Scînteia Tineretului, noiembrie 1989 (Anul 45, nr. 12569-15594)
1989-11-01 / nr. 12569
„SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 Colocvii Lyceum Colocviul nostru de astăzi are la bază o idee de maximă valoare, argumentată convingător în magistrala Expunere prezentată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la recenta Plenară lărgită a C.C. al P.C.R., precum şi în Proiectul Programului-Directivă şi vi Tezele pentru Congresul al XIV-lea al partidului , dezvoltarea intensivă, multilaterală a vieţii economico-sociale şi trecerea patriei la stadii superioare ale construcţiei socialiste se pot realiza numai cu oameni competenţi profesional şi, in egală măsură, exponenţi ai unui ridicat nivel de cultură şi de conştiinţă patriotică, revoluţionară. Este o idee care se adresează în modul cel mai direct elevilor, tinerilor care învaţă astăzi pentru a deveni mîine oamenii de nădejde ai ţării. Acesta este îndemnul mobilizator, reafirmat, din primele momente ale noului an de învăţămînt, da secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu : „Trebuie să aşezăm ferm la bază învăţămîntului — pe lingă cuceririle ştiinţei din toate domeniile — materialismul dialectic şi istoric, concepţia socialismului ştiinţific despre lume şi viaţă, pentru a crea un tineret şi un popor cu înalte cunoştinţe, dar şi cu înalte trăsături revoluţionare, patriotice, care să asigure continuarea neabătută în viitor a procesului revoluţionar, victoria comunismului şi întărirea independenţei României !“. Desura modul cum înţeleg ei să răspundă, activ şi entuziast, acestei chemări înflăcărate, ne vorbesc elevi de la Liceul de Filologie-Istorie „Unirea“ din Braşov. In cuvintele lor se regăsesc dovezi ale contribuţiei , la fundamentarea unei conştiinţe înaintate, prin onorarea cu responsabilitate a îndatoririlor ce le revin. Iar pentru ei, pentru toţi cei de vîrsta lor, prima îndatorire şi prima dovadă de conştiinţă patriotică şi revoluţionară este învăţătura de carte. „Nu există astăzi obligaţie patriotică şi revoluţionară mai înaltă decit aceea de a învăţa şi a învăţa, pentru toţi copiii şi întregul nostru tineret“. Cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la deschiderea anului şcolar sînt pentru interlocutorii noştri, ca pentru toţi elevii ţării, înaltă deviză de acţiune. Flavia Scorţea, clasa a X-a D : „In primul rînd, la noi în liceu se învaţă carte. Liceul nostru, datorită rezultatelor la învăţătură, este intre cele mai bune din judeţ“. Adelina Veşteşnean, clasa a XlI-a A, secretara comitetului U.T.C. : „In felul acesta, continuăm îndelungata tradiţie, de aproape o sută de ani, a liceului. Ne preocupă mult ridicarea nivelului de cunoştinţe şcolare. Se vede o emulaţie între noi, cu folos pentru fiecare în parte, ca şi pentru colectiv. Vedeţi, întrecerea pentru cea mai bună clasă şi, pe urmă, pentru cea mai bună şcoală ne mobilizează, nici unul nu vrem să ne lăsăm mai prejos, ne atragem unii pe alţii, ne ajutăm. Vă spun, toţi suntem sufletişti !“. Exemplul colectivului şi exemplul unuia sau al altuia din colectiv sunt cu efect garantat. Anul trecut, o elevă din clasa a XlI-a, componentă a Soţului care a reprezentat ţara la olimpiada de limbă latină de la Roma, devenise aşa de apreciată şi de îndrăgită de colegi, incit două fete abia intrate în clasa a IX-a au avut ambiţie şi s-au pus atîta pe lucru, incit latina a devenit materia lor preferată. De la cei mari, cei mici încep să deprindă încredere şi conştiinţă de sine exact cînd au mai multă nevoie, adică imediat ce au intrat la liceu, atunci cînd parcă nu-şi găsesc locul şi au senzaţia că nu şi-l vor găsi niciodată între atîtea clase, coridoare, lecţii, colegi şi manuale. Adelina Veştemean : „Ca elev în ultimul an, ţi se intimplă uneori lucruri aşa de fireşti şi de emoţionante... Te opreşte pe coridor un coleg de a IX-a şi te întreabă «nu te supăra, cum pot să ajung la bibliotecă ?». Te simţi atunci altfel, ştii că cineva are nevoie de tine, mergi cu el, ii arăţi, îl faci să nu se simtă singur. Sunt şi colegii care se obişnuiesc greu. O colegă, altfel foarte bună, veselă, era cam zglobie, nu-i era gîndul la şcoală. Am discutat foarte mult cu ea, fiecare ; nu mergeam pe capul ei s-o judecăm, ci aşa, cînd apărea prilejul, o luam frumos, «hai tu, să vedem aşa şi asta, cum ar fi mai bine să facem» şi a început şi ea să se schimbe, într-a X-a se îndreptase mult, a luat treapta frumos şi de anul trecut a început să se pregătească pentru facultate. Să ştiţi că ne bucurăm fiecare pentru reuşitele ei“. Mihaela Burduja, clasa a X-a B : „Mi-aduc aminte ce stingheri eram la început şi cum, incet-încet, ne-am obişnuit cu colectivul. Cercurile ştiinţifice şi de creaţie ne-au ajutat şi ele la aceasta. La cercul de literatură «Andrei Mureşanu», cînd am sărbătorit centenarul Eminescu, a fost aşa impresionant, ne-am strins cu toţii, elevi şi profesori, ne-am sfătuit, am alcătuit un program tare frumos. N-au fost numai nişte recitări, ci o legătură care s-a format intre noi“. La fel este sit la cenaclul «Nicolae Labiş», la toate programele artistice realizate in liceu, o spun, din tot sufletul, Dana Argeşeanu, clasa a XII-a A, Adina Neagu, clasa a X-a B şi Flavia Scortea, care insistă să reţinem că aceste acţiuni nu sunt simple divertismente, ci un mod cu adinei ecouri in conştiinţe de a cinsti oameni exemplari şi fapte nepieritoare şi, în acelaşi timp, un prilej de frumoasă întilnire a unor preocupări şi a unor trăiri specifice virstei tinere. „Pentru noi, spune Flavia, e o muncă de suflet“. Gabriela Enescu, clasa a XI-a A : „La cercul de istorie, ne întîlnim, studiem, discutăm despre istoria ţării, a oraşului, valorificăm rezultatele în lucrări, la sesiuni ştiinţifice, la olimpiade“. Anca Amarghioalei, clasa a IX-a C : „Şi sportul ajută la formarea caracterului nostru. Eu fac tir de doi ani şi mi-am dat seama că şi aici e nevoie de muncă, de foarte multă putere de concentrare şi să fii stăpin pe tine. Concursurile, cantonamentele, nu ştiu cum să spun mai exact, te fac să ştii să te descurci în viaţă, în societate, îţi dau o conştiinţă mai responsabilă“. învăţătura, arta, sportul, cunoaşterea a tot ceea ce este în jur şi cunoaşterea de sine se regăsesc in fiecare pas făcut pe calea dobîndirii propriei personalităţi. Loredana Munteanu, clasa a XII-a A : „Căutăm să învăţăm cu mai multe, cu fiecare prilej. O excursie, cum a fost cea făcută la Iaşi, Mirceşti, Ipoteşti, Stupca, Humuleşti, in nordul Moldovei, a fost şi o recreere fizică, dar şi o posibilitate de cunoaştere şi de îmbogăţire sufletească“. Mihaela Petre, clasa a XI-a A : „Şi ne-aţi stimulat şi pe noi să facem o excursie la fel. Vedeţi, aceasta e şcoala noastră : stimulare, competiţie, dar nu dispută. Ne cunoaştem între noi, nu ne suntem indiferenţi unii altora. Liceul face parte din viaţa noastră, e ceva unic. Prin liceu treci o dată în viaţă şi atunci trăieşti anii cei mai frumoşi. Liceul formează caractere, ne dă o conştiinţă de sine, o conştiinţă a rolului nostru în societate, ne învaţă să tindem spre mai departe, spre mai bine, ne dă certitudinea propriei valori. Intr-o epocă de aşa profunde transformări, nu putem rămîne la un nivel scăzut de cunoaştere, de cultură, de educaţie. Toate pornesc de la simplele ore de curs, fiecare disciplină se leagă de alta. Dincolo de necesităţile cursurilor, este necesitatea pentru viaţă. Astfel înţelegem noi că se poate crea o societate frumos dezvoltată“. FLORIN ANTONESCU DE IA IA FAPTĂ CONŞTIINŢĂ REVOLUŢIONARĂ Viaţa în afara orelor de curs AŢI ÎNVĂŢAT... SĂ ÎNVĂŢAŢI? ! Afirmam in prima parte a acestui articol că doar în momentul in care am devenit conştienţi de necesitatea caracterului permanent al învăţării ca trăsătură definitorie a acestei activităţi, putem să vorbim de satisfacţii şi nu de frustrări in acest domeniu. Pornind deci de la această idee de continuitate a învăţării de-a lungul întregii vieţi, ajungem inevitabil la problema caracterului multilateral al învăţării. Nu e nici o noutate in faptul că am observat o tendinţă care handicapează pregătirea multor elevi, şi anume, tendinţa de a micşora la maximum sfera de interes în ceea cepriveşte asimilarea temeinică a unor cunoştinţe. Nu dăm din biologie la treaptă — nu ne mai batem capul cu analiza arborelui filogenetic din care evoluează speciile, sau nu dăm la Facultatea de filologie — nu ne mai interesează să pătrundem metodele de decodificare a unui text literar, chit că ni se cam atrofiază gustul şi simţul estetic etc. Ni se pare că e mult mai uşor să concertăm „mono“ şi nu „stereo“, şi dacă în muzică realizăm revoltaţi aproape instantaneu lipsa stereofoniei, cînd e vorba de propria noastră pregătire ne prefacem cam... afoni şi căpătăm „ureche muzicală“ cînd e prea tirziu. Nu se poate să ne handicapăm cu bună ştiinţă ; intr-adevăr, este important şi necesar să te pregăteşti in mod special în domeniile care vizează viitoarea profesiune, dar asta nu înseamnă să ignorăm pur şi simplu restul disciplinelor de invăţămînt, invocînd imposibilitatea de a consacra citeva ore în plus pentru nişte materii care nu te interesează sau care ţi-au devenit nesuferite, insipide datorită unui dascăl fără vocaţie. învăţarea însăşi ca activitate a întregii noastre vieţi poate să-şi găsească eficienţa doar în abordarea multilaterală, deoarece cu cit orizontul de cunoştinţe e mai larg, cu atît avem mai multe puncte de sprijin pentru specializarea pe care ne-am ales-o. Deficitari în demersul multidisciplinar al învăţării, vom avea mari probleme în înţelegerea sistemului unitar sau a unor concepte fundamentale specifice disciplinei pe care ne-am hotărît în mod unilateral s-o aprofundăm. ■ Performanţele In învăţarea ■unei anumite materii sunt determinate de felul in care solicităm si ajutorul disciplinelor de la graniţele acesteia. De exemplu, învăţarea anatomiei si fiziologiei omului presupune automat nu numai cunoştinţe riguroase de fizică, chimie si biologie, ci si de zoologie si botanică ; dacă acestea sunt vagi şi lacunare, conexiunile care sunt absolut necesare înţelegerii unor fenomene dinamice ale lumii vii, devin practic inexistente. Descifrarea interdeterminării cauzale, a lanţului de interacţiuni, capacitatea de a raporta permanent un domeniu la altul, necesită adoptarea acestui mod de a gîndi învăţarea ca acţiune de ştergere a graniţelor dintrediscipline. Sigur că se pune si problema profesorului care-ţi predă o anumită materie deoarece maniera antrenantă in care el reuşeşte să iasă din abordarea unilaterală a informatiei si să utilizeze metode multiple şi combinate pentru prezentarea complexităţii determină în mare măsură şi atitudinea noastră faţă de materia în cauză. Credem totuşi că şi noi, cei din bancă, putem , dacă vrem să ne stimulăm profesorul, să-l incităm prin dorinţa noastră de a stabili un dialog şi nu de a instaura monologul său drept formă unică de comunicare a cunoştinţelor. Cînd comoditatea şi indiferenţa se instalează şi de o parte şi de alta, ora se sfîrşeşte pur şi simplu prin monologuri aride sau dictări prelungite şi lipsite de orice eficienţă formativă. Un spirit novator şi combativ in muncă, o înaltă ţinută morală şi respect faţă de valori, toate acestea sunt calităţi general valabile fie că e vorba de educator sau de cel educat ; cheia tinereţii fără bătrineţe nu trebuie căutată in domeniul biologicului, ci în sfera specificităţii umane . Interesul pentru cultură şi pentru propria profesiune. Hiperspecializarea pe domenii înguste (necesară dar nu suficientă) are toate şansele să aridizeze personalitatea celui predispus pentru un asemenea tip de cunoaştere, ducînd pină la stagnare,’’ care chiar şi la un stadiu foarte ridicat de profesionalizare tot stagnare se cheamă. M. CARMEN CUNOAŞTERE §I AUTOCUNOAŞTERE IN ALEGEREA PROFESIUNII Astăzi, mai mult ca oricînd, pornind de la dinamica dezvoltării societăţii noastre, preocuparea pentru orientarea şcolară şi profesională a tinerilor se impune ca o coordonată de bază a sistemului de învăţămînt românesc. Iniţierea tinerilor în problematica orientării lor şcolare şi profesionale — acţiune în care trebuie implicaţi nu numai profesorii şi părinţii,ci şi subiecţii înşişi prin cunoaşterea propriei personalităţi — are drept scop integrarea socio-profesională eficientă a fiecărui tînăr ţinînd cont atît de exigenţele socio-economice ale societăţii, cit şi de aptitudinile şi aspiraţiile profesionale proprii. Ritmurile impetuoase ale dezvoltării şi cerinţele pregătirii profesionale interdisciplinare fac ca eficienţa procesului instructiv educativ din şcoală să se traducă în primul rind în cunoaşterea particularităţilor elevilor pentru descoperirea şi dezvoltarea acelor trăsături şi aptitudini care le pot contura un profil socio-profesional adecvat. Randamentul procesului instructiv-educativ este puternic influenţat de justeţea orientării şcolare care începe încă din gimnaziu, avînd ca puncte de sprijin relaţiile fiecărui elev cu dirigintele şi cu colectivul clasei din care face parte. In cadrul de relaţii care se stabilesc in acest context apar atitudini şi reacţii de comportament (urmărirea performanţei ,spiritul competitiv, atitudinea faţă de muncă în general) a căror studiere poate duce la influenţarea pozitivă a conturării personalităţii fiecărui elev. Orientarea şcolară şi profesională care vizează pe adolescentul din bancă privindune întrebător, aşteptind un răspuns sau un sfat* este o problemă care se pune şi in termenii sincerităţii, ai capacităţii de acceptare sinceră a limitelor intelectuale şi fizice proprii fiecărui individ. Autocunoaşterea şi autoanalizarea sunt cele mai bune mijloace profilactice împotriva decepţiilor, blazării, imbătirmirii premature; ele intervin in obiectivarea raportării tânărului informare fată de o profesiune şi, de ce nu, chiar OPŢIUNI PENTRU VIITOR orientare şcolară şi profesională faţă de viitorul lui. Să luăm de pildă, profesiunea de medic. Dacă obiectivitatea in ceea ce priveşte raportarea unui tînăr la această posibilă viitoare profesiune ar fi mai mare, ar fii şi mai puţine insuccese la valurile de candidaţi la această nobilă Îndeletnicire. Societatea are intr-adevăr nevoie de medici şi acest lucru este lesne de observat dacă se consultă cifra de şcolalizare a institutelor de invăţămînt superior de specialitate. Dar, ceea ce nu înţeleg nciile de candidaţi care rămim pe dinafară este că profesiunea de medic, nu reprezintă numai apartenenţa la grupul piestrins al celor capabili să vindece — lucru care îi face solicitaţi, importanţi şi cunoscuţi — ci înseamnă şi muncă, foarte multă muncă şi capacitate de dăruire totală peste tot unde trăiesc oameni, din Deltă pină in satele mai izolate de la munte unde medicina nu e o condiţie socială ci profesiune de credinţă, pasiune şi dragoste de oameni. Din păcate mulţi tineri consideră absolvirea unei instituţii de invăţămint superior punctul final al perioadei ascendente a vieţii şi aspiraţiilor lor. Adolescenţa este şi o vîrstă a visului. Profesorul, dirigintele, părintele au datoria să dea aripi acelor visuri care pot deveni realitate oferind astfel satisfacţii nebănuite şi să arunce lumina tăioasă a raţionamentelor logice asupra acelora care nu au şanse să devină realitate chiar dacă acest proces este dureros atit pentru adolescent, cit şi pentru adultul chemat să educe. Intensificarea preocupărilor pentru modul de utilizare a timpului de studiu în scoală si in afara ei, pentru stimularea autoinstruirii şi creativităţii prin adoptarea unor sarcini speciale pentru elevii dotati sau pentru cei care intimpină dificultăţi, ca şi disponibilitatea permanentă pentru discuţii privind perspecti .vele de dezvoltare a unor aptitudini sau aspiraţii, fac parte din acţiunile menite să contribuie la o orientare cit mai adecvată a fiecărui tînăr în condiţiile în care şi acesta este preocupat nu numai de asimilarea de cunoştinţe, ci şi de cunoaşterea obiectivă a profesiunii pe care şi-a ales-o şi a propriei sale personalităţi. CARMEN MAIER MIERCURI I NOIEMBRIE 1989 MIHAELA URSULEASA: „mm MEA PLĂCERE ESTESĂCMi Trebuie să ai ceva noroc ca să o găseşti într-Un moment de răgaz. Noi am avut. Nici vorbă de vedetism sau poză aferata. Mihaela Ursuleasa — elevă in clasa a V-a la Şcoala nr. 26 de artă Braşov — are cu adevărat un program încărcat: concerte, participări la diferite concursuri de interpretare, studiu, obligaţii şcolare. La cei 11 ani ai săi şi-a creat deja o biografie laureată a Festivalului naţional „Cîntarea României“, deţinătoarea trofeului „Lira de aur“, premiul III la prestigiosul concurs internaţional din Senigallia (Italia), mai multe concerte susţinute in Iugoslavia sau Italia, cit şi în cele mai importante oraşe din ţară, inregistrări la radio şi televiziune, un disc in curs de difuzare etc. Despre ea s-a scris mult şi ultraelogios. Se învestesc in Mihaela Ursuleasa suficiente speranţe, încredere şi ginduri frumoase. E rindul ei să le confirme, dar asta e de acum o altă poveste. Important e faptul că, în pofida celor 11 ani ai săi, Mihaela Ursuleasa face dovada unei maturităţi artistice de excepţie. Am intîlnit-o deci la Braşov, alături de profesoara sa, Stela Dragulin, un priceput şlefuitor de talente. Mihaela Ursuleasa ne-a convins că e un copil serios, care ştie bine ce vrea. In orice caz, vocaţia ei nu stă sub semnul efemerului. E suficient să o asculţi cum cintă pentru a-ţi anula orice reticenţă sceptică. Timpul şi talentul sunt de partea ei. Entuziasmul de partea noastră. — Mihaela, hai să luăm o zi obișnuită din viata ta. Cu ce anume începi ? — Cu game şi foarte multe exerciţii premergătoare. Orice muzician respectă această regulă. Intîi de toate trebuie să-ţi intri în „mină“, să-ţi faci încălzirea. — E ca un sport? (Se uită la profesoara sa, așteaptă un mic ajutor, apoi zimbește, de parcă ar vrea să spună: dacă acolo se cintă, e ca un sport). — Să începem și noi cu o întrebare de încălzire. E grea muzica simfonică? — (Redevenind brusc serioasă). Nu m-am gindit pină acum... Singura mea plăcere este să cint, fie preclasici, fie moderni. — Exersezi mult? — In medie 3—4 ore. înainte de concert lucrez de două ori mai mult. — Cînd obosești, ce faci? — Citesc sau rămîn la pian .. ijj&ifovizîhd. Djm ar fi după mine, aș cinta tot timpul. — Chiar și in vacantă? De pildă, această vară cum ai petrecut-o? — Pregătind citeva concerte. Pentru mine vacanța mare e perioada cea mai plină. — De fapt, cînd ai descoperit pianul ? — La 5 ani, dar muzica mi-a plăcut dintotdeajuna. Părinţii mei sint muzicibhî, aşa că pianul nu a fost nici o, noutate pentru mine. Am învăţat repede să cânt şi la opt ani jumătate susţineam primul concert... (privind nostalgic). Emult de atunci. — Cu emoţiile cum stai? (îşi priveşte din nou profesoara, care îi face semn să continue, să se descurce singură: „Nu mie, mi se ia interviul“).— Scena, contactul cu publicul nu te obosesc?— Cînd mă așez la pian uit de toate. Nu am decit bucuria de a cînta. — Dar succesul? — (zîmbind). Nu mă plictisesc niciodată de aplauze. — Tot timpul ești mulțumită de ceea ce faci? — Nu înțeleg... — S-a întimplat ca un concert, să nu „iasă“ după cum voiai tu ? — Da. Cînd se tntîmplă aşa ceva, mă ambiţionez şi mai mult — Acum citeva zile ai cintett la Bucureşti, pe scena Ateneului ceea ce echivalează cu o consacrare. Cum a fost ? — In primul rind a fost o mare bucurie pentru mine. Totul mi s-a părut grozav: publicul, încurajările pe care mi le-a dat maestrul Iosif Conta, felul in care am repetat cu Orchestra Radioteleviziunii. Să cînţi la Ateneu e visul oricărui muzician. Şi apoi, a mai fost ceva — tocmai împlineam 11 ani. Nu se putea un dar mai frumos ca acesta. — Colegii de clasă, cei care te cunosc, ce spun ? — Toată lumea e drăguţă, mă felicită şi se bucură pentru mine. Asta mă ajută să perseverez. — Apropo, cum merge cu şcoala? Cum se împacă pianul cu celelalte obiecte? — Destul de bine. Note mai mari am la română şi matematică, obiecte care îmi plac cel mai mult. Anul trecut am luat menţiune. Nu sunt prea mulţumită, deşi situaţia e amuzantă. In clasa I amluat premiul I. In clasa a Il-a, premiul II... Să mai continui? — Prefer să ne oprim aici şi să aşteptăm drumul invers al premiilor. Pină atunci spune-ne ce pasiuni ai în afară de muzică. * — îmi place foarte mult să citesc şi să desenez. Atunci cînd am timp, îmi place să fac excursii, să mă plimb prin frumosul meu oraș, dar muzica nu se compară cu nimic altceva. — Un ultim acord, Mihaela — o coda, cum se numește în muzică. Ce sfat ai da celui care dorește să fie un bun pianist? — Nu știu... I-aș spune să scînte ca mine. Dacă iubeşte intr-adevăr muzica şi munceşte zi de zi, sunt sigură că va reuşi. E simplu. SORIN PREDA MIC ÎNDREPTAR DE APUCĂTURI ŞCOLARE Chiulangiul) — persoană instabilă şi foarte iute in mişcări, atît de iute, incit e in stare să lipsească (să chiulească) de la ore chiar înainte de a fi venit la şcoală. Alteori, e de-a dreptul ubicuu (a se vedea dicţionarul). Ca in puerilul cântecel (pe o stradă lată-ngustă , un om se ducea venind...) chiulangiul poate fi văzut pe o bancă in parc, in acelaşi timp fiind prezent (catalogul vorbeşte) in clasă. Cine are talent la desen şi doreşte să-i facă portretul, ar trebui să-l reprezinte asemenea lui Mercur — cu aripioare la picioare. ’ Practicat cu pasiune şi dăruire, chiulul te pretinde a fi artistic. Dacă începătorii şi Veleitarii chiulesc pur şi simplu, fără pic de fantezie, nu acelaşi lucru se poate zice despre profesioniştii genului. Ei nu mai fug de la ore, ci sunt rugaţi insistent şi cu politeţe să plece acasă. Pentru asta, la momentul oportun, ei ştiu să leşine, să-şi dea cu eleganţă ochii peste cap, să inventeze mici subiecte de romani incendii, accidente aviatice, bunici bolnavi. In cazuri mai serioase — cum ar fi durerea atroce de cap şi febra delirantă — se recomandă ingurgitarea de cretă (2 crete pe stomacul gol, înainte de oră). Un efect deosebit asupra profesorului ii creează şi bandajarea din abundenţă cu tifon a miinii drepte. La nevoie, citeva picături de cerneală roşie vor sublinia corespunzător dramatismul situaţiei. Total greşită este practica (niţel disperată) de a înghiţi diferite obiecte metalice: cuie, pioneze sau rulmenţi, fără avizul medicului. Ele nu sporesc neapărat impresia produsă asupra profesorului, aşa cum consumarea unor ntari cantităţi de chibrituri (fosfor) in stare crudă, nu implică, aşa cum cred unii, o creştere spectaculoasă a memoriei sau a inteligenţei in general. Este de asemenea greşită părerea conform căreia, singura pasiune a chiulangiului este să chiulească. Departe de a fi un ins limitat doar Zîmbete pe jumătate la buchia manualului, el se arată a fi, spre exemplu, un bun şi atent cunoscător al fenomenului cinematografic. Nu ştim cum se explică dar, cea de-a 7-a artă o atrage irezistibil. Dimineaţa mai ales. Duminica nu, fiind, cum bine se cunoaşte, zi legată de odihnă. După cei ciţiva ani de liceu, chiulangiul e tobă de... filme. După bacalaureat, ar putea să susţină examenul de admitere la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Ar avea chiar şi ceva şanse de reuşită, dacă năravul său perfecţionat cu atita trudă In timpul şcolii nu l-ar îndemna să chiulească strălucit chiar in ziua examenului. S. PREDA ) Despre etimologia cuvintului chiar sunt puţine de spus. De fapt, originile acestui cuvint se pierd în negura vremurilor, chiar dacă dicţionarul ne imbie cu o ipoteză cam prea simplistă (din fr. cui). E de presupus mai degrabă că acest cuvint vine de la primul elev din istorie care a chiulit. Acesta, în loc să stea la protoscoala lui să înveţe a aduna pietre sau oase de mamut, prefera să evadeze in sinul naturii primitive, unde, plictisindu-se, îşi omora vremea frecînd două lemne pină luau foc sau punind piedică brontozaurilor şi a altor ierbivore din preajmă. Pină la inventarea filmului şi a sălii de cinematograf mai trebuia aşteptat ceva timp. Desigur că asta nu scade cu nimic meritul fraților Lumiére. Dimpotrivă.