Scînteia Tineretului, noiembrie 1966 (Anul 22, nr. 5428-5453)

1966-11-01 / nr. 5428

ARTICOLE® REPORTAJE © RECENZII INIŢIATIVA I­I Deseori am citit în diferite­­ materiale referitoare la mun­ca organizaţiei noastre, în- I demnul de a avea cît mai I multă iniţiativă. Am stat şi­­ m-am gîndit: ce trebuie să în- I ţeleg eu, ca secretar al unei ■ organizaţii de bază U.T.C.,­­ prin cuvîntul „iniţiativă“. Ex- J perienţa organizaţiei noastre­­ de bază U.T.C m-a determi- g nat să mă opresc asupra a­­ două aspecte. Mai întâi există sensul de iniţiativă care se re- I feră la modul în care sunt | transpuse în viaţă diferite acţiuni stabilite în comun de I adunarea generală. Numai | manifestînd iniţiativă, perse­verând, ţinînd seama de sco- I pul propus şi de sprijinul pe I care-l ai din partea uteciştilor , poţi îndeplini în bune condi- | ţii o sarcină. După cum * există şi un alt aspect, cel al­­ iniţierii permanente de noi ac- I tivităţi, care să corespundă­­ cît mai bine preocupărilor şi­­ problemelor specifice colecti- I pului de utecişti. Mă voi referi la cite­va as­pecte concrete din organizaţia I noastră de bază U.T.C In organizaţia noastră de­­ bază din 42 de utecişti 27 sint I fete (9 necăsătorite şi 18 că- I sătorite). Aşa stînd lucrurile , am socotit că este necesar să I iniţiem o seamă de activităţi I potrivit specificului fiecărei­­ categorii de tinere. Pentru ti-­­ nerele căsătorite — de pildă — am organizat, împreună cu­­ comisia de femei din comună, * un cerc de citit; de asemenea, I le-am mobilizat să participe I la lectoratul femeilor în care * au fost prezentate mai multe I expuneri pe tema: „Cum să ne creştem copiii" O perioadă de vreme ne-am­­ complăcut în situaţia de a­­ şti că la sediul cooperativei I agricole de producţie avem un televizor care, însă din păcate, nu era folosit. Conducerea I cooperativei a acceptat propu-­­ nerea noastră de a-l instala l­­a căminul cultural. Acum a­­­ proape că nu există zi în care zeci de tineri să nu ur­mărească cu interes progra- I mele de televiziune. M-aş referi însă în mod­­ special la o acţiune iniţiată I în comuna noastră şi care a­­ fost apreciată. In fiecare an­­ pleacă din comună spre dife- ■ rite şcoli medii ori de învăţă- | mint superior un număr de tineri. Sunt tineri născuţi şi I crescuţi în comuna noastră, care în cîţiva ani de zile vor­­ deveni specialişti. Biroul nos- I tru U.T.C. s-a gîndit: oare­­ n-ar fi bine ca la plecare să­­ creăm un moment festiv, să­­ le urăm acestor tineri succes­­ în pregătirea lor, şi să-l în- I demnăm ca după terminare, I potrivit necesităţilor, să se re-­­ întoarcă şi să lucreze in CO■ I mana lor de baştină ? Ideea * odată enunţată, toată organi- I zaţia de bază U.T.C. s-a simţit I mobilizată. Astfel în toamna I acestui an am organizat La că- | minul cultural o frumoasă serbare consacrată celor 12 ti- I nen care au plecat în spre " şcoli medii, pedagogice şi fa- I cultăţi. Din partea biroului I U.T.C., atît eu cît ?i Ion To- * miţă, locţiitorul secretarului I U.T.C. le-am urat drum bun I in viaţă şi i-am îndemnat să­­ se pregătească temeinic, po- I­rivit marilor cerinţe ale ţării. A luat cuvîntul şi Ma- I­ria Savu care a intrat la Fa­cultatea de medicină din Cluj, I şi care ne-a promis că nu va I uita această reuniune din co- i muna noastră şi că atunci cînd I va termina se va gîndi la ne­voile comunei. A urmat un I frumos program artistic, după­­ care am dansat şi ne-am dis­trat pînă seara tîrziu. O ultimă remarcă. in mo- » mentul de faţă ne preocupăm ca toţi tinerii din organizaţia noastră de bază U.T.C. să în­veţe poezii şi cîntece patrio­tice. Pentru că nu e firesc ca ■ un tinăr să nu ştie să evite I ori să recite I O altă iniţiativă I ar fi... dar în materie de ini- •­ţiative, nu poate exista plani- | ficare. Viaţa de fiecare zi in- . seamnă spre descoperirea ne- I încetată a unor acţiuni inte­resante care să-i atragă pe I tineri şi să contribuie din plin l la educaţia lor. I MIHAI BIRK­I secretarul organizaţiei­­ de bază U.T.C. din cooperativa agricolă de producţie Pianul de Jos raionul Sebeş RECENZIE S-a încetăţenit de mai multă I vreme în lumea editorilor de I pe alte meleaguri o expresie menită să sugereze plastic un I mare succes de editură, în- I ţelegîndu-se însă prin acest succes mai puţin şi uneori de- I loc beneficiul material reali- I zat, ci mai mult şi adesea în întregime ecoul neobişnuit I stîrnit de apariţia unei lu­crări de real prestigiu O a­­­­tare lucrare este denumită de editori „carte-magnet“. îmi mărturisesc aici deplina sa­tisfacţie de a fi citit, apă- I rută recent la noi, o aseme­­-­nea carte investită cu o ex­cepţională forţă de atracţie, o „carte-magnet" în sensul larg, figurativ, dar şi în cel mai propriu al cuvîntului, a-I fectînd, o spun fără teamă de exagerare. însuşi fenomenul fizic cunoscut sub numele deI magnetism şi care se răsfrîn­­ge în senzaţia, continuată mult I timp după terminarea lecturii, că-ţi este imposibil să-ţi des­prinzi mîinile de pe ea, dege-I tele căutînd încă apropierea hîrtiei, stăruind să rămînă pe file, chemînd privirea la o nouă lectură Mă refer la car- I tea intitulată „Amintiri des­pre anii de şcoală“ tipărită de Editura Politică, culegere de articole publicate Iniţial în ,,Scînteia tineretului“ Atracţia începe de la coper­tă, în locul unei semnături, descoperim peste 40. Cartea, de numai 200 de pagini, are peste 40 de autori şi fiecare dintre aceştia a onorat cu au­toritatea numelui său zeci, unii chiar sute de lucrări, opera tuturor la un loc însu­­mînd zeci de mii de pagini, acoperind rafturile unei în­tregi biblioteci... Ne emoţio­nează, înainte de a citi măcar un singur rînd, însăşi ideea unei asemenea cărţi , un nu­măr impresionant de academi­cieni, profesori, oameni de ştiinţă şi cultură, oameni ale căror nume le rostim cu un înalt respect pentru opera lor intrată în zestrea de aur a spiritualităţii româneşti, în fondul de aur al gîndirii uma­ne în genere, împărtăşesc ele­vilor de azi — şi azi, la noi, cine nu-i, ori nu se consideră elev! — momente din propria lor viaţă de şcolari, intitulînd modest „amintiri“ ceea ce, a­­poi, lectura lor ne va determi­na să numim splendide modele de viaţă, nobile şi generoase poveţe, patetice chemări spre ţărmul fericitei Arcadii — ti­nereţea trăită înflăcărat, re­ceptiv, demn, pasionant. Vorbesc în faţa elevilor de azi, ne vorbesc nouă, tuturor, despre propria lor adolescen­tă, oameni care au trăit această vîrstă cu senti­mentul profund că ea repre­zintă perioada hotărîtoare a formării unui destin, cheia de boltă a întregului edificiu uman năzuind spre împlinire. Și argumentul suprem al a­­acestui adevăr ni-l oferă atît evenimentele povestite, nara­rea unor întîmplări și atitu­dini reprezentative pentru a­­dolescentul care a fost, odată, cu zeci de ani în urmă, fiecare dintre prestigioşii savanţi, a­­cademicieni, oameni de ştiinţă şi cultură de azi, cît şi, dacă nu chiar mai ales, faptul că o asemenea concepţie însuşită în anii tinereţii a rodit exem­plar, cei care i-au fost credin­cioşi au cunoscut satisfacţia unei împliniri care le-a per­mis valorificarea maximă a personalităţii, a capacităţii de creaţie şi care îi situiază, în societatea noastră, în piscul admiraţiei şi stimei unanime. Unul dintre venerabili acade­micieni, semnatari ai acestor amintiri spunea cu un alt prilej : „A fi militant comu­nist înseamnă, pe lîngă nenu­mărate alte virtuţi, spiritul care realizează o perfectă con­cordanţă între vorbe şi fapte, faptele dîndu-i comunistului prestigiul moral, certitudinea că vorbele sale înflăcărate le vor preface şi alţii, tot mai mulţi alţii în fapte“. în aceas­tă carte toate poveţile au aco­perirea faptelor, fiecare sfat adresat tinerilor poartă girul Octav Pancu­laşi unor oameni ce au trăit în ti­nereţea lor o experienţă d­e viaţă care îi îndreptăţesc s-o prezinte ca pe un bun cîştigat definitor pentru evoluţia civi­lizaţiei româneşti, a şcolii şi intelectualităţii noastre în ge­nere, pilduitor act de tradiţie, prilej de necontenită emulaţie pentru elevii de azi O „carte-magnet“. O carte hărăzită să atragă spre înţe­lepte răspunsuri miile de în­trebări ale adolescenţilor noş­tri. Şi poate că primele ei po­veţe sînt generate tocmai de aceste mii de semne de între­bare însoţind vîrsta şcolii Ia­­tă-le : „Să ne bucurăm atunci cînd fulgerele întrebărilor ne înviorează cugetul. Cu cît ştii mai mult, cu atît te întrebi mai mult, fiindcă cunoaşterea este infinită. Şi unul din re­zultatele ştiinţei este să te fa­că să observi că mai ai încă multe lucruri de aflat şi să te îndemne să cercetezi mai de­parte şi mai adînc“. (Acad. Alexandru Philippide) „Şcoala — un contact mul­tilateral cu universul infinit de cunoştinţe“. (Acad. Emil Petrovici) „Vîrsta anilor de şcoală este etapa în care ţi se cere să ai zeci de antene prin care să poţi recepta simfonia vieţii, a ştiinţei, a culturii, a marilor înţelegeri contemporane“. (A­­cad. Ştefan Milcu) „A învăţa­t a fi profund“ (Acad. Emil Condurachi). Dar cum să ajungi la bucu­ria necontenitei cercetări, cum să realizezi „contactul multilateral cu universul infi­nit de cunoştinţe“, cum să re­cepţionezi „simfonia vieţii“, cum să devii un om profund ? „Lucrul cel mai de preţ din viaţă, condiţia esenţială a ori­cărei desăvîrşiri personale: felul de a concepe munca ca o necesitate vitală ; pasiunea lucrului bine făcut“ (Acad. Andrei Oţetea) „Personalitatea se afirmă şi se dezvoltă mai ales atunci cînd eşti pus în situaţia să-ţi faci singur programul şi să a­­legi ; înclinaţiile naturale, a­devărata vocaţie, se vor defini în felul acesta cu un ceas mai devreme“ (Acad. George O­­prescu) „După ce ai uitat totul, ceea ce îţi rămîne este cultura generală. Dar rămîne, intr-a­devăr, ceva considerabil din punct de vedere intelectual ! Rămîne o metodă de gîndire, de lucru, rămîne o metodă de acţiune, rămîne mai ales o re­ceptivitate la prefacerile con­tinue ale ştiinţei, ale vieţii şi societăţii“ (Acad. Miron Nico­­lescu) „în limbajul unor elevi, de obicei al abonaţilor la note mici, noi puteam apărea ca tocilari, pentru că nu lăsam să treacă nimic pe lîngă noi fără a dori să înţelegem, să cerce­tăm, să investigăm. Cu riscul însă de a fi fost consideraţi tocilari, noi ne-am văzut de treabă. Şi cît de bine ne-a prins !“ (Acad. Cristofor Si­­mionescu) „Deprinderea de a învăţa sistematic şi zilnic rămîne, pentru toată viaţa, ca un re­flex, ca o necesitate organică" (Prof. univ. dr. docent Vale­­riu Bologa) „Timpul irosit în tinereţe cu greu mai poate fi recupe­­­­rat“ (Acad. Horia Hulubei) O „carte-magnet". O car­te a mîndriei de a fi elev într-o ţară în care şcoala, prin existenţa ei se­culară, a dăruit ştiinţei şi cul­turii naţionale, năzuinţei omu­lui spre progres, figuri remar­cabile de intelectuali, slujind cu fierbinte patriotism tot ceea ce este menit să înaripe­ze spiritul şi fiinţa umană. O carte continuată astăzi ca răspuns la zecile de solicitări ale elevilor , în coloanele ziarului „Scînteia tineretului“, de către alţi şi,alţi oameni, care au a Ie povesti tinerilor vibraţiile lori amintiri din anii de şcoală... I­­­I La Postăvăria română va intra In curlnd In producţie o hală nouă, spaţioasă, do­tată cu războaie moderne de ţesut. In fotografie: as­pect exterior al Postăvăriei române Foto: AGERPRES Instantaneu la Policlinica de stomatologie a Capitalei (secţia infantilă). Externii anului VI al Facultăţii de stomatologie efectuînd tratamente la elevi Radiografie fără raze „X“ (Urmare din pag I) răţenia trebuie asigurată tot­ timpul. In unele săli de aştep­tare se fumează şi se aruncă resturi de ţigări". Situaţii asemănătoare întîl­­nim la Spitalul nr. 1 din loca­litate unde sunt insuficiente instalaţii sanitare. Aceste probleme materiale şi de gospodărire trag cu greu în balanţa condiţiilor de ser­vire sanitară a populaţiei. Iată de ce o structurare a eforturi­lor sfatului popular orăşenesc, a secţiei sanitare regionale şi altor organe ar fi bineve­nită. Un medicament preţios: abnegaţia­­ personalului medical Am vizitat zilele trecute po­­­­liclinica de adulţi din Galaţi. „ Ca de obicei, la intrare am­­ făcut cunoştinţă cu primii sa­lariaţi ai policlinicii , surorile medicale care distribuie bi­lete de ordine pentru cabine­tele interne, chirurgie, ortope­die, cardiologie etc. Am asistat la modul cum erau primiţi şi îndrumaţi pa­cienţii , se dădeau relaţii în fugă, abia după Insistenţe. Intre cei veniţi să fie con­sultaţi sînt şi mulţi bătrîni. Se obişnuia pînă nu demult să existe cîteva persoane care să-i conducă pe solicitanţii vîrstnici la cabinetele de care au nevoie. Acum nimeni nu-şi mai aminteşte de acest bun obicei. La serviciul personal al Spitalului nr. 2 facem cunoş­tinţă cu cîţiva bolnavi din secţia ortopedie. Mecanizato­rul Haralambie Fulger, con­structorul Vasile Mitache şi alţi cîţiva ne vorbesc cu re­cunoştinţă despre grija cu care sunt înconjuraţi de suro­rile medicale Tanta şi Ioana, dar mai cu seamă despre me­dicul chirurg Dan Popa. Iată însă că alături de lu­crătorii medicali cărora le sunt aduse calde mulţumiri se află şi o altă categorie, în­ ale că­ror dosare se adună vertigi­nos deciziile de sancționare. Tînăra asistentă medicală Cornelia Voinescu a fost sanc­ţionată pentru că în două ture de după-amiază nu a dat bol­navilor medicamentele pres­crise. O altă asistentă, Geor­­geta Botezatu, a fost şi ea sancţionată cu îndepărtarea din serviciu pentru neatenţie în administrarea medicamen­telor. In dosarul Vasilicăi Gheorghiu am găsit două sancţiuni care vorbesc despre încălcarea dispoziţiunilor pri­vind sterilizarea seringilor, deteriorarea instrumentelor şi părăsirea locului de muncă înainte de ora fixată. La una din sesiunile Sfatu­lui popular al oraşului Galaţi, s-a discutat mult despre alte grave abateri săvîrşite în u­­nele din cele 22 circumscripţii sanitare. Astfel, dr. Elena Ior­­ga (circ. nr. 10) şi asistenta Niculina Roman (circ. nr. 11) manifestă neglijenţă în urmă­rirea sănătăţii şi dezvoltării copiilor mici De asemenea, încă nu mul­ţumesc pe nimeni consultaţiile efectuate de medicii R. Leibo­­vici (circ. nr. VIII), V. Mîrzescu (circ nr. VII) şi Ana Atoicescu de la serviciul oftalmologie al policlinicii. Se cuvine făcută o remarcă : multe din cadrele medicale care se comportă astfel sunt tinere. Să fie oare vorba nu­mai de greşeli sau şi de lipsa de educaţie în spiritul corecti­tudinii de care trebuie să dea dovadă în serviciu ? In acest sens, organizaţiile U.T.C. des­făşoară o slabă muncă de edu­caţie cetăţenească. Se impune o mai virulentă admonestare a atitudinilor iresponsabile. Ca­zuri de felul celor arătate mai sus trebuie să fie încredinţate acţiunii curative a opiniei co­lective, combativitatea aces­teia constituind cel mai e­­ficace medicament pentru îm­bunătăţirea concepţiilor şi a­­titudinilor bolnave de ires­ponsabilitate . Policlinicile raionale nu sunt centre de triere O vizită prin principalele policlinici clujene ne îndreap­tă atenţia asupra sălilor de aşteptare. Un număr mare de oameni aşteaptă ore în şir mo­mentul cînd urmează să intre în cabinetul medicului. Fap­tul nu e incidental, ci aproa­pe permanent. Pentru un simplu certificat medical sau aviz epidemiolo­gic necesar la şcoală sau la serviciu e nevoie de două sau chiar de trei zile. Alteori, tri­miterea unui bolnav la policli­nică sau spital e făcută de către circumscripţii, neglijent. Valeria Fleşeru din Turda a sosit în Cluj pentru internarea în 20 septembrie, orele 12.10. Deoarece internări se fac nu­mai pînă la ora 12 n-a reuşit să se spitalizeze. A doua zi a trebuit să reziste mai multor formalităţi pentru că la Poli­clinica din Turda n-a fost in­formată despre actele nece­sare unei internări. Aşteptîn­­du-şi rîndul în faţa cabinetu­lui de psihiatrie, timp de a­proape 3 ore cu foaia de in­ternare în mînă, nu a fost primită de medic la consul­tare pentru motivul că nu luase număr de ordine. Ca­zuri asemănătoare se întîlnesc des. Afluenţa mare de pacienţi la policlinicile clujene are şi o altă explicaţie. Circa 25 la sută din cei consultaţi zilnic şi 50 la sută din cei internaţi în spitale nu au domiciliul în oraşul Cluj. Normal, consulta­rea cetăţenilor veniţi din pro­vincie se face pe baza unui bilet de trimitere. In multe cazuri însă acest bilet de tri­mitere nu există Medicul spe­cialist constată că astfel de solicitanţi sunt sănătoşi sau suferă de afecţiuni neînsem­nate, uşor de vindecat la orice circumscripţie sanitară A­­cest fapt produce serioase perturbări în deservirea me­dicală a clujenilor şi chiar în aprovizionarea cu unele medi­camente. Să luăm numai un exemplu. Am raportat numărul de per­soane consultate la Policlinica nr. 1 în ziua de 21 septembrie, la numărul de medici și la timpul de muncă eficient al acestora. Pentru fiecare pa­cient, medicilor le-au fost la îndemînă numai 5—7 minute pentru consultaţie. Adăugăm că, în aceeaşi zi la policlinica amintită s-au făcut tratamente unui număr de peste 300 pa­cienţi „In Cluj, ne informa­tor. dr EUGEN MARINCA - şe­ful secţiei orăşeneşti de sănă­tate — urmează să se constru­iască o modernă policlinică care ne va ajuta să rezolvăm multe dintre problemele care acum ne creează greutăţi Peste puţin timp se va da în folo­sinţă un sanatoriu reumatolo­gie Pînă atunci însă e nece­sară o mai accentuată răspun­dere a cadrelor medicale din policlinicile raionale în selec­tarea cetăţenilor pe care-i tri­mit la noi". Moment inaugural BAIA MARE (de la corespondentul nostru).­ Duminică dimi­neaţa cele 3 univer­sităţi populare ale Maramureşului de la Baia Mare, Satu Mare şi Sighetul Marmaţiei şi-au deschis porţile în mod festiv. Prin di­versitatea tematică a cursurilor înscri­se în program cele trei universităţi se adresează celor mai diferite categorii de oameni ai muncii. Universitatea popu­lară din Baia Mare, de exemplu, a în­registrat pînă în prezent peste 600 de amatori pentru toate cele 7 cursuri ale sale, care cu­prind domenii în­semnate ale cu­noaşterii umane. Colţ din Muzeul Satului. Clădire din secolul XIX VERBA VOLANT? Desconsiderarea cuvîntului rostit, în raport cu cel scris, este mai degrabă o prejudeca­tă a timpurilor moderne. Fi­xarea grafică a ideilor, genial mijloc de tezaurizare a cunoaş­terii, a devenit obiect de adu­­laţie absolută abia la moraliş­tii şi gînditorii Renaşterii (con­­tinuînd cu Montaigne, la Bru­­yere şi Saint Beuve), reacţie firească faţă de verbiajul ste­ril al controverselor scolasti­cei medievale. Ei au decretat vorba plebee conferind scrisu­lui rangul aristocratic de „in­strument al inteligenţei“ şi „ambasador al prezentului în viitor“ iar dictonul latin : „Verba volant, scripta manent" a devenit deviza înscrisă pe steagul luptei lor împotriva verbiajului de orice fel. S-a­­ făcut astfel, prin trecerea în cealaltă extremă întîia ne­dreptate cuvîntului, acest prim vehicul de circulaţie a idei­lor, nedreptate perpetuată în parte, pînă azi. Intîlnim încă, nu rareori, oameni care, cu un aer de arogantă superioritate sînt gata să condamne și să eticheteze drept „palavragiu" pe oricine își „pierde“ mai mult de cinci minute stînd de vorbă. O scurtă privire în is­toria culturii umane le-ar a­­răta însă cît de obtuz şi uni­lateral este punctul lor de ve­dere. Dar obtuzitatea spiritu­ală şi informaţia culturală nu fac, de regulă, casă bună îm­preună. Filozofii Greciei antice au fost printre primii care au atras atenţia că, deşi, spre deosebire de scris, vorbirea nu capitalizează cunoaşterea, ea are totuşi rolul covîrşitor de a face să circule şi să prindă viaţă acest capital. Conversaţia, prilej de scurt­circuitate a ideilor, era consi­derată de înţelepţii academiei platoniciene drept un înalt act de cultură, o reală şi efer­vescentă activitate spirituală. Este momentul să arătăm mai precis ce înţelegem prin conversaţie, prin dispută şi să facem disocierile necesare de celelalte specii ale graiului ar­ticulat, precum inofensiva fle­căreală cotidiană. Flecărea­la, în sens de conversaţie u­­şoară, banală, fără pretenţie intelectuală, îşi justifică în parte rolul social ca liant, ce face posibilă legarea, in primă fază, a unor relaţii de amici­ţie, deschizînd, ca şi zîmbetul, psihicul uman pentru comu­nicare. Cred că nici Einstein nu făcea cunoştinţă cu cineva expunându-i principalele teze ale teoriei relativităţii. Oa­menii nu sunt nişte automate emiţătoare de idei şi nimeni nu poate emite o teză la fiece frază rostită. Flecăreala de­vine însă un pericol social a­­tunci cînd se transformă în unicul mod de manifestare spirituală a individului. Exi­stă, din nefericire, unii oa­meni care se nasc şi mor fără a fi purtat o singură discuţie adevărată în viaţa lor, dar a­­vînd părerea contrarie, toc­mai pentru că ei confundă fle­căreala cu conversaţia. Sînt cei care nu gîndesc niciodată în adevăratul sen­s a! cuvîntu­lui, cei care se mulţumesc să reproducă idei sau pseudo-idei prinse din zbor. Jonglînd cu părerile altora şi convinşi că discută, ei nu fac decit să fle­­cărească. Spre deosebire, conversaţia reprezintă schimb de idei, deci de valori culturale. Dis­cuţiile aprinse în jurul unor probleme care ne pasionează, cînd uităm ţigara în colţul gu­rii şi ni se răceşte cafeaua în ceşti, sînt adesea platforme de lansare pentru noi idei şi acti­vităţi creatoare, deschizătoare de noi unghiuri de vedere a­­supra problemelor abordate Ele ne prilejuiesc un larg schimb de informaţii, ocazia verificării propriilor cunoş­tinţe şi însuşirea altora noi, fapt observabil mai ales în dialogurile dintre vîrste, cînd partenerul la conversaţie în­sumează o experienţă de via­ţă şi un bagaj de cunoştinţe superioare. Nu întâmplător cînd ne aflăm în faza de con­tact cu o problemă nouă, de tatonare, simţim nevoia de a sta de vorbă cu cineva, de a schimba impresii, conversaţia menţinîndu-ne în acest caz într-o stare de „tensiune" in­telectuală prielnică creaţiei. Ea marchează etapa acumulă­rilor cantitative, rezolvată ca­litativ la masa de lucru. Numeroşi oameni de cultu­ră celebri, consemnîndu-şi a­­mintirile din copilărie, au ob­servat că adolescenţa, această vîrstă transfigurată de mira­colul cunoaşterii şi viselor a­­vîntate, reprezintă­­ etapa în care au deprins prima oară gustul conversaţiilor, al dis­cuţiilor prelungite. Este vîrsta cînd preferăm adesea unei alte distracţii plimbările lungi în doi cu un prieten, prilej de a schimba gînduri şi impresii stîrnite de ultima carte citită, de o piesă de teatru sau de un concert recent audiat Deoa­rece conversaţia beneficiază, cum vom vedea, de numeroa­se virtuţi formative, nu e în­tâmplător faptul că necesitatea acestui schimb de păreri se face resimţită tocmai în acea­stă importantă perioadă a for­mării noastre intelectuale A­­vîntîndu-te într-o dispută se­rioasă şi apărîndu-ţi propriul punct de vedere, înveţi ca să zic aşa, „din mers“ toate le­gile elementare ale retoricii. Necesitatea de a te face înţeles de cel căruia i te adrese­zi te obligă să gîndeşti, să te ex­primi logic, clar şi fluent Este ca deosebirea între felul cum îţi notezi ceva „pentru tine“ (prescurtat, eliptic, neciteţ), şi modul în care ţi se cere să scrii cînd rîndurile se adre­sează altcuiva. Căutînd în to­iul unei discuţii aprinse, cu­vîntul cel mai potrivit, for­mula cea mai explicită, nu o dată ţi se clarifică ideile pro­prii, descoperi căi şi perspec­tive noi de rezolvare şi argu­mentare. Majoritatea discuţiilor por­nesc de obicei de la idei şi teze contradictorii. Consoli­darea propriei poziţii teore­tice prespune o părere proprie la care nu se poate ajunge insă decit pe baza gîndirii indepen­dente, a dezvoltării spiritului de opinie. In acelaşi timp, e­­fortul de a sesiza greşelile şi inadvertenţele în argumenta­rea celuilalt, erorile sale de informare, duce la dezvolta­rea şi ascuţirea spiritului cri­tic. Conversaţia mai presu­pune toleranţă, respectarea o­­piniei celuilalt, şi, de aseme­nea, obiectivitate şi modestie, recunoaşterea că şi altcineva în afară de tine poate avea dreptate, tăria de a renunţa la vechile idei în faţa superio­rităţii argumentării adverse. Apoi, avîntarea pe terenul de luptă a turnirurilor teoretice presupune stăpînirea perfectă a armelor de luptă — noţiu­nile. Conversaţia te obligă în permanenţă la cunoaşterea exactă a sensului cuvîntului folosit, la corectarea accepţii­lor inexacte pe care le acor­dăm unor noţiuni în cadrul limbajului propriu. Nu degea­ba, Voltaire, acest neîntrecut spadasin al verbului, îşi pre­venea adversarul „Dacă vrei să discuţi cu mine, precizea­­ză-ţi termenii . De altfel nici ideile de faţă, despre rolul şi importanţa conversaţiei, nu s-ar fi constituit în forma a­­ceasta explicită dacă autorul nu s-ar fi avîntat cîndva in­tr-o dispută în contradictoriu pe tema respectivă Va fi reu­şit el oare atunci să-l con­vingă pe preopinentul său că deşi „verba volant", ea via­ţă pe aripile ei gindirea pînă la altitudinea necesară descope­ririi unor perspective şi ori­zonturi noi . Dacă da, atunci verba „manent“ ! VICTOR MAŞEK

Next