Scînteia Tineretului, noiembrie 1966 (Anul 22, nr. 5428-5453)
1966-11-01 / nr. 5428
ARTICOLE® REPORTAJE © RECENZII INIŢIATIVA II Deseori am citit în diferite materiale referitoare la munca organizaţiei noastre, în- I demnul de a avea cît mai I multă iniţiativă. Am stat şi m-am gîndit: ce trebuie să în- I ţeleg eu, ca secretar al unei ■ organizaţii de bază U.T.C., prin cuvîntul „iniţiativă“. Ex- J perienţa organizaţiei noastre de bază U.T.C m-a determi- g nat să mă opresc asupra a două aspecte. Mai întâi există sensul de iniţiativă care se re- I feră la modul în care sunt | transpuse în viaţă diferite acţiuni stabilite în comun de I adunarea generală. Numai | manifestînd iniţiativă, perseverând, ţinînd seama de sco- I pul propus şi de sprijinul pe I care-l ai din partea uteciştilor , poţi îndeplini în bune condi- | ţii o sarcină. După cum * există şi un alt aspect, cel al iniţierii permanente de noi ac- I tivităţi, care să corespundă cît mai bine preocupărilor şi problemelor specifice colecti- I pului de utecişti. Mă voi referi la citeva aspecte concrete din organizaţia I noastră de bază U.T.C In organizaţia noastră de bază din 42 de utecişti 27 sint I fete (9 necăsătorite şi 18 că- I sătorite). Aşa stînd lucrurile , am socotit că este necesar să I iniţiem o seamă de activităţi I potrivit specificului fiecărei categorii de tinere. Pentru ti- nerele căsătorite — de pildă — am organizat, împreună cu comisia de femei din comună, * un cerc de citit; de asemenea, I le-am mobilizat să participe I la lectoratul femeilor în care * au fost prezentate mai multe I expuneri pe tema: „Cum să ne creştem copiii" O perioadă de vreme ne-am complăcut în situaţia de a şti că la sediul cooperativei I agricole de producţie avem un televizor care, însă din păcate, nu era folosit. Conducerea I cooperativei a acceptat propu- nerea noastră de a-l instala la căminul cultural. Acum a proape că nu există zi în care zeci de tineri să nu urmărească cu interes progra- I mele de televiziune. M-aş referi însă în mod special la o acţiune iniţiată I în comuna noastră şi care a fost apreciată. In fiecare an pleacă din comună spre dife- ■ rite şcoli medii ori de învăţă- | mint superior un număr de tineri. Sunt tineri născuţi şi I crescuţi în comuna noastră, care în cîţiva ani de zile vor deveni specialişti. Biroul nos- I tru U.T.C. s-a gîndit: oare n-ar fi bine ca la plecare să creăm un moment festiv, să le urăm acestor tineri succes în pregătirea lor, şi să-l în- I demnăm ca după terminare, I potrivit necesităţilor, să se re- întoarcă şi să lucreze in CO■ I mana lor de baştină ? Ideea * odată enunţată, toată organi- I zaţia de bază U.T.C. s-a simţit I mobilizată. Astfel în toamna I acestui an am organizat La că- | minul cultural o frumoasă serbare consacrată celor 12 ti- I nen care au plecat în spre " şcoli medii, pedagogice şi fa- I cultăţi. Din partea biroului I U.T.C., atît eu cît ?i Ion To- * miţă, locţiitorul secretarului I U.T.C. le-am urat drum bun I in viaţă şi i-am îndemnat să se pregătească temeinic, po- Irivit marilor cerinţe ale ţării. A luat cuvîntul şi Ma- Iria Savu care a intrat la Facultatea de medicină din Cluj, I şi care ne-a promis că nu va I uita această reuniune din co- i muna noastră şi că atunci cînd I va termina se va gîndi la nevoile comunei. A urmat un I frumos program artistic, după care am dansat şi ne-am distrat pînă seara tîrziu. O ultimă remarcă. in mo- » mentul de faţă ne preocupăm ca toţi tinerii din organizaţia noastră de bază U.T.C. să înveţe poezii şi cîntece patriotice. Pentru că nu e firesc ca ■ un tinăr să nu ştie să evite I ori să recite I O altă iniţiativă I ar fi... dar în materie de ini- •ţiative, nu poate exista plani- | ficare. Viaţa de fiecare zi in- . seamnă spre descoperirea ne- I încetată a unor acţiuni interesante care să-i atragă pe I tineri şi să contribuie din plin l la educaţia lor. I MIHAI BIRKI secretarul organizaţiei de bază U.T.C. din cooperativa agricolă de producţie Pianul de Jos raionul Sebeş RECENZIE S-a încetăţenit de mai multă I vreme în lumea editorilor de I pe alte meleaguri o expresie menită să sugereze plastic un I mare succes de editură, în- I ţelegîndu-se însă prin acest succes mai puţin şi uneori de- I loc beneficiul material reali- I zat, ci mai mult şi adesea în întregime ecoul neobişnuit I stîrnit de apariţia unei lucrări de real prestigiu O atare lucrare este denumită de editori „carte-magnet“. îmi mărturisesc aici deplina satisfacţie de a fi citit, apă- I rută recent la noi, o aseme-nea carte investită cu o excepţională forţă de atracţie, o „carte-magnet" în sensul larg, figurativ, dar şi în cel mai propriu al cuvîntului, a-I fectînd, o spun fără teamă de exagerare. însuşi fenomenul fizic cunoscut sub numele deI magnetism şi care se răsfrînge în senzaţia, continuată mult I timp după terminarea lecturii, că-ţi este imposibil să-ţi desprinzi mîinile de pe ea, dege-I tele căutînd încă apropierea hîrtiei, stăruind să rămînă pe file, chemînd privirea la o nouă lectură Mă refer la car- I tea intitulată „Amintiri despre anii de şcoală“ tipărită de Editura Politică, culegere de articole publicate Iniţial în ,,Scînteia tineretului“ Atracţia începe de la copertă, în locul unei semnături, descoperim peste 40. Cartea, de numai 200 de pagini, are peste 40 de autori şi fiecare dintre aceştia a onorat cu autoritatea numelui său zeci, unii chiar sute de lucrări, opera tuturor la un loc însumînd zeci de mii de pagini, acoperind rafturile unei întregi biblioteci... Ne emoţionează, înainte de a citi măcar un singur rînd, însăşi ideea unei asemenea cărţi , un număr impresionant de academicieni, profesori, oameni de ştiinţă şi cultură, oameni ale căror nume le rostim cu un înalt respect pentru opera lor intrată în zestrea de aur a spiritualităţii româneşti, în fondul de aur al gîndirii umane în genere, împărtăşesc elevilor de azi — şi azi, la noi, cine nu-i, ori nu se consideră elev! — momente din propria lor viaţă de şcolari, intitulînd modest „amintiri“ ceea ce, apoi, lectura lor ne va determina să numim splendide modele de viaţă, nobile şi generoase poveţe, patetice chemări spre ţărmul fericitei Arcadii — tinereţea trăită înflăcărat, receptiv, demn, pasionant. Vorbesc în faţa elevilor de azi, ne vorbesc nouă, tuturor, despre propria lor adolescentă, oameni care au trăit această vîrstă cu sentimentul profund că ea reprezintă perioada hotărîtoare a formării unui destin, cheia de boltă a întregului edificiu uman năzuind spre împlinire. Și argumentul suprem al aacestui adevăr ni-l oferă atît evenimentele povestite, nararea unor întîmplări și atitudini reprezentative pentru adolescentul care a fost, odată, cu zeci de ani în urmă, fiecare dintre prestigioşii savanţi, academicieni, oameni de ştiinţă şi cultură de azi, cît şi, dacă nu chiar mai ales, faptul că o asemenea concepţie însuşită în anii tinereţii a rodit exemplar, cei care i-au fost credincioşi au cunoscut satisfacţia unei împliniri care le-a permis valorificarea maximă a personalităţii, a capacităţii de creaţie şi care îi situiază, în societatea noastră, în piscul admiraţiei şi stimei unanime. Unul dintre venerabili academicieni, semnatari ai acestor amintiri spunea cu un alt prilej : „A fi militant comunist înseamnă, pe lîngă nenumărate alte virtuţi, spiritul care realizează o perfectă concordanţă între vorbe şi fapte, faptele dîndu-i comunistului prestigiul moral, certitudinea că vorbele sale înflăcărate le vor preface şi alţii, tot mai mulţi alţii în fapte“. în această carte toate poveţile au acoperirea faptelor, fiecare sfat adresat tinerilor poartă girul Octav Panculaşi unor oameni ce au trăit în tinereţea lor o experienţă de viaţă care îi îndreptăţesc s-o prezinte ca pe un bun cîştigat definitor pentru evoluţia civilizaţiei româneşti, a şcolii şi intelectualităţii noastre în genere, pilduitor act de tradiţie, prilej de necontenită emulaţie pentru elevii de azi O „carte-magnet“. O carte hărăzită să atragă spre înţelepte răspunsuri miile de întrebări ale adolescenţilor noştri. Şi poate că primele ei poveţe sînt generate tocmai de aceste mii de semne de întrebare însoţind vîrsta şcolii Iată-le : „Să ne bucurăm atunci cînd fulgerele întrebărilor ne înviorează cugetul. Cu cît ştii mai mult, cu atît te întrebi mai mult, fiindcă cunoaşterea este infinită. Şi unul din rezultatele ştiinţei este să te facă să observi că mai ai încă multe lucruri de aflat şi să te îndemne să cercetezi mai departe şi mai adînc“. (Acad. Alexandru Philippide) „Şcoala — un contact multilateral cu universul infinit de cunoştinţe“. (Acad. Emil Petrovici) „Vîrsta anilor de şcoală este etapa în care ţi se cere să ai zeci de antene prin care să poţi recepta simfonia vieţii, a ştiinţei, a culturii, a marilor înţelegeri contemporane“. (Acad. Ştefan Milcu) „A învăţat a fi profund“ (Acad. Emil Condurachi). Dar cum să ajungi la bucuria necontenitei cercetări, cum să realizezi „contactul multilateral cu universul infinit de cunoştinţe“, cum să recepţionezi „simfonia vieţii“, cum să devii un om profund ? „Lucrul cel mai de preţ din viaţă, condiţia esenţială a oricărei desăvîrşiri personale: felul de a concepe munca ca o necesitate vitală ; pasiunea lucrului bine făcut“ (Acad. Andrei Oţetea) „Personalitatea se afirmă şi se dezvoltă mai ales atunci cînd eşti pus în situaţia să-ţi faci singur programul şi să alegi ; înclinaţiile naturale, adevărata vocaţie, se vor defini în felul acesta cu un ceas mai devreme“ (Acad. George Oprescu) „După ce ai uitat totul, ceea ce îţi rămîne este cultura generală. Dar rămîne, intr-adevăr, ceva considerabil din punct de vedere intelectual ! Rămîne o metodă de gîndire, de lucru, rămîne o metodă de acţiune, rămîne mai ales o receptivitate la prefacerile continue ale ştiinţei, ale vieţii şi societăţii“ (Acad. Miron Nicolescu) „în limbajul unor elevi, de obicei al abonaţilor la note mici, noi puteam apărea ca tocilari, pentru că nu lăsam să treacă nimic pe lîngă noi fără a dori să înţelegem, să cercetăm, să investigăm. Cu riscul însă de a fi fost consideraţi tocilari, noi ne-am văzut de treabă. Şi cît de bine ne-a prins !“ (Acad. Cristofor Simionescu) „Deprinderea de a învăţa sistematic şi zilnic rămîne, pentru toată viaţa, ca un reflex, ca o necesitate organică" (Prof. univ. dr. docent Valeriu Bologa) „Timpul irosit în tinereţe cu greu mai poate fi recuperat“ (Acad. Horia Hulubei) O „carte-magnet". O carte a mîndriei de a fi elev într-o ţară în care şcoala, prin existenţa ei seculară, a dăruit ştiinţei şi culturii naţionale, năzuinţei omului spre progres, figuri remarcabile de intelectuali, slujind cu fierbinte patriotism tot ceea ce este menit să înaripeze spiritul şi fiinţa umană. O carte continuată astăzi ca răspuns la zecile de solicitări ale elevilor , în coloanele ziarului „Scînteia tineretului“, de către alţi şi,alţi oameni, care au a Ie povesti tinerilor vibraţiile lori amintiri din anii de şcoală... II La Postăvăria română va intra In curlnd In producţie o hală nouă, spaţioasă, dotată cu războaie moderne de ţesut. In fotografie: aspect exterior al Postăvăriei române Foto: AGERPRES Instantaneu la Policlinica de stomatologie a Capitalei (secţia infantilă). Externii anului VI al Facultăţii de stomatologie efectuînd tratamente la elevi Radiografie fără raze „X“ (Urmare din pag I) răţenia trebuie asigurată tot timpul. In unele săli de aşteptare se fumează şi se aruncă resturi de ţigări". Situaţii asemănătoare întîlnim la Spitalul nr. 1 din localitate unde sunt insuficiente instalaţii sanitare. Aceste probleme materiale şi de gospodărire trag cu greu în balanţa condiţiilor de servire sanitară a populaţiei. Iată de ce o structurare a eforturilor sfatului popular orăşenesc, a secţiei sanitare regionale şi altor organe ar fi binevenită. Un medicament preţios: abnegaţia personalului medical Am vizitat zilele trecute policlinica de adulţi din Galaţi. „ Ca de obicei, la intrare am făcut cunoştinţă cu primii salariaţi ai policlinicii , surorile medicale care distribuie bilete de ordine pentru cabinetele interne, chirurgie, ortopedie, cardiologie etc. Am asistat la modul cum erau primiţi şi îndrumaţi pacienţii , se dădeau relaţii în fugă, abia după Insistenţe. Intre cei veniţi să fie consultaţi sînt şi mulţi bătrîni. Se obişnuia pînă nu demult să existe cîteva persoane care să-i conducă pe solicitanţii vîrstnici la cabinetele de care au nevoie. Acum nimeni nu-şi mai aminteşte de acest bun obicei. La serviciul personal al Spitalului nr. 2 facem cunoştinţă cu cîţiva bolnavi din secţia ortopedie. Mecanizatorul Haralambie Fulger, constructorul Vasile Mitache şi alţi cîţiva ne vorbesc cu recunoştinţă despre grija cu care sunt înconjuraţi de surorile medicale Tanta şi Ioana, dar mai cu seamă despre medicul chirurg Dan Popa. Iată însă că alături de lucrătorii medicali cărora le sunt aduse calde mulţumiri se află şi o altă categorie, în ale căror dosare se adună vertiginos deciziile de sancționare. Tînăra asistentă medicală Cornelia Voinescu a fost sancţionată pentru că în două ture de după-amiază nu a dat bolnavilor medicamentele prescrise. O altă asistentă, Georgeta Botezatu, a fost şi ea sancţionată cu îndepărtarea din serviciu pentru neatenţie în administrarea medicamentelor. In dosarul Vasilicăi Gheorghiu am găsit două sancţiuni care vorbesc despre încălcarea dispoziţiunilor privind sterilizarea seringilor, deteriorarea instrumentelor şi părăsirea locului de muncă înainte de ora fixată. La una din sesiunile Sfatului popular al oraşului Galaţi, s-a discutat mult despre alte grave abateri săvîrşite în unele din cele 22 circumscripţii sanitare. Astfel, dr. Elena Iorga (circ. nr. 10) şi asistenta Niculina Roman (circ. nr. 11) manifestă neglijenţă în urmărirea sănătăţii şi dezvoltării copiilor mici De asemenea, încă nu mulţumesc pe nimeni consultaţiile efectuate de medicii R. Leibovici (circ. nr. VIII), V. Mîrzescu (circ nr. VII) şi Ana Atoicescu de la serviciul oftalmologie al policlinicii. Se cuvine făcută o remarcă : multe din cadrele medicale care se comportă astfel sunt tinere. Să fie oare vorba numai de greşeli sau şi de lipsa de educaţie în spiritul corectitudinii de care trebuie să dea dovadă în serviciu ? In acest sens, organizaţiile U.T.C. desfăşoară o slabă muncă de educaţie cetăţenească. Se impune o mai virulentă admonestare a atitudinilor iresponsabile. Cazuri de felul celor arătate mai sus trebuie să fie încredinţate acţiunii curative a opiniei colective, combativitatea acesteia constituind cel mai eficace medicament pentru îmbunătăţirea concepţiilor şi atitudinilor bolnave de iresponsabilitate . Policlinicile raionale nu sunt centre de triere O vizită prin principalele policlinici clujene ne îndreaptă atenţia asupra sălilor de aşteptare. Un număr mare de oameni aşteaptă ore în şir momentul cînd urmează să intre în cabinetul medicului. Faptul nu e incidental, ci aproape permanent. Pentru un simplu certificat medical sau aviz epidemiologic necesar la şcoală sau la serviciu e nevoie de două sau chiar de trei zile. Alteori, trimiterea unui bolnav la policlinică sau spital e făcută de către circumscripţii, neglijent. Valeria Fleşeru din Turda a sosit în Cluj pentru internarea în 20 septembrie, orele 12.10. Deoarece internări se fac numai pînă la ora 12 n-a reuşit să se spitalizeze. A doua zi a trebuit să reziste mai multor formalităţi pentru că la Policlinica din Turda n-a fost informată despre actele necesare unei internări. Aşteptîndu-şi rîndul în faţa cabinetului de psihiatrie, timp de aproape 3 ore cu foaia de internare în mînă, nu a fost primită de medic la consultare pentru motivul că nu luase număr de ordine. Cazuri asemănătoare se întîlnesc des. Afluenţa mare de pacienţi la policlinicile clujene are şi o altă explicaţie. Circa 25 la sută din cei consultaţi zilnic şi 50 la sută din cei internaţi în spitale nu au domiciliul în oraşul Cluj. Normal, consultarea cetăţenilor veniţi din provincie se face pe baza unui bilet de trimitere. In multe cazuri însă acest bilet de trimitere nu există Medicul specialist constată că astfel de solicitanţi sunt sănătoşi sau suferă de afecţiuni neînsemnate, uşor de vindecat la orice circumscripţie sanitară Acest fapt produce serioase perturbări în deservirea medicală a clujenilor şi chiar în aprovizionarea cu unele medicamente. Să luăm numai un exemplu. Am raportat numărul de persoane consultate la Policlinica nr. 1 în ziua de 21 septembrie, la numărul de medici și la timpul de muncă eficient al acestora. Pentru fiecare pacient, medicilor le-au fost la îndemînă numai 5—7 minute pentru consultaţie. Adăugăm că, în aceeaşi zi la policlinica amintită s-au făcut tratamente unui număr de peste 300 pacienţi „In Cluj, ne informator. dr EUGEN MARINCA - şeful secţiei orăşeneşti de sănătate — urmează să se construiască o modernă policlinică care ne va ajuta să rezolvăm multe dintre problemele care acum ne creează greutăţi Peste puţin timp se va da în folosinţă un sanatoriu reumatologie Pînă atunci însă e necesară o mai accentuată răspundere a cadrelor medicale din policlinicile raionale în selectarea cetăţenilor pe care-i trimit la noi". Moment inaugural BAIA MARE (de la corespondentul nostru). Duminică dimineaţa cele 3 universităţi populare ale Maramureşului de la Baia Mare, Satu Mare şi Sighetul Marmaţiei şi-au deschis porţile în mod festiv. Prin diversitatea tematică a cursurilor înscrise în program cele trei universităţi se adresează celor mai diferite categorii de oameni ai muncii. Universitatea populară din Baia Mare, de exemplu, a înregistrat pînă în prezent peste 600 de amatori pentru toate cele 7 cursuri ale sale, care cuprind domenii însemnate ale cunoaşterii umane. Colţ din Muzeul Satului. Clădire din secolul XIX VERBA VOLANT? Desconsiderarea cuvîntului rostit, în raport cu cel scris, este mai degrabă o prejudecată a timpurilor moderne. Fixarea grafică a ideilor, genial mijloc de tezaurizare a cunoaşterii, a devenit obiect de adulaţie absolută abia la moraliştii şi gînditorii Renaşterii (continuînd cu Montaigne, la Bruyere şi Saint Beuve), reacţie firească faţă de verbiajul steril al controverselor scolasticei medievale. Ei au decretat vorba plebee conferind scrisului rangul aristocratic de „instrument al inteligenţei“ şi „ambasador al prezentului în viitor“ iar dictonul latin : „Verba volant, scripta manent" a devenit deviza înscrisă pe steagul luptei lor împotriva verbiajului de orice fel. S-a făcut astfel, prin trecerea în cealaltă extremă întîia nedreptate cuvîntului, acest prim vehicul de circulaţie a ideilor, nedreptate perpetuată în parte, pînă azi. Intîlnim încă, nu rareori, oameni care, cu un aer de arogantă superioritate sînt gata să condamne și să eticheteze drept „palavragiu" pe oricine își „pierde“ mai mult de cinci minute stînd de vorbă. O scurtă privire în istoria culturii umane le-ar arăta însă cît de obtuz şi unilateral este punctul lor de vedere. Dar obtuzitatea spirituală şi informaţia culturală nu fac, de regulă, casă bună împreună. Filozofii Greciei antice au fost printre primii care au atras atenţia că, deşi, spre deosebire de scris, vorbirea nu capitalizează cunoaşterea, ea are totuşi rolul covîrşitor de a face să circule şi să prindă viaţă acest capital. Conversaţia, prilej de scurtcircuitate a ideilor, era considerată de înţelepţii academiei platoniciene drept un înalt act de cultură, o reală şi efervescentă activitate spirituală. Este momentul să arătăm mai precis ce înţelegem prin conversaţie, prin dispută şi să facem disocierile necesare de celelalte specii ale graiului articulat, precum inofensiva flecăreală cotidiană. Flecăreala, în sens de conversaţie uşoară, banală, fără pretenţie intelectuală, îşi justifică în parte rolul social ca liant, ce face posibilă legarea, in primă fază, a unor relaţii de amiciţie, deschizînd, ca şi zîmbetul, psihicul uman pentru comunicare. Cred că nici Einstein nu făcea cunoştinţă cu cineva expunându-i principalele teze ale teoriei relativităţii. Oamenii nu sunt nişte automate emiţătoare de idei şi nimeni nu poate emite o teză la fiece frază rostită. Flecăreala devine însă un pericol social atunci cînd se transformă în unicul mod de manifestare spirituală a individului. Există, din nefericire, unii oameni care se nasc şi mor fără a fi purtat o singură discuţie adevărată în viaţa lor, dar avînd părerea contrarie, tocmai pentru că ei confundă flecăreala cu conversaţia. Sînt cei care nu gîndesc niciodată în adevăratul sens a! cuvîntului, cei care se mulţumesc să reproducă idei sau pseudo-idei prinse din zbor. Jonglînd cu părerile altora şi convinşi că discută, ei nu fac decit să flecărească. Spre deosebire, conversaţia reprezintă schimb de idei, deci de valori culturale. Discuţiile aprinse în jurul unor probleme care ne pasionează, cînd uităm ţigara în colţul gurii şi ni se răceşte cafeaua în ceşti, sînt adesea platforme de lansare pentru noi idei şi activităţi creatoare, deschizătoare de noi unghiuri de vedere asupra problemelor abordate Ele ne prilejuiesc un larg schimb de informaţii, ocazia verificării propriilor cunoştinţe şi însuşirea altora noi, fapt observabil mai ales în dialogurile dintre vîrste, cînd partenerul la conversaţie însumează o experienţă de viaţă şi un bagaj de cunoştinţe superioare. Nu întâmplător cînd ne aflăm în faza de contact cu o problemă nouă, de tatonare, simţim nevoia de a sta de vorbă cu cineva, de a schimba impresii, conversaţia menţinîndu-ne în acest caz într-o stare de „tensiune" intelectuală prielnică creaţiei. Ea marchează etapa acumulărilor cantitative, rezolvată calitativ la masa de lucru. Numeroşi oameni de cultură celebri, consemnîndu-şi amintirile din copilărie, au observat că adolescenţa, această vîrstă transfigurată de miracolul cunoaşterii şi viselor avîntate, reprezintă etapa în care au deprins prima oară gustul conversaţiilor, al discuţiilor prelungite. Este vîrsta cînd preferăm adesea unei alte distracţii plimbările lungi în doi cu un prieten, prilej de a schimba gînduri şi impresii stîrnite de ultima carte citită, de o piesă de teatru sau de un concert recent audiat Deoarece conversaţia beneficiază, cum vom vedea, de numeroase virtuţi formative, nu e întâmplător faptul că necesitatea acestui schimb de păreri se face resimţită tocmai în această importantă perioadă a formării noastre intelectuale Avîntîndu-te într-o dispută serioasă şi apărîndu-ţi propriul punct de vedere, înveţi ca să zic aşa, „din mers“ toate legile elementare ale retoricii. Necesitatea de a te face înţeles de cel căruia i te adresezi te obligă să gîndeşti, să te exprimi logic, clar şi fluent Este ca deosebirea între felul cum îţi notezi ceva „pentru tine“ (prescurtat, eliptic, neciteţ), şi modul în care ţi se cere să scrii cînd rîndurile se adresează altcuiva. Căutînd în toiul unei discuţii aprinse, cuvîntul cel mai potrivit, formula cea mai explicită, nu o dată ţi se clarifică ideile proprii, descoperi căi şi perspective noi de rezolvare şi argumentare. Majoritatea discuţiilor pornesc de obicei de la idei şi teze contradictorii. Consolidarea propriei poziţii teoretice prespune o părere proprie la care nu se poate ajunge insă decit pe baza gîndirii independente, a dezvoltării spiritului de opinie. In acelaşi timp, efortul de a sesiza greşelile şi inadvertenţele în argumentarea celuilalt, erorile sale de informare, duce la dezvoltarea şi ascuţirea spiritului critic. Conversaţia mai presupune toleranţă, respectarea opiniei celuilalt, şi, de asemenea, obiectivitate şi modestie, recunoaşterea că şi altcineva în afară de tine poate avea dreptate, tăria de a renunţa la vechile idei în faţa superiorităţii argumentării adverse. Apoi, avîntarea pe terenul de luptă a turnirurilor teoretice presupune stăpînirea perfectă a armelor de luptă — noţiunile. Conversaţia te obligă în permanenţă la cunoaşterea exactă a sensului cuvîntului folosit, la corectarea accepţiilor inexacte pe care le acordăm unor noţiuni în cadrul limbajului propriu. Nu degeaba, Voltaire, acest neîntrecut spadasin al verbului, îşi prevenea adversarul „Dacă vrei să discuţi cu mine, precizează-ţi termenii . De altfel nici ideile de faţă, despre rolul şi importanţa conversaţiei, nu s-ar fi constituit în forma aceasta explicită dacă autorul nu s-ar fi avîntat cîndva intr-o dispută în contradictoriu pe tema respectivă Va fi reuşit el oare atunci să-l convingă pe preopinentul său că deşi „verba volant", ea viaţă pe aripile ei gindirea pînă la altitudinea necesară descoperirii unor perspective şi orizonturi noi . Dacă da, atunci verba „manent“ ! VICTOR MAŞEK