Scânteia, mai 1945 (Anul 2, nr. 214-238)

1945-05-01 / nr. 214

r 2 Sfad bubu®­­and, mad urlă Balaurul crunt un bârlog, • Dar raza din Soare-R&sar» Şi-a ta, întâi Mai, — ni-i zălog. DAR DIN DAR Şi la «ărtarie, mndumă-l Cu »fatal Ştiinţei, pe ca­re urci pe cei mai din unii pe culmea luminii dintâi. Puternice mâini ne-au smuls ţura 91’n echimb, T»i Moş-Alb, bunicuţe« Din groaza drăcescului danţ. Făurari şi, prin vremi, păstrători Tu flori ţi aduci ţi credinţă, Tu cel dintâi Mal fără lanţ. Mulţumim de atâta comori. Am vrut să fiu vrednici de tine, De tainicul razei îndemn, Şi iată, eu raza, spre glie Am mers, sub al dragostei semn — Muncitori, cărturari, feţi şi fete, Cu'n dar, eu’n prinos, cu’n avânt înspre noii stăpâni de ogoare *— Să’noim au uitat legământ. Tu fierar, sari de droge-1® plugul Şi carul ţi frântul hărleţ, — Ciocane ţi seceri ţi carte —* Rost nou vor da vieţii ţi preţ. A. TOMA­­.Şi cerni sfinţi înfrăţirea Cu-o bură mânoasă de ploi Ca lanul de aur să cânte Slăvire dreptăţilor noi— Dar staţi, mal sunt puii de Rari Ascunşi printrial nostru hotar. Cătaţi-i, striviţi-i din vreme. De nu, cresc balauri­ iar. Iar lor, ce întind libertatea Până’n zări de pământ, de’ntfil Mal, Lor — tot ce mi-ajută puterea. — Și darul din dar face Tai Ultimul peisaj a! oraşului cenuşiu ^ de ftHHHEA GHEORGHIU îndreptând spr*^tîne văpaia nădejdilor, ca altădată focul viu al pis­toalelor­ automate, oraşul cenuşiu se ramificase «pre porţi ca un păianjăn, spre picioarele podurilor, destrămate. , Şi sub această inedită zodie, a ta, etala o Primăvară uscată, de gală, o primăvară făcută pentru incendii, şi ultimul său peisaj. Prin ferestrele deschise, larg, cerurile au arătat o heraldică nouă, planetari.­­ Sub imperiul unei vechi mândrii, acoperişurile au arborat toate conture precise, de echere. O geometrie, împrumutând pacea fecundă a adâncurilor, o geometrie oceanici a copacilor, a străzilor, a oamenilor. Se pare că în seara asta uriașă, liberi de orice ceasuri pământ­ul cer respiră adânc, acelaș aer. — Astăzi a murit cel din urmă Făurar de Iluzii de aceea, poate, de pretutindeni, o dinamică neprevăzută In oraşul străzilor, lungi, străbătute drapele de lumină, o lume pornită să te întâmpine, o lume palidă ti gravă, lansează cu vânt tai de ordine , lucrurile au ajuns la maturitatea sa. In zori sirenele de alarmă rămase deasupra arapului îmbătat de o prietenie nouă. Intonau imnul tău preferat cântecul care prevestea desrebtre* Şi am văzut ochii tăi «tund ţi pirul­­tău dcepţetţt agitând milioanele as handles» al* unei bucurii •colea pământulV­ EiBSIEcîsessflaîaaM D» când Raymond Lavigne, dele­gat al Federaţiunii «indicatelor franceze la Congresul socialist din Paris dela 20 Iun» 1889, a cerut des­făşurarea unor vaste demonstraţi­­uni mondiale muncitoreşti pentru cucerirea zilei de 8 or», ei a deschis pare­ că — la fel cu fântâna ţâşnită din coastele Heliconului — un Izvor pentru Pegasul câtorva dintre sti­­huitorii români. 1­ C. Dumitrescu-Tătar» scrie „versuri improvizate cu prilejul manifestării zilei de întfu­u Malu“. E marfă de ocazie, — pacouille cum i s’ar zice în Franţa. Iată o mostră: Haidem, fraţi, bitr­o intre Vivat înfdi Mm I Si serbăm tntr’o ‘nfrtţie Vivat tntâi Mail Ziua cea de nemurire, Deslegare de robire Pentru tot ct.i muncitor, —» Vivat grupul lori 2. Ceeace, chiar ţi’n epoca ceea a strofelor elegiace cari se infiltrau în poezia cu tendinţe sociale, ne apă­rea curios (şi strident), era că, pen­tru desfăşurarea demonstraţiei pro­letare, versificatorii nu imaginau ori nu vedeau o tinereţe dornică de luptă şi vrednică de izbânzi, ci ni­mai ghiaji, schilozi­ţi istoviţi, ca in­stanţa următoare (în care: a muri cu trai înlocueşte expresia : a muri cu zile). Bătrânul stor» de muncă. Bărbatul că acum S’a logodit cu moartea Pe-al fabricilor drum. Copilul şi femeea Ce mor încă cu trai Cu toţi spre prăznuiria întâiului de Mai. 3 Gh. A. Teodora, cunoscut şi sub pseudonimul A. Stegăreanu, fost ofiţer de marină şi autor al unor bucăţi de aşa-zisă beletristică, a înjghebat un marş al lui l-iu Mai, căruia Gh. Teodosiu i-a făcut o mu­zică ce nu întrece cu mult versurile pe cari le transcriem : Urlă aerul de­ urale, Steaguri roşii fălfăesc, Bluze,­opinci­­şi haine negre In convoi semşiruem. Refren V4*«fir«ţi dar la coloane. Îngroşaţi mândrul alai ş­i cu toţi să strigăm veseli A trăiască Intăi Mail­­. Mult mai bine — făul si se împărtăşească insă de fiorul adevă­ratei poezii — se prezintă strofele întitulate „Primăvara" şi dedicate, de întâi Mal, muncitorimii de către Ioan N. Roman, fost adversar al di­recţiei Contemporanului şi mai târ­ziu colaborator la numerele come­morative ale Muncii­­ Muncitori, lumea cea veche este pu­tredă şi pic­ă. Pe ruina ei o altă linie nouă se ridică Primăvara cea de mâine. Muncitori, voi sunteţi solii lumei nouă neaşteptate Unde toţi or să găsească partea lor de libertate Şi bucasta lor de pâine. Anevoe putregaiul lumii vechi ţi istovite Ce se ţtie fi se simte cu puterile sleite Se despintecă nu două.. Şi când soarele dreptăţii cu mândri« râââri-va, Când lumină ţi căldură peste toate răspândir va Rata lui invirioar». — Muncitori, copiii voştri or să bine­cuvânteze pe părinţi ce-au făcut jertfe, căutând să î ntemeeze Primăvara viitoare 8. Trecem peste Ion Cetina din­­trr al cărui piept sbucneşte „aceeaşi salutare“, mediocru versificată. Şi ajungem la Constantin Z. Buzdugan După părăsirea vechii mişcări de către conducătorii ei, C.­ B. — tra­ducătorul „Internaţionalei“ (şi care avea şi dânsul, să treacă apoi în la­gărul liberal), a scris, sub titlul 1 Mai 1900, următoarele chemări şi îndemnuri: Erau­ învinşi In lupta sfântă. Veniţi ca să vă odihniţi. Veniţi ca să luaţi lumina Voi, obosiţi, pribegi, veniţi ! Veniţi la sărbătoarea Munca Părinţi ţi fii, bărbat, femea, Nimica nu-i mai sfânt pa lume Ca dragostea pentru idee. Voi aţi văzut pierind din rânduri Oştenii voştri prea curând, Vai ! unii v-au trădat... Dar tată Co-i plin din nou întregul rând. Şi dacă răni deschise încă Pe corpul nostru sângerează, Dar steagul tot mai sus se ’nalţi Şi mU de glasul protestează. 8. Demnă de a figură intri o An­tologie a Intr’adevăr bundi poezii muncitoreşti e, fără îndoială, gin­găşia lirico-socială a lui loan Păun- Panda, pe care o dăm aici în între­gime , întinerită-i firea sub cer de primăvară, Pt drum se’nşiră-o oaste : e oastea proletară. Nici tângăniri de arme, nici sarbăda fanfară... Ci ochi veseli cată: ei’n albe slove-au scris, Pe flamuriie roşii, lumina unui vis. Se duc cântând pe stradă ţi’n mintea tuturor .de dulce ’nflăcărari de gând mân­tuitor. Şi tot mai blând răsună cântări mol­­­­comitoare. Un vie, ce tţi revarsă iubirea în po­poare. Iar primăvara tem­e un colb mă­runt de floare. Răsun­area ceea blândă a unor cântări molcomitoare este, o ştim, un răsunet al sufletului unuia din­tre oamenii ţi poeţii numai blaji­nătate şi duioşie, dar e şi o răsfrân­gere a fazei sentimentale şi oarecum sfiicioase a însăşi „Mişcării“, cu a­­pelurile ei mai de­grabă de poto­lire decât de îmbiere spre acţiune Iată, bunăoară, în ce priveşte or­ganizarea primului întâi Mai mun­citoresc. In România, pregătirile se fac în toiul scuturăturilor cu toane ale cojocului Babei Dochiî. înce­pând încă de la 3 Martie 1890, Mun­ca scrie: „Tot muncitorul să lase lucrul în acea zi (e vorba de întâi Mat) ori unde ar lucra, chiar acasă la el, pentru dânsul, şi să sărbăto­rească frăţeşte întâia mişcare uri­aşă a muncitorilor din toată lumea, cari vor cere cu acest prilej, ca ziua de muncă să scadă pretutindeni la 8 ceasuri „Ceea ce fac fraţii noştri din toată lumea şi facem ţi noi, avem suferinţa ca ţi ei; ca ţi dânşii mun­cim azi mai mult de­cât dau voie puterile omului". Cu toate că revendicarea din 1890 * mititicuţă — aproape nu se mai vede din mulţimea marilor şi pu­­ternic­ întemeiatelor revendicări de acum ale omenirii muncitoare — totuş despre chemarea de mai sus, se poate spune : bine ! Dar iată o dare-de­ samă asupra demonstraţiei prin care aflăm că : „La noi această sărbătoare nu s’a făcut toi la 1 Mal stil nou. Din pri­cină că am vroit să se dea un carac­ter cu totul pacinic şi liniştit aces­tei serbări s’a hotărît să nu se pă­răsească lucrul .Tot şi să­­ serbeze 1 Mal Duminică“». 7. Citabile ţi recitabil» sunt două :­­întâia ţi a treia din cele pa­tru stanţe ale odei închinate de Traian Demetrescu „Muncitorilor cu prilejul serbării internaţionale de 1 Mai“ . In Mai când rozei e’nflorete Scăldate’n aurul din soare Popoarele sărbătoresc A muncii sfântă sărbătoare; Şi ‘mbătrânita omenire In nedreptăţi­ţi In dureri E tânără ca *ntreaga fire Sub cerul dulcei primăveri ...Şi până când să ni te spună Acelaş vechi cuvânt nebun. Ci vio­­o-i rea­l... Se face buni, Atunci când omul este buni Pământul este larg să’ndemne Pe orice om a-şi lua un loc £1 fiecare să­ fi însemn» Pe el, o brazdă de noroc. 8. Dacă literatura versificată a vechii mișcări nu ne oferă decât un număr infim de strofe (cele ale lui Pincio și ale lui Traian Deme­trescu), în schimb proza publicistică de l-iu Mai are pagini cu mult mai avântate. Găsesc, de o nu­dă, un Armindin (l-iu Mai) semnat Cara-Murat, pseudonim­ul lui Mihaiu Pastia, institutor care—pe atunci — pentru ideile lui se trezea mutat dela Iaşi la Babadag, dela Babadag la Tulcea, apoi la Constanţa, Tg Ocna, Huşi, Vaslui, Galaţi, şi­­n Galaţi dintr’o şcoală a unui­ cartier la altă din cartierul opus. A cola­borat la „Muncitorul“ din Iaşi (1887- 1889) cu poveşti neisofilite. A scris şi sub pseudonimul Varoş la ,,Mi­n­­ca“, la „Evenimentul literar” ţi la revista „Moş Teacă”. Două din po­veştile lui cu tâlc „Din ţara oame­nilor slobozi” ţi „Ea ce-s buni boe­­rii” (o fabulă plină de miez, de vioi­ciune şi de a revărsar­e da aforisme sociale popularei au avut o destul de largă răspândire şi s’au bucu­­­rat de cetiri, dătătoare de entu­­­ziasm, la şezători muncitoreşti. Ele erau pentru lumea de a­tunci, ceea ce pentru ascultătorii din mişca­rea de după 1905 aveau să fie „pa­rabolele“ lui Ştefan Ghendriu. Dăm — drept închin, — o des­prindere din Armin­dl-«î gău : Armindinul vt tip, nu-i de o teapă cu cel nou. Se potriveşte ca nuca *n perete. As.­iltaţi! — „Fraţilor, să ne uităm necnzu­­rile“, se glăsuia înainte la Armin­­din. — „Tovarăşi, să punem capăt su­ferinţelor !“ se spune verde în­calţe acum* Armindin ţ’ai­­ci, Armindin ş’fi­­cum, dar nu se aseamănă de fel Par’că ai fi... mătrăşit din Sfatu’ Tării pe deputaţii ciocoilor ţ* ai fi aşezat numa! de a­­nesuri, de ai nariidei muncitoare, tot sfatul tă­rii, tot porecla ceea, dar alţi oa­meni altă trenbă, alt folos. * Da. Armindinul vechio era ui­tarea de sine- Armindinul de as­tăzi e chemarea la vla+S­e silasu' ce-ţi şopteşte î „Muncitori­i tin toată lum­ea uniţi-vă!“. Bhrhu OfaăreanM It­eratura v©clăii8 msŞ€£feB*9 i mt TA3 MAI I MA «Ie Mamimra (sorit? Cfr*afs*ra«tr»t diri romanul »Mama") —Ajunseră In piaţa din faţa bi­sericii. împrejurul ei se află o parte In picioare, parte ţezând « mulţime compactă, parte în pi­cioare, parte ţezând; erau aici cel puţin cinci sute de tineri vo­ioşi şi de copii mici. Mulţimea unduia încoace şi încolo, oamenii ridicau capetele plini de nelinişte, priveau în toate părţile, nerăbdă­tori, în aşteptare. Se simţea o at­mosferă încordată: unii priveau intimidaţi ,alţii luau o atitudine îndrăzneaţă. Voci înăbuşite de fe­mei se auzeau încet, bărbaţii le nn torceau spatele supăraţi, din când In când răsunau înjurături- Vuet surd de ceartă şi gâlceavă rfibuf nea din mulţime. — ,,Mi ten ca!”, tremură o voce subţire de femeie, „gândeşte-te ţi la mine!“ — „Lasă-măl”, fu răspunsul. Sisov cel cumpănit vorbi liniştit ţi convingător : ' ^ — „Nu, nu-1 putem lăsa pe ti­neri In pană ! Sunt mai deştepţi decât noi, au mai mult curaj. Cine ne-a scăpat de „taxa pentru mlaştină" ? Ei ! Asta nu treime să uităm. Pentru asta au fost târîţi în închisoare. Dar prin asta au câştigat toţi!“. Sirena mugi­ţi acoperi cu sune­tul ei mohorît convorbirea oameni­lor. Prin mulţime trecu un fior; cei ce şedeau se ridicară, o clipă toţi rămaseră înlemniţi, aşteptau încor­daţi şi multe chipuri, îngălbeniră. — „Tovarăşi”, răsună vocea lui Pavel plină şi hotărîtă. O ceată us­cată, fierbinte arse ochii mamei şi dintr’o singură mişcare a trupului ei brusc încordat, se află în dosul fiului «­ Toţi se întoarseră către Pavel, îl înconjurară, ca pilitura de fier îm­prejurul unui magnet- Mama îi privi chipul şi văzu doar ochii lui mândri, îndrăzneţi, aprinşi. — „Tovarăşii Noi am hotărît să arătăm pe faţă unne suntem. Astăzi înălţăm drapelul nostru, drapelul raţiunii, al adevărului şi al liber­tăţii!” O prăjină lungă, albă, străluci în aer, se coborî, despică mulţimea, dispăru într’ânsa şi, după un mi­nut, pânza largă a steagului mun­citoresc fftlfâia ca o pasăre roşie deasupra feţelor îndreptate In sus. Pavel ridică mâna — prăjina steagului oscila. Zeci de mâini se repeziră să apuce lemnul alb, ne­ted, şi printre ele era şi mâna ma­mei sale. — „Trăiască poporul muncitor!” strigă el. Sute de glasuri­­ răs­punseră prin exclamaţii puternice: Trăiască partidul muncitorilor, partidul noetm, tovarăşă, patria noastră spirituală”. Mulţimea se agita ca la val; car care înţeleseseră însemnătatea drapelului se împingeau înspre el; lângă Pavel veniră Marin, Samoi-I­lov, amândoi Gusevii; cu capul în­­nainte, Niculaie Împinse mulţi­mea într’o parte ţi alta, ţi mai mulţi tineri, ai căror ochi strălu­ceau ţi pe care mama nu-i cunoş­tea ,o dădură la o parte. — „Trăiască muncitorii tuturor ţărilor !“ strigă Pavel şi Ii răspunse ecoul a mii de voci a cărui forţă ţi bucurie creşteau mereu ţi al că­rui răsunet zguduia sufletul. Mama apucă mâna lui Niculaie şi încă o mână străină şi îşi reţinu lacrimile care-i se urcau în ochi Picioarele îi tremurau şi «puse cu buzele tremurătoare: — „Voi dragilor!”». Pe faţa ciupită de vărsat a lui Niculaie se zăria un zâmbet larg; el privea, scoţând sunete nedeslu­şite. înspre drapel, întinse mâna către el ,apoi o apucă brusc pe mamă de gât, o sărută şi râse. — „Tovarăşi !“ se auzi acum vo­cea Ucraineanului, acoperind sgo­­motul mulţime! cu timbrul ai plă­cut, al Dumnezeului luminii şi al ade­­— „In numele noului Dumnezeu, al Dumnezeului luminii şi al ade­vărului al raţiunei şi al binelui, ne-am mărturisit acum. , Foarte departe, se află ţelul nos­tru; dar cununile de spini sunt în apropiere! Cel care nu crede în puterea adevărului, cel care nu are curajul să sufere până la moarte pentru el ,cel care nu crede şi se teme de suferinţe, acela să nu vi­nă cu noi! Ii chemăm pe aceia, care cred in biruinţa noastră; aceia însă care nu văd ţelul nostru, să nu meargă cu noi, căci pe ei li aşteaptă nu­mai necazuri. In rânduri, tovarăşi! Trăiască sărbătoarea oamenilor li­beri, trăiască întâi Mai !“. Mulţimea se strânse mai tare laolaltă. Pavel flutură drapelul, a­­ceata se­­desfăcu larg în aer, şi în­­naintă In faţa lor, luminat de soa­re, roşu, larg, zâmbitor. — „Ne lepădăm de lumea cea veche”­... răsună vocea luminoasă a lui Fedia Masin şi zeci de glasuri reluară cântecul, ca un val dulce şi aautemie. — „Scuturăm pulberea de pe pi­cioare”... Mama păşea cu un zâm­bet cald pe buze, în dosul lui Ma­sin şi privea peste capul lui, spre fiul ei şi spre drapel. De jur împre­­jur unduiau feţe voioase, ochi de toate culorile. In faţa tuturor mer­geau fiul ei şi Andrei. Auzea vocile lor — vocea moale, umedă, a lui Andrei se contopea cu basul adânc al fiului ei. „Trezeşte-te, scoală-te, popor muncitori Infrângeţi duşmanul, voi fraţi înfometaţi!” Poporul alerga la întâmpinarea drapelului­, striga ceva, se­­uni cu mulţimea, se întoarse lu­ ea, şi strigătul tău se stinse în sunetele cântecului, al acelui cântec care se cânta acasă mai încet decât cele­lalte. Pe stradă răsuna egal, cu o forţă ameninţătoare Bărbăţie de fier răsuna dintr’ân­­sul; el chema oamenii pe drumul larg al viitorului, le vorbea cinstit despre greutatea acestui drum. In flacăra lui mare, liniştită, se topea sgura neagră a trecutului, se des­făcea ghemul strâns al sentimente­lor chircite de fiecare şi, se trans­forma în cenuşe frica blestemată de ceea ce-i nou... O faţă speriată şi totuşi bucu­roasă se mişcă lângă mamă, şi voce tremurătoare strigă ascuţit: — „Mitia­­ încotro?“. Mama spuse, fără să se oprească din mers: — „Lasă-1 să meargă... Nu-ţi fa­ce griji. Şi mie mi-era tare frică. Al meu merge înaintea tuturor. Cel care poartă steagul — acela e fiul meu !. — „Bandă de tâlharii încotro vrem­ să mergeţi? Sunt soldaţi acolo”. Deodată femeia ce„ mare, deţirată, apucă mâna mamei şi strigă : — „Ah, draga mea... Cum cântă, şi Mitia cântă cu ei...“. —­ Nu-ţi fie teamă ! murmură mama. E un lucru sfânt... Gândeş­te-te, nu ar exista un Christos dacă oamenii nu ar fi mers la moarte pentru el“. Acest gând îi trecu fulgerător prin minte şi o surprinse cu adevă­rul lui simplu şi limpede. Ea privi femeia drept în faţă, îi strânse ta­re mâna şi repetă, zâmbind cu ui­mire : — „N’ar exista nici un Christos, dacă oamenii n’ar fi mers pentru el, pentru Dumnezeu la moarte!” Lângă ea apăru Sisov. El îţi scoase şapcă, o flutură în tactul cântecu­lui îi apuse: — „Acum defilezi în mod public, mamă, nu-i aşa? Au făcu­t un cântec. Un cântec frumos, nu, mamă? „Tatul are nevoe de soldaţi . Daţi-i pe fiii voştri..." „Lor nu le e teamă!” spuse Si­sov- „Fiul meu însă zace în groa­pă...” Inima mamei bă­tea prea tare, şi ea rămase în urmă. Fu repede îm­pinsă deoparte, o înghesuiră lângă gard şi un val des de oameni se scurse prin faţa ei. Erau mulţi de­al lor şi asta o bucura. „Trezeşte-te, scoală-te, popor muncitori”... Era, ca şi cum o­u­­rta.Ce trompetă de aramă ar fi cân­tat în aer şi ar fi trezit oamenii, într’un piept pregătire de luptă într’altul bucurie nedesluşită, pre­simţirea a ceva nou care trezea o curiozitate arzătoare; ici născând speranţe turburi, dincolo, făcân drum unei mânii adunate da an­ de sile- Toţi priveau înainte, şcoli unde drapelul roşu, a» legăna fâlfăi» bi aer. Iu românește de MARIA BANUȘ .SCARTSS­A** imn de m­ici Hai Întâi Mai, poartă-albastră Spre primăvara, care-a biruit pământul, Povas de flori In munca şi avântul Armatelor de muncitori, . Noi ne oprim acum o clipă Şi fruntea ne-o proptim de stâlpii tăi, In închinarea care se’nfiripă La amintirea fraţilor de luptă Ucişi de criminali şi de călăi. !’Ani lungi, de noapte ne’ntreruptă, Ne-au crâncenat in trupuri suferinţa, Crezând că ne putem călca credinţa Şi ne-au acoperit lumina ta, Gândind că te puteam uita. Dar noi am strâns in inimi, an de an, Vestirea ta biruitoare Şi de la muncitor pân la ţăran, Noi te-am cântat tn fiecare colţ de închisoare I) întâi Mai, azi ne vii in cala, Spălat de apele tăriilor din care creşti, De frumuseţea jertfelor muncitoreşti Şi pui albastră plasă pe furnale, Torni aur revărsat un ploi Pe coamele de pluguri ţi de boi­ui eşti al câmpului şi al cetăţii întâiul întâi Mai al libertăţii. Ca un tovarăş generos, ne dai, Pentru amarul crunt din inchisori, Belşugurile mierei tale’n soare strânse Şi mii de flori Pentru atâtea mii de lacrimi plânse Şi-orgii de-azur un ochi pui să ne ţipa Pentru ’ntunericu! atâtor clipe. De pe ogoare, din uzine harnice, De-ori unde ţelul e acum porunci, învingători ai zilelor amarnice. Toţi câlţi suntem ori înfrăţiţi în muncă. Ne strângem un sdrbdtore de alai, întâi Mai, Arc de triumf deschis Spre primăvara biruinţei vieţii, Şi ’nsufleţiţi de-acelaş rit, Pe care-l căntă’n versuri noui poeţii, încolonaţi păşim sub tine, Cu păru’n vânt, cu ochii ţintă’n sus Spre noul răsărit al omenirii, Când vei fi 'ntăiul întâi Mai adevăraţi Acela al dreptăţii şi-al iubirii ! Emil Dorian ! V • Trăiască unitatea de munca şi lupta a muncitorimii, ţărănimii şi intelec­tualitaţii, pentru consolidarea democraţiei în ţara noastră. I­­■ 1 Mai 1945 P® vechil», ruginitei» coarde Cum am să cânt, şi descânt Această nouă viaţă ce arde. Ce vine năvalnică ’n tropot i ' întâiul Mai slobod Pe românescul pământ ? Graiului nostru deprins Cu veninul tău, suferinţă, Ii dă astăzi nouă fiinţă Puterea cea mare, de ne’nvîn», Uriaşul cuvânt ! Libertate ! Ne tremură buzele, aproape Că plângem, şoptindu-L In braţele de date să rupă, să dorme, să sape Nu ştim să strângem, ori strângem prea tare Odorul acesta prea drag, Prea gingaş pentru asprele noastre palme, murdare. Şi totuşi vocile noastre, Obişnuite doar să geamă, Vor despica tăriile albastre Cu cântece noui Ca nişte goarne de aramă. Din Inima ruptă, Din vechiul strigăt de luptă Sbucneşte ’n tărie, Tu cântec de bucurie ! El! muncitorilor î A voastră e ziua măreaţă, Din străbunul Armindeu Răsare azi pretutindeni O nouă viaţă î­­ .V In ambră, sunt încă la pândă, Tovarăşe, ţine la pas 1 Şi ochii în patru La cel care umblă să vândă —* Lasă pe creştet să-i cadă A pumnului tău cruntă osândă, întinde frăţeasca ta mână, Cernită de lucru ’n uzini, Plugarului vajnic ce ară Cu trudă bătrâna ţărână Sub zarea încinsă De rumene lumini. 1De-a pururi pe veci, totdeauna Rămâne înfipt, pe cetatea primăverii Drapelul tău, Libertate 1 Fug speriaţi bivolii durerii Ca turme de nori împrăştiate Iar cerul încinge cununa Unui nou curcubeu : Dreptate, Pace, Libertate ! Noi înşine nouă poruncă, Ştim drumul : Nainte î­n Slăveşte ami falnicul praznic Al mare! mulţimi muncitoare, Iar mâne : La muncă ! MIHAI BENIUC

Next