Scînteia, iunie 1962 (Anul 31, nr. 5546-5575)
1962-06-10 / nr. 5555
Hag. .. OLL. ’■■■ Cuvîntul prof. univ. Aurel Beleş Progresul extraordinar al ştiinţei şi tehnicii realizat în ultimele decenii ale secolului nostru în toate domeniile de activitate, începînd cu realizarea în masă de bunuri produse pe bază de sinteză chimică şi terminînd cu deschiderea largă a drumului pentru cucerirea Cosmosului — a arătat în cuvîntul său prof. univ. Aurel Beleş — ar fi trebuit să însemne în primul rînd înfrîngerea marilor calamităţi de care suferă o parte a omenirii, precum : foamea, lipsa de locuinţe, bolile şi ignoranţa. Dar cheltuielile fantastice făcute pentru producerea de armament, într-o cursă nebună a înarmărilor, alimentată de cercurile monopoliste, pe lîngă că au sustras importante resurse materiale şi umane de la folosirea pentru satisfacerea necesităţilor vitale ale oamenilor, constituie in acelaşi timp şi pericolul declanşării unui nou război mondial. De aceea, pentru înlăturarea unei astfel de catastrofe, oamenii cinstiţi din toate colţurile pămîntului, indiferent de vîrstă, rasă, poziţie socială sau orînduire socialpolitică în care trăiesc, sînt obligaţi a lupta din toate puterile şi prin toate mijloacele de convingere, pentru mobilizarea şi formarea unui front comun, pentru apărarea păcii şi în contra unui nou război. Ca om şi ca unul care, în calitate de Inginer, profesor universitar şi om de ştiinţă, am contribuit după modestele mele puteri, alături de întregul nostru popor muncitor la realizarea a numeroase construcţii de tot felul din patria noastră, la educarea a multor generaţii de ingineri şi la dezlegarea diferitelor probleme ştiinţifice, nu pot decît să păşesc în primele rînduri ale marii armate pentru apărarea păcii. Astăzi, datoria şi interesul fiecărui cetăţean este ca, înrolîndu-se în marea armată a apărătorilor păcii, să lupte cu elan tineresc pentru înlăturarea pericolului unui nou război. Prin aceasta contribuie atît la salvarea bunurilor materiale şi spirituale ale patriei sale, cît şi la apărarea întregii civilizaţii. înfăptuirea ideii coexistenţei paşnice a statelor cu orînduiri social-politice diferite este un imperativ al zilelor noastre. Iar lupta pentru dezarmarea generală şi totală, o sarcină pe cît de nobilă, pe atît de vitală şi necesară. Intr-o astfel de lume, fără arme şi fără războaie, progresele ştiinţei şi tehnicii se vor putea orienta numai spre scopuri paşnice, iar bunurile create vor fi în măsură să aducă o viaţă îmbelşugată pentru toţi sărmanii de azi din toate colţurile pămîntului. Pentru o astfel de lume merită să luptăm şi trebuie să luptăm. Cunoaşterea raportului de forţe pe arena internaţională în lumea contemporană — a spus prof. univ. Jean Livescu, rectorul Universităţii din Bucureşti — arată în mod clar că astăzi balanţa înclină mai mult ca oricînd în favoarea forţelor care luptă pentru progresul social, pentru pace şi înţelegere între popoare. Factorul care determină dezvoltarea omenirii în epoca contemporană este marea lume a socialismului, cu uriaşa sa forţă materială şi spirituală pusă în serviciul omului, al dezvoltării lui multilaterale. In continuare vorbitorul a arătat că politica R. P. Romíné, la temelia căreia se află principiul coexistenţei paşnice, corespunde intereselor naţionale, cît şi aspiraţiilor către pace şi progres ale tuturor popoarelor. El a menţionat propunerea guvernului R. P. Române privind transformarea regiunii balcanice într-o zonă denuclearizată, în care să se dezvolte relaţii de bună vecinătate între state cu orînduiri sociale diferite şi propunerea privind educarea tineretului în spiritul păcii şi prieteniei între popoare, întreaga intelectualitate şi-a manifestat adeziunea la această importantă acţiune a guvernului nostru. In ţara noastră, ca în toate ţările socialiste, tineretul este educat în şcoli, în facultăţi, în toate domeniile de activitate, în spiritul patriotismului adînc, al ataşamentului deplin pentru munca paşnică a poporului, este crescut să devină prin muncă un element activ în serviciul colectivităţii, plin de dragoste pentru om, pentru năzuinţele înaintate ale umanităţii, pentru marile valori culturale şi artistice create de întreaga omenire în decursul istoriei, în contrast cu aceasta apar consecinţele nefaste pe care le exercită asupra tineretului din ţările capitaliste ideologia inumană a imperialismului, îndemnul la izolare, la ură, chiar la război şi crimă. Adresez de la această tribună colegilor mei universitari din ţările capitaliste chemarea de a ne uni şi mai mult eforturile în promovarea ţelului nobil al educării tinerei generaţii în spiritul păcii, al asigurării acelui climat de pace şi colaborare internaţională, care favorizează progresul pe toate planurile. Alături de intelectualii din patria noastră, a căror întreagă activitate este pusă în serviciul poporului, al întăririi forţelor lui materiale şi spirituale pentru desăvîrşirea măreţului edificiu al socialismului, asigur Adunarea reprezentanţilor mişcării pentru pace din R.P.R. că voi munci cu rîvnă mereu sporită pentru a contribui la realizarea politicii nobile a statului nostru, la realizarea păcii, a colaborării între popoare, a dezarmării generale și totale, pentru o lume fără arme, fără războaie. Cuvîntul prof. univ. Jean Livescu Cuvîntul rostit de Vasile Muşat, vicepreşedinte al C. C. S. Niciclnd încă în decursul istoriei — a spus vorbitorul — popoarele nu au luat parte aşa de activ la apărarea păcii ca în zilele noastre; nicicînd încă în faţa planurilor agresive ale aţîţătorilor la război nu s-au ridicat forţe atît de mari ca în epoca noastră. Lupta pentru apărarea păcii a devenit o sarcină de căpetenie a tuturor popoarelor. Spre binele omenirii, în vremea noastră există forţe capabile să ducă la îndeplinire această sarcină. Lagărul socialist, uriaşa lui forţă materială şi morală, este reazemul de nădejde al luptei pe care o duc popoarele din lumea întreagă pentru o pace trainică. Politica de coexistenţă paşnică a ţărilor socialiste este o politică realistă, constructivă, corespunzătoare intereselor popoarelor. Ţările socialiste militează pentru înfăptuirea dezarmării generale şi totale, pentru lichidarea rămăşiţelor celui de-al doilea război mondial, pentru colaborare şi înţelegere între toate statele. In contrast cu aceasta, cercurile imperialiste agresive duc o politică de înrăutăţire a situaţiei internaţionale, intensifică goana înarmărilor, aşa cum arată şi experienţele atomice pe care S.U.A. le fac acum în Pacific. Politica aceasta stîrneşte indignarea popoarelor, care se ridică tot mai hotărît la luptă pentru preîntîmpinarea războiului. Măreaţa forţă organizatoare a acestei lupte este clasa muncitoare internaţională. Sindicatele din lumea întreagă aduc o contribuţie importantă în lupta pentru pace, împreună cu masele muncitoare îşi ridică glasul împotriva pregătirilor de război ale cercurilor agresive, intelectuali de vază, de diferite convingeri, reprezentanţi ai altor categorii sociale. Mişcarea pentru pace îşi lărgeşte necontenit rîndurile. Prin lupta unită a lagărului socialist, a tuturor forţelor sociale iubitoare de pace, războiul poate fi evitat, pacea va triumfa. Socialismul şi pacea sunt de nedespărţit. Realizările mari obţinute de poporul român în toate domeniile construcţiei socialiste contribuie la dezvoltarea continuă a ţării noastre în cadrul puternicului lagăr al ţărilor socialiste, bastionul de neclintit al păcii mondiale. Oamenii muncii din ţara noastră sunt conştienţi că principalul lor aport la consolidarea forţelor păcii este munca însufleţită pentru dezvoltarea economiei naţionale, pentru înflorirea ştiinţei şi culturii şi creşterea permanentă a bunăstării celor ce muncesc. SCÎNTEIA Lucrările Adunării reprezentanţilor mişcării pentru pace din R. P. Cuvintul acad. George Călinescu Cuvîntul scriitorului Tudor Teodorescu-Branişte In cuvîntul său acad. George Călinescu, după ce a înfierat războiul pe care-l pregătesc cercurile agresive, a spus : ...Noi pornim plini de vigoare şi de optimism la lupta pentru pace, ştiind bine că masele populare de pretutindeni şi intelectualii cu inimă umană şi raţiune sănătoasă sînt alături de noi, indiferent de concepţiile lor filozofice, confesionale şi politice. Deşi sîntem încredinţaţi că socialismul este cea mai înaintată concepţie de viaţă, verificată prin aceea că o mare parte din popoare s-au aşezat sub steagul său, care va flutura cîndva pretutindeni prin aceeaşi inexorabilă lege prin care chimia a învins alchimia, noi apelăm la cele mai adinei sentimente de solidaritate între oameni, la ceea ce ne uneşte pe toţi în ciuda a ceea ce încă ne desparte, la umanitate şi la umanism. Cele două războaie mondiale şi cu deosebire cel din urmă, ne-au arătat în ce nefericiri pot fi împinse popoarele de minţile demenţiale. Războiul medieval dus de clasa feudală era intr-un fel mai puţin distrugător în sine, un spectacol grotesc. Halebarde, suliţi, coifuri, armuri monstruoase dădeau protagoniştilor înfăţişarea unor gîngănii care unele din ele încearcă să sperie pe inamic prin contururi, creste, coarne şi carapace teribile. Dar cînd văd în muzee armuri şi coifuri din timpul Renaşterii lucrate de artişti iluştri, îmi zic că ele erau în fond detaşamente de paradă ale unor oameni nu prea curajoşi, capabili de emulaţie umanistică. Progresul ideologic şi cultural a ros formele vechi şi acei rafinaţi s-au prăbuşit nu războindu-se între ei în superbele armuri ci fiindcă conform unei legi, clasele înrobite au ridicat coasele umile împotriva armurilor cizelate. Omul este prin definiţie o fiinţă raţionabilă, care ştie să descopere legile universului şi să le aplice în folosul său. Dar ştiinţa cu progresele ei, căzută pe mîini nebune, poate să producă dezastre. Din fericire, oamenii îşi găsesc metodele de apărare în chiar progresul ştiinţei, puse în slujba raţiunii, pregătind atît mijloacele tehnice de a zădărnici crima, cît mai ales mobilizînd cea mai puternică armă împotriva aventurii şi anume raţiunea însăşi. Nu poate fi îndoială. Toţi oamenii cinstiţi de pe glob, toţi cei care muncesc, toţi cei care voiesc să nu moară în chip stupid, nu pot spune decît nu războiului şi da păcii. Şi pe urmă ce putere poate avea chiar cea mai grozavă armă asupra dreptului de libertate ? Popoarele subjugate de colonialişti, setoase de independenţă şi de progres, se desfac unul cîte unul din strînsoare şi nici un tun nu poate întări lanţurile care se desfac. De aceea popoarele pînă mai deunăzi exploatate din Asia, Africa, America, urmînd exemplul ţărilor socialiste, zic da păcii şi nu războiului. Intelectualii de pretutindeni, gînditori, artişti, oameni politici democraţi, unii cu convingeri religioase îşi ridică vocea în contra primejdiei de pieire totală ce ne pîndeşte în orice clipă, făcînd apel la conştiinţa oamenilor de bine şi la solidaritatea între popoare chemate să se alăture luptei pentru înţelegerea între guverne spre a le decide să discute şi să cadă de acord asupra singurului chip de a înlătura catastrofa, de a înfăptui dezarmarea generală şi integrală. Noi, cetăţenii Republicii Populare Române, avem desigur grija de a feri de la pieire absurdă poporul nostru şi vestigiile noastre culturale, dar în afară de aceasta ca socialişti, dorim să cîştigăm timpul pierdut de regimurile trecute şi să atingem prin unirea braţelor şi a munţilor, după exemplul strălucit al Uniunii Sovietice, cele mai mari altitudini de civilizaţie materială şi de cultură umanistică. De aceea, reprezentanţii ţării noastre au luat parte cu stăruinţă şi bună credinţă la principalele organisme internaţionale în care s-a dezbătut problema dezarmării generale, iar glasul lor a răsunat perseverent în Comitetul de dezarmare al celor 18 state. România a făcut şi face eforturi reale spre a obţine o zonă denuclearizată în regiunea Balcanilor, ceea ce ar fi spre folosul tuturor părţilor, pentru că noi tremurăm de viaţa oricărui popor şi ca umanişti slăvim toate marile monumente de artă ale omenirii. Oamenii muncii din Republica Populară Romînă doresc arzător dezarmarea şi folosirea energiei nucleare în scopuri paşnice, fiindcă ei vor să fabrice tractoare şi maşini industriale, iar nu ţevi de tun. Toate ţările socialiste, popoarele care şi-au cucerit independenţa vor să construiască. Ce binefacere înseamnă pentru noi pacea, îşi poate da seama acel care cu ochi cinstiţi priveşte saltul pe care l-am făcut de la eliberare. Am creat o industrie puternică, am păşit mulţumită ei la colectivizarea ogoarelor, am civilizat comunele rurale, am ridicat oraşe, scoţînd muncitorimea din bordeie şi aşezînd-o în locuinţe moderne. Am construit mii de şcoli, dispensare, spitale, am ridicat teatre, unele monumentale, înaintăm mereu şi ca şi războinicii nu recunoaştem azi locurile pe care am păşit ieri, ei fiindcă distrug, noi fiindcă construim. Şi noi sîntem ostaşi disciplinaţi, încolonaţi şi încadraţi într-o armată în continuă campanie. Dar nu împotriva oamenilor, ci a materiei inerte. Statul nostru major e Partidul Muncitoresc Român, ostaşii sînt oamenii de ştiinţă, inginerii şi fruntaşii în muncă, plugarii şi muncitorii din fabrici, iar scopul, exploatarea bunurilor naturii, spre bunăstarea poporului şi niciodată pămîntul nu va geme că l-am scurmat cu cuţitele tractorului precum marmora n-a plîns vreodată că sculptorul cioplind-o cu dalta a scos din ea o capodoperă. Iată pentru ce demonstraţia noastră de astăzi, avînd drept scop înlesnirea înţelegerii problemelor ce se vor discuta la Moscova între 9—14 iulie la Congresul mondial pentru dezarmare generală şi pace, se bucură de o participare vibrantă a fiecăruia dintre noi. Obiectivele luptei pentru socialism şi pace sînt indisolubil legate între ele şi în activitatea sindicatelor din ţara noastră. Oamenii muncii, sindicatele sprijină cu hotărîre politica de pace promovată de guvernul R. P. Romíné. Programul măreţ al desăvîrşirii construcţiei socialiste în ţara noastră, trasat de Partidul Muncitoresc Romin, este un In cuvîntul său, Dan Bădărău, cercetător principal la Institutul de filozofie al Academiei R. P. Romíné, a spus : Noi, cei mai bătrîni, am trăit calamităţile celor două războaie mondiale. Ele nu trebuie să se mai repete. Şi nu se vor repeta. Aceasta e vrerea tuturor oamenilor cinstiţi, fiindcă există o voinţă de pace comună care se afirmă cu tărie, cu dîrzenie pe întreg globul. Minţile sănătoase înţeleg foarte bine că un nou război poate fi evitat. Dar pentru a curma agitaţia şi uneltirile agresive este absolut necesar să se ceară din partea tuturor o vigilenţă care să nu slăbească o singură clipă, o unitate şi o comunitate de vederi cît mai strînsă, o mobilizare cît mai eficace în cadrul luptei pentru pace, o apropiere reciprocă de natură să-i înfrăţească pe toţi oamenii cinstiţi de pe glob. . » In numele Consiliului Mondial al Păcii adresăm salutările noastre călduroase şi cordiale Adunării partizanilor păcii din ţara dv. Poporul român, prin succesele sale în realizarea vieţii economice, sociale şi culturale in ţara dv. aduce o mare contribuţie la lupta pentru dezarmare generală şi totală, pentru apărarea păcii şi securităţii popoarelor, pentru prevenirea unui nou război mondial, pentru promovarea principiilor coexistenţei paşnice între state cu sisteme sociale diferite. Consiliul Mondial al Păcii acordă o înaltă apreciere meritelor poporului român, minunat program de muncă şi luptă al întregului popor. Sub conducerea gloriosului nostru partid, sindicatele — toţi oamenii muncii — îşi vor dedica şi de acum înainte toate forţele lor luptei pentru înflorirea patriei noastre dragi, deasupra căreia străluceşte biruitor soarele socialismului, pentru fericirea poporului, pentru pace. Uniunea Sovietică, ţările socialiste, s-au situat mereu în fruntea luptei pentru pace, dovedind iniţiativă în toate împrejurările, atrăgînd în permanenţă atenţia principalelor ţări capitaliste asupra răspunderilor ce le revin de pe urma politicii lor militariste. Glasul solilor războiului poate şi trebuie să fie acoperit de marşul victorios al mulţimilor, al popoarelor care urcă spre înălţimile însorite, spre culmile limpezi, ale unei lumi noi, ale unei lumi libere şi paşnice. Noi salutăm pe toţi acei intelectuali de vază din Apus care-şi ridică glasul împotriva pregătirii războiului, şi care deseori înfruntă persecuţii în numele cauzei nobile a convieţuirii paşnice şi prieteniei între popoare, tuturor partizanilor păcii din ţara dv. pentru contribuţia lor eficace la munca Mişcării mondiale pentru pace, pentru întărirea şi eficacitatea ei. Vă dorim, dragi prieteni, noi victorii în realizarea grandioaselor dv. planuri de înflorire a frumoasei dv. patrii, pentru triumful dezarmării generale, pentru eliminarea războiului, pentru stabilirea unei păci trainice în lume, pentru prietenie între popoare. Secretar al Consiliului Mondial al Păcii, Prof. V. CIHIRVADZE Scriitorul Tudor Teodorescu-Branişte, în cuvîntul său, a spus printre altele : Această impresionantă adunare îmi întoarce gîndurile cu vreo 40 şi mai bine de ani înapoi. Era îndată după primul război mondial. Mormintele erau proaspete şi peste amintirea celor căzuţi în luptă nu se aşternuse încă uitarea. Pretutindeni vedeai chipuri triste şi ochi înlăcrimaţi. Iar peste această lume a durerii, bătea un puternic vînt de răzvrătire. Războiul apăruse în faţa oamenilor în toată monstruozitatea lui. In anii aceia, cîţiva intelectuali, în frunte cu Romain Rolland şi H. Barbusse, au început viguroasa lor campanie pentru pace. Li s-au alăturat scriitori şi oameni de ştiinţă din mai toate ţările. Iniţiativa lor a găsit ecou şi în ţara noastră. S-au ţinut adunări, s-au rostit discursuri, s-au publicat articole prin ziare şi reviste. Astăzi se desfăşoară o nouă campanie pentru pace, dar în cu totul alte condiţii. Pacea e susţinută şi apărată astăzi de toate ţările socialiste, în frunte cu Uniunea Sovietică. Pacea e sprijinită în acelaşi timp de toate ţările neangajate. Iar în cuprinsul ţărilor capitaliste, ea găseşte un puternic reazem în partidele comuniste şi progresiste, în masa proletariatului, în tineret şi într-o mare parte din pătura intelectuală, în masele din ce în ce mai largi de oameni simpli şi cinstiţi. Acţiunea forţelor războiului — a spus în continuare vorbitorul — a fost multă să aduc un cald salut în numele femeilor mame — a spus în cuvîntul său Aneta Ion, mamă eroină, muncitoare fruntașă la Fabrica de ulei „Filimon Sîrbu“. Ne-am adunat azi aici pentru a ne afirma încă odată hotărîrea de a lupta pentru apărarea păcii, împotriva uneltirilor acelora care, de dragul profiturilor, ar vrea să împingă omenirea într-un nou incendiu mondial. Pentru ca să fie pace pe pămînt, trebuie ca, în primul rînd, să dispară pentru totdeauna armele nimicirii, trebuie înfăptuită dezarmarea generală și totală. De aceea, se cuvine, tovarăşi şi prieteni, ca aici să dăm glas recunoştinţei noastre adînci faţă de Uniunea Sovietică, faţă de conducătorii ţării noastre şi ai celorlalte ţări socialiste, care luptă cu atita hotărîre pentru realizarea unei înţelegeri internaţionale privind dezarmarea. Sunt mamă a nouă copii şi ca orice mamă vreau să-i văd pe toţi sănătoşi şi fericiţi, cetăţeni de nădejde ai scumpei noastre patrii socialiste. Copiii noştri cresc în spiritul celor mai frumoase idealuri ale omenirii, în spiritul vreme înlesnită de marea masă a indiferenţilor, a celor care erau convinşi că împlinindu-şi obligaţiile lor de fiecare zi, nu mai au nici o altă îndatorire. In ultima vreme însă, primejdia pe care o reprezintă cursa înarmărilor a devenit atît de evidentă, încît mulţi dintre aceşti indiferenţi au început să ia parte activă la lupta pentru pace. Ideea dezarmării generale şi totale, susţinută de Uniunea Sovietică şi de celelalte ţări socialiste, şi-a croit drum larg în toate colţurile lumii. Nici un politician din Occident nu mai cutează să ducă astăzi făţiş o politică de război, aşa cum a dus-o ani de zile Adolf Hitler. Toţi sunt siliţi să-şi ascundă cu viclenie adevăratele lor ţeluri, ca să nu cadă sub oprobriul maselor populare. Aceasta nu înseamnă însă că pericolul unei noi conflagraţii a trecut. Partizanii păcii din toate aceste ţări trebuie sprijiniţi viguros în lupta pe care o duc. Dificultăţile acestea nu trebuie să descurajeze pe nimeni. Copiii care se ridică sub ochii noştri, cerîndu-şi dreptul lor la viaţă, oamenii maturi care muncesc pe toate tărîmurile în folosul obştei, bătrînii care năzuiesc să-şi încheie viaţa în tihnă — toţi laolaltă — cer pace. In cadrul acestor adevăruri elementare, lupta pentru pace ia caracterul unei nobile îndatoriri cetăţeneşti, dragostei faţă de patria înnoită, în spiritul cinstei şi adevărului, al muncii nobile pentru binele obştesc, în spiritul bunei înţelegeri între popoare. Viitorul copiilor noştri este asigurat. Pentru ca pomul vieţii lor să înflorească şi să dea roade bogate, ei au nevoie de pace. De aceea, îndatorirea cea mai înaltă a noastră, a părinţilor, este să luptăm pentru victoria păcii. Soarta copiilor noştri este legată de soarta copiilor de pe cele mai îndepărtate meleaguri. Sîntem surorile mamelor de pretutindeni care se gîndesc cu grijă la copiii lor. Şi trebuie să spunem că inimile ne sînt deseori îndurerate cînd aflăm cît rău pricinuieşte copiilor din unele ţări din Apus politica reacţionară şi războinică a cercurilor agresive. Copiii de pretutindeni trebuie să aibă încredere în viaţă, trebuie să spere în fericire. Şi este posibil ca aceste speranţe să fie înfăptuite prin lupta unită a milioanelor de bărbaţi şi femei din toată lumea ! Trăiască pacea, bunul cel mai de preţ al omenirii 1 Cuvintul rostit de Dan Bădărău Salutul Consiliului Mondial al Păcii Cuvîntul mamei eroine Aneta Ion Cuvîntul patriarhului Justinian Marina In numele Bisericii Ortodoxe Romíne — a spus patriarhul Justinian Marina — salut cu deosebită bucurie această măreaţă Adunare a reprezentanţilor mişcării pentru pace, care exprimă dorinţa fierbinte şi hotărîrea fermă a poporului român de a sluji marea cauză a făuririi unei lumi a păcii. Prezenţa Bisericii Ortodoxe Române alături de întregul nostru popor şi alături de toate popoarele iubitoare de pace, în acţiunile hotărîte ale mişcării mondiale pentru apărarea păcii, precum şi aportul pe care ea l-a adus în aceste acţiuni nobile, sînt cunoscute şi ele s-au bucurat de înalta preţuire a conducătorilor Republicii Populare Române şi a poporului nostru. Ca şi alte biserici ortodoxe din lume, biserica noastră este conştientă de faptul că nici o biserică creştină — mai mult chiar nici o religie de pe pămînt — nu poate alege altă cale, decît calea slujirii păcii, dragostei şi înţelegerii dintre oameni. Mergînd cu hotărîre pe această cale, Biserica Ortodoxă Romînă a slujit cauza sfîntă a păcii şi pe plan extern, în toate împrejurările. In acest sens, ţin să amintesc Adunării reprezentanţilor mişcării pentru pace că, în urmă cu cîteva zile, în cadrul convorbirilor pe care le-am avut la Bucureşti cu sanctitatea sa patriarhul Alexei al Moscovei şi a toată Rusia, am discutat amănunţit îndatoririle şi perspectivele bisericilor noastre faţă de îngrijorătoarea situaţie internaţională actuală, tocmai în spiritul răspunderii noastre de creştini pentru soarta lumii şi a oamenilor. Conştientă de răspunderea ce-i revine, Biserica Ortodoxă Romînă nu va înceta să sprijine şi în viitor toate acţiunile menite să înlăture ameninţările ce planează în prezent asupra lumii, să elimine din viaţa omenirii războaiele, cu întregul lor cortegiu de suferinţe şi distrugeri de bunuri materiale şi spirituale, să asigure tuturor popoarelor o pace reală, în care să domnească înaltele idealuri morale de dragoste, libertate, dreptate şi frăţie. Rog pe solii mişcării pentru pace din Republica Populară Romînă, care vor duce în marele sobor al păcii ce se va ţine la Moscova mesajul voinţei de pace a poporului nostru, să nu uite a aminti acolo că Biserica Ortodoxă Romînă este alături de întregul popor român în lupta sa hotărîtă pentru dezarmare, pentru pace şi înţelegere între popoare. Să dea glas şi convingerii noastre nestrămutate că forţele păcii vor triumfa asupra forţelor războiului. Cuvîntul rostit de Dumitru Miron Muncesc într-o întreprindere cu glorioase tradiţii de luptă revoluţionară, ai cărei muncitori, sub conducerea P.C.R., s-au ridicat împotriva exploatării capitaliste, împotriva fascizării ţării, împotriva înrobirii ei de capitalul străin, împotriva pregătirii războiului antisovietic — a spus Dumitru Miron, director al Uzinelor „Griviţa Roşie". Muncitorii noştri au simţit din plin grozăviile celui de-al doilea război mondial, aşa cum au simţit şi au suferit toţi oamenii cinstiţi din ţara noastră şi din ţările care au fost cotropite de bandele hitleriste. De aceea, ei urăsc războiul şi se alătură, cu toată hotărîrea, forţelor muncitoreşti din toată lumea, tuturor luptătorilor pentru pace, pentru ca războiul să fie definitiv eliminat din viaţa societăţii. Noi iubim viaţa nouă pe care o construim împreună cu întregul nostru popor, sub conducerea înţeleaptă a P.M.R., a Comitetului său Central în frunte cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pentru a da viaţă tuturor planurilor noastre închinate numai şi numai fericirii omului muncitor avem nevoie de pace. Nicicînd în istorie problema păcii, a apărării şi consolidării ei, nu a fost atît de arzătoare ca în zilele noastre. Şi nicicînd nu a fost atît de necesară unirea într-un puternic front comun de luptă, a tuturor oamenilor muncii, partidelor, organizaţiilor, a tuturor celor cărora le este scumpă cauza păcii. Tocmai de aceea politica de pace şi de coexistenţă paşnică, dusă cu neabătută consecvenţă de Uniunea Sovietică, de toate ţările socialiste, se bucură de sprijin entuziast şi crescînd în toate ţările. Politica externă de pace şi coexistenţă paşnică promovată de ţările socialiste izvorăşte din însuşi caracterul orînduirii de stat şi sociale, din legile economice obiective proprii sistemului socialist, din ideologia marxist-leninistă. întregul nostru popor, a spus In încheiere vorbitorul, este mîndru şi fericit că Partidul Muncitoresc Român pune la baza politicii externe a statului nostru principiile coexistenţei paşnice, militînd neobosit pentru promovarea lor în viaţa internaţională. Poporul nostru sprijină cu entuziasm toate iniţiativele guvernului Republicii Populare Romíne al căror scop este consolidarea păcii, întărirea colaborării şi înţelegerii între popoare. Sunt convins că delegaţia noastră la Congresul mondial pentru dezarmare generală şi pace va da glas năzuinţelor de pace ale poporului nostru, îşi va aduce contribuţia la succesul congresului, la întărirea păcii. Scrisoarea acad. Ion Agîrbiceanu Regretînd din toată inima că starea sănătăţii nu-mi permite să fiu prezent la această întrunire — se spune în scrisoarea academicianului Ion Agîrbiceanu — vin să vă asigur că sînt cu tot sufletul alăturea de cei ce luptă pentru pace şi îmi însuşesc cu hotărîre toate măsurile ce le veţi lua întru apărarea celui mai înalt şi In scrisoarea acad. Tudor Arghezi adresată Adunării reprezentanţilor mişcării pentru pace din R. P. Romînă se spune : Intenţiile războinice nu încetează a încolţi, cînd într-un continent cînd într-altul, cînd mai la iveală şi cînd pe furiş, mascate de cîte un principiu făţarnic. Otrăvitoarea buruiană trebuie stîrpită pretutindeni, din rădăcini. Rădăcina ei trebuie căutată în capul nebun al demenţilor pitiţi în cîte o falsă filozofie, ba rasistă, ba albă, ba neagră, ba cafenie, ba nazistă, ba fascistă, ba militaristă. Această spurcată şi odioasă calamitate în loc să descrească, a sporit, agravată de cînd cu născocirile ştiinţifice, puse în sluj mai stringent imperativ al zilelor noastre — păstrarea neştirbită a păcii în lumea întreagă. Socotesc criminală orice propagandă sau măsură care ar putea primejdui cel mai înalt bun al omenirii: pacea, singură creatoare de bunuri spirituale şi materiale, ba războiului. Alienaţii mintali îşi pun speranţele patologice în armele nucleare, uitînd că o dată cu toată lumea pier şi ei, printre cei dinţii Am citit într-o publicaţie străină o statistică a exploziei atomice de la Hiroşima şi Nagasaki. O singură bombă a ucis pe loc 200 000 de oameni, plus zecile de mii de oameni cu moartea animată, moarte treptată, în timp. Statistica preciza că puterea bombelor actuale, din depozitele tăinuite, e infinit mai mare decît a celor din Japonia. Remediul e unul singur. Voinţa dîrză şi activă de pace. Nu voinţă abstractă, omenirea e sătulă de vorbe goale, ci voinţă aplicată, voinţă-fapt, voinţă-acţiune. Scrisoarea acad. Tudor Arghezi Cuvîntul acad. Un vechi proverb spaniol zice: „Cine nu ştie ce este războiul, ducă-se la război". Această invitaţie n-are nimeni nevoie să ne-o adreseze în mod special, fiindcă aproape toţi cîţi ne-am adunat în această sală am văzut un război, iar cîţiva dintre noi chiar două sau trei războaie. In continuare, acad. T. Vianu a spus : Folosul în războaie este al celor care fabrică şi vînd arme, apoi le transportă pe mare şi pe uscat, peste graniţele devenite dintr-o dată permeabile, al acelora care aprovizionează armatele, strîngind bunurile alimentare şi înfometînd populaţiile. Folosul războaielor este al fabricanţilor, al negustorilor, al firmelor de transporturi, al samsarilor, al traficanţilor, al contrabandiştilor, o faună sinistră care îşi găseşte complicităţi în guvernele, în parlamentele, în statele majore şi în presa stipendiată de profitorii măcelurilor organizate. Adevărurile acestea sunt ştiute de multă, de foarte multă vreme. Le ştia şi Aristofan, poetul grec, acum aproape două mii şi cinci sute de ani, cînd, într-una din comediile lui, acuza pe producătorii şi negustorii de coifuri şi scuturi că prelungesc războiul dintre Sparta şi Atena. Dar dacă aceste adevăruri sînt de atîta vreme cunoscute şi par atît de limpezi, de ce nu s-au impus şi n-au ajuns să elimine războaiele, să instaureze pacea durabilă între popoare ? Desigur, pentru motivul că, într-un foarte lung trecut, relaţiile dintre popoare şi dintre state nu erau conduse şi determinate de acei care suportă jertfa crudă a războaielor, ci de acei care se bucură de beneficiul lor. Au trecut mileniile, s-au succedat orînduirile, monarhii au continuat să declare războaie, uneori pentru motivul că un teritoriu ar fi trebuit să le revie, ca zestre, prin căsătoria contractată de ei; s-au găsit jurişti care să legitimeze agresiunea şi poeţi care s-o cînte. Dar s-a întîmplat la Tudor Vianu un moment dat că, prin dezvoltarea însăşi a societăţilor omeneşti, puterea de stat a ajuns în mîinile acelora care plătiseră, în lungul şi tragicul trecut al omenirii, greul tribut al războaielor. Primul stat socialist al lumii, Uniunea Sovietică, statul muncitorilor şi al ţăranilor muncitori, a dus tot timpul o politică consecventă de pace. I s-au asociat toate statele socialiste apărute în urmă. Ţara noastră, prin cuvîntul tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej, la sesiunea a 15-a a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a sprijinit ideea dezarmării generale şi totale. In continuare, vorbitorul s-a referit la focarele de agresiune provocate de adepţii încordării internaţionale în Coreea, în Vietnam, in Laos, în Congo, la graniţa Egiptului, în Cuba. Care este deci mijlocul capabil să îndepărteze primejdia unui război planetar ? Există unul, şi acest mijloc a fost propus de Uniunea Sovietică, prin glasul lui N. S. Hruşciov: dezarmarea generală şi totală. Există, oare, vreun om cu mintea sănătoasă, cu iubire de viaţă şi de oameni, cinstit în intenţiile lui, liber de servituţile lăcomiei, care să nu aprobe ideea dezarmării generale şi totale ? Este o mare idee, simplă cum sunt toate ideile mari. Raţiunea omenească poate concepe şi aprobă o astfel de stare mai înaltă a omenirii, consacrată numai construcţiei în pace. Cresc în conştiinţă şi putere popoarele muncitoare ale lumii. Şi dacă finii diplomaţi din Occident şi subtilii lor consilieri juridici au atîta greutate să accepte ideea limpede a dezarmării generale şi totale, şi-o vor însuşi şi o vor realiza popoarele însăşi. Clasele creatoare din sînul tuturor naţiunilor vor smulge într-o zi armele din mîinile celor care învrăjbesc popoarele şi le trimit apoi să se extermine reciproc. Există adevăruri care înaintează Ideea dezarmării generale şi totale este un adevăr în mers pentru că este gindit de raţiunea omului şi simţit de inima lui Nr. 5555 f