Scînteia Tineretului, martie 1971 (Anul 27, nr. 6774-6800)

1971-03-01 / nr. 6774

Proletari din toate ţările, ur­iţi-vă ! © ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVII, SERIA II, Nr. 6774 4 PAGINI — 30 BANI LUNI 1 MARTIE 1971 HOTĂRÎREA ADUNĂRII GENERALE A C.A.P. PROGRAM DE LUCRU PENTRU FIECARE ZI De la data ţinerii adunărilor generale în multe cooperative agricole de producţie a trecut o bună bucată de vreme. Des­făşurate, după cum se ştie, intr-un climat propice lărgirii democraţiei, caracteristică a întregii politici a partidului nostru, adunările cooperatori­lor au analizat într-o atmosferă dominată de spiritul de exi­genţă probleme majore care privesc activitatea prezentă şi de perspectivă a agriculturii cooperatiste. Stabilind în con­diţiile fiecărei unităţi modalită­ţile concrete de aplicare a mă­surilor elaborate de conducerea partidului privind îmbunătăţi­rea organizării, planificării şi conducerii agriculturii, aceste adunări au imprimat muncii, din primele zile ce le-a urmat, un caracter dinamic, mobiliza­tor, menit să valorifice mai bine ansamblul posibilităţilor exis­tente. De la adunarea generală a cooperatorilor din Drăgăneşti- Olt au trecut cinci săptămini. Un timp relativ scurt şi totuşi suficient pentru ca măsurile aprobate să prindă conturul faptelor, să dovedească maturi­tatea hotăririlor adoptate şi să verifice totodată competenţa celor aleşi în fruntea obştei, a celor răspunzători de aici înain­te de coordonarea şi organiza­rea muncii de zi cu zi în uni­tate. Sectorul cu cele mai vizi­bile urmări, în care se poate constata cel mai bine modul cum se împlinesc hotărîrile adunării generale este, dat fiind caracterul lui permanent, cel zootehnic. Pentru a-şi spori contribuţia la veniturile coope­rativei, acestui sector foarte dezvoltat adunarea generală din luna ianuarie i-a stabilit o serie întreagă de sarcini. Unele pentru perioada imediată, al­tele cu termen eşalonat pe în­tregul an. Imediat, hotărîse a­­dunarea, sâ scăpăm de efecti­vele îmbătrînite, nerentabile scopului pentru care sunt hră­nite. Lucru care la numai o săptămină se şi împlineşte : 28 de vaci sterile sint reformate. Dintr-o dată producţia de lapte pe cap de vacă furajată, la efec­tivul de 296, creşte cu 15 la sută, furajele nu mai sunt a­­runcate în vint. Sistemul de plată în acord global îşi pune pentru prima dată amprenta, la plata chenzinală cîştigul îngri­jitorilor creşte în aceeaşi pro­porţie şi colectivele fermelor zootehnice hotărăsc să devan­seze termenele şi pentru alte măsuri preconizate de adunare. Aşa se face că, înainte de ter­menul stabilit de adunare, se in­troduce şi adăpatul mecanic la încă două grajduri, se amenajea­ză bazine pentru administrarea hranei calde la toate speciile de animale. Toate astea fac ca la data de 20 februarie produc­ţia medie de lapte să ajungă la 600 litri faţă de 400 litri cit era la aceeaşi dată a anului tre­cut. fac sporul .­in­ greutate al animalelor la îngrăşat să crească cu 30 la sută faţă de sarcina zilnică planificată, dind astfel posibilitatea coope­rativei să livreze în avans în contul­­ contractelor 6 tone de carne şi să ofere fiecărui îngri­jitor un cîştig mediu lunar de 1 050 lei. Aceste rezultate sunt, aşa cum ne spunea şi preşedintele coo­perativei, inginerul Stan MA­­CAFEI, doar un­­prim pas făcut în noile condiţii, organizatorice. Consiliul de conducere urmă­reşte in continuare ca planul de măsuri adoptat de adunarea ge­nerală să fie îndeplinit punct cu punct. Pentru asigurarea bazei furajere au fost trans­portate 100 vagoane de gunoi de grajd pe­­ suprafaţa de 125 hectare, destinată însămînţării lucernei; cu o parte din banii încasaţi din livrarea laptelui şi animalelor îngrăşate se vor cum­păra pînă la 1 martie 50 de ju­­ninci din rasa Holstein, în acest scop fiind deja făcute toate de­mersurile; îngrijitorilor li s-au pus gratis la dispoziţie 3 rîn­­duri de haine de protecţie , a fost procurat cimentul necesar , pentru amenajarea unui drum cu circuit închis in sector, — strict necesar pentru aprovizio­narea cu furaje — sarcina exe­cutării acestui drum preluînd-o organizaţia U.T.C. Cea de a doua ramură, vege­tală, la Drăgăneşti este repre­zentată de cereale şi de viticul-­­ tură. Şi ,dacă în zootehnie or­ganizarea producţiei în ferme­­specializate şi introducerea a-­­­cordului global s-au dovedit a corespunde întru totul condiţii­lor unităţii, vegetalul impunea găsirea altei soluţii. Datorită­­ faptului că, faţă de necesar, existentul de braţe de muncă este foarte redus, adunarea ge­­­­nerală a hotărît ca cele aproape­­ 2 000 hectare cu cereale şi 247 hectare cu vie, plus 35 hectare cu pomi să nu fie repartizate­­ pe formaţiuni de lucru. Orga­nizaţi în 5 ferme ce numără între 25 şi 50 de inşi, coopera- , torii acoperă în cea mai mare • parte a anului întregul volum de muncă, in perioadele de vir’f unitatea apelînd la circa 200—­­ N. COŞOVEANU (Continuare în pag. a 11-a)­­ O lumină roşie clipeşte pe­­ neaşteptate deasupra uşii capi­­’ tonate de la jumătatea corido­rului. „Linişte“ — ne averti­­zează încă un bec colorat, plasat­­ lingă cel dinţii. Intrăm, în tă­cere, pe o altă uşă, alăturată, marcată cu anunţul „Sală de­­ proiecţie“. O cămăruţă lumi­­­­noasă, cu pereţii decoraţi de un pictor original. . Suntem­ într-o disco-filmotecă, ‘ în jurul nostru sunt aranjate în rafturi, etichetate cu grijă, sute şi sute de discuri, benzi de­­ magnetofon, role de film,­­pelicule loto. Este şi un pupitru de observaţie, prin care chiar acum priveşte o fe- I tişcană subţire, îmbrăcată in negru. Aşa o cunoaştem ne la­boranta Mariana Eneiu, preocu­pată tocmai de „răspunsurile“ sonore pe care trebuie să le dea semnalelor prim­ite din încăpe­rea alăturată. Privim şi noi prin fereastra de observaţie. Vedem un amfiteatru de dimensiuni­­­ LA LICEUL DIN BABADAG­ niversitare, cu pereţii acoperiţi de lambriuri albe. In semiîntu­neric abia se ghicesc siluetele ascultătorilor, aplecate asupra caietelor de notiţe. Pe ecran a­­par, succesiv, fotografii reprezen­­tînd momente din viaţa unuia din marii clasici ai literaturii ro­mân­o-Caragiale. Vocea de la ca­tedră intervine discret, explicind, comentînd, orientind. Pe panoul laborantei se aprinde o luminiţă verde. Mariana Enciu mane­vrează nişte butoane şi pe ecra­nul din amfiteatru apar doi cu­noscuţi actori comici contempo­rani, intr-un celebru „moment“ caragialesc. Un alt buton şi din difuzoare se revarsă, caustice re­plicile Cetăţeanului turmentat... Unde ne aflăm ? se vor în­treba, firesc, cititorii. Suntem­ la o simplă oră de li­teratură, printre elevii liceului din Babadag. Am întilnit în acest orăşel, o bijuterie de tehnică modernă a învăţămîntului nostru, într-un fel un veritabil unicat, produs al entuziasmului manifestat pen­tru munca lor de tinerii profesori din localitate. N-am văzut, în multele licee din tară pe care am avut ocazia să le cunosc, un asemenea exem­plu de ceea ce trebuie să însemne invățămîntul modern, o aplicare atit de reuşită, pe plan local, a amplei acţiuni de perfecţionare si modernizare care caracteri­zează invăţămintul nostru. Dar, să explicăm mai pe larg cititorilor ce au realizat profeso­rii liceului din Babadag, „încă de la primele ore pe care le-au OVIDIU PĂUN (Continuare în pag. a lll-a) LA DRĂGĂNEŞTI-OLT, PRIMELE REZULTATE DAU GARANŢIA DEPĂŞIRII SARCINILOR DE PLAN O LECŢIE DE ENTUZIASM Petroliştii RAPORTUL CREATOR - MUNCĂ Aproape toţi tinerii care in­tră în institut aspiră în secret sau declarat să devină crea­tori. Şi nu spun că, la urma urmelor, acest lucru este rău. Totul e însă ca acea­stă aspiraţie să fie dubla­tă de luciditate, care să acţio­neze în timp ca o cenzură sigură. Atitudinea unora faţă de profesorat — ocupaţie des­pre care nu am auzit şi nu ştiu pînă acum să fi „ucis“ vreo afirmare artistică, ce are la bază vocaţia, talentul au­tentic — poate fi privită la urma urmelor, ca un simptom al unui fenomen mai larg. Profesoratul, să spunem, oferă mai puţine satisfacţii în do­meniul creaţiei. Dar luaţi de exemplu unii absolvenţi re­partizaţi în serviciile de pro­iectare ale industriei uşoare unde au posibilitatea să facă creaţie, să intervină direct în procesul de educare, de rafi­nare a gustului public şi veţi vedea , cu excepţii, bineînţeles, dau bir cu fugiţii sau se la­mentează continuu, acuzînd lipsa de condiţii şi de înţele­gere. De acord aici, că şi în unele locuri din învăţămînt situaţia nu e ideală, e necesar uneori să depui o mare canti­tate de efort pentru a convin­ge pe cineva de utilitatea evi­dentă a unui lucru. Dar aici ca în oricare domeniu, artistic sau neartistic, este necesar un efort de pionierat, efort ce oferă, cred eu, nu numai anu­mite privaţiuni (dacă le putem numi astfel), ci mai ales satis­facţii deosebite. Să privim GHEORGHE POPESCU pictor, prof. unic, la catedra de pictură monumentală a Institutului „N. Grigorescu“ Bucureşti deci m­ai larg această chestiu­ne care nu e dintre cele mai simple şi a cărei „rezolvare“ nu poate veni peste noapte. Anumiţi studenţi pe care noi îi pregătim muncesc cu mai puţină exigenţă decât cred că ar fi normal. Ei pretind profe­sorului o dezvăluire rapidă şi totală a unei sume de cunoş­tinţe profesionale după care — cred ei — se pot arunca în viitoarea disputelor artistice, ca orice creator matur şi format. Ignoră tocmai munca pe care trebuie să o depună cu sine însuşi, munca de autoper­­fecţionare care nu încetează o dată cu absolvirea institutu­lui. Există un soi de nerăbda­re în formare (ce poate servi în egală măsură şi unor sco­puri bune şi unor scopuri proaste) o dorinţă de eputare, de a obţine totul repede, toate privilegiile artistului de suc­ces, evident fără calităţi şi eforturi, fără multe privaţiuni (căci există şi unele privaţiuni ale creaţiei) la care cine s-a înscris pe acest drum se pre­supune că a consimţit inevita­bil. Sunt studenţi care în ulti­mii ani caută să-şi etaleze creaţia, în pripă, febril, unde­va, în orice spaţiu, etalare care ar însemna pentru ei pri­mii paşi ai afirmării. Nu spun cîtuşi de puţin că e rău ca un student să expună. Dimpotri­vă, trebuie să facem mai mult şi în această direcţie — nerăb­darea lor este firească. Numai dacă acest lucru, această con­fruntare cu publicul este privită cu sinceritate din un­ghiul utilităţii creaţiei. Pentru că sunt şi grijulii, mai puţin (Continuare în pag. a 11-a) ® ATLETISM — C. Corbu — cea mai bună performantă mondiala. — Cros... pe Hipodrom ! • JUDO — Juniorii şi-au desemnat campionii. ® FOTBAL — Rapid—Odra Opole : 3—2­­2—1). ® VOLE? — Dinamovistele au pierdut ca și... Cuior ! • BUCBI — Două cupe. Cîțiva juniori s-au detaşat în fruntea plutonului Primul mărţişor, prima iubire, cum spune cintecul . Foto : E. COJOCARU PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE A­ MIEI VA FACE O VIZITA OFICIALĂ ! REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA La invitaţia preşedintelui Consiliului de Stat al Repu­blicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, şi a soţiei sale, Elena Ceauşescu, preşe­dintele Republicii Federale a Germaniei, Gustav Heinemann și doamna Heinemann vor face o vizită oficială în Republica Socialistă România, în pe­rioada 17—19 mai 1971. Prin telefon de la corespondentul nostru Prima străpungere pe aducţiunea principală galerie împreună cu ortacii săi şi nu a părăsit frontul nici cind au urmat celelalte două schimburi. — Am mai avut treabă pe aici — justifica el rămînerea pe „poziţie“. Răspunsul — pe care l-am fi putut primi de la fiecare din cei 39 de constructori din brigada lui Dumitru Galeş de la lotul Mănăileasa — „mas­chează“ nerăbdarea acestor oameni de a-şi vedea încunu­nată munca încordată pe care au investit-o aici timp de peste 4 ani de zile. Pe tabla de afară „numără­toarea“ inversă — care a în­ceput, ne informează ingine­rul topometrist Constantin Constantinescu, de la 17 fe­bruarie, cind s-a făcut verifi­carea de ax — a ajuns la ul­timul moment: 2,5 m. Toţi muncitorii — mineri, mecanici, electricieni, artificieni, topome­­trişti — sunt în galerie. Neves­tele aduc mîncarea dar nimeni nu se atinge de ea. Prin gău­rile dintre fronturi, ca prin­­tr-un telefon fără fir, oamenii lui Dumitru Galeş dialoghează cu cei ai lui Ion Paloşan de la lotul Rudăreasa. Mihai Spă­­tăruc şi-a găsit „dincolo“ un prieten, pe Gheorghe Buganu, pe care nu l-a mai văzut de doi ani. Se informează reci­proc despre cei de acasă, cu­noscuţi şi tovarăşi de muncă. Se schimbă glume. Apoi artificierul Isai­ Buda, împreună cu cinci mineri, în­carcă pentru ultima dată acest front. Se cuplează găurile, se retrag lămpile electrice şi per­sonalul, se face legătura la ex­­plozor. — „Ardeee !“ răsună coman­da maistrului Dumitru Galeş, în timp ce tovarăşul Petre Dă­­nică, prim-secretar al comite­tului judeţean de partid Vîl­­cea, răsuceşte butonul de la explozor. La ora 15,27 explo­zia străpungerii galeriei Rudă­­reasa-Mănăileasa — care însu­mează­­3724,78 metri din cei 13 500 m ai aducţiunii princi­pale — a consemnat data de 27 februarie 1971 ca zi a uneia dintre remarcabilele succese ale constructorilor de pe Lotru. Peste sterilul încă fumegînd, minerii celor două brigăzi îşi string mîinile, se îmbrăţişează. Bucuria este de nedescris. Cu­vintele de felicitare adresate de către tovarăşii Petre Dăni­­că, Nicolae Armencoiu, minis­tru adjunct al energiei elec­trice, Gheorghe Cocoş, director general al angajamen­tele celor doi şefi de lot, ingi­nerii Gh. Bila şi Constantin Sandu, sunt însoţite de urale şi aplauze. O bucurie firească, dezlănţuită, care a continuat pină tîrziu, culminind cu fes­tivitatea ce a avut­ loc în co­lonia de la Mănăileasa. Străpungerea galeriei Mă­­năileasa-Rudăreasa cu 6 zile înaintea angajamentului şi cu 30 de zile faţă de plan dimen- VASILE RAVESCU Cind tînărul șef de schimb Dumitru Antoni a citit pe ta­bla aflată la gura galeriei „pînă la străpungere mai sînt 8 metri“ nu și-a mai putut stăpîni bucuria. A intrat în Cine asigură sandvişul din recreaţia mare ? Aproape toţi scriitorii români care şi-au povestit amintirile despre anii de şcoală s-au re­ferit, într-o formă sau alta, la „Moşul cu alvită“, la acei vîn­­zători de plăcintă ori acadele care, prin prezenţa lor cotidi­ană în preajma şcolilor, a ele­vilor, intrau în tradiţie. Aceşti vinzători, comercianţi ambulanţi care, dincolo de la­tura sentimentală a amintirilor, reprezentau nişte veritabile bu­fete mobile, aprovizionau elevii cu micile gustări atit de nece­sare şi de dorite în recreaţii, ii scuteau, într-un fel, de mai puţin comoda aducere de acasă a alimentelor. Desigur, tradiţio­nalii vinzători de gogoşi, alviţă, covrigi etc., născuţi parcă o dată cu şcoala lungă care îşi vindeau marfa, nu puteau oferi mare lucru ; pe de altă parte marfa lor era, deseori, de proastă ca­litate şi pregătită in condiţii care ar fi stîrnit protestele ori­cărui medic igienist. Tocmai de aceea, oricît de mult i-ar afecta pe romantici, dispariţia vinză­­torilor ambulanţi din preajma şcolilor a marcat un pas spre o mai mare securitate sanitară a e­­levilor, spre un aspect mai civili­zat al şcolilor. Cine şi cum a înlocuit, însă, pe „moşul cu alintă“, cine şi cum a înlocuit oferta prin care acesta acoperea nişte cerinţe fireşti ale elevilor, răspundea dorinţelor şi preferinţelor micilor consuma­tori ? Iată întrebările cu care am pornit în căutarea bufetelor din şcolile şi liceele cîtorva din o­­raşele ţării. Mai întîi, o constatare gene­rală pentru şcolile şi liceele din provincie, în care prezenţa unui bufet e cu adevărat o „rara a­­vis“. In zadar am căutat ase­menea unităţi la Liceul „Ştefan cel Mare“ din Suceava sau la Liceul pedagogic din aceeaşi lo­calitate, la liceele şi şcolile ge­nerale din Piatra Neamţ, din Constanţa, Tulcea sau Medgidia. Necesitatea de a lua o gus­tare, un sandviş, o prăjitură etc. e comună tuturor elevilor, în general între orele 9—11 dimi­neaţa şi 16—18 după-amiază. Nu toţi, însă, au pe cineva care le poate pregăti acasă sandvişuri pe care să le poarte în serviete, printre caiete şi cărţi. Şi nu tuturor le convine să alerge pînă la primul chioşc, unde să se îmbulzească printre ceilalţi cumpărători, să înghită, apoi, pe apucate, ceea ce oferă ali­mentaţia publică. Fără îndoială, amenajarea u­­nui bufet în incinta școlii pre­supune oarecari eforturi­ din partea conducerii sale. a medi- S. PITU O. NEGRU (Continuare în pag. a lll-a) (Continuare în pag. a lit-a) Turiştii sosiţi în Poiana Braşov au la dispoziţie de cîteva zile îrte nou mijloc de ascensiune spre crestele Postăvarului. Telefericul pe care-l vedeţi în imagine, cu o capacitate de 40 persoane, par­­curge distanţa de 2 400 metri în circa 5 minute. A. V.

Next