Scînteia Tineretului, septembrie 1963 (Anul 19, nr. 4445-4469)
1963-09-01 / nr. 4445
Centre de îndrumare pentru candidaţii la studenţie prima întîlnire cu ■facultatea... Ochii caută curioşi în dreapta şi în stingă. Cu sfiala caracteristică acestui eveniment sunt urcate pentru prima dată impunătoarele scări ale lăcaşului în care timp de cinci ani de acum înainte se vor pune bazele pregătirii superioare de specialitate (fotografia nr. 1). La intrare, un afiş îndreaptă paşii fiecărui nou venit: „Centrul de îndrumare a candidaţilor este la sediul U.T.M.“. Aici te întîmpină feţe zimbitoare, amabile. Şi cum conversaţia se înfiripă repede, candidatul trece peste stînjeneala iniţială şi întrebările curg... La centrul de îndrumare a candidaţilor de la Universitatea din Bucureşti l-am întilnit pe tov. Ion Fruja, preşedintele consiliului asociaţiilor studenţilor discutînd cu un grup de candidaţi la facultăţile de ştiinţe şi filozofie. — Vin la centrul de îndrumare — ni se adresează tov. I. Fruja — numeroşi candidaţi cu cele mai diferite probleme. Mulţi sunt tineri din diferite regiuni ale ţării care vin, prin noi, pentru prima dată in contact cu universitatea şi chiar cu Bucureştiul. Cadrele didactice şi studenţii care fac de permanenţă la centru sunt bine pregătiţi să răspundă tuturor întrebărilor. Candidaţii cer de la noi sfaturi şi ele trebuie să fie competente. In afara numeroaselor nelămuriri cu privire la profilul facultăţilor universităţii şi la programa analitică a examenelor avem de răspuns şi la unele probleme de ordin administrativ cu privire la cazare, masă, vizită medicală, completarea actelor necesare înscrierii etc. Aici ei pot consulta prospecte şi broşura... Admiterea în invăţămintul superior (fotografia 2). Centrul nostru şi-a dovedit necesitatea şi el a fost şi este, îndeosebi în aceste zile din preajma examenelor de admitere, foarte util tinerilor candidaţi. La Institutul de construcţii, în clădirea rectoratului din B-dul Tolbuhin nr. 80, sala nr. 20 a fost transformată în centru de îndrumare şi de înscriere a candidaţilor. Aranjată corespunzător unei săli de primire, ea are totul pentru a introduce pe candidat în atmosfera institutului, să-i facă cunoştinţă cu ceea ce nu ştie încă despre viitorul lui loc de învăţătură. Panouri mari îi prezintă aspecte din laboratoarele şi sălile de curs ale institutului, din practica pe marile şantiere, din cămine, centre, săli de sport. Un ultim panou prezintă măreţele construcţii industriale şi civile din patria noastră la care şi-au adus contribuţia şi absolvenţii institutului.... Imagini concludente ale vieţii studenţeşti şi ale perspectivelor viitoare pe care le prezintă Institutul de construcţii. Invitaţia este ispititoare. Dovadă: alături, centrele de înscriere la examenul de admitere sunt foarte solicitate. Centre asemănătoare s-au constituit şi la Institutul politehnic şi la alte institute din Capitală şi din ţară. Zadarnic însă au căutat un centru de îndrumare la Casa de cultură a studenţilor sau la Institutul de petrol, gaze şi geologie. La Casa de cultură a studenţilor, unde anul trecut a funcţionat cu bune rezultate un centru de îndrumare a candidaţilor pentru toate institutele din Capitală, deschiderea lui intîrzie iar la Institutul de petrol, gaze şi geologie candidaţii bat din uşă în uşă pînă să descopere pe cineva care să poată să le dea informaţii complete şi competente. Este necesar ca, îndeosebi acum în preajma examenului de admitere, când în Capitală sosesc numeroşi candidaţi din toate colţurile ţării, centrele de îndrumare a candidaţilor să-şi îmbunătăţească activitatea, să ajute la buna orientare a viitorilor studenţi. IONEI* VLADIMIR „MARSIS DRUM" filmul „Marele drum" este rezultatul e elaborării cineaştilor sovietici şi cehoslovaci in regia lui Iuri Ozerov. Biografia marelui scriitor ceh Jaroslav Hasek, autorul nemuritorului roman „Peripeţiile bravului soldat Svejk..“ formează subiectul Ulmului. Bazat pe fapte autentice, Ulmul reconstituie o perioadă de şapte ani din viaţa scriitorului şi anume epoca frămintată dintre anii 1914—1921 în Rusia, înfăţişînd şi momentul cunoştinţei dintre Ilaşek şi modelul viitorului erou al romanului său, Josef Straslipka, alias Svejk. Distribuţia Ulmului este bogată în actori cunoscuţi şi apreciaţi: actorul sovietic Iuri Jakovlev, creatorul contelui Mîşkin din Ulmul „Idiotul", actorul cehoslovac Rudolf Hruşinski, interpretul strălucit a lui Svejk în filmele „Bravul soldat Svejk". „NORI ALBI" cărei părinţi au fost împuşcaţi de nemţi. Chiar dacă Zuzka, fetiţa de 12 ani, nu va apuca aceste timpuri, fiind ucisă, Ulmul Ii Întăreşte convingerea că trebuie oprită in viitor mina criminală care seceră vieţi omeneşti nevinovate. Interpretul partizanului Petr este actorul cehoslovac Ivan Mis- Irik, cunoscut din rolurile principale în filmele : „Cei 44“, „Romeo, Julieta şi Întunericul", „Principiul suprem“ şi „Concertul mult visat". Lupta partizanilor slovaci împotriva hitleriştilor a inspirat pe scenaristul J. Spitzer şi regizorul Ladislav Helge în crearea Ulmului „Nori albi". Filmul are ca temă prietenia dintre un partizan și o fetiță a „NICONi11A" în filmul „Escondida“, producţie a studiourilor mexicane, in regia lui R. Calvadon, este înfăţişată povestea de dragoste dintre doi tineri, pe fundalul luptelor ţăranilor mexicani din 1911. Condiţiile mizere ale ţărănimii mexicane se interpun între cei doi Îndrăgostiti impiedicind realizarea iubirii lor. Filmul „Escondido" aduce pe ecran, alături de Maria Felix și un alt cunoscut actor me via“, care a mai apărut xican, Pedro Armen- pe ecranele noastre dariz, partenerul Ma şl in filmul „Amanţii mei Felix din „Maclo din Toledo". „ULTIMUL TREN Filmul „Ultimul tren din Gun HUI" nu pune accentul pe latura senzaţională ci pe conflictul psihologic şi social. Regizorul Ulmului John Sturges, creator şi al Ulmului „Bătrinul şi marea" aduce într-o confruntare dramatică pe omul care luptă pentru a aplica legea Împotriva unui criminal cu bogătaşul care se Împotriveşte şi in faţa căruia toate legile şi autorităţile se dovedesc neputincioase. Din distribuţia Ulmului fac parte Kirk Douglas, cunoscut din filmele „Ulise“, „Van Gogh", „Vikingii“ şi „Discipolul diavolului“ şi Anthony Quinn, cunoscut de asemenea din filmele „Ulise", „Van Gogh" și „Umbre albe". Maşină electronică de calcul pentru planificarea meniurilor La un congres internaţional de alimentaţie o maşină electronică de calcul a demonstrat cum în numai 20 secunde poate să compună un meniu pentru orice fel de ocazie. Maşina alege din „memorie“ ordinea şi felurile de mîncare după ce se completează în prealabil un formular prin care se răspunde dacă invitaţii fac parte din familie, sunt prieteni sau cunoştinţe şi ce specific „naţional” au. Pe baza datelor completate in formular, maşina tipăreşte meniul, enumerînd şi cantităţile necesare preparării lui. Un înaintaş al muzicii In primăvara anului 1930 afişele Operei din Bucureşti anunţau premiera unei opere comice, de Tudor Flondor, revăzută şi orchestrată de către maestrul Mihail Jora. Succesul dobîrţdit de această creaţie originală avea darul nu numai de a fi îmbogăţit repertoriul primei scene lirice din Capitală, ci mai ales meritul de a fi scos la iveală numele unui compozitor român din veacul trecut despre care putini ştiau ce a scris, unde a trăit şi ce valoare artistică se ascunde in moştenirea sa muzicală. Tudor Flondor (1862—1908) a fost alături de Ciprian Porumbescu unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai operetei româjieşti de la sfirşitul secolului trecut Multe din ,,Reuniunile muzicale“ din Ardeal şi Banat l-au jucat cu un răsunător succes opereta ,,Moş Ciocirlan", ultima sa creaţie. Dar cine nu a rămas cucerit de poetica atmosferă mai puţin inspiratului cor bărbătesc „Somnoroase păsărele“ ? Dincolo însă de aceste lucrări care i-au adus un binemeritat prestigiu in istoria mujicii romîneşti, Tudor Flondor rămâne autorul unui buchet de coruri bărbăteşti, inspirate din cintecul popular, precum şi al vodevilurilor „Rămăşagul“, „Florin şi Florica“, „Nunta ţărănească" , „Liţa Pescărită“, „Cinel- Cinel” etc. Ferm convins că folclorul trebuie să stea la baza genului lirico-dramaţie, Tudor Flondor a dovedit — într-o perioadă cinci asemenea idei păreau „îndrăzneţe“ —, că aria, ansamblul şi baletul pot fi clădite pe intonaţii populare. El a mers chiar la rădăcina sevei folclorice, a introdus în muzica cultă ritmuri populare şi măsuri neobişnuite pînă atunci şi a căutat să împrumute orchestraţiei culoare de taraf popular. Azi, cind s-au împlinit 55 de ani de la moartea sa, merită să relevăm numele unui talent care face cinste muzicii românești din trecut. VIOREL COSMA Stiloul atomic va Înlocui cerneala ? De peste 3 000 de ani tehnica scrisului aşteaptă o transformare revoluţionară. Recent, s-au propus două noi procedee care n-au absolut nici o legătură cu tehnica folosită in trecut. Primul procedeu Înlocuieşte pentru cir un minuscul vibrator cu ultrasunete alimentat de un curent electric şi care are la capăt un viri eonic. Acest virt îşi lasă urma pe hirtie şi poate imprima cu uşurinţă mai multe copii cu ajutorul hrtiei de carbon. Trebuie însă menţionat că urma originală nu este prea vizibilă. Celălalt procedeu foloseşte o hirtie tratată, a cărei suprafaţă se colorează instantaneu sub acţiunea electricităţii. Contrar celor ce s-ar putea crede, realizarea acestei hîrtii nu cere prea mari cheltuieli şi in caz că ea ar fi fabricată în cantităţi mari preţul ei de cost nu ar fi mai mare decit acela al hirtiei obişnuite. „Stiloul“ ar confine o sursă de electricitate care va fi transmisă hirtiei prin intermediul unei peniţe speciale. S-a proiectat chiar şi realizarea unor stilouri cu generatoare atomice „Prometeu“ care, avind o mărime obişnuită, ar putea funcţiona timp de cinci ani. La fiecare din cei 25 de viţei pe care li îngrijeşte, tinăra Ioana Băbăleanu, de la G.A.S. Mogoşoaia, regiunea Bucureşti, obţine zilnic un spor de greutate de 900 grame, în loc de 800 grame, dit este planificat. Foto : AGERPRES Peste 100 DC Mi, toate bolile infecţioase vor putea fi vindecate Descoperitorul primului antidot împotriva paraliziei infantile, dr. Jonas Salk, a declarat că peste 100 de ani se vor putea vindeca toate bolile de care suferă in prezent omenirea. La o expunere ţinută la Universitatea Loyala din Chicago, dr. Salk a afirmat că toate bolile infecţioase şi majoritatea celorlalte boli vor putea fi împiedicate sau vindecate, fără pericol pentru viaţă, pînă în anul 2000. Cava, să ■n citit nu de mult o statistică grăitoare. In Uniunea Sovietică numărul miopilor a scăzut astăzi de cîteva ori faţă de cel de acum 30 şi 40 de ani. Explicaţia ? Iluminarea mai bună în şcoli, instituţii şi uzine, aplicarea strictă a măsurilor pentru o bună igienă a ochilor. Grija pentru ochi trebuie să înceapă încă de pe cînd aceştia sunt perfect sănătoşi. Copiii din şcolile elementare, mai tirziu elevii din şcolile medii, ucenicii, studenţii etc. trebuie să se obişnuiască a citi numai la masa de lucru. Cititul în pat este nesănătos, printre altele pentru că ochii iau o poziţie nefiziologică, muşchii lor trebuie să rămînă contractaţi multă vreme şi aceasta provoacă o grabnică apariţie a oboselii. In afară de aceasta, în pat de obicei lumina este mai mică şi aceasta ne face să apropiem mai mult cartea de ochi, ceea ce provoacă obosirea lor rapidă. Nu se recomandă nici cititul in autobuz, tramvai sau alte mijloace de transport, deoarece frecventele scuturături reprezintă schimbări de poziţie ale cărţii care obosesc iute muşchii ochilor. In timpul cititului sau al scrierii lecţiilor, ochii trebuie să se afle la 35—40 cm de carte sau caiet. Unii cred că apropiindu-se mai mult, văd mai bine — dar aceasta duce la ooosirea vederii în urma eforturilor deosebite cerute mușchilor oculari. Ochiul nostru poate fi ajutat, punînd cartea pe un suport, astfel incit planul ei să fie aproximativ paralel cu planul frunţii. Cercetări ştiinţifice efectuate la noi în ţară şi in alte părţi, în industrie, au arătat că, cu cit iluminarea locului de muncă este mai bună, cu o lumină mai puternică, cu atît creşte şi productivitatea muncii. De la aceasta fac excepţie cazurile cînd se lucrează cu materiale care dau reflexe puternice, care au deci o strălucire mare. Aşadar, să nu ne ferim de lumină. Iluminarea insuficientă provoacă apariţia rapidă a oboselii, a miopiei. Este important însă ca razele soarelui sau ale becului electric să nu ne izbească direct ochii, ci să ajungă doar pe obiectul pe , care-l privim. De aceea este absolut necesară instalarea la lămpi a unor bune abajururi, sau folosirea luminii indirecte (razele luminoase izbesc plafonul și apei se reflectează difuz în încăpere). De asemenea, cei ce scriu sau citesc trebuie să fie atenţi la calitatea hirtiei cărţii sau caietului; dacă este vorba de o hirtie foarte strălucitoare (tip cromo) iluminarea utilizată va trebui să fie scăzută. Direcţia din care soseşte lumina are şi ea o anumită importanţă, în atelier sau uzină, sursa de lumină trebuie astfel aşezată incit mîinile noastre să nu arunce umbră asupra obiectului şi nici razele luminoase să nu ajungă direct în ochi. Cînd scriem, lumina va veni din stingă — din acelaşi motiv. Important este insă să ne ferim şi de contraste mari, de la lumină la umbră. Dacă sintem obligaţi să trecem cu privirea de la un loc mai luminat la altul mai întunecat, ochiul trebuie să se adapteze şi, în această perioadă, sensibilitatea sa devine mai scăzută un anumit timp. De aceea, în industrie nu se foloseşte doar iluminatul local (adică doar la locul de muncă) ci şi cel general, adică se iluminează şi întreaga încăpere de lucru. La fel, cînd citim sau ne pregătim lecţiile, este bine ca în restul camerei să nu fie întuneric deplin. Pentru a ne feri de lumina prea puternică, se folosesc ochelari de protecţie. Adeseori este necesar să purtăm ochelari cu lentile colorate vara, cînd razele soarelui au o mare intensitate luminoasă, mai ales la mare (din cauza reflexiei puternice), pe munte, sau la zăpadă. In industrie, în anumite cazuri, de exemplu la sudură — unde se produce o mare cantitate de raze ultraviolete — este obligatorie purtarea ochelarilor din sticlă foarte închisă la culoare. Am văzut însă, cîteodată, un spectacol ciudat: un sudor care lucra după toate regulile, înconjurat de doi-trei ucenici care se uitau fără grijă, cu ochii liberi, la ce făcea meşterul ! în seara aceea, tinerii mei au simţit usturimi în ochi şi două-trei zile după aceea le-au lăcrămat ochii, au făcut o „conjunctivită“. Nu priviţi deci direct la flacăra de sudură, este periculos pentru ochi! Să revenim, însă, la igiena vederii celui ce învaţă. Ochiul oboseşte în timpul cititului cu atît mai mult, cu cit lumina este mai slabă şi literele cărţii sînt mai mici şi mai puţin negre (mai cenuşii). S-a arătat că o hirtie uşor gălbuie, tipărită cu litere foarte negre, este cea mai odihnitoare la lectură. O recomandare : ochiul se repauzează în timpul lecturii dacă, din cind în cînd, părăseşte cartea. In aceste momente este bine să privim prin fereastră către un punct îndepărtat. Aceasta are drept rezultat relaxarea musculaturii ochilor. In sfîrşit, o ultimă recomandare : cînd vederea oboseşte mai repede decit de obicei, sau dacă aveţi dureri de cap după o lectură sau o muncă migăloasă, s-ar putea întîmpla ca de vină să fie ochii, care nu mai sînt adaptaţi pentru distanţa respectivă. Se poate să fi apărut o miopie sau o altă boală. In cazul acesta, prezentaţi-vă la un control la oculist. Adeseori, luată din timp, o astfel de tulburare se poate vindeca prin purtarea cîteva luni a ochelarilor cei mai potriviţi. Urmînd aceste cîteva sfaturi, ne vom cruţa vederea şi ne vom asigura un bun şi îndelungat ajutor din partea ochilor — organe atît de preţioase. Dr. LEONID PETRESCU OCHILOR Mihai Beniuc:COARDELE TIMPULUI" „Pe coardele timpului” continuă mai vechiul dialog al lui Mihai Beniuc cu trecutul, prezentul şi viitorul, cu viaţa şi cu moartea, cu prietenii şi cu duşmanii, relevîndu-ni-l şi de astădată în ipostaza poetului filozof, preocupat să sublinieze semnificaţiile de ordin general ale fenomenelor, cauzalitatea lor finală, sensul şi substanţa lor. Viziunea rămîne, fireşte, aceea a unui artist care sensibilizează mereu noţiunile, dîndu-le creator material şi încărcătură afectivă. Timpul, spaţiul, visul, amintirea, dragostea şi prietenia, viaţa şi moartea — categorii curente în lirica de totdeauna a lui Mihai Beniuc — devin astfel valori concrete, faţă de care poetul îşi manifestă deschis atitudinea sa înaintată, întreţinând colocvii de emoţionantă vibraţie artistică. Încadrat în literatura europeană contemporană, volumul ce apare, este, sub raportul acesta, o viguroasă replică artistică românească dată existenţialismului nebulos şi metafizic, filozofiei dizolvante a disperării (în vogă în unele cercuri intelectuale burgheze occidentale) şi o patetică afirmare a umanismului socialist, a bucuriei de a trăi şi a construi sub razele luminoase ale idealului comunist. „Pe coardele timpului” este o laudă multiplă adusă vieţii, forţelor sociale şi ideilor înaintate, o expresie vibrantă a încrederii poetului în umanitate şi în viitorul ei fericit şi, totodată, o fermă mărturie a adversităţii totale faţă de purtătorii ideii de moarte, de distrugere deliberată prin război. Problematica aceasta răzbate, în întruchipări particulare dintre cele mai diverse, întregul volum, cunoscînd totodată şi o mare varietate de expresie stilistică, prozodică şi de specii poetice abordate (vers clasic, vers liber, vers alb, monorimă, sonet, catren etc). Temperamental însă, Mihai Beniuc rămîne şi aici un romantic revoluţionar, cel mai de seamă reprezentant, de altfel, în poezia romînească al acestui mod de percepere artistică a realităţii şi de interpretare afectivă a ei. Trăsătura e definitorie, în acelaşi timp Beniuc aduce unele laturi cu totul noi. E şi el un profet al timpurilor viitoare, dar contururile desenate acestora se întemeiază nu pe reverii şi iluzii, oricit ar fi ele de generoase, ci pe cunoaşterea profundă a dialecticii materialiste, a sensului firesc al istoriei şi a realităţilor prezentului. De aceea, incolonîndu-şi visurile, ca pe nişte „bravi oşteni” le îndeamnă la drum spre apropiaţii ani cinci, „timpul sună fericit pe coarde", fiind contemporan cu „ziua păcii”, mai precis cu clipa în care armamentul va fi transformat în scrum („Pe coardele timpului”). Şi tot de aceea, într-o poezie de mare frumuseţe lirică „Stele peste genuni” scrie : Intre stele şi genuni !. Este al visurilor joc / — Păsări cu aripi de loc —/ Beat de viaţă, treaz de moarte, f Şi chemat mereu departe / De năluci şi de minuni, f Tu deprinde-te să vezi ! Ce-i nălucă, ce-i minune, f Unde-i stea, unde-i genune, I Cind prin zborul în zig-zag / Bezne şi lumini te-atrag / Şi te iută să visezi. / Iar cind crezi că nu se poate / Care singur tu să-ţi tai, / Negurii să nu te dai / In cătuşe prins de-nfrîngeri / Năruindu-te subt plîngeri, / Ci dă stelelor dreptate”. Visul adevărat, aşadar, dă sens ascendent gîndirii noastre traducînd setea omenească de mai bine, de mai pur şi mai înalt, fiind sinonim oarecum cu lumina nemuritoare, cu viaţa. „Din miezul visului”, notează Beniuc într-un alt poem („Ora visărilor”) „se-nalţă viaţa / cu trunchiul puternic, / cu roadele faptelor, / cu ramuri ce pipăie, / plăpînde şi noi, / necunoscutul”. Visului, de altminteri, poetul îi închină nenumărate versuri, imaginea revenind ca un leit-motiv în aproape toate poemele, fiind asociată cu lumina, cu astrele, cu viaţa, cu pacea, cu dragostea, cu ziua de mîine, cu ideea de progres. Romantismul beniucian nu se relevă însă numai prin această dimensiune. El trăieşte, nu mai puţin, în concepţia tulburătoare despre funcţia demiurgică a poetului, capabil să stăpînească prin forţa inimii şi cîntecului său şi om şi Cosmos. Poezia „Inima căutătoare”, este în această direcţie, una dintre capodoperele liricii lui Mihai Beniuc, e elocventă. „Poetul se simte nu o dată „forfotind de cînturi” ca în „Pictorul de la Tomis” sau „De-ar fi s-adorm”, sugerind enorma bogăţie de impresii pe care i-o dăruieşte contactul anteri cu viaţa, dialogul neobosit cu oamenii şi cu vremurile, bucuria de a fi contemporanul unor structurale prefaceri sociale şi al unor uluitoare moduri de manifestare ale geniului uman. Receptiv şi mobil, el îşi acordă lira pentru cele mai diverse şi mai înălţătoare melodii, vădind în ultimă instanţă profundul umanism ce-i caracterizează viziunea, semn şi el al romantismului revoluţionar. Umanismul e, de altfel, o trăsătură de bază a liricii lui Mihai Beniuc, subliniată ca atare în numeroase poeme mai vechi sau mai noi. Socotită drept „cea mai frumoasă ramură din poemul vieţii mele”, iubirea de oameni indică,in poezia „Sunt” însăşi raţiunea existenţei umane. Ea se materializează, între altele, în elogiul adus prieteniei („Nu pot lovi”) şi în valoarea de substanţă acordată dragostei fără de care „viaţa pămîntească” ar fi inutilă („Rost”). Dar ea se concretizează firesc şi în forţa cu care poetul, apărînd omul, îi demască pe preoţii crimei : „Ucizi un om, dărîmi o Hirasimă, / N-o fi totuna, dar e crimă, crimă ■ / Să nu-mi cîntaţi „Eroica Sublimă”, / In slujba crimei arta mă deprimă. / Iar visul vostru ce vreţi decimă / Nu poate deştepta la mine stimă... / Nu vă iertăm! E hotărirea primă / Şi ultimă a noastră, spusă-n rimă, / Să nu mai fie-n lume nici o crimă”. („Să nu mai fie”). Evident, formele de manifestare a Umanismului socialist in lirica emiTERMa lui Mihai Beniuc sunt multiple, depăşind ariile acestea. Ele afectează, de fapt, însăşi viziunea poetică, dînd versului o încărcătură emoţională particulară, în dialogul artistului cu timpul şi cu vîrsta, cu viaţa şi cu moartea sau în setea lui de nemurire şi de absolut, ca şi în concluzia, de atîtea ori formulată şi în alte volume, „că-n lume altă viaţă nu-i” şi ca urmare trebuie s-o trăim din plin, capătă mereu consistenţă aspiraţiile spre mai bine şi mai înalt ale umanităţii. Aş vrea, în sfîrşit, să mai atrag atenţia cititorilor asupra cîtorva poeme de incontestabilă frumuseţe şi vigoare artistică. E vorba de poemele „Stea", „Zbor”, „Cititele nevăzute", „Scrisoare", „Streap-tease", „Dinspre mine", „Una singură", „Cîntec de dragoste", „Nădejde", „Cheile”. Lectura lor, ca de altminteri a întregului volum, are darul să ne solicite intens participarea, făcînd să vibreze adine în noi coardele gîndirii și ale inimii. Dezvoltînd o problematică foarte diversă. „Pe coardele timpului“ ar merita o discuţie multilaterală corespunzătoare, fiind unul dintre cele mai interesante volume de versuri din seria dăruită pînă acum de Mihai Beniuc literaturii noastre. AUREL MARTINI