Satul Socialist, mai 1974 (Anul 6, nr. 1546-1549)

1974-05-01 / nr. 1546

PAGINA 2 SATUL ROMÂNESC REVOLUŢIA SOCIALISTĂ AGRARĂ — ACTUL DE NAŞTERE AL AGRICULTU­RII MODERNE. Adevărul este că satul românesc, aşa cum a fost el, a de­venit un trecut de care, ţă­ranii mai ales, nu ţin prea mult să-şi amintească. Un bă­­trîn, împlinind nu peste mulţi ani veacul, întilnit mai deu­năzi pe strada principală a unui sat de la Dunăre, mi-a povestit cu bucurie despre vi­tejiile sale la Mărăşeşti unde fusese distins cu „Virtutea militară“, în schimb abia a întgăimat cîteva cuvinte des­pre cum a dus-o altădată cînd, în ciuda dragostei sale de pămînt şi a zbaterii de a ieşi , la liman din sărăcie, abia de prididea de a se ajunge de pe un an pe altul. Acum, de parcă nu şi-ar fi petrecut copilăria şi o bună parte din tinereţe în celălalt secol, se plimba nestingherit pe noul „bulevard“ al comunei, asfal­tat şi vuind de maşini, inter­sectat de tractoare, flancat de „magazinul universal“, unita­tea de servicii şi restaurant, de brutărie şi de o sumă de instituţii întîlnite în orice o­­raş care se respectă, de parcă de cind lumea tot aceeaşi pri­velişte i s-ar fi înfăţişat îna­intea ochilor. Spectrul satului de odinioară nu-l mai urmă­reşte de mult, într-atît s-a deprins cu toate cuceririle sale moderne şi revoluţionare, de la cele ale cîmpului pînă la înlesnirile vieţii curente. Adus şi mai mult în sapă de lemn de vitregiile pustiitoare ale ultimului război, cu cei mai în putere fii ai săi sece­raţi pe cîmpurile de luptă, cu ogoarele pîrjolite de seceta cumplită din primii ani de după Eliberare, aşa s-a pre­zentat satul românesc la ora decisivă a marilor prefaceri revoluţionare. Masiva împro­prietărire din 1945 (920 000 de ţărani nevoiaşi au primit 1 100 000 hectare de pămînt luat de la moşieri), sprijinul tot mai susţinut acordat de statul democrat, ajutoarele ne­mijlocite date de muncitori­mea oraşelor în primii ani ai reconstrucţiei şi înlăturării gravelor daune ale războiu­lui nu puteau, evident, decit ameliora substanţial dar nu schimba din temelii acele stări de lucruri tot mai înrăutăţite veac după veac. E meritul ne­pieritor al partidului comu­niştilor de a fi înţeles, cum a făcut-o întotdeauna de la crearea sa, că unica şi depli­na soluţionare a crucialei pro­bleme ţărăneşti nu poate fi decit calea socialistă, revolu­ţia agrară bazată pe princi­piile marxist-leniniste aplicate creator şi consecvent la rea­lităţile istorice concrete ale satului românesc. Unirea ţă­ranilor în cooperative agri­cole de producţie ca urmare a unei intense şi răbdătoare munci politice, economice şi organizatorice desfăşurată sub conducerea comuniştilor de-a lungul unui număr însemnat de ani reprezintă, desigur, o întreagă epocă revoluţionară pentru satele noastre. Acel drum al înţelegerii pe care simbolic i-l deschidea Mihail Sadoveanu întîiului e­­rou de roman al ţărănimii zi­lelor noastre, Mitrea Cocor, a fost străbătut de ţăranul ro­mân cu acea înţelepciune şi sete de înnoire care nu i-au lipsit niciodată, ridicîndu-se în marea stimă a întregii noastre naţiuni. „Ţara de ţă­rani“ de altădată, cum era supranumită România, era pentru prima dată şi a ţăra­nilor, cum era a tuturor oa­menilor muncii. Drumul coo­perativizării agriculturii se dovedea, aşa cum de altfel a fost de la început, direcţionat cu mină sigură de partidul comuniştilor, un făgaş al bu­năstării şi al civilizaţiei sa­tului românesc. Pătrarul de veac de revo­luţie socialistă agrară sărbă­torit nu de mult a prilejuit realizarea unui bilanţ pe care greu ni-l puteam imagina la ora cînd porneam pe acest drum. Pe cele 8 845 000 ha ale cooperativelor agricole de producţie şi 2 084 000 ha ale întreprinderilor agricole de stat lucrează în prezent 115 000 tractoare (faţă de numai 4 000 în 1938), 44 000 de combine, 50 000 de semănători. Se fo­losesc pentru fertilizarea o­­goarelor şi creşterea recoltelor 715 000 tone îngrăşăminte faţă de numai 6 000 tone în 1950, se irigă de pe acum, procesul fiind în plină extindere, 1 250 000 ha. Ampla acţiune de modernizare a lucrărilor a­­gricole, de obţinere a unor recolte care să înscrie Româ­nia printre ţările cu o verita­bilă civilizaţie a agriculturii şi a satului în genere, benefi­ciază de aportul patriotic a 30 000 de ingineri şi 25 000 de tehnicieni cu pregătire medie. Nu întîmplător tocmai în anii din urmă — cînd agricultura se bucură tot mai plenar, în contextul general al propăşi­rii noastre economico-sociale, de o atenţie specială din par­tea conducerii partidului — s-au înregistrat cele mai mari producţii din istoria ţării la cereale (1972), legume şi stru­guri (1973). Zootehnia a înre­gistrat şi ea creşte un an de an, în 1973 ajungîndu-se la 1 890 000 capete bovine, 14 314 000 ovine şi 88 565 000 păsări. Consecinţă firească a acestui progres fără prece­dent realizat de agricultura noastră în anii aşezării ei pe baze noi, veniturile reale ale ţărănimii au fost în 1973 de 3,2 ori mai mari faţă de a­­nul 1949 cînd luau fiinţă pri­mele cooperative agricole de producţie. Actul de naştere al satului românesc modern poar­tă astfel, sub toate aspectele, pecetea de aur a socialismu­lui. „Fără înfăptuirea revolu­ţiei socialiste agrare — sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu semnificaţia isto­rică a acestui act revoluţionar •— fără organizarea pe baze noi a întregii agriculturi, nu am fi putut obţine nici reali­zările dobîndite în aceşti ani în dezvoltarea celorlalte sec­toare de activitate, în ridica­rea nivelului general de civi­lizaţie al ţărănimii şi al între­gului nostru popor". SATUL ROMÂNESC CON­TEMPORAN — SALTUL IN CIVILIZAŢIE. Se impune, deci, ca o observaţie definito­rie asupra acestei etape de dezvoltare socialistă a agri­culturii şi de afirmare a e­­nergiilor creatoare ale ţără­nimii în făurirea noii orîn­­duiri concluzia că satul ro­mânesc, odată cu procesul de revoluţionare socială — şi pe această bază — a făcut ma­rele salt spre civilizaţia sa multilaterală. Socialismul se logodeşte în mintea şi inima ţăranului român cu avantajele lumii moderne, cu cuceririle ştiinţei şi tehnicii puse în slujba vieţii oamenilor. Să în­trebe cineva prin satele noas­tre cîţi oameni au văzut pînă în anii noştri un tractor, un bec electric, un aparat de ra­dio, ca să ne referim la nu­mai cîteva semne elementare ale civilizaţiei secolului. Dacă pe planul radicalei îmbunătă­ţiri a stării economice a sa­tului românesc, a moderniză­rii multilaterale a lucrării pă­­mîntului, rezultatele obţinute sunt de-a dreptul epocale, nu mai puţin evidentă e creşte­rea nivelului de civilizaţie spirituală a ţărănimii, eman­ciparea traiului de fiecare zi. Instrucţia la care cu greu răzbateau fiii de ţărani a de­venit un bun generalizat pen­tru toţi locuitorii satelor încă din cei mai fragezi ani. Nu­mai la sate funcţionează 9 600­ de unităţi preşcolare, 12 800 de şcoli între care 141 de li­cee. Numărul căminelor cul­turale este de 7 700, al cine­matografelor de 5 600, al bi­bliotecilor de 3 526, iar re­ţeaua sanitară dispune de dis­pensare şi spitale care să asi­gure asistenţa medicală nece­sară întregii populaţii rurale. Dincolo de cifre, oricît de convingătoare ar fi ele, mai ales pentru omul care s-a născut şi a crescut la ţară, să­lăşluieşte o realitate umană de nerecunoscut. Oameni care abia ştiau să se semneze au devenit gospodari de frunte ai averilor obşteşti ale satelor stăpînind nu numai difici­lele probleme ale condu­cerii, ci şi mecanismele şi tehnologiile unei pro­ducţii agricole moderne. Din fiii de ţărani s-au format promoţii întregi de intelec­tuali de marcă, în bună mă­sură satul asigurîndu-şi agro­nomii, profesorii, medicii, e­­conomiştii şi alţi specialişti de care are nevoie din cei ple­caţi de la brazdă. Acea inte­ligenţă sclipitoare a ţăranului român dintotdeauna, acea sen­sibilitate robustă şi delicată s-au pus în lucrare, făcînd să înflorească virtuţi dintre cele mai alese, de la cele demon­strate în lucrarea pămîntului şi creşterea vitelor pînă la creaţia literară şi artistică prezentă pe scenele căminelor culturale, în concursuri şi ex­poziţii şi îndeosebi în înnobi­larea traiului său zilnic. Deşi acest proces de ridicare a ni­velului de civilizaţie a satu­lui în unele locuri e încă la început, fiind strîns legat şi de strădania şi spiritul gospo­dăresc al locuitorilor fiecărei aşezări rurale, ca desfăşurare generală el se află într-o di­namică rar întîlnită în vreo ţară. Inscriindu-se în cursul impetuos al dezvoltării econo­mico-sociale multilaterale a ţării, satul românesc scrutea­ză cu încredere viitorul. „Odată cu dezvoltarea con­tinuă a bazei tehnico-materia­­le şi perfecţionarea conducerii şi organizării producţiei agra­re — conturează cu siguranţă vizionară tovarăşul Nicolae Ceauşescu liniile de forţă ale acestui viitor — în munca şi viaţa ţărănimii, în întreaga e­­xistenţă a satului se vor pro­duce schimbări tot mai am­ple, pe multiple planuri, pro­ducţia agricolă va deveni tot mai mult o variantă a mun­cii industriale, iar satul se va apropia tot mai mult, ca ni­vel de civilizaţie şi de viaţă, de oraş. Acesta este unul din procesele esenţiale ale făuri­rii societăţii socialiste multi­lateral dezvoltate care va a­­sigura înflorirea şi bunăsta­rea întregului nostru popor“. Dorind să reliefeze marile izbînzi pe care ţărănimea noastră, la fel cu întregul po­por, le înscrie în bilanţul is­toric prilejuit de apropiatul jubileu de trei decenii al Eli­berării României de sub do­minaţia fascistă, din perspec­tiva atît de luminoasă înfăţi­şată de conducătorul parti­dului şi statului nostru, per­spectivă care-şi va găsi noi contururi în larga deschidere de orizonturi a Congresului al XI-lea al P.C.R., începind din această săptămînâ, periodic, ziarul nostru va oferi citito­rilor săi o nouă rubrică pur­­tînd titlul însemnărilor de faţă : SATUL ROMÂNESC — REVOLUŢIE ŞI CIVILIZA­ŢIE. NICULAE STOIAN REVOLUŢIE ŞI CIVILIZAŢIE „AGRONOMIE“ de Ion Jalea (Urmare din pag 1) i muncă, dar Marin sinteti­­zază, in cel mai înalt grad, rtuţile familiei. In conştiin­­celor ce-l cunosc, Marin edea s-a impus ca un exem­­pu demn de urmat, aşa cum­­ impun în conştiinţa citiţi­lor eroii cărţilor bune. Pen­ti toţi aceştia, el constituie­­ permanenţă un criteriu de r.ferinţă, de comparare a pro­­piilor însuşiri morale, a re­citatelor propriei lor activi­■ţi­lată ce spune despre el Pe­­e Rit doi, şeful serviciului roducţie la S.M.A. Purani şi ctiitor al secretarului de lru­d din staţiune : „II cul­esc de mai bine de 15 ani.­ram pe vremea aceea tracto­­st la S.M.A. Brînceni, unita­­r condusă de Marin Nedea.­ram la început de drum t­rebuie să vă spun că viaţa rea este strîns legată de via­­i acestui om. Dacă am ter­­tinat liceul la fără frecvenţă in acelaşi timp şi şcoala de laiştri, acest lucru îl datorez­i mare măsură dînsului. Per­­inal, nu cunosc un om prin ărţiie noastre care să fi făcut tît de mult pentru mecaniza­ţi. Pentru pregătirea lor pro­­­sională, pentru educaţia lor morală, pentru formarea lor , oameni, în general, în sta­­unea noastră lucrează 150 de lecanizatori, şi ei sînt un ade­­ăvat detaşament al clasei mucitoare. Sunt stăpîni pe meserie, disciplinaţi, îşi fac o abnegaţie datoria. Servim patru cooperative agricole, cu o suprafaţă totală de 13 000 hectare. Pe primul trimestru al acestui an, staţiunea noas­tră, la capitolul venituri, şi-a depăşit planul cu aproape un milion de lei, ocupînd primul loc pe jud­eţ. Marin Nedea e o mină de om şi la început m-am întrebat de unde izvo­răşte atîta energie, o asemenea puternică voinţă, o astfel de dăruire în muncă. Mai tîrziu, cunoscindu-i viaţa, am înţeles. Şi încă ceva : e un om foarte modest“. Urmărind biografia lui Ma­rin Nedea vei întilni, dincolo de trăsăturile de caracter particulare, însuşiri spirituale, caracteristice oamenilor tim­purilor noastre, oameni care la chemarea partidului fău­resc o ţară nouă, o civilizaţie înaintată pe pămîntul româ­nesc. Conştiinţa menirii sale, ca fiu al acestei epoci de im­petuoasă şi multilaterală dez­voltare a patriei, de înălţare a prestigiului ei, luminează via­ţa acestui om. A debutat în viaţă cu un act plin de bravu­ră, izvorit din cele mai alese sentimente ale sale : la che­marea partidului s-a înscris voluntar în armată, şi, în a­­viaţie ajungînd, a luptat neîn­fricat pe frontul antihitlerist, întors de pe front, intră in rîndurile partidului şi se afir­mă ca un luptător în prima linie pe frontul construcţiei socialiste. Biografia sa stă sub semnul nobil al acestei dăruiri în muncă. Pe unde a trecut, locurile au înflorit. Aceste locuri poartă pecetea gindirii sale creatoare, a conştiinţei sale de comunist. Stai de vorbă cu oamenii din Purani şi ei îţi povestesc cum a fost redresată situaţia cooperativei lor agricole, de cind l-au ales, acum doi ani, ca preşedinte pe Marin Nedea, îţi povestesc cit de bine a fost arată astă toamnă întreaga su­prafaţă de pămînt şi cum toa­te culturile au fost fertilizate , cum s-a ajuns, în numai doi ani, de la o valoare a normei de categoria întîi de 11 lei, la 32 de lei. Zice brigadierul Aurică Ivănescu : ,,De la acest preşe­dinte toţi învăţăm, aşa cum trebuie, ce înseamnă să ştii să organizezi producţia şi ce este răspunderea şi adevărata disciplină în muncă“. Tînărul inginer şef al cooperativei a­­gricole din Purani, Marin Po­­pescu, precizează : „E un om care vrea ca totul să fie de calitate atît in activitatea pro­ductivă, cit şi în atitudinea, în comportarea oamenilor. Sever cu sine însuşi, e sever şi cu ceilalţi. Şi e, în acelaşi timp, apropiat de oameni, e un bun pedagog, un bun sfătuitor. E un om de suflet“. La cooperativa agricolă din Purani, anul acesta fermele au fost organizate, in vederea rentabilizării lor, pe principiul gestiunii economice proprii. De o atenţie deosebită se bucură ferma zootehnică. Pu­rani este unica localitate din Teleorman a cărei cooperativă agricolă asigură purcei de re­producţie din rasa Marele Alb, certificată pentru puritatea ei. Pe primul trimestru al anului, ferma zootehnică şi-a depăşit veniturile planificate cu a­­proape 130 de mii lei. în a­­cest an, a fost încheiat între cooperativa agricolă şi S.M.A. Purani un contract de coope­rare. O astfel de cooperare , care prevede, intre altele, ca formaţii alcătuite din doi me­canizatori şi patru cooperatori să lucreze câte 200 de hectare de porumb, floarea soarelui şi soia. — va spori eficienţa eco­nomică. De pildă, productivi­tatea muncii la un hectar va ajunge, imtoric vorbind, de la 30 de mii lei, la 250 de mii lei. Notez aceste amănunte şi mă gindesc iarăşi la Marin Nedea, la însuşirile sale de conducător şi de om. Mă gin­desc la toţi cei care, asemenea lui, poartă în satul românesc de astăzi titlul de Erou al Muncii Socialiste. Ce înţelege Marin Nedea prin eroism ? „Eroismul, spune el, nu în­seamnă altceva decit să-ţi faci datoria pînă la capăt, aşa cum ţara o cere. Să nu precupeţeşti absolut nimic pentru aceasta. Cred că in fiecare om, demn de acest nume şi de numele ţării noastre, trăieşte un po­sibil erou“­(Urmare din pag. 1) S.M.A. Scorniceşti, care ştie cît de greu poate trage în ba­lanţa însufleţitei întreceri contribuţia mecanizatorilor pe care îi conduce, împreună cu mecanicii Ion Bilan şi Necu­­lai Ceauşescu, cu strungarul Ion Grosu, tînărul inginer a realizat în această primăvară o duzină de instalaţii de er­­bicidare, cu ajutorul cărora mari suprafeţe au fost trata­te cu substanţe ce vor împie­dica buruienile să-şi facă culcuş în lanurile cooperati­vei. In primul trimestru al anului, staţiunea şi-a depăşit prevederile planului de veni­turi proprii cu 65 de procen­te, reducînd cu 15 procente cheltuielile planificate. De altfel, un freamăt con­tinuu domneşte pe arterele cu circulaţie intensă, ale co­munei, de dimineaţă, de la prima geană de lumină, şi pînă la lăsarea nopţii. Acest du-te-vino al vehiculelor de tot felul a caracterizat şi zi­lele iernii, cînd la cîmp au fost cărate peste 7 000 de tone de îngrăşăminte natu­rale şi peste 1 500 de tone de amendamente care să permită terenurilor podzolice ale coo­perativei o rodnicie superi­oară. Se încrucişează pe arterele Scorniceştilor, cit este ziua de lungă, camioane încărcate cu legume din grădina cu vară veşnică a serelor, cu pă­sări, cu autocisterne ducînd lapte pentru copiii ţării, cu cărămidă modelată în atelie­rul local pentru numeroasele construcţii din comună şi mai cu seamă pentru casele pe care peste 40 de familii de cooperatorii şi le construiesc. Tovarăşul Vasile Bărbules­­cu, preşedintele cooperativei agricole de producţie, cel ce se scoală primul din comună şi se culcă ultimul, şi-a dră­muit timpul său pentru a ne înfăţişa, după evidenţe de ul­timă oră, sinteza în cifre a activităţii neobosite a gospo­darilor comunei, care, sărbă­torind Ziua Muncii prin mun­că, au ţinut să facă din 1 Mai o etapă importantă a strădaniei de a cîştiga între­cerea iniţială. Am aflat, ast­fel, că pînă în pragul întîiu­lui de mai cooperatorii din Scorniceşti au predat pieţei peste 360 de tone de carne de pui, cu 10 000 de litri de lap­te mai mult decît prevederile contractuale, 750 de tone de carne de porc şi peste 400 de tone de legume de seră, în majoritate pentru export. Conform angajamentului luat, cooperativa a contribuit cu 1 800 000 de lei pentru crea­rea de locuri pentru trata­ment şi odihnă în staţiunile balneo-climaterice ale ţării, asigurînd astfel anual unui număr de 540 de cooperatori condiţii pentru concedii de odihnă şi tratament. Tot în pragul zilei de 1 Mai, în con­formitate cu planul de siste­matizare al comunei, a fost trasată o nouă stradă înce­­pîndu-se turnarea fundaţiilor pentru noile locuinţe ce vor oferi condiţii moderne de via­ţă la încă circa 20 de familii. Ar trebui înşiruite sumede­nie de cifre care să dea citi­torului o idee despre patosul cu care cooperatorii din Scor­niceşti îşi cinstesc angajamen­tele şi cuvintul dat ţării. Ci­fre ce poartă în cuprinsul lor simbolul căutărilor neobosite, al încrederii în forţa lor uni­tă şi în destinul luminos al întregii ţărănimi cooperatiste pe care partidul o îndrumă spre o­ viaţă demnă, liberă şi îmbelşugată, croită după chipul aspiraţiilor seculare ale celor înfrăţiţi cu ogorul. Au fost — desigur — plugari şi păstori bătrînii care au a­­firmat cei dinţii că pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Urmaşii acestora — pricepuţi în a dirija spre binele obştesc forţa maşini­lor, puterea fertilizatoare a chimiei şi seva conductelor de irigaţii, sînt în primul rînd oameni adevăraţi ai epocii noastre îndrăzneţe şi fac din faptele lor steaguri fluturînd pe piscurile falnicei noastre zidiri socialiste. Cincinalul înainte de termen ZILE PLINE SATUL SOCIALIST Miercuri 1 Mai nr. 1546 Tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, Secretar general al Partidului Comunist Român, Preşedintele Republicii Socialiste România, adresează mulţumiri organelor şi organizaţiilor de partid, de stat, obşteşti şi tuturor oamenilor muncii care l-au felicitat cu prilejul alegerii ca Preşedinte al Republicii Socialiste România „Doresc să mulţumesc călduros, pe această cale, comitetelor judeţene, municipale şi oră­şeneşti de partid, ministerelor şi instituţiilor centrale de stat, organelor şi organizaţiilor de partid, de masă şi obşteşti, tuturor activişti­lor de partid şi de stat, comuniştilor şi oame­nilor muncii din întreaga ţară — muncitori, ţărani, intelectuali, bărbaţi şi femei, tineri şi vîrstnici, români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi — care, prin scrisori şi te­legrame, au ţinut să-mi adreseze felicitări şi urări cu prilejul alegerii mele ca preşedinte al Republicii Socialiste România. Văd în ace­ste scrisori o expresie a dragostei şi încrede­rii pe care întregul nostru popor o are in Partidul Comunist­­Român — forţa politică conducătoare în societatea noastră — în poli­tica marxist-leninistă a partidului. Doresc să asigur pe toţi cei ce mi-au scris, întregul nostru popor, că, în spiritul jură­­mîntului pe care l-am rostit cu prilejul ale­gerii mele ca preşedinte al Republicii, voi face şi pe viitor totul pentru a sluji cu de­votament cauza progresului şi înfloririi naţiu­nii noastre socialiste, militind neobosit pen­tru înfăptuirea în cele mai bune condiţiuni a politicii interne şi externe a partidului şi sta­tului, a idealurilor măreţe ale edificării so­cialismului şi comunismului pe pămîntu­l patriei“. NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Republicii Socialiste România Crearea Frontului Unic Muncitoresc — VICTORIE ISTORICA A CLASEI MUNCITOARE DIN ROMÂNIA Înfăptuit in aprilie 1944, în condiţiile luptei împotriva dicta­turii militare-fasciste, pentru eli­berarea ţării de sub dominaţia Germaniei naziste şi restabilirea independenţei naţionale, Frontul Unic Muncitoresc a fost rezulta­­tul politicii consecvente de uni­tate promovate de P.C.R., al co­laborării între comunişti, social­­democraţi, socialişti şi alţi mi­litanţi ai mişcării muncitoreşti în numeroase acţiuni revoluţio­nare desfăşurate în întreaga pe­rioadă interbelică. Aceasta a condus, pas cu pas, la apropie­rea poziţiilor, la adoptarea unor programe şi platforme de ac­ţiune comune şi în final la rea­lizarea unităţii depline a clasei muncitoare. Urmărind triumful ideii de u­­nitate în rîndurile mişcării mun­citoreşti, Partidul Comunist Ro­mân - expresie a intereselor fundamentale ale întregii clase muncitoare - din primii ani ai activităţii sale a militat cu per­severenţă împotriva sciziunii şi a reformismului. El s-a adresat în repetate rînduri organizaţiilor so­­cial-democrate, membrilor aces­tora, sindicatelor, precum şi al­tor grupări muncitoreşti pentru înfăptuirea frontului unic pe baza revendicărilor lor imediate, ale proletariatului şi ale maselor largi populare. Ca urmare, în decursul anilor, în strînsă legă­tură cu amplificarea luptelor de clasă, ideea frontului unic şi-a făcut joc tot mai mult în rîndul maselor şi al organizaţiilor mun­citoreşti, a căpătat forme con­crete. Avînd drept rezultat principal creşterea forţei de ofensivă a clasei muncitoare, realizarea frontului unic de jos, ca şi dife­ritele înţelegeri de colaborare încheiate la nivelul conducerilor partidelor muncitoreşti au in­fluenţat puternic şi alte clase şi pături sociale, şi în primul rînd masele ţărăneşti. Semnificativ pentru aceasta este faptul că, sub impulsul marilor lupte mun­citoreşti din anii 1929—1933, ţă­rănimea muncitoare şi-a creat gruparea sa politică proprie, Frontul Plugarilor, care în de­cursul întregii sale activităţi s-a manifestat ca un aliat de nă­dejde al mişcării muncitoreşti. Succesele obţinute pe linia unităţii de acţiune în primul de­ceniu de activitate al P.C.R. au fost dezvoltate în perioada ur­mătoare, îmbrăcînd forme con­crete cu prilejul marilor acţiuni sociale şi politice din anii 1934— 1937. Lupta împotriva fascismului şi a expansiunii Germaniei na­ziste a marcat o nouă fază în dezvoltarea legăturilor dintre co­munişti, socialişti şi social-demo­craţi, a dus la afirmarea puter­nică a unităţii clasei noastre muncitoare. Astfel, cu prilejul zilei de 1 Mai 1939 în peste 80 de centre muncitoreşti au avut loc întruniri, serbări şi demon­straţii. La Bucureşti peste 20 000 de oameni ai muncii mobilizaţi de bresle au demonstrat sub lo­zincile P.C.R. „Vrem o Românie liberă şi independentă", „Jos fascismul", „Jos agresorul hit­­lerist". In condiţiile atmosferei de te­roare întreţinută de regimul an­­tonescian şi de organele repre­sive hitleriste, cînd numeroase cadre ale P.C.R. şi unii fruntaşi ai P.S.D. se aflau în închisori şi lagăre, comuniştii, social-demo­­craţii şi alte elemente înaintate au discutat multilateral situaţia politică şi militară a ţării, căile de luptă împotriva războiului şi dominaţiei hitleriste. Discuţiile îndelungate asupra situaţiei din mişcarea muncito­rească internă şi internaţională şi a perspectivelor acesteia, la care au luat parte numeroase cadre din conducerea P.C.R. şi P.S.D., căutarea în comun a u­­nor căi de salvare a ţării de la catastrofă şi găsirea unor solu­ţii comune multiplelor proble­me ce se ridicau la ordinea zi­lei au apropiat mult poziţiile ce­lor două partide muncitoreşti. Ca urmare, tratativele dintre delega­ţiile celor două partide, care s-au desfăşurat cu rezultate din ce în ce mai bune, au dus la conturarea platformei de colabo­rare dintre P.C.R. şi P.S.D., la stabilirea strategiei şi tacticii de urmat şi la încheierea, la jumă­tatea lunii aprilie 1944, a Fron­tului Unic Muncitoresc. După definitivarea înţelegerii de front unic, reprezentanţii celor două partide au hotărit, de comun a­­cord, ca această ştire să fie a­­dusă la cunoştinţa maselor mun­citoare de ziua marii sărbători a unităţii şi solidarităţii internaţio­nale a celor ce muncesc — 1 Mai. Vestind întregii ţări că prole­tariatul s-a unit în lupta pentru o Românie liberă, independentă şi democratică, manifestul Fron­tului Unic Muncitoresc lansa chemarea : „muncitorimea orga­nizată, unită de la comunişti pînă la social-democraţi, chea­mă întreaga clasă muncitoare, pe toţi muncitorii organizaţi şi neorganizaţi, întreg poporul ro­mân, toate clasele şi păturile sociale, toate partidele şi orga­nizaţiile indiferent de culoare politică, credinţă religioasă şi a­­partenenţă socială, la luptă ho­­tărîtă pentru pace imediată, răs­turnarea guvernului Antonescu, formarea unui guvern naţional din reprezentanţii tuturor forţe­lor antihitleriste, izgonirea arma­telor hitleriste din ţară, sabota­rea şi distrugerea maşinii de război germane". Realizarea unităţii de acţiune a clasei muncitoare prin crearea Frontului Unic Muncitoresc a contribuit la creşterea capaci­tăţii ei de luptă. Acest fapt s-a materializat prin aceea că, în perioada imediat următoare, la o serie de mari întreprinderi din Capitală şi din ţară s-au consti­tuit comitete de front unic şi detaşamente de luptă patriotică. In felul acesta frontul unic a re­prezentat încă din momentul creării sale mai mult decît un organism politic, a fost un in­strument de luptă. in acelaşi timp, Frontul Unic n-a însemnat doar o însumare aritmetică de forţe, ci o puternică bază de unire a maselor, coloana verte­brală a coalizării tuturor grupă­rilor patriotice şi democratice pentru doborîrea dictaturii fas­ciste, embrionul unităţii întregu­lui popor în lupta pentru sal­vgardarea intereselor sale fun­damentale, a fiinţei naţionale. Pe baza unităţii clasei muncitoa­re, în perioada următoare s-au grupat toate forţele patriotice antihitleriste, înfăptuirea Frontului Unic Muncitoresc, cu aproape cinci luni înainte de eliberarea Româ­niei, în condiţiile intensificării activităţii revoluţionare desfăşu­rate de clasa muncitoare împo­triva terorii fasciste şi a trupelor hitleriste de pe teritoriul ţării, acţiunile comune duse de repre­zentanţii celor două partide mun­citoreşti pe linia apărării inte­reselor fundamentale ale patriei, au contribuit la înfringerea şo­văielilor şi inconsecvenţei bur­gheze, au grăbit realizarea unei largi grupări de forţe antihitle­riste grupate în Blocul Naţional- Democrat. Apreciind aceste evenimente petrecute în urmă cu trei de­cenii tovarăşul Nicolae Ceauşescu arăta : „Crearea Frontului Unic Muncitoresc intre Partidul Comunist Român şi Par­tidul Social-Democrat în aprilie 1944, apoi a Blocului Naţional Democrat au reprezentat o con­diţie importantă a victoriei in­surecţiei naţionale antifasciste armate de la 23 August 1944 in urma căruia regimului de dicta­tură militaro-facistă a fost răs­turnat". Lupta unită desfăşurată de clasa muncitoare în fruntea în­tregului popor, pentru asigurarea victoriei insurecţiei naţionale antifasciste, eliberarea României de sub jugul hitlerist şi înfăptui­rea sarcinilor complexe ale revo­luţiei democrat-populare au a­­propiat şi mai mult pe comunişti şi social-democraţi, au creat condiţii favorabile unificării ce­lor două partide muncitoreşti. Ca urmare a colaborării multi­laterale, de sus şi pînă jos, în comitetele de front unic, în miş­carea sindicală şi de tineret, în guvern şi parlament, a luptei consecvente împotriva oportunis­mului şi reformismului, a dezvol­tării elementelor comune care a­­propiau cele două partide mun­citoreşti, în mai puţin de 4 ani s-a realizat, pe baza învăţăturii marxist-leniniste, unitatea depli­nă a mişcării muncitoreşti din ţara noastră în cadrul unui sin­gur partid revoluţionar, fapt care a marcat victoria deplină şi definitivă a marxist-leninis­­mului în mişcarea muncitorească din România. Dr. GH. ŢUŢUI

Next