Scînteia Tineretului, septembrie 1969 (Anul 25, nr. 6312-6337)

1969-09-01 / nr. 6312

Pag. 2 O singură şi mare evoluţie artistică Ieri pe întreaga suprafaţă a Parcului Herăstrău s-a desfăşu­rat o impresionantă serbare populară, in care varietatea şi bogăţia tradiţiilor folclorice, graţia şi virtuozitatea interpre­ţilor populari, au strălucit cu deosebite, sublim­iindu-se încă o dată cu acest prilej vechimea şi structura profund originală a folclorului nostru. Zecile de an­sambluri populare care şi-au dat ieri concursul in diferite zone ale parcului au făcut să fie pre­zente tradiţii, porturi şi graiuri din toată ţara înfrăţite într-o singură şi mare emoţie artistică. Spectacole şi concursuri pen­tru cei mici, estrade ale jocu­lui românesc, proiecţii de filme documentare pe teme de artă populară la Casa de cultură a parcului, medalioane închinate celor mai străluciţi interpreţi de muzică populară, diferite piese folclorice prezentate pe scena Teatrului de vară, estrade ale­­ oaspeţilor de peste hotare pre* - cum şi ale amatorilor din ţară­­ şi din Capitală, tradiţii prezen- ■ tate pe pajiştea obiceiurilor, că­­­ raţa cu păpuşari a Teatrului­­ „Ţăndărică“, tarafuri din diverse r­ regiuni prezentînd concerte pe E scene plutitoare la lumina arti­­ficiilor, hore, dansuri ale călu- S rarilor, prezenţa vestiţilor meţ- R teri olari, cioplitori, cojocari, ■ făurari de fluiere etc­­— toate .. acestea la un loc au oferit o­­ imagine vie de o tulburătoare I frumuseţe care s-a desfăşurat­­ într-o notă de optimism şi dis- n poziţie specifice poporului nos- fi tru. Astfel, pe la orele 23:00 s-a încheiat cea de a şasea zi a Pri- e mului Festival şi Concurs In- 9 ternaţional de Folclor — zi de- 8 dicată in întregime folclorului ~ românesc. m L GH. P Portul popular (Urmare din pag. I) unele decenii din secolul nostru ataşînd hainelor negre, cămăşilor şi bluzelor albe doar culorile vii ale cravatelor. Polonia a oferit şi ea costume din toate zonele fol­clorice ale ţării ţinuturile Cra­coviei, Sileziei, Liublinului şi Bialistok-ului. Tunisia a prezentat somptuoase costume cusute cu fir de aur şi argint, caracteristice atît litoralului ei mediteranean cit şi platourilor din nord. Uniunea So­vietică a fost reprezentată prin costumele populare ruseşti din­­tr-un ţinut sudic : Stavropol. România a oferit o variată tre­cere în revistă a costumelor noas­tre populare, prezentînd ansam­bluri de port recunoscute prin frumuseţea lor : cele cusute cu ■ alb şi negru din Ţara Oltului, cele 8 împodobite cu cusături roşii din H­­aţeg, catrinţele viu colorate din Maramureş şi Oaş­­ii cu mîneci­­ lungi şi răsucite din Vrancea, ori I pieptarele din nordul Moldovei.­­ De asemenea, au fost prezentate * costume săseşti, secuieşti şi sir- ■ beşti. , Juriul va conferi premii pen- H tru : prezentarea de ansamblu, _ pentru cel mai frumos costum, I cea mai reprezentativă îmbrăcă- 8 minte de femeie, de bărbat şi de bătrînă, pentru cele mai frumoase costume legate de obiceiuri tra­diţionale, precum şi un premiu special pentru „Cea mai frumoa-­­­să podoabă a capului“. ■ SCÂNTEIA TINERETULUI Festivalul şi concursul internaţional de folclor „ROMÂNIA ’69“ Deschiderea la Bucureşti a u­­nei expoziţii internaţionale de artă populară ca şi a celei de-a V-a expoziţii naţionale de artă populară — în condiţiile în care se desfăşoară aici prinsul festi-­­ val şi concurs internaţional de folclor „România ’69“ — are, fără îndoială, semnificaţia unui fapt menit să completeze în mod fericit tot ansamblul de manifestări ce se desfăşoară în cadrul acestei acţiuni de o am­ploare fără precedent la noi şi poate şi pe multe alte meridia­ne. Exponatele din holul Sălii de marmură a Casei Scînteii au valoarea unor documente me­nite d€ a atesta geniul popular, capacitatea inventivă şi crea­toare a colectivităţilor umane din diferite unghiuri ale globul­­ui. O selecţie destul de ii­şi pentru partea expoziţiei ce reprezintă arta populară din R.D.G. Picturi ale amatorilor, expuse aici, au uneori atribu­tele artei semnate de nume ce dau garanţie (uleiurile lui Olf Raecke, Fred Haberman). Orna­mentele şi costumaţia sunt şi ele­­ de o factură cu totul modernă constituind un exemplu eloc­vent de evoluţie a artei popu­lare spre forme evoluate, urba­nizate. Panourile ce reprezintă Ungaria ne poartă prin dome­niul culorilor calde, al ştergare­lor cu aplici roşii, al ceramicii de argilă smălţuită cu decor floral stilizat, al covoraşelor din Debrecen, Békéscsaba, Csongrád. In arta populară po­loneză am reţinut în mod spe­cial ingeniozitatea decupărilor de hîrtie colorată ale lui Sala de marmură a Casei Scîn­teii, în prelungirea expoziţiei pomenite mai sus. Faţă de alte manifestări sinfilare, actuala ex­poziţie n­u pare a avea o am­ploare deosebită. Piesele selec­ţionate suplinesc însă prin ca­litate lipsa cantităţii.. Expoziţia este, în principal, dedicată, cum e şi firesc, portului, fără a se neglija ,şi alte aspecte nu mai puţin importante ale artei popu­lare cum ar fi ceramica, ţesă­turile etc. O observaţie pe care o degajă vizitarea actualei ex­poziţii ar fi aceea că permanen­tizarea tradiţiilor artei p­opulare este deplin asigurată graţie vir­tuţilor unor creatori care şi-au consacrat în întregime munca acestui scop. Exemplele sunt nu­meroase şi ilustrate din plin de exponate. De o valoare deo­sebită ni s-au părut a fi măştile executate de­­ Popa Nicolae (Piatra Neamţ), cunoscut nouă şi din alte expoziţii Fantezia şi originalitatea artei noastre populare îşi găsesc în întruchi­ CAPA­CITA­TEA INVENTIVA A GENIULUI POPULAR *) guroasă a făcut ca spaţiul de expunere să poată înfăţişa vizi­tatorului o privire sintetică a­­supra preocupărilor artistice de multe ori anonime, asupra pro­­ducţiunilor cu caracter artiza­nal, născute din necesitatea in­ternă a creatorilor lor de a da obiectelor utilitare un aspect agreabil, plăcut, care să farme­ce şi să incinte. Ne-au reţinut privirea în această expoziţie panourile reprezentînd arta populară franceză, mongolă, po­loneză, ungară, germană. Deşi diferite ca stil, toate obiectele expuse converg în a demonstra că sensibilitatea, dragostea de frumos este o caracteristică a vieţii tuturor popoarelor lumii. Arta franceză, reprezentată prin elegantele lemne sculpta­te, şi prin sticlăria de artă de Bendor, este prezentă în aceas­tă expoziţie şi cu alte obiecte lucrate cu fineţe, într-un gust aş zice clasicizant, înţelegînd prin aceasta tendinţa de apro­piere a acestei arte populare de eleganţa reprezentanţelor si­milare din epocile apuse. Costu­mele populare pentru minori, luminările de mină sculptate cu un gust deosebit, ceramica fol­clorică din Bretania — foarte aproape de producţia elegant manufacturieră — bijuteriile lu­crate de mînă amintind stră­vechile forme feudele, dove­desc rafinamente apropiate de cele ale artei culte. Aceeaşi si­tuaţie este pe undeva valabilă Litkakska Ledwiga şi, de ase­menea, prezenţa statuetelor lu­crate de unii meşteri în care subiectele de inspiraţie reli­gioasă sau profană sunt repre­zentate într-un mod ce sugerea­ză, undeva, o combinaţie între­­ baroc şi gotic, născută tardiv, în registrul naiv al artei popu­lare. Arta mongolă este prezentă şi ea, e drept într-o proporţie destul de redusă, dar cu expo­nate instructive. Arabescurile de hîrtie, desenele portului, popular din Mongolia, ne dau o imagine destul de concluden­tă despre arta populară respec­tivă. Statuetele de porțelan re­levă originalitatea artei popu­lare mongole, aflate sub in­fluenţa celei feudale chineze, în domeniul plasticii animaliere. La o privire de ansamblu se poate constata că, deşi nu exce­lează prin bogăţie, expoziţia in­ternaţională de artă populară reflectă destul de elocvent rea­lizările unor colectivităţi umane a căror dorinţă de frumos s-a convertit in obiecte lucrate cu trudă şi meşteşug.­­ Iată în fine pentru un croni­car plastic una din rarisimele ocazii cînd nu este obligat să emită judecăţi de valoare şi aprecieri ci să admire. Căci ce oare i-ar rămine altceva de" fă­cut după vizitarea unei expo­ziţii ca cea de artă populară ro­mânească­­ (a V-a), aflată în pările sale stranii o exempli­ficare strălucită. In ceea ce priveşte costumele populare e aproape­ imposibil să încerci a cita un nume fără conştiinţa că ai sărit pe nedrept un altul. Portul din Banat, Bi­hor, Maramureş, Sălaj, Cluj, Suceava, Bistriţa, Neamţ, Ilfov, Vîlcele, Mehedinţi, este repre­zentat de piese dintre care mul­te de o frumuseţe deosebită. Am reţinut sumanul din Bihor al Măriei Goldoş, cojocul de Mara a lui Hoţea Nicoară, cos­tumul de mehedinţeancă al lui Bălăceanu Maria, catrinţele ne­gre hunedorene ale lui Sălojan Maria şi multe alte piese pentru a căror pomenire spaţiul este insuficient Nu putem omi­te însă extraordinarul zăbun de Ilfov, lucrat de Logofătu Ilie, a cărui bogăţie ornamentală îl situează printre cele mai fru­moase piese văzute vreodată într-o expoziţie de acest fel. Revitalizarea unor vechi mani­festări de artă este şi ea exem­plificată in expoziţie prin ce­ramica neagră lucrată de Nică Teodor (Iaşi), ale cărui piese păstrează incă forme cu o ori­gină pierdută în timp. Figuri­nele de lut smălţuite ale şcolii populare de artă­ din Baia Mare prezintă şi ele aceleaşi caracte­ristici. In bogăţia de culori care a inundat Sala de marmură a Ca­sei Scînteii se pot descifra re­flexele unor preocupări mile­nare pentru frumos ale poporu­lui nostru, pe care actuala ex­poziţie le reflectă cu expresivi­tate. GRIGORE ARBORE *) Expoziţia internaţională de artă populară . A V-a ex­poziţie republicană de artă populară. Simbătă seara, armonii între Mediterana şi Gobi­­ în însorita Calabrie, nopţile sunt doamne frumoase, cu ochii încercănaţi de iubire şi uitaţi în raze de lună. Singurul limbaj des­cifrabil aici este acela al serena­dei, iar pulsul preferat al vieţii — Cel sincronizat ritmului taran­­telei. Nostalgia­­nu lipseşte cala­­brezului („Se înărită Roza“) ; îi lipseşte însă, vocaţia constanţei sentimentale („Cinci neveste“). Durerea violenţează, numai pen­tru scurt timp, conştiinţele şi pri­meşte, apoi, o firească tentă bufă („Ciucciu" — regretul după... măgarul pierdut). Pe lîngă aces­tea, Ansamblul „Cantarini Nicas­­tresi“ — Nicastro a avut sunetul obsedant al tamburinelor. Şi a mai avut pe micuţa dansatoare, Donatello Servidone... Şi albul zăpezii din Munţii Dal­maţiei, şi transparenţa Adriaticii, şi zbuciumul istoriei de pe malu­rile Dunării şi Savei, le-am regă­sit în repertoriul Ansamblul croat „Joza Vlahovic“-Zagreb (Iugo­slavia). Alerte, pline de vivaci­tate, unele dansuri conturează traiectorii ingenioase pe fondul muzical al lejefiţei („Posbacica“), altele se dispensează şi de acesta, găsindu-şi suportul sonor în sine, în tropotul bine ritmat sau tîrşit al paşilor („Hora din Vîrlika“), în timp ce, sub privirile fetelor din Posavina, în fantezia noastră creştea vnul... Tradiţionala ospitalitate româ­nească nu se dezminte nici în ţi­nutul Voivodinei. Ansamblul Ca­sei de cultură din Uzdin (format din români născuţi în Serbia) ne-a invitat, după obicei, cu plosca plină şi lăutari la o nuntă plină de pitoresc, zîmbet şi cu­loare. Montajul coregrafic repro­duce cu fidelitate obiceiuri pără­site în urmă cu cincizeci de ani. De altfel, fidelitatea şi cinstea sînt constantele profilului moral ’s­ românilor din Voivodina. „Cîn­­tecul fetei“ are o retfrică revela­toare : „de-o fi bine, de-o fi rău, asta o ştiu numai eu­­, de-o fi rău, ori de-o fi bine, / asta nu o spun la nime", răspunde, cu dem­nitate, mamei, la­ două­­luni după nuntă, tînăra nevastă. O uşoară undă de tristeţe amortizează în­­trucîtva ritmurile, le acordă par­fumul vechimii şi al unei poezii nesfîrşite. Stîrnit, seara, tîrziu, în stepele asiate şi în jaful nisipos al Podi­şului Gobi, vîntul ne-a transmis şoaptele unor legende de demult şi de departe. Nici timpul şi nici transparenţa lacului Hulescul n-au reuşit să le stingă. Le-am descifrat, deci, în caligrafiile ae­riene ale trupurilor, revărsîndu-se în unduiri multicolore de graţie şi mister. Şi în năvala călăreţilor mongoli săgetînd zarea viselor noastre, cu iureşul cutezanţei lor. Surprins, visul tresare şi scutură în auz cristale sonore, iar pe reti­nă o ploaie de roşu, verde, al­bastru şi violet, în farmecul unor emoţii unice, nesperate. Dar, cu speranţa regăsirii lor, cîndva... Poate, tot prin intermediul Gru­pului „Dolghio“, din Hulescul (Mongolia), în folclorul european, am re­venit prin frenezia polonezelor şi mazurcilor Ansamblului „Rzaszo­­wiacy“ din Mielec (Polonia). Miş­carea rapidă, sincopată, îmbinată cu o tentă evidentă de voioşie şi umor, se mulează perfect pe dia­grama dinamică a ritmului mu­zical. Ritm care exprimă, în „Ku­­jawiac", nu numai motivul călă­tor al regretului fetei după pă­rinţi, ci şi bucuria de a fi mi­reasă. De neuitat poemul ne­scris, pe costumele din Zywiec şi armonia „Cîntecelor de fată“. NICOLAE BALTAG Frumuseţea portului popular... o zestre din generaţie în generaţie Comisiile lu­crează lim­itate, şi să înţeleagă l­a un mod superior actul cooperă­rii lor în comisii, ca o nece­sitate şi nu ca un gest formal. Aşa, exemplu, comisia pentru problemele profesio­nale şi sociale a întocmit nu de mult un studiu atent asupra desfăşurării olimpiadei strungarilor în anul trecut, ajungînd la concluzia că este necesară lărgirea participării, a sferei de cuprindere în rîn­­dul tuturor tinerilor. S-a ho­tărît, astfel, ca în anul aces­ta olimpiada strungarilor și frezorilor să capete o fermă organizare mai adecvată, care să permită participarea unui număr mai mare de ti­neri şi pe o perioadă mai lungă, pe parcursul întregu­lui an. In primele trimestre, pînă în prezent, toţi parti­cipanţii la olimpiadă au fost îndeaproape urmăriţi de a­­ceeaşi membri ai comisiei, in timpul procesului de produc­ţie, fiind notaţi pe baza unui punctaj bine stabilit pentru activitatea lor la locul de muncă : îndeplinirea sarcini­lor de plan, calitatea lucrări­lor executate, punctualitatea, folosirea timpului de lucru. In trimestrul următor, pe baza datelor obţinute şi a ob­servaţiilor făcute de comisie, va avea loc o probă practică şi una teoretică care vor de­semna pe cei mai buni tineri strungari şi frezori, dar nu­mai după ce, la aceste probe se va cumula şi punctajul re­alizat prin notarea de pe pri­mul semestru. In felul aces­ta, prin contribuţia directă a comisiei pe probleme s-a iz­butit ca olimpiada să-şi spo­rească eficienţa, fiind trans­formată dintr-un simplu con­curs într-o întrecere de mai lungă durată, a cărei putere de influenţare a început să se simtă cu consecvenţă în exigenţa cu care tinerii îşi realizează produsele, atenţia acordată maşinilor şi utilaje­lor pe care lucrează, scăde­rea numărului d­e absenţe ne­­­motivate etc. Aceeaşi comisie este pre­zentă însă, cu o participare la fel de susţinută şi în alte ra­muri ale sectorului ei de ac­tivitate , stimularea interesu­lui tinerilor pentru studierea cărţii tehnice prin prezenta­rea cu regularitate a unor re­cenzii sau lecturi din cărţi privitoare la sudarea cupru­lui şi aliajelor de cupru, mă­rirea productivităţii muncii lăcătuşilor şi altele — sau sprijinul nemijlocit pe care l-a dat producţiei prin studiul privind trecerea într-o cate­gorie de încadrare superioară a unor tineri care, din diver­se motive, nu se prezentau la examinarea necesară.­­ Moti­vele erau, însă, aşa cum s-a văzut, o pregătire insuficientă a tinerilor sau, în alte cazuri, neîncrederea în­­ posibilităţi, iar membrii comisiei i-au luat în grija lor pe aceşti tineri, i-au ajutat să-şi completeze cunoştinţele, să aibă mai mul­tă siguranţă în ele, să-şi cu­­noască meseria în toate „se­cretele“ ei. O altă comisie, înrudită cu această prin faptul că amin­două îşi subordonează efortu­rile educării prin muncă şi pentru muncă a tinerilor, co­misia pentru muncă Voluntar­­patriotică înregistrează şi ea, la loc de frunte, pe lîngă ci­frele şi cantităţile realizate în diverse acţiuni, de-a lungul celor aproape 7 000 de ore de muncă patriotică, o frumoasă iniţiativă a cărei îndeplinire se datoreşte, în mare măsu­ră, priceperii sale de organi­zare şi desfăşurare. Pe scurt, comisia a luat, la un moment dat, hotărîrea ca întreaga că­rămidă refractară arsă de la cuptoarele de­ forjă şi trata­ment termic, care constituie materia primă pentru fabrici­le respective, să fie recupe­rată de către organizaţia U.T.C. Rezultatul este acela că, pînă în prezent, au fost recuperate 26 de tone cără­midă, iar prin modul cum modernizare­a învăţămîntului pe o lungă perioadă de timp. Hotă­­rîtoare este acum activitatea or­ganizatorică, practică“. Fireşte, garanţia eficienţei unei astfel de activităţi organizatorice, practice, depinde de numeroşi factori, dar esenţial este să se asigure învă­­ţămîntului o bază materială pu­ternică. în anii construcţiei so­cialiste, în ţara noastră s-au investit, pentru dezvoltarea şcolii de toate gradele, eforturi, bogăţii materiale şi energii sufleteşti e­­norme şi pornind de la această realitate, sarcinile puse în pre­zent de partid deschid o largă şi generoasă perspectivă. S-a con­struit mult. S-au înălţat în toate au fost împărţite responsabi­lităţile pe grupele U.T.C. din secţii şi­ schimburi, această operaţie continuă cu succes. Şi acestea nu sunt decit cî­­teva exemple din cele pe care le-aş mai putea aminti, şi din activitatea altor comisii, în sprijinul afirmaţiei făcute. Ele dovedesc destul de convingă­tor nu numai rolul pe care îl pot avea comisiile în ansam­blul eforturilor depuse de în­treaga organizaţie, pentru că cu aceasta suntem­, de obicei de acord, ci şi faptul că munca lor se poate ridica, intr-adevăr, la înălţimea sar­cinilor atunci cînd este pri­vită şi de comitetul U.T.C. cu toată seriozitatea şi cînd membrii comisiilor sînt antre­naţi fără prejudecăţi în reali­zarea obiectivelor care sunt, în aceeaşi măsură, ale tuturor. Oraşele universitare ale ţării com­plexe impunătoare de cămine şi cantine s-au ridicat clădiri noi pentru facultăţi şi pentru insti­tute, s-au amenajat laboratoare şi biblioteci care au costat multe zeci de milioane de lei. Se alocă anual însemnate fonduri mate­riale pentru extinderea şi moder­nizarea bazei învăţămîntului, pen­tru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţa şi de muncă ale corpului profesoral şi ale studenţilor. Asemenea investiţii se fac cu con­ştiinţa că ele vor fi returnate în­zecit, că se vor materializa în utilaje, în maşini electronice, în uzine care să contribuie la dez­voltarea industriei, a economiei. Noul focar al Politehnicii, care, întinzîndu-se ne o suprafaţă de 173.200 m.p. , între splaiul In­dependenţei, Uzina „Semănătoa­rea“, Barajul Ciurel şi Bd. Ar­mata Poporului — depăşeşte de cîteva ori proporţiile vechiului institut, construit cu zeci de ani în urmă, ilustrează în modul cel mai fericit politica consecven­tă a partidului privind înzestra­rea învăţămîntului, crearea celui mai potrivit cadru în care să se formeze detaşamente bine califi­cate de specialişti, o inte­lectualitate tehnică capabilă să dea nouă expresie, incompa­rabil superioară, tradiţionalei noastre hărnicii. La cel de-al X-lea Congres a fost subli­niat cu pregnanţă faptul că în preocupările partidului, perfec­ţionarea continuă a societăţii so­cialiste este strîns legată de dezvoltarea şi modernizarea învă­ţămîntului, chemat să asigure cadre temeinic pregătite din punct de vedere profesional, cu un larg orizont de cunoştinţe, cu profundă receptivitate faţă de ceea ce este nou şi avansat. Noi dezvoltăm o industrie puternică convinşi fiind că bunăstarea ţă­rii, prosperitatea, gradul de cul­tură, — într-un cuvînt toate valorile de care este ataşat omul contemporan — depind de gra­dul de industrializare. La rîndul său, industrializarea presupune însă existenţa unei şcoli ştiinţifice puternice şi, totodată, pregătirea nu a unor ingineri, ci a unor ingi­neri foarte buni. Dezvoltarea unei şcoli ştiinţifice care să lucreze cu eficienţă pentru industrie, for­marea unor specialişti cu înaltă pregătire nu se poate realiza decit în cadrul unui învăţămînt înzestrat cu un corp profesoral valoros şi cu o bază materială modernă. Am străbătut zilele acestea clă­dirile impunătorului local al Poli­tehnicii. Corpul A — învăţămînt general — a fost deja recepţionat. Specialiştii Combinatului „1 Mai“ din Satu Mare, care au realizat mobilierul, dau contur definitiv amfiteatrelor, sălilor de seminarii şi de proiectare, laboratoarelor. D­e la toamnă aici va domina o ani­maţie specifică vieţii studenţeşti. Acum dominantă este încă forfo­ta şantierului , cu toate acestea, nu este greu de observat că noul local al Institutului politehnic din Bucureşti, in care vor învăţa 12 000 de studenţi, asigură la mo­dul ideal baza materială care să susţină procesul de modernizare şi perfecţionare a învăţămîntului superior tehnic. Fiecare clădire oferă tot ceea ce este necesar unei pregătiri înalte, unei activi­tăţi universitare cu un profund caracter ştiinţific. Amfiteatrele şi sălile de seminarii dispun de toate condiţiile pentru­­o predare modernă a cunoştinţelor: insta­laţii audio-vizuale, aparate pentru proiecţii cinematografice etc. Bi­blioteci spaţioase, cu numeroase săli de lectură invită la studiu într-un cadru propice activităţii de informare. Apoi sălile de pro­iecte, dotate cu planşete, labora­toarele, cabinetele de cercetare ştiinţifică oferă posibilităţi, reale pentru o bogată activitate de concepţie, pentru munca de crea­ţie a studenţilor. ...A mai rămas foarte puţin timp pînă cînd panglica inaugu­rală va fi tăiată şi primii studenţi vor lua loc emoţionaţi în moder­nele amfiteatre. Dincolo de ca­racterul său festiv, acest mo­ment inaugural va impune, prin semnificativi şi importanţa sa, un climat de înaltă responsabilitate în pregătirea profesională, de stu­diu perseverent, drept mulţumire şi recunoştinţă pentru acest dar pe care partidul şi statul nostru îl fac tinerilor care se pregătesc să devină ingineri. PROLOG Un sfert de veac de la reorganizarea mişcării sindicale din România La 1 septembrie 1944, în con­diţiile cînd lupta antifascistă şi de eliberare naţională se dezvol­tă rapid într-o amplă mişcare so­cială, Partidul Comunist Român în colaborare cu Partidul Social- Democrat au pus bazele sindica­telor unice. Act istoric cu pro­funde implicaţii în desfăşurarea luptei maselor, reorganizarea miş­cării sindicale pe baza frontului unic a avut o importanţă deose­bită în asigurarea rolului de he­gemon al proletariatului în lupta tuturor oamenilor muncii pentru a pune capăt exploatării şi asu­pririi burghezo-moşiereşti, depen­denţei ţării faţă de puterile străi­ne şi a asigura un curs progre­sist dezvoltării societăţii româ­neşti. Apreciind locul şi rolul istoric al clasei muncitoare, de a fi for­ţa cea mai înaintată şi combativă, purtătoarea celor mai înalte idea­luri d­e libertate şi dreptate socia­lă, P.C.R. a acordat după 23­­Au­gust o mare atenţie organizării şi unităţii acesteia. în apelul C.C. al P.C.R. din 26 august se arăta : „Uniţi în Frontul Unic Muncito­resc, puneţi-vă în fruntea luptei de eliberare a poporului român ! Refaceţi imediat organizaţiile voastre sindicale. Organizaţi co­mitete patriotice de fabrică, alese de toţi muncitorii pentru recru­tarea de luptători, conducerea luptei patriotice şi menţinerea ordinii în fabrici şi uzine“. Chemările partidului comunist au găsit un viu ecou în rînduri­­le muncitorilor şi a celorlalte ca­tegorii de salariaţi. în ziua de 27 august, cînd în Bucureşti se des­făşurau încă lupte îndîrjite îm­potriva trupelor hitleriste, repre­zentanţii muncitorilor din prin­cipalele întreprinderi au hotărît să se constituie în comitete de fabrică şi să treacă la organiza­rea sindicatelor. Pînă la sfirşitul lunii august 1944, în numeroase întreprinderi din Bucureşti şi din alte centre ale ţării muncitorii au ales comitete de fabrică şi au constituit organizaţii de sindicat. Sindicatele reuneau în rîndurile lor salariaţi fără deosebire de a­­partenenţă politică, iar comitetele de fabrică reprezentau întreaga masă a muncitorilor, tehnicienilor şi funcţionarilor organizaţi şi ne­­organizaţi, în plin proces de or­ganizare a clasei muncitoare şi de luptă pentru reforme demo­cratice, la 1 septembrie 1944, de­legaţiile Comitetelor Centrale ale Partidului Comunist Român şi ale Partidului Social-Democrat reu­nite în şedinţă comună au dez­bătut şi hotărît măsurile de cu­prindere a muncitorilor în sindi­cate. Cu acest prilej s-a precizat că în problemele sindicale „punc­tul de vedere al Partidului Social- Democrat se identifică complet cu punctul de vedere al Partidu­lui Comunist Român“. A fost constituită Comisia de Organiza­re a Mişcării Sindicale Unite, for­mată din cinci persoane, trei re­prezentanţi ai P.C.R. şi doi ai P.S.D., s-a stabilit structura orga­nizatorică şi sarcinile mişcării sindicale. La 1 decembrie 1944 a apărut ziarul „Viaţa sindicală", organ al mişcării sindicale unite din Ro­mânia, care a adus o contribuţie preţioasă acţiunii de luminare şi de organizare a maselor de sa­lariaţi. Răspunzînd chemărilor lansate de P.G.R. şi de conducerea miş­cării sindicale,­ de a acţiona cu hotărîre pentru mărirea producţi­ei şi întărirea disciplinei în mun­că, clasa muncitoare a ridicat­ treptat nivelul producţiei, în ciu­­da a numeroase greutăţi şi lip­suri. Astfel, minerii din bazinul Văii Jiului şi din Valea Trotuşu­­lui au obţinut importante reali­zări în creşterea producţiei de cărbune, deosebit de necesar atît pentru nevoile interne, cit şi pen­tru susţinerea războiului antihitle­rist. Pînă la sfirşitul lunii decem­brie 1944, muncitorii feroviari au­ reuşit să restabilească o cincime din lungimea tota­lă a reţelei de cale ferată distruse de război. în Valea Prahovei, muncitorii pe­trolişti au repus în funcţiune nu­meroase schele avariate sau dis­truse, în oraşul Bucureşti, la prin­cipalele întreprinderi metalurgice, ca „Malaxa“, ,Vulcan“, S.E.T., pînă în ianuarie 1945 producţia a crescut în medie cu 50 la sută. O expresie a forţei mişcării sindicale şi a creşterii rolului ei în viaţa politică a ţării au con­stituit-o lucrările congreselor uni­unilor sindicale desfăşurate între 20 şi 24 ianuarie 1945. Faptul că la lucrările lor au participat muncitori membri ai P.C.R., ai P.S.D. şi ai altor partide, ca şi muncitori neînregimentaţi în vreo organizaţie politică, a prilejuit un schimb larg de păreri şi o con­fruntare de poziţii, în care linia revoluţionară a cîştigat tot mai mult teren, înfrîngînd împotrivi­rea unor elemente de dreapta, Scizioniste, care se opuneau cu­rentului pentru unitate, devenit dominant în rîndurile muncitori­lor. Congresele sindicale au fost privite de partidele care formau frontul unic ca un pas însemnat pe linia afirmării clasei munci­toare din România ca forţă con­ducătoare a luptei revoluţionare, o expresie a maturizării sale po­litice. Bilanţul rezultatelor obţinute de mişcarea sindicală din ţara noastră în decursul primelor cinci luni de activitate a fost făcut cu prilejul Congresului general al sindicatelor din România, care a avut loc la Bucureşti în zilele de 26—30 ianuarie­­1945. Pînă la acea dată se creaseră în întreaga ţară 12 uniuni sindicale, grupînd 513 sindicate şi cuprinzînd 519 000 de salariaţi. Caracterizînd acest congres tea „un congres is­toric“, ziarul „Scînteia“ scria că el reprezintă încununarea unei lupte comune de luni de zile care a dus la actul de la 23 August şi a unei lupte de alte luni de zile pentru făurirea Sindicatelor Unite. Congresul a făcut în acelaşi timp o analiză asupra felului în care a fost aplicată linia politică stabilită la 1 septembrie 1944, a hotărît constituirea Confederaţiei Generale a Muncii, a adoptat sta­tutul, a ales Comitetul executiv, Comisia de cenzori şi supleanţii acesteia. Confederaţia Generală a Muncii din România, constituită la Congresul din ianuarie 1945, s-a încadrat în Federaţia Sindica­lă Mondială, aducîndu-şi contri­buţia la lupta proletariatului in­ternaţional pentru apărarea inte­reselor oamenilor muncii, pentru pace şi democraţie. d­esfăşurîndu-se în strînsă legă­tură cu creşterea avîntului de luptă a maselor, reorganizarea mişcării sindicale din România pe baza principiilor revoluţionare ale luptei de clasă şi internaţionalis­mului proletar, a contribuit în mod efectiv la asigurarea rolu­lui de conducător al clasei mun­citoare în revoluţie, sindicatele devenind astfel o forţă însemna­tă în viaţa politică a ţării. Sindicatele Unite au luat parte activă la marile bătălii politice desfăşurate sub conducerea P.C.R. pentru instaurarea şi con­solidarea regimului democrat­­popular, cucerirea întregii puteri în stat şi construirea socialismu­lui. Sub îndrumarea lor se intro­duce controlul muncitoresc asu­pra producţiei şi controlul cetă­ţenesc asupra distribuirii articole­lor de larg consum. Comisiile speciale ale controlului muncito­resc, numite de comitetele sindi­cale de întreprinderi, luau parte la întocmirea planurilor de pro­ducţie şi controlau înfăptuirea a­­cestora, participau la descoperi­rea şi la îndepărtarea actelor de sabotaj. Mişcarea sindicală a re­prezentat o forţă însemnată în lupta pentru mărirea producţiei şi productivităţii muncii — fac­tori hotărîtori în acţiunea de re­facere şi dezvoltare a economiei naţionale, a apărat interesele ma­selor de salariaţi împotriva asu­pririi şi exploatării capitaliste, a participat activ la ridicarea nive­lului cultural şi politic al oame­nilor muncii.­­ Păşind în al 26-lea an de la, reorganizarea lor, sindicatele des­făşoară o susţinută activitate pen­tru traducerea în viaţă a istorice­lor hotărîri adoptate de Congre­sul al X-lea al P.C.R., în promo­varea noului în producţie şi în viaţă, apărarea şi dezvoltarea proprietăţii socialiste, sporirea e­­ficienţei producţiei materiale, re­ducerea cheltuielilor de produc­ţie, respectarea legalităţii socialis­te. Reunind totalitatea muncito­rilor şi funcţionarilor din ţară, fără deosebire de naţionalitate, dispunînd de o largă reţea de in­stituţii cultural-educative şi de însemnate mijloace materiale, sin­dicatele, sub ■conducerea P.C.R., îşi vor aduce şi pe mai departe o contribuţie însemnată în opera de construire a societăţii socialis­te multilateral dezvoltată, la ridi­carea nivelului de trai material şi cultural al poporului. , GH. ŢUŢUI

Next