Sportul Popular, iunie 1952 (Anul 7, nr. 2065-2076)

1952-06-07 / nr. 2065

Intr’o dimineaţă prin valea Mirajului Mu­mna urcă, gâfâind, drumul cotit, străjuit de povârnişuri îm­pădurite. După ce treci de cotitu­ră, nu vezi înaintea ta decât câteva seci de metri de şosea prăfuită, după care o nouă cotitură ascunde o privelişte asemănătoare. Când, deodată, in faţa cehilor ţi se des­chide o privelişte care te surprinde după drumul monoton de până ch­oim: o vale largă, înverzită, in mijlocul căreia trece o dâră şer­puitoare de argint: Virajul. Pe malurile lui, o turlă înconjurată de un şir de căsuţe, care de aci, de sus, par mici de tot: Acăţaric. Iar în dreapta şirului de căsuţe acope­rite cu ţiglă roşie, un oval verde, înconjurat de o coroană cenuşie, stadionul comunei. ★ „In comuna noastră a luat fiinţă prima gospodărie agricolă colectivă din regiunea Mureş. Ea poartă numele neînfricatului Gheorghe Doja, care cu sute de ani în urmă s’a ridicat pentru li­bertate, pentru frăţia dintre cele două popoare: român şi maghiari"... Aici ne-a vorbit instructorul spor­tiv sătesc Simo Francisc, care, după ce a terminat o şcoală de instruc­tori sportivi, a pus buzele unei temeinice activităţi sportive in trei sate de pe valea Nirajului. De altfel, impresionat de fru­museţea locurilor şi de ospitalita­tea localnicilor, nu ştii ce să întrebi mai întâi. In general însă, oamenii lor le place să vorbească mai mult despre viitor decât despre trecut. Ii auzi mereu spunând „vom face". Rareori spun ,,am făcut". Totuşi, ei îţi vorbesc cu drag despre felul în care şi au lucrat in colectiv pă­mântul in primăvara aceasta şi despre recolta bogată pe care o aşteaptă. Cu multă dragoste îţi vor vorbi despre proectele de a des­­volta frumosul lor stadion, ca şi despre cele 9000 de ore de muncă voluntară pe care le-au depus ţă­ranii colectivişti şi muncitorii a­­gricoli de la Gospodăria Agricolă de Stat din apropiere, pentru construc­ţia terenului sportiv. Şi e şi normal să fie aşa, întovărăşiţi în inflori­­toarea lor gospodărie agricolă co­lectivă ,simţind din plin sprijinul permanent al muncitorilor de la o­­raşe, colectiviştii din Acăţari merg hotăriţi mereu înainte, pe drumul pe care-l conduce partidul. Iar dacă nu cuvintele care-ţi vor­besc cu drag despre munca lor de zi cu zi se împletesc ades cuvinte prin care-ţi vorbesc despre sport, acest lucru este cât se poate de ex­­plicabil când afli că aci sportul a devenit prietenul drag al colectiviş­tilor, un aliat de seamă al organi­zaţiilor de masse in munca pen­tru lichidarea întunericului şi mi­zeriei în care fuseseră ţinuţi in timpul trecutului regim, ţăranii din valea Nirajului. Creionul fuge neobosit, notând pe carnet tot ce privirile Şi auzul prind, în timpul scurtului popas la Acăţari. El scrie despre felul in care munceşte fiecare în domeniul său: învăţătorul Imre Emil, colec­tivistul Tocacs Gheorghe şi mun­citorul agricol Nádor Iosif, tustrei la fel de harnici şi pe terenul de sport, la întrecerile de fotbal care le sunt atât de dragi. Notăm acum, numele unor tinere colectiviste ca Bogár Ana, Naghi Elisabeta sau pop Ema, jucătoare în echipa de volei. Cifre vin să întărească cele văzute: 150 de participanţi la cam­pionatul de cros .,Să întâmpinăm 1 Mai“, 51 aspiranţi G.M.A. dintre care 16 şi au şi cucerit insigna. Dar iată, chiar în faţa noastră, un purtător de insignă. E Wilson Ignat care ne-a vorbit până acum şi el, ca şi tov. El­öte Ioan, cu multă pricepere despre activitatea spor­tivă şi despre sportivii gospodăriei agricole colective „Gheorghe Doja", l-am crezut membri in conducerea colectivului sportiv. Ne-am lămurit abia când, la întrebarea noastră despre sprijinul pe care-l acordă sfatul popular activităţii sportive, cei doi tovarăşi au tăcut zâmbind, iar cei din jur ne-au spus: „Dar aţi stat de vorbă până acum chiar cu tovarăşul preşedinte şi cu se­cretarul sfatului popular!“ ★ Am trecut prin Crăciuneşti, unde marea majoritate a locuitorilor sunt încadraţi in G.A.C. „Scân­teia“, prin Ciba-Nicoleşti, unde ţăranii muncitori lucrează întovă­răşiţi în gospodăria agricolă co­lectivă „Viaţă Nouă". Creionul n’a încetat o clipă să umple cu însem­nări foile carnetului, în timp ce privirile, lacome, nu ştiau ce să cuprindă mai întâi: ogoarele pe care grâul se înalţă mândru, fi­gurile luminoase ale ţăranilor în­tovărăşiţi sau stadioanele de tip colhoznic, construite prin muncă obştească, pe care le întâlneşti în fiecare sat... ★ Pe veciea Nirajului se face sport. Am vorbit cu sportivii. Am văzut stadioanele. Am cercetat re­gistrele de evidenţă. Şi fie că am stat de vorbă cu tov. Eliete la Acăţari ,cu tov. David Ştefan, se­cretarul sfatului popular din Cră­ciuneşti şi preşedinte al colecti­vului sportiv din comună, sau cu tov. Pako Ştefan, directorul şcolii elementare din Alba-Nicoleşti, toţi ne-au vorbit cu mult entuziasm despre activitatea ,sportivă înflo­ritoare din aceste comune, unde pe vremuri stăpâneau doar întuneri­cul, ura oarbă împotriva vecinului de altă naţionalitate, necazurile... Se joacă fotbal, volei, şah, se practică atletismul. Tineri şi vârst­nici luptă pentru cucerirea insig­nei G.M.A. Mii de ore de muncă au fost depuse pentru construirea stadioanelor care sunt azi o mân­drie a gospodăriilor agricole colec­tive. ★ Sportul se desvoltă sprijinit şi încurajat de organizaţiile de partid şi U.T.M., de conducerile gospo­dăriilor agricole colective, de sfa­turile populare, care ajută din plin munca plină de elan depusă de activiştii comitetului regional şi raional C.F.S. Mureş. Interesant este febil în care co­lectivele sportive îşi procură fon­durile necesare activităţii lor. In momentul de faţă, baza o for­mează cotizaţiile membrilor — şi în fiecare dintre cele trei comune, numărul membrilor cotizanţi se urcă la câteva sute. Deasemeni, competiţiile sportive sunt şi ele o sursă importantă de venituri. Co­lectivele sportive merg însă tot mai hotărît pe drumul sănătos al cre­ării de noi surse de venituri prin valorificarea resurselor locale. La Acățari, colectivul a încasat 700 de lei din vânzarea lucernei care a fost cosită în jur­­ terenului sportiv. La Crăciunești, sfatul popular a asigurat colectivului sportiv uzufructul a patru hectare de pământ cultivate cu pepeni. Iar in plan, consiliile colectivelor au prevăzut amenajarea unor adevă­rate gospodării-anexe, cu crescă­torii, stupi etc., al căror venit să devină baza materială a desvoltării sportului. Trebue să mai arătăm că, în ge­neral, orientarea activității spor-­­­tive din aceste comune este cea justă. Dorinţa de sport a colecti- t­iciştilor a fost trezită prin fotbal. Iar acum, înfloresc aci şi alte ramuri de sport: atletism, volei, şah. La Crăciuneşti se proectează chiar construirea unui bazin popu­lar de înnot pe malul Nirajului, care trece foarte aproape de sta­dion. La marile competiţii de masse — crosuri, campionate să­­teşti — participă sute de tineri şi tinere şi de pe acum zeci de ţă­rani colectivişti se mândresc cu insigna G.M.A. pe care au cuce­rit-o. Şi toate acestea nu s’au des­­voltat uşor. Ele au crescut în luptă cu prejudecăţile, în luptă cu si­­­nuriie şi uneltirile chiabur­eşti. La Crăciuneşti, sportul a avut de lup­tat cu svonurile răspândite de chiaburul Samuel Eugen, iar la Ciba-Nicoleşti cu acţiunile duşmă­noase de tot felul ale chiaburului Ioan Burlan. Dar sportivii sunt utemişti, tineri educaţi de partid şi au ştiut să-l pună pe chiaburi cu botul pe labe... ★ Dar trăsătura care leagă cel mai bine activitatea sportivă a tuturor comunelor de pe valea Nirajului, este sprijinul permanent pe care-l primesc sportivii din gospodăriile agricole colective de la sportivii muncitori din oraşe. Şi pe terenul de sport se întăreşte astfel alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărăni­mea muncitoare care, îndrumate de partid, muncesc cu avânt pen­tru construirea socialismului. ...închidem carnetul cu note din scurta călătorie prin valea Nira­jului, după ce am scris cele de mai sus, în credinţa că toate cele vă­zute de noi vor constitui, atunci când vor fi cunoscute şi in alte regiuni, un îndemn şi un îndrep­tar pentru desvoltarea din ce în ce mai largă a activităţii sportive din satele Republicii noastre. ÎS ARNAUTU Moscova e mare şi frumoasă dar creşte şi înfloreşte într'una, devine din zi in zi mai mare şi mai frumoasă. Ritmul năval­nic al construcţiilor, clădirile imense şi edificiile impunătoare care se înalţă sunt semne ale setei de progres a oamenilor so­vietici. Sala Teatrului Mare are 2000- 2200 locuri, iar sala de concerte Ceaikovski — 1650, însă amân­două au devenit neîncăpătoare. Se vor ridica, fără îndoială, altele. Oamenii sovietici au nevoie de săli de spectacole şi mai mari. Şi ei le vor construi. Dealungul celor 75 km cât mă­soară strada Sadovaia (care în­conjoară Moscova şi pe care se desfăşoară marile ştafete sportive şi cursele cicliste de fond­, în­tâlneşti sumedenie de clădiri în curs de construcţie. Deasemeni, pe şoseaua Mojaisk, dincolo de Piaţa Gostanei unde în timpul revoluţiei din 1905 au avut loc cele mai sângeroase lupte, şi, la fel, dincolo de bariera Caluga, unde se construeşte intens, fie­care clădire înseamnă o realizare din vastul plan de construcţie paş­nică a comunismului. ...In Piaţa Smolensk a început în iarna anului 1951 construirea unei clădiri de 26 etaje. Ea este astăzi aproape gata. ...In centrul Moscovei se află vechea universitate Lomonosov, in care învaţă 11.000 de studenţi. Dar spre învăţământul superior se îndreaptă din ce în ce mai mulţi tineri. Vechea universitate devenise ne­încăpătoare. Aşa a în­ceput, pe Colina lui Lenin de la marginea Moscovei, construirea noii universităţi Lomonosov, care îşi va deschide porţile în toamna acestui an. 264 m. înălţime şi 31 etaje, în­­tr’un volum de 1.700.000 metri cubi, atât are noua universitate Lomonosov, in care vor locui şi vor studia în condiţiuni excepţio­nale 6.000 de studenţi din şase institute, împreună cu profesorii lor. In jurul clădirii centrale se construesc stadioane, bazine de înnot, o grădină botanică, sere etc. Iar cât despre condiţiunile de stu­diu, vom menţiona un singur amă­nunt. La cursuri, studenţii nu vor trebui să ia notiţe, ci vor urmări doar cu atenţie expunerile lectoru­lui, care vor fi imprimate pe bandă de magnetofon, tipărite şi distri­buite studenţilor in cursul aceleiaşi zite. ★ Vizitând Moscova, constaţi — printre atâtea altele — şi avântul pe care-l ia necontenit mişcarea de cultură fizică şi sport, cea mai a­­vansată din lume sub toate as­pectele. Oamenii sovietici iubesc spor­tul şi le este drag pentru că ei ştiu că, practicându-i, devin mai puternici, mai căliţi, pot fi şi mai dârji constructori ai comunismului şi apărători ai păcii. Pentru dragostea de sport a lo­cuitorilor Moscovei sunt necesare însă şi mai multe amenajamente decât cele existente. Astfel s-a născut proectul unui stadion de 200.000 de locuri. Lucrările de construcţie vor începe în curând, în faţa pieţii noii Universităţi Lo­monosov de pe Colina lui Lenin, de partea cealaltă a râului Mos­cova, peste care se va ridica un pod de trecere din Piaţa Univer­sităţii la stadion. Dacă întrebi un locuitor al Moscovei când va fi gata acest stadion şi-ţi va spune un termen extrem de apropiat, vei rămâne convins de siguranţa cu care-ţi vorbeşte. E şi normal. In Ţara So­cialismului totul este posibil şi visele devin lesne realitate. Aşa a fost cu putinţă ca străzi Întregi să fie mutate dintr’un loc intr’al­­tul în câteva zile, iar o casă sau o statue să fie mutate în câteva ore, fără cea mai mică deterio­rare. Deasemeni, la fel a fost cu putinţă construirea acelui minunat stadion Dinamo, cu 80.000 de locuri, pe o suprafaţă cu un sfert mai mică decât cea a Stadionului Republicii din capitala ţării noa­stre, cu cele 40.000—45.000 locuri ale sale. In sfârşit, la fel a fost po­sibil ca, în ciuda vremii care a de­venit nefavorabilă în ultima clipă dinaintea începerii campionatului european de baschet, trecând dela soarele şi căldura obişnuită în Mai la Moscova, la frig, îngheţ şi chiar ninsoare, totuşi desfăşu­­rarea competiţiei să nu sufere cu nimic. Intr’o singură zi, a fost pusă la punct una din sălile Sta­dionului Dinamo, în care s’a şi jucat într’una din zile când timpul n’a permis să se joace afară. ★ Cu excepţia acelei zile, întâlni­rile din cadrul campionatului s’au desfăşurat un aer liber, pe un te­ren admirabil, construit într'una din potcoavele Stadionului Di­namo. Terenul a fost prevăzut cu o instalaţie electrică pentru lumina­rea unei perfecţionate tabele de marcaj, pusă în legătură cu masa oficialilor. Tabela de marcaj era mare şi vizibilă din orice parte a spaţiului rezervat spectatorilor. Pe tabela de marcaj spectatorul putea să citească nu numai sco­rul in fiecare clipă dar şi minu­tele şi secundele care mai erau de jucat, precum şi numele ar­bitrilor. Megafoanele bine puse la punct şi crainicii — buni cunoscători ai sportului şi impresionând mai în­tâi de toate prin sobrietatea şi precizia celor exprimate—au fost elemente care au contribuit în mod serios la desfăşurarea ireproşa­bilă a campionatului, adăugân­­du-se la toate celelalte atribute ale organizării, în frunte cu res­pectarea strictă a orei de începere a jocurilor, cu anunţarea la timp a­ programului jocurilor şi a arbi­trilor. De asemeni, trebue să amintesc şi de remarcabilul serviciu de asistenţă medicală, excelent or­ganizat, care acţiona cu ma­ximum de operativitate până şi în cele mai simple cazuri. De pildă, la un antrenament, jucă­­toarea noastră Rodica Sădeanu s a lovit la un deget de la mână. Ea a fost condusă imediat la ca­binetul medical aflat sub tribunele stadionului Dinamo. Acolo i s-a făcut o radiografie, al cărei re­zultat l-a primit în mai puţin de o oră. Despre grija de care se bucură în Uniunea Sovietică omul, cel mai preţios capital, este astăzi în măsură să vorbească şi mai multe. Anne Marie Colchen, că­pitanul echipei Franţei. La sfâr­şitul celui de al doilea joc sus­ţinut la Moscova de echipa Fran­ţei, cu reprezentativa Republicii Cehoslovace, Anne Mărie Col­chen a avut o serioasă criză de apendicită. In câteva minute, ju­­­cătoarea franceză a fost transpor­tată la spital, iar peste câteva ore a şi fost operată. Nouă zile după operaţie, pără­sind spitalul Botkin, Anne Marie Colchen, vorbind cu entuziasm despre organizarea campionatului şi despre cele văzute la Mos­cova, declara printre altele: „Sunt încântată de felul în care am fost îngrijită, de prietenia ce mi s’a arătat, de atenţia cu care am fost înconjurată." ★ In sfârşit, ocupându-te de toţi factorii care au contribuit la buna desfăşurare a campionatului euro­pean, nu poţi omite aportul con­siderabil al spectatorilor, despre a căror exemplară comportare s’ar cuveni să vorbim şi mai pe larg. Spectatorii, peste 15.000 la nu­măr in primele zile şi 30.000 la finale, au prezentat caracteristicile tuturor spectatorilor de sport din Uniunea Sovietică.­­In primul rând, ei sunt pasio­naţi de sport şi cunoscători per­fecţi ai tuturor regulilor jocului pe care-l urmăresc. De aceea, ei nu sunt deloc îngăduitori cu greşe­lile şi-şi exprimă cu hotărîre ne­mulţumirea, fie că e vorba de o­ greşeală a arbitrului, fie că gre­şeala aparţine echipei pe care o susţin. Spectatorii sovietici dau dovadă, mai presus de toate, de o obiec­tivitate şi de o sportivitate cărora nu le-am găsit egal nicăieri. Ei ştiu mai bine decât oricare alţii să aplaude şi nu-şi precupeţesc a­­plauzele, le împart cu dărnicie şi îndeosebi echipelor care luptă dârz dealungul întregii întâlniri, chiar dacă sunt învinse. Astfel, re­prezentativa Republicii Democrate Germane, care a pierdut în jocul cu echipa Uniunii Sovietice la scorul record de 4—133, dar a luptat totuşi cu dârzenie până la sfârşit, a fost îndelung şi căldu­ros ovaţionată de public la pără­sirea terenului. Trebue să amintesc aci şi de o şubredă „teorie" care mai dăinuia pe alocuri la noi şi cu care spor­tivii şi spectatorii sovietici nu sunt deloc de acord. Mă refer la situaţiile în care o echipă este net superioară celeilalte şi, ca atare, nu depune eforturi să învingă la o diferenţă de scor care să oglin­dească însăşi diferenţa de valoa­­re, pe motiv că ar putea să-şi... demobilizeze adversarul. Sportivii sovietici sunt departe de a gândi în felul acesta, care pentru ei sa traduce în următorul calificativi nesportivitate şi desconsiderare a adversarului. Câteodată însă, spectatorii au impresia că echipele lor îşi cruţa adversarii mai slabi... şi, atunci, ei sunt necruţători cu echipa res­pectivă, cerându-i ca autoritaea să-şi mărească eforturile, aşa cum s’a petrecut la acelaş joc dintre echipele URSS şi R.D. Germana în repriza secundă, când şi aşa sco­rul era destul de mare. 98—„ Baschetbalistele sovietice s’au e­­xecutat prompt, accelerând şi mai mult şi, după dorinţa publicului,­­marcând la iuţeală alte numeroase coşuri. „ ★ .1 ...Toate acestea, atâtea şi atâ­­tea prilejuri de învăţăminte, au făcut ca întreaga deplasare la Moscova să fie cea mai frumoasă sărbătoare din viaţa noastră. 15 zile la Moscova... Nespus dă puţin timp, pentru ca odată întors de acolo să poţi spune că ai vă­zut tot... Cu toate acestea, 15 zile au însemnat pentru noi toţi cei care am compus delegaţia, destul răgaz ca să vedem multe, să ne dăm seama şi să preţuim dâr­i­zenia şi dragostea de muncă, de studiu, de patrie şi de pace, a oa­menilor sovietici. 15 zile ne-au ajuns totuşi pen­tru a ne putea întoarce de acolo înarmaţi cu o sumedenie de noi învăţături, întăriţi şi hotăriţi să fim fiecare la locurile noastre de muncă neclintiţi luptători pentru construirea socialismului, aşa cum sunt oamenii sovietici la locurile lor de muncă, oţeliţi constructori ai comunismului şi neînfricaţi a­­părători ai păcii, sub înţeleaptă conducere a genialului Stalin. CONSTANTIN FAUR­ ­ In oraşul luminii şi al progresului (ii) la festivitatea de închidere a celui de al treilea campionat euro­pean feminin de baschet, tov• A. V. Vasiliev — preşedintele com­i­­tetului din organizare a competiţiei — înmânează căpitanului reprezen­tativei Uniunii Sovietice — L. Alexeeva — cupa şi diploma echipei câştigătoare a titlului de cam­pioa­nă. (Foto: N. Volcov) „SPORTUL POPULTUr" Nr. 20§5 Hr l

Next