Scînteia Tineretului, iunie 1960 (Anul 15, nr. 3435-3460)
1960-06-01 / nr. 3435
PENTRU LĂRGIREA şi Îmbunătăţirea bazei furajere Proiectul Directivelor celui de al II-lea Congres al P. M. R. în dezbaterea oamenilor muncii din agricultură Furaje însilozate cît mai complexe Creşterea numărului de animale impune desigur asigurarea unei baze furajere corespunzătoare Ne-am orientat deci, aşa cum era şi firesc spre cultivarea porumbului siloz, plantă care prin producţia mare pe care o dă la hectar, cît şi prin valoarea sa nutritivă, poate asigura o parte însemnată din hrana animalelor gospodăriei. Anul trecut am insămînţat cu această plantă o suprafaţă de 50 ha. şi am obţinut o producţie medie de 40.000 kg. masă verde la ha Introducerea porumbului siloz în hrana animalelor, în special a taurinelor, ne-a ajutat să obţinem o creştere a producţiei de lapte pe cap de vacă furajată cu peste 200 l anual. Cultivarea porumbului siloz s-a dovedit astfel o măsură deosebit de rentabilă şi, ca urmare a acestui fapt, anul acesta, la propunerea organizaţiei de partid şi a conducerii gospodăriei, adunarea generală a colectiviştilor a hotărît să extindă această cultură pe încă 50 ha, ajungîndu-se astfel la o suprafaţă totală de 100 ha porumb siloz de pe care ne-am propus să obţinem o producţie medie de circa 45.000 kg. la ha. Pentru realizarea acestei producţii se cere aplicarea cu stricteţe a normelor agrotehnice, încă din iarnă pe această suprafaţă s-au transportat câte 28 tone gunoi de grajd la hectar, lucrare care s-a efectuat de către utemişti prin muncă voluntară. O atenţie deosebită am acordat alegerii soiurilor cele mai productive în condiţiile noastre Am semănat soiurile Wisconsin şi Warwik, soiuri de mare productivitate Am folosit, de asemenea, hibridul local rezultat din încrucişarea ,.dintelui de cal“ cu porumbul roşu tocat, hibrid care s-a dovedit foarte rezistent la secetă şi foarte productiv. Pentru a asigura o recoltare fără pierderi am insămînțat porumbul siloz pe parcele de cite 20 ha, la interval de cîte 5 zile, pentru ca porumbul siloz să intre treptat în faza de coacere lapte-ceară, lucru care ne va permite să recoltăm în această fază optimă, fără pierderi, întreaga suprafaţă de porumb furajer, însilozînd-o chiar în ziua recoltării Ne-am propus să aplicăm porumbului siloz tresi praşile în loc de două, câte am efectuat anul trecut, spre a asigura o dezvoltare viguroasă, uniformă a plantelor. Pînă în prezent am executat un timpul optim praşila I-a cu ajutorul cultivatorului. Dar calitatea porumbului siloz, valoarea lui nutritivă nu depinde numai de calitatea şi cantitatea masei verzi produse, ci şi de modul în care se face însilozarea ei. Pentru aceasta noi am săpat încă de pe acum opt gropi siloz noi, cu un volum de 120 m. cubi fiecare, fapt care ne permite să retaluzăm, să le ardem şi să le desinfectăm în perioada cea mai potrivită pentru această operaţiune (mai—iulie). La fel am procedat şi cu gropile siloz vechi, pe care pînă în prezent le-am desinfectat, etaluzat şi ars prin contribuţia voluntară a utemiştilor. Toate aceste măsuri ne vor permite să asigurăm animalelor gospodăriei o hrană suficientă, de bună calitate şi la un preţ de cost scăzut Asta nu înseamnă însă că am făcut totul. Ne-am dat seanţa de acest lucru, studiind proiectul de Directive ale celui de-al III-lea Congres al P.M R., în care se arată : „Porumbul, şi mai ales porumbul siloz, trebuie să devină furajul principal în hrănirea animalelor". Desigur, porumbul trebuie să devină principalul furaj. Pentru aceasta însă e nevoie de asigurarea unor producţii sporite la hectar. Odată cu extinderea suprafeţelor cultivate cu porumb siloz trebuie dusă totodată o luptă serioasă pentru sporirea producţiei la hectar. Iată de ce noi, utemiştii, am îmbrăţişat cu încredere propunerea organizaţiei de partiddin gospodăria noastră de a căuta noi căi pentru obţinerea de producţii sporite la porumbul siloz, astfel incit suprafaţa cultivată în prezent ca această plantă să asigure pe viitor hrana unui număr mai mare de animale. Şi acest lucru e perfect posibil. Ne vom orienta în primul rînd spre folosirea în cultură a unor soiuri de porumb dublu hibrid autohton, rezistent la secetă şi şiştăvire şi cu o talie mare, capabil să dea producţii sporite de masă verde ln hectar, masă mult mai bogată în substanţe nutritive şi vitamine In 1961 vom folosi săminţa de hibrizi obţinută de staţiunea I.C.Z Ruşeţu, regiunea Galaţi, hibrizi care au dat in condiţii de climă şi sol asemănătoare celor de la noi, pînă la 120.000 kilograme de masă verde la hectar. Ne preocupă de asemenea problema asigurării producţiei de leguminoase care să complecteze porumbul siloz. In prezent acesta se face pe baza finului de lucernă, trifoi şi mazăre, adică prin folosirea finului de leguminoase. Aceasta presupune însă ocuparea cu aceste plante a unor suprafeţe întinse. Tot în cadrul staţiunii I.C.Z Ruşeţu am văzut o metodă mai practică. Porumbul siloz se cultivă în amestec cu fasole urcătoare. Prin introducerea acestei culturi noi vom putea obţine de pe aceeaşi suprafaţă o cantitate de masă verde cu 50 la sută mai mare decât la porumbul siloz, în cultură simplă, la un preţ de cost mai scăzut, deoarece introducerea ei nu cere nici o lucrare de întreţinere în plus. Pe de altă parte numărul unităţilor nutritive la kilogramul de masă verde este cu mult mai mare iar animalele găsesc în acest furaj aproape toate substanţele necesare dezvoltării şi producţiei lor. Anul viitor vom introduce acest nou mod de cultivare. ION TOPALA brigadier la G.A.C. „7 Noiembrie“ — Bălăceani, raionul Rm. Sărat, secretar al comitetului comunal V.T.M Proiectul Directivelor Congresului al lll-lea al P.M.R. prevede ca în anul 1965 producţia totala de lapte sa ajungă la peste 50 de milioane bl. faţa de circa 25 de milioane bl. în 1959. SUPRAFAȚA CULTIVATA CU PORUMB SILOZ AI _ V. * -V. O hrana ieftină şi valoroasă Administrarea ştiinţifică în hrana animalelor a concentratelor cultivate are o deosebită înrîurire asupra creşterii productivităţii acestora. Dar dacă în hrana animalelor folosim numai concentrate cultivate, şi mai cu seamă în hrana celor pentru carne (porci, masculi taurini etc.) nu procedăm în modul cel mai ştiinţific. Aceasta pentru că în concentratele cultivate animalele nu găsesc tot complexul de substanţe necesare dezvoltării lor rapide, creşterii necontenite a productivităţii lor. Proiectul Directivelor celui de al III-lea Congres al P.M.R. cuprinde indicaţii valoroase în privinţa asigurării unei baze furajere din ce în ce mai bună. Iată ce se spune in această privinţă : „Se va organiza producţia industrială a furajelor combinate. De asemenea, se vor valorifica rezidurile industriale bogate în proteine, în special făina de sînge, de carne, de oase, şi se va extinde folosirea melasei, borhoturilor, tărîţelor şi şrolurilor, precum şi a proteinelor sintetice, în furajarea animalelor Ca inginer zootehnist, îmi dau bine seama de importanţa acestor indicaţii, mai ales că unele dintre ele noi le-am pus deja în practică în gospodăria noastră. Pe baza cunoştinţelor şi a experienţei acumulate ca zootehnist la o mare fermă de porcine, vreau să fac cîteva propuneri în legătură cu îmbunătăţirea hranei animalelor, pentru folosirea în această privinţă a unor noi rezerve şi posibilităţi. Socotesc, de pildă, că este bine să se folosească în hrana porcinelor, sărurile minerale, zgura. Rezidurile de abator şi de cantină, bine fierte, au de asemenea o mare valoare nutritivă, un bogat conţinut de albumine şi, în afară de aceasta, sunt consumate cu mare poftă de animale. Praful alb provenit de la maciniş poate fi consumat atât de vaci, cît şi de porci, cu aceeaşi plăcere ca şi tărîţele. Colţii de malţ rămaşi de la fabricile de bere, zara provenită din fabricarea untului, şroturile de floareasoarelui, rezidurile de legume de la „Aprozar", iată ce se mai poate folosi în hrana animalelor. In gospodăria noastră se folosesc unele din aceste metode, cu rezultate bune. La începutul anului acesta am stabilit pentru îngrășat două loturi de purcei abia înţărcaţi■ Purceilor din primul lot le-am administrat numai concentrate cultivate. Din hrana celor din al doilea lot am redus cantitatea de concentrate cultivate şi am adăugat 3 kg. reziduri de abator şi de cantină bine fierte. Rezultatul ? Primul lot a atins un spor mediu de greutate zilnică de 463 grame, in timp ce al doilea lot a atins 517 grame. Preţul de cost al kilogramului de spor in greutate zilnică a fost la primul lot de 4,79 lei, iar la cel de al doilea de numai 1,73 lei. Iată ce considerabilă scădere poate avea preţul de cost. în primul trimestru al acestui an, noi am administrat in hrana porcilor şi a masculilor taurini 557 tone de deţeuri industriale, care sunt echivalente cu 131,5 tone unităţi nutritive, ceea ce a dus la economisirea unei cantităţi de aproximativ 13 vagoane de porumb. S-ar putea ca unii crescători de animale să întrebe : ,,De unde luăm noi toate acestea ?". Răspunsul este simplu: în incinta, în apropierea di in jurul fiecărei unităţi agricole socialiste există nenumărate rezerve de îmbunătăţirea substanţială a hranei animalelor. Reziduri de la cantine, zeruri, resturile de la grădinile de zarzavat şi altele se găsesc la mai toate unităţile agricole socialiste. Unităţile din jurul oraşelor ţi mai cu seamă cele din apropierea marilor centre industriale au posibilităţi ţi mai mari. De la fabricile de zahăr pot procura de pildă, borhoturi, de la abatoare deşeuri animaliere, de la presele de ulei troturi de floarea-soarelui, de la cantină reziduri. Toate acestea se pot obţine cu foarte mici cheltuieli. Gospodăriile de stat sau colective pot să stabilească înţelegeri sau contracte pe o durată mai mare, să-ţi asigure aceste reziduri furajere pe o perioadă îndelungată. Trebue să existe pentru aceasta un bun spirit gospodăresc. RADU FARGAŞ inginer zootehnist la G.A.S. Udviniţ, regiunea Timişoara Masă verde rezistentă la secetă Am citit cu deosebită atenţie proiectul de Directive ale celui de-al III-lea Congres al P.M.R. Obiectivele prevăzute pentru dezvoltarea sectorului zootehnic pun în faţa noastră, a tuturor lucrătorilor din acest sector, sarcini deosebit de importante. Creşterea numărului de animale cere sporirea producţiei de hrană, de bună calitate, în stare să determine creşterea producţiei lor. Orice furaj, oricît de valoros ar fi el este totuşi intr.o oarecare măsură incomplect. Din el lipsesc anumite elemente strict necesare dezvoltării animalelor şi producţiei acestora. De aceea, trebuie să ne orientăm spre raţii complexe, alcătuite din mai multe feluri de furaje, care la un loc să conţină toate substanţele nutritive necesare. Porumbul siloz, de pildă, este un furaj cu o mare valoare nutritivă. El conţine multe glucide, săruri minerale etc., dar din ei lipsesc cu desăvîrşire albuminoidele (proteinele) strict necesare dezvoltării animalelor. Aceste albuminoide se găsesc însă din abundenţă în plantele leguminoase (lucerna, trifoi, borceag, mazăre etc.), care însă nu conţin aproape deloc glucide. Din toate acestea lipsesc aproape total grăsimile şi sărurile minerale, substanţe pe care animalele le găsesc fie în concentrate, fie în sarea de bucătărie, în cretă furajeră, făină de oase, de singe etc. De aceea, din raţia zilnică nu trebuie să lipsească mici una din grupele principale de furaje pentru a ilustra eficacitatea raţiilor complexe voi da două exemple: la G.A.ffi. „Griviţa Roşc“ din Vizireni hrana oilor a fost formată exclusiv din tun şi porumb siloz. Cantitatea de lină pe cap de oaie a fost numai de 2 kg. La G.A.C. „I. L Caragiale" din Silistraru, oile au fost hrănite cu un siloz complex în care au intrat plante bogate în glucide (porumbul, ovăzul), în grăsimi şi săruri (floarea-soarelui), în albuminoide (mazăre furajeră şi borceag). Oile din aceeaşi rasă ca şi la prima gospodărie au dat o producţie dublă de lină , de la sine înţeles de ce pe viitor este necesar să extindem cultura porumbului siloz în amestecul fasolei urcătoare, cultură care dă un amestec furajer mult mai complet decit porumbul în cultură simplă. Dacă în condiţiile specifice de stepă ale raionului nostru, introducerea pe scară largă a porumbului siloz, la care se adaugă în proporţie de 30 la sută fin de lucernă, mazăre furajeră sau borceag ,sau a porumbului siloz cu fasole urcătoare, asigură animalelor o hrană suficientă şi completă pe timpul iernii, în perioada păşunatului mai întimpinăm încă unele greutăţi. In condiţiile agriculturii neraţionale şi neştiinţifice practicată în trecut în Bărăgan, suprafaţa păşunilor s-a restrîns mult. Pe lingă aceasta păşunile sînt situate pe terenuri degradate sau supuse procesului de degradare (săraturile din lunca Gălmăţuiului, terenurile aride, luto-nisipoase din sectorul Macovei, bălţile de pe Gălmăţui şi Buzău, smîrcnile din jurul lacului Batogu etc.). Aceste păşuni, pe lingă faptul că dau o producţie scăzută de masă verde la hectar, aceasta se compune aproape exclusiv din graminee, deci oferă o hrană incompletă din care lipsesc proteinele. Cum se poate remedia această situaţie ? In primul rînd prin folosirea păşunatului timpuriu. Se ştie câ în primele faze ale dezvoltărilor, gramineele sînt o hrană completă, bogată deopotrivă în glucide şi proteine. Gospodăria agricolă colectivă „Horia, Cloşca şi Grişan“ a folosit anul trecut la indicaţiile noastre păşunatul timpuriu a b ovinelor pe păşuni naturale, surse la care s-au adăugat păşunatul pe conveiere verzi (orz şi secară de toamnă, lucerniere etc). In această perioadă, cantitatea de lapte pe cap de oaie s-a dublat faţă de 1958, iar la înţărcare, mieii au cîntărit in medie 20 kg. faţă de 10-12 kg. cît au cîntărit cei din producţia anului 1958. Păşunatul timpuriu este o metodă eficace de a folosi păşunea în perioada maximă a valorii ei nutritive. Ea stă la îndemîna tuturor gospodăriilor colective care posedă terenuri scurse. O altă metodă de transformare a păşunilor de graminee în păşuni complete este cea experimentată de către staţiunea noastră în raza solonceacurilor din lunca Gălmăţuiului. In 1957 noi am arat o suprafaţă de 300 ha. salonceac, inierbat, am aplicat îngrăşăminte naturale şi chimice (gunoi de grajd, azotat de amoniu şi sulfat de calciu) şi după aceea am insămînţat pe această suprafaţă un amestec de lucernă, trifoi roşu, pir crestat, golomeţ şi ovăzetor, deci un amestec de graminee şi leguminoase. Vacile păşunate pe această suprafaţă ameliorată au dat circa 20 la sută mai mult lapte decit cele păscute pe păşuni de graminee. Gospodăriile agricole colective situate în zona solonceacurilor de pe Călmăţui pot efectua fără cheltuială prea mare această operaţiune de reînsăminţare a păşunilor slab productive. O perioadă deosebit de critică pentru asigurarea hranei animalelor în condiţii de stepă este cea din lunile iulie-septembrie, cind vegetaţia păşunilor de graminee stagnează cu desăvîrşire. Deşi majoritatea gospodăriilor colective au încercat anii trecuţi să compenseze lipsa păşunilor de stepă prin păşunatul în baltă, rezultatele n-au fost deloc îmbucurătoare. Producţia de lapte a vacilor păşunate în baltă in perioada iulie-septembrie a scăzut cu 40 la sută în G.A.G. Viziru, iar pierderea de lună la oile din G.A.G. „Griviţa Roşie“ Vizireni, ca urmare a alimentaţiei incomplete s-a ridicat la pest® 100 kg. Practica staţiunii noastre a dovedit că această perioadă critică poate fi trecută cu succes, creîndu-se păşuni din iarbă de sudan şi costrei. Pe lingă faptul că aceste păşuni sunt tot atît de bogate în substanţe nutritive ca şi păşunile de graminee de talie mică, ele prezintă avantajul de a se putea dezvolta pe locuri cu totul improprii altor culturi (nisipuri zburătoare, terenuri sărăcăcioase, aride etc.). Pe viitor, gospodăriile agricole colective vor trebui să acorde o atenţie deosebită acestei culturi. O altă graminee de talie mre care poate înlocui cu succes păşunea este Becmania, care semănată de bălţi, în locul rogozurilor mai puţin hrănitoare poate dezvolta o producţie mare de masă verde. Acestea ar fi cîteva din obiectivele hrănirii raţionale a animalelor, pe care, îndeplinindu-le, crescătorii de animale pot duce la o sporire serioasă a produselor animaliere. Ing. DUMITRU GEORGESCU cercetător principal la staţiunea experimentală I.C.Z. „Buţeţu“ raionul Faimon Sirbu ..Porumbul, şi mai ales porumbul de siloz, trebuie să devină furajul principal in hrănirea animalelor. Pentru a se asigura o cantitate mai mare de furaje se vor extinde culturile duble şi intercalate, precum şi suprafeţele cultivate cu plante bogate in proteine, ca : lucernă, trifoi, mazăre şi soia furajeră. Prin lucrări de ameliorare, ingraşare şi intreţinere, producţia păşunilor şi fineţelor naturale trebuie sa se mărească de la 4.000 kg. masă verde la hectar, citeste astăzi, la cel puţin 10.000 kg. in 1965. Se va organiza producţia industrială a furajelor combinate. De asemenea se vor valorifica reziduurile industriale bogate in proteine, in special făina de singe, de carne, de oase si se va extinde folosirea melasei, borhoturilor, tăriţelor şi şroturilor, precum şi a proteinelor sintetice in furajarea animalelor“. (Din proiectul Directivelor Congresului al lll-lea al P.M.R. pentru planul de dezvoltare a economiei naționale pe anii 1960-1965 și pentru programul economic de perspectivă). FIECARE PĂŞUNE CU LOTUL EI SEMINCER Poate că ar trebui să încep rîndurile care urmează arătînd importanţa pe care o au păşunile pentru hrănirea animalelor. Lucrul acesta însă este în general ştiut şi, mai cu seamă, bine verificat în practică. Păşunea constituie totodată una dintre cele mai ieftine surse de furaje. Iată deci că tocmai din aceste considerente păşunea trebuie întreţinută şi folosită cît mai raţional posibil. Am studiat cu atenţie proiectul Directivelor celui de al III-lea Congres al partidului nostru şi mi-am dat seama cit de importante sînt sarcinile în privinţa sporirii producţiei animalelor şi a asigurării unei baze furajere corespunzătoare pentru acestea. Noi avem, aici în comună, o păşune ce se întinde pe aproape 250 hectare teren şi pe care, vara, pasc aproape 2.000 de animale. Această păşune a fost îngrijită destul de bine şi pînă acum, nu vorbă, dar văzînd ce sarcini deosebite pune în faţa noastră proiectul de Directive ale Congresului partidului ne-am dat seama că trebuie să ne sporim serios eforturile pentru ca de pe cele 250 ha păşune să obţinem o producţie de iarbă mai mare cu cel puţin 2—3.000 kg. la hectar în primii trei-patru ani, iar în următorii au şi mai mult, urmînd ca în loc de 3— 4.000 kg. iarbă, cît obţinem acum de pe un hectar, sâ obţinem 10—15.000 kg. In ce constau aceste măsuri? Iată, voi vorbi aici despre cîteva dintre ele, gîndindu-mă că pot folosi şi altora. In primul rînd supraînsămînţarea porţiunilor mai slab productive cu ierburi de mare productivitate — dactyuis, lolium, festuca etc. Se pune întrebarea : de unde procurăm sămînţa şi cum vom însămînţa ? Pînă acum noi am procurat sămînţa necesară supraînsâimiţărilor prin intermediul Agrosem-ului sau al secţiei agricole a sfatului popular regional, de la loturile semincere din Brebeni, Şerbăneşti sau Poboru. O mică parte din această săminţă am obţinut-o şi prin spicuire din fîneţele naturale. Ne-am gîndit acuma însă să trecem noi, aici, la rezervaţii speciale din păşunea naturală în vederea recoltării de seminţe. Pe aceste rezervaţii nu se va păşuna in timpul verii, iar cind spicul ierburilor se va coace va fi recoltat în vederea obţinerii seminţelor. Bineînţeles, pentru a obţine o cantitate cît mai mare de seminţe de bună calitate, acestor rezervaţii trebuie să li se dea o atenţie deosebită în ceea ce priveşte îngrăşarea şi întreţinerea lor. In afară de aceste rezerve naturale, noi ne propunem să creăm loturi semincere speciale unde vom semăna ierburi în vederea obţinerii de seminţe cu care să suprainsămînţăm întreaga suprafaţă de păşune a comunei. Credem că este bine ca asemenea rezervaţii şi loturi semincere să se creeze în viitor la fiecare păşune din ţară fiindcă se va obţine în felul acesta o sâmînţă deja adaptată la condiţiile de climă şi sol din regiunea respectivă, sâmînţă care va da rezultatele cele mai bune atunci cind va fi semănată. Asemenea rezervaţii şi loturi semincere sînt destul de uşor de realizat, nu sint deloc costisitoare, se pot face la once trup de păşune. Şi acum, cîteva cuvinte despre păşunat. Pînă în urmă cu cîţiva ani noi am păşunatvitele de-a valma, peste întreaga păşune, ceea ce ducea în mare măsură la distrugerea ei. Era o folosire neraţională. In ultimul timp am trecut însă la păşunatul pe parcele, prin delimitări naturale: muşuroaie, viroage etc. Aceasta însă presupune o atenţie sporită din partea paznicului pentru ca vitele să nu treacă pe celelalte parcele. De aceea, pe viitor, ne-am propus să introducem despărţirea prin stănoage a parcelelor de păşunat şi prin garduri electrice, care uşurează mult munca îngrijitorilor de animale şi cu care ar trebui înzestrate şi mai mult unităţile agricole socialiste. Păşunînd prin rotaţie, realizăm în afară de folosirea la maximum a masei de iarbă de pe păşune şi îngrăşarea terenului de păşunat prin gunoiul produs de animale. In ceea ce priveşte îngrăşarea păşunilor noi nu ne vom opri insă numai la atît. Vom împrăştia în cantităţi corespunzătoare, primăvara şi toamna, gunoi de grajd bine putrezit şi, de asemenea, vom folosi îngrăşăminte chimice, fosfaţi, azotaţi etc. In felul acesta suntem siguri că producţia de masă verde la hectarul de păşune va spori, iar odată cu sporirea cantităţii de masă verde şi producţia de carne şi lapte a animalelor întreţinute in timpul verii pe aceste păşuni va creşte. MIHAI POPESCU tehnician la păşunea model din comuna Albota, raionul Piteşti -----------------lytoa— 10.000 kq./h mase vero J 7 / / / V 1959 4000 kg/hs IţfK l—mâSd verde 1 Aşa cum se arată in proiectul Directivelor Congresuluillll-lea al P.M.R. producţie păşunilor şi fineţelor naturale trebuie să se mărească de la 4.000 kg. masă verde la hectar, cit este în prezent, la cel puţin 10.000 kg. in 1965.