Scînteia, iulie 1970 (Anul 39, nr. 8472-8502)

1970-07-01 / nr. 8472

PAGINA 2 ­faptul DIVERS Vînătoare fără... puşcă Emeric Pop, paznic la Ocolul silvic Lunca Br­adului (Mureş), cunoaşte 17 000 hectare de păduri ca pe propriile-i buzunare. In „grădina“ sa trăiesc tot felul de sălbăticiuni , urşi, mistreţi, lupi sau vulpi. Iarna trecută el s-a întors din vinătorile la care a participat cu 7 lupi, 12 vulpi şi 3 mistreţi. O „recoltă“ care — să recunoaştem — poate stirni invidia multor pasionaţi ai ex­pediţiilor cinegetice. Pasiunea lui Emeric Pop rămîne insă vinătoarea „fără puşcă“. O­­chiul lui ager pătrunde chiar şi in cele mai ascunse co­tloane. Aşa se şi explică fap­tul că, pînă acum, a reuşi să prindă 2 pui de lup, 3 de vulpe şi un rîs — care vor de­veni locatari ai diferitelor gră­dini zoologice — precum şi ciţi­­va viţei de ciută, în vederea repopulării altor păduri. Răcoritoare „tari“ Ne aflăm in plin sezon canicu­lar. Răcoritoarele sunt bineveni­te la tot pasul. Unii dintre slujitorii lui Mercur sunt insă de altă părere. Deunăzi, nu nu mai puţin de cinci complexe alimen­tare (in care funcţionează ţi co­fetării) din cartierele Balta Albă şi Titan, nu se găsea nici un strop de pepsi-cola. în schimb, fiecare cofetărie desfăcea, in cantităţi industriale... bere. Ce-i drept, răcoritoare şi ea, în plus, supe­rioară in... grade ! Dar acesta nu este un argument pentru a lua locul adevăratelor băuturi răcoritoare. Drept pentru care aşteptăm ca Direcţia comercială a Capitalei să găsească soluţiile cuvenite. Lor cine le pune diag­nosticul ? De obicei, orice boală vine a­­tunci cînd omul nici nu se aş­teaptă. Iată insă că, şi în acest domeniu, imprevizibilul începe să cedeze locul unei programări de o precizie uimitoare. Ecateri­­na Cosma din Oradea şi-a pro­­pus să se îmbolnăvească tot aşa fel incit să i se acorde un con­cediu medical de trei luni de zile. S-a dus la un medic care i-a spus (şi eliberat un certi­ficat) că suferă de o boală pen­tru un concediu doar de cîteva zile. „Pacienta“ , însă nu s-a descurajat. A mers rind pe rînd la alţi cinci medici, a obţinut opt certificate medicale (cu cinci diagnosticuri diferite) şi, în fi­nal, a ajuns tot acolo unde do­rea , din 90 de zile , 83 în con­cediu. După acelaşi procedeu, E. Kiss de la fabrica de textile „Crişana“, intr-o singură lună, a dobîndit cinci certificate medi­cale care poartă parafa a nu mai puţin de patru medici. Şi aşa, cite puţin, cite puţin, se adună anii. M. Pohor de la fabrica de confecţii din localitate a strîns pînă acum 41 de certificate me­dicale, care i-au adus 574 zile de concediu ! E o performanţă. Dar, după cit se pare, unii medici orădeni ţin neapărat ca ea să nu se oprească aici, în cit timp va putea fi depăşită ? În umbră Nu se poate spune că Ciornă Remus-Ştefan (născut in anul 1941 în oraşul Sibiu) n-ar fi con­secvent cu sine însuşi. Acum şase ani, judecătoria din Sibiu l-a obligat la plata unei pensii lunare de 150 lei pentru între­ţinerea unui copil. De indată ce s-a pronunţat această sentinţă, dumnealui a hotărit să se facă nevăzut. Spre sfirşitul anului trecut, a apărut pe şantierul Fi­laturii din oraşul Olteniţa, dar exact in momentul cind era să fie identificat a reuşit să dispa­ră. Sentinţa amintită (şi alta care va veni automat după a­­ceasta!) il urmăreşte insă in continuare. Cioază insă nu capi­tulează : stă ascuns în umbră şi speră să rămină aşa pină cînd va veni vremea să ceară el pensie de întreţinere de la copil! De aceea, dacă-l întilniţi, scoateţi-l la lumină ! Daţi de lucru lui Sfarmă- Piatră! Ştiţi ce este un concasor ? Un fel de „Sfarmă-Piatră“ meca­nic. Un asemenea utilaj, mult solicitat în aceste zile în con­strucţii, stă de 8 luni părăsit, între blocurile de pe „Platoul românilor“ din Alba Iulia. A fost transferat în luna decem­brie 1969 de la Trustul de con­strucţii Hunedoara către între­prinderea judeţeană de construc­­ţii-montaj Alba. Deoarece ii lipseau cîteva piese, noul stă­­pîn a refuzat să-l ia în primire. In luna martie 1970, i-au fost a­­dăugate şi piesele lipsă. Totuşi „Sfarmă-Piatră“ a rămas nemiş­cat. Conducerea întreprinderii amintite aşteaptă oare să-l pună la treabă după ce... se va alege praful şi pulberea de el ? Rubrice redactate de : Dumitru TIRCOB Gheorghe DAVID , cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" „Cartea de vizită" a celor mai multe magazine s-a îmbogăţit simţitor răs­­punzind exigenţelor în firească evo­luţie ale cumpărătorilor. Progresul tehnic contemporan a determinat, printre altele, sporirea cantităţilor de mărfuri, diversificarea lor accen­tuată. S-au creat astfel premisele materiale ale aprovizionării popu­laţiei cu mărfuri de consum de cali­tate superioară intr-un sortiment tot mai variat care să satisfacă toate ce­rinţele, exigenţele şi gustul consuma­torilor. Dar pentru ca aceste dezide­rate să se realizeze, în prezent — după cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu — „se impune îmbunătă­ţirea reţelei comerciale, o mai apro­fundată şi sistematică studiere a ce­rinţelor pieţei, în vederea orientării corespunzătoare a producţiei bunuri­lor de consum“. In rîndurile de faţă ne-am propus să facem investigaţii asupra modului in care comerţul acţionează pentru cunoaşterea pieţei. Ne-am ales două sectoare comerciale : cel de confecţii şi cel de încălţăminte. Alegerea n-a fost întîmplă­­toare, ea a fost determinată de faptul că în ulti­mii ani producţia a oferit cantităţi îndestulătoare de asemenea măr­furi. Numai anul trecut vînzările de confecţii rea­lizate au fost de peste 5,8 miliarde lei, iar cele de încălţăminte de aproape 4 mili­arde lei. Dar nu numai factorul cantitativ a fost determinant în opţiunea noastră. Realizările celor două sectoare a­­mintite depind — mai mult decit oricare altele — de măsura in care răspund gus­­tului, modei şi exigenţei cumpărătorilor. Ne începem investigaţiile în magazine, veriga de bază a comerţului. Am intrat într-una din cele mai selecte galanterii de pe Calea Victo­riei. Am cerut un obiect de uz larg : o cămaşă. — N-avem cămăşi în dungi cu nr. 39, ne-a informat vînzătoarea abor­­dind, de circumstanţă, o tristeţe... profesională. — Dar de care aveţi ? — Tot cu dungi, dar nr... 44 ! — De ce nu cereţi de la depozite şi cămăşi cu nr. 39 ? Doar nu toţi oamenii... — D-stră ? — a intrat vînzătoarea in discuţie cu alt cumpărător. Era un semn vădit că timpul afectat nouă se epuizase... La alte 12 galanterii s-a petrecut aproape acelaşi lucru : unde cores­pundea numărul, nu corespundea contextura ; unde găseam şi una şi alta, nu se potrivea talia, şi invers. Nepotrivirile s-au menţinut, ba au apărut cu o frecvenţă şi mai mare în magazinele care pun in vinzare costume bărbăteşti. La unitatea „Con­fecţia“ de pe Lipscani nr. 55, unui cumpărător destul de înalt şi voinic, costumul cel mai potrivit îi „cădea“ aşa de lejer incit — dacă l-ar fi cum­părat — trebuia dus din nou la croi­tor. Magazinul „Diana“. Păşindu-i pragul, gâdeşti că de aici nimic nu poate lipsi. „Pantofi de 89 lei cu numere mici nu avem“ — auzim ex­plicaţia dată de vînzătoare unei cliente. „Nu, nici din cei de 93 lei. Nici...“. Magazinul „Select“-Buzău : „N-a­vem pantofi bărbăteşti de 113 lei de­cit numărul 43 şi 44 — mai încer­caţi“, încercăm şi noi la alte 17 ma­gazine de specialitate din Bucureşti, Oradea şi Buzău. Situaţia este iden­tică : cind găseşti culoarea şi mo­delul, nu există numărul potrivit, cînd găseşti numărul, nu se combină cu modelul... Ca la confecţii. De fapt nu spunem lucruri noi — un sondaj a arătat că din aproxi­mativ 9 000 de cumpărători, aflaţi în magazinele de încălţăminte, aproape jumătate n-au reuşit să cumpere ni­mic. Motivul ? Peste 2 000 de cumpă­rători (50 la sută din cei care au re­nunţat) n-au găsit mărimea dorită. Ne oprim aici cu exemplificările. Convorbirile avute cu nenumăraţi vînzători, specialişti în comerţ, cu re­prezentanţi ai forurilor responsabile de destinele activităţii organizaţiilor comerciale au readus in discuţie me­todele prin care comercianţii urmă­resc să sondeze gustul public pentru a realiza acea cumpănă necesară între producţie, ofertă şi consum. Cea mai simplă şi o primă verigă in tot acest lanţ îl constituie folosirea Caietului de sondare a cererii (aflat la vînzător). Am făcut lectura cîtorva file dintr-un asemenea caiet. Ce scria acolo ? Transcriem din caietele gă­site la magazinul „Confecţia“ de pe Lipscani nr. 55, „Pantaloni tergal , costume uni (!?) , sacouri... băieţi“ , etc., etc. Care va să zică, avem în faţă primele semne de sondaj public. „Ca să-şi facă datoria şi mai ales să în­deplinească o formă, al cărui rost nici nu-l prea înţelege, un vînzător oarecare a notat o oarecare cerere de... pantaloni de tergal ! Şi, mai departe, ce se întîmplă mai departe ? Am întrebat pe şeful magazinului de confecţii de pe strada Lipscani : — Vă folosesc la ceva caietele de prospectare a cererii de consum ? A zimbit şi a replicat : — Vânzătorii cunosc pe dinafară ceea ce se cere şi ce nu. Pe urmă, avem merceologul, care şi el cunoaş­te... Ce concluzie se poate trage ? Că cel puţin o parte din responsabili au o mentalitate stranie, un mod de a gindi şi proceda rudimentar. Fi­reşte, in cazul în care un vînzător ar vinde toată ziua numai batiste, ar fi posibil să ţină minte „pe dinafară“ ce culori sau mărimi sunt mai solici­tate. Dar un magazin de confecţii pune în vinzare mii de sortimente ! Şi dacă nu notează nimic, pe ce bază formulează vînzătorul cererea . Sim­plu : după inspiraţie, „ochiometric“. Cînd vine vorba despre studiul ce­rerii de consum, comercianţii se în­trec în a etala avantajele unei metode folosite pe larg : expoziţia. Intr-adevăr, privind lucrurile din punct de vedere teoretic, metoda res­pectivă ar putea aduce organizatori­lor un substanţial volum de infor­maţii. Sunt folosite datele culese cu prilejul organizării expoziţiilor, pa­­răzilor modei ? De multe ori — cam prea adesea — expoziţiile şi mai ales parăzile modei au un caracter mai mult festiv de... paradă. Ni­meni nu înregistrează, decit după ureche, sugestiile, preferinţele cum­părătorilor. Totuşi la O.C.L. „Confec­ţia“ — Bucureşti s-a organizat mai judicios o paradă a modei de pri­­măvară-vară 1970. Rezultatul practic? Suntem­ în miezul verii, iar taloanele în care cumpărătorii îşi notaseră conştiincios impresiile le-am zărit deunăzi zăcînd grămadă... toropite de căldură, pe biroul directorului O.C.L. ! Despre prelucrarea lor nici vorbă. E oare raţional să investim timpul şi banii în acţiuni despre care ştim din capul locului că se nasc... moarte . Am dorit să împărtăşim acest punct de vedere conducerii O.C.L. „Confecţia“. După ce ne-a ascultat cu multă atenţie şi răbdare, tovarăşul director a clătinat capul oarecum înţelegător şi ne-a împărtăşit un punct de vedere propriu, diametral opus ! A zis : „ Iată cum şi pe ce temeiuri întoc­mim noi necesarul de marfă , cu­noaştem din datele noastre statistice volumul de îmbrăcăminte vîndut cu un an în urmă, pe grupe de con­sumatori , copii, adolescenţi, femei şi bărbaţi. Acesta e, să-l numim noi aşa, cadrul general al cererii. Pentru ca cererea să fie şi mai exactă (mai trebuie oare ?! n.a.) trecem şi ana­lizăm situaţia... inventarelor semes­triale. Ce ne arată ele ? Ele ne arată situaţia stocurilor, deci a mărfurilor de care dispunem şi a articolelor greu vandabile ; ne mai arată pe sortimente mişcarea mărfurilor. Ur­mează o­ consfătuire generală cu vîn­­zătorii, în urma căreia formulăm necesarul de marfă către furnizorul nostru : întreprinderea comerţului cu ridicata. Aproape uluiţi de acest studiu „adine“ şi „multilateral“ al cererii, am făcut o deplasare la furnizor. Aici am pătruns mai in profunzime in mecanismul aprovizionării. Ce face I.C.R.T.I. după ce primeşte cere­rile tuturor organizaţiilor comer­ciale ? Le centralizează şi, combinind rezultatul cu propriile sale aprecieri, lansează comanda către industrie. E bine . E rău . Dacă raidul cu care am început aceste însemnări — din care s-a desprins, credem, că cererea cu oferta se potrivesc, une­ori, ca mănuşa stingă la mina dreaptă — nu a fost totuşi destul de edificator, sau rezultatul poate fi bănuit a fi rodul unor constatări subiective, iată o dovadă certă : în pofida tuturor „studiilor“ şi măsură­torilor făcute de-a lungul anilor, O.C.L. Confecţia retuşează peste 50 la sută din costumele vîndute. Este de-a dreptul inadmisibil ! Amplificind investigaţia, am con­statat că in nici unul dintre cele 50 de magazine de confecţii şi Încălţă­minte din Bucureşti, Oradea şi Bu­zău nu ni se poate face dovada exis­tenţei unui instrument eficace de cu­noaştere şi măsurare a cererii de mărfuri a populaţiei. Directorul organizaţiei comerciale de produse in­dustriale Buzău, ca şi directorul co­mercial al I.C.S.T.I. Oradea au în­cercat şi ei să ne vorbească de exis­tenţa aceloraşi caiete pentru studie­rea cererii (caiete în care, după cum am văzut, nimeni nu notează nicio­dată nimic). — Ce studii, ce analize s-au între­prins la nivelul O.C.L. 7 — l-am în­trebat pe Nicolae Răduţă, din Buzău. „Studii 7­­Ne-a privit cu uimire, ca şi cînd i-am fi cerut să studieze vreun corp ceresc îndepăr­tat !). Noi urmărim cu metodele cu­noscute evoluţia vinzărilor, colectăm date şi le trimitem direcţiei comer­ciale, ministerului sau Institutului de cercetări comerciale...“. — Dar, pe plan local, deci în ca­drul organizaţiei comerciale pe care o conduceţi, ce date folosiţi pentru a­­provizionare ? — Nu folosim nimic. Trimitem me­reu forurilor spre cercetare... Iar ele nu ne comunică nimic din ceea ce cercetează ! Suntem­ prin urmare în faţa unei ecuaţii cu două... cunoscute : a — la nivelul O.C.L. nu se valorifică — cul­mea — nici măcar propriile date (aşa incomplete, cum sunt) şi b — în schimb ele sunt pompate cu perse­verenţă forurilor ierarhice, care le păstrează pentru ele. De ce ? Cea mai mare parte din uriaşul volum de informaţii trimis spre organele cen­trale este folosit (după cum aflăm de la Institutul de cercetări comercia­le) pentru întocmirea unor studii macroeconomice, care dau imaginea generală a pieţei, a tendinţei cere­rii. Nu punem la îndoială necesita­tea unor asemenea studii, dar nu putem înţelege de ce, atunci cînd a­­plicarea în practică a cercetării şti­inţifice devine un imperativ pentru orice ramură, în comerţ fluxul in­formatic are o direcţie unică­­ de jos în sus. Este vorba aici de o vădită neglijare de către verigile centrale ale comerţului a importanţei deose­bite pe care o au organizaţiile co­merciale, cele care comandă şi aduc efectiv marfa în faţa cumpărători­lor. Nu putem însă să trecem cu ve­derea nici ignorarea, în continuare, de către reprezentanţii comerţului lo­cal din Oradea, Buzău, Bucureşti ş.a.m.d. a posibilităţilor şi rezerve­lor interne pe care le au şi nu le valorifică. Sondajele de mică am­ploare, indiferent de forma lor, sunt binevenite pentru magazine, sunt metode care, bine puse la punct, aplicate de către organizaţiile co­merciale cu atenţie şi rigurozitate ştiinţifică, ar permite fundamentarea mai judicioasă a comenzilor şi apro­vizionării, asortarea şi formarea sor­timentului comercial. Din păcate, am întîlnit doar o singură acţiune de a­­cest fel : O.C.L. Incălţămintea-Bucu­reşti a sondat prin chestionare pre­ferinţelor cetăţenilor pentru iarna ur­mătoare. Este adevărat, un lucru bun, dar singular, pasager şi deci insufi­cient. Ce se va întîmplă miine cu cerinţele curente, nesatisfăcute azi ? — Este drept, noi nu cunoaştem bine care este structura cererii de mărfuri a populaţiei — ne declară Aurelian Boroga, directorul O.C.L. Incălţămintea-Bucureşti. Mijloacele pe care le avem, actualul sistem de evidenţă nu ne permit să cunoaştem decit valoric ceea ce am vîndut. Aşa se explică şi faptul că dezasortările­ în structură (a culorilor, modelelor, mărimilor etc.) pot fi surprinse doar aproximativ. Soluţia cea mai bună ar fi, după părerea mea, introduce­rea unui sistem informaţional bazat pe etichete care să însoţească marfa. Etichetele ar urma să cuprindă : mo­delul, culoarea, preţul etc. Colectate, centralizate şi analizate, ele ar oferi operativ şi permanent imaginea reală a cererii cumpărătorilor. Din păcate, nu s-a ajuns încă la o înţelegere cu producătorii. Ei susţin că introduce­rea acestor etichete costă. (Intr-ade­văr costă. Dar s-a întrebat cineva cit de puţin costă ele în raport cu sume­le investite în munca de concepţie, în materiile prime, în circulaţia unei mărfi care nu se vinde nicioda­tă­­ — n.n.). Am putut constata, totuşi, că a­­colo unde convingerea că producţia şi comercializarea bunurilor de con­sum trebuie să aibă la bază studii ştiinţi­fice s-au făcut paşi pe linia cunoaşterii evoluţiei cererii. Din ini­ţiativa fabricii „Clujeana“, s-a reali­zat un interesant studiu monografic despre tendinţele volumului şi struc­turii cererii de încălţăminte a popu­laţiei. Folosind metode moderne de investigare, specialiştii Institutului de cercetări comerciale au ajuns ast­fel la interesante concluzii, ba mai mult, spre deosebire de alte dăţi, au făcut şi propuneri pentru înlătura­rea deficienţelor. Ne-am închipuit că acest studiu a devenit „cartea de că­­pătâi“, un îndreptar pentru fiecare merceolog, că pe baza acestuia fie­care gestionar a primit indicaţii pre­cise privind alegerea culorilor, mo­delelor, mărimilor celor mai solicita­te de cumpărători. Ne-am înşelat. In afară de „Clujeana“ şi I.C.R.T.I. Bucureşti, nimeni nu mai posedă vreun exemplar din respectivul stu­diu. Celălalt sector — cel de confecţii — analizat parţial la începutul an­chetei noastre, ne-a pus tot în faţa unei acţiuni neterminate. Deşi indus­tria a fost de acord — după mulţi ani de discuţii — să ataşeze confec­ţiilor, ca şi la în­călţăminte, „ta­loane detaşabile" care, de aseme­nea, centralizate, prelucrate şi in­terpretate dau o imagine mai com­pletă asupra ce­rerii de confecţii, totuşi, la ora ac­tuală, nu numai că nu există un studiu „la zi“ rea­lizat pe baza a­­cestor taloane mult discutate, dar aceste potece de carton „scum­pe“ sunt pur şi simplu aruncate ! „Ce putem face “ se întreabă direc­torul Institutului de cercetări co­merciale. Direcţia comerţului cu tex­­tile-încălţăminte din M.C.I., benefi­ciarul nostru, nu ne mai comandă prelucrarea taloanelor. De ce ? Pen­tru că nu au simbolizată pe ele şi culoarea mărfii“. In legătură cu tema în discuţie am avut convorbiri cu specialişti şi con­ducători ai unor direcţii din Ministe­rul Comerţului Interior, care, într-o variantă sau alta, au confirmat o rea­litate : la ultima şi cea mai impor­tantă verigă a comerţului — acolo unde are loc înfruntarea dintre ce­rere şi ofertă, acolo unde se simte cel mai bine pulsul pieţei, unde se nasc comenzile ce se vor materializa după contractări — studiul ştiinţific al cererii lipseşte cu desăvîrşire, în­semnările de faţă n-au dezbătut toa­te metodele şi mijloacele existente şi încă nefolosite. Ceea ce surprinde este faptul că peste tot, la toate ni­velurile ierarhiei comerciale, deşi există de ani de zile conştiinţa ine­ficienţei mijloacelor de cercetare a­­plicate pînă acum, nu s-au adoptat încă soluţii corespunzătoare pentru utilizarea unei metodologii riguroa­se. Socotim că trebuie să se treacă cu toată seriozitatea la iniţierea unor măsuri de mare operativitate, care să permită studierea ştiinţifică a cere­rii de mărfuri, sondarea gustului pu­blic — condiţie indispensabilă creş­terii eficienţei activităţii comerciale şi îmbunătăţirii aprovizionării şi de­servirii populaţiei. Gheorghe GRAURE George POPESCU CUM SE POTRIVEŞTE MĂNUŞA DREAPTĂ LA MÎNA STÎNGĂ In aceste zile la Eforie-Nord Foto : Gh. Vintilă CAILE FERATE ÎN SPRIJINUL TURISMULUI In această perioadă de virf a activităţii turistice, s-au luat mă­suri pentru asigura­rea de condiţii de tran­sport cît mai bune ce­lor veniţi la odihnă şi tratament pe litoral. Şapte trenuri cu mers de accelerat, precum şi rapidul „Tomis“ fac le­gătura între Capitală şi staţiunile litoralu­lui. De asemenea, în curînd va fi pus în circulaţie expresul „Mamaia“, care va parcurge distanţa Bu­cureşti — Mangalia cu viteze pînă la 120 km pe oră. El se va adău­ga celor două trenuri accelerate : Mangalia — Timişoara şi acce­leratul „Moldova“, pu­se în circulaţie ince­­pînd cu această săptă­­mînă. Toate garniturile tre­nurilor au fost dotate cu vagoane noi, dis­­punînd de vagoane­­restaurant sau vagoa­­ne-bar. In ceea ce pri­veşte procurarea bile­telor , pe lingă cele două agenţii C.F.R. din Constanţa prevăzute cu 20 de case, şi cele din Eforie-Nord, Efo­­rie-Sud, Techirghiol şi Mangalia — au fost înfiinţate alte două, în staţiunile Jupiter şi Venus din nordul Man­galiei. Totodată, s-a creat posibilitatea pro­curării biletelor de tren şi la punctele de recepţie din marile hoteluri, prin comenzi anticipate. (Agerpres) • Spre oraşul Găeşti circulă în fiecare dimineaţă o seamă de auto­buze, care transportă călători din satele şi comunele învecinate. Mulţi dintre ei sunt salariaţi navetişti şi elevi ai şcolilor din oraş. Pînă la 1 iunie a.c. autobuzele îi lăsau in diferite puncte ale oraşului, unde existau staţii dinainte stabilite. De la această dată, însă, toate staţiile au fost desfiinţate, călătorii fiind nevoiţi să coboare, toţi, la capătul liniei, la autogară — situată intr-o margine a oraşului. Şi de acolo, s-o ia pe jos pînă-n oraş, cale de mai bine de doi kilometri. A cui o fi fost această năstruşnică idee nu ştim. Ştim doar atît că măsura luată nu este de natură să vină în spri­jinul călătorilor, ci, dimpotrivă, le creează greutăţi. Nicolae POSTELNICU salariat la Farmacia nr. 99, Găeşti, judeţul Dîmboviţa • Petru Giurcă din Braşov ne-a scris cu cîtva timp în urmă că, din cauza lipsei unei piese de schimb (transformator de linii), nu poate folosi televizorul său „Dacia“, care s-a defectat mai de mult şi care stă, nereparat, intr-un atelier al cooperaţiei meşteşugăreşti. Am înaintat această sesizare la Uniu­nea judeţeană a cooperativelor meşteşugăreşti — Braşov. În răs­punsul primit la redacţie de la a­­ceastă uniune se arată însă că piesa respectivă nu se găseşte în tot ju­deţul, deoarece uzina „Electronica“ — care a fabricat acest tip de tele­vizor — n-a pus la dispoziţie şi piese de rezervă. Astfel că, în întreg judeţul Braşov sunt multe televi­zoare „Dacia“ — unele aflate încă în termenul de garanţie — care nu pot fi reparate din lipsa unei sin­gure piese de schimb. „In aceste condiţii — se întreabă cititorul nostru — pentru ce a pro­dus uzina respectivă televizoarele „Dacia“ . Pentru a fi folosite efec­tiv de către cetăţeni sau pentru a constitui obiecte de decor în ca­sele lor 7“ • Intre anii 1951 şi 1953 am lu­crat la fosta bază tubulară Viforîta, judeţul Dîmboviţa. Dar, nu cunosc din ce motive, aceşti ani nu mi-au fost înscrişi, la timpul potrivit, în carnetul de muncă. Pentru a-i trece, aveam nevoie de o adeverinţă. De necrezut, dar pentru obţinerea aces­tui act am fost nevoit să fac nenu­mărate demersuri. Toate, însă, în zadar. Am fost îndrumat în cele din urmă la Bascov, judeţul Argeş, unde s-a mutat baza tubulară. Aici însă mi s-a spus că nu mi se poate elibera adeverinţa solicitată deoa­rece nu există statele de plată şi registrele de evidenţă a personalului de la fosta bază Viforîta. Consider că arhiva bazei n-a putut să dis­pară fără urme. Undeva trebuie să existe. Şi acest undeva nu poate fi decit la sediul întreprinderii, unde cred că nu s-a căutat bine în acte. In orice caz, eu continui să aştept adeverinţa solicitată. Marin NEAGU str. Glucozei nr. 119, sectorul 2, Bucureşti . Printr-un mandat telegrafic depus la poşta centrală din Cra­iova, la 26 mai a.c., am expediat fiicei mele din Bucureşti suma de 600 de lei, care îi era de strictă şi imediată necesitate. Dar, deşi me­sajul telegrafic a fost transmis la timp, banii n-au putut fi ridicaţi din cauza unei foarte simple gre­şeli de cifre. Eu depusesem 600 lei, iar fiicei mele i se spusese, de la oficiul P.T.T.R. Bucureşti 12, că are de primit doar 100 lei. Am reclamat imediat cazul la poşta din Craiova şi la oficiul nr. 12 din Bucureşti, dar în zadar totul. Nimeni nu s-a oferit să repare imediat greşeala. Ba, mai mult, atunci cînd am insis­tat să i se achite destinatarei în­treaga sumă de bani depusă de mine, salariaţii poştei din Craiova m-au tratat de parcă eu aş fi fost cel vinovat. Nu e prima dată cînd am parte de astfel de necazuri după expedierea, prin mandat tele­grafic, a unor sume de bani. De aceea rog organele Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor să ia măsurile cele mai potrivite ca ser­viciul telegrafic să funcţioneze, peste tot, ireproşabil. Dumitru FEROIU str. 24 Februarie nr. 2, Craiova • In luna septembrie 1969 mai mulţi salariaţi din Alexandria am plătit, cu chitanţa nr. 250, între­prinderii „Combustibilul“ — Bucu­reşti, suma de 14 850 lei, ce repre­zintă contravaloarea a 100 tone deșeuri pentru foc, pe care aceasta trebuia să ni le livreze, prin de­pozitul de combustibil din Alexan­dria, în ultimul trimestru al anului trecut. Pînă la sfirșitul trimestrului I din acest an nu ne-au fo­st trimise decit 60 de tone de deşeuri. Dar şi din această cantitate, nu ştim pe baza căror criterii, sala­riaţii depozitului din Alexandria au vîndut altora cîteva tone, urmînd să ni le restituie cînd... vor­ primi şi ei deşeuri. Sesizînd această stare de lucruri întreprinderii „Combusti­bilul“ — Bucureşti, ni s-a răspuns că totul se va rezolva şi vom primi întreaga cantitate de deşeuri pe care am plătit-o. Cînd, însă, nu ni s-a spus. Sperăm că nu tot în ulti­mul trimestru (al acestui an), loan NICOLAE Alexandria • Ce-or fi însemnînd, in mintea constructorilor bucureşteni, iniţia­lele cu care numerotează blocurile — nu ştiu. Cert este că acest sistem de numerotare produce dese în­curcături. Pe bd. Ion Şulea există două blocuri H13 , unul pe artera principală şi altul pe o intrare. Din această cauză, de multe ori, cores­pondenţa locatarilor din blocul H 13 de pe bulevard ajunge la blocul H 13 din Aleea Lotrioarei, care este o mică Intrare pe acest bulevard, şi vice-versa. Locatarii celor două blocuri cu pricina s-au transformat astfel în factori poştali,­­ restituin­­du-şi unul altuia trimiterile poştale remise greşit. In ultimele săptămini au ajuns în cutia mea poştală — blocul H 13 din Aleea Lotrioarei — nu mai puţin de zece corespondenţe, trimise de Judecătoria sectorului 5 pe numele ing. B. Gheorghe din blocul H13, de pe bulevard. In zadar am sesizat celor în drept a­­ceastă situaţie, căci lucrurile tot nu s-au schimbat. De ce nu s-or fi punînd oare numere la blocurile nou construite — așa cum există peste tot - pentru a se evita aceste încurcături de litere ? Leonte GEORGESCU bloc H 13, Aleea Lotrioarei București, sectorul IV SCÎNTEIA — miercuri 7 iulie 1970 Centenarul „Asociaţiei generale a muncitorilor din Arad" In urmă cu un secol, la 1 iulie 1870, a luat fiinţă una dintre primele or­ganizaţii cu caracter politic ale cla­sei muncitoare din România — „Aso­ciaţia generală a muncitorilor din Arad“. Eveniment însemnat în isto­ria începuturilor mişcării noastre muncitoreşti, crearea acestei asocia­ţii se înscrie pe linia eforturilor de­puse de proletariat în vederea consti­tuirii sale în organizaţii de clasă — instrument de luptă împotriva ex­ploatării capitaliste, pentru făurirea unei noi societăţi. Procesul organizării clasei munci­toare din România a parcurs un drum ascendent, de la forme simple de asociere, cum au fost asociaţiile de întrajutorare, la care, alături de muncitori, luau parte şi elemente patronale, pînă la crearea de organi­zaţii proprii cu caracter politic, a căror etapă superioară o va constitu­i partidul politic al proletariatulu­­ii român. In cadrul acestui proces, un rol de seamă a revenit ideilor spricia­­liste, pătrunse şi răspîndite în ţara noastră încă din faza lor utopii­că şi, mai ales, socialismului ştiinţifi mar­xist. Ideile lui Marx şi Enf­als au fost receptate în România în deosebi prin intermediul Internaţioni­­i I, in secţiile căreia au activat M­ea Ro­­setti, Zamfir Arbore, Vasile Conta, Gheorghe Panu, Carol Farca Gheor­ghe Ungureanu şi alţii. In Transil­vania şi Banat influenţa­­­ilor In­ternaţionalei I in rîndurile muncito­­rilor a fost, de asemenea, irte pu­ternică. După cum se şti , în no­iembrie 1868 s-a creat , asociaţia generală a muncitorilor i­n Timi­şoara“ ; în anii următori, ast­­fel de a­­sociaţii au fost înfiinţate la Braşov, Cluj, Arad, Reşiţa şi în alte oraşe unde existau puternice detaşamente proletare. Crearea „Asociaţiei generale a mun­citorilor din Arad“ a fost marcată de adunarea muncitorească din 1 iulie 1870, la care, după cum aprecia presa arădeană a timpului, au luat parte „numeroşi muncitori cinstiţi“ din lo­calitate. Cu acest prilej a fost dez­bătut şi aprobat statutul asociaţiei şi au fost alese organele conducătoare ale acesteia. încă de la începuturile activităţii sale, „Asociaţia generală a muncitorilor din Arad“ s-a definit drept o organizaţie cu caracter poli­tic şi economici menită a grupa muncitorii din Arar j ;n jup(a ior pen­­tru realizarea dei^][tera,t.|or politice şi economice ale , celor ce muncesc. Programul asoc­iţiei cuprindea reven­dicări ca : „ dreptul la vot uni­versal şi di­r­ect, dreptul de aso­ciere ^ şi lit­­eră exprimare a idei­lor şi con­vingerilor, libertatea pre­sei, egalit­­atea in drepturi a tutu­ror naţion­­alităţilor din Transilvania, reglemen­­tarea sistemului impozitelor etc. In alegerea membrilor comitetu­­lui de­­ conducere s-a aplicat princi­piul reprezentării tuturor naţionali­tăţi­­lor şi tuturor profesiunilor din or­aş, in fruntea organizaţiei aflîn­­d­­u-se Moţan Gheorghe, Carol Fittin­­ger, Andrei Valento şi alţii. Dar curînd după crearea asocia­ţiei, autorităţile austro-ungare au în­ceput s-o prigonească. Din această cauză, asociaţia şi-a schimbat de mai multe ori sediile şi s-a stabilit într-o bibliotecă pentru a lăsa impresia că se consacră doar activităţii de culturali­zare. In decembrie 1871, ea a fost, to­tuşi, nevoită să se reorganizeze, deve­nind „Asociaţia profesională a mun­citorilor meseriaşi pentru cultură şi a­­jutor în caz de boală“ — denumire sub care a fiinţat pînă în februarie 1873. In pofida oricărei denumiri, tradiţiile organizaţiei, tradiţii de luptă, de ac­tivitate bazată pe principiile ideolo­giei marxiste, au continuat, s-au a­­dîncit. După reorganizarea asociaţiei, ca şi a tuturor celorlalte asociaţii poli­tice din Transilvania, autorităţile au intentat proces conducătorilor aces­tora. Printre acuzaţi, alături de Carol Farcaş şi de alţi muncitori înaintaţi, îl găsim şi pe Carol Fittinger. Deşi a depus strădanii deosebite, guvernul n-a putut condamna pe fruntaşii muncitorimii. Sub presiunea opiniei publice, acuzaţii —cu o singură ex­cepţie—au trebuit să fie puşi în li­bertate. După proces se va înregistra un nou avint al mişcării muncitoreşti din Banat şi Transilvania, al mişcării muncitoreşti din întreaga ţară. Importanţa activităţii asociaţiilor muncitoreşti din Transilvania şi Ba­nat — între care se numără şi „Aso­ciaţia generală a muncitorilor din Arad“ — a fost deosebit de mare, pentru istoria mişcării muncitoreşti din România. Ca prime organizaţii proletare cu preocupări predominant politice, ţie au meritul de a fi insuflat muncitori în­ sentimentul n­cesităţii luptei care îmbină revendicările po­litice şi economice, de a fi demonstrat însemnătatea unirii proletariatului în organizaţii bazate pe principii de cla­să şi, mai ales, de a fi pregătit tere­nul în vederea constituirii în viitor a partidului politic al muncitorilor. Crearea în mai 1921 a Partidului Comunist Român a însemnat ridica­rea pe o treaptă superioară a luptei îndelungate a poporului nostru pen­tru libertate socială şi naţională, a celor mai nobile tradiţii ale mişcării noastre muncitoreşti. Angajat plenar în înfăptuirea programului elaborat de Congresul al X-lea privind făuri­rea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, poporul nostru aduce un cald omagiu activităţii tuturor ace­lora care au militat pentru triumful cauzei socialismului şi comunismului in patria noastră. Vasile NICULAE cercetător ştiinţific la Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R.

Next