Scînteia Tineretului, aprilie 1969 (Anul 25, nr. 6180-6205)

1969-04-01 / nr. 6180

ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI ANUL XXV, SERIA II NR. 6180 6 PAGINI - 30 BANI Proletari din toate ţările, uniţi-vă! COMUNIST MARȚI 1 APRILIE 1969 O ÎNTREBARE DE MARE ACTUALITATE PENTRU ŞANTIERELE DE CONSTRUCŢII DIN TIMIŞOARA CIND VOR FI RECUPERATE * RĂMÎNERILE IN URMĂ ? : Începute în luna mai a a­­nului trecut, lucrările de ex­tindere a Uzinei de apă nr. 2 din Timişoara — etapa a lll-a — întregistrau la data de 28 februarie o rămînere in urmă, faţă de graficele de execuţie, de 45 zile. Deşi toate obiec­tivele prevăzute în plan sunt atacate, neasigurarea frontului de lucru pe timp friguros, lipsa unor materiale strict ne­cesare continuării construcţiei — vane plate cu diametre va­riind între 60—100 milimetri, 10 metri cubi bile brad, 15 metri cubi scînduri lărgite , precum şi neacoperirea în în­treaga perioadă a planului forţei de muncă au determi­nat încetinirea ritmului de lucru şi în final decalarea tor-Scriitorii nu-şi cunosc pu­blicul. Publicul literar este abstract. Singurul semn des­pre existenţa lui e cifra indi­catoare de tiraj: zece mii, douăzeci de mii, treizeci de mii. Cum îţi poţi imagina a­­cest public ? Nicicum■ Publi­cul sportiv ţi-l imaginezi în tribune, publicul muzical în săli de concert, publicul tea­tral în săli de spectacol. Dar publicul cititor ! In toate e­­xemplele de mai sus lumea a­­plaudă. Sau fluieră, sau se ridică în picioare strigînd. Care este semnul specific de­senelor fixate iniţial. Va mai fi respectată în aceste con­diţii data intrării în funcţiune preconizată . Răspunsul afir­mativ este influenţat de ono­rarea riguroasă a graficelor operative de livrări încheiate de comun acord cu furnizorul principal de materiale — În­treprinderea 7-Produse in­dustriale, aparţinînd Trustu­lui de construcţii Timişoara, antreprenorul general al inves­tiţiei. El implică, de aseme­nea, obligativitatea punerii la dispoziție a utilajului tehnolo­gic de către beneficiar — În­treprinderea de gospodărie comunală municipală. In mă­sură hotărîtoare însă accelera­rea ritmului de execuție, eli­minarea handicapului existent, edificarea obiectivului econo­mic în cadrul limitei de timp stabilite depinde nemijlocit de modul în care constructorul — Gr­urmi­­ al T.C.T. — va şti să-şi organizeze munca în interiorul şantierului, să res­pecte propriile grafice de lu­cru (defalcate pe zile, oameni, utilaje), să adauge activităţii sale acel plus calitativ capa­bil să catalizeze întreaga e- e­nergie a colectivului spre va- 9 lorificarea superioară, în scop productiv, a resurselor de care ^ dispune. 9 Pe şantierul Uzinei de apă nr. 2 Timişoara, în totalul ^ muncitorilor, tinerii deţin pon- 9 derea principală. Ancheta noa­stră îşi propune un tur de p­­a­rizont în sfera preocupărilor­­ actuale ale tinerilor şi impli­cit ale organizaţiei U.T.C. A pentru mărirea contribuţiei­­ proprii, directe, la îndeplini­rea sarcinilor ce le revin în­­ lunile următoare. 9 Debutăm cu o întrebare orien- - tativă : Cînd anume va intra în 9 funcţiune obiectivul economic la care lucraţi ? — Nu ştiu — răspunde dul- 9 gherul Mihai Dreptate. —■ Păi — încearcă o ieşire din a impas colegul său Marian Dră- 9 cea — cred că la anu... Bucuros i*.ă vineva făcuse pre­­cizarea, Ga*, rit Vatamanu don-­ţ,­ firmă : — Desigur, prin ’70... Zidarul Ion Ciomga îl contra- A zice. Mijloacele de educaţie sunt as­tăzi mai bogate şi mai diversi- 9 ficate decit oricînd : teatrul şi­­ cinematograful, televizorul şi radioul, presa, literatura — fac-• tori pe care procesul de educa­ţie din universitate îi foloseşte din ce in ce mai mult — înnes-• nesc contactul studenţilor cu lumea valorilor politice, ştiin­ţifice, culturale şi artistice ale societăţii. Dar pentru ca activi- 9 tatea politico-educativă desfă­­şurată de organizaţiile TJ.T.C. şi asociaţii să dobîndeas­că un înalt • grad de eficienţă şi atractivi­­tate, pentru a se răspunde cu o mai mare competenţă preocu­­­­parilor de maximă actualitate ale­­ tineretului universitar, prin ele­vate dezbateri de idei, pentru a contribui la formarea persona- 9 lităţii politice şi culturale a viitorilor specialişti este necesar ca in lumea studenţească să­­ existe mijloace specifice de in- 9 formare, de educaţie. _ Toamna universitară a anu- 9 lui 1968 a consemnat deschide­rea ateneelor studenţeşti — „forumuri de cunoaştere şi în­­tjt telepciune" menite să îndepli­­nească rolul unor astfel de mij­­­­loace specifice de educaţie, în­­ faza iniţială, cu prilejul dife­ritelor discuţii ale factorilor chemaţi să dea viaţă ateneelor­­ studenţeşti — s-a spus, în esen­­­­ţă, ce trebuie să fie acest forum, ce rol îi revine în activitatea studenţilor şi a organizaţiilor de tineret, care este locul său, ală­turi de formele tradiţionale cum­­ sunt informările politice, acţiu- 9 nile cultural-educative orga­nizate în facultăţi, cluburi şi case de cultură. Au avut loc­­ dezbateri, mese rotunde, , s-au­­ formulat păreri pro şi contra. în cele din urmă răspunsul bn- 9 tărîtor a fost dat de faptul că GH. GHIDRIGAN (Continuare în pag. a IlI-a) • PERSONALITATEA ATENEULUI STUDENŢESC unele atenee studenţeşti au în­ceput să-i contureze o persona­litate proprie şi să demonstreze practic, prin activitatea desfă­şurată, că se bucură de intere­sul şi aprecierea studenţilor. Astăzi, la mai bine de un se­mestru de la debutul acestei va­loroase iniţiative în viaţa uni­versitară, se impun cîteva dis­tincţii şi precizări, mai ales că, în raport cu concepţia iniţială cu care s-a pornit la organizarea lor, ca factor de informare şi formare multilaterală a studen­ţilor, există acum o realitate complexă, diversă în fiecare cen­tru universitar şi în fiecare in­stitut — sinonimă nu numai că­utărilor interesante, reuşitelor, ci şi unor interpretări neadecva­te ale specificului acţiunilor pe care le grupează ateneul studen­ţesc. Ne referim, în primul rînd, la faptul că deziderate de o im­portanţă majoră, a căror înde­plinire ar fi conferit atentelor valenţe educative cu totul de­osebite, au fost asimilate unei eterogene succesiuni periodice de activităţi tradiţionale de club, incluse ca atare în progra­mul acestora sub firma edifica­toare de „ateneu studenţesc". Aşa cum este conceput, ate­neul nu poate ignora mijloacele obişnuite de educaţie, dar nici nu se confundă cu teatrul, cu ci­nematograful, cu televizorul, cu sala de concerte, chiar dacă se foloseşte de aceste mijloace. De asemenea, nu se confundă cu casa de cultură, cu clubul stu­denţesc. Ateneul oferă studenţi­lor ceea ce nu poate oferi — sau mai exact ceea ce nu oferă în primul rînd — nici unul din mijloacele obişnuite de infor­mare, de educaţie, de culturali­zare. Aici studenţii au posibili­tatea să stabilească un contact direct, să aibă confruntări de opinii cu personalităţi de seamă ale vieţii politice, ştiinţifice, culturale, artistice, să organi­zeze dezbateri pe marginea unor teme care îi preocupă — aceasta fiind însăşi esenţa activi­tăţii ateneului, nu completarea sau agrementarea altor acţiuni. Există însă o condiţie de bază a reuşitei: să nu se facă rabat calităţii, să se prezinte numai manifestări de o înaltă ţinută in­telectuală care să vizeze dome­niile fundamentale ale formării convingerilor şi orizontului de cunoştinţe al studenţilor. Un fo­rum care să activizeze viaţa po­litică, ştiinţifică şi culturală din universitate, care să-i confere un înalt prestigiu — iată ce este ateneul studenţesc. Am constatat însă, cu regret, că sunt foarte puţin răspîndite acele modalităţi, forme de activitate ale ateneelor care să capteze in­teresul studenţilor : „dialoguri“, „mese rotunde“, „tribune ale ideilor“, „tribune ale opiniilor“, „colocvii“, „simpozioane“, „clu­buri de discuţii politice“. Nu­mai astfel de modalităţi oferă studenţilor prilejul de a parti­cipa la dezbateri, de a formula puncte de vedere, păreri per-ADRIAN VASILESCU ION TRONAC (Continuare în pag. a IV-a) Rafinăria „Crişana“ din Suplacu de Barcău, judeţul Bihor. Noua unitate proiectată de specialişti ai Institutului de proiectări şi in­stalaţii petroliere din K­oieşti, are o capacitate de prelucrare de 300.000 tone ţiţei pe an DESPRE PUBLICUL CITITOR de SÎNZIANA POP manifestare faţă de scriitor ? Există un gest de pro şi de contra . Intre compartimentele artei, literatura este domeniul cel mai izolat, cel mai ferit de spectacol. Coexistenţei inti­me cu pagina de hîrtie îi ur­mează intimitatea tiparului, apoi difuzarea. La expedie­rea cărţii in librărie scriito­rul nu ia parte. Nici la vîn­­zare. Etapele acestea nu ofe­ră posibilităţi de întîlnire cu publicul cititor Si cum îi larvin, atunci scriitorului e­­■ourile, impresiile, concluzii­­" activităţii lui ? Care este finalitatea literaturii, finali­tatea ei imediată, receptarea -i de către contemporani , line măsoară asta ? Se fac ■ondaie publice în acest scop? Există anchete pentru scrii­tori. ? Anchete reale ? Indică "'raţele un public real? Exis­­­t o funcţie de impresariat a literatur­ii şi dacă da, cine o reprezintă : editurile ? critica? Critica literară este o media­­toare a publicului cititor ? Reprezintă punctul de vede­re al cumpărătorului de căr­te ? Este un exponent sau se reprezintă pe sine ca grup profesional, aparţinînd de li­teratură şi operînd prin indi­vizi avertizaţi, iniţiaţi, specia-IContinuare în pag. a V-a) Fără a avea pretenţia de a fi portretul cel mai fidel al civili­­tăţii unui om, se poate afirma, cu coeficientul de toleranţă im­plicat, că o consistentă carte de vizită o constituie părerea pe care şi-au făcut-o oamenii cu care te învecinezi nu numai la serviciu, nu numai în instituţii­le publice dar şi acasă. „Cînd două familii vecine afirmă lu­cruri puţin măgulitoare despre o a treia, evident că aşa stau lucrurile — şi-au spus, cu alte cuvinte, câţiva dintre salariaţii Consiliului popular al oraşului Techirghiol şi au lipit pe frun­tea familiei Preda, aflată în vechi conflicte cu familiile Pa­­raschiv şi Rîmboi, eticheta de „mahalagism“. Nu ne propuneam să facem aici cronica ultimilor cinci ani de scandaluri zilnice între vecinii­ beligeranţi dac­ă această etichetă de faimă proas­tă n-ar fi fost aplicată printr-o ciudat de interesantă amnezie a salariaţilor pomeniţi, dacă „războiul“ oral dintre cele trei familii n-ar fi fost hrănit inte­resat de moralitatea dubioasă a unui individ devenit în ultimii ani expert în compunerea unor jalbe şi petiţii, concurînd orto­­epia răsturnată grotesc a unor personaje caragialeşti. O ordine în acest talmeş-bal­­meş de vorbe necugetate a­­runcate peste gard, zi şi noapte, în traiul imposibil pe care şi-l fac reciproc, în bîrfa care hră­neşte acest trivial război al vor­belor nu numai prin întâmplă­torii trecători de pe strada din Techirghiol dar chiar şi de către unii dintre salariaţii Consiliului popular al oraşului, este absolut necesară. Cu cîţiva ani în urmă, fostul preşedinte al fostului sfat popular al oraşului Techirghiol, încâlcind elementarele obligaţii ale postului pe care-l ocupa, a hotărît, cu de la sine putere, că este dreptul lui Gh. Paraschiv să-şi ext­ndă curtea cu 300 m­p în locul a­­casă aparţinînd ve­cinului său, Ştefan Preda. Prin­­tr-un act grosolan de nedrep­tate, împuternicitul fostului preşedinte împreună cu im­. Paraschiv stabilesc o nouă linie de despărţire a ce­lor două curţi, distrugînd, totodată şi culturile de pe supra­faţa însuşită samavolnic, începe un îndelung litigiu care macină nervii celor interesaţi, nedrep­tatea pune oamenii pe dru­muri, petiţiile curg în lanţ tre­­cind toate pragurile instituţiilor în drept din care, în sens in­vers, pornesc salariaţii în dele­gaţie pînă cînd, în sfîrşit in­stanţa de judecată împarte dreptatea. Dar litigiul nu se termină aici, mai ales că fostul preşedinte continua nu numai să şadă pe postul său, dar să se opună şi hotărîrii judecătoreşti. Din nou petiţii, din nou dele­gaţii pînă cînd, la sesizarea justă a ziarului „România libe­ră" prin articolul „Un loc de favoare“ (din 18 februarie 1966) ac iaci ur­auluc Cc. ilTiPUn­­ pămîntul este restituit cehii în drept, preşedintele, care nu era la primul său abuz, a fost, cum se cuvine, destituit. Litigiul, aşa cum s-ar fi crezut, era destinat uitării. Numai că o dată cu îndepăr­tarea mîinii care a semănat dis­cordia între cei doi vecini, să­­mînţa de scandal n-a căzut pe piatră seacă. Ba, mai mult, a ro­dit în bătătura lui Gh. Paraschiv şi Constantin Rîmboi frustrat, se zice şi el, de hotărîrea dreap­tă a instanţei judecătoreşti care l-a lipsit de fîşia de pămînt pe care şi-ar fi alăturat-o curţii sale dacă hotărîrea de fapt a fostului preşedinte ar fi devenit şi o hotărîre de drept. Ca-ntr-un jalnic carusel au început scan­dalurile celor două familii uni­te împotriva celei de-a treia (şi invers), a bătrînilor alături de fii şi nepoţii lor, cu un manifest­­ gînd de răzbunare. Nervii au cedat, raţiunea a lăsat locul pa­timilor dezlănţuite. Această ven­detă învălmăşind şi copiii ală­turi de maturi, n-a scutit nici pe cei care hodinesc de mult în cimitirul oraşului , deoparte cel îndreptăţit de justiţie, răspun­­zînd şicanelor cu alte şicane şi ameninţări cu relaţiile (imagi­nare !) sus-puse , de partea cea­laltă, fluturarea jalnică a pur­tatului prin tribunale cu finali­tatea „vă bag în puşcărie sau în balamuc“. Nu este surprin­zător astfel că argumentele cele mai convingătoare par belige­ranţilor frecvenţa trecerii pra­gului fostei comisii de împăciu- V. ARACHEMAN (Continuare în pag. a LV-a) VENDETA LA.. TECHIRGHIOL ­3*1 H*71 în pag. a 2-a : * • ACTUALITATEA I PENTRU TINERET în pag. a 3-a : • Ce înseamnă a fi utecist ? I — ÎNALTA MATURITATE » POLITICA e In organizaţiile U.T.C. I din judeţul Suceava ■ INCONSECVENTE PE GRAFICUL ÎNTRECERII I • O FAMILIE DE FORESTIERI . în pag. a 5-a : — SPORT — I • A.C.R. ÎN SEZONUL AU­ I­TOMOBILISTIC (Interviu cu ing. Vasile Iordăches- I­cu, secretar general al I A.C.R.) Maria Gyuri, filatoare la Uzinele textile din Arad. In cei doi ani de an, lucrează aici a reuşit, datorită perseverenţei şi dorinţei de a învăţa de la cei mai buni, să devină una dintre muncitoa­rele apreciate de colectiv Foto: O. PLEC­AN Primirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu a delegaţiei de activişti ai Partidu­­i Comunist din Cehoslovacia Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a primit luni, 31 martie a.c., delegaţia de activişti ai Co­misiei Centrale de Control şi Re­vizie a Partidului Comunist din Cehoslovacia, condusă de tova­răşul Milos Jakes, preşedintele Comisiei, care, la invitaţia C. C. al P.C.R., face o vizită de schimb de experienţă în ţara noastră. La primire au participat tova­răşii Dumitru Coliu, membru su­pleant al Comitetului Execuţiv al C.C. al P.C.R., preşedintele Colegiului Central de Partid, Ioan Gluvacov, membru al C.C. al P.C.R., membru al Colegiului Central de Partid, Nicolae Io­­nescu, adjunct de şef de secţie la C.C. al P.C.R. A fost de faţă Karel Kurka, ambasadorul Republicii Socialiste Cehoslovace la București, întrevederea s-a desfășurat în­­tr-o atmosferă caldă­ tovără­­șească. IN JUDEJUL PRAHOVA m nm mi­mik [ PRIVITĂ m //v PERSPECTIVA Vineri am zburat deasupra cîmpiei, iar simbătă i-am bătut drumurile de pămînt. Şi, din calendar „cădeau“ ultimele zile ale lui martie, drumurile în cîm­­pie, pe orice cale ai umbla, nu-s o poezie. Dacă te duci nu­mai pînă la Ploieşti, bunăoară, ţi se strînge inima cînd vezi de-a dreapta şi de-a stingă ade­vărate heleştee înecînd ogoare de grîu. Că s-au creat, nu sînt de vină oamenii din sat şi nici specialiştii de la Direcţia agri­colă sau uniunea judeţeană a C.A.P. Dar, că persistă, că nu s-au făcut toate eforturile posi­bile pentru evacuarea apelor, au vină şi unii şi alţii. N-ar fi corect să întoarcem lucrurile pe dos şi să spunem că pe aici oamenii privesc cu indiferenţă pagubele ce-i ame­ninţă în cîmp. în judeţul Pra­hova erau afectate de apele care bălteau 1460 hectare cu grîu. Mai ales în ultimele zile ale săptămînii trecute coopera­torii de la Gherghiţa, Baba Ana, Ciupelniţa, Puchenii Mari, Go­­lăeşti, Drăgăneşti, au ieşit în cîmp cu hotărârea să salveze grîul. Şi au reuşit. Au făcut gropi şi canale de scurgere. In unele locuri au folosit şi moto­­pompele de la aspersoare. Vremea nefavorabilă care se prelungeşte în primăvară, starea unor ogoare pune în faţa fiecă­rui om din agricultură, indife­rent de funcţia cu care este in­vestit, răspunderea unei recolte, care depinde în bună măsură de acţiunile din aceste zile. Sigur, la Fulga de Sus, la Grădiştea, la Bărăitaru sau Cioranui de Jos se vor găsi cooperatori — vârstnici sau tineri — care, înăl­­ţînd din umeri, vor spune : „ce să facem noi dacă preşedintele, dacă brigadierii nu au luat măsuri, nu ne-au mobilizat ?“ Şi, o să-i critice în adunări, cu diverse alte ocazii, dar cu asta nu vor reuși să umple hamba­rele. Va fi prea tîrziu atunci, chiar dacă le va fi trezit răs­punderea acelora pe care i-au ales să diriguiască destinele ob­­ștei. Acum, însă, toți trebuie să iasă în cîmp­­la Fulga de Sus 200 de hectare de grîu sînt a­­proape complet acoperite de apă. Priceperea fiecăruia tre­buie valorificată pentru a găsi modalităţi de evacuare a apelor. Ce fac organizaţiile U.T.C. ? Toată iarna s-au rostit atîtea ION ŞERBU (Continuare în pag. a lll-a) MONUMENTELE Reportaj- anchetă de CORNEL RADU CONSTANTINESCU DE ARHITECTURA IN CONŞTIINŢA ORAŞULUI în multe din localităţile patriei noastre există numeroase monumente de arhitectură de o reală valoare. Obiect d­e studiu pentru cercetători, ele constituie în acelaşi timp şi un impor­tant mijloc de educaţie pentru tineretul nostru, care are astfel posibilitatea de a veni în contact direct cu valorile culturale ale trecutului. Prin eforturile forurilor de specialitate, multe dintre ele sunt scoase în afara oricărui pericol de degradare. Numărul monumentelor de arhitectură este însă cu mult mai mare decât cel pe care îl cunoaştem şi acţiunea de conservare şi popularizare a lor nu se poate socoti încheiată. Sunt, însă, numeroase situaţiile în care monumente de arhitectură neintra­te în conştiinţa publicului se află în pericol de degradare. Alte­le s-au şi degradat, fiind iremediabil, pierdute. Atari situaţii s-au ivit prin divizarea infinită a atribuţiilor între diverse in­stituţii, direcţii, comitete, divizare care facilitează imens evita­rea răspunderilor în diverse cazuri concrete. „MONUMENTE DE MAHALA“ • „Casă veche de tîrgo­veţi“. Sub acest nume este înregistrat monumentul de arhitectură din strada Or­zări nr. 63 intr-un nomen­clator de specialitate. Este o construcţie modestă cu prispă, cu o tindă şi două camere ridicate pe un loc din mahalaua Delea-veche luat cu em­atic (chirie) de la mănăstirea Pantelimon Datează din secolul al XVIII-lea. A fost locuită de-a lungul vremilor de modeşti şi anonimi tîrgo­­veţi ai mahalalei, care se vor fi ocupat mai ales cu negoţul şi cărăuşia de ce­reale, cum avea să ni-i descrie mai tîrziu Dela­­vrancea, cel care s-a năs­cut şi a copilărit aici prin împrejurimi. Cel mai de seamă proprietar al casei pare să fi fost la începu­tul secolului al XIX-lea, Ioniţă Cehanu, un căpi­tan de panduri din oastea (Continuare în pag. a IV-a) Casă veche de tîrgoveţi din str. Teleajen nr. 15, care aşteap­tă şi ea — ca atîtea altele — să fie declarată monument de arhitectură

Next