terminăm hala. Prinzînd gustul construcţiilor, cooperatorii care lucrează în aso­ciaţie au trecut la realizarea altor obiective, între care două ateliere — unul mecanic, celălalt de tâmplărie — un depozit pentru carburanţii necesari celor două autocamioane, un cazan pentru fiert nuiele etc. Toate aceste obiec­tive prevăzute ca program de in­vestiţii pentru 1974 au fost începu­te şi terminate în mare parte în 1973. De unde banii pentru mater­iale ? In exclusivitate din venitu­rile proprii, din beneficii superi-­ Din experienţa unei asociaţii de activităţi industriale oare celor din plan, întocmit la limita maximă a posibilităţilor, încă din ziua debutului, asociaţia nu a apelat la mijloacele financi­are ale cooperativelor agricole. Dincolo de datele economice ofe­rite de contabila Ana Mateşan, ne întilnim cu hărnicia şi priceperea cooperatorilor pe care i-am văzut lucrînd fie grupaţi în hala nouă, fie la dînşii acasă. Gavril Chiş şi Floarea Chiş sînt adevăraţi crea­tori de modele. Pricepere, hărni­cie, fantezie de bun gust dovedesc şi familiile lui Vasile Păşcuţ şi Ştefan Păşcuţ din Sălsig,­­Gheor­ghe Boloj din Fărcaşa, Vasile Covaci din satul Chelinţa. „Este imposibil — îmi spune directorul — să-i enumăr pe toţi cei harnici. Lista lor s-ar confunda practic cu lista celor care lucrează în asoci­aţie. Noi nu avem control de cali­tate. Nu avem fiindcă nu ne putem permite acest lux şi fiindcă nici unul din miile, din zecile de mii de produse livrate n-a fost refuzat din pricina calităţii. Asociaţia a organizat în con­strucţia dată în folosinţă în octom­brie o mică expoziţie cu diferite mostre de împletituri, care de care mai elegante, mai atrăgătoare. Multe din produsele prevăzute nu pot fi găsite niciunde în ţară. Ele au fost concepute de către coope­ratorii de aici, aflaţi într-un per­manent concurs de creaţie. Şi pen­tru că nu o dată, la insistenţa be­neficiarilor, a fost nevoie să se vindă şi mostrele, exponatele sunt reduse numeric la câte un singur obiect din fiecare model. Anul 1973 a însemnat pentru asociaţia din Sălsig un an al inves­titei de iniţiativă, al unei experi­enţe care va fructifica în 1974. Producţia planificată în valoare de 5 milioane de lei a fost contracta­tă cu mult timp în urmă, comen­zile începînd să sosească încă din ultimele luni ale anului 1973. Mul­te comenzi — unele chiar de peste hotare — au trebuit să fie refu­zate. Aceasta nu înseamnă că aso­ciaţia nu le are în vedere. Căutînd căi pentru sporirea producţiei pînă la nivelul cererii, asociaţia şi-a propus să organizeze un flux teh­nologic care să permită pe lingă o ridicată productivitate a muncii şi un consum cît mai redus de ma­terie primă. Atelierele vor fi în­zestrate cu maşini pentru confec­ţionarea diferitelor unelte necesare procesului de producţie, a unor maşini de cojit şi rindeluit nuie­le ; se va amenaja o cameră de sulfitare şi un depozit pentru ma­teria primă. A. PERIDE RA­CHITA SATUL SOCIALIST Problema economisi­rii energiei electrice şi, implicit, a combustibili­lor primari cu ajutorul cărora este produsă continuă să ne preocupe îndeaproape. Odată cu extinderea sistemelor de irigaţii, agricultura a intrat şi ea în rîndul marilor consumatori de kilowaţi. O discuţie pe tema reducerii consu­mului purtată cu ingi­nerul ION CHIRIAC, directorul întreprinde­rii de exploatare a sis­temelor de irigaţii din complexul Carasu, a scos la iveală date inte­resante. Anul trecut, întreprin­derea a redus cu 2,3 la sută consumul normat de energie electrică la mia de metri cubi de apă pompată. Reducerea respectivă, la care au contribuit­ toate cele a­­proape 100 de staţii de pompare, repompare şi punere sub presiune, s-a soldat cu o economie de circa 3 000 000 kWh. Se pune problema : cît din apa pompată în canale a ajuns la plante, a fost utilizată de aces­tea ? Deficienţele din unităţile consumatoare — cooperative şi între­prinderi agricole de stat — au făcut ca instala­ţiile de pompare să nu funcţioneze, integral la parametrii prevăzuţi in proiecte. Din această clauză s-au irosit pe pu­ţin 1000 000 kWh. — Va trebui ca în 1974 să eliminăm total această pierdere — ne spune tovarăşul Chiriac. — Mai există şi alte pierderi ? — Circa 7 000 000 kWh, se pierd anual din cauză că o parte din apa pom­pată se scurge in pămint prin fundul şi pereţii canalelor. Impermeabili­­zînd canalele vom pu­tea, deci, să economisim cantitatea de energie notată mai înainte. Mă­surile de impermeabili­­zare, cît şi alte măsuri care să ducă la reduce­rea consumului de elec­tricitate au fost dezbă­tute cu lucrătorii fiecă­rui sistem de irigaţii şi staţii de pompare, ajun­­gîndu-se în final la sar­cini pentru fiecare in­stalaţie în parte. Imper­­meabilizarea, folosirea instalaţiilor la parame­trii optimi, eliminarea mersului în gol, planifi­carea riguroasă a distri­buţiei apei, gestionarea acesteia vor da cu sigu­ranţă rezultatele aştep­tate. Aceasta, însă, cu condiţia de a ni se permite să aplicăm mă­suri restrictive impo­triva acelor unităţi agri­cole care nu respectă programele de udări sta­bilite. Fără astfel de restricţii, pierderile de apă şi deci şi consumu­rile inutile de energie electrică vor continua să se menţină la nivele ridicate. — Ce alte acţiuni mai aveţi în vedere ? — Să continuăm cola­borarea cu institutele de cercetări pentru a îmbu­nătăţi parametrii func­ţionali ai instalaţiilor. Colaborarea de pînă acum s-a soldat cu o soluţie care, aplicată la staţia de pompare Mi­hail Kogălniceanu, a dus la economii de peste 100 000 kWh, calculate la nivelul unui an. — Pe întreaga între­prindere ce economie vă propuneţi pentru 1974 ? — O economie im­presionantă : 14 000 000 kWh, care se va realiza prin reducerea cu a­­proape 5 la sută a con­sumului specific la mia de metri cubi de apă pompată. Ţinem să subliniem că nu este suficient ca eco­nomia să apară numai în sistemul energetic na­ţional şi în bilanţul în­treprinderii de profil . Ea trebuie să aibă efecte pozitive şi în unităţile agricole. Dacă 10—15 la sută din apa de irigaţii nu va ajunge la plante, cum s-a întîmplat pe alocuri în 1973, ceea ce se cîştigă de către între­prinderea de profil se va pierde în unităţi. Ra­portat la tona de pro­dus, consumul de ener­gie electrică va creşte în loc să scadă, ceea ce în­seamnă tot pierdere pentru economia naţio­nală. Acest aspect tre­buie avut în vedere atît la actualele adunări ge­nerale, cînd se discută planurile de măsuri teh­­nico-economice pentru realizarea sarcinilor de producţie pe 1974, cît şi la adunările din februa­rie, cu prilejul analizei activităţii pe 1973. VASILE IOSIF coresp. „Satului socialist“ Cum pot fi economisiţi 14 milioane în sistemele de irigaţii din complexul Carasu CONSFĂTUIREA CULTIVATORILOR DE SFECLĂ DE ZAHĂR Telegrama adresată C­ C. al P.C.R., tovarăşului Nicolae Ceauşescu La consfătuire au luat parte re­prezentanţi ai ministerului de re­sort, ai Uniunii Naţionale a Coo­perativelor Agricole de Producţie, ai Centralei producţiei şi industria­lizării sfeclei de zahăr­ ai fabrici­lor de zahăr, specialişti de la Insti­tutul de Cercetări pentru cultura cartofului şi sfeclei de zahăr din Braşov şi de la Institutul agrono­mic clujean, directori adjuncţi ai direcţiilor agricole judeţene, specia­lişti de la staţiunile de maşini a­­gricole, preşedinţi şi ingineri şefi de la cooperativele agricole de pro­ducţie din judeţele : Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Bo­toşani, Braşov, Cluj, Covasna, Har­­hita, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Su­ceava, Timiş, Vaslui. Participanţii la consfătuire au făcut o cuprinzătoare analiză a re­zultatelor obţinute în 1973 la cul­tura sfeclei de zahăr, au subliniat cauzele care au făcut ca în unele unităţi agricole producţia obţinută să fie sub posibilităţi ; a fost adop­tat un plan de măsuri prin apli­carea căruia urmează ca 1974 să fie an de producţie record şi la a­­ceastă cultură, deosebit de impor­tantă pentru economia naţională. In încheierea lucrărilor consfă­tuirii, participanţii au adresat o te­legramă C.C. al P.C.R., tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, prin care se angajează, în numele colective­lor de muncă din care fac parte, să nu-şi precupeţească eforturile pentru aplicarea riguroasă a tehno­logiilor de producţie recomandate de ştiinţă, a agrotehnicii avansate, în vederea sporirii substanţiale încă din acest an a producţiei de sfeclă de zahăr. (De la corespondentul nostru ju­deţean). In ziua de 31 ianuarie a.c. a avut loc la Cluj, în aula Institu­tului agronomic „dr. Petru Groza", consfătuirea cultivatorilor de sfeclă de zahăr din mai multe judeţe ale ţării, organizată de Ministerul A­­griculturii, Industriei Alimentare şi Apelor. A . De necrezut şi totuşi aceasta este ituaţia : in primul an de activitate 1972), complexul intercooperatist de agraşare a porcilor de la Mărtineşti - Irancea a înregistrat o pagubă de milioane lei. A mai trecut un an (1973)­­ paguba, practic s-a dublat. Stăm de vorbă cu actualul direc­­or al complexului, medicul veterinar Dan Rusu, şi cu contabilul şef Gheor­­ghe Bociu — amîndoi veniţi în fruntea unităţii în prima jumătate a anului recut - şi căutăm să descifrăm ca­­izete care au menţinut pierderile­­ în anul 1973. Cu toată stăruinţa de a afla de la interlocutori ce fe­­nomene se petrec în unitate şi care ar fi măsurile ce ar trebui luate pentru­­urmarea acestei intolerabile stări de­ucruri, nu putem desprinde decît una şi aceeaşi cauză : „furajele". — De cind sînt aici, niciodată nu am avut furajele necesare pe sortimente, msţine dr. I. Rusu. Deseori am avut serioa,de cînd, timp de 3-4 zile, a tre­buit să furajăm animalele cu porumb soabe sau cu masă verde. Nimeni nu contestă adevărul din pasele directorului, dar el nu merge mai departe să arate că toate acestea aU avut și mai au încă loc din cauza ndisciplinei, a dezordinii din unita­­e, atit în organizarea procesului de producţie, cit şi în ţinerea evidenţei contabile. Cui i se poate pretinde să rimită furaje pe credit unei unităţi care în numai doi ani de activitate înregistrează pagube in valoare de milioane lei? Poate că lipsa „creditu­lui" explică şi de ce, în acest trimes­tru, dintr-un necesar de 2 670 tone de furaje combinate, FNC Urleasca (ju­deţul Brăila) a comunicat o repar­tiţie numai de 1 090 tone. Avînd furaje puţine şi numai atunci cind dispune de bani, desigur că nici sporurile în gre­utate nu au putut fi realizate. Anul trecut, de exemplu, la grupa mică acest spor a fost de 211 g în loc de 330 g cît se prevăzuse în plan, iar la porcii la îngrăşat numai de 402 din loc de 518 g pe zi. Aşa se explică şi de ce s-a ajuns ca preţul de cost al unui kilogram de carne produs în complexul de la Mărtineşti să se a­­propie de 24 lei. In timpul discuţiei ni se sugerează ideea că moştenire ş­i vinovată, că fostul director, care măsluise scriptic realizarea planului pe 1972, a lăsat la producţia neterminată un minus faptic faţă de evidenţă de circa 114 tone de carne, că pagubele din pri­mul an le-au atras şi pe cete din al doilea, că... O fi şi moştenirea de vină, nu zicem nu, dar cînd preiei o situaţie grea, în cunoştinţă de cauză, pui de la în­ceput piciorul în prag şi pretinzi or­dine şi disciplină, respectarea tuturor indicaţiilor şi măsurilor adoptate cu prilejul analizei ce a avut loc la in­stalare în noua funcţie. Or, noul di­rector, care în paranteză fie spus, nu are decît trei ani de activitate la o circumscripţie veterinară, n-a ştiut de unde să înceapă treaba şi unde să ajungă. In loc să manifeste intransi­genţă faţă de toţi cei care nu făceau treabă sau sustrăgeau din bunurile complexului, îndeosebi furaje, s-a complăcut o perioadă destul de lungă în atmosfera incertitudinii. Nu a con­trolat respectarea programului de grajd, nu a întreprins raiduri de noapte, inopinate, pentru a vedea ce fac paznicii și îngrijitorii, nu a in­trodus condici de prezenţă la grajduri şi ferme. Dar cel mai grav aspect este acela al­ sustragerii sistematice a furajelor din hrana animalelor. Au trebuit ac­tualei conduceri luni de zile ca să-şi dea seama că, la crescătoriile anexe de la Tătăranu, Gologanu sau Gu­­geşti, unii îngrijitori îşi cresc doi-trei porei cu nutreţul sustras de la com­plex. Cu toate că spaţiul nu ne per­mite să-i cităm pe toţi, totuşi vom aduce în faţa opiniei publice cîteva nume : Toi Ionel, Zamfirache Con­stantin şi Jiteanu Ion de la Tătăranu aveau fie în saci, fie în troaca por­cilor, la 29 noiembrie 1973, nutreţuri combinate. Gheorghe Bivolaru şi Constantin Săpunaru din Gologanu aveau la aceeaşi dată, acasă, cite 70 kg şi, respectiv, 30 kg de furaje, iar Preda Creţu şi lord Albu de la Gu­­geşti au fost prinşi furind fie cu sacul, fie cu servieta. Lipsa de control sistematic în ferme și la rampa de descărcare a furajelor dă loc la pierderi aproape zilnice, in ziua de 11 ianuarie, de pildă, s-a primit un transport de furaje care în scripte avea greutatea de 45,5 tone (1 000 de saci). După ce a stat pe o linie moartă, în cîmp, cîteva ore, vagonul a fost adus la rampă cu o lipsă de 581 kg de furaje care, îm­preună cu ambalajul, ajung la o va­loare de 1 290 lei. Această pagubă s-a putut constata pe loc. Altele se constată cu întîrziere ori rămîn ne­depistate din cauză că de la sosirea în vrac a furajelor și pînă la ridicarea lor de către complex trec şi două săptămîni. Evidenţa contabilă a fost neglijată încă de la început şi nici după veni­rea lui Gh. Baciu nu a fost clarifi­cată. S-a continuat, ca şi în primul an, să se sacrifice animale fără mo­tive temeinice şi fără a fi evidenţiate în scripte, iar atunci cînd s-au dispus unele confiscări de carne, s-au făcut fără constituirea unei comisii şi fără avizul medicului de circumscripţie ve­terinară, împuternicit de stat. Toate acestea şi multe altele, printre care şi lipsa unui control tehnic şi finan­ciar, executat de specialiştii direcţiei agricole şi ai băncii, au făcut ca in doi ani să fie azvîrliţi pe apa sîmbetei atîţia bani.i. Intrucît, Uniunea judeţeană Vrancea a cooperativelor agricole este organi­zaţia reprezentativă a unităţilor aso­ciate care au contribuit cu fonduri băneşti la construirea complexului şi, de curînd, la acoperirea pagubelor produse în aceşti doi ani, ne-am adresat preşedintelui acesteia, tovară­şului Ion Cotigă, cu rugămintea să ne spună părerea asupra deficienţelor existente în această unitate şi asupra a ceea ce trebuie făcut pentru nor­malizarea situaţiei.­­ De la bun început, conducerea uniunii nu a fost de acord cu numirea medicului veterinar I. Rusu în această funcţie, fiind mult prea tînăr şi lipsit de experienţă pentru a conduce un asemenea complex. De altfel, nici con­tabilul şef Baciu nu este calificat pentru a gestiona o unitate de tip in­dustrial. Aici se cer oameni cu multă experienţă, destoinici şi intransigenţi faţă de lipsuri, care pe lingă studii superioare să aibă şi o practică de cel puţin cinci ani în întreprinderi cu profil asemănător. Am spus-o şi o re­pet : promovarea cadrelor să nu se facă după ochi, pe prietenii sau cum s-o nimeri, ci pe criterii riguros ştiin­ţifice, verificate de viaţă, aşa cum ne învaţă partidul. Or, direcţia agricolă a nesocotit, după părerea noastră, aceste principii. Ce i-a folosit lui Niţu Vasile (e vorba de fostul director, condamnat penal pentru neglijenţă şi abuz) că avea prieteni la direcţia agricolă, sau chiar la minister (a fost simptomatică poziţia de îngăduinţă amicală a ing. Justin Istrătescu din M.A.I.A.A. in faţa instanţelor de ju­decată) sau cu ce a fost ajutat me­dicul veterinar I. Rusu ca să nu mai repete, măcar in parte, greşelile pre­decesorului său ? Uniunea a sesizat în cîteva rinduri situaţia precară de la complexul Mărtineşti şi de curînd s-a constituit un colectiv de activişti şi specialişti care a luat gestiunea de la început şi pînă nu o clarifică în cele mai mici amănunte nu va pleca din u­­nitate. Desigur că vor fi luate și mă­suri organizatorice. De altfel, este a­­normal ca acest complex să piardă în doi ani cîteva milioane lei, în timp ce complexul intercooperatist de la Vînători, să încheie primul bilanț cu beneficii de peste un milion de lei. Me­dici veterinari ca Nicolae Ciolcă, di­rectorul complexului de la Vinători, se mai găsesc în judeţul nostru, numai că trebuie descoperiţi în timpul cel mai scurt şi, după o matură chibzu­inţă, să fie promovaţi cu tot curajul, dar şi ajutaţi să facă treabă. AL. ŞTEFANESCU LA COMPLEXUL INTERCOOPERATIST MĂRTINEȘTI RISIPA SI NEGLIJENTA TREBUIE GRABNIC CURMATE ■ ■ Btl& ■ f» :r'i , •iii»?* . J 'iot SIPiJ •n­'îs OOO­­­I ser PAGINA 3 (Urmare din pag. 1) fre care alegem azi FERTILIZA­REA, pentru că ea se efectuează (sau trebuie să se efectueze) toc­mai acum. Nu există, desigur, agricultor (şi mai ales grădinar) care să nu cu­noască importanţa îngrăşămintelor în creşterea producţiei şi nu exis­tă agricultor care să nu fie inte­resat de creşterea producţiei. Exis­tă, în schimb, moduri diferite de lucru. Mai bine zis , moduri dife­rite de a înţelege şi respecta mo­mentul administrării îngrăşăminte­lor, ceea ce, se înţelege, ţine de etica profesională şi chiar de con­ştiinţa faţă de planul de producţie. Am luat judeţul Alba, tocmai pentru că, în condiţiile mai dificile în care se dezvoltă, sectorul legu­micol de aici impune puternic ne­cesitatea unei fertilizări abundente. Iar traseul ales pentru exemplifi­care este pur şi simplu întîmplă­­tor, căci orice cooperativă din ju­deţ are grădină de legume. Consta­tările au fost şi fericite şi întristă­toare , ca nişte puncte albe şi ne- Fertilizarea ogoarelor gre. Nu vom respecta ordinea uni­tăţilor prin care am trecut, ci le vom împărţi în două grupe, şi le vom aşeza faţă în faţă: de o parte , se află cele multe, cele unde im­­­­portanţa fertilizării este înţeleasă în întreaga ei dimensiune şi unde, în aceste zile, acţiunea căreia i se acordă cea mai mare importanţă este tocmai transportul îngrăşă­mintelor în cîmp. La Mirăslău acolo unde, în 1973, apele Mureşului au distrus un sfert de grădină, am avut prilejul întîl­­nirii cu inginera MARIA CHIŢU, şefa fermei legumicole. „Am un carnet — a zis — şi vă pot spune exact: ne planificasem să trans­portăm 450 de tone, dar am trans­portat pînă acum 600 tone. Conti­nuăm“. La Galda, nu l-am găsit pe fer­mierul FLOREA ANGHEL, pentru că, au zis căruţaşii, era la Alba Iu­­lia, după seminţe, dar am înţeles că suprafaţa planificată a se ferti­liza cu gunoi de grajd a fost mult depăşită. La Şona, inginerul MIHAI TO­ROK, fermier la legume, a zis aşa: „nu-i destulă apă în Tîrnava Mică, pentru a îneca credinţa noastră în noi înşine“. Am înclin­uit, iar mîine terminăm de fertilizat...“. Sîntem deci la Tirnava. Şi iată că, nu departe de Şona, se află Cîsteiul de Tîrnave — cooperativă cu un mare sector de legume. Am notat cîteva cuvinte ale lui CICA­­LAU MIRCEA, inginer șef aici . N-am­ început incă transportul gunoiului, pentru că n-avem grei­­fer“. Cum, oare, oamenii din Cîste­iul de Tîrnave nu mai știu să în­carce gunoiul ca furca în căruţe ? Iată că am ajuns în zona delăsării, adică a lipsei de bunăvoinţă. Nu sunt prea multe unităţile de acest soi, dar ele influenţează în rău ac­tivitatea unui întreg judeţ. E vorba de Oarda, Voinea, Rădeşti, Fianu de Jos şi Pianu de Sus , unde nu s-a început încă transportul guno­iului din platforme în grădini. Am aflat că aceste cooperative au avut rezultate slabe şi în 1973, şi atunci înseamnă că organele judeţene tre­buie să intervină imediat. Este de neînţeles să am sector legumicol, să am plan de producţie, să am plan de venituri, dar să nu mă în­grijesc de îngrăşarea pămîntului. Ne vine foarte greu, să îndemnăm pe ţăran să-şi ducă gunoiul în cîmp, pentru că ţăranul ştie foarte bine asta. Dar totul pleacă de la conducerea cooperativei, adică de la lipsa de grijă a preşedinţilor u­­nităţilor amintite, preşedinţi căro­ra, de bună seamă, le scapă impor- I tanța rolului lor. ■ i '• ■ oji ■ I ‘d ' soi ■ •«ent r.i 1HU ■ neini 1 PS' V.CÎ

Next