Satul Socialist, februarie 1974 (Anul 6, nr. 1470-1492)
1974-02-01 / nr. 1470
Vineri 1 februarie nr. 1470 EXPERIENŢE, INIŢIATIVE, MĂSURI PENTRU ÎNFĂPTUIREA EXEMPLARĂ A PLANULUI PE 1974 Pe ce se bazează apahidenii cînd susţin: SE POATE MAI MULT! Am stat trei ceasuri şi mai bine între apahideni, să aflu atitudinea lor faţă de planul de producţie al cooperativei ai cărei membri sunt, care, la cîteva capitole, mi se spusese că ar fi îndrăzneţ, comparat cu producţiile obişnuite pe acolo. In schimb, vorbitorii, apreciindu-1 ca posibil de îndeplinit, stăruiau pe condiţiile îndeplinirii lui, fără de care... Ei, se poate ajunge in Apahida la 2 300—2 500 kg grîu la hectar ? Se poate, a mai fost. Dar 3 300—3 500 la porumb ? Şi asta... Şi peste trei vagoane de sfeclă ? Şi aşa ceva le stă în puteri, au scos şi patru pe unele parcele. Cîteva condiţii sunt îndeplinite : arături de toamnă, îngrăşăminte chimice (200—400 kg la hectar, în funcţie de fertilitatea şi structura terenului, de (culturile premergătoare), plus îngrăşămînt organic la sfeclă, cartofi, legume şi pe unele suprafeţe cu porumb. De ce, aşadar, nu s-ar realiza obiectivele propuse ? Se realizează dacă lucrările care ţin de mecanizatori se fac la timp şi de calitate, dacă brigadierii vor fi exigenţi şi nu vor îngădui abateri de la norme nici la pregătirea terenului, nici la semănat, că uite, rămîn greşuri şi goluri, îţi mai taie la prăşitul mecanic nişte rînduri, cum să asiguri densitatea, iar lucru! degeaba pe pămintul gol cine-l suportă ? Alţii , ei, lasă, bine că avem pe cine învinui, tractoriştii dar de ce n-am spune că greul cade într-una pe ei, şi de cîte ori nu se întîmplă că seamănă fără om pe semănătoare, că el are plan, nu poate să stea cu maşina pînă se îndură cutare să răspundă la planificarea brigadierului... Şi la recoltat sfeclă, porumb, cartofi, ce te-ai face fără ei, acolo ţi-ar rămîne pe cîmp, în apă şi noroi... Mai bine să ne gîndim cum merge lucrul nostru, al cooperatorilor. Nu asta-i problema, ci să facem planul la producţia de cereale. Altfel, de unde să dai grîu mai mult ? Da, tractoristul să răspundă de cultură, de la arat pinii la recoltat, să nu umble pe deşelate cu maşinile peste rînduri şi la nimereală , că unul ară, altul seamănă, altul prăşeşte, altul vine la recoltat. Unde să mai aibă loc răspunderea ? E foarte bună ideea cu formaţiunile mixte de lucru în acord global între cooperatori şi mecanizatori, au să se ajute, controlindu-se unii pe alţii... Dar ar trebui să ne cam ruşinăm ; ia, planificăm noi, pe valea Someşului, cultivatori cu experienţă, 13 000 kg legume la hectar. Puţin ! Păi, în grădina ta atîta scoţi ? Dacă nu scoţi măcar 20 de tone, te rîd vecinii şi nici nu-ţi rentează. La producţia planificată de noi, nu se acoperă cheltuielile dacă o lăsăm aşa. Trebuie să le acoperim din alte sectoare. Nu-i bine ! Nu-i bine, şi gata. Sigur, nimeni nu te împiedică să sporeşti producţia cît de mult, dar nu ne jucăm noi de-a planificarea dacă trecem în plan mai puţin decît este normal, ca să ajungem la retribuţie suplimentară uşor ? Ne furăm căciula, asta-i. Planul la legume se poate dubla. Mă rog, să nu ne repezim, dar măcar 18 000 să se prevadă... Cooperatorii din Macca, judeţul Arad, binecunoscuţi pentru rezultatele dobîndite in legumicultura, şi-au propus să facă din 1974 an record şi in producţia de legume. Pentru ca angajamentul să devină faptă, se lucrează susţinut nu numai in răsadniţe, ci şi in sere. In fotografie , se execută pa- fisarea castraveţilor de seră. Şi mai sînt... S-a cerut în şedinţele pe brigăzi să se încheie convenţii între cooperatori şi unitate. Foarte bine. Să semneze acolo, să rămînă scris cît şi cum şi cind trebuie să fie prezent la lucru, nu cînd îi fluieră prin cap. Că aşa, ca pînă acum, se angajează care se angajează, de formă, şi-apoi uită sau face cum crede. Ei, nu... Iată, sîntem mereu în întîrziere cu lucrul la legume. Să nu ne mirăm, deci, că am planificat puţin. Ne tot plîngem că ajungem mai tîrziu ca alţii pe piaţă cu legume, dar ce ne împiedică ? Vremea trece, ianuarie-i aproape dus, e numai bine să ieşim la răsadniţe. Că nu ştii, nici tovarăşul Topor nu ştie, ce va veni în februarie şi în martie. Perioada asta, de la recoltatul de toamnă şi pînă la lucrările dintîi de primăvară, de ce să nu fie şi ea o campanie ? Drepţi să fim, o cam lăsăm să treacă. Ba, mai lucrăm şi de mîntuială. Uite, unii împrăştie îngrăşămintele chimice cu lopata, aşa cum se aruncă sare pe şosea. Ce lucru-i ăsta, nu se vede ? Şi organizarea. Cîrîim, cîrîim. Dar organizarea e numai treaba conducerii ? Eu n-am cuvint de spus in privinţa asta ? Am. Să mi-l spun aici, nu să mormăi pe urmă. Şi cu livada... Am planificat, de-a rîsul, un venit de 20 000 lei de pe livadă. Fiindcă astă toamnă n-am cules un măr, deşi se rupeau crengile de rod. Livadă tinără să dea numai atîta ? Adevărat, acuma trece sania de la pom la pom şi le dăm îngrăşăminte, ce nu s-a făcut de cînd i-am plantat, or fi vreo zece ani de-atunci. Livada va produce, dar şi ea are nevoie de îngrijire. Se poate mai mult la legume, la fructe, la toate. Şi planul nu-i peste puteri. Iar dacă răspundem la chemarea din Scorniceşti şi, pe judeţul nostru, la cea din Mihai Viteazu, iată că sînt rezerve să nu rămînă angajamentele pe hîrtie, cum s-a mai întîmplat aici, că nu va fi prea plăcut la adunarea generală din anul viitor să ne uităm cruciş unii la alţii că nu ne-am ţinut de cuvînt. Au vorbit oamenii foarte la obiect. Ungureanu Teodor, Pop Moise, Cozma Gheorghe, Repede Ioan, Cărean Grigore, Mureşan loan — ca să-i numim pe cîţiva — conturînd cele scrise mai sus, sintetic. Se poate mai mult, spuneau ei, în numele apahidenilor. E un semn că intenţia de a face din anul acesta un an al producţiilor record prinde rădăcini sănătoase şi in comuna de la poarta Clujului. DUMITRU MIRCEA ✓✓ î haditâmâimmms8IEW»*" Malurile Someşului sînt străjuite de pilcuri de răchită. Existenţa acestei materii prime, cît şi îndemînarea oamenilor de a o transforma în frumoase obiecte au fost considerentele care au stat la baza iniţiativei consiliului intercooperatist Ulmeni de a crea în 1972 o asociaţie cu participarea a trei cooperative agricole — Sălsig, Ulmeni şi Fărcaşa din judeţul Maramureş. Activitatea asociaţiei intercooperatiste din Slăsig s-a bazat pînă de curînd numai pe munca la domiciliu ; fiecare cooperator primea materia primă din care urma să confecţioneze obiectele pentru care era retribuit un acord global. S-a observat, însă, că mulţi cooperatori preferau să lucreze grupaţi, să înveţe unul de la celălalt, să se consulte, să se şi întreacă. Această constatare, precum şi necesitatea desfăşurării unei munci organizate, sub îndrumarea celor mai pricepuţi, precum şi perspectiva procurării unor utilaje necesare procesului de producţie au condus la ideea construirii unei hale în care să lucreze circa 40 de împletitori. „Ne-am gîndit să realizăm construcţia în regie proprie d de UN IZVOR DE MARI VENITURI, spunea tînărul şi inimosul director Coriolan Mureşan. Ca să ajungem de la idee la fapt a trebuit să depăşim un prag psihologic. L-am trecut, sădindu-ne reciproc încrederea în forţele proprii şi în o mină de oameni care nu ştiam, în majoritate, decît să împletim nuiele am descoperit că avem şi aptitudini de constructori. Sub îndrumarea unui specialist am reuşit ca la începutul lui octombrie 1973, numai după cinci luni de lucru, să terminăm hala. Prinzînd gustul construcţiilor, cooperatorii care lucrează în asociaţie au trecut la realizarea altor obiective, între care două ateliere — unul mecanic, celălalt de tâmplărie — un depozit pentru carburanţii necesari celor două autocamioane, un cazan pentru fiert nuiele etc. Toate aceste obiective prevăzute ca program de investiţii pentru 1974 au fost începute şi terminate în mare parte în 1973. De unde banii pentru materiale ? In exclusivitate din veniturile proprii, din beneficii superi- Din experienţa unei asociaţii de activităţi industriale oare celor din plan, întocmit la limita maximă a posibilităţilor, încă din ziua debutului, asociaţia nu a apelat la mijloacele financiare ale cooperativelor agricole. Dincolo de datele economice oferite de contabila Ana Mateşan, ne întilnim cu hărnicia şi priceperea cooperatorilor pe care i-am văzut lucrînd fie grupaţi în hala nouă, fie la dînşii acasă. Gavril Chiş şi Floarea Chiş sînt adevăraţi creatori de modele. Pricepere, hărnicie, fantezie de bun gust dovedesc şi familiile lui Vasile Păşcuţ şi Ştefan Păşcuţ din Sălsig,Gheorghe Boloj din Fărcaşa, Vasile Covaci din satul Chelinţa. „Este imposibil — îmi spune directorul — să-i enumăr pe toţi cei harnici. Lista lor s-ar confunda practic cu lista celor care lucrează în asociaţie. Noi nu avem control de calitate. Nu avem fiindcă nu ne putem permite acest lux şi fiindcă nici unul din miile, din zecile de mii de produse livrate n-a fost refuzat din pricina calităţii. Asociaţia a organizat în construcţia dată în folosinţă în octombrie o mică expoziţie cu diferite mostre de împletituri, care de care mai elegante, mai atrăgătoare. Multe din produsele prevăzute nu pot fi găsite niciunde în ţară. Ele au fost concepute de către cooperatorii de aici, aflaţi într-un permanent concurs de creaţie. Şi pentru că nu o dată, la insistenţa beneficiarilor, a fost nevoie să se vindă şi mostrele, exponatele sunt reduse numeric la câte un singur obiect din fiecare model. Anul 1973 a însemnat pentru asociaţia din Sălsig un an al investitei de iniţiativă, al unei experienţe care va fructifica în 1974. Producţia planificată în valoare de 5 milioane de lei a fost contractată cu mult timp în urmă, comenzile începînd să sosească încă din ultimele luni ale anului 1973. Multe comenzi — unele chiar de peste hotare — au trebuit să fie refuzate. Aceasta nu înseamnă că asociaţia nu le are în vedere. Căutînd căi pentru sporirea producţiei pînă la nivelul cererii, asociaţia şi-a propus să organizeze un flux tehnologic care să permită pe lingă o ridicată productivitate a muncii şi un consum cît mai redus de materie primă. Atelierele vor fi înzestrate cu maşini pentru confecţionarea diferitelor unelte necesare procesului de producţie, a unor maşini de cojit şi rindeluit nuiele ; se va amenaja o cameră de sulfitare şi un depozit pentru materia primă. A. PERIDE RACHITA SATUL SOCIALIST Problema economisirii energiei electrice şi, implicit, a combustibililor primari cu ajutorul cărora este produsă continuă să ne preocupe îndeaproape. Odată cu extinderea sistemelor de irigaţii, agricultura a intrat şi ea în rîndul marilor consumatori de kilowaţi. O discuţie pe tema reducerii consumului purtată cu inginerul ION CHIRIAC, directorul întreprinderii de exploatare a sistemelor de irigaţii din complexul Carasu, a scos la iveală date interesante. Anul trecut, întreprinderea a redus cu 2,3 la sută consumul normat de energie electrică la mia de metri cubi de apă pompată. Reducerea respectivă, la care au contribuit toate cele aproape 100 de staţii de pompare, repompare şi punere sub presiune, s-a soldat cu o economie de circa 3 000 000 kWh. Se pune problema : cît din apa pompată în canale a ajuns la plante, a fost utilizată de acestea ? Deficienţele din unităţile consumatoare — cooperative şi întreprinderi agricole de stat — au făcut ca instalaţiile de pompare să nu funcţioneze, integral la parametrii prevăzuţi in proiecte. Din această clauză s-au irosit pe puţin 1000 000 kWh. — Va trebui ca în 1974 să eliminăm total această pierdere — ne spune tovarăşul Chiriac. — Mai există şi alte pierderi ? — Circa 7 000 000 kWh, se pierd anual din cauză că o parte din apa pompată se scurge in pămint prin fundul şi pereţii canalelor. Impermeabilizînd canalele vom putea, deci, să economisim cantitatea de energie notată mai înainte. Măsurile de impermeabilizare, cît şi alte măsuri care să ducă la reducerea consumului de electricitate au fost dezbătute cu lucrătorii fiecărui sistem de irigaţii şi staţii de pompare, ajungîndu-se în final la sarcini pentru fiecare instalaţie în parte. Impermeabilizarea, folosirea instalaţiilor la parametrii optimi, eliminarea mersului în gol, planificarea riguroasă a distribuţiei apei, gestionarea acesteia vor da cu siguranţă rezultatele aşteptate. Aceasta, însă, cu condiţia de a ni se permite să aplicăm măsuri restrictive impotriva acelor unităţi agricole care nu respectă programele de udări stabilite. Fără astfel de restricţii, pierderile de apă şi deci şi consumurile inutile de energie electrică vor continua să se menţină la nivele ridicate. — Ce alte acţiuni mai aveţi în vedere ? — Să continuăm colaborarea cu institutele de cercetări pentru a îmbunătăţi parametrii funcţionali ai instalaţiilor. Colaborarea de pînă acum s-a soldat cu o soluţie care, aplicată la staţia de pompare Mihail Kogălniceanu, a dus la economii de peste 100 000 kWh, calculate la nivelul unui an. — Pe întreaga întreprindere ce economie vă propuneţi pentru 1974 ? — O economie impresionantă : 14 000 000 kWh, care se va realiza prin reducerea cu aproape 5 la sută a consumului specific la mia de metri cubi de apă pompată. Ţinem să subliniem că nu este suficient ca economia să apară numai în sistemul energetic naţional şi în bilanţul întreprinderii de profil . Ea trebuie să aibă efecte pozitive şi în unităţile agricole. Dacă 10—15 la sută din apa de irigaţii nu va ajunge la plante, cum s-a întîmplat pe alocuri în 1973, ceea ce se cîştigă de către întreprinderea de profil se va pierde în unităţi. Raportat la tona de produs, consumul de energie electrică va creşte în loc să scadă, ceea ce înseamnă tot pierdere pentru economia naţională. Acest aspect trebuie avut în vedere atît la actualele adunări generale, cînd se discută planurile de măsuri tehnico-economice pentru realizarea sarcinilor de producţie pe 1974, cît şi la adunările din februarie, cu prilejul analizei activităţii pe 1973. VASILE IOSIF coresp. „Satului socialist“ Cum pot fi economisiţi 14 milioane în sistemele de irigaţii din complexul Carasu CONSFĂTUIREA CULTIVATORILOR DE SFECLĂ DE ZAHĂR Telegrama adresată C C. al P.C.R., tovarăşului Nicolae Ceauşescu La consfătuire au luat parte reprezentanţi ai ministerului de resort, ai Uniunii Naţionale a Cooperativelor Agricole de Producţie, ai Centralei producţiei şi industrializării sfeclei de zahăr ai fabricilor de zahăr, specialişti de la Institutul de Cercetări pentru cultura cartofului şi sfeclei de zahăr din Braşov şi de la Institutul agronomic clujean, directori adjuncţi ai direcţiilor agricole judeţene, specialişti de la staţiunile de maşini agricole, preşedinţi şi ingineri şefi de la cooperativele agricole de producţie din judeţele : Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Braşov, Cluj, Covasna, Harhita, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui. Participanţii la consfătuire au făcut o cuprinzătoare analiză a rezultatelor obţinute în 1973 la cultura sfeclei de zahăr, au subliniat cauzele care au făcut ca în unele unităţi agricole producţia obţinută să fie sub posibilităţi ; a fost adoptat un plan de măsuri prin aplicarea căruia urmează ca 1974 să fie an de producţie record şi la această cultură, deosebit de importantă pentru economia naţională. In încheierea lucrărilor consfătuirii, participanţii au adresat o telegramă C.C. al P.C.R., tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, prin care se angajează, în numele colectivelor de muncă din care fac parte, să nu-şi precupeţească eforturile pentru aplicarea riguroasă a tehnologiilor de producţie recomandate de ştiinţă, a agrotehnicii avansate, în vederea sporirii substanţiale încă din acest an a producţiei de sfeclă de zahăr. (De la corespondentul nostru judeţean). In ziua de 31 ianuarie a.c. a avut loc la Cluj, în aula Institutului agronomic „dr. Petru Groza", consfătuirea cultivatorilor de sfeclă de zahăr din mai multe judeţe ale ţării, organizată de Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor. A . De necrezut şi totuşi aceasta este ituaţia : in primul an de activitate 1972), complexul intercooperatist de agraşare a porcilor de la Mărtineşti - Irancea a înregistrat o pagubă de milioane lei. A mai trecut un an (1973) paguba, practic s-a dublat. Stăm de vorbă cu actualul direcor al complexului, medicul veterinar Dan Rusu, şi cu contabilul şef Gheorghe Bociu — amîndoi veniţi în fruntea unităţii în prima jumătate a anului recut - şi căutăm să descifrăm caizete care au menţinut pierderile în anul 1973. Cu toată stăruinţa de a afla de la interlocutori ce fenomene se petrec în unitate şi care ar fi măsurile ce ar trebui luate pentruurmarea acestei intolerabile stări deucruri, nu putem desprinde decît una şi aceeaşi cauză : „furajele". — De cind sînt aici, niciodată nu am avut furajele necesare pe sortimente, msţine dr. I. Rusu. Deseori am avut serioa,de cînd, timp de 3-4 zile, a trebuit să furajăm animalele cu porumb soabe sau cu masă verde. Nimeni nu contestă adevărul din pasele directorului, dar el nu merge mai departe să arate că toate acestea aU avut și mai au încă loc din cauza ndisciplinei, a dezordinii din unitae, atit în organizarea procesului de producţie, cit şi în ţinerea evidenţei contabile. Cui i se poate pretinde să rimită furaje pe credit unei unităţi care în numai doi ani de activitate înregistrează pagube in valoare de milioane lei? Poate că lipsa „creditului" explică şi de ce, în acest trimestru, dintr-un necesar de 2 670 tone de furaje combinate, FNC Urleasca (judeţul Brăila) a comunicat o repartiţie numai de 1 090 tone. Avînd furaje puţine şi numai atunci cind dispune de bani, desigur că nici sporurile în greutate nu au putut fi realizate. Anul trecut, de exemplu, la grupa mică acest spor a fost de 211 g în loc de 330 g cît se prevăzuse în plan, iar la porcii la îngrăşat numai de 402 din loc de 518 g pe zi. Aşa se explică şi de ce s-a ajuns ca preţul de cost al unui kilogram de carne produs în complexul de la Mărtineşti să se apropie de 24 lei. In timpul discuţiei ni se sugerează ideea că moştenire şi vinovată, că fostul director, care măsluise scriptic realizarea planului pe 1972, a lăsat la producţia neterminată un minus faptic faţă de evidenţă de circa 114 tone de carne, că pagubele din primul an le-au atras şi pe cete din al doilea, că... O fi şi moştenirea de vină, nu zicem nu, dar cînd preiei o situaţie grea, în cunoştinţă de cauză, pui de la început piciorul în prag şi pretinzi ordine şi disciplină, respectarea tuturor indicaţiilor şi măsurilor adoptate cu prilejul analizei ce a avut loc la instalare în noua funcţie. Or, noul director, care în paranteză fie spus, nu are decît trei ani de activitate la o circumscripţie veterinară, n-a ştiut de unde să înceapă treaba şi unde să ajungă. In loc să manifeste intransigenţă faţă de toţi cei care nu făceau treabă sau sustrăgeau din bunurile complexului, îndeosebi furaje, s-a complăcut o perioadă destul de lungă în atmosfera incertitudinii. Nu a controlat respectarea programului de grajd, nu a întreprins raiduri de noapte, inopinate, pentru a vedea ce fac paznicii și îngrijitorii, nu a introdus condici de prezenţă la grajduri şi ferme. Dar cel mai grav aspect este acela al sustragerii sistematice a furajelor din hrana animalelor. Au trebuit actualei conduceri luni de zile ca să-şi dea seama că, la crescătoriile anexe de la Tătăranu, Gologanu sau Gugeşti, unii îngrijitori îşi cresc doi-trei porei cu nutreţul sustras de la complex. Cu toate că spaţiul nu ne permite să-i cităm pe toţi, totuşi vom aduce în faţa opiniei publice cîteva nume : Toi Ionel, Zamfirache Constantin şi Jiteanu Ion de la Tătăranu aveau fie în saci, fie în troaca porcilor, la 29 noiembrie 1973, nutreţuri combinate. Gheorghe Bivolaru şi Constantin Săpunaru din Gologanu aveau la aceeaşi dată, acasă, cite 70 kg şi, respectiv, 30 kg de furaje, iar Preda Creţu şi lord Albu de la Gugeşti au fost prinşi furind fie cu sacul, fie cu servieta. Lipsa de control sistematic în ferme și la rampa de descărcare a furajelor dă loc la pierderi aproape zilnice, in ziua de 11 ianuarie, de pildă, s-a primit un transport de furaje care în scripte avea greutatea de 45,5 tone (1 000 de saci). După ce a stat pe o linie moartă, în cîmp, cîteva ore, vagonul a fost adus la rampă cu o lipsă de 581 kg de furaje care, împreună cu ambalajul, ajung la o valoare de 1 290 lei. Această pagubă s-a putut constata pe loc. Altele se constată cu întîrziere ori rămîn nedepistate din cauză că de la sosirea în vrac a furajelor și pînă la ridicarea lor de către complex trec şi două săptămîni. Evidenţa contabilă a fost neglijată încă de la început şi nici după venirea lui Gh. Baciu nu a fost clarificată. S-a continuat, ca şi în primul an, să se sacrifice animale fără motive temeinice şi fără a fi evidenţiate în scripte, iar atunci cînd s-au dispus unele confiscări de carne, s-au făcut fără constituirea unei comisii şi fără avizul medicului de circumscripţie veterinară, împuternicit de stat. Toate acestea şi multe altele, printre care şi lipsa unui control tehnic şi financiar, executat de specialiştii direcţiei agricole şi ai băncii, au făcut ca in doi ani să fie azvîrliţi pe apa sîmbetei atîţia bani.i. Intrucît, Uniunea judeţeană Vrancea a cooperativelor agricole este organizaţia reprezentativă a unităţilor asociate care au contribuit cu fonduri băneşti la construirea complexului şi, de curînd, la acoperirea pagubelor produse în aceşti doi ani, ne-am adresat preşedintelui acesteia, tovarăşului Ion Cotigă, cu rugămintea să ne spună părerea asupra deficienţelor existente în această unitate şi asupra a ceea ce trebuie făcut pentru normalizarea situaţiei. De la bun început, conducerea uniunii nu a fost de acord cu numirea medicului veterinar I. Rusu în această funcţie, fiind mult prea tînăr şi lipsit de experienţă pentru a conduce un asemenea complex. De altfel, nici contabilul şef Baciu nu este calificat pentru a gestiona o unitate de tip industrial. Aici se cer oameni cu multă experienţă, destoinici şi intransigenţi faţă de lipsuri, care pe lingă studii superioare să aibă şi o practică de cel puţin cinci ani în întreprinderi cu profil asemănător. Am spus-o şi o repet : promovarea cadrelor să nu se facă după ochi, pe prietenii sau cum s-o nimeri, ci pe criterii riguros ştiinţifice, verificate de viaţă, aşa cum ne învaţă partidul. Or, direcţia agricolă a nesocotit, după părerea noastră, aceste principii. Ce i-a folosit lui Niţu Vasile (e vorba de fostul director, condamnat penal pentru neglijenţă şi abuz) că avea prieteni la direcţia agricolă, sau chiar la minister (a fost simptomatică poziţia de îngăduinţă amicală a ing. Justin Istrătescu din M.A.I.A.A. in faţa instanţelor de judecată) sau cu ce a fost ajutat medicul veterinar I. Rusu ca să nu mai repete, măcar in parte, greşelile predecesorului său ? Uniunea a sesizat în cîteva rinduri situaţia precară de la complexul Mărtineşti şi de curînd s-a constituit un colectiv de activişti şi specialişti care a luat gestiunea de la început şi pînă nu o clarifică în cele mai mici amănunte nu va pleca din unitate. Desigur că vor fi luate și măsuri organizatorice. De altfel, este anormal ca acest complex să piardă în doi ani cîteva milioane lei, în timp ce complexul intercooperatist de la Vînători, să încheie primul bilanț cu beneficii de peste un milion de lei. Medici veterinari ca Nicolae Ciolcă, directorul complexului de la Vinători, se mai găsesc în judeţul nostru, numai că trebuie descoperiţi în timpul cel mai scurt şi, după o matură chibzuinţă, să fie promovaţi cu tot curajul, dar şi ajutaţi să facă treabă. AL. ŞTEFANESCU LA COMPLEXUL INTERCOOPERATIST MĂRTINEȘTI RISIPA SI NEGLIJENTA TREBUIE GRABNIC CURMATE ■ ■ Btl& ■ f» :r'i , •iii»?* . J 'iot SIPiJ •n'îs OOOI ser PAGINA 3 (Urmare din pag. 1) fre care alegem azi FERTILIZAREA, pentru că ea se efectuează (sau trebuie să se efectueze) tocmai acum. Nu există, desigur, agricultor (şi mai ales grădinar) care să nu cunoască importanţa îngrăşămintelor în creşterea producţiei şi nu există agricultor care să nu fie interesat de creşterea producţiei. Există, în schimb, moduri diferite de lucru. Mai bine zis , moduri diferite de a înţelege şi respecta momentul administrării îngrăşămintelor, ceea ce, se înţelege, ţine de etica profesională şi chiar de conştiinţa faţă de planul de producţie. Am luat judeţul Alba, tocmai pentru că, în condiţiile mai dificile în care se dezvoltă, sectorul legumicol de aici impune puternic necesitatea unei fertilizări abundente. Iar traseul ales pentru exemplificare este pur şi simplu întîmplător, căci orice cooperativă din judeţ are grădină de legume. Constatările au fost şi fericite şi întristătoare , ca nişte puncte albe şi ne- Fertilizarea ogoarelor gre. Nu vom respecta ordinea unităţilor prin care am trecut, ci le vom împărţi în două grupe, şi le vom aşeza faţă în faţă: de o parte , se află cele multe, cele unde importanţa fertilizării este înţeleasă în întreaga ei dimensiune şi unde, în aceste zile, acţiunea căreia i se acordă cea mai mare importanţă este tocmai transportul îngrăşămintelor în cîmp. La Mirăslău acolo unde, în 1973, apele Mureşului au distrus un sfert de grădină, am avut prilejul întîlnirii cu inginera MARIA CHIŢU, şefa fermei legumicole. „Am un carnet — a zis — şi vă pot spune exact: ne planificasem să transportăm 450 de tone, dar am transportat pînă acum 600 tone. Continuăm“. La Galda, nu l-am găsit pe fermierul FLOREA ANGHEL, pentru că, au zis căruţaşii, era la Alba Iulia, după seminţe, dar am înţeles că suprafaţa planificată a se fertiliza cu gunoi de grajd a fost mult depăşită. La Şona, inginerul MIHAI TOROK, fermier la legume, a zis aşa: „nu-i destulă apă în Tîrnava Mică, pentru a îneca credinţa noastră în noi înşine“. Am înclinuit, iar mîine terminăm de fertilizat...“. Sîntem deci la Tirnava. Şi iată că, nu departe de Şona, se află Cîsteiul de Tîrnave — cooperativă cu un mare sector de legume. Am notat cîteva cuvinte ale lui CICALAU MIRCEA, inginer șef aici . N-am început incă transportul gunoiului, pentru că n-avem greifer“. Cum, oare, oamenii din Cîsteiul de Tîrnave nu mai știu să încarce gunoiul ca furca în căruţe ? Iată că am ajuns în zona delăsării, adică a lipsei de bunăvoinţă. Nu sunt prea multe unităţile de acest soi, dar ele influenţează în rău activitatea unui întreg judeţ. E vorba de Oarda, Voinea, Rădeşti, Fianu de Jos şi Pianu de Sus , unde nu s-a început încă transportul gunoiului din platforme în grădini. Am aflat că aceste cooperative au avut rezultate slabe şi în 1973, şi atunci înseamnă că organele judeţene trebuie să intervină imediat. Este de neînţeles să am sector legumicol, să am plan de producţie, să am plan de venituri, dar să nu mă îngrijesc de îngrăşarea pămîntului. Ne vine foarte greu, să îndemnăm pe ţăran să-şi ducă gunoiul în cîmp, pentru că ţăranul ştie foarte bine asta. Dar totul pleacă de la conducerea cooperativei, adică de la lipsa de grijă a preşedinţilor unităţilor amintite, preşedinţi cărora, de bună seamă, le scapă impor- I tanța rolului lor. ■ i '• ■ oji ■ I ‘d ' soi ■ •«ent r.i 1HU ■ neini 1 PS' V.CÎ