Scînteia Tineretului, octombrie 1974 (Anul 30, nr. 7888-7914)
1974-10-01 / nr. 7888
"JCtNTEIA TINERETULUI" pag. 2 întregul sistem de educaţie socialistă are in vedere formarea omului nou, înaintat, care va edifica, cu braţele şi cu mintea, societatea socialistă multilateral dezvoltată. A dobindi trăsăturile omului înaintat, pe care îl prefigurează proiectul Programului P.C.R., reprezintă pentru tineri valoarea unui ideal de viaţă. Şi, firesc, tinerii se întreabă : Cum va fi acest om nou, constructor al unei societăţi moderne ? Noţiunea înglobează toate acele valori morale, politice, profesionale, de cultură şi etice, ce alcătuiesc un model de viaţă revoluţionar, un om dăruit cu trup şi suflet idealurilor socialismului şi comunismului. întregind ideea, proiectul de Program ne oferă, pe măsură ce înaintăm spre comunism, imaginea dispariţiei treptate a deosebirilor esenţiale dintre munca fizică şi munca intelectuală, un proces obiectiv condus şi dirijat în mod conştient. Marx definea forţa de muncă drept o totalitate a aptitudinilor fizice şi intelectuale. Deşi cele două activităţi au fost dintotdeauna separate in diviziunea socială a muncii, munca fizică nu poate fi concepută,in actualele condiţii de progres tehnic, fără o pregătire intelectuală, fără însuşirea unui sistem de cunoştinţe. Cum se va realiza această apropiere ? Experienţa celor treizeci de ani de construcţie socialistă face ca încă de pe acum cei doi termeni ai procesului să nu fie ireductibili. Apropierea este vizibilă, concretă şi conţinută în înseşi realităţile dinamice ale prezentului : un sfert din populaţia ţării învaţă în sisteme organizate , învăţămintul general, mediu şi superior a cunoscut o dezvoltare impetuoasă, generalizarea învăţămîntului obligatoriu de zece clase şi, in perspectivă, de 12 clase, sistemul naţional de perfecţionare a calificării cadrelor din toate sectoarele vieţii sociale ; peste 20 la sută din totalul lucrătorilor au studii superioare. In chip dialectic, într-o societate care reclamă deopotrivă competenţa muncitorului, dar şi a intelectualului, nu mai putem separa acţiunea de gindire, efortul miinii de efortul minţii. Munca este şi ea un limbaj prin care înţelegem şi pătrundem realitatea, fie că producem unelte sau idei. Ce implicaţii sociale şi morale are acest proces obiectiv cunoscut şi pină acum, dar in condiţiile noastre mult accentuat . Iată cum gîndeşte un comunist, Marian Vasile, electrician de motoare, unul din tinerii Uzinei „Electrotehnica". „Electrotehnica“ are două mii de lucrători, majoritatea tineri, toţi calificaţi şi chiar cu o înaltă specializare, mulţi aspirind la categoriile a V-a şi a VI-a. Producţia uzinei este modernă, automatizată. Din toamna aceasta am fost, realmente, asaltaţi cu cereri de înscriere la liceul seral şi la cursurile de subingineri. Eu am terminat seralul, dar alţi 40 la sută din tinerii uzinei vor urma liceul. Muncitorul de azi se apropie deci mult de intelectualul de miine ca grad de pregătire. Acesta cred eu că este sensul in care se realizează evoluţia de la munca fizică la cea intelectuală. Producţia modernă, mecanizarea, automatizarea şi cibernetizarea reclamă o altă condiţie de muncă, un alt tip de muncitor. „Aşa se face că o uzină ca a noastră, ne spunea Constantin Gavrilă, secretar al organizaţiei U.T.C., o uzină care fabrică aparatură Roentgen sau instalaţii de sudat, cu jet de plasmă schimbă şi condiţia de lucru, dezvoltă capacitatea intelectuală a muncitorilor. Participarea lor directă la executarea unor operaţii complexe, la supravegherea unor procese de mare fineţe tehnică, unde nu se mai poate acţiona numai pe baza deprinderilor fizice, intelectuale înnăscute sau formate printr-o pregătire minimă, solicită, deci, o instruire tehnică continuă“. Apropiind munca fizică de munca intelectuală ar trebui, în primul rând, să biruim o prejudecată instalată la unii tineri. „Anual, spunea Andrei Pîrcălabu, unul din veteranii uzinei, întreprinderea noastră primeștecontingente proaspete de forţă de muncă, absolvenţi ai şcolii profesionale şi ai cursurilor postliceale. In acest cincinal, uzina şi-a dublat numărul de lucrători, fiind, sub raportul mediei de vîrstă, o uzină a generaţiei tinere. Ce constat ? Unii absolvenţi de liceu, pregătiţi in meseria de electronist sau electrician montator, se socotesc parcă ofensaţi dacă îmbracă salopeta şi îi pui cot la cot cu muncitorii. Bineînţeles, respectindu-le calificarea care se exercită neapărat în perimetrul uzinei. Atitudinea izvorăşte dintr-un orgoliu mărunt, infantil. Există însă şi o explicaţie de ordin mai general : te apasă, te umileşte ceea ce nu înţelegi. Golită de miezul ei creator, de inteligenţă şi demnitate, munca devine, în această accepţie, o servitute, o prestaţie. Tot ce-am realizat noi în această uzină este, dacă vreţi, rodul îngemănării dintre gîndirea tehnică şi puterea creatoare a mîinilor“. Procesul apropierii dintre munca fizică şi intelectuală nu trebuie însă prospectat unilateral, ca şi cum s-ar realiza numai prin ridicarea nivelului de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice ale clasei muncitoare. Sigur, acel muncitor multilateral dezvoltat va avea o înaltă calificare profesională, va fi instruit la nivelul ştiinţei şi tehnologiei, va aspira spre un larg orizont de cultură, conştient fiind de rolul său politic revoluţionar în societatea socialistă multilateral dezvoltată. Nu trebuie ignorată nici cealaltă faţetă : faptul că fără a scădea cu nimic nivelul pregătirii de specialitate, dimpotrivă, ridicîndu-l continuu spre a ține pasul cu cuceririle mondiale, tinăra intelectualitate tehnică va cunoaște tot mai mult, prin propria sa experienţă, exigenţele muncii nemijlocite, nobleţea efortului fizic. Confruntindu-se cu valorile elice ale colectivităţii de muncă socialiste se va apropia şi de modul de a gindi şi acţiona al clasei muncitoare. In definitiv, omul nou, cu o personalitate multilaterală pe care ne străduim să-l făurim va îmbina armonios deprinderile şi satisfacţiile muncii productive cu pasiunea creaţiei spirituale. LUCIA HOSSU UN ADEVĂR, UN IMPERATIV COMUNIST TOŢI TINERII uzinei Învaţă MARIAN VASILE, electrician de motoare CONSTANTIN CAVRILA, secretar al organizaţiei U.T.C. ANDREI PIRCĂLABU, şef al biroului personalînvăţămînt Tinerii întreprinderii „Electrotehnica" montează o instalaţie de mare fineţe tehnică: aparatura Roentgen. Foto: VASILE RANGA rimul pas, cel mai important, de trecere la generalizarea treptei initia de liceu, — sarcină pusă in faţa invăţămîntului încă la plenara C.C. al P.C.R. din iunie 1973 — s-a realizat în această toamnă. Peste 280 000 adolescenţi, promovaţi ai clasei a VlII-a, au devenit elevi de liceu. Pentru învăţămînt, evenimentul semnifică o nouă altitudine cucerită în consolidarea unei şcoli care să-şi împlinească menirea sa ca factor de progres al societăţii, ca loc unde se formează omul nou, omul societăţii socialiste. Se împlineşte astfel şi un deziderat de înalt umanism, posibil a fi realizat numai într-o societate ca a noastră, socialistă, de egalizare a şanselor tineretului privind afirmarea în muncă, în profesie, in viaţa socială, întreg tineretul nostru, la vîrsta de 14—15 ani poate şi trebuie să intre în liceu, după cum toţi tinerii noştri, aşa cum prevăd documentele programatice ale Congresului al XI-lea al partidului, se vor afla în faţa obligativităţii de a deveni bacalaureaţii învăţămîntului de 12 ani, începînd din 1980. In aceste condiţii, rolul orientării profesionale devine mai complex. Toţi absolvenţii clasei a VIII-a devin liceeni. Realitatea din această vară, cînd s-a constituit primul an al primei trepte de liceu a demonstrat că acum se ridică o nouă problematică pentru această acţiune. In primul rînd, pentru că ne aflăm în faţa unei experienţe noi, că nici elevii şi nici părinţii acestora n-au stăpînit — şi poate că nici acum cei care urmează să devină liceeni nu stăpînesc bine — datele referitoare la liceul generalizat pe prima treaptă. Incit. prima sarcină care, după opinia noastră, se ridică pentru şcoală — ca şi pentru organizaţia U.T.C. şi organizaţia pionierilor — este de a înlesni adolescenţilor din ultima clasă gimnazială cunoaşterea, în toate detaliile sale, a organizării actuale a liceului, a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească pentru a deveni elevi de liceu. Lucru la care ne propunem să contribuim şi noi în spaţiul acestei rubrici. Liceul, în concepţia de astăzi, este organizat ca un sistem de învăţămînt unitar, asigurînd elevilor o pregătire de cultură generală unitară, care să le faciliteze, în condiţii de şanse egale, opţiunea pentru alte trepte şcolare în vederea dobîndirii unor profesii. Un asemenea sistem unitar este reflectat de organizarea liceelor pe tipuri şi profile, oferind elevilor posibilitatea ca, de pe această treaptă să se orienteze spre acele domenii de pregătire în care, în viitor, să lucreze ca profesionişti. Mai întii, sunt cele opt tipuri de liceu în treapta întii : real, umanist, industrial, agricol şi silvic, economic, sanitar, pedagogic, de artă. La rindule, tipurile de liceu sunt diversificate în 24 de profile : real, umanist, mecanică, electrotehnică, chimie industrială, construcţii, metalurgie, prelucrarea lemnului, industrii alimentare, textile şi confecţii, poligrafie, navigaţie, informatică, economie, alimentaţie publică, agricol, mecanică agricolă, îmbunătăţiri funciare şi gospodărirea apelor, silvicultură şi exploatări forestiere, sanitar, pedagogie, muzică, arte plastice, coregrafie. In unele licee ale ţării funcţionează şi clase cu profil de educaţie fizică şi sport. Iată, dar, că nu poate fi în nici un caz vorba de o simplificare a sarcinilor privind acţiunea de orientare şcolară şi profesională. Adolescentul are nevoie de o îndrumare chiar mai atentă decît pină acum, pentru ca opţiunea din clasa a VIII-a să fie atît de durabilă incit, după cei doi ani obligatorii de liceu, el să nu abandoneze profilul ales, ci să-l continue fie în treapta a doua de liceu, fie in alte forme de pregătire profesională. Şcolarizarea, chiar în condiţiile unui liceu generalizat, nu se face la întîmplare, ci se ţine seama de comanda socială, de perspectiva dezvoltării economiei. La noi, în mod firesc, se dezvoltă cu preponderenţă liceul de specialitate : industrial, agricol, economic, pedagogic etc. întrucît în aceste domenii nevoia de cadre este foarte mare. Dealtfel, încă din acest an procentajele şcolarizării arată locul pe care-l ocupă în contextul liceului profilele amintite : le urmează astăzi, în anul I, peste 70 la sută din promovaţii clasei a VIII-a, iar aproximativ 50 la sută din elevi sunt cuprinşi în liceele de tip industrial. Curentul de opinie favorabil liceului de specialitate este evident. Totuşi, să nu ne bizuim numai pe acest climat bun dacă dorim să avem o repartizare echilibrată, de la început, a tinerilor în profilele liceelor. Se ştie, prima treaptă de liceu fiind obligatorie, nu mai presupune un concurs de admitere , adolescentul devine licean prin simpla alegere a liceului. Pentru motive lesne de înţeles, numai în cazul liceelor de artă, pedagogice şi al claselor cu profil sportiv au fost prevăzute probe, eliminatorii, de testare a aptitudinilor. Totodată, s-a perfectat un sistem de probe de verificare a cunoştinţelor, neeliminatorii, pentru cazurile în care la un liceu se înscriu mai mulţi elevi decît cifra sa de şcolarizare. Dacă se recurge însă la o bună orientare şcolară, apelul la asemenea probe devine o situaţie cu totul şi cu totul excepţională. Vara aceasta a fost o vară de excepţie din acest punct de vedere ; neexistind un răgaz suficient pentru o asemenea acţiune de îndrumare, s-a recurs, poate în prea multe situaţii, la probe de verificare a cunoştinţelor, elevii autosupunîndu-se unui efort în plus, cind, dacă ar fi cunoscut mai bine reţeaua liceală, s-ar fi îndreptat spre şcoli care aveau locuri disponibile, lucru care, dealtfel, pină la urmă s-a şi întîmplat. Pentru noul an şcolar, însă, situaţia de excepţie a fost depăşită : există un răgaz de trei trimestre pentru desfăşurarea unei ample activităţi de orientare profesională. Lucrurile trebuie însă gindite bine de pe acum, planificîndu-se acţiuni dintre cele mai eficace pentru ca pină in trimestrul al treilea, în fiecare şcoală generală să se cunoască situaţia opţiunilor tuturor elevilor, iar liceele să ştie pe ce efectiv de tineri se bizuie. In rubrica noastră ne propunem să popularizăm pe larg liceele cu profilele lor, să întreţinem dialogul tinerilor cu specialiştii pe tema autocunoaşterii, asupra profesiilor care li se potrivesc, pentru care posedă însuşirile necesare. LUCREŢIA LUSTIG ORIENTAREA SPRE PROFESII ÎNCEPE CU: Opţiunea pentru profilul liceului Responsabilităţile ■ ■ ■ ■■ criticii filozofice „In activitatea politicoeducativă — se scrie in proiectul de Program al P.C.R. — se va demonstra ştiinţific netemeinicia concepţiilor idealiste şi limitele altor filozofii*. Iată, aşadar, înscrise la loc de cinste, de mare răspundere, probleme critice de idei. Nu critica facilă, de fapt negarea fără argumente, nici atitudinea nediferențiată, deci nedialectică. Cui ar folosi substituirea criticii temeinice cu o simplă succesiune de nu ? Simplificînd la limită critica fără argumente nu comunică nimic esențial prejudiciind şi cunoaşterea poziţiei adverse şi perspectivele din care se judecă. Aşadar, altceva se doreşte de la noi, şi anume o hotărîtă, fermă precizare de poziţii. In genere, negativismul este nefilozofic, cu atît mai mult el este nemarxist, fiind nedialectic şi antidialectic. Să spui existenţialismului, bunăoară, un simplu nu ar servi prea puţin, mai exact deloc, cunoaşterii critice a problematicii sale şi poziţiei principiale marxiste. Opoziţia cere poziţie, este o regulă elementară a dialogului, iar critica este un dialog. Cu spiritul filozofiei marxiste, polemic fiind în grad radical, deci revoluţionar, creator prin dialecticitatea sa firească, critica nedemonstrativă nu are nimic a face. Cerinţa formulată de proiectu de Program de a demonstra ştiinţific netemeinicia concepţiilor idealiste este, prin aceasta, singura posibilă ca adevăr, şi dă şansă sigură exerciţiului critic, atît a celui aplicat idealismului în genere, celui contemporan, în speţă, cit şi altor filozofii nemarxiste — trecute sau actuale — dar deschise către materialism, dialectică şi raţionalism. Faţă cu filozofii de acest fel se impune nu doar recunoaşterea meritelor, ci şi evidenţierea limitelor. Critica nu se toceşte, astfel, ea capătă doar complexitate prin diversificarea modalităţilor sale de raportare. In acest fel, criticii filozofice marxiste i se confirmă o dată mai mult dialecticitatea sa firească, faptul de a fi critica filozofică în conceptul său ideal, de a fi un instrument eficace în înarmarea comunistului cu o temeinică informaţie filozofică şi — totodată — cu criteriile reale, obiective ale evaluării istoriei complexe şi bogate a filozofiei, pentru asumarea efectivă, multilaterală a propriei sale condiţii, iar, prin aceasta, critica filozofică dobîndeşte înalta investitură de act politic, de luare de poziţie lucidă, realistă, constructivă. GH. VLADUŢESCU JUDEŢUL BRĂILA ŞI-A INDEPLINIT PLANUL ANUAL Intr-o telegramă adresată Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, Comitetul judeţean Brăila al P.C.R. raportează că, la 30 septembrie, oamenii muncii dinindustria acestui judeţ au îndeplinit planul producţiei globale industriale pe primii patru ani ai actualului cincinal. Incadrindu-ne cu toată răspunderea şi dăruirea comunistă în elanul nestăvilit stimulat de minunata perspectivă prefigurată de documentele Congresului al XI-lea al P.C.R. — se spune în telegramă — intensificind întrecerea socialistă, valorificînd cu pricepere rezervele interne de care dispunem, ne angajăm, stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca pină la sfîrşitul acestui an să realizăm peste prevederile de plan o producţie în valoare de 2 miliarde şi jumătate lei. Bucureşti— oraşul viitorului Palatul Culturii şi Sportului amplasat pe o colină cu o superbă panoramă a Bucureştiului de azi găzduieşte o expoziţie in care prin planşe, schiţe şi machete constructorii şi arhitecţii contemporani ne arată o imagine de principiu a Bucureştiului de miine. Desigur, toate aceste planşe, schiţe şi machete realizate la scară, cu precizie matematică şi cu date tehnice lămuritoare, este departe de a fi numai atît. Este o punte spre viitor. Este un gind superb şi îndrăzneţ pentru urmaşi. Este o moştenire pe care o avem de lăsat. Bucureştiul de miine, aşa cum se conturează în aceste planuri este un Bucureşti gindit îndelung, construit cu ştiinţa şi sufletul, un Bucureşti pentru oamenii viitorului — aşa cum gindim şi construim oamenii viitorului. Va fi un oraş de o mare frumuseţe. Va fi un oraş ,fără umbre. Acoperit de verdeaţă, va avea ferestre largi prin care să intre culoarea şi lumina. Va avea bulevarde ample, spectaculoase, străjuite de edificii monument. Fără risipă. Fără grandomanie, dar cu grandoare. Va exprima — şi ne va exprima, pe noi, constructorii — pe ei, beneficiarii. S-a calculat totul, de la viteza de transport pină la timpul util pentru a privi oraşul. Funcţionalitatea, principiu fundamental, este înglobată în viziunea filozofică a arhitecturii — principiu fundamental. N-am privit schiţele şi machetele probabile ale unui oraş gol. Ci ale unui oraş pentru oameni. Marile artere, monumentalele blocuri de locuinţe, parcurile, sălile de sport şi de spectacole, edificiile publice şi administrative sunt gindite compact şi unitar, în spiritul Cetăţii. O cetate a oamenilor, o cetate a oamenilor societăţii comuniste. Un oraş gindit ca o Capitală ale cărei artere vitale merg spre Ţară, se întorc dinspre ţară intr-un sistem circulatoriu pulsînd viu, adevărat şi cald, fără stridenţe, o Capitală construită pe principiul armoniei. Se va construi mult în sus — lăsind mai mult loc pămintului verde să respire şi să se vadă. Cartiere întregi, roase de pecinginea unui trecut fără glorie vor fi rase complet de pe faţa oraşului, in locul lor construindu-se cu o ambiţie polemică mari ansambluri arhitecturale in căre viaţă, munca, odihna oamenilor au fost amplasate cu gîndul la linişte, utilitate îşi frumos, în anul 2 000 oraşul va avea probabil 2 260 000 de locuitori. Rata de creştere a populaţiei este preconizată ţinindu-se seama de dezvoltarea naturală a oraşului, cit şi de dezvoltarea întreprinderilor de înaltă tehnicitate care vor cere braţe de muncă. Pentru aceste peste două milioane de oameni Capitala îşi va deschide larg porţile asigurîndu-le un trai demn de epoca în care ei vor trăi şi construi pe pămîntul României. Planul este de perspectivă — şi desigur, arhitecţii care vor construi în anul 1995 îl vor îmbogăţi cu propria lor gindire şi fantezie. Cel pe care l-au conceput contemporanii noştri este privit îndelung de locuitorii de astăzi ai Capitalei ca şi de vizitatorii de pretutindeni cu încintare şi stimă. Oamenii caută pe planuri propriul lor cartier, casa in care locuiesc acum, discută îndelung şi cu însufleţire cum vor arăta toate acestea miine. Aici va fi un parc, o şcoală nouă, un edificiu cultural, pe aici va trece metroul. Completează chestionare în care li se cere părerea. Pentru că şi de data aceasta, ca întotdeauna cînd Partidul şi statul nostru propun o viziune a viitorului, cetăţenii ţării îşi spun cuvîntul. Cuvîntul cetăţenilor — asupra Cetăţii în care vor trăi, vor creşte fii, vor gindi şi vor munci, în deplină libertate şi efervescenţă spirituală — pe care le pregătim noi, aici şi acum. SMARANDA JELESCU Foto: O., PLEC AN „VIAŢA BATE LA UŞA" aşteaptă corespondenţii „Viaţa bate la uşă" împlineşte aproape cinci ani de existenţă. Mulţi, foarte mulţi tineri „au bătut“ la această „uşă“ ce se deschidea pentru ei cu o temă capitală : PROFESIA, VIITORUL. Au fost „primiţi d in coloanele ei cu întrebările şi frămintările lor. Poate nu toţi, fiindcă spaţiul nu ne-a permis să răspundem tuturor sutelor şi miilor de adolescenţi şi tineri care ni s-au adresat. O aşezăm din nou la locul ei, de fiecare marţi. Rubrica se doreşte însă nu numai un spaţiu în care să oferim adrese de şcoli, de facultăţi, răspunsuri strict informative. Şi pe acestea le vom da in continuare, dar e firesc să-l invităm pe cititor să se încredinţeze rubricii cu o problematică mai vastă legată de profesie, cu ginduri care-l preocupă, incit din dialogul cu el să poată trage învăţăminte şi colegii de generaţie, care n-au curajul să se confeseze, dar au nevoie de sfaturi. Corespondenţa este aşteptată pe adresa ziarului, rubrica „Viaţa bate la uşă“. MARȚI 7 OCTOMBRIE 1974 TEATRUL DE PĂPUŞI DIN CRAIOVA LA UN SFERT DE VEAC Iată că se împlinesc, zilele acestea, 25 de ani de când a luat fiinţă, la Craiova, un teatru ce avea menirea să educe, să formeze, prin intermediul unei arte îndrăgite şi înţeleasă de copii, pe preşcolari şi şcolari , Teatrul de păpuşi. Desigur, un prilej de sărbătoare pentru micii spectatori, dar şi pentru cei care, fără să fie văzuţi şi, de cele mai multe ori, fără să fie cunoscuţi, au adus bucurie şi minunate momente de vis şi poezie publicului. Teatrul de păpuşi din Craiova şi-a propus să aniverseze cum se cuvine evenimentul: pe parcursul a patru zile el va oferi micilor săi spectatori o serie de manifestări de mare frumuseţe. Joi, la ora ÎS, va avea loc o adunare festivă. Apoi, la ora 19, un spectacol festiv cu piesa Ion Talion de Nelu Stroescu. Ziua de 4 octombrie va fi una extrem de încărcată: la ora 9, va fi jucată piesa De-a Scufiţa Roşie de Alexandra Davidescu ; la ora 10:30, o întîlnire cu elevii şi cadrele didactice va prilejui o discuţie pe tema Eroul popular pe scena teatrului de păpuşi. Va urma un spectacol cu Iancu Jianu de Alexandru Mitru şi Aurel Tita. La prînz, în sala de expoziţii a Naţionalului craiovean se va deschide o expoziţie cuprinzînd desene ale copiilor. Iar la ora 16, in sala Teatrului de păpuşi, se va juca „De-a Scufiţa Roşie“. Două spectacole sunt programate pentru 5 octombrie : unul dat de echipa de păpuşari a Şcolii nr. 29 din Craiova , celălalt, cu piesa Cinci săptămîni în balon de Anda Boldur, după cunoscutul roman al lui Jules Verne (orele 10,30 şi, respectiv, 16). In 6 octombrie, ultima zi a manifestărilor, se va juca Băieţelul şi paiaţa de Ana Uta Predescu şi Joaca de Alexandra Davidescu (orele 10,30 şi 11,30).