Satul Socialist, mai 1974 (Anul 6, nr. 1546-1549)

1974-05-01 / nr. 1546

Miercuri 1 Mai nr. 1546 Recalculîndu-şi posibilităţi­le, cooperatorii din Munteni- Buzău, judeţul Ialomiţa, s-au angajat ca în cinstea marilor sărbători ale anului să spo­rească producţiile medii pla­nificate la hectar de la 4 000 la 5 000 kg la griu, de la 5 000 la 7 000 kg la porumb, de la 38 000 la 48 000 kg la sfecla de zahăr, de la 1 500 kg la 3 000 kg la soia, de la 2 500 la 3 200 kg la floarea soarelui. Cifrele pe care mi le oferă Gheorghe Ghiţă, preşedintele cooperati­vei, sunt impresionante, chiar dacă este vorba de o unitate distinsă trei ani la rând cu „Ordinul Muncii“ clasa I. „ Sporurile, faţă de produc­ţiile planificate, ni se par des­tul de mari. — Vi se par dumneavoastră, noi însă ştim ce ştim : avem un pămint bun, avem oameni unul şi unul, pricepuţi, har­nici, capabili de orice efort. — Şi, totuşi, la porumb, de pildă, sporul de 2 000 kg la hectar reprezintă el însuşi o producţie medie ce se mai ob­ţine încă prin unele locuri. — Păi cam atît obţineam şi noi în urmă cu 14—15 ani, deşi ne aflăm un Bărăgan. Numai că de atunci s-au schimbat multe. Pămintul dă roade după cum îl lucrezi ; mă refer şi la epocă şi la calitatea lucrărilor. Acest lucru l-au învăţat bine cooperatorii noştri, oa­meni hotărîţi şi ambiţioşi, în sensul bun al cuvîntului, care au înţeles că bunăstarea nu vine aşa pe de-a gata. Vi se par prea îndrăzneţe anga­jamentele noastre ? Aflaţi că, răspunzînd chemării la între­cere lansată în cadrul coope­rativei de brigada legumicolă a lui Ion Băbău, brigadierii Ion Enache şi Constantin Si­­mion s-au angajat să dea, pes­te angajamentul cooperativei, producţii de porumb mai mari cu 200 kg la hectar. Pe ce se bazează ei ? Pe cele 400 kg a­­zotat de amoniu şi 400 kg su­­perfosfat încorporate deja în brazdă, pe lucrările corecte executate de mecanizatorii noştri, pe soiurile an de an îm­bunătăţite, ca şi pe experienţa anilor trecuţi cînd, pe lotu­rile lucrate în acord global, unii cooperatori — ca Ion N. Dumitru, Anica Moise, Con­stantin Tănase, Maria Moise şi alţii, — au obţinut producţii de 10 000—12 000 kg porumb la hectar. Reţineţi, în condiţii de neirigare. Dar principala che­zăşie a îndeplinirii angaja­mentului o constituie hărnicia oamenilor. La peste 4 200 ha teren arabil avem doar 800 de braţe de muncă, dar repet, numai oameni unul şi unul. Cei care nu ştiu, sau nu vor să muncească la cot cu ceilalţi n-au ce căuta printre noi. Anul trecut pe Ion I. Hierea — om mai încet, mai nehotărît la muncă — nu vroia nimeni să-l primească în grupul de lucru. Acum e şi el printre cei care, fără să mai fie chemaţi spe­cial, sînt pe tarla cu noaptea în cap, cum s-a întîmplat nu de mult cind am împrăştiat îngrăşămintele, în prima zi brigăzile I şi II, ieşind la trea­bă de la ora 4, pînă la ora 8 fertilizaseră cite 100 ha, în timp ce cei din ferma I, care au venit mai tîrziu, nu reuşi­seră să fertilizeze decit 40 ha. A doua zi toţi cooperatorii care muncesc în cimp erau de la ora 4 pe cimp. Nu voia nimeni să rămînă mai prejos. Aceeaşi ambiţie de a nu ră­­mîne mai prejos, de a fi frun­taşi între fruntaşi îi animă pe toţi cooperatorii din Munteni- Buzău. Oriunde i-am întîlnit, pe cîmp, în sectorul zootehnic, în grădina de legume, sau în orezărie, aplecaţi deasupra uneltelor, îngrijind animale sau mînuind diferite maşini a­­gricole, aceşti 300 de oameni, gîndind şi acţionînd ca unul, ne-au oferit tabloul generos al dăruirii şi perseverenţei. Aşa cum i-am văzut muncind, pe Ion Mihăilă, pe Agapie Moise, Constantin Gheorghe, Ecate­­rina Buruiană — ca să numim numai ciţiva, deşi îi nedreptă­ţim pe ceilalţi toţi — angaja­mentele cooperativei în între­cerea socialistă nu ni s-au mai părut prea îndrăzneţe. Şi nu numai cele citate la înce­putul acestor rînduri, ci şi cele care urmăresc creşterea pro­ducţiei medii la hectar la legume de la 18 la 30 tone la orez de la 3 500 la 4 000 kg. la fasole de la 1 300 la 1 800 kg. m mm n ce se bazea la MUMMLE LV -A î­n comuna Ulmeni, judeţul Ilfov, sínt II două cooperative agricole. Una dintre II ele poartă, simplu, numele comunei, 13 cealaltă — „8 Martie“. Sínt aşezate JUL amîndouă în centrul Ulmenilor. A trece numai pe la una din aceste co­operative, înseamnă a vorbi numai despre o jumătate de sat şi aproximativ tot atît pămint din suprafaţa arabilă a localităţii. Ceea ce, în cazul nos­tru, n-ar fi fost nici pe departe corect. Procedînd la cunoaşterea celor două unităţi, am aflat de la doi oameni de bază ai comunei ce înţeleg ei, precum şi cei ce i-au ales în fruntea obştii, prin a te an­gaja în marea întrecere socialistă. Gheorghe Porumbel, preşedintele cooperativei agricole­­,8 Martie“ : „Poate nu ştiţi, noi sîntem cei care au lansat chemarea la întrecere pentru 1974, tuturor cooperativelor din judeţul Ilfov. Să vă pre­zentăm angajamentele noastre : griu — 4 000 kg la hectar porumb — 5 000, sfeclă — 40 000, legume — 25 tone, lapte —­­2 500 litri de la fiecare vacă. Pro­ducţia globală va creşte cu 9 la sută, iar la fondul central al statului vom livra, peste plan, 90 tone de griu, 100 tone porumb, 40 tone floarea-soarelui, 420 hl de lapte.” Marin Gorneanu, preşedintele cooperativei agri­cole Ulmeni : „Chemării la întrecere i-am răspuns, fireşte, şi noi­­ ne aflăm cu sediul cooperativei la doi paşi de ei. Le-am făcut cunoscut oamenilor, în adunarea generală angajamentele lui Porum­ Indiferent cine va c­î ş t­i­g­a, nimeni nu va pierde leel. Toţi au fost de acord că putem să producem mai mult. „Să le arătăm că sîntem în stare să-i în­­trecem“. Aşa s-a spus. Iată angajamentul nostru: griu — 4 000 kg la hectar, porumb 5 500, sfeclă — 45 000 etc. Producţia globală va creşte şi la noi cu 9 la sută. In schimb, vom livra la fondul de stat, suplimentar, mai multă sfeclă şi floarea-soa­relui.“ G.P. : „Ce-aţi notat dumneavoastră în legătură cu chemarea la întrecere e doar un exemplu. Ade­vărul este că la noi întrecererea a devenit deja o tradiţie...“ M.G. : „De regulă, o brigadă de la noi cheamă la întrecere o brigadă de la ei sau invers. Apoi în­cepe „lupta“. Rezultatele se cunosc abia la urmă, toamna, iar diferenţele dintre primul şi al doilea clasat sunt uneori de ordinul cîtorva kilograme.“ G-P. : „Nu vreau să spun că ei sînt mai harnici, sau că noi... Dar în ultimii ani i-am cam întrecut... Eu cred că Gorneanu recunoaşte acest lucru.“ M.G. : „Nu-i adevărat ! Anul trecut, de exemplu, au obţinut ei producţii mai bune de lucernă şi carne de porc. Dar noi i-am „luat“ la fasole şi sfeclă de zahăr.“ G.P. : „Ei au, însă, investiţii mai mari. Privind modul de organizare al muncii — e mai bun la noi. Noi stăm mai slab, în schimb cu forţa de muncă.“ M.G. : „E greu de spus care dintre noi ocupă pri­mul loc. Pînă acum, sîntem cam pe acelaşi „cîntar“. Pentru viitor, cred că vom fi noi primii.“, G.P. : „întrecerea nu s-a încheiat. Vom vedea la toamnă care cooperativă va cîştiga locul înnu­i. în orice caz, nimeni nu va pierde“. SATUL SOCIALIST Armindeni - tradiţional ţi sărbătoresc popas la mijloc de primăvară. Armindeni - zi de omagiu adus muncii ţi hărniciei, vocaţiei omului de a făuri, de a înnobila lumea ţi pămintul cu rodul eforturilor sale. II aşteptăm an de an cuprinţi de acelaşi freamăt tainic, iscat din emoţia ţi febrilitatea infăptuirilor cu care ne pregătim să-l cinstim. Şi in preajma mult aşteptatei sărbători hotarele timpului se deschid pentru a cuprinde — enormă floare - tot ceea ce omul ţi-a dăruit sieşi, tot ceea ce fiii acestei ţări, însufleţiţi de cei mai buni dintre ei — comuniştii­­ au înfăptuit pentru înflo­rirea ţi prosperitatea patriei socialiste. De pe tot cuprinsul ţă­rii sosesc zi de zi, oră de oră, ţtiri insufleţitoare. Pe graficele întrecerii toate colectivele de muncă înscriu, in cifre dense, suc­cese de prestigiu in realitatea şi depăşirea sarcinilor trasate de partid, a angajamentelor asumate in intimpinarea marilor eve­nimente ale anului. In ceea ce ii priveşte pe lucrătorii ogoare­lor, pe oamenii chemaţi să făurească piinea ţării, cinstind prin muncă sârbătoarea celor ce muncesc, ei se pun chezaşi, in a­­ceastă luminoasă zi de Armindeni, să sporească rodnicia pămin­­tului, să dea patriei mai multe produse, să înfăptuiască cu suc­ces măsurile preconizate de partid pentru dezvoltarea şi înflo­rirea agriculturii, pentru ridicarea satului românesc pe cele mai inalte trepte de bunăstare şi progres. DE ZIUA MUNCII, MUNCARODNICA OAMENII ADUCEAU PLOAIA PESTE CÎMPURI CIND E NEVOIE, FACEM DIN NOAPTE ZI Călătorim, în zori, dinspre Brăila spre inima Bărăganu­lui. Adie peste cîmpuri un vînt proaspăt, zbicind ultime­le pete de umezeală, înfiorînd uşor aţele verzui de iarbă cru­dă. Satele ne întîmpină tăcu­te, pustii aproape, doar mi­rosul de var şi vopsea, strecu­rat printre miresmele primă­verii de hărnicia gospodinelor, aminteşte de o apropiată pre­zenţă umană. — E toată suflarea satului la muncă — ne spune, în co­muna Bordei Verde, din ju­deţul Brăila, cooperatoarea Joiţa Irim­ie. Am terminat în­­sămînţatul, dar mai avem mul­tă treabă, aşa că a plecat fie­care de cu zori la locşorul său. Care la grădină, care la com­batere, care la irigaţii. Iaca şi eu, cu toate că sunt pensiona­­ră,că am 64 de ani, dar tot mă duc la treabă , mă duc la „caloienii“ mei. — Unde zici că mergi, ma­mă Joiţă ? — Iaca, la mutatul aripilor de ploaie, că irigăm şi noi din acest an vreo 1 600 de hectare. Dar eu aşa le zic aripilor de ploaie ,,caloieni“ ; era obice­iul pe la noi, pe aici, de făceau oamenii nişte chipuri din lut şi le îngropau adine să goneas­că din pămint seceta şi prăpă­durile ce veneau asupra noas­tră. Dar tot degeaba, că ploaia nu venea. — Şi cu „caloienii“ ăştia vine ploaia ? — Vine mamă, vine ploai­e deasă, liniştită şi aşezată, ţîş­­nind din pămint parcă şi re­­vărsîndu-se tot asupra lui, bo­gată şi plină de speranţa ro­dului. Păi ştii, dumneata, că pe acest pămint cu vreo două­zeci de ani în urmă abia de scoteam vreo 1 500 kg de griu la hectar ? — Şi acum cit credeţi c-o să scoateţi la hectar ? — Păi, fiindcă sîntem în primul an de irigare ne-am planificat 4 000 kg de griu la hectar, 5 000 de porumb şi vreo 2 000 de kg de floarea soarelui. Dar în adunare s-au ridicat oamenii şi au zis că putem să dăm mai mult şi s-au angajat cu cite 200—300 kg in plus la fiecare hectar... ...Şi Joiţa Irimia a plecat spre „caloienii“ ei, iar noi ne-am continuat drumul spre imensitatea Bărăganului stră­bătut de-a lungul şi de-a la­tul de aceşti „caloieni“ mo­derni, de aceste sute de kilo­metri de conducte şi ţevi ar­gintii din care se revarsă asu­pra pămîntului setos de apă ploile fertilităţii, ploile certitu­dinii, ploile eliberării de ca­priciile naturii. Gheorghe Gogu, mecaniza­tor la S.M-A. Făurei, are vreo 40 de ani. 25 din ei i-a petre­cut la volanul tractorului, răs­­turnind brazde, întreţinînd culturi, adunînd recolte. Fa­cem împreună un calcul su-i mar din care rezultă că in toţi aceşti ani, punînd cap la cap distanţele parcurse zilnic, a străbătut cu tractorul peste 200 000 km, distanţă cu care ar­i putut înconjura de cinci ori globul pămintesc. Nu pare mi­rat. Mă întrerupe, însă, zîm­­bind : — Aţi adăugat şi duminici­le şi nopţile lucrate ? Pentru că, de exemplu, numai in a­­ceastă primăvară ele au fost destul de multe. — Nu puteam răzbi altfel in­tr-o primăvară ca aceasta. Noi, mecanizatorii de la S.M.A. Fă­urei, ne angajăm ca in cinstea zilei de 1 Mai să terminăm semănatul porumbului, pe toa­te cele peste 4 050 ha, în nu­mai 15 zile. Dar, datorită sece­tei excesive, pe terenurile pregătite din toamnă rămăse­seră bolovani, mulţi şi mari, aşa că în loc de două discuiii, a trebuit să executăm patru, iar uneori chiar cinci. Situaţie neprevăzută, căreia i-am fă­cut faţă cu bine. Am recondi­ţionat în unitate discuri şi tă­vălugi, iar cindi a fost nevoie, am lucrat şi noaptea. Aşa in­cit semănatul porumbului s-a terminat in timpul prevăzut, iar noi am putut să trecem la executarea altor lucrări la fel de grabnice. Dar acestea sunt lucruri de amănunt. Nu con­tează că lucrezi şi noaptea sau şi duminica. Munca în agricul­tură n-are program fix, şi noi mecanizatorii ştim acest lucru. Sunt alte perioade din an cind e timp suficient pentru odihnă. — Şi bilanţul dumneavoas­tră pe aceste prime luni ale anului ce spune ? — Se încadrează in bilan­ţul general al unităţii cu ale cărei cifre ne mîndrim, fireş­te. în primele patru luni ale acestui an nu numai că ne-am depăşit cu multe sute de mii de lei planul de venituri, dar am reuşit să facem economii — la carburanţi şi la cheltuielile planificate — de aproape 1 milion de lei, cifră de circa 4 ori mai mare decit angajamentul luat in întrece­rea socialistă. — Astăzi prăşiţi sfecla de zahăr. De 1 Mai unde veţi lucra ? — Tot aici, înaintăm încet, cu 15 ha pe zi, că trebuie să facem treabă bună. Plantele sunt mici şi există riscul să le acoperim cu pămint, iar coo­peratorii din Filipeşti nu ne-ar ierta-o. Notaţi, în schimb, că în ziua de 1 Mai noi, cei 150 de mecanizatori din Făurei, vom lucra pe 1 200 de hectare, executînd lucrări fie de între­ţinere a culturilor şi de com­batere a dăunătorilor, fie in legumicultura şi că vom asi­gura, în acelaşi timp, asistenţa tehnică pe cele 1 200 ha tere­nuri irigate ce revin unităţii noastre. Pe ogoarele cooperativei agricole din Lanurile, județul Brăila, a început prășitul porumbului — lucrare de mare importanță agrotehnică M M ^ v'' n ' ' 81||N­ ; '!r: ' li -*i' * * ' ■, : Meseria noastră, a zootehniştilor, presupune pasiune... Vasile Enache, cooperativa agricolă Smeeni, judeţul Bu­zău. — Lucrez de 14 ani în zoo­tehnie, dar cred că tot mai am de învăţat în meseria asta. A­­cesta este adevărul. Anul tre­cut, de pildă, eu am obţinut o producţie de 2 800 litri de lapte în medie de la o vacă şi am cîştigat 34 000 de lei , dar stau şi mă întreb : de ce n-am obţinut şi în alţi ani producţia aceasta ? Şi tot eu îmi răspund , pentru că me­seria asta trebuie bine învă­ţată. — De ce îi spuneţi „mese­rie“ ? — Păi nu e meserie? E vreo deosebire — în afară de ca­racterul specific, bineînţeles , între meseria de strungar, frezor, mecanizator şi ocupa­ţia noastră, a crescătorilor de animale? Eu zic că nu, în o­­rice meserie e nevoie de pa­siune, trebuie să ştii ce să faci, cum să procedezi pentru a obţine cit mai mult şi de calitate. Am un băiat strun­gar la Braşov, am discutat şi cu el de multe ori, şi aşa stau lucrurile, cum vă spun. Dar ce aţi zice dacă v-aş da un exemplu de muncitor care s-a reîntors din fabrică la zooteh­nie? E un coleg de-al nostru, Alexandru Dumitraşcu. Mi-a spus de multe ori că-i place meseria de zootehnist, că aici cîştigă bine şi este mulţumit. — Despre dragostea dum­neavoastră faţă de zootehnie se spune că este molipsitoare... — Da, aşa se explică poate faptul că am, de ciţiva ani în­coace, foarte multe rude şi prieteni care lucrează cot la cot cu mine. Aşa se ex­plică poate şi faptul că, lună de lună, ajutîndu-ne şi sfă­­tuindu-ne împreună depăşim planul de producţie. Iar dacă vreţi să ştiţi cum întîmpinăm ziua de 1 Mai, notaţi: n-am realizat 3 200 hl de lapte cit am avut planificat, ci... 4 600. PAGINA 3 „Voi fi mereu la plantele mele­­ Ioana Buduroiu, coopera­tiva agricolă Gorgota, judeţul Prahova. Are 29 de ani. De 10 ani lu­crează în legumicultură. Sec­torul acesta trebuie să aducă cooperativei agricole din Gor­gota, in 1974, un milion de lei venituri. E mult, e puţin ? — Nu-i nici mult, nici pu­ţin , e pe măsura posibilităţi­lor noastre actuale. Rezulta­tele depind de modul în care pregătim şi îngrijim culturile. Şi e nevoie, uneori de inter­venţii urgente, in cazuri ne­prevăzute. — De exemplu... ? — In primăvara asta salarii­le noastre au fost smulse de furtună. De două ori. A bătut un vînt năpraznic şi a fost frig. Împreună cu şeful fermei, Teodora Ionescu, şi cu patru bărbaţi (Alexandru Ghinea, Mircea Dragomir, A. G. Ghi­­nea şi Dumitru Soare) am re­uşit pînă la urmă să punem totul la punct. S-a lucrat şi în timpul nopţii. Altfel, milionul de care am amintit nu putea fi realizat. — Lucraţi la roşii. Ce canti­tate aţi produs anul trecut de pe suprafaţa care v-a fost în­credinţată ? — Plan — 3,4 tone. Realizat — 7 tone. — Unde veţi fi in acest an de 1 Mai ? — Voi fi lingă plantele me­le... Şi nu numai de 1 Mai, ci zi de zi pînă la recoltare. Rea­lizările anului trecut pot şi trebuie să fie depășite. Pagină realizată de DUMITRU ATANASIU și VASILE NANEA NE-AM BUCURAT CIND VIA A ÎNCEPUT SA S PUNGĂ La Pietroasele plouă. Motiv de bucurie pentru oamenii a­­cestor locuri. Aici a fost sece­tă, ca de altfel în toată ţara. Dar cind în ţară seceta trecu­se, şi ploua, la Pietroasele oa­menii mai udau încă pămintul cu găleata. Am reţinut amă­nuntul acesta pentru că se re­feră la cel mai frumos act de solidaritate umană care s-a petrecut aici de la înfiinţarea cooperativei agricole pînă în prezent. Cititorul trebuie să ştie că, la Pietroasele, în 1973, a fost obţinută una din cele mai mari producţii de struguri pe ţară : 18.800 kilograme la hectar, că tot în 1973 s-au îm­plinit 20 de ani de existenţă a unităţii, că producţia medie de griu a fost superioară celei planificate cu 600 kg la hectar, iar la porumb cu 1 100 kg , că rezultatele obţinute au asigu­rat o depăşire a veniturilor planificate cu aproximativ pa­tru milioane lei, respectiv o creştere substanţială a valorii normei de categoria întîi care va atinge, în acest an, apro­ximativ 60 de lei. Mai multe Ordine ale Muncii, medalii şi diplome au încununat reali­zările amintite. Aşa stînd lucrurile, este greu să te obişnuieşti cu ideea că, după ani de muncă îndîrjită, după ce unitatea în care lu­crezi cîştigă un prestigiu şi un .,nume“ în această ţară, vine o secetă, de mai scurtă dura­tă, şi-ţi răpeşte dintr-o dată totul. Greu de conceput aşa ceva, greu de acceptat ! — Cîţi oameni au participat la udatul viţei de vie ? — îl întrebăm pe inginerul horti­cultor Constantin Preda. — Peste 500. S-a lucrat timp de o lună. Necazul a fost că apa a trebuit să fie adusă din puţuri şi fîntîni, pentru că via nu e irigată. — Ce v-a impresionat­­ mult în această acţiune ? — Solidaritatea oameni dorinţa lor de a infringe privnicia naturii. Pînă a realiza această dorinţă, ce mi se spunea : „Tovarăşe giner, în primăvara asta n-a mai plîns“... Cînd ave a ştim cu toţii, via „plinge“. I noi n-am aşteptat, cu braţ încrucişate „lacrimile“ , care întîrziau să apară. Le­­provocat noi şi ce a fost­­ greu a trecut. Aşa incit­­­răm să fim din nou frunt pe ţară. — Cum aţi vrea să fie int­­mai al acestui an ? — In cinstea sărbătorii ce ce muncesc, ne-am propus plantăm, chiar în această încă 12 hectare cu vie, soare, fie ploaie, noi tot va ieşi la lucru. Dar aş vrea fie soare... ✓ ✓ • • • • • •• •

Next