Scînteia Tineretului, februarie 1966 (Anul 22, nr. 5195-5219)

1966-02-01 / nr. 5195

S­e împlinesc 33 de ani de la eroicele lupte ale muncito­rilor petrolişti din Valea Prahovei, parte integrantă a marilor bătălii muncitoreşti din ţara noastră din ianuarie-februarie 1933. Marile bătălii de clasă din ianuarie-februarie 1933 au în­scris o pagină de glorie nepie­ritoare în istoria mişcării mun­citoreşti, a luptei poporului ro­mân pentru libertate, împo­triva exploatării, pentru inte­resele sale vitale. Prin amploarea şi combati­vitatea lor revoluţionară, prin­ forţa şi nivelul organizării lor, prin varietatea formelor de luptă şi organizare, prin învă­ţămintele bogate şi efectele lor în viaţa social-politică a ţării, eroicele lupte ale muncitorilor ceferişti şi petrolişti au avut o însemnătate istorică deosebi­tă, marcînd în acelaşi timp un moment de cotitură în dezvol­tarea ulterioară a partidului şi a întregii mişcări muncitoreşti din ţara noastră. Luptele din ianuarie-februa­rie s-au desfăşurat pe fondul crizei economice din 1929-1933 care a cuprins întreaga lume capitalistă. în România, ca ur­mare a înapoierii economice şi a dependenţei de capitalul străin, criza s-a manifestat deo­sebit de acut, cuprinzînd in­dustria, agricultura şi finan­ţele. Clasele exploatatoare din România au încercat să arunce greutăţile crizei pe umerii maselor popu­lare. Politica reacţionară, anti­populară a guvernelor bur­­ghezo-moşiereşti a dus la o deosebită ascuţire a contradic­ţiilor sociale — în primul rînd a contradicţiei principale de clasă dintre proletariat şi bur­ghezie, încă în cursul anului 1929 s-au desfăşurat în întreaga ţară numeroase şi puternice greve. La loc de frunte prin­tre acestea se înscrie greva minerilor de la 5 august 1929. Agravarea consecinţelor cri­zei economice la începutul a­­nului 1933 a determinat inten­sificarea nemulţumirilor, fră­­mîntărilor şi acţiunilor maselor populare. Valul mişcării revo­luţionare în ţară era în plină creştere. Muncitorimea din transporturi, din industria ex­tractivă, din industria meta­lurgică, muncitorii portuari ca şi alte detaşamente ale proleta­riatului treceau la acţiuni de luptă din ce în ce mai deschise şi mai curajoase. Sub influenţa puternică a luptei proletariatu­lui, creştea în amploare lupta ţărănimii şi acţiunile altor pă­turi ale populaţiei. Dezvoltarea mişcării revolu­ţionare in această perioadă vădea întărirea rolului Parti­dului Comunist de organizator şi conducător al mişcării prole­tare şi extinderea influenţei sale în masele largi munci­toare. Apreciind ponderea impor­tantă a industriei petrolifere în economia României şi fap­tul că aici se împleteau mai mult ca în oricare alt domeniu interesele de jaf ale unor vîr­­furi ale burgheziei şi moşieri­­mii cu cele ale monopolurilor imperialiste apusene, şi că aici era concentrat unul din deta­şamentele de frunte ale prole­tariatului din România, P.C.R. a acordat o atenţie deosebită organizării şi conducerii acţi­unilor revoluţionare ale mun­citorilor petrolişti din Valea Prahovei. Situaţia muncitorilor petro­lişti din această regiune de­venise în anii crizei economice de nesuportat, ca urmare a a­­valanşei de concedieri, reduce­rii de salarii şi a introducerii sistemului de muncă „prin ro­taţie“, formă deghizată a şoma­jului parţial. La începutul a­­nului 1933 cele mai multe ca­tegorii de muncitori nu lucrau decît 12—15 zile pe lună, iar salariul era mult sub minimul necesar existenţei, înrăutăţirea continuă a con­diţiilor de muncă şi de trai ale muncitorilor petrolişti, pre­cum şi noul atac asupra drep­turilor lor întreprins de clasele exploatatoare, de guvern, au declanşat un puternic val de nemulţumire şi protest în rîndurile acestora. Ridicîndu-se împotriva ex­ploatatorilor autohtoni, mun­citorimea s-a ridicat, totodată, împotriva accentuării jafului monopolurilor străine, împo­triva ştirbirii suveranităţii şi subjugării ţării de către pu­terile imperialiste. Avînd un puternic caracter antimonopo­­list, oglindind opoziţia energi­că a muncitorimii în faţa mo­nopolurilor străine care jefu­iau petrolul românesc, luptele muncitorilor petrolişti din ia­nuarie—februarie 1933 s-au înscris, alături de luptele ero­ice ale ceferiştilor, ca o minu­nată pagină de patriotism. Sub îndrumarea P.C.R., muncitorii petrolişti s-au ri­dicat hotărît la luptă, alături de feroviari, ca un detaşament înaintat al proletariatului ro­mân. Continuînd firul unor puternice lupte proletare, care au străbătut întreg anul 1932, organizaţia locală P.C.R. se afla, la începutul anului 1933, în plină activitate de organi­zare a unor noi şi puternice bătălii. P.C.R. a obţinut o serie de rezultate importante în întă­rirea organizaţiilor de partid şi a legăturilor acestora cu masele muncitoreşti din Valea Prahovei, au fost luate mă­suri de întărire a Comitetului judeţean P.C.R. Valea Praho­vei. Mergînd pe linia trecerii la o puternică contraofensivă muncitorească împotriva poli­ticii de aruncare a greutăţilor crizei pe umerii celor ce mun­cesc, organizaţia regională P.C.R. a acordat o atenţie deo­sebită realizării frontului unic între muncitorii comunişti, so­­cial-democraţi, socialişti­ inde­­pendenţi sau de alte orientări politice şi fără de partid, pre­cum şi luptei pentru îndruma­rea activităţii sindicatelor pe făgaş revoluţionar şi, mai a­­les, pentru organizarea şi ex­tinderea comitetelor de ac­ţiune. S-a acordat o mare a­­tenţie mutării centrului de greutate a muncii de partid în întreprinderi, în mijlocul ma­selor muncitoreşti. Intensificarea acţiunilor mun­citoreşti a făcut necesară crearea unui organ coordona­tor al activităţii tuturor co­mitetelor de acţiune din în­treprinderi. La începutul anu­lui 1933 a­ fost ales în cadrul unei adunări Comitetul local de acţiune Ploieşti, din care făceau parte muncitori dintre cei mai înaintaţi şi combativi, oameni care se bucurau de un mare prestigiu în rîndul ma­selor muncitoreşti. Cu acest prilej, a fost adoptat şi pro­gramul de luptă ce conţinea revendicările economice şi po­litice cele mai arzătoare ale petroliştilor. în program fi­gura, între altele : desfiinţarea sistemului de muncă prin ro­taţie, încetarea concedierilor, majorarea salariilor, înlătura­rea amenzilor, respectarea zi­lei de muncă de 8 ore, recu­noaşterea comitetelor de fa­brică, deschiderea imediată a sediilor sigilate ale sindicate­lor revoluţionare. S-a acordat atenţie şi revendicărilor spe­cifice tineretului, ca salariu egal la muncă egală, desfiin­ţarea corvezilor, bătăii şi per­secuţiilor, 6 ore de lucru pen­tru ucenici, concedii plătite, ajutoare tinerilor şomeri. In adunări pe ateliere, pe secţii şi pe întreprinderi, organiza­ţia locală P.C.R. din Ploieşti a reuşit să realizeze o largă popularizare a programului de revendicări. In cursul lunii ianuarie 1933, au avut loc puternice greve la „Orion“, „Unirea“, „Feroemail“ şi alte­le, însoţite de manifestaţii pe s străzile oraşului. La sfîrşitul lui ianuarie 1933, muncitorii de la „Astra Ro­mână“ continuă acţiunile re­voluţionare. Cauza declanşării unei noi greve la rafinăria „Astra Ro­mână“ a constituit-o măsura întreprinderii cu privire la concedierea în ziua de 29 ia­nuarie a unor muncitori, în seara aceleiaşi zile, are loc o­­consfătuire la care au participat reprezentanţi ai Co­mitetelor de acţiune, precum şi delegaţi din alte întreprin­deri din Ploieşti, hotărîndu-se ca muncitorii de la „Astra Ro­mână“ să răspundă la măsu­rile luate de Consiliul de ad­ministraţie, prin grevă, în ziua de 30 ianuarie, la orele 16, Comitetul de acţiune a de­clarat începerea grevei. Numă­rul greviştilor, printre care mulţi tineri, trecea de 2 000. Sunetul sirenei se răspîndea ca o chemare peste întreg ora­şul şi satele învecinate. Au venit în ajutorul greviştilor de la „Astra Română“ munci­torii de la „Româno-America­nă“, „Dacia­ Română“, „Uni­rea“, textilistele de la „Doro­banţul“, sute de şomeri din o­­raşul Ploieşti. Au venit, de a­­semenea, rudele şi prietenii greviştilor din cartierele şi sa­­tele dimprejur. Curtea şi îm­prejurimile rafinăriei erau astfel înţesate de o masă com­pactă de aproape 5 000 de oa­meni. La faţa locului, chemaţi de către direcţia rafinăriei, au sosit reprezentanţi ai autorită­ţilor locale, însoţiţi de forţe represive. La apariţia acestora, un val de indignare a cuprins mase­le, ajungîndu-se la ciocniri cu forţele poliţieneşti. Sub pre­siunea maselor, administraţia rafinăriei a fost nevoită să ac­cepte revendicările formulate de muncitori, respectarea în întregime a contractului co­lectiv de muncă. S-a luat tră­­sura de retragere a forţelor represive din întreprindere. Succesul muncitorilor de la „Astra­ Română“ vădea exis­tenţa unor condiţii favorabile pentru continuarea pe un plan mai larg a luptei începute. în aceste împrejurări, Comitetul regional de partid a hotărît începerea acţiunii şi la rafină­ria „Româno-Americană“ din Teleajen, în apropiere de Plo­ieşti. Ea a fost organizată şi condusă de­­Comitetul de ac­ţiune din rafinărie, îndrumat de celula de partid, în dimineaţa zilei de 1 fe­­bruarie,­ muncitorii din s­chim­­bul de noapte s-au adunat cu toţii, în faţa casieriei, fiind zi de plată a salariilor. Primul muncitor care s-a prezentat la ghişeu, constatind că direcţia desfiinţase sistemul chenzinei pe 19 zile, a refuzat să pri­mească plicul. Comitetul de acţiune a trans­mis grupului de muncitori de la sirenă să dea semnalul de începerea grevei. Ca unul, toţi muncitorii din rafinărie, la auzul sirenei, au încetat lucrul şi au ieşit în curte, ocupînd astfel întreprin­derea. Drumul spre rafinărie a devenit, în scurt timp, plin de oameni sosiţi din Ploieşti şi din satele învecinate. Muncitorii adunaţi în curtea rafinăriei cereau satisfacerea revendicărilor cuprinse în programul general de luptă al Comitetului de acţiune local. Deodată, ca la un semnal, un grup de muncitori, în frunte cu comuniştii, au intonat „In­ternaţionala“, fiind urmaţi de întreaga mulţime. Din toate colţurile se strigau lozinci: „Jos capitalul străin !“, „Jos curbele de sacrificii !“, „Vrem reprimirea la lucru a munci­torilor concediaţi !“. La faţa locului au sosit cu mare re­peziciune autorităţile, însoţite detre ■ aproxima­tiv 300 de poli­ţişti, jandarmi şi soldaţi. Muncitorii au opus o rezis­tenţă îndîrjită poliţiştilor şi jandarmilor, care urmăreau, fără succes, să-i împartă în grupuri mici pentru a-i putea evacua mai uşor. Văzînd in­dignarea şi hotărîrea de luptă a muncitorilor, reprezentanţii autorităţilor, în complicitate cu direcţia întreprinderii, au fi recurs la un vicleşug, anun­­ţind că vor să trateze cu de­legaţii muncitorimii. Cînd de­legaţii muncitorilor s-au pre­zentat, au fost arestaţi ime­diat. Au avut loc ciocniri între grevişti şi forţele repre­sive în curtea rafinăriei. La lo­zincile formulate şi scan­date de muncitori pînă în acel moment, se adăuga şi cerinţa nouă, care a tre­cut­­ pe prim plan : „eli­berarea arestaţilor“. Cu adop­tarea acestei lozinci, caracte­rul politic al grevei s-a adîn­­cit. La bariera oraşului, un­de peste 1 000 de muncitori erau pregătiţi să oprească ca­mioanele şi să elibereze pe a­­restaţi, a avut loc o nouă cioc­nire cu jandarmii. In timpul acestei ciocniri, o parte din jandarmi au fost dezarmaţi,­­ în jurul orei 17, primele­­ grupuri de muncitori au în­ceput să ocupe strada din fa­ţa localului chesturii din cen- t trul oraşului Ploieşti, precum şi împrejurimile. Muncitorilor de la „Româno-Americană“ li­­ s-au alăturat cei de la „As­tra Română“, „Orion“, „Stan­dard“, „Lumina“, „Petrol-Mi­­na“, precum şi muncitorii ce­ferişti, muncitori de toate ca­tegoriile. O masă compactă de apro­ximativ 8 000 de oameni strîn­­geau ca într-o chingă localul chesturii poliţiei, în care se aflau ca şi asediaţi repre­zentanţii autorităţilor, în faţa fermităţii şi comba­tivităţii muncitorilor, autorită­ţile au fost nevoite să elibere­ze pe toţi cei arestaţi, să o­­prească acţiunea de triere şi arestare care continua între timp la rafinăria „Româno- Americană“. După eliberarea tuturor a­­restaţilor, într-o atmosferă de avînt înălţător, muncitorii au demonstrat pe străzile ora­şului Ploieşti, cîntînd cîntece revoluţionare. Numai noaptea, tîrziu, ei s-au răspîndit pe la casele lor. Victoria obţinută prin eli­berarea celor arestaţi a dovedit forţa şi tăria muncitorimii u­­nite, în luptă cu duşmanul de clasă. Luptele muncitorilor petro­lişti de la rafinăriile „Astra Română“ şi „Româno-Ameri­cană“, susţinuţi de muncitorii din celelalte întreprinderi din oraşul Ploieşti şi din alte lo­calităţi de pe Valea Prahovei, au cuprins pe baza frontului unic întreaga masă a muncito­rilor : comunişti, social-demo­­craţi, socialişti independenţi, muncitori fără de partid. Partidul Comunist Român dă o înaltă preţuire tradiţiilor glorioase de luptă ale poporu­lui român. Cel mai înalt oma­giu ce-l putem aduce luptăto­rilor petrolişti, tuturor revolu­ţionarilor care, atît în 1933 cit şi în anii care au urmat, au luptat pentru victoria cauzei clasei muncitoare, a poporului rom­ân îl constituie înfăptuirea cu succes a obiectivelor însu­­fleţitoare stabilite de Congre­sul al IX-lea al P.C.R. pen­tru desăvîrşirea construcţiei socialiste şi înflorirea scumpei noastre patrii, Republica So­cialistă România. MARIA COVACI doctor in istorie 33 de ani de la glorioasele lupte ale muncitorilor petrolişti din Valea Prahovei O pagină de eroism muncitoresc Demonstratia muncitorilor petrolişti din Ploieşti pentru eliberarea celor arestat! In timpul grevei din februarie 1933 (desen) Primul inimer din ziarul „Frontul unic“ al petrolişti muncitorilor N­O­T­E­P­ E­L­E­C­T­O­R Matei Călinescu Aspecte literare Cîţiva tineri critici deţin in ultimii ani o autoritate indiscutabilă, întemeiată pe un viu sentiment al valorii, pe solidă cultură (cultura criticului fiind, mai mult de­cit a oricui, o neîntreruptă lectură), în sfîrşit, pe un discernămînt care funcţio­nează adesea ireproşabil. Dintre aceştia e criticul Matei Călinescu. Adept al criticii creatoare de puncte de vedere, M. Călinescu poa­te fi identificat cu acel cri­tic despre care Mihai Ralea spunea că „întreţine longe­vitatea artei“. Dealtfel, ra­ţiunea criticii active, ea în­săşi un act creator, este toc­mai de a ridica opera la o existenţă variabilă, neurmă­rind o traducere „simplistă“, ci de a-i fixa în permanen­ţă necesitatea de a fi. Matei Călinescu e de o remarca­bilă fineţe intelectuală şi intuiţiile lui nu se transfor­mă nicicînd în exclamaţii, acest spirit critic supunîn­­du-se unei neîntrerupte pra­de a lucidităţii. De aici şi izvorăsc cîteva „obsesii“ ale criticului, între care cea mai vizibilă e constatarea unor straturi ironice în diverse opere, ca efecte ale cenzurii pe care şi-o impun spiritele superioare, de o intelectua­litate ascuţită. Asemenea straturi sunt descoperite în numeroase creaţii analizate de critic, incit se poate vorbi, cred, de un unghi de vedere demistificator. Ca­racteristic din acest punct de vedere e portretul nou propus poetului Ion Minu­­lescu, intr-un studiu cu to­tul remarcabil asupra „Re­surselor umorului liric la Ion Minuoescu“. Aici criti­cul procedează la o nouă lectură a operei, degajată de prejudecăţi, şi sfîrşite prin a ne da unul din studiile cele mai convingătoare şi eleva­te din şirul reconsiderărilor operate de critic în ultimul timp. „Lecturi“ noi, din perspectiva gustului şi con­cepţiei contemporane, pot fi considerate cele mai multe din studiile lui Matei Căli­nescu. De altfel, critica ac­tuală continuă tot mai vi­zibil opera critică a înainta­şilor care, dincolo de amen­dările ce li se pot aduce, ne­cesare, a statornicit o ati­tudine specifică faţă de o­­biect. Obiectul criticii nu e în ultimă instanţă, o carte ori alta, ci creaţia însăşi, în zonei c­ei adinei. Intr-un astfel de sens al criticii sin­ceritatea comentatorului trebuie să fie absolută, în­­trucît comentariul nu este altceva decît confesiunea unui spirit intelectual. Cri­ticul are un punct de ve­dere pe care-l mărturiseşte, ferindu-se de a-l impune, dar operind cu „auxiliarele“ seducţiei stilului său, între care descrierea contextului („care se reflectă în feno­men ca un peisaj într-o apă“) nu e cel din urmă. Reflecţiile lui Matei Căli­nescu asupra creaţiei sfîr­­şesc prin a sugera noi punc­te de vedere, rezultatul ge­neral fiind lărgirea cunoaş­terii. Citabile sînt mai toate cronicile şi studiile dedicate unor creatori precum Ar­ghezi, Blaga, Camil Pe­­trescu, G. Călinescu, Tudor Vianu. In comentariile asupra li­teraturii actuale, Matei Că­linescu refuză tonul mora­list, incercînd adesea să rea­lizeze portrete, profiluri (mai ales tinerilor scriitori) ceea ce indică o mare în­credere în talentul acesto­ra, „riscînd“ cu vădită plă­cere opinii favorabile. A face profil unui tînăr poet ori prozator, chiar dacă a­­cesta e trecut sub rubrica de „cronică“, e un procedeu cu totul fericit, stimulativ. Criticul grăbeşte conştiinţa de sine a unui scriitor, ceea ce nu e puţin. Diferenţe de valoare între prima secţiune a cărţii şi cea de a doua există, fireşte, însă, bănu­iesc, din cauza promptitudi­nii cu care e dator a întîm­­pina criticul mişcarea vie a unei literaturi. Intîlnim uneori şi formulări uni­forme, aplicate în mai multe cazuri. Apoi, repetarea unor caracteristici curente cred că vine şi dintr-o conştiinţă a valorii de ansamblu a ti­nerei generaţii de poeţi şi prozatori. Oricum, critica lui Matei Călinescu fiind mai cu seamă un dialog cu scriitorii, e rezultatul unei meditaţii sincere şi avizate asupra literaturii. Eugen Simion Orientări în literatura contemporană Lucru mărturisit de critic ori nu, se pare că pentru Eu­gen Simion, raţiunea cronicii e plăcerea analizei. Puţini critici de azi manifestă atîta supunere la obiect cită se demonstrează mai în fiecare din aceste cro­nici. E inutil a mai convinge pe cineva de utilitatea unei astfel de întreprinderi critice căreia nu-i scapă din vedere ■ aspectele operei chiar dacă ambiţia cronicarului nu e de a reface un univers, adică de a-l recrea, ci­ de a obser­va circulaţia temelor, motive­lor şi ideilor literare. De aici provine şi nevoia mereu re­simţită de critic a utilizării unei largi informaţii care poate părea uneori, prin ex­ces, erudiţie pedantă. Lucrul nu e cel mai rău cu putinţă, ba este chiar convenabil inten­ţiei criticului de a educa, de a „orienta“ cititorul în cîmpul polivalent al operei. în acest sens titlul cărţii nu vrea să in­dice, cred, numai existenţa „obiectivă“ a unor modalităţi şi direcţii distincte în literatu­ra contemporană ci şi secreta convingere a criticului de a fi un pedagog al cititorului, o­­rientîndu-i gustul, desfăşurind sub ochii lui o bogată infor­maţie ce sprijină, adesea, ana­lize judicioase. într-un climat critic abun­dent de entuziasm, altminteri justificat de talentul gîlgîitor al unor tineri scriitori, E. Si­mion pare a fi stăpînit uneori de un viag scepticism critic, judecata sa asupra cărţilor a­­nalizate fiind plină de scrupu­le, ba chiar lipsind, cînd şi cînd, acel Da ori Nu cu care poate începe, ori sfîrşi, critica. Poziţia criticului se manifestă adesea parcimonios, ascunsă departe în faldul analizelor fastidioase, în genul lui Per­­pessicius. Amatorii de genealo­gii critice, care se arată foarte interesaţi de posibilitatea deli­mitărilor definitive şi totale, ca şi cînd o genealogie de a­­cest tip ar urma nişte strim­te legi biologice, n-au de ce să tragă de aici concluzii asupra „familiei“ critice căreia i s-ar subordona E. Simion. Plăce­rea acestuia de a analiza o stîrrteşte numaidecît pe aceea a analogiilor şi criticul folo­seşte copios, ori de cite ori are prilejul, referinţe bogate, ori­cum sugestive. Dar o analiză fără a parcurge şi drumul de­monstraţiei către afirmare ori negare e numai pe jumătate un act critic. Cum spuneam, o anumită scrupulozitate — cum s-o numesc altfel ? — a criticului în faţa operei, creea­ză uneori dificultăţi înţelegerii poziţiei sale. Claritatea punc­tului de vedere, după, ori îna­intea elegantelor sale analize, e un moment necesar al ori­cărei cronici. Analiza, cam în­cruntată, pe care cronicarul o face cărţii lui Marin Sorescu („Singur printre poeţi“) nu conduce destul de limpede că­tre rostirea sentinţei. Nedrept cred că a fost E. Simion — şi nu numai el — şi cu un volum de Al. Andriţoiu (în general cronicile dedicate cărţilor de poezie sunt preferabile celor­lalte) pe care-l califică ma­­drigalesc, graţios şi sentimen­tal, recomandîndu-i poetului, dacă nu mă înşel, în cronica rămasă în revistă, schimbarea uneltelor. Posibilitatea de a găsi modele în creaţia orică­rui poet, nu numai a lui An­driţoiu, e oricînd demonstra­bilă. Mai important mi se pare a demonstra egalitatea poetu­lui cu sine şi a nu o recu­noaşte înseamnă a anula o carte pentru că autorul nu mai e profetic, vizionar tulburător ci... graţios şi sentimental. In acest caz opinia criticului e, neaşteptat, prea categorică. Trecînd însă peste asemenea accidente, şi ele în fond necesare, reţinem din amă­nunţitele cronici ale lui­­ Simion o serioasă putere de interpretare a motivelor, e „scheletului“ creaţiei, o privire sigură şi cuprinzătoare, de sus, a acesteia (infuzia de re­laţii din cronici e o manieră derivată din metoda critică a lui G. Călinescu), în sfîrşit logica de cele mai multe or­i reproşabilă a expunerii. Lu E. Simion cititorul îi datorea­ză un bun studiu, sintetic, a­­supra poeziei contemporane publicat mai întîi ca prefaţi la o antologie apărută anu trecut. Asemenea incursiuni în universul poeziei de azi sîn oricînd necesare, ele prilejuim prospectarea selectivă a une creaţii aflate în plin proces de dezvoltare. Judicios în ma toate aspectele, unele opini expuse aici mai pot fi corecta­te, cum e de exemplu aceea degajată de o prea mare le­jeritate în utilizarea noţiuni de „evadare“ în legătură cu poezia lui Eminescu (şi nu nu­mai a lui). Remarcabile eseuri a dedica­t. Simion unor personalităi ale criticii româneşti: Per pessicius, Eugen Lovinescu , Paul Zarifopol. Acestea sînt în primul rînd nişte excelent „portretizări“ de stiluri, criti­cul desfăşurîndu-şi copleşite capacitatea de a intui omul în maniera lui stilistică (Pau Zarifopol). C. STANESCU TINERI C Electrificarea comunei Comuna Virtopu, din raionul Băileşti, şi-a schimbat mult în­­făţişarea. Au fost construite noi case, un cămin cultural, dis­pensar, magazin universal, şcoală nouă. De curind, o nouă realizare s-a înscris în cartea comunei. In cadrul unei adu­nări populare, sătenii au apro­bat contribuţia voluntară pen­tru electrificarea comunei. De atunci, nu a trecut mult timp. In sprijinul lucrătorilor din ca­drul întreprinderii regionale de electrificare Oltenia au venit şi nenumăraţi cetăţeni care au săpat gropile pentru st­âipi, au ajutat la transportul acestora, au executat aproape toate muncile necalificate. Niţu Ma­rin, Cornescu Ion, Ungureanu Ion, Firu Stan, Lăcătuşiu Vie sunt numai cîţiva dintre cei mai activi săteni care au ajutat la electrificarea comunei. O dată cu noul an, in comuna noastră s-a aprins becul electric. GHEORGHE CÎRŢAN învăţător „Electrofar"-Bucureşti. O ultimă verificare a lămpilor cu vapori de mercur la standul de durată Foto: AGERPRES Modernizări in întreprinderile sătmărene BAIA MARE (de la cores­pondentul nostru) . Zilele trecute, la Fabrica de confecţii „Mondiala“ din Satu Mare a fost pus în funcţiune în sectorul 3 confecţii uşoare agregatul de lucru „Contex“, fabricat în ţară. Noul agregat dirijează, cu ajutorul unei benzi rulante, semifabricatele la locurile de muncă şi permi­te, totodată, să se urmărească de la tabloul de comandă un­de anumite faze de lucru au rămas în urmă şi în ce locuri au fost terminate mai repede operaţiile, dirijîndu-se mate­rialele acolo unde sunt nece­sare. Un alt avantaj important oferit de noul agregat este a­­cela că pot fi executate mai multe modele în acelaşi timp, ceea ce contribuie la o creşte­re substanţială a productivită­ţii muncii. Numai după cîteva zile de lucru, după acest sis­tem, productivitatea muncii la modelul de rochiţe de catifea uni a crescut cu 13 la sută, iar la rochiţe de stofă cu 11 la su­tă, în ziua de 26 ianuarie, al doilea agregat „Contex“ a în­ceput să producă în aceeaşi secţie. ★ Un cuptor-tunel de ardere a pieselor emailate se află în probe tehnologice la întreprin­derea „1 Septembrie“ din lo­calitate. Cuptorul, unica in­stalaţie de acest gen din ţară, are diferite dispozitive de re­glare automată a temperaturii care poate atinge valori ma­xime de 900 de grade Celsius. Calitatea pieselor emailate este superioară celor produse de vechile cuptoare, deoarece arderea emailată se face uniform pe întreaga supra­faţă a lor şi, totodată, în­călzirea şi răcirea reperelor are loc treptat. Economiile a­­nuale ce se vor obţine prin introducerea lui sunt estimate la peste 3 milioane lei. De menţionat că cei 3 maiştri ca­re urmăresc buna funcţionare a acestui important agregat și care efectuează controlul in­­terfazic de calitate sunt ute­­ciști. „Luna cărţii la sate“ Ieri, cu redactori de la edituri, expoziţii cu cele mai noi cărţi apărute, standuri, sunt numai ci­­teva din numeroasele manifes­tări desfăşurate în prima zi a „Lunii cărţii la sate" — ediţia 1966.­­ In mijlocul celor peste 400 de locuitori ai comunei Racoviţa, regiunea Argeş, participanţi la deschiderea Lunii cărţii au venit scriitori din Capitală care au citit din lucrările lor, au discu­tat cu sătenii asupra celor mai noi lucrări apărute. Aici ca şi în satele din regiunile Crişana, Dobrogea, Banat, Iaşi, Mureş- Autonomă Maghiară, Suceava, festivităţile de deschidere a a­­cestei manifestări culturale au fost urmate de momente litera­re, recitaluri de poezie, progra­me artistice bogate. (Agerpres) Solista Elena Ciubotescu pregăteşte un nou cîntec pentru viitorul spectacol.­­Echipa căminului cultural din comuna Maica, raionul Tecuci) Foto: AGERPRES ■Căminele culturale, bibliote­cile, librăriile, casele de citit de la sate au cunoscut dumi­nică o afluenţă mai mare ca de obicei. Prilejul l-a constituit deschiderea tradiţionalei luni a cărţii la sate. Intîlniri cu scrii­

Next