Scînteia, iulie 1971 (Anul 40, nr. 8833-8863)

1971-07-23 / nr. 8855

ADUNAREA GENERALĂ A SALARIAŢILOR — fonii de conducere suprem al întreprinderii, tribună de afirmare a conştiinţei revoluţionare, muncitoreşti Ca expresie a dezvoltării şi adîncirii democratismului socialist în viaţa noas­tră socială şi economică, adunările ge­nerale ale salariaţilor — care, în con­cepţia partidului nostru, constituie lo­tul muncitoresc suprem de conducere a întreprinderilor — au început să dezbată în aceste zile problemele ma­jore şi măsurile pentru îndeplinirea cu succes a planului şi a angajamentelor pe acest an, precum şi sarcinile de plan pe anul 1972. Examinînd obiectiv şi realist situaţia economico-financiară a întreprinderilor, dezbătînd sarcinile vii­toare şi măsurile pentru îndeplinirea lor, adunările generale ale salariaţilor trebuie să asigure o mobilizare susţi­nută şi cuprinzătoare a rezervelor exis­tente în fiecare unitate, în vederea ri­dicării eficienţei economice, realizării şi depăşirii planului pe acest an, îmbu­nătăţirii indicatorilor prevăzuţi pentru anul viitor, sporind astfel contribuţia fiecărei întreprinderi la dezvoltarea economiei naţionale. In lumina ideilor şi tezelor de o co­­vîrşitoare importantă cuprinse în pro­gramul elaborat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu pentru perfecţionarea activi­tăţii politico-ideologice şi cultural-edu­cative, dezbaterile din adunările gene­rale trebuie să prilejuiască o pregnantă afirmare a conştiinţei socialiste a oa­menilor muncii. Ele trebuie să se des­­făşoare în spiritul înţelegerii depline a îndatoririlor şi drepturilor ce revin sa­lariaţilor ca proprietari colectivi ai mij­loacelor de producţie şi ca producători, astfel ca fiecare dintre ei să simtă pe proprii săi umeri răspunderea pentru bunul mers al treburilor întreprinderii. Tocmai de aceea, este necesar ca or­ganizaţiile de partid să facă totul pen­tru ca dezbaterile să se desfăşoare în spiritul exigenţei partinice, de critică curajoasă, principială, constructivă, pentru ca oamenii muncii să-şi spună cuvîntul hotărît şi nestingherit, com­bativ asupra tuturor problemelor şi mă­surilor care privesc activitatea între­prinderii, asigurînd astfel afirmarea pu­­ternică a conştiinţei revoluţionare, muncitoreşti, a responsabilităţii fiecă­­rui salariat pentru înlăturarea neajun­surilor, pentru perfecţionarea activităţii economice. LA EXPLOATAREA MINIERĂ SASAR Exploatarea minieră Săsar. Despre hărnicia şi iscusinţa oamenilor de aici, care scot din adîncuri minereul atît de necesar economiei noastre na­ţionale, vorbesc cu prisosinţă rezul­tatele obţinute pină acum în reali­zarea sarcinilor de plan şi a anga­jamentelor pe acest an. Ei au dat peste plan, la minereu extras, recal­culat în funcţie de conţinutul origi­nal de metal, o producţie de aproape 15 000 tone, iar lucrările de pregătire prevăzute pentru preliminarul de producţie au fost realizate în pro­porţie de 106 la sută. S-au obţinut economii la producţia marfă în va­loare de peste 200 mii lei. In sfîrşit, mai notăm că angajamentul anual luat în întrecerea socialistă a fost îndeplinit şi depăşit, la ora actuală studiindu-se posibilităţile suplimen­tării lui substanţiale. Ar fi multe alte cifre şi fapte de consemnat — toate oglindind rezul­tatele unei munci rodnice, pline de abnegaţie şi elan patriotic­­al mine­rilor acestei unităţi — români, ma­ghiari şi de alte naţionalităţi — care nu-şi precupeţesc eforturile pentru îndeplinirea exemplară a sarcinilor economice trasate de par­tid. De altfel, darea de seamă pre­zentată în faţa salariaţilor de către ing. Mitica Vraciu, preşedintele co­mitetului de direcţie, a reuşit în bună măsură să releve contribuţia adusă de fiecare echipă, subliniind, in lumina exigenţelor actuale, în mod realist şi critic, principalele ne­ajunsuri semnalate în activitatea co­lectivului, pentru a căror lichidare neintîrziată s-a făcut apel la comu­nişti, la toţi salariaţii. Am desprins din această expunere obiectivă, deschisă, a comitetului de direcţie a­­supra situaţiei economico-financiare a unităţii, precum şi din cuvîntul salariaţilor, că muncitorii, inginerii şi tehnicienii de aici nu socotesc succesele meritorii de pînă acum drept o limită a posibilităţilor de care dispun, că sînt hotărîţi — în dubla lor calitate de proprietari şi producători — să asigure valorifica­rea mai bună a potenţialului tehnic şi uman existent. Despre preocupările actuale din secţii şi sectoare, de la fiecare loc de muncă, în vederea realizării pla­nului pe acest an şi a pregătirii te­meinice a producţiei anului viitor, ca şi despre deficienţele semnalate, minerii au vorbit pe larg, în spirit critic şi autocritic, cu o înaltă res­ponsabilitate şi conştiinţă socialistă, ceea ce a conferit adunării generale a salariaţilor atributul de şcoală de educaţie a cadrelor, de întărire şi dezvoltare a atitudinii socialiste faţă de munca şi avutul obştesc, de creştere a răspunderii pentru per­fecţionarea continuă a activităţii productive. Dezbaterile au îmbră­ţişat o largă paletă de probleme. In mod deosebit, vorbitorii au accen­tuat necesitatea intensificării pre­ocupărilor pentru exploatarea şi va­lorificarea judicioasă a zăcămîntu­­lui de minereu,­ creşterea produc­tivităţii muncii, extinderea metode­lor de exploatare de mare randa­ment, folosirea şi întreţinerea mai bună a utilajelor miniere, întă­rirea disciplinei în muncă şi crearea unor condiţii mai bune de lucru la toate echipele de mineri, în vederea realizării ritmice a sarcinilor de plan, creşterii eficien­ţei economice. — Avem desigur realizări bune, cu care ne mîndrim — arăta minerul Dumitru Mireşan, şef de echipă. Ele ar putea fi mult mai bune dacă fie­care dintre noi şi-ar face datoria „ca la carte“. Din păcate, la noi mai au loc acte de indisciplină in muncă. Numai prin eliminarea absenţelor nemotivate din semestrul care a tre­cut s-ar fi putut obţine o producţie suplimentară la minereu extras fie 1 200 tone. Se mai fac lucrări de min­­tuială, unii trag chiulul. Grupele sin­dicale, maiştrii, cadrele cu muncă de răspundere fac prea puţin pentru combaterea acestor atitudini înapo­iate. Am citit recenta expunere a to­varăşului Nicolae Ceauşescu şi am reţinut ideea că trebuie să se acţio­neze cu mai multă exigenţă şi com­bativitate în această direcţie, să fie cultivată cu mai multă fermitate ati­tudinea înaintată, socialistă, faţă de muncă. Subliniind că adunarea generală a salariaţilor constituie o adevărată tri­bună a afirmării iniţiativei maselor, o formă de participare directă şi conş­tientă a clasei muncitoare la condu­cerea activităţii productive, minerul Dumitru Mireşan a chemat la între­cere toate echipele de mineri care lucrează la suitori in secţia a 2-a, fi­­xînd ca obiective : realizarea ritmică, lună de lună, a sarcinilor de plan şi depăşirea lor cu 2 la sută în fiecare lună, executarea unor lucrări de o calitate ireproşabilă, prevenirea şi combaterea abaterilor de la normele de protecţie şi securitate a muncii, e­­liminarea tuturor absenţelor nemoti­vate din cadrul echipelor. Chemarea la întrecere a găsit un larg ecou în rîndul tuturor şefilor de echipe din cadrul exploatării miniere, care au relevat că este o înaltă îndatorire ce­tăţenească şi politică a fiecă­rui salariat de a nu precupeţi Vasile GAFTONE corespondentul „Scînteii" (Continuare în pag. a IlI-a) Povestea un călător, cu decenii în urmă — nu fără un anumit simţ al umoru­lui — că aflîndu-se într-o ţară din Orient, pe atunci colonie, şi admirînd o u­­riaşă statuie de piatră, în­cremenită de milenii în­tr-o tăcere meditativă, a avut surpriza — gata să-l doboare ! — de a-l auzi pe însuşi zeul imortalizat în stîncă şuierînd : „Bacşiş, bacşiş !“ (Cuvîntul este in­ternaţional pe o anumită arie). O glumă prin care satiriza frecvenţa cu care auzea cuvîntul respectiv, cotidian, de cînd deschidea ochii şi pînă îi închidea , legiuni de cerşetori, văc­­suitori, chelneri, groomi, frizeri, comisionari şi iar cerşetori, cu o monotonie frenetică care cereau, de dimineaţă şi pînă seara, „bacşiş“. (De fapt, ca să lămurim lucrurile, se pare că de-a lungul veacurilor, piatra se erodase şi vîn­­tul trecînd printr-un orifi­ciu provoca un şuierat, un fel­ de „...şişş-şişş“ care l-a făcut pe sărmanul călător să audă „bacşiş-bacşiş“). Omul venea dintr-o ţară unde practica şi cuvîntul bacşiş erau necunoscute. Poate că unor chelneri, frizeri, vînzători de pe la noi, care consideră că a­­ceastă practică ar fi „ve­che de cînd lumea şi pă­­mîntul“ sau „universală“, să le pară straniu; ei bine, oricît de straniu le-ar pă­rea, aşa e : există, şi încă multe, multe locuri în lume unde bacşişul nu este cu­noscut. Mai mult, unde dacă ai încerca să-l dai, lucrul s-ar interpreta ca o ofensă sau ai fi conside­rat, în cel mai bun caz, ca o ciudăţenie a naturii. Oa­menilor de pe acolo li s-ar părea că-i înjoseşti, că le arunci în obraz o insultă, dacă-i oferi. După cum li s-ar părea şi marii, imensei majori­tăţi a concetăţenilor noş­tri. Pentru că fiecare pri­meşte pentru munca depu­să, o retribuţie ; şi atunci cum să interpretezi această pomană, altfel decît ca o , jignire ? Spuneţi dumneavoastră," stimaţi strungari, mineri, petrolişti, dulgheri, tracto­rişti, funcţionari, ingineri, de toate specialităţile, şo­feri de pe şantiere, oameni de toate profesiile care creaţi şi administraţi avu­ţia naţională, nu v-aţi fre­ca la ochi dacă unul sau altul v-ar oferi aşa, netam­­nesam, numai fiindcă vă faceţi datoria de serviciu, cîţiva zeci sau sute de lei ? Dacă inginerul-şef al fa­bricii ar veni lîngă strun­gar şi i-ar da 5 lei bacşiş, pentru că a strunjit bine piesa ? Nu l-aţi considera — aidoma cetăţenilor din ţările unde practica odioa­să a bacşişului este necu­noscută — în cel mai bun caz, ca pe o ciudăţenie a naturii ? Ba da ; şi poate că unii mai irascibili ar reacţiona într-un chip nu tocmai plăcut pentru obra­jii ofertantului. Şi iată că nu puţini din­tre noi, oameni care ne cîştigăm cinstit un salariu cinstit, oameni care nu concepem să trăim altfel decît din muncă, printr-o ciudată alterare a fibrei obiectivităţii, ne repezim să întindem trei şi trei­sprezece şi treizeci de lei chelnerului, frizerului, vîn­­zătorului, şoferului de taxi şi altora ; ba chiar ne în­cearcă jena dacă — din .,neatenţie“ sau, pur şi sim­plu, din lipsă în clipa a­ceea... — nu dăm un bac­şiş substanţial. Şi pe lingă noi prolife­rează o faună care din cinci lei de ici şi şapte de colo ajunge la performanţe nevisate , după trei-patru ani de exercitare a profe­siei — timp în care reali­zează, în ciuda zestrei u­­neori doar de patru clase elementare, venituri mai mari decit ale unui profesor universitar — ne trezim că neonorabilul posedă o „Da­cie“, un apartament cu patru camere şi, dacă are cumva gusturi mai subţiri, işi petrece concediul prin excursii în străinătate. De unde ? Pe statul său de salarii scrie „1 300—1 400— 1 500“. Din cei cîţiva lei strecuraţi de dumneavoas­tră, de mine, de dumnea­lui, de cîteva sute de oameni pe zi. Sînt şi cazuri cînd bac­şişul îmbracă şi alte forme, care de acum cad sub inci­denţa directă a Codului penal. Ne referim la acei vînzători din magazine, ori funcţionari, lucrători din aparatul de stat sau din diverse organisme econo­mice, care nu concep să-şi facă datoria decît în măsura în care sînt „stimulaţi“ — adică, pe româneşte spus, pînă nu primesc un bacşiş, — care acum îşi schimbă denumirea în aceea de şperţ. Ca o adevărată sinteză a mentalităţii venale, degra­date şi degradante a celor în cauză — unul dintre ei — funcţionar plătit de stat ca să-şi exercite atribuţiile gratuit faţă de public — spunea cu un prilej : „Sa­lariul este dreptul meu, îl primesc. Deşteptăciunea mea se arată la ce scot peste...“. Dacă la senilul (şi fictivul) Conu Leonida re­plica avea haz, aici ea evo­că miasmele unei mentali­tăţi nu numai incompati­bile cu principiile noastre, dar profund potrivnice ei. Cei ce o împărtăşesc, ade­vărate fosile vii ale unui trecut, aş spune feudal, de care ne-am rupt pentru totdeauna, consideră tone­tia publică drept o sursă de venituri personale, pe cei în subordine ca pe şerbi ce le sunt datori, iar pe cei pe care ei sunt obligaţi să-i servească (asta este ra­ţiunea lor de a fi din punctul de vedere al so­cietăţii) ca pe nişte oameni care le datorează, lor per­sonal, ceva : bani, vin, găini — o adevărată recu­zită a şperţului, în cazul lor, marca concretă a de­căderii morale. G. RADU (Continuare în pag. aV-a) SA STÎRPIM BACŞIŞUL! » Un nărav incompatibil cu climatul etic al societăţii noastre PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VA! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XL Nr. 8855 | Vineri 23 iulie 1971 I 6 PAGINI - 30 BANI LA „INDUSTRIA IUTEI“ DIN BUCUREŞTI — Ce satisfacţie mai mare poate avea un om al muncii, ca mine sau ca atiţia mulţi alţii — spunea in cuvîntul său la adunarea generală a salariaţilor muncitoarea Ana Voineag, de la întreprinderea „industria iutei“ din Capitală — decît să vadă şi să constate în permanenţă, aşa cum a subliniat din nou tovarăşul Nicolae Ceauşescu în recenta s­a expunere, la consfătuirea de lucru a activului de partid din domeniul ideologic şi al activităţii politice şi cultural-educa­tive, că pe prim plan se situează întot­deauna clasa muncitoare, principala forţă productivă şi cea mai înaintată clasă socială a societăţii. Nu mai de­parte, însăşi această adunare gene­rală a salariaţilor la care participăm constituie o dovadă vie, concretă a amplului proces de democratizare a vieţii economice şi sociale a ţării, a posibilităţilor largi ce ne sînt oferite nouă, oamenilor muncii, de a ne spune hotărît cuvîntul în problemele ce privesc bunul mers al activităţii productive. Aşa cum trebuie să fa­cem, de altfel, în dubla noastră ca­litate de proprietari colectivi ai mij­loacelor de producţie şi de produ­cători. Pe fondul acestei înţelegeri a esen­ţei şi menirii acestui for muncito­resc de conducere supremă a între­prinderii, s-au desfăşurat dezbaterile la adunarea generală a salariaţilor de la „Industria iutei“. Dacă se poate a­­firma că adunarea a avut un profund caracter de lucru, că muncitorii, toţi reprezentanţii salariaţilor s-au dove­dit a fi buni cunoscători ai realităţi­lor din întreprindere, capabili să for­muleze exigenţe sporite în etapa ac­tuală, aceasta se datoreşte şi, bunei­­ pregătiri care s-a asigurat alei adu­nării generale a salariaţilor. Darea de seamă prezentată de către ing. Teodor Chiriac, preşedintele comitetului de direcţie, pe lingă prezentarea succe­selor a punctat într-un spirit critic şi autocritic neajunsurile existente, precizind, totodată, cadrele de răs­pundere care nu au rezolvat cu com­petenţă şi promptitudine, la nivelul cerinţelor producţiei, sarcinile ce le reveneau. Critica făcută unor sectoare de activitate capătă o forţă deosebită dacă avem in vedere că, pe ansamblul întreprinderii, în primul semestru s-au obţinut rezul­tate bune — producţia globală a fost realizată în proporţie de 102,5 la sută, livrîndu-se peste plan 18 000 mp de ţesături groase, iar la beneficii s-au obţinut suplimentar 250 000 lei. Un aspect pozitiv scos în evidenţă în cadrul discuţiilor a fost acela că, folosindu-se forţele şi resursele pro­prii, bizuindu-se pe priceperea şi hăr­nicia colectivului s-a reuşit ca toate propunerile făcute în adunarea prece­dentă a salariaţilor să fie transpuse operativ în practică. Obţinerea pe seama acestei prompte materializări a tezaurului preţios de propuneri formulat în adunarea generală ante­rioară a unei eficiente de peste 3,4 Constantin DUMITRU (Continuare in pag. a IlI-a) Ca membru al Partidului Comunist Român şi ca is­toric, am urmărit cu un deosebit interes şi cu o de­plină satisfacţie expunerea secretarului general al par­tidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la cons­fătuirea de lucru a activu­lui de partid din domeniul ideologiei şi al activităţii politice şi cultural-educati­ve. Consider că măsurile preconizate de Comitetul Executiv al Comitetului Central al P.C.R., în vede­rea realizării în cît mai grabnice şi în cît mai bune­­ condiţii a acestui pro­gram politic şi ideologic, prezintă o covîrşitoare în­semnătate. Analiza făcută de secre­tarul general al Partidului Comunist Român, exigenţa şi înalta principialitate care străbat de la un capăt la altul expunerea sa, îi asi­gură o valoare deosebită in viaţa partidului şi a po­porului nostru. Măsurile propuse, ca urmare a a­­cestei analize, pe cît de profunde pe atît de dina­mice, reflectă întreaga conştiinţă a răspunderii pe care o poartă pe umerii săi Comitetul Central al parti­dului nostru în vederea a­­sigurării unei perfecte con­cordanţe între dezvoltarea bazei economice a ţării noastre şi conştiinţa socia­lă, ireversibil legată de destinele socialismului, ale poporului nostru. Istoricii, ca şi toţi ceilalţi oameni de ştiinţă din do­meniul ştiinţelor sociale, îşi aduc contribuţia lor în o­­pera de construire a unei societăţi noi, socialiste. A­­cei dintre noi care au acti­vat şi activează de mulţi ani de zile şi ca profesori în învăţămîntul superior sînt încă şi mai conştienţi de faptul că de la ei se cere mai mult decît au dat pînă acum. Alături de ridicarea permanentă a nivelului i­­deologic şi politic al isto­ricilor şi al profesorilor de istorie, alături de integra­rea organică a cercetării ştiinţifice în concepţia mar­­xism-leninismului creator, grija pentru formarea con­ştiinţei socialiste a tinere­tului ocupă un loc însem­nat în opera pe care o des­făşoară în ţara noastră, sub îndrumarea partidului, fa­cultăţile de istorie din uni­versităţile noastre. Viitorii profesori care vor avea în sarcina lor pregătirea vii­toarelor generaţii, trebuie să fie ei înşişi înarmaţi cu cea mai luminoasă dintre concepţiile filozofice, con­cepţia materialist-dialecti­că, trebuie să fie ei înşişi un exemplu de conştiinţă socială înaintată. O aseme­nea conştiinţă a sarcinilor viitorilor profesori de isto­rie, ca şi a tuturor viitori­lor istorici, poate fi reali­zată numai dacă noi, pro­fesorii lor de astăzi, specia­lişti în cercetarea trecutu­lui, vom reprezenta pentru tinerele generaţii un model viu, onest şi convingător, atît în ce priveşte adevărul ştiinţific al spuselor noas­tre, dar şi realitatea atitu­dinii noastre faţă de viaţă şi societate. Acest lucru este cu atit mai important cu cit ştiin­ţa istorică este menită să joace un rol deosebit în formarea conştiinţei socia­liste a poporului şi, în pri­mul rînd, a tineretului; is­toria nu este şi nu poate fi tratată ca o simplă înşi­­rare de fapte, evenimente sau personaje, fie ele cît de strălucitoare — şi tre­buie să sădească adine in conştiinţă ideile patriotis­mului socialist. Istoria este, înainte de toate, dezvoltarea societăţii omeneşti, rezul­tatul Interdependenţei din­tre bază şi suprastructură, al luptei pentru progres a maselor populare, a clase­lor înaintate. Istoria nu poate fi cu adevărat cunos­cută dacă nu ţinem seama de lupta acestor mase populare şi a claselor îna­intate pentru înlocuirea structurilor învechite prin altele noi, progresiste. Isto­ria şi-a găsit adeseori ca­lea sa de exprimare prin răscoale şi revoluţii, care au dat întreaga măsură a dinamismului forţelor so­­cial-economice şi politice intrate în joc ca urmare a evoluţiei societăţii ome­neşti, evoluţie ale cărei legi au fost dezvăluite şi interpretate de clasicii mar­­xism-leninismului. Aş putea adăuga chiar că istoria, mai mult decît alte discipline şi ştiinţe sociale, poate şi trebuie să pună in­formarea conştiinţei socia­liste elemente şi tradiţii care coboară în trecutul cel mai îndepărtat şi care pot alimenta, atit prin analiza obiectivă, cît şi prin lega­rea, am putea spune subiec­tivă, de trecutul poporului nostru, voinţa participării noastre, a întregului popor român la opera de făurire şi consolidare a comunis­mului in ţara noastră. Tre­cutul poporului nostru ne oferă atitea şi atîtea mo­mente de luptă pentru a­­pârarea individualităţii noa­stre, pentru apărarea drep­turilor poporului nostru, pentru dreptate şi progres social. Putem afirma fără nici o şovăire că tot efor­tul Partidului Comunist Ro­mân şi al oamenilor muncii din ţara noostră de a apăra şi consolida atît rezultatele obţinute în opera de con­struire a socialismului, cit şi suveranitatea ţării şi sta­tului nostru, nu este altceva decit încununarea şi ridi­carea pe o treaptă superi­oară a tradiţiilor înaintate de care a dat dovadă po­porul nostru de-a lungul istoriei sale. E de ajuns să cităm apărarea dîrză, care a stîrnit admiraţia istorici­lor antichităţii, a dacilor conduşi de Burebista şi De­­cebal, împotriva cuceritoru­lui roman. E de ajuns să evocăm luptele aprige pen­tru neatîrnare purtate sub conducerea lui Mircea cel Bătrin, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul, răscoalele şi revoluţiile care marchea­ză ca puncte de foc istoria naţională — pentru a sădi şi mai adînc în conştiinţa tinerilor mîndria pentru a­­ceste tradiţii, dragostea faţă de pămintul pe care de mi­lenii a dăinuit şi s-a dez­voltat poporul român. In pofida oricăror furtuni şi vitregii, a-i pregăti ştiinţific şi psihologic să înţeleagă mai bine şi din adîncul ini­mii lor generoase lupta dusă în prezent, sub con­ducerea partidului comu­nist, pentru consolidarea şi dezvoltarea noii orînduiri sociale. Cultivarea tradiţiilor nu este, desigur, numai o în­datorire a celor care se o­­cupă de istoria veche. Epo­ca contemporană, mai ales din momentul în care Par­tidul Comunist Român a luat in­­iinile sale ferme destinele întregului nostru popor, oferă nenumărate pilde de eroism legendar, de jertfe şi sacrificii, de e-Acad. Emil CONDURACHI şeful catedrei de Istorie veche şi arheologie de la facultatea de istorie a Universităţii Bucureşti (Continuare în pag. a IV-a) ÎN LUMINA PROGRAMULUI DE ACŢIUNE IDEOLOGICO EDUCATIVĂ Ştiinţa istorică poate şi trebuie să contribuie mai activ la formarea conştiinţei socialiste Astăzi, la Porţile de Fier Foto : Gh. Vintilă ÎN PAGINA A ll-A SPIRIT MILITANT, PAR­TINIC, LEGĂTURĂ INDI­SOLUBILĂ CU VIAŢA, ÎN PREDAREA ŞTIINŢELOR SOCIALE Însemnări pe marginea recen­telor­ consfătuiri anuale ale ca­drelor didactice din şcolile de cultură generală Excelenţei Sale Domnului ANWAR SADAT Preşedintele Republicii Arabe Unite CAIRO Cu ocazia zilei naţionale a Republicii Arabe Unite, am plăcerea să adresez Excelenţei Voastre, în numele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, al poporului român şi al meu personal, cele mai căl­duroase felicitări, împreună cu cele mai bune urări pentru sănătatea şi fericirea dumneavoastră personală, pentru progresul poporului egiptean prieten, îmi exprim convingerea că relaţiile de colaborare dintre ţările noastre se vor dezvolta continuu, în interesul celor două popoare, al păcii și cooperării internaționale. Maiestăţii Sale Imperiale HAILE SELASSIE I Împăratul Etiopiei ADDIS-ABEBA Cu prilejul zilei de naştere a Maiestăţii Voastre — sărbătoare naţio­nală a Etiopiei — sunt bucuros să vă adresez calde felicitări şi cele mai bune urări de fericire personală, de pace şi progres poporului etiopian. NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România Excelenţei Sale Domnului NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România BUCUREŞTI Am fost deosebit de mişcat de amabilul mesaj pe care Excelenta Voastră mi l-a adresat, în numele Consiliului de Stat al Republicii Socia­liste România şi al dumneavoastră personal, cu ocazia sărbătorii naţio­nale a Franţei, pentru care, în numele guvernului francez şi al meu per­sonal, vă exprim cele mai vii mulţumiri Am convingerea, ca şi dumneavoastră, că relaţiile amicale care unesc ţările noastre se vor dezvolta şi mai mult, într-un climat de încredere reciprocă, pentru binele popoarelor noastre, în interesul Europei și al păcii. GEORGES POMPIDOU Excelenţei Sale Domnului NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România BUCUREŞTI Mulţumesc profund Excelenţei Voastre, în numele poporului şi gu­vernului venezuelean şi al meu personal, pentru atentul mesaj pe care aţi avut amabilitatea să mi-l transmiteţi, cu ocazia aniversării indepen­denţei noastre şi, în acelaşi timp, adresez urări pentru prosperitatea poporului român şi fericirea dumneavoastră personală. RAFAEL CALDERA Preşedintele Republicii Venezuela NICOLAE CEAUŞESCU­­Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România

Next