Scînteia Tineretului, mai 1971 (Anul 27, nr. 6827-6852)

1971-05-08 / nr. 6833

EXPUNEREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU Stimaţi tovarăşi şi prieteni, Sărbătorim astăzi împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist Român, eveniment de însemnătate isto­rică epocală în viaţa poporului nostru. Cu acest prilej festiv permiteţi-mi să vă adresez dumneavoastră, tuturor comuniş­tilor, întregului nostru popor, cele mai calde felicitări şi un cordial salut din partea Comitetului Central al Partidului Co­munist Român, a Consiliului de Stat şi a guvernului Republicii Socialiste România (Aplauze puternice, prelungite). Această aniversare prilejuieşte o retrospectivă a drumului parcurs de partid, a luptelor duse de clasa muncitoare, de toţi oamenii muncii din patria noastră pentru dreptate şi libertate socială şi naţională, pentru răsturnarea regimului burghezo­­moşieresc, pentru cucerirea puterii politice şi făurirea cu suc­ces a socialismului în România. Drumul străbătut nu a fost neted ; au trebuit învinse multe greutăţi, trecute mari obsta­cole , dar nici teroarea sălbatică, nici închisorile şi nici chiar moartea nu i-au putut abate pe comunişti din calea lor. Co­muniştii au ţinut întotdeauna sus steagul luptei sociale şi­­na­ţionale, acţionind ca organizatori şi conducători încercaţi ai clasei muncitoare, ai întregului nostru popor muncitor (Aplauze puternice, prelungite). Ceea ce i-a însufleţit permanent pe comu­nişti în lupta lor a fost încrederea nestrămutată în învăţătura atotbiruitoare marxist-leninistă, devotamentul nemărginit faţă de năzuinţele de libertate naţională şi dreptate socială ale po­porului (Vii aplauze). La această adunare participă veterani care au luat parte la­­formarea partidului, mulţi activişti din anii ilegalităţii care şi-au îndeplinit cu devotament neţărmurit sarcinile încredinţate de partid, aducîndu-şi contribuţia la toate marile succese obţi­nute de partidul şi poporul nostru. Partidul îi preţuieşte în cel mai inart grad pe activiştii din anii ilegalităţii. In numele Co­mitetului Central le adresez tuturor calde felicitări şi mulţumiri comuniste ! (Aplauze îndelungate). Mulţi din cei care au luat parte la înfiinţarea partidului în 1921 şi care au activat în rîndurile sale nu mai sînt printre noi. In semn de adînc omagiu, propun să păstrăm un moment de reculegere (Asistenţa se ridică pentru cîteva clipe în picioare, cinstind memoria celor dispăruţi). MARELE TRADIŢII REVOLUŢIONARE DE LUPTĂ PENTRU ELIBERAREA SOCIALĂ ŞI NAŢIONALĂ A POPORULUI, PENTRU SOCIALISM Stimaţi tovarăşi, Istoria partidului nostru este istoria luptelor sociale şi na­ţionale ale clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii,, ale tuturor oamenilor muncii fără deosebire de naţionalitate, este istoria naşterii şi dezvoltării mişcării muncitoreşti şi revolu­ţionare din România. Noi, comuniştii, sîntem continuatorii tra­diţiilor progresiste ale întregului popor. Cinstim pe toţi acei care au stat în fruntea luptei împotriva asupririi străine, pen­tru neatîrnarea poporului, pentru formarea statului naţional român. (Aplauze puternice). Greul luptelor l-au dus întot­deauna masele largi populare ; lor le adresăm cea mai fierbinte recunoştinţă şi ne plecăm cu smerenie în faţa jertfelor grele pe care le-au dat în aceste lupte. (Vii aplauze). Secolul al XIX-lea s-a caracterizat prin mari mişcări ■ pen­tru eliberarea naţională şi socială. Răscoala din 1821, revolu­ţia din 1848, Unirea , Principatelor în 1859, războiul pentru in­dependenţă din 1877 — sunt momente cruciale în istoria ţării noastre. Aceste evenimente au marcat totodată intrarea ţării pe calea dezvoltării capitaliste, precum şi apariţia pe scena istoriei, o dată cu burghezia, a clasei muncitoare. In a doua jumătate a secolului trecut, îndeosebi după formarea statului naţional român în 1859, România a cunoscut o puternică dez­voltare capitalistă. Situaţia specifică determinată de dependenţa faţă de imperiul otoman şi de pătrunderea în economia ţării încă din acea perioadă a capitalului străin, a creat oamenilor muncii condiţii deosebit de grele. în acest cadru, încă în pe­rioada 1860—1870, începe crearea organizaţiilor muncitoreşti; nu mă mai refer la acele începuturi ale socialismului utopic apărute cu mult înainte pe teritoriul României. Trebuie să menţionez că formarea primelor cercuri mun­citoreşti, începutul răspândirii ideilor socialiste în România au fost stimulate de legăturile militanţilor români cu făuritorii so­cialismului ştiinţific­— Marx şi Engels, într-o scrisoare tri­misă militantului socialist Ion Nădejde în 1888, Engels arăta că încearcă o mare satisfacţie văzînd că socialiştii din Româ­nia au­ adoptat în programul lor principiile fundamentale ale teoriei marxiste. Dezvoltarea mişcării muncitoreşti şi răspîndirea ideilor so­cialismului ştiinţific au dus la formarea în 1893 a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România. Deşi a activat numai 6 ani datorită trecerii unor fruntaşi de partea burghe­ziei, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din­ România a marcat un moment deosebit în lupta politică a clasei mun­citoare. Organizarea pe plan naţional a mişcării sindicale în 1906 şi refacerea Partidului Socialist în 1910 reflectau maturi­zarea politică a proletariatului din România, rolul tot mai im­portant pe care îl dobândea în viaţa ţării. Continuînd să în­treţină legături cu mişcarea revoluţionară din alte ţări, miş­carea muncitorească din România a ajutat la transportul în Rusia a literaturii tipărite de emigraţia rusă din Apus — in­clusiv a Iskrei leniniste — a manifestat o activă solidaritate cu lupta proletariatului rus împotriva ţarismului în 1905, prin­tre altele acordînd ajutor echipajului revoluţionar de pe cru­cişătorul Potemkin care, după cum se ştie, a primit azil politic în România. Militanţii socialişti români au avut legături ne­mijlocite cu V. I. Lenin, în anii premergători, precum şi în timpul primului război mondial imperialist, mişcarea munci­torească şi socialistă a acţionat cu hotărire împotriva războiu­lui, participînd la conferinţele internaţionale­ antirăzboinice şi organizînd mari manifestaţii de masă în ţară. După terminarea războiului şi realizarea statului naţional unitar, România a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare ; tot­odată, mişcarea muncitorească şi socialistă a căpătat dimen­siuni noi. La sfîrşitul deceniului al doilea al secolului nostru, în ţară se acumulaseră multe contradicţii sociale şi naţionale care creau cu acuitate necesitatea unor profunde transformări în viaţa societăţii. Se impuneau, în special, înfăptuirea reformei agrare, crearea­ unei industrii naţionale avansate, lichidarea dependenţei faţă de capitalul străin, democratizarea vieţii po­litice şi de stat. De realizarea acestor transformări depindea progresul rapid al ţării din­­punct de vedere econ­omic şi so­­­cial. In viaţa internaţională se adînceau, de asemenea, continuu contradicţiile ; avea loc un puternic avînt revoluţionar al clasei muncitoare, se prăbuşeau imperii, creştea lupta de eliberare naţională şi socială. Victoria Marii Revoluţii Socialiste din Oc­tombrie vestea începutul unei noi ere în istoria omenirii — era trecerii la făurirea socialismului şi comunismului (Vii aplauze). In aceste împrejurări interne şi internaţionale, clasa mun­citoare şi alte forţe sociale din România s-au ridicat cu ho­tărîre la luptă împotriva asupririi sociale şi naţionale. Grevele din 1918—1919, greva generală din 1920, adeveresc creşterea avîntului revoluţionar, afirmarea tot mai puternică a clasei muncitoare ca cea mai avansată forţă socială a societăţii ro­mâneşti. Situaţia internă şi internaţională, luptele de clasă din acei ani au grăbit cristalizarea necesităţii creării unui partid re­voluţionar de tip nou, în stare să conducă clasa muncitoare şi celelalte forţe progresiste în lupta pentru apărarea dreptu­rilor şi libertăţilor lor democratice, pentru înfăptuirea unor adînci transformări sociale. în­ rîndurile partidului socialist se manifestau tot mai puternic­­forţele care se pronunţau pentru un partid revoluţionar, bazat pe ideologia marxist-leninistă. La 8 mai 1921 Congresul Partidului Socialist a hotărît, cu o mare majoritate de voturi, transformarea sa în Partidul Co­munist din România (Aplauze puternice, îndelung repetate). Cred că sînteți de acord să salutăm prezenţa la adunarea noastră solemnă a celui care a fost primul secretar general al Partidului Comunist din România, tovarăşul Gheorghe Cristescu (Aplauze puternice). Crearea partidului comunist a marcat triumful for­ţelor revoluţionare şi al marxism-leninismului în mişcarea mun­citorească din ţara noastră ; din acest moment, mişcarea revo­luţionară din România a intrat într-o etapă nouă, superioară a dezvoltării sale. încă din timpul primului congres al partidului, cercurile reacţionare au dezlănţuit o prigoană sălbatică împotriva co­muniştilor. După trei ani de activitate legală, guvernul bur­­ghezo-moşieresc a scos partidul în afara legii. Timp de două decenii comuniştii au fost obligaţi să activeze în condiţiile grele ale ilegalităţii, înfruntînd represiunile regimului burghezo­­moşieresc. în toată această perioadă partidul a fost organizato­rul şi conducătorul tuturor luptelor revoluţionare ale oameni­lor muncii. Dintre numeroasele bătălii de clasă din acea vreme, voi menţiona greva minerilor de la Lupeni din 1929, grevele petroliştilor şi ceferiştilor din 1933 — care au exprimat în modul cel mai grăitor spiritul combativ al clasei noastre mun­citoare, afirmarea rolului partidului comunist, a capacităţii sale de a organiza şi conduce lupta oamenilor muncii (Aplauze puternice). O activitate multilaterală a desfăşurat partidul nostru pen­tru unitatea clasei muncitoare, pentru unirea tuturor forţe­lor democratice în lupta împotriva politicii de fascizare a ţării şi a pregătirii de război. Merită menţionate în acest sens ac­ţiunile unite ale forţelor democratice soldate cu succes în ale­gerile parţiale din 1936, precum şi marea demonstraţie antifas­cistă şi antirăzboinică de la 1 Mai 1939. In toată această pe­rioadă partidul a militat neobosit pentru o politică de prie­tenie şi colaborare cu Uniunea Sovietică, pentru stabilirea de relaţii diplomatice între cele două ţări (Vii aplauze). In faţa politicii antinaţionale a cercurilor reacţionare, par­tidul comunist a fost forţa cea mai consecventă a apărării in­tereselor­ naţionale ale ţării. Lipsa de unitate a forţelor de­mocratice a permis însă reacţiunii să instaureze dictatura mi­­litaro-fascistă, să subordoneze ţara Germaniei hitleriste. După cum se ştie, în 1939—1940 situaţia internaţională s-a agravat . Germania nazistă a trecut la agresiune directă împotriva a numeroase state din Europa, dezlănţuind cel de-al doilea răz­boi mondial. România se găsea într-o situaţie de izolare in­ternaţională care a uşurat lui Hitler impunerea Dictatului de la Viena, dezmembrarea teritorială a ţării noastre, în aceste împrejurări,Partidul Comunist din România, împreună cu Fron­tul Plugarilor, MADOSZ-ul şi alte forţe politice au chemat poporul la luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale a pa­triei (Aplauze puternice). Se crease o situaţie favorabilă rezis­tenţei naţionale, dar trădarea cercurilor conducătoare guvernante şi a conducerii partidelor burgheze a împiedicat lupta maselor largi populare. La scurt timp, România a fost împinsă de dicta­tura militaro-fascistă, alături de Germania nazistă, în războiul antisovietic, împotriva voinţei poporului şi a intereselor sale naţionale.­­ (Continuare în pag. a II-a) TOVARĂŞUL NICOLAE CEAUŞESCU a primit pe directorul general al Editurii „II Calendario del Popolo“ Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Consiliului de Stat al Repu­blicii Socialiste România, împreună cu soţia, Elena Ceauşescu, au primit, în după amiaza zilei de 7 mai pe di­rectorul general al Editurii „II Calendario del Popolo“, din Milano, Nicola Teti. Editura italiană a publicat recent volumul : „Nicolae Ceauşescu — România pe dru­mul socialismului şi al luptei împotriva imperialismului“. La primire, a fost de faţă tovarăşul Ion Popescu-Puţuri, directorul Institutului de stu­dii istorice şi social-politice de pe lîngă C.C. al P.C.R. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi soţia s-au întreţinut cordial cu oaspetele italian. Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVII, SERIA II, Nr. 6833 6 PAGINI — 30 BANI SÎMBĂTĂ 8 MAI 1971 SLAVA GLORIOSULUI PARTID COMUNIST ROMÂN de la a cărui înfiinţare se împlinesc astăzi 50 de ani ADUNAREA SOLEMNĂ DIN CAPITALĂ c­ea de-a ou­a aniversare a întemeierii Partidului Comu­nist Român, eveniment de importanţă epocală în istoria mişcării muncitoreşti din ţara noastră, în viaţa poporului român, a fost sărbătorită, vi­neri dimineaţa, în Capitală în cadrul unei adunări solemne organizate în sala Palatului Republicii Socialis­te România. Marea sală are un aspect festiv. Pe fundalul scenei, dominat de faldurile drape­lelor partidului şi statului, se văd stema Partidului Comu­nist Român, cifra jubiliară „50“ şi datele jubiliare: „1921—1971“. La ora 10 dimineaţa, o furtună de aplauze şi urale salută sosirea în sală a con­ducătorilor partidului şi sta­tului. In prezidiu iau loc to­varăşii Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnaraş, Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheor­ghe Pană, Gheorghe Rădules­cu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Maxim Berghianu, Florian Dănălache, Constantin Dra­gan, Emil Drăgănescu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Dumi­tru Popa, Dumitru Popescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasile Vîlcu, Ștefan Voitec, Iosif Banc, Constantin Băbălău, Petre Blajovici, Mi­ron Constantinescu, Mihai Dalea, Miu Dobrescu, Aurel Duca, Mihai Gere, Ion Ilies­cu, Ion Ioniţă, Carol Király, Vasile Patilineţ, Ion Stănes­cu, Mihai Telescu, Iosif Uglar, Richard Winter, pre­cum şi participanţi la crearea partidului şi alţi veterani ai mişcării muncitoreşti din ţara noastră — Gheorghe Cristes­­cu, primul secretar general al Partidului Comunist din Ro­mânia, Constantin Pîrvulescu, Chivu Stoica, Mihail Cruc­ea­­nu, Ion Niculi, Alexandru Sencovici, Gheorghe Vasilichi, Petre Constantinescu-Iași, (Continuare în pag. a VI-a) 5* SPECTACOL DE GALĂ în sala Palatului Republicii Socialiste România a avut loc vineri seara spectacolul de gală organizat cu prilejul semicentenarului Partidului Comunist Român. La spectacol au asistat tova­răşii Nicolae Ceauşescu, cu soţia, Elena Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, cu soţia, Elena Maurer, Emil Bodnaraş, Manea Mănescu, Paul Nicu­lescu-Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Rădulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeţ, Maxim Berghianu, Florian Dănălache, Constantin Drăgan, Emil Dră­gănescu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Dumitru Popa, Dumitru Popescu, Leonte Răutu, Gheor­ghe Stoica, Vasile Vîlcu, Şte­fan Voitec, Iosif Banc, Con­stantin Băbălău, Petre Blajo­vici, Miron Constantinescu, Mihai Dalea, Miu Dobrescu, Aurel Duca, Mihai Gore, Ion Iliescu, Ion Ioniţă, Carol Ki­rály, Vasile Patilineţ, Ion Stă­­nescu, Mihai Telescu, Iosif Uglar, Richard Winter, îm­preună cu soţiile, mem­bri ai C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat şi ai guvernului. în sală se aflau, de aseme­nea, vechi militanţi ai mişcării muncitoreşti din ţara noastră, activişti de partid şi de stat, conducători ai instituţiilor centrale şi organizaţiilor ob­şteşti, personalităţi ale vieţii ştiinţifice, culturale şi artisti­ce, oameni ai muncii din în­treprinderile şi instituţiile Ca­pitalei. Au asistat, de asemenea, la spectacol, şefi ai misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucu­reşti, ataşaţi culturali şi alţi membri ai corpului diplo­matic. Apariţia în loja oficială a to­varăşilor Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, a celor­lalţi conducători de partid şi de stat a fost întîmpinată cu îndelungi aplauze de asistenţă. La spectacol şi-au dat con­cursul ansamblurile artistice „Doina“ al armatei şi „Rapso­dia Română“, corul Filarmo­nicii de Stat „George Enescu“, corul „Madrigal“ al Conserva­torului „Ciprian Porumbescu“, baletul Operei Române, Stu­dioul cinematografic „Alexan­dru Sahia“, formaţii instru­mentale şi de dansuri popu­lare din judeţele Vîlcea, Ca­­raş-Severin, Alba, Satu Mare, Olt, Neamţ, Covasna, Timiş, Constanţa, Braşov, Teleorman, Dolj, laureate la cel de-al (Continuare în pag. a VI-a)

Next