Scînteia Tineretului, februarie 1961 (Anul 17, nr. 3643-3666)

1961-02-01 / nr. 3643

Penitru constructor! - patru îndrăzneţi. Brigada de tineret condusă de utemistul Nicolae Lungu, de la Uzina mecanică de utilaj chimic dirt Capitală şi-a realizat planul lunar cu 6 zile înainte de termen. Foto : AGERPRES împotriva rebutului! La prima vedere, meseria de turnător e cât se poa­te de simplă. Bagi modelul viitoarei piese într-o formă cu pămînt, în aşa fel încât pă­mântul să capete forma pie­sei, iar apoi, în acest loc tonni fonta. Şi totuşi, pentru ca piesa pe care vrei s-o reali­zezi să fie de cea mai bună calitate, trebuie să faci totul cu o migală şi măiestrie cu adevărat de artist. Doar un singur firicel de nisip care se dezlipeşte de pe pereţii for­mei în timpul turnării poate da naştere la incluziuni de pământ, şi deci la rebutarea piesei. Aceasta înseamnă fon­tă risipită, timp de lucru iro­sit şi mai ales neîndeplinirea ritmică a planului de produc­ţie. De aceea, şi principală direcţie în bătălia pentru îm­bunătăţirea calităţii produc­ţiei se duce aici, la atelierul de fontă al întreprinderii clu­jene „Armătura“ împotriva rebuturilor. Aici, la atelierul de fontă, în anul trecut procentul ad­mis de rebut a fost de 9 la sută. Muncitorii s-au străduit şi au reuşit să reducă rebu­tul sub cifra admisă. Este un exemplu, că fiecare dintre muncitori a­­fost preocupat să dea lucru de bună calitate. Dar realizările obţinute în a­­ceastă direcţie au mai dove­dit că rebutul poate scădea şi mai mult. Şi astfel, procentul admis de rebut a scăzut în a­­nul acesta la 7,5 la sută. In­­cepînd cu prima zi de lucru a lunii ianuarie, linia rebutu­lui oglindită ,,la zi“ în grafi­cul de la intrarea atelierului, scade la 7, la 6, la 5,5 şi şer­puieşte oarecum constant în cele din urmă în jurul cifrei din munca organizaţiei U. T. M. de la întreprinderea „Armătura" din Cluj pentru reducerea continuă a rebuturilor de 5,2 la sută. Aceasta se „traduce“ în piese de calitate, în economii de metal al căror efect pozitiv se răsfrânge apoi în câştigul şi traiul fiecăruia dintre muncitori. Sunt puţini muncitori ti­neri în atelierul de fontă. — Puţini, dar harnici şi pricepuţi, ne spune tovarăşul Mészáros Iosif, responsabilul unei brigăzi de producţie a ti­neretului. Şi-apoi ca să-şi sus­ţină aprecierea, ne povesteş­te cum s-a ajuns ca in atelie­rul lor nici un tînăr să nu dea rebuturi peste coefi­cientul admis. Cum vedeţi,­­continuă el, noi lucrăm doi cite doi, unul face partea de jos a formei iar altul partea de sus. Aceasta presupune o a­­tenţie şi preocupare asemănă­toare pentru amândoi munci­torii. Căci dacă lucrează unul bine iar celălalt mai puţin bine, piesa iese rebut. Intr-o vreme cu Vasile Bodiş, nu vroia să lucreze nimeni. Era el ce-i drept un pic mai slab calificat, dar nici nu prea ţi­nea cont de sfaturile bune ce i le dădeau alţii. Maistrul nostru stătea în nehotărâre. M-am dus la el, l-am rugat să-l dea pe Bodiş să lucreze cu mine şi l-am asigurat c-o să facă treabă bună. E drept că la început n-a fost uşoară munca cu Bodiş, dar am avut bucuria că pînă la urmă a ie­şit un bun muncitor turnător din el. Consfătuirile de producţie ale brigăzii s-au dovedit şi ele de mare ajutor în acţiu­nea de mobilizare a tinerilor la reducerea coeficientului de rebuturi. In aceste consfătuiri nu rămîne unul din brigadă despre care să nu se vorbeas­că : cum stă cu calitatea, a dat rebut şi dacă a dat din ce cauză. Biroul organizaţiei U.T.M. organizează deseori a­­dunări generale în care discu­tăm despre situaţia rebuturi­lor. Lui Ostoroş Ana nu-i prea era gîndul la muncă şi cum lucrul la miezuri este foarte gingaş multe dintre a­­cestea ieşeau de slabă calita­te, nu-şi îndeplinea niciodată norma şi pe deasupra nu pri­mea sfatul competent al mais­trului, al muncitorilor mai vârstnici. Adunarea generală U.T.M. în care s-a discutat cazul acestei tinere a consti­tuit un prilej de învăţătură pentru toţi tinerii. Judecind însă după purtarea Anei după adunarea generală, am înţe­les că ea a învăţat cel mai mult. Dar oricît de bine ar fi or­ganizate adunările generale şi consfătuirile de brigadă, ele nu sunt suficiente în munca pe care trebuie să o desfăşoare organizaţia U.T.M. în rîndul tinerilor pentru a dezvolta la ei grija faţă de calitatea pro­duselor, pentru reducerea pro­centului de rebuturi. Iată de ce a fost iniţiată organiza­rea cu utemiştii a unor dis­cuţii despre calitate chiar la I. BODEA (Continuare în pag. 3-a) Vacanţă plăcută! PESTE 2.000 DE STUDENŢI AU PLECAT IERI IN TABERE LA MUNTE. Gara Bucureşti- Nord a cunoscut ieri după-amiază o ani­maţie puţin obişnui­tă. Sălile, peroanele au fost inundate de voioşia celor peste două mii de studenţi bucureşteni, care lu­­indu-şi rămas bun de la facultate, de la examenele luate cu note foarte bune, de la Bucu­reşti, au plecat să-şi petreacă vacanţa de iarnă în cele mai pitoreşti locuri din ţară: Sinaia, Buşteni, Predeal, Timiş, Tuş­­nad, Lacul Roşu , o vacanţă binemeri­tată. După un semes­tru de cursuri, de seminarii, de studiu, după o sesiune­ de examene trecute cu note maxime, o va­canţă pe munte, în tabere organizate de U.A.S.R., cu toate bucuriile, cu toate distracţiile pe care le implică, e lucrul cel mai nimerit care poate urma. La orele 16,31 s-a deslipit de peron pri­ma garnitură de va­goane: trenul 3007 cu destinaţia Pre­deal. El nu e trecut in nici un „mers al trenurilor“ fiind o garnitură specială formată pentru ple­carea in vacanţă la Predeal a 1.200 de studenţi, în care re­gim s-a m­ai întâm­plat o asemenea mi­nune ? Să li se pună la dispoziţie studenţilor statiu­ni întregi balneo-clima­­terice pentru odihnă şi trenuri speciale care să-i transporte ! După 22 de minute un alt lot de 600 de studenţi au ple­cat, cu alt tren, spre Sinaia, Buşteni, Ti­miş, iar seara ulti­mul grup de studenţi a pornit spre Tuşnad şi Lacul Roşu. Peste 2.000 de studenţi, deci, fără a-i m­ai po­meni pe cei aproape 800 care îşi vor pe­trece vacanţa în tabe­rele sportive organi­zate de institute la Cota 1500, la Zamo­ra, la Peştera, la Padina şi în atitea alte locuri minu­nate. Nouă nu ne rămîne decît să le urăm vacanţă plă­cută, râv­neri m­trită distracţie. A. GEORGESCU Peste cîteva minute, trenul va porni, ducînd cu el cîteva sute din miile de studenţi ce-şi vor petrece vacanţa în munţi. Foto : VAL. PIETREANU Primirea de către tovarăşul Chivu Stoica, preşedintele Consiliului de Miniştri a tovarăşului P. I. Antropov, ministrul Geologiei şi Protecţiei subsolului al U.R.S.S. Marţi, 31 ianuarie tovarăşul Chivu Stoica, preşedintele Consiliului de Miniştri, a pri­mit pe tovarăşul Piotr Iakov­­levici Antropov, ministrul Geologiei şi Protecţiei subso­lului al U.R.S.S., însoţit de profesorii A. V. Fomin şi A. A. Jakjin. La primire au fost de faţă tovarăşii: Alexandru Bîrlădea­­nu, vicepreşedinte al Consi­liului de Miniştri, Gheorghe Gaston Marin, preşedintele Comitetului de Stat al Plani­ficării, Mihail Florescu, mi­nistrul Industriei Petrolului şi Chimiei, Constantin Tuzu, ministrul Industriei Grele, Alexandru Codarcea, preşe­dintele Comitetului Geologic şi Almăşan Bujor, vicepreşe­dinte al Comitetului Geologic. (Agerpres) Al 2­ 000-lea autobuz De curind a ieşit din fabricaţie cel de-al 2000-lea auto­buz rominesc reali­zat de Uzinele „Tu­dor Vladimirescu" din Capitală. In cei 4 ani de cînd această mare uzină bucureşteană produce autobuze, constructorii de aici s-au străduit conti­nuu să îmbunătăţea­scă calitatea produ­selor. In prezent marca autobuzelor „T.V.“ a devenit bi­necunoscută şi apre­ciată in întreaga ţară. Prin folosirea rominesc Pe scară tot mai largă a maselor plastice şi prin perfecţionările aduse construcţiei autobu­zelor s-a obţinut o scădere importan­tă a greutăţii lor. In prezent, meta­­lurgiştii de la „Tu­dor Vladimirescu" produc autobuze pentru transportul ur­ban, interurban, au­tobuze pentru tu­rişti, precum şi o serie de autoutili­tare pentru trans­portul de mărfuri, a­­limente etc. Pentru a satisface cerinţele transportului în co­mun, In 1961 ei vor realiza cu 20 la sută mai multe autobuze de­cit in anul tre­cut, precum şi noi tipuri de autoutili­tare. Spre a putea face faţă sarcinilor sporite din acest an, în uzină s-au luat o serie de măsuri. Au început să fie folo­site noi procedee tehnologice de lu­cru, cum ar fi vop­sirea în cîmp elec­trostatic a mobilieru­lui din autovehicule, şlefuirea automată şi altele. (Agerpres) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Anul XVII, seria II-a nr. 36434 PAGINI - 20 BANI Miercuri 1 februarie 1961 la Combinatul chimic nr. 1 Făgăraș interpretînd o fru­moasă suită de dansuri populare. Echipa artiștilor amatori de Viaţa s-a statornicit în noile blocuri de pe Calea Griviţei cu toate că de foarte curind au fost coborîte schelele constructorilor. Foto : V. RANGA „ULIŢA NOASTRĂ“ P­oetul Cicerone Teodores­­cu a numit Calea Grivi­ţei „Uliţa noastră“. A noastră, a tuturor e Griviţa apropiată şi dragă ca uliţa co­pilăriei. O cunoaştem metru cu metru, din Calea Victoriei pînă la Podul Constanţa. Ne mîndrim cu trecutul ei eroic înscris cu slove de foc în car­tea de aur a istoriei, luptelor de clasă din ţara noastră, vor­bim cu emoţie şi bucurie des­pre salba de blocuri care se înalţă astăzi de-a lungul stră­zii. Istoria ne ţine trează in memorie tragica dar eroica zi de 16 Februarie 1933. Calea Griviţei intră năvalnic în istoria clasei noastre mun­citoare, în sunetul de alarmă al sirenei lui Roaită, sub fal­durile steagului roşu proletar înălţat de ceferişti, de ceferiş­tii Griviţei, conduşi de partid. Dar cum arăta în vremea a­­ceea şi în anii care au urmat „Uliţa noastră“ ? Cineva a de­finit Bucureştiul din trecut: „oraşul înconjurat de sate". Pe Calea Griviţei, pe măsură ce te depărtai de centru, părăseai treptat oraşul. Locul aglome­rării haotice de clădiri adă­postind băcănii, pompe fune­bre şi hoteluri de mina a doua, îl lua tot mai mult case mici ilustrînd o arhitectură a ne­voii şi improvizaţiei. Strinţa devenise o stradă tipică de pe­riferie de oraş capitalist, car­tier muncitoresc, fără con­strucţii edilitare, cu magher­niţe din ce în ce mai multe, mai pipernicite şi mai înegri­­te de fum. Material de con­strucţii : cărămizi luate de la dărîmături, tocuri de uşi sal­vate de la incendii, jurnale în loc de sticlă, bucăţi de tablă şi carton gudronat fixate cu bolovani drept acoperiş. Intre ele răsăreau de-a lungul în­tregii străzi, puzderie de crîş­­me. Băcănii, magherniţe, ho­teluri sordide, case mizere pentru cei ce făureau bogă­ţii şi ici colo cîteva case mai răsărite. Acesta era aspectul general al Căii Griviţei în tre­cut, în plus ruinele războiu­lui. Aşa a moştenit-o regimul nostru. A spune : Calea Griviţei e­­-1 acum de nerecunos­­•XJL cut — nu mi se pare o exagerare pentru că o bună parte a străzii nu mai seamănă în nimic cu ce a fost, în special înspre Podul Constanţa, pe locul fos­telor căsuţe, zvîcnesc azi spre slăvi mîndrele siluete ale blocurilor. E o înnoire com­pletă, la nivelul celor mai mo­derne cerinţe. E un salt cali­tativ. Or, tocmai în acest pro­ces revoluţionar recunosc spi­ritul, esenţa Griviţei noastre. Se lucrează rapid şi gospo­dăreşte. La institutul „Proiect-Bucu­­reşti“ colectivul „atelierului Griviţa" care elaborează pro­iectele viitoarelor construcţii e alcătuit din 150 de oameni, înspre Podul Constanţa, bătă­lia e dusă de miile de dul­gheri, fierari-betonişti, zidari, zugravi ai întreprinderii de construcţii nr. 5. înspre Gara de Nord construcţiile sînt în­ălţate de muncitorii întreprin­derii nr. 4. începutul lucrărilor — cîte­va blocuri lingă gară — s-a făcut în 1959 (în anul în care Bucureştiul împlinea cinci veacuri). E încă o dovadă că oraşul a păşit în a doua ju­mătate de mileniu, întinerind, în anul trecut s-a început ata­cul şi în capătul opus, iar a­­cum spre Podul Constanţa peste 500 de apartamente sunt gata. înspre Gara de Nord, 460 de apartamente îşi vor primi locatarii. Lupta se dă pe trei fronturi: timp — calitate, preţ de cost, iar primul din aceste fronturi este, desigur, al cali­tăţii. Tînărul inginer Dragomir Savu de la întreprinderea nr. 5 îmi vorbeşte despre echipa comunistului Păun Nicolae care realizează o depăşire me­die zilnică de 30—35 la sută. 44 de oameni de diferite me­serii uniţi în brigada comple­xă condusă de Nicolae Stănes­­cu sunt mereu în primele rin­­duri. Serviciul tehnic ne fur­nizează cifre privind materia­lele economisite, în anul 1960 : 2700 tone ciment, 1.700.000 că­rămizi, 950 m.c. cherestea, 115 tone oţel beton; lista însă nu se opreşte aici. Planuri îndeplinite, depăşi­te, economii realizate. Toate oglindesc dragostea de mun­că, entuziasmul celor ce con­struiesc Griviţa de mîine. Trăinicia, buna organiză­ri­re a muncii transformă reuşita nu numai în ceva firesc, obişnuit, ci a­­proape într-o condiţie a e­­xistenţei. Aşa lucrează con­structorii Griviţei socialiste. De-a lungul străzii , din a­­propierea intersecţiei Griviţei cu tramvaiul 3 şi pînă dincolo de Piaţa Chibrit se vor con­strui în 2-3 ani circa 5.300 de apartamente, 2 cinematografe şi 2 şcoli. O şcoală şi-a des­chis porţile încă în toamna a­­nului 1960, punînd la dispozi­ţia elevilor 24 de săli spaţioa­se pline de lumină şi două la­boratoare. Asta în afara celor 1500 apartamente con­struite în Piaţa Gării de Nord. Se va realiza un complex unic, armonios, cu clădiri în ace­laşi stil. Un bulevard modern, imens de 42 pînă la 54 metri lăţime — (acum are 30 de me­tri), străjuit de ambele părţi de pomi, trotuare largi, învio­rate de straturi de flori. Blocuri uriaşe, cele mai înalte vor avea 14 etaje, cel mai mare va avea 324 apartamente — pe o lungime de 250 metri — viu colorate, cu logii şi bal­coane , magazine mari, hecta­re întregi de vitrine, firme cu neon, lumini fluorescente — aşa va arăta Calea Griviţei. Pentru evitarea monotoniei străzilor „culoar", unele clă­diri au fost amplasate în in­terior. Varietatea aspectului general va fi asigurată între altele şi de diferenţierea re­gimului de construcţie (înăl­ţime şi formă) a clădirilor, cele ce vor străjui podurile Basarab şi Grand vor rivaliza cu admiratul bloc „turn" din Piaţa Palatului R.P.R. Poduri­le vor fi reconstruite s­enzaţional, în zilele noa­­stre acest termen al tehnicii gazetăreşti a căpătat alt conţinut. El expri­mă ceva, are o semnificaţie. C. CHINA (Continuare în pag. 3-a) Citiți Pag. 2-a. Tineri candidaţi ai F. D. P. PASIUNEA DE A MUNCI A­u trecut cîţiva ani de cînd pe meleagurile Olteniei au apărut pri­mele echipe de sondori. Ve­neau din Valea Prahovei, cu experienţa lor îndelungată să străpungă dealurile şi co­linele pentru a slobozi şi aci, din milenara încătuşare, una din marile bogăţii ale subso­lului patriei noastre, petrolul, sau aurul negru, cum i se mai spune. Să-i creeze cale liberă şi să-l facă să ţîşnească la su­prafaţă. De atunci, turlele a sute de sonde ridicate au îm­bogăţit şi înfrumuseţat conti­nuu peisajul oltenesc, dîndu-i o rară strălucire. Din gări, scîrţîind uşor, pornesc zilnic spre rafinării şiruri mari de vagoane-cisternă. Localităţi puţin cunoscute altădată ca Ţiclenii, Bîltenii şi altele, nu numai că au devenit renumi­te, dar au început să capete rapid înfăţişarea unor ade­vărate oraşe. La început oa­menii au privit miraţi noile instalaţii, luminile ce se a­­prindeau pe dealuri, ascultau cu emoţie uruitul tractoarelor şi al granicelor, dar mai apoi mulţi dintre ei şi-au modifi­cat planurile de viitor zicîn­­du-şi bucuroşi în gînd: „Mă fac sondor“. Utemistul Preda Aurel lu­crează la sonda nr. 10 de la Cîlnicu din raionul Tg. Jiu. In 1950 mai era încă elev al şco­lii elementare de şapte ani din Bîlteni. Cînd la orele de geografie se vorbea tot mai mult de Bîlteni, de Ţicleni, simţea cum inima începea să-i bată parcă mai tare. îl descosea pînă noaptea tîrziu, pe fra­tele său mai mare, Preda Vasile care lucra la atelierul mecanic, despre munca la sonde, despre tainele mo­toarelor pe care le repara, într-o bună zi şi-a prezentat cererea pentru angajare, tot la atelierul mecanic, căci îşi zicea el: „motoarele dau via­ţă sondelor“, îl atrăgea mun­ca romantică a mecanicilor de schimb la sondă, sus pe deal, sau în poiana unei pă­duri, cu greutăţile şi frumu­seţile ei. Acum după ce a participat la forarea a douăzeci de son­de, iată-l la sonda nr. 10 de la Cîlnicu, mecanic brigadier cu multă experienţă, verifi­­cînd cu toată atenţia, pe un ger cumplit, cele patru mo­toare de la sondă. Priveşte turla modernă 4 L.D. care a dus faima ţării noastre în multe ţări ale lu­mii şi zîmbeşte : — Vă rog să mă aşteptaţi cîteva minute. Ştiţi, în scurt timp începem forajul şi sînt multe treburi urgente de fă­cut. Aleargă la un telefon care este instalat provizoriu, pînă la montarea cabinei, pe un stîlp îngropat la vreo 20 de metri de sondă. Apoi din nou la motoare. La unele le-a schimbat segmenţii, la altele cutiile de transmisie. Cînd vor începe lucrul să nu aibă nici o surpriză. El îşi dă seama cel mai bine ce înseamnă o defecţiune în timpul forajului. Cînd lu­cra la sonda nr. 10 de la Colibaşi-Cărbuneşti, într-o dimineaţă a găsit instalaţia o­­prită. Ce se întîmplase ? Se rupsese o conductă de aer de la maneta de blocare a frînei în granic. A fost nevoie de o intervenţie rapidă şi de multă siguranţă, altfel sapa putea fi prinsă şi sonda înfundată. Dar ajutat de comunistul Gîlmă Ion, operaţia n-a durat mai mult de zece minute. Iată de ce acum nu mai are astîmpăr. Dar utemistul Preda Aurel nu este cunoscut şi iubit nu­mai de sondorii cu care lu­crează. El a trăit în multe sate din raionul Tg. Jiu, a cu­noscut mulţi ţărani muncitori, s-a împrietenit cu ei şi, cuvîn­­tul său de muncitor a fost as­cultat şi apreciat întotdeauna în cele mai diverse probleme. De aceea, nu de mult, într-o adunare populară, ţăranii muncitori din Peşteana-Jiu l-au propus drept candidat al lor pentru sfatul popular ra­ional. PETRE MARIN ----------­ Toată atenţia pentru bunul renume al mărcii fabricii ! Sor­­tatoarele Maria Gherman şi Ana Vunvulea, de la Combina­tul chimic „Karl Marx“ Tîrnă­­veni, dau numai lucru de bună calitate. Foto : AGERPRES

Next