Scînteia Tineretului, septembrie 1965 (Anul 21, nr. 5067-5092)

1965-09-01 / nr. 5067

Proiectînd itinerarii compli­cate, trasee de lung kilometraj în zone cit mai excentrice şi mai greu de cuprins, mulţi din­tre bucureşteni ignoră sau ne­glijează împrejurimile Capitalei. Regretabilă emisiune ! Oraşul de pe Dîmboviţa, lipsit, ce-i drept, de maiestoasa vecinătate a unor creste alpine, de pre­zenţa unui fluviu sau de impu­nătoare centuri forestiere, are, totuşi, în preajmă destule punc­te de interes turistic, remarca­bile atît prin pitorescul naturii, cit şi prin valoarea monumen­telor istorice şi arhitectonice. Un cerc cu o rază de 40 km, avînd drept centru Bucureştiul, constituie un adevărat tezaur pentru amatorii de excursii instructive şi neobositoare, pentru pescari şi vînători, pen­tru botanişti şi entomologi, pentru prietenii folclorului ca şi pentru cercetătorii preţioase­lor vestigii de artă feudală. Ori încotro ne îndreptăm paşii,­­ spre Ialomiţa sau spre Neajlov, spre Urziceni sau spre Tîrgo­­vişte, sufletul Bărăganului ne pătrunde pe nesimţite, ameste­­cînd foşnet de crîng cu ecouri de lanuri, moderne profiluri, in­dustriale cu siluete de mănă­stiri şi palate domneşti. . Iată Snagovul, „banalizatul” Snagov, pe care şapte bucureş­teni din zece au impresia că-l cunosc ca pe propria stradă... Clţi dintre obişnuiţii locului ştiu, însă, că marele parc Silvestru este rezervaţie naturală (din 1952), că aici cresc în voie esenţe de arbori rar întâunite la şes, îndeosebi fagul caucazian şi frasinul pufos, că pe lac în­floresc nuferi albi laolaltă cu totuşi de India, că în undele adînci şi limpezi se adăpostesc somni de 150 kg, iar în desişu­rile înconjurătoare pot fi zărite căprioare libere, pisici sălba­tice, viezuri sau bursuci ? In mănăstirea din ostrov, splendid model al stilului bizantin, a lu­crat prima noastră tiparniţă de cărţi bisericeşti, înfiinţată la 1643 de Matei Basarab. Pe sub arcadele măcinate de roata timpului s-au perindat nume­roase lumini şi umbre din isto­ria Ţării Româneşti. Aici a fost sugrumat, din porunca lui Gri­­gore Ghica, postelnicul Con­stantin Cantacuzino ; aici a stă­­reţit Antim Ivireanu, mitropolit şi cărturar de frunte sub Vodă Brîncoveanu ; aici au stat la po­­preală Constantin Aricescu, Zăgănescu şi alţi paşoptişti de seamă. Din păcate şi aici, ca în mai toate colţurile de acest fel comisia monumentelor istorice de pe lîngă Sfatul popular se îngrijeşte mai mult cu gîndul de buna prezentare a obiectivelor de Interes public. Panourile ex­plicative sînt neîndestulătoare şi zgîrcite la vorbă, despre broşuri, pliante, mici ghiduri lo­cale — nici pomeneală. Să nă­dăjduim, oare, intr-un aport al O.N.T.-ului, în viitorul apro­piat ? Dacă Snagovul nu se poate plînge de lipsă de oaspeţi, da­torită numeroaselor sale atrac­ţii (ştrand, restaurante, pescuit, plimbări cu vaporaşul) — la Bălteni, de cealaltă parte a şo­selei Bucureşti-Ploieşti, vizita­torii se abat arareori, deşi ac­cesul e simplu şi lesnicios. A­­pucînd-o la stingă, cum vii din­spre Capitală, pe drumul late­ral dinaintea Ţigăneştilor, vei zări în scurtă vreme un lac cu ape argintate, spre care coboa­ră în pantă dulce şiruri de case ţărăneşti ocrotite de­ o aripă de pădure, pădurea Cocioc, rămă­şiţă din codrii Vlăsiei. Lacul, bogat în peşte, e numit de lo­calnici balta Scroviştei­­ sau „a mănăstirii“. Autentică bijute­rie de arhitectură veche româ­nească, lăcaşul eclesiastic da­tează dinaintea domniei lui Mi­­hai Viteazu. Pe aceste locuri şi-ar fi aflat sfîrşitul Vlad Dra­cul, fiul lui Mircea cel Bătrîn, iar mai tîrziu însuşi Vlad Ţe­­peş, ucis de mercenarii osman­­lîilor, la 1476. Cei pe care-i pasionează tre­cutul îndepărtat al meleagurilor patriei noastre, nu trebuie să se îndrepte neapărat spre Ţara Haţegului sau spre văile bănă­ţene, pentru a cerceta o aşe­zare dacică. Pe malul drept al Argeşului, la Popeşti-Novaci, pe drumul Adunaţii Copăceni-Mi­­hăileşti, se văd din ce in ce mai clar urmele unor impor­tante fortificaţii din epoca lui Buerebista. Săpăturile din ulti­mii ani au scos la iveală noi mărturii care dau temei presu­punerii — de altfel, mai vechi, că aici ar fi fost vestita Arge­­dava, cetate dacă de pe Argeş, despre care pomeneşte o in­scripţie greacă de la Dymiso­­polos. Tot la sud de Bucureşti, dar pe apa Neajlovului, spre Giurgiu, vom întîlni un sat al cărui nume stîrneşte în inimile noastre ecoul slavei strămo­şeşti : Călugăreni, glorioasa iz­­bîndă a lui Mihai Viteazu a­­supra ienicerilor comandaţi de Sinan Paşa. La vreo sută de ani după aceea, Şerban Cantacuzi­no porunceşte să se ridice pe o înălţime din partea locului o monumentală cruce din piatră. Executată în calcar de Istriţa, crucea comemorativă are o înăl­ţime de 7 m, şi cîntăreşte apro­ximativ 10 tone, fiind vizibilă şi astăzi, de la mare distanţă. Nu departe de Călugăreni, pe Neajlov în jos, ne întîmpină pădurea Comana, cu poienile de bujori sălbatici, cu căprioare, mistreţi şi alte ispite cinege­tice... Apropiindu-ne de Capitală, ca şi cum am urma nişte cercuri tot mai strînse, vom poposi un ceas la Bolintin Vale, comună amintită în cîntecul popular (La Bolintinul din Vale/Este­ un pat cu cinci izvoare, / Două dulci şi trei amare...*) pe care o vom străbate de la un cap la altul, oprindu-ne cu emoţie in faţa şcolii medii. Clădirea n-are nimic deosebit însă pe locul ei se înălţa cîndva casa în care a locuit Dimitrie Cosma, cunoscut mai ales sub numele de Bolin­­tineanu. Poetul scenelor istorice şi al fanteziilor romantice a fost unul dintre participanţii activi la mişcarea revoluţionară de la 1848. Exilat din ţară, el s-a reîntors la 1857, ca să de­vină ministru al Cultelor sub Al. Ion Cuza, semnînd, între altele, decretul pentru fondarea Universităţii din Bucureşti (1864). Ultimii ani îi sunt întu­necaţi de lipsuri şi de boală. Moare paralizat la spitalul Pan­­telimon, în 1873. Siluetele literare ne fac sem­ne prieteneşti şi din alte veci­nătăţi ale Capitalei. Snagovul evocă umbra lui Nicu Gane ; chiliile de «la Cernica au adă­postit cîndva pe un frate Iosif, care avea să intre pe poarta de aur a poeziei române sub numele de Tudor Arghezi. Departe de a epuiza traiectele posibile în preajma Bucureştiu­­lui, această înşiruire sumară nu face decit să sugereze marea lor varietate. Mogoşoaia, Pot­­logi, Ciorogîrla, Căldăruşani, Balta Pitarului, Pasărea — a­­tîtea şi atîtea locuri pline de farmec îşi aşteaptă vizitatorii — mai numeroşi, mai bine îndru­maţi şi mai interesaţi decit pînă acum. DAN DEŞLIU D­e la Bucureşti la vale— BRAŞOV. Vedere a noilor blocuri construite lingă gară INFORMAŢII Intr-o telegramă de răspuns, Pak Son Ciol, ministrul afa­cerilor externe al Republicii Populare Democrate Coreene, mulţumeşte tovarăşului Cor­nelia Mănescu, ministrul afa­cerilor externe al Republicii Socialiste România, pentru fe­licitările transmise cu prilejul celei de-a xx-a aniversări a eliberării Coreei. Vicepreşedinţii sfaturilor popu­lare regionale, care răspund de problemele de învăţămînt, şi şefii secţiilor regionale de învăţămînt, au participat luni şi marţi la o consfătuire de lucru organizată la Bucureşti de Ministerul Invăţă­­mîntului. Cu acest prilej au fost analiza­te rezultatele obţinute pînă în pre­zent în pregătirile necesare des­chiderii în bune condiţiuni a vii­torului an şcolar. Au fost stabili­te unele măsuri care mai trebuie luate înainte de începerea cursu­rilor : accelerarea ritmului da exe­cuţie a unor construcţii şcolare, a­­provizionarea şcolilor cu unele re­chizite şi materiale didactice care le lipsesc la momentul de faţă, ter­minarea grabnică a lucrărilor de zugrăvire şi reparaţii ale unor lo­caluri de şcoli. (Agerpres) Închiderea lucrărilor Marţi au luat sfîrşit în Capitală lucrările celui de al XX-lea Con­gres internaţional - jubiliar al Apimondiei. Participanţii la această impor­tantă reuniune internaţională au dezbătut timp de şase zile rezul­tatele în cercetarea şi practica a­­picolă, preocupări actuale în lume în domeniul creşterii albinelor. Congresul a constituit un bun prilej pentru un larg schimb de informaţii ştiinţifice şi experienţă în domeniul apiculturii, de cu­noaştere şi statornicire a unor noi legături de prietenie, aducînd o contribuţie însemnată la dezvolta­rea colaborării internaţionale în­tre apicultori. In şedinţa plenară de închidere au fost decernate premiile cîşti­­gătorilor concursurilor organizate cu prilejul Congresului. Ţara noa­stră s-a situat pe primul loc la concursul de filme pe teme api­cole, iar pentru exponatele pre­zentate la Expoziţia-tîrg a primit numeroase medalii. La ultima şedinţă plenară, prof. V. Harnaj, în numele Comi­tetului naţional de organizare, a mulţumit pentru participarea largă a cercetătorilor şi apiculto­rilor practicieni care au reprezen­tat numeroase ţări ale lumii şi pentru aportul adus la buna des­făşurare a lucrărilor Congresului. Au mai luat cuvîntul numeroşi delegaţi şi invitaţii care au expri­mat mulţumiri şi recunoştinţă sta­tului nostru, Comitetului de or­ganizare pentru găzduirea Con­gresului, pentru ospitalitatea cu care poporul nostru a înconjurat pe participanţi şi pentru posibili­tăţile create de a cunoaşte ţara noastră. Preşedinte, V. HARNAJ In continuare, a avut loc adu­narea generală a Federaţiei in­ternaţionale a asociaţiilor de api­cultură — Apimondia la care au participat şi delegaţi şi invitaţi la Congres. Adunarea generală a hotărît între altele ca următorul Congres, organizat de S.U.A. îm­preună cu Canada să aibă loc în 1967 la Universitatea Maryland. Dr. Silvestro Cannamela, se­cretarul general al Apimondiei, a dat apoi citire unei telegrame a­­dresată de participanţii la Con­gres preşedintelui Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, Secretar general al Apimondiei, S. CANNANIELA menţinerea sediului permanent al Apimondiei la Roma, organizarea la Fraga a unui centru de schim­buri internaţionale de reviste şi materiale documentare de specia­litate, a ratificat primirea Japoniei ca membră a Apimondiei şi a a­­probat temele de dezbatere la viitorul Congres. (Agerpres) Excelenţei Sale Domnului, ION GHEORGHE MAURER Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România Participanţii la cel de-al XX-lea Congres internaţional-jubiliar al Apimondiei, reprezentînd apicultori din 48 de ţări de pe toate con­tinentele, care şi-a desfăşurat lucrările la Bucureşti între 26—31­ au­­gust 1965, exprimă sentimentele lor de caldă recunoştinţă Guvernului Republicii Socialiste România, poporului român, pentru condiţiile create bunei desfăşurări a Congresului, care-şi încheie astăzi lucrările. Acest Congres a însemnat un eveniment de seamă în viaţa apiculto­rilor de pretutindeni şi un punct culminant în activitatea Federaţiei internaţionale a asociaţiilor de apicultura — Apimondia. Exprimăm Excelenţei voastre sincere mulţumiri şi profundă gratitu­dine pentru interesul pe care l-a manifestat statul român pentru acest Congres, prin prezenţa unor personalităţi de seamă la lucrările aces­tuia, ca şi prin atenţia deosebită cu care a fost înconjurat. Vă rugăm să fiţi convins că nu vom uita niciodată inalta ţinută a acestui important eveniment al apiculturii mondiale care a prilejuit cunoaşterea celor mai noi probleme ale creşterii albinelor şi dobîndirii produselor lor, schimburi utile de opinii şi experienţă, ca şi statorni­cirea unor prietenii între oameni din diferite colţuri ale lumii. Participanţii de peste hotare la Congres părăsind frumoasa dv. ţară, vor duce cu ei sentimente înălţătoare şi amintiri de neuitat despre ospitalitatea poporului român, despre munca lui harnică, creatoare. Dorim din inimă generosului popor român progres şi prosperitate. RECEPŢIE OFERITĂ ÎN CINSTEA PARTICIPANŢILOR Consiliul de Miniştri al Repu­blicii Socialiste România a ofe­rit, marţi seara, în parcul Pala­tului de la Snagov o recepţie în cinstea participanţilor la cel de-al XX-lea Congres internaţional-ju­­biliar al Apimondiei. Au luat parte Gheorghe Apos­tol, prim-vicepreşedinte al Con­siliului de Miniştri, Gogu Rădu­­lescu, vicepreşedinte al Consiliu­lui de Miniştri, miniştri, condu­cători ai unor instituţii centrale şi obşteşti. Au participat şefi ai unor mi­siuni diplomatice acreditaţi la Bucureşti şi alţi membri ai cor­pului diplomatic. In timpul recepţiei s-au rostit toasturi. Recepţia s-a desfăşurat într-o atmosferă prietenească. (Agerpres) U­RMĂRI DIN PAS,­I NU DOAR STRĂLUCIRI PE TABELE de cînd e lumea pe pămînt. Nu­mai că prin pădurea aceea care a trăit un timp scurt doar pe hîrtie n-ar fi trecut niciodată pa­sul vreunei ciute. Semnificativ în acest fapt, de­altfel mărunt, singular, necarac­­teristic este lipsa de răspundere cu care înţeleg cîteodată unii să-şi îndeplinească angajamentele pe care şi le-au luat singuri. A­­semenea aspecte, se ivesc uneori şi din neglijenţe fără însemnă­tate. Iată un fapt care şi el vor­beşte de la sine... Tovarăşii Ilie Controloru, activist al comitetu­lui U.T.C. al Uzinelor Trac­torul din Braşov, îmi povestea cum, organizînd o acţiune de muncă patriotică pe un şantier, tineretul a răspuns cu entuzias­mul dintotdeauna. Mulţumiţi de acest lucru, au uitat să asigure transportul la­ frontul de lucru, undeva lîngă oraş. Astfel că în zorii zilei, cei 300 de tineri care se prezentaseră dis-de-dimineaţă la punctul de plecare au aştep­tat mult şi bine şi pentru că nu s-a arătat niciun camion au tre­buit să plece acasă. Se petrec şi altfel de cazuri. Tinerii ajung în locul pe care doresc să-l transforme într-o a­­devărată grădină. Dar lipsesc u­­neltele necesare (lopeţi, roabe, sape) şi orele se scurg agale, munca redueîndu-se la strîngerea cîtorva pietroaie, crengi uscate. Revenind la tinerii din U­­zina Tractorul, aceştia s-au de­plasat intr-o dimineaţă la Clăbu­­cet-Fredeal, au lucrat cu tragere de inimă la săpatul gropilor și la instalarea stilpilor de înaltă ten­siune pentru teleferic, depunînd un efort calculat ulterior In va­loare de 1 500 ore muncă inten­să. Și seara distractivă organizată după aceea (sint rare cazurile cînd se intîmplă acest lucru atît de necesar) a încheiat în mod festiv această acţiune. La fel, cînd Comitetul U.T.C. orăşenesc Braşov a pregătit frontul de lu­cru în colaborare cu conducerea şantierului de construcţii din lo­calitate şi cu comitetul U.T.C. din uzină, tinerii au muncit cu folos cite 6 ore fiecare. Spuneam că serile distractive, festivităţile de evidenţiere a fruntaşilor muncii patriotice, eventualele premieri pe loc, imediat după terminarea acţiunii, sunt lucruri rare. Aceste recom­pense cu profil mai mult stimu­lativ decât material, ar trebui să stea în atenţia organizatorilor muncii patriotice. Adesea se pierde din vedere caracterul edu­cativ al muncii patriotica. Nu ne referim la o aşa-zisă "muncă de lămurire", pentru că ea nu este necesară, tineretul inţelegind foarte bine importanţa, in mare, a acestei acţiuni. Dar de multe ori ei lucrează fără să ştie pre­cis ce anume fac, pentru ce a­­nume este necesar efortul lor tocmai acolo şi nu în altă parte, de ce s-au prezentat la lucrări­le de finisare a unui complex in­dustrial şi nu la amenajarea sta­dionului, de pildă. Nu li se a­­minteşte destul de limpede des­pre eroismul celor care acum nu mai sînt atît de tineri, dar care la virsta lor au înţeles că este neapărată nevoie să pună mina pe lopată, pe roabă şi să ■mute, pur şi simplu, un munte dintr-un loc într-altul pentru a te putea construi o cale ferată, o şosea... Cîteva cuvinte bine rostite, o evocare poate puţin romantică, o explicaţie precisă („Astăzi lu­crăm la săpatul unei fundaţii. Peste un an veţi veni aici să dansaţi în viitoarea sală a Pala­tului culturii“) şi entuziasmul va fi dublat de un efort aş spune afectiv cu adînci rezonanţe în conştiinţa tinerilor. Exemple de felul acestora, po­zitive, negative, uneori... „neu­tre", sunt nenumărate. Am vrut să subliniem doar faptul că fie­care tînăr aşteaptă mereu prile­jul de a se întrece cu ceilalţi, nu numai în producţie, nu nu­mai pe terenul de sport; este dornic în permanenţă să-şi arate entuziasmul, să-şi demonstreze practic şi imediat dragostea de frumos, să muncească în aşa fel incit să se numere printre primii. Această dorinţă este permanentă, cotidiană. Dacă vom munci nu­mai pentru a înşirui pe fila unui referat sau raport o cifră oareca­re, rezultatul Strădaniei noastre va străluci doar pe hîrtie. Pe cită vreme roadele adevăratei munci, ai adevăratului entu­ziasm, vor străluci pretutindeni în ţară, sub ochii noştri, din zi în zi mai bogate, din zi în zi mai frumoase. Robert Banker preşedintele Federaţiei apicultorilor americani­­ Bucureştiul este un oraş foarte frumos. Lacurile şi parcurile lui sunt bine intreţinute, iar străzile în­totdeauna curate. Locuitorii săi sunt foarte amabili, curtenitori. Conaţionalii mei, aflaţi aici, se simt ca acasă,­in această atmosferă de adevărată prie­tenie pe care o întîlnesc în toate ocaziile. Clădirile foarte frumoase, perfect întreţinute, magazinele as­pectuoase, hotelurile bune, noile întreprinderi in­dustriale şi numeroasele blocuri de locuinţe noi sunt impresionante. Ne vom­­aminti întotdeauna cu plăcere de căldu­roasa primire pe care ne-a făcut-o prof. V. Hamal, preşedintele Apimondiei, şi colegii săi şi deosebita grijă cu care ne-au înconjurat tot timpul. De asemenea, vor rămîne de neuitat impresionan­ta festivitate a deschiderii Congresului şi foarte călduroasele urări făcute participanţilor de către primul vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, Gheorghe Apostol. Noi, cei din Statele Unite, suntem­ uimiţi de imensul număr de familii de albine care pot fi crescute în România, datorită numeroaselor şi vari­atelor surse de floră meliferă. O asociaţie ca aceea a apicultorilor din România, cu cei 65 000 membri ai săi, este aproape, de necrezut pentru un ameri­can. Noile clădiri ale Asociaţiei sunt fantastic de frumoase şi foarte moderne ca arhitectură. Tineretul român trebuie să fie foarte mîndru de bogata moştenire care-l înconjoară. Posibilităţile şi mijloacele de educaţie care îi stau la dispoziţie sunt minunate şi noi ne exprimăm sincera dorinţă ca ele să fie stăruitor aplicate pentru a apăra şi păstra această foarte variată şi frumoasă ţară, spre bucu­ria generaţiilor viitoare. Cuvintele nu pot exprima gratitudinea noastră pentru această vizită atît de plăcută, interesantă şi agreabilă in frumoasa dv. ţară şi pentru multiplele manifestări de prietenie şi ospitalitate de care ne-am bucurat cu ocazia şederii noastre aici. Statia de 110 kV. din cadrul şantierului centralei electrice de termoficare Bucureşti-sud. In prim-plan, mentorii Gheorghe Iliescu, Nicolae Mitrache şi Ion Dinu Foto : AGERPRES Maurice Rousseau directorul Laboratorului de cercetări apicole, Nice — Franţa . Am impresii foarte plăcute din acest frumos oraş. Clădirii» modern», de bun gust, sint dispuse armo­nic intra vechile edificii nu mai puţin acoperite de frumuseţe şi măreţie, marcînd fiecare, prin sti­lul ei, istoria României. Amintirile de neuitat sunt foarte numeroase pen­tru a putea fi citate aici. Ne amintim, printre alte­le, de sosirea la Tulcea unde am fost întîmpinaţi d­­e delegaţia de pioniere, care ne-au vorbit în­tr-o franceză cursivă. Zilele petrecute in Delta Du­nării, constituie, de asemenea, o succesiune de amintiri frumoase. Nu vom putea uita niciodată dan­surile folclorice, admirabile prin virtuozitatea ju­cătorilor şi bogăţia costumelor, prezentate în gran­dioasa Sală a Palatului. Ca specialist şi iubitor al naturii, am admirat Muzeul de istorie naturală. Apoi Sinaia, cu castelele şi pădurile sale, Mamaia, Bicaz... în această bogată ţară agricolă cu rezerve men­­­fere nenumărate. Asociaţia crescătorilor de albi­ne din România, unică în lume ca model de or­ganizare, face ca sursa abundentă de nectar de care dispune să dea maximum de randament. Toată simpatia mea şi toate sentimentele mele de prietenie pentru poporul român, şi, în mod special, pentru tînăra generaţie, speranţa României in plin avint. PRIMELE PRODUSE LA C. I. L. SIGHETUL MARMAȚIEI BAIA MARE (de la corespon­dentul nostru)­ In halele moderne ale noului obiectiv industrial CJ.L. Sighetul Marmaciei, se lucrează din plin. Primul produs pe care este înscri­să marca fabricii acestui combinat maramureșan, peste 700 mc de placaj, a şi fost livrat beneficia­­rilor din regiunea Maramureş şi Crişana. Peste cîteva zile, alte cantităţi vor fi expediate în dife­­rite localităţi ale ţării. In secţiile fabricii de mobilă corp, pînă a­­cum au fost croite piesele pentru 1 000 garnituri de mobilă, iar in a doua jumătate a lunii septem­brie, cumpărătorii vor găsi în ma­gazinele de specialitate garnituri dormitoare din tipul Sighetul Marmaţiei. Atit în fabrica de placaj cit şi in cea de mobilă corp, ca urmare a bunei organizări a muncii au şi fost atinşi parametrii proiectaţi pentru prima etapă. „Prietenia noastră caldă pentru frumoasa Congresului Apimondiei dumneavoastră ţară, pentru harnicul ei popor“ Ne-am adresat unor oaspeţi străini, participanţi la Congresul internaţional de apicultu­­ră, cu rugămintea de a-şi împărtăşi impresiile despre Bucureşti şi locuitorii lui, des­pre apicultura românească, despre generaţia tinără de la noi. Ne-au răspuns cu ama­bilitate : Paul Horguelin preşedintele Uniunii naţionale a apicultorilor francezi­­ Pentru noi, francezii, primele impresii pe care ni Ie-a făcut Bucureştiul sunt dintre cele mai frumoa­se, dublate de o plăcută surpriză : aceea de a ne fi simţit aici ca la noi acasă. Este un oraş splendid, unul dintre cele mai moderne. Suntem­, de aseme­nea, foarte fericiţi să constatăm bunăstarea harni­cului şi primitorului popor român. Am trăit clipe plăcute în România, şi suntem­ si­guri că vom mai avea, înainte de plecare, multe altele, de care ne vom aminti. Luind parte la marea manifestaţie a aniversării eliberării României, ziua de 23 August, am fost ui­miţi de minunata demonstraţie care a dat prilejul poporului român de a-şi manifesta voinţa lui fer­mă de pace. ■ In ceea ce priveşte părerile noastre despre api­cultura românească, putem spune că prin organiza­rea sa şi rapiditatea evoluţiei, este unică in lume, şi noi am cules numeroase învăţăminte de care vom putea face să beneficieze apicultura noastră fran­ceză. Condiţiile acestei organizări şi a evoluţiei, luate in bloc, nu pot fi găsite in alte ţări. Vă asigurăm că prietenia caldă cu care am fost înconjuraţi aici este reciprocă şi împărtăşită cu sin­ceritate şi entuziasm. Congresul internaţional de apicultură de la Bucureşti va contribui la întărirea acestei prietenii străvechi. Spre cota „1000“ cu toată viteza ea aproape la jumătate. Acestui fapt se datoreşte avansul nostru faţă de grafic. Prin noul procedeu putem, de asemenea, asigura o înaltă calitate lucrărilor de sudură pe care după cum spuneam, le executăm în mare parte la sol în condiţii optime. La cele 3 canpere sudorii noştri au de executat aproape 3 km şi jumătate de sudură deosebit de pretenţioasă. Calitatea fiecărui om de sudură este controlată cu ajutorul razelor gama de către spe­cialiştii de la Institutul de fizică atomică din Bucureşti, procedeu de control folosit pentru prima dată la Hunedoara. Maistrul Herban Alexandru, este, de asemenea, un veteran al şantierelor Hunedoarei. El pare foarte mulţumit de ritmul în care lucrează montorii şi ceilalţi constructori , de calitatea opera­ţiilor lor. — Toate lucrările sunt în avans faţă de grafic, spunea el. Nu au trecut decit 3 luni de zile de cînd ne-am început activitatea şi deja am înălţat coşul de fum de 100 metri înălţime, am ridicat mantăile a două canpete la care în aceste zile zidarii vor începe zidirea, a fost montată macaraua Derrik cu 10 zile mai repede sunt săpate fundaţiile staţiei de epurare fină a gazelor şi se lu­crează intens la celelalte subansamble. La toate lucrările construc­torii folosesc experienţa acumulată la înălţarea primului furnal de 1000 m.c. La coşul de fum, de pildă, s-a utilizat cofrajul glisant datorită căruia termenul de execuţie s-a redus cu 7 zile ; la montarea blindajului furnalului se va aplica preasamblarea la sol a virolelor etc. Constructorii şi montorii muncesc cu hotă­­rîre şi entuziasm pentru înfăptuirea acestui obiectiv al viitorului cincinal, înainte de termen. Maşinile şi macaralele se află ca şi oamenii, într-o necontenită mişcare, în timp ce construcţia se ridică trainică şi repede spre cota maximă. Fane sprijină cu fruntea-i îngîndurată globul pămintesc, care se răstoarnă însă, turtin­­du-se acolo unde legile naturii nu i-o permit, în dreptul insu­lelor Azore... Fane restabileşte calm starea iniţială a lucruri­lor şi îşi cuprinde meditativ tîmplele in palme, rechemînd, cu încordarea exteriorizată în­­tr-o serie de riduri paralele ale frunţii, ideea alungată de cataclism. Sintem­ în august şi căldura a ajuns la paroxism. Fane s-ar vrea la ştrand, a­­colo unde apa clipoceşte uşor şi mingile sar de colo-colo, lo­vind trupuri bronzate, sticle de bere şi roşii cu brînză... S-ar mai vrea el şi la „Ru­stica“, pe terasă, privind supe­rior, de după halba de bere, trecătorii de pe bulevard. Şi trecătoarele, desigur... Şi trec zilele astea, ceva de speriat!... Examenul de admi­tere bate la uşă, vai de capul lui săracul, pe unde scoate că­maşa, că dacă nu intră nici a­­nul ăsta... Ajuns aici cu reflecţiile, Fane se aruncă cu disperare a­­supra geografiei, caută un ca­pitol mai interesant, şi se sta­bileşte asupra Arcticii. Acolo e acum răcoare şi te pomeneşti că focile — ba poate şi mor­sele, că pe-acolo sunt şi pingu­ini... — stau tolănite pe gheaţă, boiereşte, şi se delectează cu aurore boreale, ca la cinema... De cînd a terminat liceul, Fane a cam uitat săracul u­­nele amănunte şi trebuie să-şi In plasa timpului pierdut FOILETON împrospăteze oarecare detalii. Cartea are, însă, 300 de pagini; dacă face azi o sută îi mai rămîne o sută pentru mîine, şi de joi se poate apuca de geografia fizică... Poate o fi mai „citeaţă“, mă rog, vulcani, Popocatepetl — parcă a mai auzit el — geizere, canioane şi tot felul de chestii d-astea... Dar de, dacă se cere! In patru zile o termină, trece la recapi­tulare, adică odihnă activă, li ajunge o săptămină, n-are rost să-şi bată prea tare capul, că dacă nu intră la oral, nu în­seamnă c-a pierdut timpul de­geaba ? După ce se vede el pe lista cu reuşiţii la scris — altă viaţă. Trage tare, ce mai, şi-şi ridică băiatu' media !... Ia să vedem, cu 7,50 se în­tră sigur, anul trecut s-a intrat cu 7,35; mă rog, cincisprezece sutimi exigenţă sporită trebuie avute în vedere.... Opt şi cu nouă fac şaptesprezece, cu doi de şase şi-un cinci — treizeci şi patru, împărţit la cinci... n-ajunge. I-ar trebui la scris doi de şapte. Hai, Fane băia­tule, dă-i bătaie, te pomeneşti că se dă ceva cu Arctica, con­tinent de perspectivă, are şi pete albe — ce capete, dom-le, şi pe savanţii ăştia, cum le-or fi descoperit pe atîta zăpadă ?! ...Oricum, banchize, poate ceva cărbune, petrol la fund, sare nu, că ghiaţa e dulce — orice cocteil poate să ateste — dar balene, or fi ? Hai Fane, dă-i bătaie... Pagina 109 şi s-a făcut şase. Numai 9 pagini pe ziua de azi ?... Ce cald e, fir-ar să fie... Să înveţi pe căldura asta... Al­ţii se plimbă la şosea, habar n-au... beau bere „Bucureşti“... El trebuie să înveţe... Arctica... Polul Nord şi Polul Magnetic... Ce zi infernală, domnule! ...Azi tot nu mai poate învă­ţa... Face mîine 200 de pagini, o să fie mai proaspăt... Nu, nu-şi iese el din planificare, dar acum, gata! ...$i Fane se duce să se de­stindă la o tablă cu amicii, fluerînd pe drum melodii a­­decvate subiectelor ce-l preo­cupă, melodii din alte conti­nente, cu pinguini, Granada, Popocatepetl... FLORIN IONESCU student

Next