Sportul, mai 1970 (Anul 26, nr. 890-918)

1970-05-03 / nr. 890

^ PROLETÁRT DW TOATE fmie, VmflVAi SĂRBĂTORIREA ZILEI DE 1 MAI T­impul neprielnic şi cerul acoperit de nori, scuturind pe alocuri ploi reci, nu a putut umbri entuziasmul cu care este sărbătorită în fiecare an ziua de 1 Mai. La reuşita demonstraţiilor oamenilor muncii şi-au adus contribuţia şi sportivii care, prin participarea lor, plină de avînt şi vigoare, au ţinut să-şi exprime dragostea şi ataşamentul faţă de Partidul Comunist Român, conducătorul înţelept şi încercat al poporului nostru. TIMIŞOARA Deşi tabloul ne-a deve­nit atît de cunoscut, de fa­miliar şi de drag, totuşi parcă de fiecare dată e altul ! 3 000 de sportivi au încheiat coloana de­monstranţilor timişoreni, impresionînd prin forţa, agerimea, vioiciunea şi graţia mişcărilor. Dorind să facă o trecere în re­vistă a principalelor ra­muri sportive în care mu­nicipiul Timişoara s-a afirmat în ultimii ani, cluburile sportive au schi­ţat un teren de handbal (Universitatea), un ring de box (U.M.T.) etc. N-au lipsit mişcările ritmate, cu flori, steguleţe, mingi şi eşarfe, efectuate de sportivii asociaţiilor U.T.T., Teba, Bumbacul, Bega, Modern, Victoria etc., a­­preciate prin corectitudi­ne şi prin efectul de cu­lori. . Elevii şi elevele Şcolii profesionale Electromotor şi ai Liceului de con­strucţii au înscris cu tru­purile lor, în faţa tribu­nei oficiale, iniţialele P.C.R., R.S.R. şi 1 MAI. La apariţia coloanei clu­bului sportiv Politehnica, ne-a reţinut atenţia o pancartă : „50 ANI AI CLUBULUI SPORTIV PO­LITEHNICA“, care se ani­versează în acest a­n. Au defilat pe rînd membrii celor mai puternice clu­buri timişorene, ai căror sportivi au apărat de mai multe ori culorile naţio­nalei. Din marea coloană i-am reţinut pe Petre Cernău, Vasile Costa, Francisc Rolik, Emil Do­bias, Gerhard Piculski, Kristine Metzenrath, Eli­sabeta Simo, Hilda Hriv­­nak, Mihai Suciu şi alţii. Parada celor 3 000 de sportivi a fost încheiată de o minunată demonstra­ţie oferită de studentele şi studenţii Facultăţii de Educaţie Fizică a Institu­tului pedagogic. Petru ARCAN CRAIOVA Un grup purtînd ste­mele patriei şi partidului au deschis coloana spor­tivilor. Ca un val purpu­riu a pătruns în Piaţa „Al. Ioan Cuza“ grupul de ste­gari. Le-a urmat un im­punător car alegoric, re­­prezentînd sporturile prac­ticate în judeţ. Apoi, co­loane nesfîrşite de spor­tivi improvizînd jocuri de handbal, volei, precum şi execuţii de gimnastică din mers, cu cerculeţe, batiste, eşarfe. In coloanele repre­­zentînd cluburile Univer­sitatea şi Electroputere i-am recunoscut pe frun­taşii sportului doljean, luptătorii Gh. Negrea, Eu­gen Şerban, Ion Negrea, scrimerii Adrian Cărămi­dă, Constantin Duţu, maeştrii sportului Mihai Goanţă (box) şi Al. Pîrvu­­lescu (radioamatorism), e­­chipa de fotbal Universi­tatea. Coloana a fost în­cheiată de noua asociaţie sportivă Rovine. Ştefan GURGUI CONSTANŢA Coloana sportivilor a fost deschisă de elevii Şcolii superioare de mari­nă, purtători de steaguri ale asociaţiilor sportive constănţene. Au trecut prin faţa tribunelor ele­vii liceelor din oraş şi ai Şcolii sportive, care au înscris cu trupurile lor pe (Continuare în pag. a 3-a) SALVADOR - ROMÂNIA B 0-2 SAN SALVADOR, 2 (Agerpres). — Selec­ţionata secundă de fotbal a României a sus­ţinut la San Salvador al doilea meci în compania echipei statului Salvador, care se pregăteşte pentru turneul final al campio­natului mondial. Peste 25 000 de spectatori au urmărit acest­ joc care s-a încheiat cu o frumoasă victorie a fotbaliştilor români, obţinută cu rezultatul de 2—0 (0—0). Scorul a fost deschis în minutul 61 de către Tătaru, care a înscris imparabil de la aproximativ 12 m. Cel de-al doilea punct a fost realizat în minutul 80 de Pîrcălab. După cum se știe, în primul joc, cele două echipe terminaseră la egalitate : 2—2. STEAUA-campioană naţională de box pe echipe Chiar dacă întreaga competiţie kidtKmalA. juaSh­iatlov pe­stă încă, In privinţa utilităţii sale, In cumpăna controverselor, cel puţin finala ei îşi merită succesul de popularitate. In ciuda vremii Incerte, potcoava Stadionului Re­publicii a cunoscut, la o singură reuniune, o afluenţă probabil mai mare decit la suma etapelor di­vizionare bucureştene anterioare. Palmaresul şi faima componenţi­lor celor două echipe finaliste jus­tifică acest interes şi confirmă necesitatea stringentă a unor gale cît de cit de răsunet pen­tru a readuce publicul în tri­bune. Antrenorii Titi Dumitrescu şi Ion Chiriac au prezentat celor 6 000 de spectatori două echipe întrunind (cu excepţia lui Ciucă) tot ce are mai bun boxul în Capitală. Au urcat ringul nu mai puţin de 7 participanţi la ultimul campionat european, dar şi multe speranţe ale pugilismului autoh­ton. Debut extrem de promiţă­tor. Experienţa lui Vasile Drăgan (iU­ cl­o­maniiG.­1 I» -wiaaeawia sa vivacitate (scăzînd spre sfîr­­şit), în varietatea loviturilor, din­tre care eficace au fost mai ales jaburile scurte. Tînărul Ştefan Boboc (D) s-a ţinut prea mult în rezervă, blocat bine, apoi a fo­losit (numai în ultima repliscă) un­ doi-uri şi upercuturi de toată frumuseţea, dar mult prea tîrziu. Invingător la puncte V. Drăgan , 1-0 pentru Steaua. . Din nou timiditatea tînărului a cedat în faţa experienţei şi de data aceasta a durităţii. Intr-un meci în care a lăsat impresia că a mai pierdut din stil, dar a cişti­­gat ceva în vigoare, Vasile Ivan (D) nu a putut face faţă asaltu­lui sigur, precis, puternic al lui Constantin Gruiescu (S), care a cîştigat la puncte : 2-0 pentru Steaua. Valorificîndu-şi nu numai faima şi cunoştinţele, ci şi alonja (cu care l-a ţinut la distanţă pe ad­versar, punctînd des şi periculos), campionul european Aurel Du­mitrescu (S) l-a trimis la podea Stv t­oprjaa e­­poi­­­di învino net la puncte (fără să ne convin­gă) pe tînărul şi curajosul Şte­fan Hîrşu (D) : 3-0 pentru Steaua. Extraordinarele reflexe şi de­rutantul, joc de picioare caracte­ristice lui Nicolae Gîju (S) au prevalat asupra poziţiei incomode şi punctului reputat necruţător al lui Gheorghe Drugă (D). Ris­­cînd mult, fostul campion euro­pean a evoluat excelent, ca în Victor BANCIULESCU (Continuare in pag. a 4-a) Directa de stingă a lui Vasile Drăgan îşi atinge ţinta Rezultate promiţătoare in concursul atletic de primăvară al juniorilor mari în trecerile tradiţionalei com­petiţii atletice de primăvară, cele rezervate juniorilor mari (17—19 ani), au prilejuit o ade­vărată trecere în revistă a po­tenţialului valoric al reprezen­tanţilor actualei promoţii, cea a anului 1970, a tinerelor ta­lente. Fără îndoială, este încă mult prea devreme pentru a trage concluzii, şi totuşi tre­buie să ne declarăm satisfăcuţi, In linii mari, de felul in care au evoluat cei mai mulţi dintre cei care, in lunile viitoare, vor fi chemaţi să participe la o sumedenie de competiţii cu ca­racter intern şi internaţional. Aceştia, şi încă alţii, au ară­tat o pregătire mulţumitoare pentru perioada actuală, lăsînd să se întrevadă posibilităţi de creştere a performanţelor. Dintre cei care au concurat sîmbătă pe stadionul Repu­blicii vom menţiona numele citorva dintre învingători : Eleonora Monoranu (12,0 s pe 100 m — record de junioare mici, realizat in serii şi egalat în fi­nală cu aproape 2 m/s vînt din faţă), echipa de ştafetă a Clu­bului atletic din Roman (48,3 s — record de junioare la 4X100 m), Mihai Negomireanu (2,03 m la înălţime), Tiberiu Székely (6:00,8 la 2000 m obst.), Rafira Fiţa (2 : 12,8 pe 800 m — învinsa sa, Natalia Andrei a lăsat, de asemenea, o bună impresie) etc. Iată acum pe cei mai buni competitori ai concursului: BĂIEŢI : 100 m : A. Kurunczi (Lic. Bolyai Tg. M.) 10,9, S. Păsulă (Sc. Sp. Reşiţa) 11,01, C. Stan (CS Piteşti) 11,1; 400 m : Fr. Gedeon (CSM Cluj) 49,2, Al. Moldovan (CS B. Mare) 50,4, CI. Petrini (Lic. N. Băl­­cescu Cluj) 50,6 ; 1500 m : C.­Dima (Met.) 3 : 56,5, Z. Gaspar (Tract. Tg. Secuiesc) 3 :57,5, A. Dinescu (Sc. Sp. C-ţa) 3 : 57,8 ; 110 mg : I. Vasilescu (Lie. 4 Timiş.) 15,3, I. Glavă (Sc. Sp. Reşiţa) 15,3, S. Patai (Lie. 2 Br.) 15,7 ; 2000 m obst. : T. Szekely (CSM Cluj) 6 :00,8, St. Goanţă (CS Piteşti) 6 :01,2, I. Popa (SSA Buc.) 6 : 07,2 ! Înăl­ţime : M. Negomireanu (Sc. Sp. Arad) 2,03, G. Kicsid (Tract. Tg. sec.) 1,90, Al. Ca­tena (Lic. N. Bălcescu Cluj) 1,90 ; prăjină : M. Voinea (Pe­trolul Pt.) 4,40, C. Anton (CSS Buc.) 4,20, A. Dinu (CSM Si­biu) 4,20; triplu: M. Call­mete (UT Arad) 14,42, St. Len­ghel (Sc. Sp. Braşov) 14,42, D. Iordache (Farul C-ţa) 1416 ; greutate : M. Iordan (SSA Buc.) 14,93, Gh. Suha (CAU Buc.) 14,87, Gh. Dumbravă (Prog. Buc.) 14,81 ; suliţă : V. Obreja (Sc. Sp. Beiuş) 63,00, L. Pinti (CS B. Mare) 59,40, E. Dronca (UT Arad) 59,06 ; F­E­T­E : 100 m : El. Monoranu (CA Roman) 12,0, El. Mirza (SSA Buc.) 12,2, N. Manea (SSA Buc.) 12,4; 800 m : R. Fiţa (Lic. 4 Galaţi) 2 :12,8, N. Andrei (Rovine Cra­iova) 2 :14,2, S. Cimpulungeanu (Vict. Buc.) 2 : 19,0 ; 4X100 m : C. A. Roman 48,3-record, Vii­torul Buc.­ 49,3, Lie. 2 Brașov 50,0 ; disc . C. Ionescu (SSA Buc.) 43,92, M. Illy (Lie. 4 Ti­mis.) 42,86, V. Ciob­an (Prog. Suceava) 42,44. Concursul continuă astăzi de la ora 8,30. (r. inl.) Dragomirescu, unul dintre cei mai in­formă ju­cători de la Di­namo, intr-o spectaculoasă și eficace săritură de aruncare la coș. DINAMO-STEAUA 73-52! Joi seara, în sala Flo­­reasca, surpriză de pro­porţii. Nu prin rezultatul propriu-zis, deoarece în meciurile Dinamo—Steaua nu esxistă de obicei­­un fa­vorit sigur, ci prin dife­renţa cu care campionii ţării au cîştigat in faţa steliştilor — 21 de punc­te —, mai precis 73—52 (37—23). De la început tre­buie spus că victoria este pe deplin meritată chiar şi la acest scor (care pu­tea fi şi mai mare). Dina­­moviştii au intrat pe te­ren cu un moral excelent (manifestat printr-o com­bativitate deosebită şi o concentrare maximă de-a lungul întregii partide), au pus în valoare coeziunea unei formaţii care evoluea­ză de mai mulţi ani in a­­ceeaşi component­a,, au a­­vut pregătite atu-u­ri tac­tice şi, ca urmare, au reu­şit să-şi impună jocul a­­proape permanent. Este drept, in primele 7—8 mi­nute tabela de scor a in­dicat egalitate, dar în con­tinuare Dinamo a recupe­rat aproape tot ce s-a ra­tat, a contraatacat cu deo­sebit succes, a folosit cu eficacitate pătrunderile (urmare a unor combinaţii simple de 2—3 jucători) şî aruncările de la semidis­­tanţă şi s-a detaşat văzînd cu ochii. In min. 11, sco­rul devenise 22—12, iar după alte şapte,­­minute 33 — 19. După pauză Steaua a avut o revenire, care, însă, nu a fost de­cit un foc de paie. Dina­mo a trecut cu uşurinţă de această perioadă şi s-a impus din nou prin ace­leaşi calităţi care-i aduse­seră avansul din primele D. STANCULESCU (Continuare în pag. a 3-a) in derbyul de baschet. CAMPIONATELE Of HANDBAL Iii ZODIA DEHOR! MASCULIN: Dinamo Bucureşti a FEMININ: Universitatea Bucureşti învins Universitatea cu 12—10 — Confecţia 15—7 Parcă este un făcut ! Şi joi după-amiază, cînd era programat unul dintre cele mai interesante jocuri ale campionatului masculin de handbal, vremea s-a arătat neprietenoasă cu acest sport. Ameninţarea ploii, vîntul şi frigul n-au împiedicat însă numeroşi bucureşteni, ama­tori de handbal, să vină pe terenul din parcul Dinamo, unde se înfruntau două re­dutabile formaţii : Dinamo Bucureşti şi Universitatea Bucureşti. Dar, mai important ni se pare faptul că aceste vitrege condiţii atmosferice n-au constituit un impediment pentru ca handbaliştii din aceste două echipe să o­fere un spectacol agreabil, rapid, punctat cu faze spec­taculoase. La capătul unui meci frumos, victoria a re­venit echipei Dinamo Bucu­reşti cu scorul de 12—10 (7—5), învingătorii au me­ritul de a fi ştiut să-şi pună, mai bine de această dată, în valoare forţa de finalizare, precum şi expe­rienţa competiţională a ma­jorităţii componenţilor lo­tului. Astfel, introducerea lui Coman a adus dinamo­­viştilor plusul de experien­ţă al acestui jucător, care printr-un excelent plasa­ment a realizat citeva in­tercepţii, întrerupînd rapi­da circulaţie a mingii şi activele deplasări ale pi­voţilor, practicate cu suc-­­ces pînă atunci de studenţi. Universitatea Bucureşti nu a mai găsit apoi decât în­­tr-o scurtă perioadă din repriza secundă resursele morale pentru a reintra în ritm, după ce intercepţiile lui Coman şi jocul său In­teligent în atac au adus o neaşteptată răsturnare de scor; de la 3—1 (min. 18) studenţii s-au văzut con­duşi cu 3—6 (min. 23) ! Cum spuneam, ei au mai avut o „zvîcnire“ în re­priza secundă, cînd au e­­galat (8—8, min. 42). Se părea atunci că deasupra rezultatului final pluteşte, din nou, incertitudinea, însă a intervenit forţa superi­oară de finalizare a echi- 8 pei Dinamo, subtil folosită­­ prin pătrunderi la semicerc, şi Nica (un gol), Dan Ma- I­rin (două goluri) au readus­­ pe tabela de marcaj su­perioritatea acestei forma-­­ ţii. Vom mai nota că in I ultimele minute, pe fondul­­ unei căderi a dinamovişti-­­ lor, studenţii s-au văzut I invitaţi, surprinzător, spre­­ o... remiză. Ei n-au refuzat acest lucru, au redus din I handicap (de la 8—12 la­­ 10—12), ratînd chiar o a­­runcare de la 7 m în ul- I timele minute ale intîlni- J (Continuare în pag. a 3-a) Dan Marin (Di- I namo) blocat de I Chirid și Schu- .­man (nr. 10) de I la „U“, încearcă • să-i paseze lui • Bota pe semicerc. I Fotó : N. DRAGOSI ’W­­­­91 I CONTRACTUL NESCRIS dintre discuţiile ultimilor doi­­trei ani, cele mai aprinse au fost cele prilejuite de fotbal. Explicabil, dacă se ţine seama de popularitatea acestui joc, de complexitatea problemelor pe care el le ridică, de suflul nou care a pătruns în edificiul acesta tra­diţional pentru sportul nostru, dar ameninţat, uneori, de o sclerozare pe care el o respinge cerîndu-şi, de fie­care dată, dreptul la tinereţe şi pros­peţime. În cadrul respectiv, relaţiile club-jucător, federaţie-club, club-antre­­nor etc. au constituit factori activi ai opiniilor exprimate şi au polarizat în juru-le nu numai interesul celor nemij­locit legaţi de fotbal, ci şi pe cel al opiniei publice, în genera. Corespon­denţa voluminoasă, existentă în redac­ţia noastră, ca şi în altele, la federaţia de specialitate şi, desigur, chiar la C.N.E.F.S., în care se dezbat tocmai aspectele citate, demonstrează ca nu numai rezultatele internaţionale sau cele din campionat suscită pasiuni, dar şi situaţia unor jucători şi antrenori. Condiţiile colaborării cu forurile sale diriguitoare, cu conducerea diverselor cluburi, întregul proces de relaţii aflate de la o vreme în primenire şi orga­nizare, constituie subiecte de discuţii cel puţin demne de atenţie şi, tocmai de aceea, încercăm azi să punctăm o stare de fapt care ni se pare, în mare măsură, căzută alături de inte­resul major al federaţiei de specialitate. Condiţiile unei autonomii bine contu­rate, în cadrul legal, atît pentru F.R.F., cît şi pentru cluburi, au fost dezbătute şi susţinute nu numai de activul fede­ral, dar şi de presă. „Sportul" a spri­jinit intrarea deplină în legalitate, curajul unor măsuri novatoare, ruperea lanțului de rutină ori de cîte ori a avut ocazia s-o facă. În ultima vreme, asistăm la o creș­tere îngrijorătoare a desfacerilor con­tractelor antrenorilor de fotbal. Este suficient să le amintim pe cele din prima divizie, din care i-am văzut plecînd, unul după altul, de la clubu­rile lor pe P. Steinbach, Şt. Cîrjan, L. Ferenczi, Bazil Marian, C. Teaşcă şi toţi în decursul competiţiei actuale. N­u mai vrem să repetăm lucruri deja spuse la vremea respectivă (privind mai ales cauzele reale care au dus la aceste rupturi, suportul lor legal etc.), ci vrem, numai, să atragem aten­ţia asupra unui aspect major şi anume acela al interesului superior celui de club, interesul fotbalului românesc. Libertăţile pe care şi le-au dorit clu­burile, legitimitatea şi legalitatea lor ne sunt de multă vreme clare, dar ele nu trebui­e să devină antagoniste cu căile dezvoltării soccerului autohton. Dacă toate cluburile şi-ar schimba la jumătatea unei întreceri conducerea tehnică, ce garanţii de continuitate a muncii de instruire s-ar mai putea oferi şi, mai ales, cîte de seriozitate ? Poate federaţia să stea pasivă în astfel de împrejurări ? Răspundem negativ aces­tei întrebări. Şi totuşi... nimic nu se produce spre a stopa această modă E adevărat că relaţia club-antrenor stă sub autoritatea de drept a con­tractului (cel puţin teoretic), dar peste aceasta există şi o altă autoritate, la fel de concretă : aceea a dezvoltării diru­pte a jocului de fotbal, în an­samblul său Dacă F.R.F. activează autonom, în spiritul și cadrul legii privind sportul, aceasta nu înseamnă că forul de conducere a mișcării noas­tre sportive va asista indiferent la un eventual­­proces negativ care s-ar ma­nifesta la u­­ moment dat, fără să intervină. In cadrul social specific ţării noas­tre, fiecare dintre noi este legat de instituţia în care munceşte printr-un contract. Dar oare nu sîntem cu toţii parte a unui alt contract nescris, e foarte adevărat, dar nu mai puţin real, din această cauză, cu societatea socia­listă în ansamblul ei, fiind răspunză­tori şi faţă (sau mai ales faţă) de destinele acesteia, de nevoile ei, în ansamblu ? Fără discuţie că aşa stau lucrurile şi, de aceea, credem că forul tehnic al fotbalului trebuie să-şi exercite autori­tatea, făcînd să se respecte, mai mult decit pînă acum, acest contract nescris pe care toţi cei ce activează în do­meniul respectiv îl au, mai ales, în ceea ce priveşte interesul său general. Practicînd, cu atîta uşurinţă, schim­bări în conducerile tehnice ale echipe­lor noastre se periclitează însăşi cali­­tatea jocului în sine, se traumatizează întregul sector de activitate in fotbal. lată de ce propunem ca F.R.F. să dis­cute, sub toate aspectele, situaţiile ci­tate (dar şi altele care-i sunt, desigur, cunoscute) şi să decidă interzicerea, sub orice motiv, a schimbării antreno­rilor din categoriile A şi B în timpul desfăşurării unui campionat. Aşteptăm să putem face publică o măsură în justeţea căreia credem neclintit. Em. VALERIU P IERI, PE LACUL HERĂSTRĂU 340 DE CONCURENţI LA STARTUL CELOR 23 DE PROBE ALE „CUPEI 2 MAI Ieri dimineaţa, pe apele lacului Herăstrău s-a disputat „Cupa 2 Mai“ la calac-canoe, competiţie care s-a bucurat de o deplină reuşită, inregistrind totodată şi un frumos record de participare: 340 de concurenţi la startul celor 23 de probe (I), întrecerea, excelent organizată de comisia de speciali­tate a municipiului Bucureşti, a fost dominată autoritar de spor­tivii dinamovişti. Iată Învingătorii curselor : K 1 (S): I. Munteanu (Steaua) 2:13; K 2 (S) Petrescu — Sa­­movschi (Dinamo) 1:56; K 4 (S) Pascu, Dumitraşcu, Cîmpeanu, Li­­țoiu (Dinamo) 1:35; C 1 (S) I. Za­­harenco (Dinamo) 2:14; K 1 (F) S. Comişan (Dinamo) 2:20; K 2 (F) Grigore — Ignatenco (Dinamo) 2:08; C 2 (S) Nichiforov — Iacob (Dinamo) 2:07,2; K 1 (J—I) B. Zabet (Sc. Sp. 2) 2:04; K 2 (J—I) Ştefan — Komoves (C.S.S.); K 4 (J—I) Vouciuc, Cosma, Sfandache, Ciobanu (Dinamo) 1:50; C 1 (J—I) I. Vorobiov (Dinamo) 2:26; K 1 (Junioare I) A. Răutu (Dinamo) 2:20; K 2 (Junioare I) Zintz — Ivan (Sc. sp. 2) 2:14; K 4 (Juni­oare II) Gologan, Neagu, Viner­­san, Constantin (Dinamo) 2:11 ; C 2 (J—I) S. Nemeş — E. Nemeş (Dinamo) 2:10; K 1 (J—II) I. Ivan (Dinamo) 2:06; K 2 (J—II) Mihai — Constantin (Dinamo) 2:06; K 1 (J—II) Tănăsescu, Poştaşu, Matei, Mihalcea (Sc. Sp. 2) 1:49; C 1 (J—II) Serghei (Dinamo) 2:31; K 1 (Junioare II) M. Paulina (Dinamo) 2:32; K 2 (Junioare II) Puşcaşu — Petrescu (C.S.S.) 2:24; K 4 (Ju­nioare H) Radu, Poenaru, Con­stantin, Crăciunescu (Dinamo) 2:20; C. 2 (J—N­) Vlad — Popescu (Dinamo) 2:17. Clasamentul pe cluburi : 1. DI­NAMO 280 p; 2. C.S.S. 120; 3. Sc. sp. 2. 102; 4. Olimpia 92; 5. Steaua 55; 6. Voinţa 37; 7. C.N.U. 33; 8. Rapid 15. De notat reapariţia, după o absenţă Îndelungată, a caiaciştilor de la Rapid. Iniţiativa clubului de a reînfiinţa secţia tre­buie apreciată. Curind vor veni şi rezultatele...

Next