Scînteia Tineretului, iunie 1960 (Anul 15, nr. 3435-3460)

1960-06-01 / nr. 3435

PENTRU LĂRGIREA şi Îmbunătăţirea bazei furajere Proiectul Directivelor celui de al II-lea Congres al P. M. R. în dezbaterea oamenilor muncii din agricultură Furaje însilozate cît mai complexe Creşterea numărului de ani­male impune desigur asigurarea unei baze furajere corespunză­toare Ne-am orientat deci, aşa cum era şi firesc spre cultiva­rea porumbului siloz, plantă care prin producţia mare pe care o dă la hectar, cît şi prin valoarea sa nutritivă, poate asi­­gura o parte însemnată din hrana animalelor gospodăriei. Anul trecut am insămînţat cu această plantă o suprafaţă de 50 ha. şi am obţinut o produc­ţie medie de 40.000 kg. masă verde la ha Introducerea porum­bului siloz în hrana animalelor, în special a taurinelor, ne-a aju­tat să obţinem o creştere a pro­­ducţiei de lapte pe cap de vacă furajată cu peste 200 l anual. Cultivarea porumbului siloz s-a dovedit astfel o măsură deose­­bit de rentabilă şi, ca urmare a acestui fapt, anul acesta, la propunerea organizaţiei de par­tid şi a conducerii gospodăriei, adunarea generală a colectiviş­tilor a hotărît să extindă a­­ceastă cultură pe încă 50 ha, ajungîndu-se astfel la o supra­faţă totală de 100 ha porumb siloz de pe care ne-am propus să obţinem o producţie medie de circa 45.000 kg. la ha. Pen­tru realizarea acestei producţii se cere aplicarea cu stricteţe a normelor agrotehnice, încă din iarnă pe această suprafaţă s-au transportat câte 28 tone gunoi de grajd la hectar, lucrare care s-a efectuat de către utemişti prin muncă voluntară. O aten­ţie deosebită am acordat alege­rii soiurilor cele mai productive în condiţiile noastre Am semă­nat soiurile Wisconsin şi War­­wik, soiuri de mare productivi­­tate Am folosit, de asemenea, hibridul local rezultat din în­crucişarea ,.dintelui de cal“ cu porumbul roşu tocat, hibrid care s-a dovedit foarte rezistent la secetă şi foarte productiv. Pen­tru a asigura o recoltare fără pierderi am insămînțat porum­bul siloz pe parcele de cite 20 ha­, la interval de cîte 5 zile, pentru ca porumbul siloz să intre treptat în faza de coacere lapte-ceară, lucru care ne va permite să recoltăm în această fază optimă, fără pierderi, în­treaga suprafaţă de porumb fu­rajer, însilozînd-o chiar în ziua recoltării Ne-am propus să a­­plicăm porumbului siloz tresi praşile în loc de două, câte am efectuat anul trecut, spre a a­­sigura o dezvoltare viguroasă, uniformă a plantelor. Pînă în prezent am executat un timpul optim praşila I-a cu ajutorul cultivatorului. Dar calitatea po­rumbului siloz, valoarea lui nu­­tritivă nu depinde numai de ca­litatea şi cantitatea masei verzi produse, ci şi de modul în care se face însilozarea ei. Pentru aceasta noi am săpat încă de pe acum opt gropi si­loz noi, cu un volum de 120 m. cubi fiecare, fapt care ne per­mite să re­taluzăm, să le ardem şi să le desinfectăm în perioa­­da cea mai potrivită pentru a­­ceastă operaţiune (mai—iulie). La fel am procedat şi cu gro­pile siloz vechi, pe care pînă în prezent le-am desinfectat, etaluzat şi ars prin contribuţia voluntară a utemiştilor. Toate aceste măsuri ne vor permite să asigurăm animalelor gospo­dăriei o hrană suficientă, de bună calitate şi la un preţ de cost scăzut Asta nu înseamnă însă că am făcut totul. Ne-am dat seanţa de acest lucru, stu­diind proiectul de Directive ale celui de-al III-lea Congres al P.M R., în care se arată : „Po­rumbul, şi mai ales porumbul siloz, trebuie să devină furajul principal în hrănirea animale­lor". Desigur, porumbul tre­buie să devină principalul fu­raj. Pentru aceasta însă e ne­voie de asigurarea unor produc­ţii sporite la hectar. Odată cu extinderea suprafeţelor cultivate cu porumb siloz trebuie dusă totodată o luptă serioasă pen­tru sporirea producţiei l­a hec­tar. Iată de ce noi, utemiştii, am îmbrăţişat cu încredere pro­­punerea organizaţiei de partid­­din gospodăria noastră de a căuta noi căi pentru obţinerea de producţii sporite la porumbul siloz, astfel incit suprafaţa cul­tivată în prezent ca această plantă să asigure pe viitor hra­na unui număr mai mare de a­­nimale. Şi acest lucru e perfect posibil. Ne vom orienta în pri­mul rînd spre folosirea în cul­tură a unor soiuri de porumb dublu hibrid autohton, rezistent la secetă şi şiştăvire şi cu o talie mare, capabil să dea pro­­ducţii sporite de masă verde ln hectar, masă mult mai bogată în substanţe nutritive şi vita­mine In 1961 vom folosi să­­minţa de hibrizi obţinută de staţiunea I.C.Z Ruşeţu, regiu­nea Galaţi, hibrizi care au dat in condiţii de climă şi sol ase­mănătoare celor de la noi, pînă la 120.000 kilograme de masă verde la hectar. Ne preocupă de asemenea problema asigură­rii producţiei de leguminoase care să complecteze porumbul siloz. In prezent acesta se face pe baza finului de lucernă, tri­­foi şi mazăre, adică prin folosi­rea finului de leguminoase. A­­ceasta presupune însă ocuparea cu aceste plante a unor supra­feţe întinse. Tot în cadrul sta­ţiunii I.C.Z Ruşeţu am văzut o metodă mai practică. Porum­bul siloz se cultivă în amestec cu fasole urcătoare. Prin intro­ducerea acestei culturi noi vom putea obţine de pe aceeaşi su­­prafaţă o cantitate de masă ver­de cu 50 la sută mai mare de­cât la porumbul siloz, în cul­tură simplă, la un preţ de cost mai scăzut, deoarece introduce­rea ei nu cere nici o lucrare de întreţinere în plus. Pe de altă parte numărul unităţilor nutri­tive la kilogramul de masă ver­de este cu mult mai mare iar animalele găsesc în acest furaj aproape toate substanţele nece­­sare dezvoltării şi producţiei lor. Anul viitor vom introduce acest nou mod de cultivare. ION TOPALA brigadier la G.A.C. „7 Noiem­brie“ — Bălăceani, raionul Rm. Sărat, secretar al comi­tetului comunal V.T.M Proiectul Directivelor Congresului al lll-lea al P.M.R. prevede ca în anu­l 1965 producţia totala de lapte sa ajungă la peste 50 de milioane bl. faţa de circa 25 de milioane bl. în 1959. SUPRAFAȚA CULTIVATA CU PORUMB SILOZ­ AI _ V. * -V. O hrana ieftină şi valoroasă Administrarea ştiinţifică în hrana animalelor a concentrate­lor cultivate are o deosebită în­­rîurire asupra creşterii producti­vităţii acestora. Dar dacă în hrana animalelor folosim numai concentrate cultivate, şi mai cu seamă în hrana celor pentru carne (porci, masculi taurini etc.) nu procedăm în modul cel mai ştiinţific. Aceasta pentru că în concentratele cultivate anima­lele nu găsesc tot complexul de substanţe necesare dezvoltării lor rapide, creşterii necontenite a productivităţii lor. Proiectul Di­rectivelor celui de al III-lea Con­gres al P.M.R. cuprinde indicaţii valoroase în privinţa asigurării unei baze furajere din ce în ce mai bună. Iată ce se spune in această privinţă : „Se va organiza producţia industrială a furajelor combinate. De asemenea, se vor valorifica rezidurile industriale bogate în proteine, în special făina de sînge, de carne, de oase, şi se va extinde folosirea melasei, borhoturilor, tărîţelor şi şrolu­­rilor, precum şi a proteinelor sintetice, în furajarea animale­lor Ca inginer zootehnist, îmi dau bine seama de importanţa ace­stor indicaţii, mai ales că unele dintre ele noi le-am pus deja în practică în gospodăria noa­stră. Pe baza cunoştinţelor şi a experienţei acumulate ca zoo­tehnist la o mare fermă de por­cine, vreau să fac cîteva propu­neri în legătură cu îmbunătăţi­rea hranei animalelor, pentru folosirea în această privinţă a unor noi rezerve şi posibilităţi. Socotesc, de pildă, că este bine să se folosească în hrana porcine­lor, sărurile minerale, zgura. Re­zidurile de abator şi de cantină, bine fierte, au de asemenea o mare valoare nutritivă, un bogat conţinut de albumine şi, în afa­ră de aceasta, sunt consumate cu mare poftă de animale. Pra­ful alb provenit de la maci­­niş poate fi consumat atât de vaci, cît şi de porci, cu aceeaşi plăcere ca şi tărîţele. Colţii de malţ rămaşi de la fabricile de bere, zara provenită din fabrica­rea untului, şroturile de floarea­­soarelui, rezidurile de legume de la „Aprozar", iată ce se mai poate folosi în hrana animale­lor. In gospodăria noastră se folosesc unele din aceste me­tode, cu rezultate bune. La începutul anului acesta am sta­bilit pentru îngrășat două loturi de purcei abia înţărcaţi■ Pur­ceilor din primul lot le-am ad­ministrat numai concentrate cul­tivate. Din hrana celor din al doilea lot am redus cantitatea de concentrate cultivate şi am adău­gat 3 kg. reziduri de abator şi de cantină bine fierte. Rezul­tatul ? Primul lot a atins un spor mediu de greutate zilnică de 463 grame, in timp ce al doi­lea lot a atins 517 grame. Pre­ţul de cost al kilogramului de spor in greutate zilnică a fost la primul lot de 4,79 lei, iar la cel de al doilea de numai 1,73 lei. Iată ce considerabilă scă­dere poate avea preţul de cost. în primul trimestru al acestui an, noi am administrat in hrana porcilor şi a masculilor taurini 557 tone de deţeuri industriale, care sunt echivalente cu 131,5 tone unităţi nutritive, ceea ce a dus la economisirea unei canti­tăţi de aproximativ 13 vagoane de porumb. S-ar putea ca unii crescători de animale să întrebe : ,,De unde luăm noi toate acestea ?". Răspunsul este simplu: în incin­ta, în apropierea di in jurul fie­cărei unităţi agricole socialiste există nenumărate rezerve de îm­bunătăţirea substanţială a hranei animalelor. Reziduri de la can­tine, zeruri, resturile de la gră­dinile de zarzavat şi altele se găsesc la mai toate unităţile a­­gricole socialiste. Unităţile din jurul oraşelor ţi mai cu seamă cele din apropierea marilor cen­tre industriale au posibilităţi ţi mai mari. De la fabricile de za­hăr pot procura de pildă, borhoturi, de la abatoare deşeuri animaliere, de la presele de ulei troturi de floarea-soarelui, de la cantină reziduri. Toa­te acestea se pot obţine cu foarte mici cheltuieli. Gospodă­riile de stat sau colective pot să stabilească înţelegeri sau con­tracte pe o durată mai mare, să-ţi asigure aceste reziduri fu­rajere pe o perioadă îndelun­gată. Trebue să existe pentru a­­ceasta un bun spirit gospodă­resc. RADU FARGAŞ inginer zootehnist la G.A.S. Udviniţ, regiunea Timişoara Masă verde rezistentă la secetă Am citit cu deosebită atenţie proiectul de Directive ale celui de-al III-lea Congres al P.M.R. Obiectivele prevăzute pentru dez­voltarea sectorului zootehnic pun în faţa noastră, a tuturor lucră­torilor din acest sector, sarcini deosebit de importante. Creş­terea numărului de animale cere sporirea producţiei de hrană, de bună calitate, în stare să de­termine creşterea producţiei lor. Orice furaj, oricît de va­loros ar fi el este totuşi intr.o oarecare măsură incomplect. Din el lipsesc anumite elemente strict necesare dezvoltării ani­malelor şi producţiei acestora. De aceea, trebuie să ne orien­tăm spre raţii complexe, alcă­tuite din mai multe feluri de furaje, care la un loc să con­­ţină toate substanţele nutritive necesare. Porumbul siloz, de pildă, este un furaj cu o mare valoare nutritivă. El conţine multe glucide, săruri minerale etc., dar din ei lipsesc cu desăvîrşire albuminoidele (proteinele) strict necesare dez­­voltării animalelor. Aceste albu­­minoide se găsesc însă din a­­bundenţă în plantele legumi­noase (lucerna, trifoi, borceag, mazăre etc.), care însă nu con­ţin aproape deloc glucide. Din toate acestea lipsesc aproape total grăsimile şi sărurile mi­­nerale, substanţe pe care ani­malele le găsesc fie în concen­trate, fie în sarea de bucătărie, în cretă furajeră, făină de oase, de singe etc. De aceea, din ra­­ţia zilnică nu trebuie să lip­sească mici una din grupele principale de furaje pentru a ilustra eficacitatea raţiilor com­­­plexe voi da două exemple: la G.A.ffi. „Griviţa Roş­c“ din Vizireni hrana oilor a fost formată exclusiv din tun şi porumb siloz. Cantitatea de lină pe cap de oaie a fost nu­mai de 2 kg. La G.A.C. „I. L Caragiale" din Silistraru, oile au fost hrănite cu un siloz com­­­plex în care au intrat plante bo­­gate în glucide (porumbul, ovă­zul), în grăsimi şi săruri (floa­­rea-soarelui), în albuminoide (mazăre furajeră şi borceag). Oile din aceeaşi rasă ca şi­ la prima gospodărie au dat o pro­ducţie dublă de lină , de la sine înţeles de ce pe viitor este necesar să extindem cultura po­­rumbului siloz în amestecul fa­solei urcătoare, cultură care dă un amestec furajer mult mai complet decit porumbul în cul­tură simplă. Dacă în condiţiile specifice de stepă ale raionului nostru, in­troducerea pe scară largă a po­rumbului siloz, la care se adau­­gă în proporţie de 30 la sută fin de lucernă, mazăre furajeră sau borceag ,sau a porumbului siloz cu fasole urcătoare, asigu­ră animalelor o hrană suficientă şi completă pe timpul iernii, în perioada păşunatului mai întim­­pinăm încă unele greutăţi. In condiţiile agriculturii neraţionale şi neştiinţifice practicată în tre­cut în Bărăgan, suprafaţa păşu­nilor s-a restrîns mult. Pe lingă aceasta păşunile sînt situate pe terenuri degradate sau supuse procesului de degradare (săratu­rile din lunca Gălmăţuiului, te­renurile aride, luto-nisipoase din sectorul Macovei, bălţile de pe Gălmăţui şi Buzău, smîrcnile din jurul lacului Batogu etc.). Aceste păşuni, pe lingă faptul că dau o producţie scăzută de ma­să verde la hectar, aceasta se compune aproape exclusiv din graminee, deci oferă o hrană incompletă din care lipsesc pro­teinele. Cum se poate remedia această situaţie ? In primul rînd prin folosirea păşunatului timpuriu. Se ştie câ în primele faze ale dezvoltări­­lor, gramineele sînt o hrană completă, bogată deopotrivă în glucide şi proteine. Gospodăria agricolă colectivă „Horia, Cloş­ca şi Grişan“ a folosit anul tre­cut la indicaţiile noastre păşu­­na­tul timpuriu a b ovinelor pe păşuni­ naturale, surse la care s-au adăugat păşunatul pe con­­veiere verzi (orz şi secară de toamnă, lucerniere etc). In a­ceastă perioadă, cantitatea de lapte pe cap de oaie s-a dublat faţă de 1958, iar la înţărcare, mieii au cîntărit in medie 20 kg. faţă de 10-12 kg. cît au cîntărit cei din producţia anului 1958. Păşunatul timpuriu este o meto­dă eficace de a folosi păşunea în perioada maximă a valorii ei nutritive. Ea stă la îndemîna tu­turor gospodăriilor colective care posedă terenuri scurse. O altă metodă de transformare a păşunilor de graminee în pă­şuni complete este cea experi­mentată de către staţiunea noa­stră în raza solonceacurilor din lunca Gălmăţuiului. In 1957 noi am arat o suprafaţă de 300 ha. salonceac, inierbat, am aplicat îngrăşăminte naturale şi chimice (gunoi de grajd, azotat de amo­niu şi sulfat de calciu) şi după aceea am insămînţat pe această suprafaţă un amestec de lucernă, trifoi roşu, pir crestat, golomeţ şi ovăzetor, deci un amestec de graminee şi leguminoase. Vacile păşunate p­e această suprafaţă ameliorată au dat circa 20 la sută mai mult lapte decit cele păscute pe păşuni de graminee. Gospodăriile agricole colective situate în zona solonceacurilor de pe Călmăţui pot efectua fără cheltuială prea mare această o­­peraţiune de reînsăminţa­re a pă­şunilor slab productive. O perioadă deosebit de critică pentru asigurarea hranei anima­lelor în condiţii de stepă este cea din lunile iulie-septembrie, cind vegetaţia păşunilor de graminee stagnează cu desăvîrşire. Deşi majoritatea gospodăriilor colec­tive au încercat anii trecuţi să compenseze lipsa păşunilor de stepă prin păşunatul în baltă, rezultatele n-au fost deloc îm­bucurătoare. Producţia de lapte a vacilor păşunate în baltă in perioada iulie-septembrie a scă­zut cu 40 la sută în G.A.G. Vi­­ziru, iar pierderea de lună­ la oile din G.A.G. „Griviţa Roşie“ Vizireni, ca urmare a alimenta­ţiei incomplete s-a ridicat la pest® 100 kg. Practica staţiunii noastre a dovedit că această pe­­rioadă critică poate fi trecută cu succes, creîndu-se păşuni din iarbă de sudan şi costrei. Pe lingă faptul că aceste păşuni sunt tot atît de bogate în sub­stanţe nutritive ca şi păşunile de graminee de talie mică, ele pre­zintă avantajul de a se putea dezvolta pe locuri cu totul impro­­prii altor culturi (nisipuri zbu­rătoare, terenuri sărăcăcioase, aride etc.). Pe viitor, gospodă­riile agricole colective vor trebui să acorde o atenţie deosebită a­­cestei culturi. O altă graminee de talie mre care poate înlo­cui cu succes păşunea este Bec­­mania, care semănată de bălţi, în locul rogozurilor mai puţin hrănitoare poate dezvolta o pro­ducţie mare de masă verde. Acestea ar fi cîteva din o­­biectivele hrăni­rii raţionale a a­­nimalelor, pe care, îndeplinin­­du-le, crescătorii de animale pot duce la o sporire serioasă a pro­­duselor animaliere. Ing. DUMITRU GEORGESCU cercetător principal la staţiunea experimentală I.C.Z. „Buţeţu“ raionul Faimon Sirbu ..Porumbul, şi mai ales porumbul de siloz, trebuie să devină furajul principal in hrănirea animalelor. Pentru a se asigura o cantitate mai mare de furaje se vor extinde culturile duble şi intercalate, precum şi suprafeţele culti­vate cu plante bogate in proteine, ca : lucernă, trifoi, mazăre şi soia furajeră. Prin lucrări de ameliorare, ingraşare şi intreţinere, producţia păşunilor şi fineţelor naturale trebuie sa se mărească de la 4.000 kg. masă verde la hectar, cit­este astăzi, la cel puţin 10.000 kg. in 1965. Se va organiza producţia industrială a furajelor combinate. De asemenea se vor valorifica reziduurile industriale bogate in proteine, in special făina de singe, de carne, de oase si se va extinde folosirea melasei, borhoturilor, tăriţelor şi şroturilor, pre­cum şi a proteinelor sintetice in furajarea animalelor“. (Din proiectul Directivelor Congresu­lui al lll-lea al P.M.R. pentru planul de dezvoltare a economiei naționale pe anii 1960-1965 și pentru programul economic de perspectivă). FIECARE PĂŞUNE CU LOTUL EI SEMINCER Poate că ar trebui să încep rînduri­le care urmează arătînd importanţa pe care o au păşu­nile pentru hrănirea animalelor. Lucrul acesta însă este în ge­neral ştiut şi, mai cu seamă, bine verificat în practică. Păşu­nea constituie totodată una din­tre cele mai ieftine surse de furaje. Iată deci că tocmai din aceste considerente păşunea tre­buie întreţinută şi folosită cît mai raţional posibil. Am studiat cu atenţie proiec­tul Directivelor celui de al III-lea Congres al partidului nostru şi mi-am dat seama cit de importante sînt sarcinile în privinţa sporirii producţiei ani­malelor şi a asigurării unei baze furajere corespunzătoare pentru acestea. Noi avem, aici în comună, o păşune ce se întinde pe aproape 250 hectare teren şi pe care, vara, pasc aproape 2.000 de a­­nimale. Această păşune a fost îngrijită destul de bine şi pînă acum, nu­­ vorbă, dar văzînd ce sarcini deosebite pune în faţa noastră proiectul de Directive ale Congresului partidului ne-am dat seama că trebuie să ne spo­rim serios eforturile pentru ca de pe cele 250 ha păşune să ob­ţinem o producţie de iarbă mai mare cu cel puţin 2—3.000 kg. la hectar în primii trei-patru ani, iar în următorii au şi mai mult, urmînd ca în loc de 3— 4.000 kg. iarbă, cît obţinem acum de pe un hectar, sâ obţi­nem 10—15.000 kg. In ce con­stau aceste măsuri? Iată, voi vorbi aici despre cîteva dintre ele, gîndindu-mă că pot folosi şi altora. In primul rînd supraînsămîn­­ţarea porţiunilor mai slab pro­ductive cu ierburi de mare pro­ductivitate — dactyuis, lolium, festuc­a etc. Se pune între­barea : de unde procurăm sămînţa şi cum vom însă­­mînţa ? Pînă acum noi am procurat sămînţa necesară su­praînsâimi­ţărilor prin interme­diul Agrosem-ului sau al secţiei agricole a sfatului popular re­gional, de la loturile semincere din Brebeni, Şerbăneşti sau Poboru. O mică parte din acea­stă săminţă am obţinut-o şi prin spicuire din fîneţele natu­­rale. Ne-am gîndit acuma însă să trecem noi, aici, la rezerva­ţii speciale din păşunea natu­rală în vederea recoltării de se­minţe. Pe aceste rezervaţii nu se va păşuna in timpul verii, iar cind spicul ierburilor se va coace va fi recoltat în vederea obţinerii seminţelor. Bineînţeles, pentru a obţine o cantitate cît mai mare de seminţe de bună calitate, acestor rezervaţii tre­­buie să li se dea o atenţie deo­­sebită în ceea ce priveşte în­grăşarea şi întreţinerea lor. In afară de aceste rezerve naturale, noi ne propunem să creăm loturi semincere speciale unde vom semăna ierburi în ve­derea obţinerii de seminţe cu care să suprainsămînţăm în­treaga suprafaţă de păşune a comunei. Credem că este bine ca asemenea rezervaţii şi loturi semincere să se creeze în viitor la fiecare păşune din ţară fiindcă se va obţine în fe­­lul acesta o sâmînţă deja adaptată la condiţiile de cli­mă şi sol din regiunea res­pectivă, sâmînţă care va da re­zultatele cele mai bune atunci cind va fi semănată. Asemenea rezervaţii şi loturi semincere sînt destul de uşor de realizat, nu sint deloc costisitoare, se pot face la once trup de pă­şune. Şi acum, cîteva cuvinte des­pre păşunat. Pînă în urmă cu cîţiva ani noi am păşunat­­vitele de-a valma, peste întreaga pă­şune, ceea ce ducea în mare măsură la distrugerea ei. Era o folosire neraţională. In ulti­mul timp am trecut însă la pă­­şunatul pe parcele, prin delimi­­tări naturale: muşuroaie, vi­roage etc. Aceasta însă presu­pune o atenţie sporită din par­tea paznicului pentru ca vitele să nu treacă pe celelalte parcele. De aceea, pe viitor, ne-am pro­­pus să introducem despărţirea prin stănoage a parcelelor de păşunat şi prin garduri elec­trice, care uşurează mult munca îngrijitorilor de animale şi cu care ar trebui înzestrate şi mai mult unităţile agricole socia­liste. Păşunînd prin rotaţie, reali­zăm în afară de folosirea la maximum a masei de iarbă de pe păşune şi îngrăşarea terenu­­lui de păşunat prin gunoiul pro­dus de animale. In ceea ce pri­veşte îngrăşarea păşunilor noi nu ne vom opri insă numai la atît. Vom împrăştia în cantităţi corespunzătoare, primăvara şi toamna, gunoi de grajd bine putrezit şi, de asemenea, vom folosi îngrăşăminte chimice, fos­faţi, azotaţi etc. In felul acesta suntem­ siguri că producţia de masă verde la hectarul de păşune va spori, iar odată cu sporirea cantităţii de masă verde şi producţia de carne şi lapte a animalelor în­treţinute in timpul verii pe a­­ceste păşuni va creşte. MIHAI POPESCU tehnician la păşunea model din comuna Albota, raionul Piteşti -----------------lytoa— 10.000 kq./h mase vero J 7 / / / V 1959 4000 kg/hs IţfK l—mâSd verde 1 Aşa cum se arată in proiec­tul Directivelor Congresulu­il­­lll-lea al P.M.R. producţie păşunilor şi fineţelor naturale trebuie să se mărească de la 4.000 kg. masă verde la hectar, cit este în prezent, la cel puţin 10.000 kg. in 1965.

Next