Scânteia Tineretului, decembrie 1953 (Anul 8, nr. 1432-1459)

1953-12-01 / nr. 1432

Primăvară... Adie un vânt călduţ, clătinând brebeneii albi şi toporaşii înmiresmaţi pitiţi sub tufe de porumbare. Se aude ciocănitoarea în crân­gul umbros şi din când in când strigătul în­depărtat al cucului. E atâta linişte că poţi asculta dinţii puternici ai vacii rupând iarba fragedă. Grete priveşte nemişcată cum îşi face drum pe mâna ei albă o gâză roşie cu puncte negre. Kurt râde încetişor şi tace. Grete tace şi ea, şi-a găsit de lucru: cu degetele lungi şi îndemânatice, împleteşte trei fire de iarbă. — Ştii — începe ea vorba — tata a spus că atunci când o să ne luăm am să răs­­pu­nd, eu şi pentru tine în faţa preotului. Flăcăul râde iarăşi încet; apoi întinde braţul, o atrage pe fetişcană lângă sine şi o sărută cu patimă pe obraji. Cyrete aruncă firele de iarbă; rezemându-şi bărbia in palme, îşi priveşte logodnicul; chipul ei se oglindeşte în apele senine ale cehilor lui albaştri. — Şi mi-a mai spus tata de o mie de ori, să-ţi laşi dărâmătura asta şi să te muţi în sat... Şi Grete întinde mâna către casa a­­plecată pe o coastă, stingheră în mijlocul câmpului, mai încolo, spre şosea. — Vezi Grete, mi-i greu să mă mut. — Mi-i tare greu. — Doar ești singur, Kurt! De când au... de când l-au ucis pe ai tăi, stai aici c­a o cucuvea. Vino printre oameni... N’aștepta să-ți cadă acoperişul în cap... — Lasă... la toamnă ne-om lua și cu ajuto­rul lui taică-tu o să punem din nou casa pe picioare... Aici va fi locuința noastră; și vaca s’a obișnuit aici. I-ar fi foarte greu să-și schimbe locul. — A nu, eu nu mă mut In casa asta, cu niciun chip... Mai bine îi dau foc și dor­mim pe câmp. — Și iarna ? — Iarna?... Mergem la tata. — Și... când o să ai copii ? — Când o să am copii ?... Când o să am copil ? — repetă Grete și asprimea ei pre­făcută se topeşte deodată într’o duioşie a­­dâncă. — Dragul meu, atunci... atunci o să ne sfătuim noi şi o s’o scoatem la ca­păt amândoi... Şi rămâne pierdută cu ochii î­n zare, In timp ce mânuţele ei strâng palma grea şi aspră a flăcăului. Kurt visează şi el cu ochii deschişi, că­­tând departe, acolo unde şoseaua trece peste coama dealului ca o panglică albă, îngustă. El zăreşte cel dintâi pe creastă, capul co­loanei militare şi motocicletele care vin do­mol în vale, ca nişte jucării. Cufundată în propria ei închipuire, Grete nu vede nimic; ci ajunge la urechi numai un fel de bâzâit îndepărtat, străin de liniştea dimineţii de zumzetul gâzelor din iarbă şi de cântecul cucuiui. Kurt se ridică greoi şi înegurat. Grete sare deodată în picioare strângându-se lân­gă el. Acum coloana seamănă cu un vierme verde care acoperă panglica şoselei, târân­­du-se încet. Grete își aude numele strigat de departe de un glas puternic. Se urcă in fugă pe movila din apropiere și-i face semn lui tai­­că-său care coseşte iarba hât-incolo, că vine numaidecât. — Pe diseară Kurt, da? Kurt o îmbrăţişează scurt, fără o vorbă şi-i dă drumul împingând-o uşurel. Fata sare sprintenă pe movilă de unde îşi face vânt, ca s’o ia la fugă peste pajiştea înflori­tă. Wilhelm Binder, tatăl Gretei o văzu ve­nind şi porni cu coasa pe umăr, fără s’o mai aştepte. Merseră o bucată de vreme tăcuţi. Grete se uita din când în când pe furiş la musta­ţa lui bălană, adumbrită,de borul larg al pălăriei, şi grăbea pasul, ca să se poată ţine alături de călcătura rară dar întinsă a tatălui ei. — Să ne grăbim — mormăi el nemulţu­mit într'un târziu. Să înştiinţăm oamenii... Nu cumva să Ie dea prin cap americanilor să se aşeze pe păşunile noastre... Motanul ăla al tău — se întoarse întrebător către Grete — de ce a rămas acolo ? — Acolo-i casa lui. — Poate vrea s’o vândă pe dolari... — ...Și pe urmă să știi că nu-i motan — își aminti fata. E un băiat foarte inimos. — Chiar viteaz — întări taică-său în glumă. — Eu nu m’aș încumeta nicio noapte în bordeiul acela al lui, cu beci de­desubt... Nici când trăia bietul Holländer nu era mai arătoasă casa, dar oricât... — Și cu ce-ai vrea s’o gospodărească, tată?... Un orfan neajutorat de nimeni ! După ce m’oi așeza eu acolo, ai să vezi ce palat fac din ea... bineînțeles că ai să pui şi dumneata umărul. Pe fața brăzdată a lui Binder înflori un zâmbet: — Bineînțeles! O să pun şi eu umărul... O să-l pun... ca s-o dărâmăm cu totul şi să vă puteţi face o casă nouă. Grete râse, dojenindu-l... Aproape de marginea satului, se opriră şi priviră înapoi în depărtare, la coloana a­­mericană de mașini și motorizate, care se scurgea mereu din creasta dealului. Binder își suci necăjit mustața: — Nu trebuia să-l lași acolo pe Kurt. — Crezi că au să se lege de dânsul ? — Binder ridică din umeri : — Când te întâlnești cu un american în Germania, nu te poți gândi niciodată la bine... Rezemat în ciomag, Kurt privea neclintit coloana ce venea pe şosea. Când maşina deschisă, din frunte, ajunse în dreptul lui, unul din ofiţerii de pe scaunul din spate îl bătu pe umăr cu mănuşile pe şofer; acesta sto­pă numaidecât. Celălalt ofiţer se ridică în picioare şi făcu semn să se oprească întreg convoiul. Comandantul, gras şi nă­duşit, se dădu jos din maşină urmat de a­­ghiotantul svelt cu mustăcioară neagră « sa ţinea ca umbra după dânsul. Se descoperi ca să-şi mai răcorească che­lia, aruncă o privire dispreţuitoare împrejur şi-l chemă cu cascheta pe Kurt. Flăcăul se apropie fără teamă şi fără grabă, săltân­­du-şi pălăriuţa, verzue, în semn de bună ziua. — Asta e Mitteldorf? întrebă comandan­tul în limba germană. Kurt dădu din cap afirmativ. Da, chiar de acolo începe satul. — Aici ne oprim — spuse comandantul peste umăr aghiotantului. Suntem aproape încă 9 kilometri... și am fi „dincolo“... Apoi îl măsură iar pe flăcăul din fața sa . — Cum te cheamă ? — Kurt... — Și mai cum? — Iholländer. — Casa e a ta ? Kurt dădu iar din cap. — In cazul acesta, domnule Holländer, ai să-ți strângi frumuşel familia... — N’am familie — spuse scurt flăcăul. — Atunci e minunat... Iţi aduni boarfele şi-ţi iei tălpăşiţa într’o jumătate de oră. Aici ne instalăm noi...Moştenitorii tăi din America. — povestire — Şi comandantul hohoti de propria sa glu­mă în timp ce aghiotantul îi ținea isonul subțire. Kurt se străduia­ să înțeleagă ce se în­tâmplă dar parcă nu pricepea. Rosti într’un târziu, cu greutate: — N’am unde să mă duc, domnule ofi­țer... Și-apoi e o casă stricată. Părinții mei au murit și eu n’am avut cu ce s’o repar. Comandantul se Întoarse pe jumătate, mirându-se : — Discuți cu mine ? — ...Beciul e plin de apă — continuă Kurt ca și cum n’ar fi auzit întrebarea — acoperişul deabia se ţine... — N’ai grijă c’o dărâmăm noi cu totul — rânji aghiotantul. — Hai, cară-te! Kurt încercă să mai spună ceva, dar co­mandantul îi făcu un semn tăios cu mă­nuşa. Flăcăul tăcu, se întoarse și porni că­tre vaca ce păştea liniştită mai încolo. — Vaca o lași aici! — strigă aghiotan­tul după el, văzându-1 încotro se îndreaptă. Kurt simți ca o lovitură după ceafă, în­trebă moale : — Pentru ce domnule ofițer ? — Să bem și noi lapte proaspăt! hohoti din nou comandantul căpătându-l numaide­cât părtaş la veselie, pe militarul cu mus­tăcioară. Flăcăul rămase locului o clipă privin­­du-şi cu durere vita pe care o îngrijise de mic copil, cu paşi greoi de om bătrân, urcă treptele pridvorului şi intră în casa săracă şi întunecoasă. Ce avea de luat? Macatul de pe pat şi perna, o căniţă de tablă şi ulciorul, ghive­ciul de pe prichiciul ferestrei... Numai mă­runţişuri. Deschise cufăraşul pictat cu flori pe care-l moştenise de la taică-său şi începu să-şi arunce lucrurile în el cu un fel de silă amară. Numai glastra de pe fereastră o potrivi mai bine, ca nu cumva să se zdrobească floricica plăpândă sădită de mâna Gretei. Luă jos perdeluţa albastră; casa goală era şi mai tristă. îşi roti privi­rea prin ea şi-şi simţi inima nespus de grea. Privi pe fereastră cu ochii împăien­jeniţi de lacrimi. Comandantul coloanei desfăşurase pe bo­ltul maşinei o hartă mare şi arăta ceva a­­hiotantului şi unui alt ofiţer. Dintre set­aţii aflaţi în repaus, câţiva înconjuraseră vaca şi o fugăreau fără noimă, aruncând cu pietre în ea ca să alerge mai repede şi făcând mare haz pentru că bietul animal încerca mereu să se tragă înapoi spre casă. Kurt scrâșni din dinți cuprins de o ciudă amarnică. Se uită la mâinile lui goale și se gândi că dacă ar avea o grenadă ar arun­ca-o fără să pregete Înspre nemernici! a­­ceia. Strânse cu furie în palme unul din ■stâlpii care propteau bagdadia putredă, clă­­tinându-1 Câteva firişoare de moloz por­niră din tavan, într’un nouraş de pulbere fină. Pe Kurt Ii fulgeră un gând. Aruncă iute încă o căutătură pe fereastă apoi începu să zgudue cu băgare de seamă stâlpul de sus­ţinere până ce-1 scoase dela locul lui 11 aşe­ză binişor lângă perete şi după puţin timp îl alătură şi pe al doilea. Tot aşa făcu şi cu proptelele laterale care sprijineau pe dinăuntru pereţii dinspre miazăzi şi miază­noapte. Împinse cufăraşul cu piciorul, ri­dică din podea dintr’o smucitură chepengul şi coborî scăriţa în beciul mic şi întune­cos de sub casă, intrând cu picioarele in mâzga cleioasă. Mânia îi dădu putere şi-i uscă lacrimile; lucra cu dibăcie şi iute, plin de nerăbdarea de a isprăvi ceea ce-şi pusese în minte. Cei doi pari care ţineau podeaua casei pe dede­­sub căzură pe rând în noroiul beciului pă­răsit. Kurt urcă încet scăriţa, întinse mâ­na du­pă cufăr — fără să calce mai departe de gura pivniţei — închise chepengul şi dintr’un salt ajunse pe pragul casei. îşi a­­runcă lădiţa înflorată pe un umăr şi o porni voiniceşte pe cărarea din spatele casei, pierzându-se după puţin timp în umbra crângului. La vreo jumătate de ceas de drum, părăsi poteca şi se abătu prin păduricea vecină cu crângul — ferindu-se de cărările umblate — până la un loc anume, unde un copac do­­borit de trăsnet peste hăţişul încâlcit, astu­pase o scorbură veche şi largă a unui ar­bore megieş, tocmai bună cât să încapă in s­tr’ânsa un trup de om. * Cam la vremea aceasta termină şi co­mandantul „consiliul“ său militar. Ordonă celui de al doilea ofiţer să strângă harta pânzată şi îşi trecu batista peste chelia asu­dată. Văzând cum unul din ostaşi încearcă să încalece vaca sleita de puteri îşi aminti de Kurt şi-l întrebă pe aghiotant: — Ala a şters-o ? — Casa e liberă — se grăbi să raporteze aghiotantul — a fost evacuată în termenul ordonat Doriţi s’o vizitaţi ? — Mda... Să vedem la ce-o putem între­buinţa... Deşi pentru manevrele noastre cred că mai râu o să ne încurce... Se urcară toţi trei în maşină. Şoferul co­borî de pe şosea, o porni deadreptul peste pajişte şi făcând o roată de toată frumu­seţea, opri exact în faţa casei. Comandantul urcă ţanţoş scara pridvoru­lui şi deschizând uşa cu piciorul, păşi în mijlocul încăperii, urmat îndeaproape de ceilalţi doi Vru să se întoarcă spre aghio­tant ca să-i dea un ordin, dar in acelaș mo­ment podeaua începu să pârăe. Scândurile plesniră dintr’o dată și rotofeiul comandant se prăvăli in beci ca un bolovan, cu însoţi­torii peste el, în timp ce deasupra lor se prăbuşeau trosnind o parte din tavan şi în­tregul perete dinspre miaza­ zi. Eroicii ostaşi care nu terminaseră încă lupta cu vaca lui Kurt, asistară uimiţi la acest neaşteptat eveniment. Ei părăsiră vre­melnic obiectivul de până atunci şi porniră în pas alergător să-şi salveze comandantul li scoaseră pe toţi trei, fără prea mare greutate Erau în viaţă, dar într’o stare jal­nică, acoperiţi de noroi şi moloz, plini de sgârieturi, cu vestmintele sfâşiate. Coman­dantul, al cărui pantaloni plesniseră în câ­teva din locurile cele mai necorespunză­toare şi care era purtat pe braţe de bravii săi ostaşi, urla din răsputeri: — Să mi se aducă imediat ticălosul care a fugit de aici... Viu sau mort... Ime­diat!... Şchiopătând şi sprijinindu-se pe umărul unui caporal solid, aghiotantul avea preten­ţii mai modeste, pe care i le şuera capora­lului printre dinţii strepeziţi de căzătură: — Până-l găsiţi pe banditul acela, aduce­ţi-mi vaca la capătul coloanei... Vreau să im­puşc vaca... Auzi? Vreau s’o împuşc chiar acum. O patrulă formată din patru oameni porni în marş forţat pe cărarea ce străbatea crân­gul, în căutarea lui Kurt.. Oamenii stăteau strânşi în jurul lui Bin­der şi tăceau. Aveau feţe trudite şi inegrite de soare. Ochii unora erau învăluiţi în fu­­mul gros al lulelelor de lut ars, care atârna ca o pânză cenuşie în bagdadia berăriei. Când Grete trase vijelioasă de uşă, tre­­săriră cu toții. — Americanii! Binder potoli freamătul cu mâna în­tinsă. — Au venit toți ? — Sunt patru... Caută prin’’case... II caută pe Kurt, tată — se aruncă fata către taică­­său cu un gest de disperare. — Să mergem la așezările noastre — rosti Binder cu greutate. După ce se cară ăștia ne întâlnim din nou aici. O porniră spre case. Șeful patrulei americane ciocănea tocmai în poarta de lemn plin a lui Binder. — Ce doriți? întrebă stăpânul casei. — Deschizi porți... Căutăm bandit fugit încoace. — In afară de voi... n’a mai fost nimeni azi pe aici. — Deschizi îndată! se rățoi caporalul. Binder răsuci încet cheia mare in broasca uriaşă a porţii. Şeful patrulei ordonă ca un om să răsco­lească încăperile locuinţei; el şi cu un aju­tor porniră spre grajdul din fundul curţii, iar al patrulea rămase să păzească ieşirea din curte. — Tu ţine-te de ăsta care intră în casă — o sfătui Binder pe Grete. Eu am să-i ur­măresc pe ceilalţi. Americanii începură numaidecât o per­cheziţie după toate regulile războiului. Svârliră afară paele din ieslea vitelor, alun­gară vitele în curte, răsturnară cu fundul în sus cuşca în care sălăşluia câinele, dărâ­mară coşul căruţei pe o coastă, sburătăciră găinile cu pietre, vârând­­oava armelor au­tomate în poiata scundă. Cel care căuta în casă, răvăşea dulapurile sub privirea îngrozită a Gretei. Trase jos aşternutul de pe pat apoi calcă nepăsător deasupra lui, întoarse masa cu picioarele în sus și împinse patul în mijlocul odăii lăsându-1 acolo. Se plictisi repede. Ochii lui cenușii se opriră pe rând a­supra mesei, patului, dulapu­lui, lăzii cu rufe, sobei, asupra fetei, care se lipise de perete, lângă fereastră. Mârâi ceva printre dinți și se duse spre ușă ca s’o închidă. Grete vru să fugă dar americanul întinse brațul lung și o prinse drept în prag. Fata se zbătu o clipă tăcută, apoi izbuti să-i dea un asemenea brânci încât îl rosto­goli deandaratelea prin pridvor, până’n pe­retele odăii celeilalte. Trânti ușa după ea și trase iute zăvorul. Americanul începu să înjure, proptindu-se cu umărul in uşă. Se auzi însă strigat de superior şi ieşi afară bodogănind, îndreptându-şi haina care i se făcuse gheb în spate. — Găsim noi... la bandit — îl ameninţă şeful­­patrulei pe Binder, ca un fel de ră­mas bun. Venim iar... vedeţi voi... lasă... Ţăranul ridică din umeri și închise poarta cu zgomot în urma lor. — Dacă-l prinde, tată, dragul meu tată... începu Grete să plângă. —■ N’o să-l prindă... E un flăcău isteț. Peste două ceasuri țăranii se adunară iar în păr la berărie. — Pare-se că le-a schilodit niște ofițeri N’am înțeles prea bine... spuse primarul trecându-şi palma peste capul alb. Ţăranii tăceau. — M'au amenințat — continuă primarul — că dacă nu-1 predăm pe flăcău va fi vai şi amar de satul întreg. — Dar cum noi tot avem de gând să-i alungăm de aici spuse un bătrân cu capul și mai alb decât al primarului — asta nu mai are nicio importanță. — Și altceva? îl întrebă Binder respec­tuos. — Altceva ? — tuși bătrânul. —­ Mda !... Dacă băiatul ăla cere adăpost undeva în noaptea asta, să fie adăpostit.... Iar tu Bin­der să faci cu el ce-ai mai făcut și în alte dăți la asemenea necazuri. Să-l duci la Körner, la tovarăşi, în docuri... Să i se piardă urma deocamdată. Primarul dădu din cap că aşa e bine iar ţăranii ceilalţi încuviinţară şi ei tăcuţi. — Acuma — hotărî primarul — să vedem cum îi silim pe musafirii ăştia nepoftiţi să se care de unde au venit. Flăcăul isteţ găsi că e mai înţelept să nu părăsească scorbura primitoare, decât după ce socoti că şi al doisprezecelea ceas al nopţii aceleia fără lună, a fost înghiţit de timpul nesăţios. Atunci deabia o porni spre sat strecurându-se prin locuri ferite ca să ajungă la casa lui Wilhelm Binder. Când îl zări intrând, Grele îi sări de gât înlăcrimată, uitând că e şi taică-său de faţă Binder se făcu a nu observa a­­ceasta şi după ce văzu că fata se mai liniş­teşte, ii povesti lui Kaut repede cum au răscolit americanii satul ca să dea de el, cum oamenii cei mai înţelepţi ai satului se sfătuiseră și chibzuiseră că Kurt făcuse foarte bine ceea ce făcuse și că dacă el va bate în noaptea asta la vreo uşă a unuia din ei, atunci să fie chemat Binder, să-l călăuzească și să-l însoțească acolo unde se hotărîse — Crezi c’au să se reîntoarcă în noaptea asta ?... întrebă Kurt întunecat. — Tot ce se poate. Deaceia m’aș gândi — spuse Binder— să pornim fără zăbavă, să nu ne apuce zorile pe aici. Tăcură multă vreme toți trei. Când sosi timpul plecării, Kurt se ridică, luă mâna fetei într’a sa și grăi simplu: — Am să mă întorc, Grete. Și o să ne facem casă, așa cum am vorbit. * Grete îşi şterse ochii cu colţul basmalei, încuviinţând supusă Binder îşi trase pălă­ria până peste sprâncene şi ieşi afară ca să vadă dacă drumul e fără primejdii. întunericul era tainic şi liniştea desăvâr­şită Lui Binder îi veni în gând nevastă-sa pe care o pierduse demult, la naşterea fetei şi noaptea de primăvară asemănătoare cu aceasta când îi dăruise un inel de aramă drept dar de logodnă. Se întrista adânc, pierzându-se în amintiri duioase şi se rupse de ele deabia când îl simţi pe flăcău alături şi-i auzi glasul înăbuşit îndemnându-l la drum. Grete plânse amarnic cu faţa îngropată în perne, vreo trei ceasuri. Apoi începură să cânte cocoşii şi să se albăstrească feres­trele prin pânza subţire a perdeluţelor: fata porni călătoria dulce in lumea visului, ală­turi de Kurt al ei. Binder Intră încet în odae; se apropie de copila adormită cu capul înfundat în aşter­nut, şi-i mângâe uşor cozile aurii, şoptind e o pentru sine: — N'ai grijă, fetiţa tatii, n’ai grijă... O să ajungă cu bine în oraş, la prietenii noş­tri din docuri. Iar tu să nu plângi, odorul meu... Numai de noi ţine să ne mai întâlnim cu dânsul şi să ne bucurăm împreună de viaţă, înţelegi?... Asta atârnă nu­mai de noi... De mine, de tine, de toţi ai noştri... Şi oftă o singură dată, adânc, gândin­­du-se cu nelinişte la ceea ce-i va aduce ziua care începuse. Vor rezultate, dar muncesc birocratic In urma hotărîrilor plenarei lărgite a C.C al P.M.R. din 19—20 August 1953, cu pri­vire la dezvoltarea economiei naţionale şi la ridicarea continuă a nivelului de viaţă al oamenilor muncii, au pornit nenumărate ini­ţiative din rândurile tineretului muncitor de pe ogoarele patriei noastre. La câteva zile numai după ce a avut 1oc plenara, tinerii mecanizatori de la G.A.S. „Dumitru Marinescu“ și S.M.T. „Cuza Vodă“ din regiunea Bucureşti, pentru a folosi în­treaga capacitate de lucru a tractoarelor R.D. 35, au transformat plugul „Iile Pintilie“ dintr’uin plug cu 3 brazde, într’un plug cu 4 brazde. Lucrând cu acest plug, ei au de­păşit norma zilnică de arătură adâncă de toamnă. însufleţiţi de exemplul lor, tinerii mecani­zatori de la S.M.T. „Valul lui Traian“ regi­unea Constanţa, nu au întârziat să aplice această metodă obţinând, aceleaşi rezultate. Dar elanul acestor tineri s-a lovit, de la în­ceput, de manifestările birocratice ale unor oameni din conducerea S.M.T.-ului, care sus­ţineau că nu se poate aplica această metodă pe pământurile dobrogene. Tinerii au per­severat însă în iniţiativa lor şi au mai trans­format încă şase pluguri, cu care brigăzile respective au reuşit să obţină importante de­păşiri, faţă de sarcinile de plan. In faţa acestei ştiri, s’au bucurat mult to­varăşii dela serviciul S.M.T. regional Con­stanţa şi cei dela comitetul regional­ U.T.M. Tovarăşul Lupu Constantin, secretar al co­mitetului regional U.T.M. s’a angajat chiar să extindă această iniţiativă în cât mai multe S.M T.-uri din regiune. Dar, tovarăşul Lupu a uitat chiar de a doua zi de angaja­mentul luat. La fel s’a întâmplat şi cu servi­ciul regional S.M.T. Constanţa. Serviciul S.M.T. regional Constanţa s’a mulţumit doar să trimită la unităţi o schiţă a plugului, însoţită de o adresă oficială, fără să ajute şi să controleze amănunţit cum se realizează această sarcină, mulţumindu-se doar cu datele obţinute prin telefon sau cu diverse situaţii. Dar vina în această direcţie o poartă şi comitetul regional U.T.M. Constanţa, în frunte cu primul secretar Pădure Gheorghe. Datorită lipsei de îndru­mare a activiştilor regionali şi raionali, or­ganizaţiile de bază U.T.M. din S.M.T. au dovedit o slabă preocupare pentru aplicarea iniţiativei de transformare a plugului „Ilie Pintilie” într’un plug cu patru brazde şi pentru cuplarea de mai multe maşini la un tractor. Lipsa de interes pentru extinderea acestor metode în cât mai multe S.M.T.-uri, scoate la iveală superficialitatea­­ muncii şi slaba preocupare manifestată de către comi­tetul regional U T.M. Constanţa. Nepreocuparea faţă de această problemă, o dovedeşte exemplul tovarăşului Ispas Vasile, şeful secţiei de propagandă şi agita­­ţie a comitetului regional care nu aflase de iniţiativă. Aceasta arată că, chiar unii membri ai biroului comitetului regional U.T.M. nu sunt la curent cu toate iniţiativele isvorîte din masa tineretului dela oraşe şi sate, nu ci­tesc presa şi nu se străduesc să încurajeze folosirea metodelor înaintate. Pentru că aceste lipsuri să fie înlăturate în­tr’un timp cât mai scurt, comitetul regional U.T.M. Constanţa trebue să sprijine activ participarea maselor de tineret din regiunea Constanţa la aplicarea sarcinilor reuşite din hotărîrile plenarei lărgite a C.C. al PM.R. din 19—20. August. Dacă preocuparea pentru extinderea iniţia­tivelor isvorîte din rândul tinerilor ce mun­cesc pe ogoarele patriei noastre va deveni o preocupare de seamă pentru comitetul regio­nal şi comitetele raionale U.T.M., realizările obţinute vor contribui din plin la sporirea producţiei la hectar, la ridicarea bunei stări a poporului muncitor. ION GHIŢUICA corespondentul „Scânteii tineretului" pentru regiunea Constanta Valentin Silvestru O CASĂ ȘUBREDĂ Grija Statului Sovietic pentru copii Statul Sovietic cheltueşte fonduri uriaşe pentru dezvoltarea învăţământului public, pentru educarea tinerei generaţii. In anul 1953, bugetul de stat al U.R.S.S. prevede pentru nevoile învăţământului public peste 62 miliarde de ruble. Această sumă depă­şeşte cu peste două miliarde bugetul învă­ţământului din anul trecut. In R.S.F.S.R. pentru nevoile învăţământului public sau alocat în acest an 17.856.000 ■ de ruble. Aceasta constitue circa 30 la sută din bu­getul de stat al republicii pe anul 1953. In Uniunea Sovietică se construesc anual mii de noi clădiri pentru şcoli. După ma­rele război pentru Apărarea Patriei, în L­­­niunea­ Sovietică au fost construite 23 500 de şcoli. In acest an această cifră va crește în ma­re măsură. In cursul anului 1953 nu­mai în, R.S.F.S.R vor fi construite peste 800 de clădiri noi pentru şcoli. Aceasta depă­şeşte cu 60% numărul şcolilor construite în republică anul trecut. Până la sfârşitul acestui an, în Ucraina vor f construite peste 150 de clădiri noi pen­tru şcoli. Pentru construirea lor s’au alocat 200 milioane de ruble, in prezent in repu­blică se construesc 315 şcoli noi. In U.R.S.S. numărul elevilor din toate for­mele de învăţământ se­­ridică în prezent la 57 milioane. Acest număr depăşeşte cu a­­proape 8 milioane numărul elevilor din anul 1940. In acest an numărul elevilor din şcolile de stat a crescut faţă de anul trecut cu 900.000. Numărul elevilor din clasa zece­a care în primăvara viitoare vor da examena de absolvire a crescut de două ori in com­­­paraţie cu anul 1950. In 120 de oraşe ale R.S.F.S.R., în 35 de oraşe din Ucraina, în sute de oraşe ale ce­lorlalte republici sovietice a început anul a­­­ces­ta realizarea trecerii la învăţământul ge­neral mediu. 97 o sută din elevii care au terminat în primăvară şcoala de 7 ani, îşi continuă în prezent învăţătura în clasa a opta şi în şcolile medii tehnice. In anul 1954, toţi elevii din aceste oraşe îşi vor continua studiile după absolvirea cla­sei a 7-a intrând în clasa a 8-a sau în şco­lile medii tehnice. In capitala Uniunii Sovietice, Moscova, funcţionează 632 şcoli elementare, de 7 ani şi medii. La 1 Septembrie s-au aşezat pen­tru prima oară în bănci ,80.000 de copii din Moscova, cu 22 000 mai mulţi decât în anul trecut. Numărul elevilor din clasele mai mari a crescut faţă de anul trecut cu 35.000. In şcolile din Moscova învaţă în total a­­proape 637.000 de elevi. Cu fiecare an se lărgeşte reţeaua de şcoli pentru copiii minerilor din bazinul Cuzneţc. In regiunea Chemerovo, în ultimii trei ani, numărul şcolilor de şapte ani şi al şcolilor Statul Sovietic şi Partidul Comunist au creat toate condiţiile pentru că copiii so­vietici să devină oameni instruiţi, culţi sănătoşi şi puternici. In Ţara Socialismului, toţi copiii de vârstă şcolară învaţă. In anii celui de al patrulea cincinal s’a introdus învăţămân­tul general gratuit de şapte ani. In pre­zent se face trecerea la învăţământul ge­neral mediu obligatoriu. Pentru copiii sovietici s’a creat o largă reţea de instituţii extraşcolare: pa­late ale pionierilor, staţiuni ale tinerilor tehnicieni, teatre, biblioteci, parcuri pen­tru copii, stadioane, căi ferate pentru copii. In Uniunea Sovietică a fost creată prima editură din lume care publică ex­clusiv cărţi pentru copii. Au fost construite un mare număr de sanatorii pentru copii, case de odihnă, tabere de pionieri în care copiii se odih­nesc şi se fortifică Creşte permanent nu­mărul grădiniţelor de copii şi al creşelor în care sunt educaţi cei mai tineri cetă­ţeni sovietici. Dăm mai jos unele cifre şi date care vorbesc despre condiţiile create în Uniu­nea Sovietică pentru educarea tinerei generaţii, medii a crescut cu 105, iar numărul elevilor acestor şcoli cu peste 51.000. In acest timp au fost construite 113 clădiri noi pentru şcoli. In anii Puterii Sovietice, în Letonia s’au obţinut succese deosebite în domeniul învă­ţământului public. S’a dublat numărul şco­lilor medii, numărul elevilor a crescut aproape de trei ori. A fost realizat învăţă­mântul general de 7 ani. In U.R.S.S. funcţionează 1269 palate şi case ale pionierilor, 417 staţiuni ale tine­rilor tehnicieni, 231 staţiuni ale tinerilor na­­turalişti, 417 şcoli sportive pentru copii şi tineret Cele mai frumoase şi mai mari palate şi clădiri din Chiev ,Tbilisi, Bacu, Taşchent, Riga, Sverdlovsc şi din alte oraşe stau la dispoziţia copiilor. Nu de mult, î­n Groznâi a fost construit un nou palat al pionierilor. Se construesc palate pentru copii în Sevastopol, Sâctâvcar, tn r­im.tnmnkri.mp­Ami­r In Uniunea Sovietică au fost deschise 600 de şcoli de muzică de şapte ani în care circa 90.000 de copii studiază muzica. In U.R.S.S. funcţionează 140 de teatre pentru copii şi teatre de păpuşi, ale căror spectacole sunt vizionate de milioane de copii. In peste 20 de oraşe din U.R.S.S. au fost construite căi ferate pentru copii. In Ucraina asemenea căi ferate s’au construit în oraşele Dnepropetrovsc, Harcov şi in alte oraşe. Se construesc căi ferate pentru copii la Clîei şi în Luţe. In Ţara Socialismului se editează din an un an tot mai multă literatura pentru copii. In anii Puterii Sovietice în U.R.S.S. au apă­rut peste un miliard de exemplare de cârti pentru copii în diferite limbi ale popoarelor din U.R.S . In acest an, numai Editura de Stat a literaturii pentru copii a Ministeru­lui învăţământului public din R.S.F.S.R. e­­ditează 59 milioane de exemplare de cărţi, dintre care 25 milioane de exemplare sunt cărţi pentru copii de vârstă preşcolară. Din fiecare 14 cărţi care se tipăresc în tipogra­fiile sovietice una este destinată copiilor. In prezent, în U.R.S.S apar 92 de ziare comsomoliste, 20 de ziare pentru copii şi 23 de reviste pentru copii. Toţi copiii citesc ziarele şi revistele în limba lor maternă Afară de revistele centrale de copii, in ţi­nuturi şi în republici apar almanahuri pentru copii. In Ural apar următoarele almanahuri pentru copii „Boevae rebiata“ in Sverdlovsc şi „Uralschie ogonchi“ în Celiabinsc. In Harcov apare almanahul pentru copii „Istro“. Editura de Stat a cărţii pentru co­pii editează almanahurile „Detiam“ şi „Drujba“. In fiecare an, peste 5 milioane de copii se odihnesc în sanatoriile pentru copii, în ta­berele pioniereşti, în vile, situate în păduri, pe ţărmurile mărilor, fluviilor şi lacurilor. In vara trecută în U.RS.S. au funcţionat aproape 7.000 de tabere pioniereşti organi­zate de către organizaţiile sindicale. Aceasta reprezintă cu 560 mai multe tabere decât în anul 1952. In anii de după război pentru întreţinerea taberelor pioniereşti s’au cheltuit peste 5 miliarde de ruble. In acest an, pentru construirea şi înzes­trarea taberelor pioniereşti, pentru organi­zarea odihnei de vară a şcolarilor, Guvernul Sovietic a alocat peste o jumătate de mi­liard de ruble. In Uniunea Sovietică au fost create zeci de mii de dispensare, policlinici, spitale pen­tru ocrotirea sănătăţii tinerilor cetăţeni so­vietici. In 20 de institute de cercetări ştiinţifice şi la câteva zeci de catedre ale institutelor de medicină, se studiază problemele ocrotirii sănătăţii tinerei generaţii a Ţârii Socialis­mului. In al 5-lea cincinal este prevăzută mărirea cu 20 la sută a numărului­ Tocurilor în creşe iar nu grădiniţe cu 40 la sută. Numai în primii doi ani ai planului cinci­nal, în Moscova şi în regiunea Moscovei au fost construite 186 de grădiniţe de copii şi creşe. In 1952, pentru construirea creşelor au fost cheltuite peste 160 milioane de ruble. In anul acesta pentru acest scop sunt alocate aproape 220 milioane de ruble. Jurnal artistic Un film despre viaţa copiilor din R. D. Germană O cascadă de râsete, de glasuri vesele de copii se revarsă prin intrarea principală a Şcolii „Wolfgang Goethe“ dintr-un vechi oraş german. Copiii sburdă, se reped unii în întâmpinarea celorlalţi cu strigăte de bucurie, se opresc în grupuri zgomotoase în mijlocul aleii din faţa şcolii şi apoi o por­nesc pe scări în sus fiecare spre clasa lui. Printre ei păşeşte timidă, privind curioasă în toate părţile, o fetiţă în uniformă de şco­lar şi cu cravată de pionier la gât. Aşa fac cunoştinţă spectatorii cu pioniera Vera Wil­der, mica eroină a filmului german în cu­lori „Neastâmpăraţii”. Vera e un şcolar bun, o pionieră fruntaşă, e sârguincioasă şi plină de răbdare. Deşi nou venită în şcoală, ea îşi găseşte repede în clasa ei — a Vil-a B —, prieteni, împreună cu aceştia îşi pregăteşte lecţiile, face sport, discută despre cărţi şi filme. Dar lucrurile în clasa VII-a B nu merg tocmai bine. Şcolarii Franz şi Schorsch, ne­astâmpăraţi şi indisci­­plinaţi, întârzie într’u­­na de la şcoală, nu-şi fac temele, tulbură or­dinea prin fel de fel de năzdrăvănii .Vera — în ciuda părerilor unor colegi , e convinsă că „neastâmpăraţii“ se pot îndrepta, că ei au şi calităţi i­ar conflic­tul filmului ne arată convingător că atunci când intervin colecti­vul şcolăresc, educato­rii, familia, atunci când copiii sunt atraşi spre o activitate ca­­re-i interesează, ei se îndreaptă. Pe cei doi neastâm­păraţi îi vedem în film interesându-se pasio­naţi de tehnică, de construcţia trenurilor şi locomotivelor. Di­mineaţa ei întârzie deja cursuri aşteptând pe pod trecerea trenului, iar după amiază — căţăraţi pe zidurile unui depou de loco­motive — privesc ore în şir mişcarea lo­comotivelor, ori macaraua încărcând cărbuni. Acasă ei desenează planşe şi construesc, aşa cum au văzut la depou, vagoane, locomo­tive, macarale. Această pasiune a lor este descoperită de Vera şi colegii ei şi­­ an­trenaţi în activitatea asociaţiei tehnice pio­niereşti — copiii sunt ajutaţi să se schimbe, să devină disciplinaţi, contribuind la activi­tatea colectivului din care fac parte. In acţiunea de îndreptare a celor doi ne­astâmpăraţi nu merg toate uşor şi lin, suc­cesul nu vine dintr’o dată. Acţiunea comună, perseverentă, a pionierilor, ajutorul celor mari, care se străduesc să cunoască preocu­pările copiilor sunt încununate până la urmă de succes. Profesoara Ellen Helberg, instructoarea de pionieri, nu apare de multe ori pe ecran. Nu sunt greu însă de observat în munca aparent independentă a pionierilor, semnele tactului şi grijii cu care ea îi îndrumă, ţinând seama de particularităţile de caracter, de aptitudi­nile fiecăruia. Victoria colectivului asupra celor nedisci­­plinaţi este legată şi de o altă verigă prin­cipală a educaţiei, legătura dintre familie şi şcoală pe care realizatorii filmului o pre­zintă intr’o lumină vie. Tatăl micuţei Vera ori muncitorul fruntaş Friz — fratele lui Schorsch, oameni noi ai Republicii Demo­crate Germane, se preocupă de educarea ce­lor mici şi se interesează de viaţa în şcoala a copiilor pe care îi au în grijă. Filmul scoate, în relief idei , că atât în­­şcoală cât­ şi acasă trebue să existe acelaş sistem de educaţie, ţelul urmărit fiind acela de a forma oameni cu un caracter integru, cu dragoste faţă de muncă, plini de respect faţă de colectivul în mijlocul căruia trăiesc. Astfel de oameni vor deveni Vera Wilder, Franz, Schorsch şi micii lor colegi, ale căror aptitudini sunt canalizate de­ şcoală, familie şi organizaţia de pionieri pe drumul cel muni, pentru a putea folosi construcţiei vieţii noi în Germania. Prezentând cu realism, în culori remarca­bile, prospeţimea şi neastâmpărul vârstei co­pilăriei, preocupările multiple ale copiilor care cunosc o viaţă luminoasă în Germania democrată, zugrăvind în chip viu misiunea grea şi nobilă a învăţătorului, activitatea bo­gată instructivă şi creatoare a organizaţiei de pionieri, duioşia grijii părinteşti — filmul „Neastâmpăraţii“ oferă­ numeroase învăţă­minte pentru şcolari, educatori şi părinţi. Pentru instructorii noştri de pionieri el e cu atât mai mult un bun prilej de a-şi îm­bogăţi experienţa de îndrumare a activităţii obşteşti şi şcolare a pionierilor. De la prima la ultima scenă, filmul vor­*­beş­te convingător despre faptul că şcoala nouă din R. D. Germană transmite copiilor nu numai bazele cunoştinţelor necesare în viaţă ci educă la ei calităţil­e morale ale vii­torilor cetăţeni şi constructori ai unui stat democratic, liber și iubitor de pace. ION MITRAN

Next