Sportul Popular, iulie 1967 (Anul 22, nr. 5320-5346)

1967-07-01 / nr. 5320

MAREA... miraj pentru mic şi mare ! Dar vraja ei poate fi periculoasă dacă nu ştii să înoţi ! In acest scop funcţionează pe plajă, pentru cei mai mici „temerari", centre de iniţiere... lată-i, intr-un moment de „relaxare", în pauza unei lecţii de înot. Vă invităm la schi pe... zăpadă! In aceste zile, in care canicula se face mereu mai simţită şi cu toţii ne gindim cu jind la răcoarea brizei mării, un ast­fel de titlu pare ciudat. Şi, totuşi... ★ Nu este nevoie să insistăm asupra utili­tăţii prelungirii acti­vităţii pe zăpadă a schiorilor. Exemplul sportivilor francezi şi austrieci (ei deţin supremaţia în lume), care stau luni întregi în virf de munte Şi se pregătesc cu asidu­itate cu multă vreme înaintea sezonului competiţional şi după încheierea acestuia, este elocvent şi con­vingător. Iată de ce ne-am bucurat cînd am aflat că, de acum, şi „alpinii’’ noştri au condiţii de prelungire a perioadei de antre­nament pe zăpadă. De fapt, elementul esenţial — zăpada — exista şi in anii tre­cuţi pe Valea Albă, unde se şi disputau concursuri în timpul verii. Ele erau, insă, organizate sporadic şi constituiau mai mult un prilej de populari­zare a schiului în rîn­­dul turiştilor amatori de un spectacol ine­dit. Schiorii erau ca­zaţi la Căminul Alpin din Buşteni (de unde aveau de „bătut" cale lungă pînă la pîrtie), iar lipsa mijloacelor mecanizate de urcare a pantei nu permitea desfăşurarea antrena­mentelor la nivelul cerinţelor moderne. Din acest an, însă, prin grija F.R.S.R. şi cu contribuţia asocia­ţiei sportive Bucegi Sinaia, pe Valea Albă a fost construit un mic refugiu (cu capa­citate de 15—20 de locuri), chiar la mar­ginea pârtiei. Convinşi de utilitatea unui ast­fel de adăpost, com­ponenţii lotului repu­blican de schi au muncit şi ei cu rivnă pentru a grăbi ame­najarea refugiului. In plus, pe pantă a fost montat şi un schi-lift portativ cu o lungime de 200 m. Aşa se face că în aceste zile, în care vara se face simţită din plin, schiorii noş­tri fruntaşi au putut fi văzuţi antrenîndu­­se ca în plină iarnă, parcurgînd cite 20—25 de manşe de slalom special pe o pantă în­clinată, prin taluzuri foarte necesare desă­­vîrşirii tehnicii in condiţii dificile de pre­gătire. Mai mult chiar, au fost organizate şi două concursuri, ur­mărite cu viu interes de numeroşi iubitori ai muntelui şi ai schiului. „Cupa Va­lea Albă“, organizată de comisia de specia­litate a regiunii Plo­ieşti pe un traseu de 250 m „împănat” cu 30 de porţi, a fost câştigată de Cornel Tă­băraş (Carpaţi Sina­ia), urmat de Dorin Munteanu (A. S. Ar­mata Braşov) şi de Dan Cristea (Carai­­manul Buşteni), iar „Cupa A. S. Armata Braşov“ (disputată pe un traseu de 300 m, cu 34 de porţi) a re­venit lui Dan Cristea, clasat înaintea lui Marin Focşeneanu (Carpaţi Sinaia) şi Cornel Tăbăraş. În­trecerile, la care au participat 23 şi, res­pectiv, 21 de concu­renţi, au scos în relief eficacitatea pregătirii prelungite pe zăpadă. „Refugiul schiori­lor”, cum a fost bote­zată căbăniţa din Va­lea Albă, rămîne des­chis pentru sportivi cit va dura zăpada. Mai trebuie doar ca antrenorii şi schiorii secţiilor de pe Valea Prahovei şi din Bra­şov să folosească pri­lejul oferit şi, astfel, să-i vedem la fiecare sfîrşit de săptămină pe schiuri, păstrind cit mai mult contactul cu zăpada după care tînjesc uneori chiar şi in timpul iernii. D. STANCULESCU Chiar nu se poate fără antrenorul Ad. Stănescu? A fost odată ca niciodată !... A fost odată in Timişoara (şi sunt 20 de ani de atunci) o mare echipă de polo cu jucători de „14 karate !“ Cei ce urmăresc de mai mult timp activi­tatea din nataţia noastră işi mai amintesc, probabil, că in acea vreme nu exista in ţară o altă formaţie care să poată rezista cit de cit în faţa I.L.S.A.-ei. Excelenţi tehnicieni, poloiştii timişoreni, de 4 ori conse­cutiv campioni ai ţării, erau extrem de bine cotaţi şi în activitatea inter­naţională, „7"-le bănăţenilor confun­­dindu-se adesea cu echipa noastră reprezentativă. Anii însă au trecut şi o dată cu ei faima formaţiei I.L.S.A. s-a des­trămat. A dispărut parcă şi acel en­tuziasm care-i aduna pe tinerii timi­şoreni în jurul piscinei de unde por­neau mai in fiecare an nu numai jucători de polo talentaţi, dar şi înotători de bună valoare. Ce a mai rămas din celebrul (şi nu-i nici o exagerare în această apreciere) „team“ bănăţean ? O formaţie mo­destă, o adevărată umbră a înain­taşei sale, care reprezintă culorile asociaţiei sportive industria linii. Echipa „pregătită" de Adalbert Stă­­nescu a coborit încet, dar sigur, scara ierarhiei naţionale, zbătîndu-se pentru a evita, mai în fiecare an, retrogradarea din prima categorie. La o primă vedere s-ar părea că problema afectează cel mult condu­cerea asociaţiei respective, care de ani de zile cheltuieşte (după păre­rea noastră in mod nejustificat) zeci şi zeci de mii de lei pentru susţi­nerea acestei echipe fără nici un fel de perspectivă. Am greşi însă dacă ne-am limita doar la acest cadru. Să nu uităm că în Timişoara, ca de altfel în întreaga regiune Banat, există o mare tradiţie in acest sport, iar tineretul dovedeşte reale aptitu­dini în practicarea înotului sau a jocului de polo. Or, pentru a dovedi acest lucru nu trebuie să mergem pînă la Reşiţa, centru puternic al nataţiei româneşti, sau la Arad, unde de bine de rău s-au mai ridicat cîţiva tineri talentaţi care au fost selecţionaţi pentru reprezentativa de tineret. Cel mai bun exemplu ni-l oferă chiar oraşul de pe Bega, unde a crescut Vasile Costa, la ora ac­tuală brasist de valoare mondială , a crescut şi s-a pregătit în aceleaşi vitrege condiţii (lipsa unei piscine acoperite) pe care le-au avut la dis­poziţie şi jucătorii de polo. Iată deci că laitmotivul lipsei condiţiilor ma­teriale (în acest caz) nu mai poate sta in picioare pentru a explica re­gresul poloiştilor timişoreni. Şi re­gres este încă puţin spus, pentru că mergind mai departe pe această linie vom putea aştepta mult şi bine pînă cind se va forma din nou o bună formaţie de polo timişoreană, care să poată oferi măcar un singur jucător echipelor noastre reprezentative. Chiar şi un profan în materie nu ar putea gîndi că la­­ora actuală în­­ Timişoara nu ar mai putea apare un portar de talia lui Norman sau un fin tehnician şi abil tactician cum a fost Török. Dar pentru aceasta este nevoie de o preocupare foarte seri­oasă, de COMPETENTA şi PASIUNE. De ani de zile conducerea tehnică a formaţiei este încredinţată antre­norului Ad. Stănescu, care­­ trebuie s-o recunoască şi consiliul asociaţiei respective — a dus o viaţă dulce, fără griji deosebite, fără vreo preo­cupare de a readuce echipa în plu­tonul fruntaş al poloului românesc, fără vreun interes de a creşte jucă­tori tineri, capabili să ne reprezinte în întreceri internaţionale. Singura sa grijă a fost ca echipa să nu re­trogradeze ! înfrângerile severe din deplasare (unde, vezi doamne, n-ai ce să mai faci) erau dublate de victorii chinuite pe teren propriu, unde scan­dalul și incitarea publicului erau metodele cele mai des folosite pen­tru intimidarea arbitrilor !... (a se vedea şi recentul caz din meciul cu Rapid Bucureşti). Şi la toate aceste lucruri conduce­rea asociaţiei Industria linii a asis­tat impasibilă, acordîndu-i credit în­­ continuare antrenorului Stănescu. • Oare nimeni nu a sesizat de atîţia ani că pregătirea (dacă poate fi nu­mită aşa) acestei echipe este neco­respunzătoare ? Nimeni nu şi-a dat încă seama că fără un antrenament zilnic, fără a introna un regim de muncă bazat pe disciplină şi conştiin­ciozitate nu se va putea realiza nici­odată o performanţă ? Surprinzător este şi faptul că forul de conducere al sportului bănăţean, Consiliul regional al UCFS, a privit cu multă indulgenţă comoditatea acestui antrenor, lipsa sa de pasiune profesională, căutând prin fel de fel de explicaţii să justifice lipsa unor hotărâri intransigente pentru reme­dierea lipsurilor . „Ce să facem ? Dacă Stănescu nu ar mai antrena această echipă, ar dispare jocul de polo din Timişoara !?!! Oare chiar aşa stau lucrurile ? Oare s-a uitat complet că în acest oraş mai există şi alţi foşti sportivi de valoare, de ale căror păreri nu s-a ţinut seama mai niciodată şi care în orice caz ar putea realiza mai mult decit actualul antrenor al echipei ? Să le dăm posibilitatea să-şi încerce şi ei forţele * Convingerea noastră este că soarta poloului timişorean nu poate atîrna de numele lui Ad. Stănescu, ci de cu totul alte lucruri. De faptul că piscina timişoreană poate fi folosită (nu numai pe hîrtie, aşa cum este la ora actuală) pentru 5—6 antrena­mente săptămînale, sau de faptul că în sinul echipei — măcar în ceasul al 12-lea — trebuie întronată disci­plina, obişnuinţa unei pregătiri con­ştiincioase. Şi mai este ceva. Pentru a avea o bună echipă de polo trebuie să ai îîn primul rînd înotători buni. Iar acest lucru nu se va putea realiza atîta timp cit secţiile de înot din oraş nu vor fi sprijinite mai puter­nic, astfel ca ele să poată oferi pe­riodic secţiei de polo de la Indus­tria linii elemente capabile să con­tribuie la redresarea echipei. De aceste lucruri trebuie să se convingă în primul rînd tovarăşii din condu­cerea asociaţiei resp­ective, care au tolerat acest „dolce far niente“ din cadrul echipei de polo, şi apoi bi­roul Consiliului rai­onal al UCFS, căruia îi revine *»ala Maa să salveze, in extremis, ce s­e m­ai poate salva... /JD. VASILI­U Centre de iniţiere in sport şi de pregătire pentru I. C. F. Clubul sportiv şcolar organizează în perioada de la 10 iulie—30 august o serie de centre de iniţiere In atletism, gimnastică, baschet, scrimă, rugbi şi volei. In acelaşi timp, între 15 iulie şi 25 august se orga­nizează şi cursuri de pregătire pentru candidaţii în­scrişi la concursul de admitere la Institutul de cultură fizică (secţia fără frecvenţă). Înscrierile — în ambele cazuri — se primesc pînă la 10 iulie, la sediul clubului din Aleea Ştrandului nr. 2 (punct de reper — ştrandul Tineretului). Pentru relații suplimentare: telefon 18.20.18. m­ul NEGRU POATE LA... TOAMNA ! Cu una din ultimele „poşte" am primit şi o scri­soare din Buzău, semnată de luptătorii asociaţiei sportive Rapid. Ne spun tinerii sportivi pă­­ sul lor cel mare. Nu mai pui unde să se antreneze. Din scrisoare aflăm că sala de sport ba e încuiată, ba deschi­să, dar... nu pentru luptatori. Să nu exagerăm ! Cîte o dată - atunci cînd vor (?!) - prof. de ed. fizică Paul Voica şi directorul şcolii profesionale, tovarăşul Costică Cazan, dau... aprobare pentru antre­namente. Dar, numai cind vor ! Şi, se pare, că nu prea au deseori astfel de momente de... slăbiciune. Acum lucrurile s-au „aran­jat". Tovarăşul director le-a spus luptătorilor — elevi ai şcolii - că s-au terminat cursurile şi­ o să mai vedem la toamnă ! S-or fi numărînd toamna bo­bocii, dar pînă atunci luptă­torii elevi din Buzău se află în poziţia de „tuş", l-a biruit directorul I... 2100 DE LEI PENTRU UN... PUNCT I înaintea meciului de catego­ria C dintre Minerul Baia Sprie şi Metalul Copşa Mică au avut loc - după cum ne relatează corespondentul nostru - ciu­date... tratative. „Avem nişte bani şi ne trebuie un punct" — ziceau cei din Copşa Mică. „Rezultatul va fi decis pe te­ren" - răspundeau ferm cei din Baia Sprie Primul eşec nu i-a descura­jat pe conducătorii echipei Me­talul. Nu se „aranjează" cu­­şefii”, poate că merge cu ju­cătorii. Portarul Vlad Solomon şi alți doi apărători ai echi­pei din Baia Sprie au fost „finta". Cite 700 de fiecare ! „încăpăţînaţi", jucătorii au re­fuzat, însă, tîrgul. La pauză, o­­ferta a fost reînnoită : „Băieţi, 2100! Sînt bani buni!" Nimic ! Metalul Copşa Mică a pierdut cu 1—2. Dar, a ră­mas cu... banii. Am vrea să credem că cei 2 100 de lei (de unde provin ? cum au fost con­tabilizaţi ?) vor fi folosiţi pentru scopuri mai nobile şi mai cinstite. „RĂSPUNS" LA CRITICA... Nu de mult, ziarul regional „Flamura Prahovei" a criticat Consiliul orăşenesc UCFS Tîr­­govişte (preşedinte Gh. Apa­­chiţei) pentru starea deplora­bilă în care se află arena­­ şi, în special, pista de popice la amenajarea căreia mai mulţi muncitori metalurgisti din oraş au lucrat cu tragere de inimă în timpul lor liber. In loc să ia măsuri pentru îndreptarea situaţiei, tovarăşul preşedinte Apachiţei a interzis antrenamentele la arenă ! Ca să dispară urmele neglijenţe­lor. Toţi popicarii tirgovişteni au fost astfel doborîţi dintr-o singură... măsură. NOI SUNTEM SPORTIVI... UITAŢI ! Intr-o scrisoare adresată re­dacţiei, Ioan Gaboş, un iubi­tor al sportului din satul Şieu- Sfîntu, raionul Bistriţa, ne re­latează că de aproape şase ani Sfatul popular al comunei Sîntereag a dat altă folosinţă frumoasei baze sportive - al­tădată mîndria celor din Şieu. De zeci de ori, de-atunci, ti­nerii au făcut demersuri la Sfatul popular şi la conduce­rea cooperativei agricole de producţie pentru a li se repar­tiza un teren, cît de mic, unde să poată practica diferite sporturi. Singurul răspuns „con­cret" al tovarăşului preşedinte al C.A.P. (Ilie Horincar) a fost acesta : „Faceţi o echipa cu cei din Sîntereag şi atunci pu­­teţi să jucaţi pe terenul lor". E o soluţie, tovarăşe preşedin­te, dar pînă la Sîntereag sunt şase kilometri. Nu vi se pare că e cam mult ? Ce-ar fi să se găsească alte posibilităţi pentru ca şi aceşti sportivi... uitaţi de toţi să poată juca fotbal, handbal sau volei fără să facă pentru a­­ceasta (şase şi cu şase) 12 km pe jos ? Rubrică redactată de VALERIU CHIOSE şi DAN GÂRLEŞTEANU după scrisorile corespon­denţilor noştri

Next