Scînteia, iunie 1962 (Anul 31, nr. 5546-5575)

1962-06-10 / nr. 5555

Hag. .. OLL. ’■■■ Cuvîntul prof. univ. Aurel Beleş Progresul extraordinar al ştiinţei şi teh­nicii realizat în ultimele decenii ale se­colului nostru în toate domeniile de acti­vitate, începînd cu realizarea în masă de bunuri produse pe bază de sinteză chimi­că şi terminînd cu deschiderea largă a drumului pentru cucerirea Cosmosului — a arătat în cuvîntul său prof. univ. Aurel Beleş — ar fi trebuit să însemne în pri­mul rînd înfrîngerea marilor calamităţi de care suferă o parte a omenirii, precum : foamea, lipsa de locuinţe, bolile şi igno­ranţa. Dar cheltuielile fantastice făcute pentru producerea de armament, într-o cursă nebună a înarmărilor, alimentată de cercurile monopoliste, pe lîngă că au sus­tras importante resurse materiale şi uma­ne de la folosirea pentru satisfacerea ne­cesităţilor vitale ale oamenilor, constituie in acelaşi timp şi pericolul declanşării unui nou război mondial. De aceea, pentru înlăturarea unei ast­fel de catastrofe, oamenii cinstiţi din toate colţurile pămîntului, indiferent de vîrstă, rasă, poziţie socială sau orînduire social­­politică în care trăiesc, sînt obligaţi a lupta din toate puterile şi prin toate mij­loacele de convingere, pentru mobilizarea şi formarea unui front comun, pentru a­­părarea păcii şi în contra unui nou război. Ca om şi ca unul care, în calitate de Inginer, profesor universitar şi om de ştiinţă, am contribuit după modestele mele puteri, alături de întregul nostru popor muncitor la realizarea a numeroase con­strucţii de tot felul din patria noastră, la educarea a multor generaţii de ingineri şi la dezlegarea diferitelor probleme ştiinţi­fice, nu pot decît să păşesc în primele rînduri ale marii armate pentru apărarea păcii. Astăzi, datoria şi interesul fiecărui cetăţean este ca, înrolîndu-se în ma­rea armată a apărătorilor păcii, să lupte cu elan tineresc pentru înlăturarea peri­colului unui nou război. Prin aceasta con­tribuie atît la salvarea bunurilor mate­riale şi spirituale ale patriei sale, cît şi la apărarea întregii civilizaţii. înfăptuirea ideii coexistenţei paşnice a statelor cu orînduiri social-politice dife­rite este un imperativ al zilelor noastre. Iar lupta pentru dezarmarea generală şi totală, o sarcină pe cît de nobilă, pe atît de vitală şi necesară. Intr-o astfel de lume, fără arme şi fără războaie, progresele ştiinţei şi tehnicii se vor putea orienta numai spre scopuri paş­nice, iar bunurile create vor fi în măsură să aducă o viaţă îmbelşugată pentru toţi sărmanii de azi din toate colţurile pămîn­tului. Pentru o astfel de lume merită să lup­tăm şi trebuie să luptăm. Cunoaşterea raportului de forţe pe arena internaţională în lumea contemporană — a spus prof. univ. Jean Livescu, rec­torul Universităţii din Bucureşti — arată în mod clar că astăzi ba­lanţa înclină mai mult ca oricînd în fa­voarea forţelor care luptă pentru progre­sul social, pentru pace şi înţelegere între popoare. Factorul care determină dez­voltarea omenirii în epoca contemporană este marea lume a socialismului, cu uriaşa sa forţă materială şi spirituală pusă în serviciul omului, al dezvoltării lui multi­laterale. In continuare vorbitorul a arătat că po­litica R. P. Romíné, la temelia căreia se află principiul coexistenţei paşnice, cores­punde intereselor naţionale, cît şi aspira­ţiilor către pace şi progres ale tuturor po­poarelor. El a menţionat propunerea gu­vernului R. P. Române privind transforma­rea regiunii balcanice într-o zonă denuclea­rizată, în care să se dezvolte relaţii de bună vecinătate între state cu orînduiri sociale diferite şi propunerea privind educarea tine­retului în spiritul păcii şi prieteniei între popoare, întreaga intelectualitate şi-a ma­nifestat adeziunea la această importantă acţiune a guvernului nostru. In ţara noas­tră, ca în toate ţările socialiste, tineretul este educat în şcoli, în facultăţi, în toate domeniile de activitate, în spiritul patrio­tismului adînc, al ataşamentului deplin pentru munca paşnică a poporului, este crescut să devină prin muncă un element activ în serviciul colectivităţii, plin de dragoste pentru om, pentru năzuinţele înaintate ale umanităţii, pentru marile valori culturale şi artistice create de în­treaga omenire în decursul istoriei, în con­trast cu aceasta apar consecinţele nefaste pe care le exercită asupra tineretului din ţările capitaliste ideologia inumană a im­perialismului, îndemnul la izolare, la ură, chiar la război şi crimă. Adresez de la această tribună colegilor mei universitari din ţările capitaliste chemarea de a ne uni şi mai mult eforturile în promovarea ţe­lului nobil al educării tinerei generaţii în spiritul păcii, al asigurării acelui climat de pace şi colaborare internaţională, care favorizează progresul pe toate planurile. Alături de intelectualii din patria noas­tră, a căror întreagă activitate este pusă în serviciul poporului, al întăririi forţelor lui materiale şi spirituale pentru desăvîr­­şirea măreţului edificiu al socialismului, asigur Adunarea reprezentanţilor mişcă­rii pentru pace din R.P.R. că voi munci cu rîvnă mereu sporită pentru a contribui la realizarea politicii nobile a statului nos­tru, la realizarea păcii, a colaborării între popoare, a dezarmării generale și totale, pentru o lume fără arme, fără războaie. Cuvîntul prof. univ. Jean Livescu Cuvîntul rostit de Vasile Muşat, vicepreşedinte al C. C. S. Niciclnd încă în decursul istoriei — a spus vorbitorul — popoarele nu au luat parte aşa de activ la apărarea păcii ca în zilele noastre; nicicînd încă în faţa planurilor agresive ale aţîţătorilor la război nu s-au ridicat forţe atît de mari ca în epoca noastră. Lupta pentru apăra­rea păcii a devenit o sarcină de căpete­nie a tuturor popoarelor. Spre binele ome­nirii, în vremea noastră există forţe capabile să ducă la îndeplinire această sarcină. Lagărul socialist, uriaşa lui forţă materială şi morală, este reazemul de nă­dejde al luptei pe care o duc popoarele din lumea întreagă pentru o pace trai­nică. Politica de coexistenţă paşnică a ţă­rilor socialiste este o politică realistă, constructivă, corespunzătoare intereselor popoarelor. Ţările socialiste militează pentru înfăptuirea dezarmării generale şi totale, pentru lichidarea rămăşiţelor celui de-al doilea război mondial, pentru co­laborare şi înţelegere între toate statele. In contrast cu aceasta, cercurile impe­rialiste agresive duc o politică de înrău­tăţire a situaţiei internaţionale, intensifi­că goana înarmărilor,­­ aşa cum arată şi experienţele atomice pe care S.U.A. le fac acum în Pacific. Politica aceasta stîrneşte indignarea popoarelor, care se ridică tot mai hotărît la luptă pentru preîntîmpina­­rea războiului. Măreaţa forţă organizatoa­re a acestei lupte este clasa muncitoare internaţională. Sindicatele din lumea în­treagă aduc o contribuţie importantă în lupta pentru pace, împreună cu masele muncitoare îşi ridică glasul împotriva pre­gătirilor de război ale cercurilor agresive, intelectuali de vază, de diferite convin­geri, reprezentanţi ai altor categorii so­ciale. Mişcarea pentru pace îşi lărgeşte ne­contenit rîndurile. Prin lupta unită a la­gărului socialist, a tuturor forţelor sociale iubitoare de pace, războiul poate fi evitat, pacea va triumfa. Socialismul şi pacea sunt de nedespăr­ţit. Realizările mari obţinute de poporul român în toate domeniile construcţiei so­cialiste contribuie la dezvoltarea continuă a ţării noastre în cadrul puternicului la­găr al ţărilor socialiste, bastionul de ne­clintit al păcii mondiale. Oamenii muncii din ţara noastră sunt conştienţi că prin­cipalul lor aport la consolidarea forţelor păcii este munca însufleţită pentru dez­voltarea economiei naţionale, pentru în­florirea ştiinţei şi culturii şi creşterea permanentă a bunăstării celor ce muncesc. S­C­Î­N­T­E­I­A Lucrările Adunării reprezentanţilor mişcării pentru pace din R. P. Cuvintul acad. George Călinescu Cuvîntul scriitorului Tudor Teodorescu-Branişte In cuvîntul său acad. George Călinescu, după ce a înfierat războiul pe care-l pre­gătesc cercurile agresive, a spus : ...Noi pornim plini de vigoare şi de optimism la lupta pentru pace, ştiind bine că masele populare de pre­tutindeni şi intelectualii cu inimă umană şi raţiune sănătoasă sînt alături de noi, indiferent de concepţiile lor filozofice, confesionale şi politice. Deşi sîntem încre­dinţaţi că socialismul este cea mai înain­tată concepţie de viaţă, verificată prin aceea că o mare parte din popoare s-au aşezat sub steagul său, care va flutura cîndva pretutindeni prin aceeaşi inexora­bilă lege prin care chimia a învins al­chimia, noi apelăm la cele mai adinei sen­timente de solidaritate între oameni, la ceea ce ne uneşte pe toţi în ciuda a ceea ce încă ne desparte, la umanitate şi la umanism. Cele două războaie mondiale şi cu deo­sebire cel din urmă, ne-au arătat în ce nefericiri pot fi împinse popoarele de minţile demenţiale. Războiul medieval dus de clasa feudală era intr-un fel mai puţin distrugător în sine, un spectacol grotesc. Halebarde, suliţi, coifuri, armuri monstruoase dădeau protagoniştilor înfăţişarea unor gîngănii care unele din ele încearcă să sperie pe inamic prin contururi, creste, coarne şi carapace teribile. Dar cînd văd în muzee armuri şi coifuri din timpul Renaşterii lucrate de artişti iluştri, îmi zic că ele erau în fond detaşamente de paradă ale unor oameni nu prea curajoşi, capabili de emulaţie umanistică. Progresul ideolo­gic şi cultural a ros formele vechi şi acei rafinaţi s-au prăbuşit nu războindu-se în­tre ei în superbele armuri ci fiindcă con­form unei legi, clasele înrobite au ridicat coasele umile împotriva armurilor cize­late. Omul este prin definiţie o fiinţă raţio­­nabilă, care ştie să descopere legile uni­versului şi să le aplice în folosul său. Dar ştiinţa cu progresele ei, căzută pe mîini nebune, poate să producă dezastre. Din fericire, oamenii îşi găsesc meto­dele de apărare în chiar progresul ştiin­ţei, puse în slujba raţiunii, pregătind atît mijloacele tehnice de a zădărnici crima, cît mai ales mobilizînd cea mai puterni­că armă împotriva aventurii şi anume raţiunea însăşi. Nu poate fi îndoială. Toţi oamenii cinstiţi de pe glob, toţi cei care muncesc, toţi cei care voiesc să nu moară în chip stupid, nu pot spune decît nu războiului şi da păcii. Şi pe urmă ce putere poate avea chiar cea mai grozavă armă asupra drep­tului de libertate ? Popoarele subjugate de colonialişti, setoase de independenţă şi de progres, se desfac unul cîte unul din strînsoare şi nici un tun nu poate întări lanţurile care se desfac. De aceea po­poarele pînă mai deunăzi exploatate din Asia, Africa, America, urmînd exemplul ţărilor socialiste, zic da păcii şi nu războ­iului. Intelectualii de pretutindeni, gînditori, artişti, oameni politici democraţi, unii cu convingeri religioase îşi ridică vocea în contra primejdiei de pieire totală ce ne pîndeşte în orice clipă, făcînd apel la con­ştiinţa oamenilor de bine şi la solidarita­tea între popoare chemate să se alăture luptei pentru înţelegerea între guverne spre a le decide să discute şi să cadă de acord asupra singurului chip de a înlă­tura catastrofa, de a înfăptui dezarmarea generală şi integrală. Noi, cetăţenii Republicii Populare Ro­mâne, avem desigur grija de a feri de la pieire absurdă poporul nostru şi vestigiile noastre culturale, dar în afară de aceasta ca socialişti, dorim să cîştigăm timpul pierdut de regimurile trecute şi să atin­gem prin unirea braţelor şi a munţilor, după exemplul strălucit al Uniunii So­vietice, cele mai mari altitudini de civi­lizaţie materială şi de cultură umanistică. De aceea, reprezentanţii ţării noastre au luat parte cu stăruinţă şi bună credinţă la principalele organisme internaţionale în care s-a dezbătut problema dezarmării generale, iar glasul lor a răsunat perse­verent în Comitetul de dezarmare al celor 18 state. România a făcut şi face eforturi reale spre a obţine o zonă denuclearizată în regiunea Balcanilor, ceea ce ar fi spre folosul tuturor părţilor, pentru că noi tre­murăm de viaţa oricărui popor şi ca uma­nişti slăvim toate marile monumente de artă ale omenirii. Oamenii muncii din Republica Populară Romînă doresc arzător dezarmarea şi fo­losirea energiei nucleare în scopuri paş­nice, fiindcă ei vor să fabrice tractoare şi maşini industriale, iar nu ţevi de tun. Toate ţările socialiste, popoarele care şi-au cucerit independenţa vor să construiască. Ce binefacere înseamnă pentru noi pacea, îşi poate da seama acel care cu ochi cin­stiţi priveşte saltul pe care l-am făcut de la eliberare. Am creat o industrie puter­nică, am păşit mulţumită ei la colectivi­zarea ogoarelor, am civilizat comunele ru­rale, am ridicat oraşe, scoţînd muncitori­mea din bordeie şi aşezînd-o în locuinţe moderne. Am construit mii de şcoli, dis­pensare, spitale, am ridicat teatre, unele monumentale, înaintăm mereu şi ca şi răz­boinicii nu recunoaştem azi locurile pe care am păşit ieri, ei fiindcă distrug, noi fiindcă construim. Şi noi sîntem ostaşi disciplinaţi, încolo­naţi şi încadraţi într-o armată în continuă campanie. Dar nu împotriva oamenilor, ci a materiei inerte. Statul nostru major e Partidul Muncitoresc Român, ostaşii sînt oamenii de ştiinţă, inginerii şi fruntaşii în muncă, plugarii şi muncitorii din fabrici, iar scopul, exploatarea bunurilor naturii, spre bunăstarea poporului şi niciodată pă­­mîntul nu va geme că l-am scurmat cu cuţitele tractorului precum marmora n-a plîns vreodată că sculptorul cioplind-o cu dalta a scos din ea o capodoperă. Iată pentru ce demonstraţia noastră de astăzi, avînd drept scop înlesnirea înţelegerii problemelor ce se vor discuta la Moscova între 9—14 iulie la Congresul mondial pentru dezarmare generală şi pace, se bucură de o participare vibrantă a fiecă­ruia dintre noi. Obiectivele luptei pentru socialism şi pace sînt indisolubil legate între ele şi în activitatea sindicatelor din ţara noastră. Oamenii muncii, sindicatele sprijină cu hotărîre politica de pace promovată de guvernul R. P. Romíné. Programul măreţ al desăvîrşirii con­strucţiei socialiste în ţara noastră, trasat de Partidul Muncitoresc Romin, este un In cuvîntul său, Dan Bădărău, cercetă­tor principal la Institutul de filozofie al Academiei R. P. Romíné, a spus : Noi, cei mai bătrîni, am trăit calamităţile celor două războaie mondiale. Ele nu trebuie să se mai repete. Şi nu se vor repeta. Aceasta e vrerea tuturor oamenilor cinstiţi, fiindcă există o voinţă de pace comună care se afirmă cu tărie, cu dîrzenie pe întreg globul. Minţile sănătoase înţeleg foarte bine că un nou război poate fi evitat. Dar pentru a curma agitaţia şi uneltirile agresive este absolut necesar să se ceară din partea tuturor o vigilenţă care să nu slăbească o singură clipă, o unitate şi o comuni­tate de vederi cît mai strînsă, o mobili­zare cît mai eficace în cadrul luptei pen­tru pace, o apropiere reciprocă de natură să-i înfrăţească pe toţi oamenii cinstiţi de pe glob. . » In numele Consiliului Mondial al Păcii adresăm salutările noastre călduroase şi cordiale Adunării partizanilor păcii din ţara dv. Poporul român, prin succesele sale în realizarea vieţii economice, sociale şi cul­turale in ţara dv. aduce o mare contribu­ţie la lupta pentru dezarmare generală şi totală, pentru apărarea păcii şi securităţii popoarelor, pentru prevenirea unui nou război mondial, pentru promovarea prin­cipiilor coexistenţei paşnice între state cu sisteme sociale diferite. Consiliul Mondial al Păcii acordă o înaltă apreciere meritelor poporului român, minunat program de muncă şi luptă al întregului popor. Sub conducerea glorio­sului nostru partid, sindicatele — toţi oa­menii muncii — îşi vor dedica şi de acum înainte toate forţele lor luptei pentru înflorirea patriei noastre dragi, deasupra căreia străluceşte biruitor soarele socia­lismului, pentru fericirea poporului, pen­tru pace. Uniunea Sovietică, ţările socialiste, s-au situat mereu în fruntea luptei pentru pace, dovedind iniţiativă în toate împrejurările, atrăgînd în permanenţă atenţia principa­lelor ţări capitaliste asupra răspunderilor ce le revin de pe urma politicii lor mili­tariste. Glasul solilor războiului poate şi trebuie să fie acoperit de marşul victorios al mul­ţimilor, al popoarelor care urcă spre înăl­ţimile însorite, spre culmile limpezi, ale unei lumi noi, ale unei lumi libere şi paşnice. Noi salutăm pe toţi acei intelectuali de vază din Apus care-şi ridică glasul împo­triva pregătirii războiului, şi care deseori înfruntă persecuţii în numele cauzei no­bile a convieţuirii paşnice şi prieteniei în­tre popoare, tuturor partizanilor păcii din ţara dv. pentru contribuţia lor eficace la munca Mişcării mondiale pentru pace, pentru în­tărirea şi eficacitatea ei. Vă dorim, dragi prieteni, noi victorii în realizarea grandioaselor dv. planuri de în­florire a frumoasei dv. patrii, pentru tri­umful dezarmării generale, pentru elimi­narea războiului, pentru stabilirea unei păci trainice în lume, pentru prietenie în­tre popoare. Secretar al Consiliului Mondial al Păcii, Prof. V. CIHIRVADZE Scriitorul Tudor Teodorescu-Branişte, în cuvîntul său, a spus printre altele : Aceas­tă impresionantă adunare îmi întoarce gîndurile cu vreo 40 şi mai bine de ani înapoi. Era îndată după primul război mondial. Mormintele erau proaspete şi peste amintirea celor căzuţi în luptă nu se aşternuse încă uitarea. Pretutindeni ve­deai chipuri triste şi ochi înlăcrimaţi. Iar peste această lume a durerii, bătea un puternic vînt de răzvrătire. Războiul apă­ruse în faţa oamenilor în toată monstruo­zitatea lui. In anii aceia, cîţiva intelectuali, în frun­te cu Romain Rolland şi H. Barbusse, au început viguroasa lor campanie pentru pace. Li s-au alăturat scriitori şi oameni de ştiinţă din mai toate ţările. Iniţiativa lor a găsit ecou şi în ţara noastră. S-au ţinut adunări, s-au rostit discursuri, s-au publicat articole prin ziare şi reviste. Astăzi se desfăşoară o nouă campanie pentru pace, dar în cu totul alte condiţii. Pacea e susţinută şi apărată astăzi de toate ţările socialiste, în frunte cu Uniu­nea Sovietică. Pacea e sprijinită în ace­laşi timp de toate ţările neangajate. Iar în cuprinsul ţărilor capitaliste, ea găseşte un puternic reazem în partidele comunis­te şi progresiste, în masa proletariatului, în tineret şi într-o mare parte din pătura intelectuală, în masele din ce în ce mai largi de oameni simpli şi cinstiţi. Acţiunea forţelor războiului — a spus în continuare vorbitorul — a fost multă să aduc un cald salut în numele fe­meilor mame — a spus în cuvîntul său Aneta Ion, mamă eroină, muncitoare fruntașă la Fabrica de ulei „Filimon Sîrbu“. Ne-am adunat azi aici pentru a ne afir­ma încă odată hotărîrea de a lupta pen­tru apărarea păcii, împotriva uneltirilor acelora care, de dragul profiturilor, ar vrea să împingă omenirea într-un nou incendiu mondial. Pentru ca să fie pace pe pămînt, tre­buie ca, în primul rînd, să dispară pen­tru totdeauna armele nimicirii, trebuie în­făptuită dezarmarea generală și totală. De aceea, se cuvine, tovarăşi şi prieteni, ca aici să dăm glas recunoştinţei noastre adînci faţă de Uniunea Sovietică, faţă de conducătorii ţării noastre şi ai celorlalte ţări socialiste, care luptă cu atita hotă­rîre pentru realizarea unei înţelegeri in­ternaţionale privind dezarmarea. Sunt mamă a nouă copii şi ca orice mamă vreau să-i văd pe toţi sănătoşi şi fericiţi, cetăţeni de nădejde ai scumpei noastre patrii socialiste. Copiii noştri cresc în spiritul celor mai frumoase idealuri ale omenirii, în spiritul vreme înlesnită de marea masă a indife­renţilor, a celor care erau convinşi că îm­­plinindu-şi obligaţiile lor de fiecare zi, nu mai au nici o altă îndatorire. In ultima vreme însă, primejdia pe care o reprezin­tă cursa înarmărilor a devenit atît de e­­videntă, încît mulţi dintre aceşti indife­renţi au început să ia parte activă la lupta pentru pace. Ideea dezarmării generale şi totale, sus­ţinută de Uniunea Sovietică şi de cele­lalte ţări socialiste, şi-a croit drum larg în toate colţurile lumii. Nici un politician din Occident nu mai cutează să ducă as­tăzi făţiş o politică de război, aşa cum a dus-o ani de zile Adolf Hitler. Toţi sunt siliţi să-şi ascundă cu viclenie adevăratele lor ţeluri, ca să nu cadă sub oprobriul maselor populare. Aceasta nu înseamnă însă că pericolul unei noi conflagraţii a trecut. Partizanii păcii din toate aceste ţări trebuie spriji­niţi viguros în lupta pe care o duc. Difi­cultăţile acestea nu trebuie să descurajeze pe nimeni. Copiii care se ridică sub ochii noştri, cerîndu-şi dreptul lor la viaţă, oamenii maturi care muncesc pe toate tărîmurile în folosul obştei, bătrînii care năzuiesc să-şi încheie viaţa în tihnă — toţi laolaltă — cer pace. In cadrul acestor adevăruri elementare, lupta pentru pace ia caracterul unei no­bile îndatoriri cetăţeneşti, dragostei faţă de patria înnoită, în spiritul cinstei şi adevărului, al muncii nobile pentru binele obştesc, în spiritul bunei înţelegeri între popoare. Viitorul copiilor noştri este­ asigurat. Pentru ca pomul vieţii lor să înflorească şi să dea roade bogate, ei au nevoie de pace. De aceea, îndatorirea cea mai înaltă a noastră, a părinţilor, este să luptăm pentru victoria păcii. Soarta copiilor noştri este legată de soarta copiilor de pe cele mai îndepăr­tate meleaguri. Sîntem surorile mamelor de pretutindeni care se gîndesc cu grijă la copiii lor. Şi trebuie să spunem că ini­mile ne sînt deseori îndurerate cînd aflăm cît rău pricinuieşte copiilor din unele ţări din Apus politica reacţionară şi războinică a cercurilor agresive. Copiii de pretutindeni trebuie să aibă încredere în viaţă, trebuie să spere în fericire. Şi este posibil ca aceste speranţe să fie înfăptuite prin lupta unită a mili­oanelor de bărbaţi şi femei din toată lumea ! Trăiască pacea, bunul cel mai de preţ al omenirii 1 Cuvintul rostit de Dan Bădărău Salutul Consiliului Mondial al Păcii Cuvîntul mamei eroine Aneta Ion Cuvîntul patriarhului Justinian Marina In numele Bisericii Ortodoxe Romíne — a spus patriarhul Justinian Marina — sa­lut cu deosebită bucurie această măreaţă Adunare a reprezentanţilor mişcării pen­tru pace, care exprimă dorinţa fierbinte şi hotărîrea fermă a poporului român de a sluji marea cauză a făuririi unei lumi a păcii. Prezenţa Bisericii Ortodoxe Române ală­turi de întregul nostru popor şi alături de toate popoarele iubitoare de pace, în ac­ţiunile hotărîte ale mişcării mondiale pen­tru apărarea păcii, precum şi aportul pe care ea l-a adus în aceste acţiuni nobile, sînt cunoscute şi ele s-au bucurat de înalta preţuire a conducătorilor Republicii Popu­lare Române şi a poporului nostru. Ca şi alte biserici ortodoxe din lume, biserica noastră este conştientă de faptul că nici o biserică creştină — mai mult chiar­­ nici o religie de pe pămînt — nu poate alege altă cale, decît calea slujirii păcii, dra­gostei şi înţelegerii dintre oameni. Mergînd cu hotărîre pe această cale, Bi­serica Ortodoxă Romînă a slujit cauza sfîntă a păcii şi pe plan extern, în toate împrejurările. In acest sens, ţin să amin­tesc Adunării reprezentanţilor mişcării pentru pace că, în urmă cu cîteva zile, în cadrul convorbirilor pe care le-am avut la Bucureşti cu sanctitatea sa patriarhul Alexei al Moscovei şi a toată Rusia, am discutat amănunţit îndatoririle şi perspec­tivele bisericilor noastre faţă de îngrijoră­toarea situaţie internaţională actuală, toc­mai în spiritul răspunderii noastre de creştini pentru soarta lumii şi a oameni­lor. Conştientă de răspunderea ce-i revine, Biserica Ortodoxă Romînă nu va înceta să sprijine şi în viitor toate acţiunile me­nite să înlăture ameninţările ce planează în prezent asupra lumii, să elimine din viaţa omenirii războaiele, cu întregul lor cortegiu de suferinţe şi distrugeri de bu­nuri materiale şi spirituale, să asigure tu­turor popoarelor o pace reală, în care să domnească înaltele idealuri morale de dragoste, libertate, dreptate şi frăţie. Rog pe solii mişcării pentru pace din Republica Populară Romînă, care vor duce în marele sobor al păcii ce se va ţine la Moscova mesajul voinţei de pace a po­porului nostru, să nu uite a aminti acolo că Biserica Ortodoxă Romînă este alături de întregul popor român în lupta sa hotă­­rîtă pentru dezarmare, pentru pace şi în­ţelegere între popoare. Să dea glas şi con­vingerii noastre nestrămutate că forţele păcii vor triumfa asupra forţelor răz­boiului. Cuvîntul rostit de Dumitru Miron Muncesc într-o întreprindere cu glo­rioase tradiţii de luptă revoluţionară, ai cărei muncitori, sub conducerea P.C.R., s-au ridicat împotriva exploatării capita­liste, împotriva fascizării ţării, împotriva înrobirii ei de capitalul străin, împotriva pregătirii războiului antisovietic — a spus Dumitru Miron, director al Uzinelor „Gri­­viţa Roşie". Muncitorii noştri au simţit din plin gro­zăviile celui de-al doilea război mondial, aşa cum au simţit şi au suferit toţi oa­menii cinstiţi din ţara noastră şi din ţările care au fost cotropite de bandele hitleriste. De aceea, ei urăsc războiul şi se alătură, cu toată hotărîrea, forţelor muncitoreşti din toată lumea, tuturor luptătorilor pen­tru pace, pentru ca războiul să fie defi­nitiv eliminat din viaţa societăţii. Noi iu­bim viaţa nouă pe care o construim îm­preună cu întregul nostru popor, sub conducerea înţeleaptă a P.M.R., a Comite­tului său Central în frunte cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pentru a da viaţă tuturor planurilor noastre închinate numai şi numai fericirii omului muncitor avem nevoie de pace. Nicicînd în istorie problema păcii, a a­­părării şi consolidării ei, nu a fost atît de arzătoare ca în zilele noastre. Şi nicicînd nu a fost atît de necesară unirea într-un puternic front comun de luptă, a tuturor oamenilor muncii, partidelor, organizaţii­lor, a tuturor celor cărora le este scumpă cauza păcii. Tocmai de aceea politica de pace şi de coexistenţă paşnică, dusă cu neabătută consecvenţă de Uniunea Sovietică, de toate ţările socialiste, se bucură de sprijin entuziast şi crescînd în toate ţările. Politica externă de pace şi coexistenţă paşnică promovată de ţările socialiste iz­vorăşte din însuşi caracterul orînduirii de stat şi sociale, din legile economice obiec­tive proprii sistemului socialist, din ideo­logia marxist-leninistă. întregul nostru popor, a spus In înche­iere vorbitorul, este mîndru şi fericit că Partidul Muncitoresc Român pune la baza politicii externe a statului nostru princi­piile coexistenţei paşnice, militînd neobo­sit pentru promovarea lor în viaţa inter­naţională. Poporul nostru sprijină cu en­tuziasm toate iniţiativele guvernului Re­publicii Populare Romíne al căror scop este consolidarea păcii, întărirea colabo­rării şi înţelegerii între popoare. Sunt convins că delegaţia noastră la Congresul mondial pentru dezarmare ge­nerală şi pace va da glas năzuinţelor de pace ale poporului nostru, îşi va aduce contribuţia la succesul congresului, la în­tărirea păcii. Scrisoarea acad. Ion Agîrbiceanu Regretînd din toată inima că starea să­nătăţii nu-mi permite să fiu prezent la această întrunire — se spune în scrisoarea academicianului Ion Agîrbiceanu — vin să vă asigur că sînt cu tot sufletul ală­turea de cei ce luptă pentru pace şi îmi însuşesc cu hotărîre toate măsurile ce le veţi lua întru apărarea celui mai înalt şi In scrisoarea acad. Tudor Arghezi adre­sată Adunării reprezentanţilor mişcării pentru pace din R. P. Romînă se spune : Intenţiile războinice nu încetează a în­colţi, cînd într-un continent cînd într-altul, cînd mai la iveală şi cînd pe furiş, mas­cate de cîte un principiu făţarnic. Otrăvitoarea buruiană trebuie stîrpită pretutindeni, din rădăcini. Rădăcina ei trebuie căutată în capul nebun al demen­ţilor pitiţi în cîte o falsă filozofie, ba ra­sistă, ba albă, ba neagră, ba cafenie, ba nazistă, ba fascistă, ba militaristă. Această spurcată şi odioasă calamitate în loc să descrească, a sporit, agravată de cînd cu născocirile ştiinţifice, puse în sluj­ mai stringent imperativ al zilelor noastre — păstrarea neştirbită a păcii în lumea întreagă. Socotesc criminală orice propagandă sau măsură care ar putea primejdui cel mai înalt bun al omenirii: pacea, singură creatoare de bunuri spirituale şi mate­riale, ba războiului. Alienaţii mintali îşi pun speranţele patologice în armele nucleare, uitînd că o dată cu toată lumea pier şi ei, printre cei dinţii Am citit într-o publicaţie străină o sta­tistică a exploziei atomice de la Hiroşima şi Nagasaki. O singură bombă a ucis pe loc 200 000 de oameni, plus zecile de mii de oameni cu moartea animată, moarte treptată, în timp. Statistica preciza că puterea bombelor actuale, din depozitele tăinuite, e infinit mai mare decît a celor din Japonia. Remediul e unul singur. Voinţa dîrză şi activă de pace. Nu voinţă abstractă, omenirea e sătulă de vorbe goale, ci vo­inţă aplicată, voinţă-fapt, voinţă-acţiune. Scrisoarea acad. Tudor Arghezi Cuvîntul acad. Un vechi proverb spaniol zice: „Cine nu ştie ce este războiul, ducă-se la război". Această invitaţie n-are nimeni nevoie să ne-o adreseze în mod special, fiindcă a­­proape toţi cîţi ne-am adunat în această sală am văzut un război, iar cîţiva din­tre noi chiar două sau trei războaie. In continuare, acad. T. Vianu a spus : Folosul în războaie este al celor care fabrică şi vînd arme, apoi le transportă pe mare şi pe uscat, peste graniţele de­venite dintr-o dată permeabile, al acelora care aprovizionează armatele, strîngind bunurile alimentare şi înfometînd popu­laţiile. Folosul războaielor este al fabri­canţilor, al negustorilor, al firmelor de transporturi, al samsarilor, al traficanţi­lor, al contrabandiştilor, o faună sinistră care îşi găseşte complicităţi în guvernele, în parlamentele, în statele­ majore şi în presa stipendiată de profitorii măceluri­lor organizate. Adevărurile acestea sunt ştiute de mul­tă, de foarte multă vreme. Le ştia şi Ari­­stofan, poetul grec, acum aproape două mii şi cinci sute de ani, cînd, într-una din comediile lui, acuza pe producătorii şi ne­gustorii de coifuri şi scuturi că prelun­gesc războiul dintre Sparta şi Atena. Dar dacă aceste adevăruri sînt de atîta vreme cunoscute şi par atît de limpezi, de ce nu s-au impus şi n-au ajuns să elimine războaiele, să instaureze pacea durabilă între popoare ? Desigur, pentru motivul că, într-un foarte lung trecut, relaţiile dintre popoare şi dintre state nu erau con­duse şi determinate de acei care suportă jertfa crudă a războaielor, ci de acei care se bucură de beneficiul lor. Au trecut mileniile, s-au succedat orîn­­duirile, monarhii au continuat să declare războaie, uneori pentru motivul că un te­ritoriu ar fi trebuit să le revie, ca zestre, prin căsătoria contractată de ei; s-au gă­sit jurişti care să legitimeze agresiunea şi poeţi care s-o cînte. Dar s-a întîmplat la­ ­ Tudor Vianu un moment dat că, prin dezvoltarea însăşi a societăţilor omeneşti, puterea de stat a ajuns în mîinile acelora care plătiseră, în lungul şi tragicul trecut al omenirii, greul tribut al războaielor. Primul stat socialist al lumii, Uniunea Sovietică, statul munci­torilor şi al ţăranilor muncitori, a dus tot timpul o politică consecventă de pace. I s-au asociat toate statele socialiste apărute în urmă. Ţara noastră, prin cuvîntul to­varăşului Gh. Gheorghiu-Dej, la sesiunea a 15-a a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a sprijinit ideea dezar­mării generale şi totale. In continuare, vorbitorul s-a referit la focarele de agresiune provocate de adep­ţii încordării internaţionale în Coreea, în Vietnam, in Laos, în Congo, la graniţa Egiptului, în Cuba. Care este deci mijlocul capabil să înde­părteze primejdia unui război planetar ? Există unul, şi acest mijloc a fost pro­pus de Uniunea Sovietică, prin glasul lui N. S. Hruşciov: dezarmarea generală şi totală. Există, oare, vreun om cu mintea sănătoasă, cu iubire de viaţă şi de oa­meni, cinstit în intenţiile lui, liber de ser­­vituţile lăcomiei, care să nu aprobe ideea dezarmării generale şi totale ? Este o mare idee, simplă cum sunt toate ideile mari. Raţiunea omenească poate concepe şi a­­probă o astfel de stare mai înaltă a ome­nirii, consacrată numai construcţiei în pace. Cresc în conştiinţă şi putere po­poarele muncitoare ale lumii. Şi dacă finii diplomaţi din Occident şi subtilii lor consilieri juridici au atîta greutate să accepte ideea limpede a dezarmării gene­rale şi totale, şi-o vor însuşi şi o vor rea­liza popoarele însăşi. Clasele creatoare din sînul tuturor naţiunilor vor smulge într-o zi armele din mîinile celor care învrăjbesc popoarele şi le trimit apoi să se extermine reciproc. Există adevăruri care înaintează Ideea dezarmării generale şi totale este un adevăr în mers pentru că este gindit de raţiunea omului şi simţit de inima lui Nr. 5555 f

Next