Scînteia Tineretului, octombrie 1967 (Anul 23, nr. 5711-5736)

1967-10-01 / nr. 5711

ARTICOLE REPORTAJE ÎNSEMNĂRI CINE iMBÂTRINEŞTE Motru e un oraş tinăr, încă în plină construcţie, oraş modern, ţară periferii şi discordanţe, alcătuit dintr-un pilc unitar de blocuri noi, gindit armonizate, aspectuos realizate. Motru e un oraş tinăr şi prin populaţia sa, din cei circa 8 000 locuitori, jumătate sunt tineri, poposiţi din toată ţara pentru a scoate la lumină bogăţia de cărbune aflată aici, în măruntaiele pămîntului de la poalele dealurilor oltene. Cei mai tineri motreni sînt, desigur, burlaci şi locuiesc într-un bloc de garsoniere — D. 1. — care-şi înalţă eleganta siluetă albastră din beton şi sticlă în plin centrul oraşului. Cînd te apropii însă, senzaţia de nou e izbită în plin de geamul spart al uşii de la intrare ; cînd pătrunzi înăuntru descoperi, străbătînd culoarele, sonerii smulse, din care atîrnă jalnic un fir, întrerupătoare inexistente, instalaţia electrică defectă. Batem la prima uşă şi intrăm. Un tînăr, doarme în aerul închis, pe un pat de fier cu cearşafuri aproape negre. Pe jos pare că nu s-a măturat de luni de zile ; parchetul, devenit invizibil, e acoperit de resturi de ţigări, pîine uscată, haine aruncate, hîrtii mototolite. In balcon, o colecţie întreagă de pantofi rupţi. La bucătărie, învălmăşeală de borcane, sticle, resturi de mîncare, vase nespălate. Baia, care nu pare a avea vreo folosinţă, e practic blocată de trei coşuri înalte, încărcate cu gunoi. însoţitorul nostru, I. Bărbulăscu, secretarul comitetului orăşenesc U.T.C., îl trezeşte pe locatarul somnoros, Mihai Moraru, care împarte garsoniera cu H. Stroe, electrician la exploatarea Cireşul (unde este şi... secretar al U.T.C.!). Dau vina unul pe celălalt şi în fapt nu fac nimic nici unul, ci preferă să înoate amîndoi în dezordine şi necurăţenie, pe deasupra distrugînd cu bună ştiinţă avutul obştesc. Fiindcă această garsonieră — dată in folosinţă astă primăvară ! — e pe jumătate distrusă. Intrăm la întmplare intr-o locuinţă de burlaci de la etajul superior. Aici, vrafurile de încălţări rupte şi murdare sunt colecţionate în vestiar; alături, baia spartă, neagră, are instalaţii lipsă. S-au furat. Le „completează“ unul de la altul, cînd au nevoie. Administraţia afirmă senină că 10 la sută dintre garsonierele burlacilor nu mai au, din această pricină, nici o instalaţie completă. Alte cîteva praguri trecute, aceeaşi tristeţe , degradări, de la ferestrele blocului, sparte, pînă la clanţele de la intrare distruse. Plus dezordinea şi neîngrijirea cumplită, mobilierul rudimentar sau inexistent, lenjeria neschimbată de luni de zile. Fostele garsoniere elegante, confortabile, de astă primăvară, arată astăzi pe dinăuntru, ca un sordid azil de noapte , desfigurarea reuşind s-o realizeze înşişi locatarii Bubulete Ion, Ciocnirii Gheorghe, Bucurică Ion şi mulţi, foarte mulţi alţii. Am vizitat, e drept, şi locuinţe bine îngrijite de Marinescu Marian şi Petre Tilvea, am respirat aer proaspăt, civilizaţie şi cultură la Marin Petrea, într-o garsonieră curată, cu mobilă nouă, radio, televizor, ne-am bucurat ochii la etajul fetelor careşi ţin casa orînduită şi îngrijită ca un pahar. Dar din nefericire astfel de oaze sunt rare la D. I., considerat de toţi motrenii „oaia neagră“ a oraşului, blocul tinerilor, îmbătrânit de tineri. Interiorul unei case e oglinda vieţii ordonate sau dezordonate a locatarului, a echilibrului şi orizontului său. Balzac, Proust, Gorki determinau adesea caracterul personajelor prin mediul în care locuiau. Cine sunt, deci, aceşti tineri ? Mulţi dintre ei muncitori harnici, fruntaşi — răspund cu tot respectul, în această privinţă, toate forurile din Motru. Dar — ridică toţi din umeri — „sunt băieţi“, deci nepricepuţi în treburi casnice, veniţi de pretutindeni, încă neobişnuiţi cu toate bunele deprinderi civilizate. Ei abia trebuie să desluşească obligaţiile citadine, şi în consecinţă educaţia civică s-ar impune negreşit... Nimic mai adevărat, dar n-o face nimeni. In august, un activist de la Comitetul regional Oltenia al U.T.C. a discutat cu burlacii de la blocul D. I. despre îndatorirea respectării avutului obştesc şi a obligativităţii bunei întreţineri a locuinţei. întrunirea, unică de acest fel, a avut loc afară, în cîmp, Motru neavind nici măcar un singur club, o singură încăpere unde să se intilnească tineretul. în acest oraş există un mnic cinematograf, deschis de două ori pe săptămînă şi 4 circiumi deschise in fiecare zi. Rezultatul e previzibil. Unde să se facă educaţie civică ? în unanim incriminatul D. I. nu s-a ţinut niciodată o şedinţă de bloc, şi nimeni nu pare a se fi gîndit la utilitatea ei : nici comitetul orăşenesc U.T.C., nici Sfatul popular, nici I.G.D., întreprinderea minieră Motru unde lucrează majoritatea locatarilor. Aşa că a fost exclus orice prilej de a fi popularizaţi atît cei ordonaţi cît şi „boemii“. Şi unii şi alţii sînt ştiuţi numai din zvon public şi nimeni n-are nimic nici cu unii, nici cu alţii. Indefinitiv, educaţia civică se face şi cu mijloace restrictive: dacă întreprinderea de gospodărie orăşenească Motru şi Sfatul popular sunt încunoştiinţate de starea garsonierelor de la D. I., de ce nu iau măsuri penalizatoare, care să meargă pentru cei recalcitranţi pînă la evacuare ? I.G.O., ca şi Sfatul popular se mulţumesc însă cu relatări constatative şi cu încasarea chiriilor. Iniţial I.G.O. plătea 15 femei de serviciu, în două schimburi, care asigurau curăţenia şi în interiorul garsonierelor Sfatul popular regional Craiova a dispus desfiinţarea acestor posturi, deşi e practic SPORTUL- şcoală (Urmare din pag. 1) Franţei, fondator şi preşedinte de onoare al Uniunii sindicale a ziariştilor sportivi din Franţa, dl. Levitan desfăşoară o fructuoasă activitate pe tărîmul presei sportive. Ieri dimineaţă, în holul hotelului Athenee Palace, domnia sa a avut amabilitatea să acorde un interviu ziarului nostru. — Care sunt principalele obiective şi preocupări ale A.I.P.S. ? — Dorim ca prin activitatea asociaţiei noastre, să contribuim la o mai bună înţelegere între popoare. Sportul este, prin excelenţă, cel mai bun vehicul care permite tineretului să se întîlnească şi să lege prietenii trainice. Pentru acest ideal, am constituit acum 40 de ani şi mai bine A.I.P.S. (astăzi cuprinde 42 de asociaţii naţionale), şi care, încă de la origine prevedea în statutul său ca toţi membrii să lupte pentru interzicerea oricăror discriminări politice, confesionale şi rasiale. Printre alte preocupări, menţionăm şi pe aceea privind asigurarea celor mai bune condiţii materiale pentru ca membrii ei să se exprime şi să-şi îndeplinească mai bine misiunea pe care o au cu ocazia organizării marilor competiţii internaţionale. — După opinia dv., care consideraţi că e menirea, rolul sportului în educaţia tineretului . — In primul rind, esenţial, cred că sportul este o şcoală a voinţei ; cred, de asemenea, că sportul poate fi o şcoală a loialităţii, a spiritului de dreptate. Apoi, cred că trebuie să-i înveţe pe tineri să trăiască sănătos şi să se depărteze de toate tentaţiile care sunt vizibile, apar la tot pasul şi s dăunătoare echilibrului fizic şi moral al oricărui popor. Cred că trebuie să umplem stadioanele şi să golim cafenelele. — Aţi avut ocazia să vă intilniţi cu reprezentanţi ai presei sportive şi ai Uniunii Ziariştilor, să vizitaţi cîteva localităţi şi baze sportive şi turistice şi, probabil, să vizionaţi unele manifestaţii sportive ; ce impresii v-au lăsat ? — M-am întâlnit cu mulţi confraţi români, care mi s-au părut oameni de mare cultură şi la curent cu toate problemele sportului şi ale presei. Fiind buni cunoscători ai limbii franceze , am avut cu ei discuţii deschise, sincere, de o mare francheţe, ajungînd uneori chiar la controverse aprinse. Vă mărturisesc că aveam o imensă sete de a cunoaşte ţara dv. şi sub aspect turistic. Realizările de la Mamaia, cele de la Braşov, din oraş şi de la Poiana, de pretutindeni sunt extraordinare, impresionante. BLOCUL dovedit că această măsură duce pur şi simplu la degradarea locuinţelor. Toţi tinerii cu care am discutat cer cu insistenţă reangajarea de către I.G.O. a femeilor de serviciu pentru curăţenia din interior, plătibile dintr-un surplus de taxă de întreţinere, pe care ei s-ar obliga s-o achite. I.G.O., sceptic, afirmă că burlacii de la D. I. nu plătesc la timp nici chiriile, dar asemenea taxe suplimentare ! Chiar dacă în parte — dar numai în parte — e adevărat, soluţia se impune însă a fi încercată din nou, mai ales că burlacii au făcut acum către Sfatul popular regional o petiţie colectivă în acest sens, care, să sperăm că înseamnă nu numai o cerere, ci şi un angajament. Deşi, fireşte, răspunderea pentru buna şi civilizata întreţinere a locuinţelor revine în primul rînd locatarilor — alături de munca educativă susţinută şi eficientă ce revine organizaţiilor U.T.C. respective — devin neapărat necesare măsurile de ordin administrativ-gospodăresc al forurilor competente din Motru nu numai pentru apărarea avutului obştesc, dar şi pentru cel spiritual al tinerilor lui locatari. Fiindcă dacă locul în care trăim ne exprimă, el totodată ne determină, ambianţa locuinţei punîndu-şi amprenta puternică asupra conduitei gene- rale, mai ales cînd e vorba de tineret. VIORICA TANASESCU Funie aeriană Oază exotică în Carpați. Băile Felix reprezintă o atracție permanentă. LA MASA SAU LA BAR ? Adeseori, în restaurante, întîlneşti următorul anunţ: „Nu servim la bar“. Sînt şi restaurante unde eşti servit numai la bar şi altele unde, şi la masă şi la bar, tot degeaba aştepţi. E cazul restaurantului din gara Tecuci-Sud. Mai întîi ospătarul a spus că serveşte la bar, apoi că face acest lucru la masă. După o oră clienţii au servit berea în tren. Şi cum corespondentul voluntar nu a găsit cutia pentru sugestii şi reclamaţii să pună întrebarea care-i frămînta o facem noi... Civilizat, clienţii sunt serviţi la mese, mai puţin civilizate sau chiar de loc, sînt serviţi la bar. Intrucît dv. nu aţi folosit niciuna din aceste două variante comunicatine pe care o alegeţi. SALUTĂRI DIN VITEZĂ Conducătorii auto Ştefan Drăghici şi Costică Nistor de la I.C.I.L. Brăila erau buni prieteni. Chiar dacă se întîlneau de 10 ori pe zi se salutau. Şi iată-i pe cei doi prieteni întîlnindu-se cu maşinile pe şoseaua ce duce la Măxineni. A început o întrecere de toată frumuseţea. Cînd ajungeau unul lîngă altul îşi trimiteau invariabil acelaşi salut: „Hai noroc !“. O dată de două ori, de zece ori, pînă cînd în loc de noroc, au avut ghinion , au lovit maşinile aducînd întreprinderii serioase pagube materiale. Şi acum se întîlnesc de 10 ori pe zi, dar nu se mai salută. Şi chiar dacă cîta timp nu primeşte răspuns. Se pune fireasca întrebare : tovarăşi de la spitalul din Oraviţa, ce vechime trebuie să aibă o cerere pentru o simplă adeverinţă ? E O CONFUZIE... Redacţia ziarului nostru a trimis Oficiului PTTR raion Rm. Vâlcea o scris ca-s-ar mai adresa salutul „Hai noroc“ tot nu-l au, că trebuie să plătească. AŞTEPTAM RĂSPUNS Tovarăşa Sîrbu Maria a lucrat o anumită perioadă de timp la spitalul din Oraviţa. Acum e salariată a unui spital din Tr. Severin. De două luni solicită spitalului din Oraviţa o adeverinţă de vechime fiindu-i necesară pentru cartea de muncă şi tot de ore a unui corespondent voluntar din comuna Muereasca în care se reclama faptul că ziarele sunt distribuite cu intîrziere abonaţilor. Am primit răspunsul oficiului cu pricina din care aflăm că intr-adevăr ziarele sint difuzate cu întîrziere de către factorul poştal. Atît şi nimic mai mult. Bine, dar asta ştiam şi noi. Ce nu ştiam — şi vroiam să aflăm de la conducerea sus-numitului oficiu — erau ce măsuri s-au luat cu factorul poştal respectiv, ce intenţii există pentru îmbunătăţirea generală a difuzării presei în raionul respectiv. Dacă dv. aţi făcut o confuzie (considerînd că noi dorim pur şi simplu un schimb de scrisori), vă dăm posibilitatea s-o corectaţi şi aşteptăm un alt răspuns. NU FIŢI INDISCRET ! Un corespondent din Craiova ne-a trimis o scrisoare însoţită de o fotografie. Mai întîi scrisoarea. Corespondentul e revoltat de faptul că doi tineri (fata a reuşit să fie identificată în persoana unei ţesătoare) se sărutau... în parc, ceea ce constituie — după ei — un act foarte grav. Fotografia reprezintă pe cei doi tineri intenționînd să se sărute. Ne pare foarte rău, dar sărutatul nu poate fi interzis, iar în ceea ce-1 privește pe corespondent nu i-ar strica dacă ar fi mai indiscret. GH. NEAGU (după scrisorile corespondenţilor voluntari : Valentin Mihalache, Ion Marin, S. Maria, Niculae Negulescu). CURIER 1 CETĂȚENESC. 4 Se poate cunoaşte omul după preocupări, după modul cum munceşte, cum se comportă în societate şi familie, după prietenii pe care şi-i alege dar se mai poate cunoaşte după felul cum înţelege el să se bucure de timpul lui liber, să se destindă, să nuda, — şi aceasta denotă în bună măsură gradul lui de evoluţie, caracterul, sensibilitatea. Nu întîmplător unii preferă invariabil un anumit soi de distracţie... ...Dostoievski dorind să analizeze mai complex un personal, întrerupe naraţiunea pentru a dezvolta într-un eseu observaţiile sale asupra cunoaşterii individului, a caracterului său după felul cum rîde. El spune că rîsul nu se învaţă, e un dar înnăscut şi, tot ce poţi face în această privinţă este să te reeduci, să-ţi desăvîrşeşti caracterul, să-ţi învingi pornirile urîte pentru ca rîsul tău să devină mai frumos. Gluma, voioşia e un atribuit al sociabilităţii. Nu poate rîde nimeni de unul singur, fără să-şi îngrijoreze familia. încă nu s-a inventat un joc distractiv care să-ţi permită să rîzi de unul singur. Omul, dacă nu are, îşi creează prilejuri de a se distra, de a se destinde — jocu- rile apropie si împrietenesc oamenii, le solicită imaginaţia, isteţimea, îi face să se simtă în lumină, înconjuraţi de prieteni. Numeroasele melodii săltăreţe trecute în jocuri şi jocuri trecute în culoare, pe smalţuri şi pe scoarţe şotiile, snoavele, şezătorile arată că ştim să ne bucurăm, să glumim, ştim să facem sărbătoare din timpul nostru liber. A rîde înseamnă să fii mereu mai aproape de viaţă şi, aceasta, pentru tineret, este firesc şi spontan ca hîrjoana mînjilor lovind cu copita în cer. O distracţie bine aleasă înseamnă în acelaşi timp informare, gimnastică spirituală, instruire. Intîlnim însă case de cultură şi cămine culturale unde dansurile şi jocurile distractive sînt o sarcină ca oricare alta, de aceea sînt făcute fără chef, în pripă, bătrîneşte şi formal, uitînd să se impună o ţinută şi o comportare civilizată, nu se iniţiază jocuri în stare să antreneze pe participanţi, să-i apropie, să le înlesnească dialoguri elevate. Citeodată, pur şi simplu, sunt interzise asemenea acţiuni pe motiv că unii tineri n-au venit la muncă voluntară, sau că o asemenea acţiune ar deteriora mobilierul. Am văzut în Constanţa tineri care în timpul lor liber se deconectează pe unde apucă , în parc, pe scări mai puţin aglomerate ori unde şi cu ce au la îndemînă: chitare, table, cărţi de joc etc. Se întîmplă Cam aşa : dai inşi încep rostogolirea zarurilor pe lemnul cutiei de salcîm care face acel zgomot plăcut tablagiilor de pretutindeni şi la auzul căruia se adună în cerc şi alţi inşi. După ce am asistat vreme de o jumătate de oră la cîteva partide m-am dus la un tovarăş de la Comitetul pentru cultură şi artă din Constanţa. Tocmai pleca. L-am oprit în faţa statuii lui Ovidiu, din faţa sfatului popular, care mi se părea că şopteşte din „Tristele“ (scrise pe aceste meleaguri). „Ce-mi puteţi spune în legătură cu casa de cultură ?“ „Care ?“ „A oraşului Constanţa“ „N-avem“ „De ce ?“ „întrebaţi C.S.P.-ul. S-a propus concret în repetate rînduri şi s-a respins. Şi C.S.C.A.-ul susţine că in oraşele mari nu ar fi nevoie...“ „Cine de la C.S.C.A.“ „E de ajuns atît, se ştiu ei între ei“ „Cam citi tineri aveţi în oraş?“ „28—30 000“ „Şi ce fac, cum se distrează oamenii aceştia ?“ „După cum mă întrebaţi, văd că ştiţi : cum pot şi ei, dacă n-au cum să intre în sfera de influenţă a unei distracţii organizate ? Mai facem cu ocazia unor festivităţi dansuri, în faţa Sălii Sporturilor, în planul de investiţii, pînă în 1970 nu este prevăzut decit un singur cinematograf în cartierul Tomis I. Părerea mea este că s-ar putea face o casă de cultură şi printr-o largă acţiune patriotică din 30 000 de tineri o să vină destui să ne ajute. Şi am acoperi, astfel, o parte din cheltuieli, în Mamaia nu se găseşte nici măcar un club , iar o bună parte din cele de pe litoral sunt improvizate. Au dispărut şi acele puncte culturale de la Eforie Nord. „Ce orchestră aveţi ?“ întreb pe directorul unei case de cultură. „O orchestră care se mulţumeşte cu bani mai puţini“. „Cîntă bine ?“ „Cîntă tare. Le-am spus să cînte mai încet dar se antrenează unul pe altul. Fiecare vrea să se audă instrumentul lui. Cel cu tobă îi dovedeşte pe toţi“. „De ce daţi drumul la unii ameţiţi în sală ?“ „Ameţiţi ?... de băutură ? Nu-i cunosc“. „Se ţin drept pînă trec pe uşă“. „Că doar nu-s psiholog !“. Distracţie „Şi ce jocuri distractive aveţi ?“ „în seara asta n-avem") „Nu faceţi in fiecare săptămînă ?“ *.Ei, chiar în fiecare săptămîni... ii obosim. Am făcut unu cu paharu cu apă dar se udă parchetul şi l-am interzis. Mai facem pescuitul sticlelor de bere... mîncăcioşii... le ştie metodistul pe toate“. „Concursuri de dansuri aţi făcut ?“ „Nu, că-i înghesuială şi se bagă toţi“. „De ce nu daţi drumul cît e capacitatea sălii ?“ „Sala are 300 de locuri“. „Cînd e sală de spectacol. Dar cînd e dans ? îi faceţi sardele !“ Trebuie create condiţiile necesare desfăşurării programului de distracţie. O orchestră bună, garderobă, bufet, surprize, aspectul sălii, al oamenilor, întreaga atmosferă să creeze un cadru plăcut şi armonios participanţilor. Organizatorii distracţiei trebuie să fie oameni pricepuţi, talentaţi, culţi, cu fantezie. Măsura şi bunul gust în alegerea melodiilor, a dansurilor, a jocurilor, a glumelor — trebuie să fie imprimată de program. Din petrecere trebuie excluşi indivizii recalcitranţi pentru că „gluma e numai cu gura iar tu şi cu îmbrîncitura“ zice Anton Pann. între oameni grosolani nu te poţi distra, grosolănia alungă distracţia, întrebuinţarea cu folos a timpului liber, a acelor ore strict ale tale, ore în care te poţi dedica nestînjenit preocupărilor tale intime, pasionante, care te cheamă constant, ore în are dorinţa de instruire prin artă, ştiinţă, sport, te fac să întrevezi tainic un strop de desăvîrşire spre care tinzi şi care contagiază întreaga activitate. întrebat, artistul poporului GRIGORE VASILIU-BIRLIC — despre ce înţelege dînsul prin distracţie — ne răspunde : „Este simplu : arta, fie ea literară, teatru, muzică sau plastică, fie veselă sau „serioasă“ trebuie întîi şi întîi să desfete anuntind şi emoţionînd, în ceea ce priveşte teatrul — la care cred că mă pricep mai mult decit la alte arte — consider că acela care-l face, fie că e dramaturg, regizor sau interpret, spre a reuşi să „distreze“ pe spectatori, repet, arauzîndu-i sau emoţionîndu-i, trebuie să-şi îndeplinească meseria cu seriozitate. Omul de teatru care vrea în mod cinstit să-şi distreze superior spectatorii, trebuie să îndeplinească o condiţie esenţială : să nu-şi considere îndeletnicirea lui o simplă distracţie“. Ceea ce se potriveşte, după părerea noastră, şi organizatorilor despre care am vorbit mai sus. COMAN ŞOVA FRONT DE IARNĂ-600 APARTAMENTE PROPRIETATE PERSONALĂ In oraşele Tîrgu Mureş, Miercurea Ciuc şi Odorhei au început lucrările de construcţie la un mare număr de blocuri de locuit proprietate personală, cu un total de peste 300 de apartamente. Noile obiective, prevăzute a avea un grad înalt de confort, constituie front de iarnă pentru constructori, ele urmînd să fie date în folosinţă în prima jumătate a anului viitor. In prezent, arhitecţii tîrgmureşeni execută proiectele unor astfel de blocuri şi pentru restul de aşezări urbane şi staţiuni balneoclimaterice din regiune. IOAN VULCAN Scrisoare către studenţi (Urmare din pag. 1) Beneficiaţi de largi drepturi şi avantaje, aşa cum numai o societate socialistă le poate acorda tineretului ei, şi răspunderile pe care le preluaţi sint■ pe măsura tinereţii voastre, entuziastă, generoasă, plină de avânt, de visuri îndrăzneţe de viitor. Folosiţi-le din plin pentru a vă îmbogăţi ştiinţa şi cultura , acestea nu vin de-a gata de nicăieri, ci se înfiripă în dialogul pasionat cu profesorii voştri, cu cartea, zi de zi, oră de oră, în sălile de curs sau de seminar, în laboratoare şi biblioteci. „Vechiul Heidelberg", romantic şi neangajat, putea exista pe scenă sau, uneori, chiar în realitate, el n-a dat şi nici n-ar fi putut da vreun om care să fi însemnat ceva în viaţa sau în istoria ştiinţei. Studenţia înseamnă muncă perseverentă, sistematică, cu capul propriu, care trebuie, fără îndoială, să acumuleze cunoştinţe, date, formule, dar care trebuie — şi aceasta e esenţialul — să gîndească să ordoneze, să stabilească relaţii, să selecteze — cu un cuvînt să-şi formeze metode de investigaţie, de analiză şi generalizare pe care tînărul să le folosească atît în timpul studiului cît şi mai tîrziu cînd va fi în situaţia să rezolve singur problemele şi să-şi aducă contribuţia la mersul înainte al ştiinţei şi tehnicii. Formaţi-vă de aceea din vreme deprinderile de muncă independentă, informaţi-vă cît mai cuprinzător, in cît mai multe limbi străine, asupra celor ce se petrec în lumea ştiinţifică, dezvoltaţi-vă în spiritul de filtrare critică, pentru a alege griul adevărului de tot ce e neghină C insultaţi-vă continuu cu părinţii voştri sufleteşti, profesorii, folosiţi experienţa bună a „bătrinilor“ din anii superiori, cultivaţi în spirit de prietenie şi colegialitate promovarea schimbului sănătos de opinii în colectivul din care faceţi parte, nu vă rupeţi niciodată de viaţă, de munca harnică a poporului, de înaltele lui aspiraţii Şi nu uitaţi nici o clipă că cinstea de a fi student cl unei şcoli superioare socialiste înseamnă, în instituţie şi în afara ei, obligaţii de ţinută şi comportament care să Vă asigure demnitatea. Nu uitaţi nici o clipă că v-aţi asumat faţă de colectivitate răspunderea de a vă pregăti la nivelul cerinţelor actuale şi de viitor ale specialităţii voastre, să vă fie călăuză indicaţia dată de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. „Astăzi nu mai este nimănui permis să se prezinte în faţa societăţii cu o pregătire mediocră, să se „strecoare" prin viaţă cu un bagaj de cunoştinţe minim. Tumultoasa noastră realitate socială, epoca contemporană — epoca energiei atomice, a ciberneticii, a astronauticii — impun tinerilor să fie bine înarmaţi din punct de vedere ştiinţific, să stăpînească — în domeniul pe care şi l-au ales — tot ceea ce a creat mai de preţ omenirea pe tărîmul cunoaşterii“. Vă adresez din inimă aceste îndemnuri, o dată cu cele mai bune urări de succese în anul universitar pe care-l inaugurăm. Anotimp al maturităţii (Urmare din pag. I) ajutorul podgorenilor vecini, dar este sigur că cele trei generaţii de nărujeni conduşi prin atîtea concursuri de megieşul lor, Chiril Bărbulescu, i-au zis din nou o „corăghiască", o „Horă a lui Gheorghe“ şi un „firtu“ de pe aici, din Vrancea, că au răsunat văile tăcute, de piatră, şi a răzbătut pînă la Dunăre ecoul strigăturii pe ritm . Fetele de la Năruja au obrazul cum e ruja ! Ecourile au poposit aici mai tîrziu, pentru că, în drumul lor, prin părţile Tecuciului au zăbovit cu motiv la hanul „Ocaua lui Cuza" unde fete cu catrinţe şi marame îi fericesc pe drumeţi cu pui la frigare, alăturaţi la nelipsitul mujdei de usturoi, după care vin ulcelele înflorate şi pintecoase. Dar, dincolo de această revărsare dionisiacă, se află traiectoria unor noi destine agreste, in care imaginea bucolică e devalorizată, ea fiind definitiv reintegrată în vigoarea satului românesc contemporan, racordat trainic la circuitul huilei al vitalităţii socialiste. Toamnele citadine se disting şi peste aceste meleaguri ale ţării prin rotunjirea fructelor de aur, prin tot ceea ce minţea, capacitatea de creaţie, inventivitatea şi pasiunea fiecăruia adaugă spectaculos sau anonim la tot ce am zidit pînă in prezent. Iar toate acestea la un loc dau măsura echilibrului de pe rampa căruia sunt lansate noi îndrăzneli în circuitul miraculos al împlinirilor. De pe platoul combinatului siderurgic gălăţean, zilele lui septembrie au primit în dar cota finală — 71,7 metri. — atinsă la furnalul de 1700 m.c. Suspendaţi intre cer şi pămint, cuprinzind cu privirea Bărăganul şi Hercinicii albaştri, sudorii lui Alexandru Veliţi, oameni care au lăsat in urmă aici atîtea „cote finale", vor fi fluturate în semn de bun venit acestui anotimp, pentru ca apoi, fără nostalgii, să zorească spre alte locuri unde să oficieze in continuare logodna profilelor de metal la marile temperaturi ale profesiei şi timpului. Bun venit, anotimp al bilanţurilor, care ne dai măsuri ale bucuriilor contemporane ! ILIE TANASAOIE SUGERĂM! (Urmare din pag. I) și cîteva principii generale implicate în procesul complex al restaurării." Schimbul de opinii fructuos pentru descifrarea exactă a adevărului, ar rămîne însă o stearpă conversaţie publicistică pe o temă dată dacă adevărurile puse în lumină şi soluţiile propuse în numele unei exemplare competenţe ar rămîne fără urmări practice. Căci nu o dată o asemenea dezbatere — şi ziarul nostru a publicat, la timpul cuvenit, numeroase intervenţii în această direcţie — a primit din partea forurilor responsabile simple scrisori de curtoazie în care se recunoşteau neajunsurile semnalate de presă fără insă a-şi găsi cuvenita corespondenţă în remedierea sau valorificarea corespunzătoare a monumentelor împricinate în discuţie. Să sperăm că nu prin primirea unor convenţionale scrisori cu antet se va termina şi această dezbatere iniţiată de revista Tomis şi pe care o apreciem cum se cuvine.