Sportul Popular, mai 1961 (Anul 16, nr. 3815-3832)

1961-05-01 / nr. 3815

O. C. A. şi C.F. R. Ishvita Roşia „cap la cap" in campionatul repu­blicai. LA CLUJ —‘ C.F.R. GRIVIŢA RO­­ŞIE A CâŞTIGAT GREU LA ŞTINŢA : 6-3 (0-0) CLUJ 29 (prin telefon, de la trimisul nostru). Derbiul etapei a ATI­­-a, întilrtirea dintre Ştiinţa Cluj şi C.F.R. Griviţa Roşie a prilejuit un meci de mare luptă, epuizant, înche­iat cu victoria la limită a echipei bucureştene : 6—3 (0—0). Preocupate mai mult de rezultat, cele două for­maţii au neglijat, în parte calitatea, spectacolul sportiv angajindu-se intr­­un meci de uzură, dar care n-a de­păşit in niciun moment limitele spor­tivităţii. Este foarte adevărat că C.F.R. Griviţa Roşie n-a jucat la valoarea ei, aportul lui Moraru, in special inspi­ratul ei coordonator fiind mai redus. Accidentat încă din min. 6, Moraru a continuat totuşi să joace toată repri­za­­. La reluare, el n-a mai intrat pe teren, astfel că oaspeţii au jucat în 14 oameni. De asemenea, C.F.R. n-a beneficiat de aportul lui Mladin. Şti­inţa Cluj a avut şi ea unele probleme — indisponibilitatea lui Cordoş şi Că­­liman mai ales — dar s-a descurcat destul de bine, manifestînd multă o­­mogenitate pe înaintare şi împiedicînd pe adversarii ei să finalizeze cel pu­ţin trei ocazii clare (min. 21 prin Ti­­buleac, min. 40 prin Oblemenco, min. 72 prin Wuseki. In linii mari însă, C.F.R. Griviţa Roşie a jucat ceva mai clar, a dovedit mai multă maturitate, astfel că şi victoria ei — deşi reali­zată abia în min. 76 — este meritată. Ecorul a fost deschis de Oblemenco in min. 59, care profitind de o „gau­ră" in dispozitivul de apărare advers­ar,scrie printr-o lovitură de picior că­zută. Prin acelaşi procedeu egalează şi ştiinţa in min. 66 (autor : Gherasim). Victoria echipei campioane este asigu­rată de Ţibuleac, care culcă ba­lonul în marginea terenului de ţintă după o şarjă pornită de la C. Stă­­nescu. Remarcaţi: Irimescu, C. Stă­­nescu, Ţibuleac de la C.F.R., Demian, Gherasim, Tolu, Paloşanu de la Şti­inţa. Foarte bun arbitrajul lui V. Var­­dela. T. STAMA C.C.A. - C.S.M.S. Iaşi 14-0 (8-0). In ciuda terenului moale, (a plouat aproa­pe tot timpul meciului) actualii lideri ai campionatului s-au străduit să des­făşoare un joc cit mai clar şi combina­­tiv. Acest lucru a dat roade, fapt ex­primat şi prin scorul întilnirii, care consemnează superioritatea evidentă a XV-lui militar. Au înscris în ordine: Ciobănel (încercare, transformată de Penciu), St. Constantin (Iov. de picior căzută), Cojocaru (încercare) și Bărbă­­lău (încercare). PROGRESUL­ - OLIMPIA BRA­ŞOV 22-0 (11-0). Nejustificîndu-şi nici de data aceasta locul în campionatul republican, Olimpia Braşov a pier­dut din nou la mare scor in faţa Pro­gresului, care s-a prezentat mulţumi­tor. C. C. DINAMO - ŞTIINŢA PETROŞANI 3-0 (3-0). Scorul a fost realizat prin­­tr-o lovitură de picior căzută reuşită de Pilă. Deşi superioritatea gazdelor nu poate fi contestată, totuşi studen­ţii din Petroşani au meritul de a fi rezistat mai mult decit onorabil. GH. R. S. Alte rezultate: I.T.B. — Ştiinţa Bucureşti 9-0 (9-0), Rapid — Metalul 3-6 (3-3). CLASAMENTUL 1. C.C.A. (1) 8 7 1 0 142 : 23 23 2. C.F.R. Griviţa R. 8 7 1 0 65: 15 23 3. Dinamo (3) 8 6 0 2 93: 43 29 4. Progresul (6) 8 3 3 2 45: 26 17 5. Ştiinţa Buc. (4) 8 4 1 3 30: 36 16 6. Metalul (7) 8 3 2 3 44 : 37 16 7. I.T.B. (10) 8 3 1 4 40: 51 15 8. Ştiinţa Cluj (5) 8 3 1 4 34: 38 15 9. C.SM.S. Iaşi (8) 8 2 2 4 24: 45 14 10. Ştiinţa Petroşani (9) 8 3 6 5 28: 39 14 11. Rapid (11) 8 1 0 7 43: 69 10 12. Olimpia Braşov (12) 8 0 0 8 9,175 7 CUPA 86 DE MECIURI AU FOST DESEMNAT! NOII CAMPIONI AI TARII I rman, din l­ li* I­­ şi şi-a obligat adversarul să intre în defensivă. Dar fiecare atac al său a fost oprit cu „rafale“ precise la figură, astfel că — după punctajul nostru — prima repriză i-a aparţinut lu­i Dinu. Czegeli intră decis să re­­iacă în repriza următoare şi, profi­­tînd de faptul că Dinu dă semne de oboseală, ataca continuu şi plasează lovituri eficace. In ultima repriză constănţeanul găseşte însă puteri ne­­­bânuite şi marchează lovituri de a­­proape, la care Czegeli răspunde rar, pierzînd în cele din urmă par­tida. Deşi învins, I. Marin (Progre­sul ) a realizat o întîlnire de bună valoare in faţa lui I. Mihalic (Dina­mo). In primele două reprize Marin a luptat cu mult curaj, uneori de la egal la egal şi numai în a treia el a fost depăşit net. Au urcat apoi în ring M. Stoian (Progresul) şi V. Mirza (C.S.M. Cluj). Desigur că era de aşteptat ca Stoian să-l depăşească pe tînărul şi neexperimentatul Mîrza, lucru care s-a şi întîmplat. întîlnirea a oferit multe momente plăcute, ambii boxeri întrecîndu-se in lovituri clare şi spec­taculoase. Un nou campion la cate­goria mijlocie mică: V. Badea (Me­talul „23 August")! Performanţa tînă­­rului metalurgist este, fără îndoială, remarcabilă, ieri. Badea l-a învins categoric prin abandon în repriza a doua pe constanţeannul Gh. Neagu, după ce acesta fusese numărat de două ori.­­Meciul a cărei decizie a comportat multe discuţii s-a disputat în limitele categoriei mijlocie între 1. Mernea (Dinam­o) şi Şt. Cojan (C.S.M. Galaţi). Partida a oferit chiar din primul minut momente dramatice. Se schimbă lovituri pu­ternice din care galaţeanul reali­zează un uşor avantaj, datorită fap­tului că este mai insistent. Manea trece decis la atac în repriza a doua şi-l surprinde pe Cojan de cîteva ori desco­perit la plex. Dominarea dinamovistului este evidentă în a­­ceastă repriză dar în următoarea, cel care preia iniţiativa este Cojan. A­­cest­a trimite puternice croscuri la corp, care-l surprind și, la un mo­ment dat, îl dezechilibrează pe dina­­movist. Decizia — discutabilă după părerea noast­ra — a fost acordată lui Manea. Ultimele doua meciuri n-au avut­ istoric. Gh. Negrea (C.C.A.) l-a întrecut prin abandon în repriza a treia pe M. Nicolau (Cîmpini­a) iar V. Mariuţan (Dina­mo) a obţinut aceeaşi decizie (în prima repriză) în faţa lui N. Motoc (Rapid). Iată unul dintre numeroasele mo­mente de box pur oferit de I. Turcu (stingă) şi C. Gh­eorghiu. Foto: B. Ciobanu­ ECHIPA RAPID A CIŞTIGAT „CUPA 1 MAL Sîmbătă şi duminică a avut loc in sala Giuleşti un concurs de hal­tiere, dotat cu „Cupa 1 Mai“. La în­trecerile rezervate începătorilor au participat 28 de concurenţi din­­echipele C.C.A., Rapid, Electra (cu formaţii complete) precum şi de la Sirena şi Dinamo Obor. După o luptă foarte pasionantă, trofeul a fost cu­­­cerit de echipa Rapid cu 16 p. Pe­­Jocurile următoare s-au clasat E­­■lectra tot cu 16 p. (dar cu mai pu­ţine locuri !) şi G. O. A. cu 17 p. .Dintre elementele tinere am re­­anarcat pe N.­ Gruia (Rapid) la cat. pană, N. Pamifil (cat. semigrea),­ N. Covaci (cat. grea) ambii de la Electra şi Olimpiu Cristescu (Si­rena). In afară de concurs au participat şi cîţiva halterofili fruntaşi. Cat. semi mijlocie: Lisias Ionescu 340 kg., Cat. semi grea: Lazăr Bi­­roga 417,5 kg. (130, 127,5, 160), Cat. grea: S. Cazan 432,5 kg. (147,5, 125, 160). Un rezultat promițător a obținut tînărul Gr. Tofan (Rapid) în vîrstă de 19 ani, care a totalizat 320 kg. „Cupa primăverii“ La sfîrşitul săptămînii trecute s-au desfăşurat întrecerile — prin cores­pondenţă — ale marelui concurs .Cupa primăverii“ organizat de F.R.A. in cinstea celei de a 40-a aniversări a partidului. Iată cîteva rezultate înregistrate cu acest prilej: BUCUREŞTI: Pe stadionul Tine­­­­retului s-a desfășurat concursul „Cu­pa primăverii". Iată rezultatele: BĂRBAŢI: 100 m: A. Stamatescu 11,0; 400 m: I. Wiesenmayer 50,9; St. Niţu 50,9; Dobay 51,7; 1000 m­: Gh. Boghean 2,32,8 ; C. Iancu 2,36,8; lungime: S. loan 7,10; A. Samungi 7,03; M. Axente 6,84; I. Leu 6,83; Licker 6,82 ; Cal­nicov 6,80 ; greutate: Ivanov 15,46; Creţu 15,23; suliţă: Al. Bizim 70,81 ; I. Cristea 66,90; N. Crăciun­escu 60,83. FEMEI: 100 m: I. Petrescu 12,4; C. Maksay 12,7; S. Grosu 12,8; G. Luţă 12,9; 500 m: El. Teodorof 1:17,8; Z. Antonescu 1:21,9; N. Mladin 1:24,2; lungime: M. Randele 5,65; A. Sîrbu 5,48; v.­ Belmega 5,41 ; înălţime: I. Balaş, 1,84; Mărăcineanu 1,50; E. Knall 1, 50; greutate: A. Gurău 13,38; M. Wittgenstein 12,17; disc: L. Mano­­liu 52,45 (52,45 — 50,40 — 50,33 — 46,80 — 51,35 — D) ; A. Gurău 40,09; E. Cosac 39,49. ★ în ziua a doua cale mai bune re­zultate au fost obţinute îa: triplu salt: O. Viscopoleanu 15,10 m; pră­jină : D. Gîrleanu 4,20, P. Astafel 4,10, — nou record republican de junior: — (v. r. îi aparţinea cu 4,06) ; 200 m. g.: V. Jurcă 24,8. BRAŞOV: Concursul s-a desfăşu­rat pe stadionul Tractorul. Au luat parte peste 100 de concurenţi. BĂR­BAŢI : 100 m: M. Cipu 11,3; 400 m: H. Schmidt 52,8; 1000 m : H. Schmidt 2,34,2; înălţime: A. Arvay 1,85; triplu: H. Haler 13,54; suliţă: M. Rauch — 1944 — 47,35 ; 5 km marş: I. Baboie 22,18,0; FEMEI : 100 m: W. Klimen 13,2; 200 m: W. Klimen 28,2; 500 m: I. Gal­in 1:27,5; înălțime: E. Nicolaus —1945— 1, 45; lungime: E .Nicolaus 4,85; greutate: A. Roth 15,54 (la numai 1 cm de recordul republican) ; disc: A. Roth 43,55.­­C. GRUIA, coresp. regionali. TIMIȘOARA : Timpul nefavorabil a determinat amînarea probelor de duminică. BĂRBAȚI: 100 m: Tavic II, 4; 200 mg: Mesaroş 25,4; 1000 m : Vel­ici­u 2:35,4; 3000 m : Veliciu 8:40,6; lungime: A. Lupaş 6,71; greutate : Timar 12,51 ; ciocani : Szi­lagy 42,53 ; FEMEI : 100 m : E. Ve­­selinovici 13,2; 500 m: G. Ziglar 1:24,5; înălțime: El. Vasi 1,43; greutate: M. Szabó 11,51; suliţă: R. Bucea 37,03. (EMIL GROZESCU, corespondent). IAŞI : Ţesătura—Farul Constanţa 3—­ 15—3, 14—16, 15—8, 15—11). Echipa locală a jucat mai bine decît se aştep­ta şi a obţinut o victorie meritată. In setul II, Ţesătura a condlus cu 14—9 şi... a pierdut la 14—16. In lipsa arbi­trului delegat, a condus G. Popovici— Iaşi. (Gh. Vasiliu-coresp.). BUCUREŞTI : C.P.B.—Sănătatea 3—0 (13, 12, 8). Victoria Combinatului Po­ligrafic este pe deplin meritată. In pri­mele două seturi, învinsele s-au ridicat însă deseori la valoarea învingătoarelor. Acestea, jucînd cu atenţie finalul setu­rilor, au ştiut să treacă­­P este momentele dificile. A arbitrat bine A. Mihăescu— Bucureşti. (N. Tokacek — coresp.) CLUJ : C.S.M —C.S.M. Sibiu 3—2 (15—10, 11—15, 9—15, 15-9, 15—8). Deşi au cucerit două puncte preţioase în clasament, clujencele au evoluat sub posibilităţile lor, remarcîndu-se doar Viorica Suciu. Livia Pavel a fost cea mai bună jucătoare de la C.S.M. Sibiu. In general, nivelul tehnic al partidei a fost modest. In notă meciului arbitra­jul lui St. Dedinschi—Ploiești. (A Dumitriu-coresp.) BRAȘOV : Olimpia—Rapid Buc. 1—3 (15-12,5-15, 5-15,7-15). Un joc foarte frumos, în care voleibalistele de la Ra­pid, mai calme, au reuşit să cîştige o partidă de un bun nivel tehnic, apreciat de spectatori. A arbitrat bine I. Nicu­­lescu—Buc. (C. Gruia—coresp. reg.) CLUJ : Ştiinţa—Progresul Buc. 3—0 (2, 4, 12). Studentele au imprimat un ritm deosebit de viu căruia bucureşteni­­cele nu i-au putut face faţă. (A. Dumi­­triu-coresp.) BUCUREŞTI : Metalul—Dinamo 0—3 (13, 7, 12). Deşi au jucat sub valoa­rea lor obişnuită, dinamovistele au cîş­­tigat comod datorită unui atac mai bun. S-au remarcat : Rodica Corbeanu, Eli­sabeta Preda, Viorica Herişanu de la Dinamo şi Doina Popescu de la Metalul. (A. Axente — coresp.)« Surpriză in campionatul feminin Ţesătura Iaşi—Farul 3-1! O frumoasă întrecere organizată de asociaţia S. P. C. Asociaţia sportivă S.P.C. a organi­zat recent un concurs de floretă între echipele feminine ale şcolii sportive SPC şi SSE nr. 1. La capătul unei lupte interesante victoria a revenit primei formaţii cu scorul de 15—10. Ar fi de dorit ca şi alte cluburi şi asociaţii sportive (Progresul, CCA, Ştiinţa etc.) să urmeze exemplul a­­cestor două şcoli şi să organizeze cit mai multe concursuri de scrimă pen­tru începători. în prinţii ciupit a campionatului repubilici. Echipele din provincie învingătoare, la Bucureşti, pe toată linia DINAMO BUCUREŞTI — ŞTIINŢA BUG. 6—2 (1—0, 1—0, 2—1, 2—1). Au marcat: Kroner (min. 2,40), Bla­­jec (0,50) din 4 m, Blajec (13,05) Blajec (13,41), Kroner (16,08), Al. Popescu (19,20) pentru Dinamo şi Gă­­lin (11,55), Gălin (18,25) pentru Ştiin­ţa Buc. Eliminări: Rusu (min. 5,40), Covaci (10,20), B. Mihăilescu (16,55), Rusu (19,44). Gh. Dumitru (Buc.) a condus bine formaţiile: Dinamo: FRATILĂ, BĂDIŢĂ, B. Mihăilescu, Kroner, Rusu, BLAJEC­, Al. Popescu, Covaci. Ştiinţa: DAN ION SANDU, CHIRVASUŢA, Naum, Chiriac, CALIN, Cloşcă, Măriuţă. PROGRESUL BUC.­­ I. C. ARAD 6-7 (3-2, 2—2, 1—2, 0-1). Au înscris: Leszai (min. 0,45), Toth (4,48) din 4 m, Kontor (9,06), Kon­tor (9,35), Kontor (11,36), Oanţă (14,41), Toth (18,38) pentru arădani şi Şt. Mih­ai (1,10), Mărculescu (3,09) Medianu (3,47) din 4 m, :Mărculescu (8,01), Medianu (9,38), Mărculescu (12,32). Eliminări : Şt. Mihai şi Oan­ţă (1,24), Toth (3,04), Oanţă (5,29), Ionescu şi Toth (5,29), Ionescu (8,44), Enăchescu-i Oanţă (10,42), Medianu (10,52), Meleşcan (12,31). P. Nicu­­lescu (Buc.) a condus cu greşeli for­maţiile : Progresul: Boghiei, Şt. Mi­hai, N. Lichiardopol, Medianu, Mărcu­lescu, Cocâiban, Ionescu, Antonescu, Moizeş, Enăchescu, Cristescu. 1. C. Arad: Meleşcan, R. Frank, Oanţă, Kontor, Leszai, László, Toth. RAPID BUC.—ŞTIINŢA CLUJ 4-5 (1—1, 2—0, 1—2, 0—2). Au marcat: Vasiliu (2,04), Ţăranu (5,37), Vasiliu (6,24), Vasiliu (14,35), pentru fero­viari şi Urcan (4,51), Danciu (11,51), Danciu­ (13,56), Szabó (19,37), Ma­gyari (19,54) pentru studenţi. Elimi­nări: Urcan (1,48), Vasiliu (2,56), Danciu (4,10), Danciu (5,56), Urcan (14,25), Varlam (18,17), Urcan (18,33), Mocanu­-TMagyari (19,02), Paraschi-Vescu (19,14). Ad. Stănescu (Timi­şoara) a condus bine formaţiile: RA­PID: P. Mureşan, Varlam, ŢARANU, MOCANU, VASILIU, Paraschivescu, POPA. ŞTIINŢA: Em. Mureşan, IOR­­GAN, Danciu, SZABÓ, Bikfalvi, Da­­rotzi, Magyari, Zete. C.C.A.—C.S.M. TG. MUREŞ 2—3 (0—0, 0—2, 1—0, 1—1). Au înscris: Gsiszer (6,27), Gsiszer (7,52), Füllöp (19,21) pentru mureşeni şi Alexan­­drescu (13,09), G. Marinescu (15,35) pentru bucureşteni. Eliminări: Neacşu (3,50), Simon (4,40), Szarvadi (7,00)­,­­Firoiu-j-Simon (12,19), Fleşeriu (13,36), Neacşu (13,42), Szarvadi (17,59), N. Nicolaescu (Buc.) a arbitrat bine echipele: G. G. A., M. Ştefănescu, Gheţa, FIROIU, Alexandrescu, Neac­şu, C. MARINESCU, Cociş, Şt. Iră­nescu, G. S. Mureşul : N. CSISZER,­­Vereş, E. CSISZER, SIMON, Füllop, Fleşeriu, Szarvadi. Aşa arată o varianta cu 12 rezul­tate exacte la concursul Pronosport nr. 18 din 30 aprilie 1961. 1 Olanda — P. P. Ungară 2 II C.C.A. — Progresul 2 III Rapid — Dinamo Bucureşti 1 IV C.S.M.S. Iaşi —­ Ştiinţa Cluj 1 V Farul — St. roşu 2 VI Ştiinţa Timiş­ — Corvinul 1 VII Minerul — Petrolul 1 VIII Dinamo Piteşti — Sf. Buc. I IX C.F.R. Roşiori — St. Craiova I X Arieşul Turda — Ind. Sîrmei X XI St. roşie Bacău — Met. Tirgovişte • X XII C.S.M. Sibiu—Dinamo Obor 2 Variante depuse: aproximativ 560.000. Rubrică redactată de I. S. Loto-Pronosport.

Next