Sportul, martie 1972 (Anul 28, nr. 6982-7012)

1972-03-01 / nr. 6982

tucvetâht pim toate.TAnive, rmrrr-VĂ ! Momentul de începere al uneia dintre cele mai de răsunet confruntări din lumea handbalului masculin european se apropie cu paşi repezi ! Intervalele de timp sunt acum de ordinul orelor, mo­tiv pentru care avem convingerea că preparativele în rîndurile celor 6 formaţii, care începînd de azi se vor alinia la startul celei de a XIII-a ediţii a „TROFEULUI CAR­­PAŢI“, sînt încheiate. In acelaşi timp, după cum sîntem informaţi de la Ploieşti, oraşul gazdă al a­­cestei atît de echilibrate dispute PROGRAMUL DE AZI ESTE URMĂTORUL: ora 17 : ROMÂNIA—ROMA­NI,­ tineret, ora 18,15 : R. D. GERMANĂ — SUEDIA. ora 19,30 : IUGOSLAVIA — CEHOSLOVACIA. Clasamentul se va alcătui în felul următor: prin adiţi­une de puncte, iar atunci cînd două formaţii sunt la egalitate de puncte, departajarea se va face după următoarele criterii: a) golaverajul general prin scă­dere, b) numărul de goluri marcate, c) rezultatul direct dintre aceste două echipe şi d) serii de cite 10 aruncări de la 7 m. pregătirile organizatorilor s-au în­cheiat şi ele, toate biletele fiind, spre satisfacţia lor, epuizate pen­tru întreaga durată a competiţiei, adică pînă luni 6 martie, cînd va avea loc ultima etapă. In toate materialele publicate de noi pînă în prezent, am încercat să prezentăm cititorilor cele cinci reprezentative naţionale, ce au toate şanse certe de a cuceri me­daliile de aur la Jocurile Olimpice de la München. Dincolo, însă, de azi Începe c a ploieşti A Xlll-a EDIŢIE A „TROFEULUI CARPAţI“ LA HAM MASCULIN, UNA DINTRE CELE MAI MARI ÎNTRECERI ALE ANULUI ÎN ACEST SPORT Handbaliştii iugoslavi se antrenează la primele ore după sosirea lor la Ploieşti. Sub supravegherea antre­norului Vlado Stentzer­ei exersează depășirea apărărilor mai retrase. Este aceasta o teamă pentru meciul cu echipa noastră ? Foto : S. BAKCSI ZIAR AII.CONSILIULUI NATIONAL PENTRU EDUCATIE FIZICA 51 SPORT ANUL XXVIII — Nr. 6982 4 PAGINI 30 BANI Miercuri 1 martie 1972 valoarea de necontestat a protago­nistelor acestei importante compe­tiţii, ceea ce atrage la această edi­ţie a „Trofeului Carpaţi“ şi ceea ce măreşte în mod sigur interesul pentru ea (un exemplu concludent îl constituie faptul că peste 20 de ziarişti de peste hotare vor urmări în sala „Victoria“ partidele !) este şi faptul că ea programează me­ciuri tradiţionale în lumea hand­balului. Spre exemplu, amatorii de handbal din Ploieşti vor avea marea ocazie de a asista la reeditarea finalei ultimei ediţii a C.M. : Ro­mânia — R. D. Germană. Şi nu numai atît. Aceste două echipe s-au înfruntat în anul 1970, anul în care a avut loc campionatul mondial, de alte două ori, o dată la Cluj unde au cîștigat, surprinzător, handbaliștii din R.D.G. dar peste Calin ANTONESCU (Continuare în pag. a 4-a) BOXERII D. CONDURAT ŞI S. CUŢOV LA SOFIA Aseară au plecat la Sofia boxerii Dinu Condurat şi Simion Cuţov, care au fost invitaţi să participe la un turneu internaţional ce va în­cepe la mijlocul acestei săptămîni. Pugiliştii sunt însoţiţi de antrenorul federal Ion Popa. ATLEŢII, CU OCHII LA GRENOBLE, CU GlNDUL LA MÜNCHEN... Palatul de iarnă din oraşul care a găzduit acum patru ani Olimpi­ada albă îşi va acoperi la mijlocul acestei luni oglinda de gheaţă cu tartanul pistei de atletism. Iarna va fi alungată — la propriu şi la figurat — pentru că „europenele“ de sală de la Grenoble se vor ţine, în acest an olimpic, cu gîndul la fierbintele august al JO, de la München. „Tot ce prevede programul com­­petiţional al sezonului actual şi al celui în aer liber, care urmează, se subordonează obiectivului major al acestui an : participarea cu suc­ces la Olimpiadă“ , ne-a preci­zat din capul locului Victor Firea,­­ secretarul general al federaţiei de resort, răspunzîind întrebării noas­tre privind prezenţa atleţilor ro­mâni la campionatele europene de sală de la Grenoble. Şi din răs­punsurile primite de la ceilalţi in­terlocutori, sportivi şi antrenori, a rezultat că această aserţiune ar putea figura ca motto la prezenta anchetă. Cu alte cuvinte, atleţii noştri fruntaşi sînt acum cu ochii la Grenoble, dar cu gîndul la­.. München. ★ Antrenorul federal Gheorghe Zîmbreşteanu subscrie integral o­­piniei exprimate de secretarul ge­neral al F.R.A., plasînd apropiata ediţie a „europenelor“ de sală în rîndul verificărilor tranzitorii, ne­cesare şi obligatorii. „De cîţiva ani ne zbatem pentru a orienta me­todica antrenamentului pe baze moderne, ceea ce înseamnă, în e­­senţă, ataşarea simultană a tuturor factorilor antrenamentului. în a­­ceastă idee sezonul de sală se în­cadrează perfect etapei actuale din perioada mai amplă a pregătrii Olimpiadei. Iată c­­w nosjiritatea atleţilor noştri din lotul olimpic şi-au prevăzut în planurile lor par­ticiparea la întrecerile de sală, chiar dacă înainte de a intra la „23 August“ (1 februarie), a trebuit să improvizăm. N-am pledat, însă, pentru necesitatea unei temeinice pregătiri fizice generale ? Partici­parea la Grenoble nu constituie un scop în sine şi nici obiectivele de azi ale performanţei nu sunt la nivelul celor urmărite pentru perioada de vîrf, a Olimpiadei- Campionatele europene de sală nu pot fi, însă, tratate ca o bagatelă, ele lasă urme în pregătire. De a­­ceea susţin ideea să concureze a­­colo numai cei cu şanse de afir­mare, care ne pot reprezenta, a­­cum, ca atare. Unor sportivi cu­noscuţi în arena internaţională, cum sunt majoritatea atleţilor noş­tri ce vor participa la Grenoble, nu le este indiferentă cartea de vi­zită. Avînd în vedere că acest sezon de sală a fost mai sărac în con­fruntări cu alte dăţi­­tot grija con­fruntării de la München...) cred Paul SLAVESCU (Continuare în pag. a 3-a) CU BLOC NOTESULPRIN SĂLILE DE SPORT DIN IAŞI La Iaşi, sălile de sport satisfac cu greu cerinţele mereu mai mari ale tineretului. In speranţa că ape­titul tineretului pentru activitatea sportivă nu este pasager, forurile în drept au şi venit în întâmpinarea cerinţelor, construind un adevărat palat al sporturilor, a că­rui inau­gurare va avea loc, poate şi ca un simbol, în luna lui Mărţişor. Noul lăcaş al sportului va prelua, desigur, o bună parte din bogata activitate hibernală a bătrânului şi totuşi mereu tânărului oraş moldo­vean. Sălile vechi, ceva mai descon­gestionate, vor continua, la rîn­­du-le, să pulseze de viaţă, iar pen­tru ca ritmul acestora să se men­ţină alert, ar fi de dorit ca încă de pe acum să se ia unele măsuri or­ganizatorice. Aceasta a reieşit ca o necesitate de strictă urgenţă în ur­ma raidului pe care l-am întreprins la cîteva din sălile de sport ale oraşului O SALĂ DE SPORT... FARMACIE Iată prima impresie pe care am avut-o păşind pragul sălii de sport din Dealul Copoului, aparţinînd In­stitutului agronomic. în fapt, este vorba de două săli, gemene, ampla­sate pe o coastă de deal, într-un decor fermecător. O sală este dedi­cată jocurilor, cealaltă gimnasticii, tenisului de masă, boxului, judo­­ului etc. Vestiarele, grupurile sani­tare, în sfîrşit, toate anexele, ca să nu mai vorbim de sălile pro­­priu-zise, sclipesc de curăţenie. Intrăm în sala de gimnastică. La ora vizitei noastre, afluenţă slabă. Doar două perechi de tineri joacă tenis de masă. Ne adresăm unui băiat zvelt, cu o privire blîndă, de moldovean. Se recomandă : Virgil Ionescu, student anul IV, Faculta­tea de agronomie. — Veniţi des pe aici ? — Am vrea, dar nu totdeauna se şi poate. Acum sîntem în exa­mene şi mai avem ceva spaţiu. In perioada cursurilor, totul este ocu­pat. De dimineaţă, de la ora 7, şi pînă seara către miezul nopţii. Cînd găsim o „fereastră“, fie Şi de 20—30 de minute, nimeni nu se opune — bineînţeles dacă ne pu­nem tenişii — să intrăm în sală pen­tru un volei, un tenis de masă. Dar aceasta se întîmplă la n Noi, cei din anul IV nu mai avem ore de sport şi nici nu este posibil ca absolut toată lumea să fie înca­drată în vreo secţie de performanţă a clubului. Mişcare vrem să facem G. ŞTEFANESCU (Continuare în pag. a 3-a) O nouă construcţie sportivă în Iași. Palatul sporturilor ASEARĂ, LA HOCHEI ROMÂNIA -A­USTRIA 4-2 Aflată în drum spre Miercurea Ciuc, unde va participa de vineri la turneul grupei C a Campiona­tului mondial, reprezentativa Aus­triei a susţinut, aseară, pe patinoa­rul artificial „23 August“ din Ca­pitală, un joc amical cu selecţio­nata României. Testul a fost util pentru ambele formaţii. Echipa noastră s-a dove­dit superioară din toate punctele de vedere (fizic, tehnic, tactic) şi REPREZENTATIVA ITALIEI ÎNVINSA DE AVÎNTUL MIERCUREA CIUC ! Abia sosiţi la Miercurea Ciuc, ho­­cheiştii italieni au şi susţinut un meci de verificare în compania formaţiei locale, Avîntul. Au cîşti­gat gazdele cu 2—0 (1—0, 1—0, 0—0) prin punctele marcate de Vacar şi Jete. Revanşa are loc astă seară, a cîştigat cu scorul de 4—2 (3—1, 0—0, 1—1). Şi dacă rezultatul ne mulţumeş­te, evoluţia în ansamblu a naţio­nalei trebuie să suporte, totuşi, des­tule critici. Cu excepţia primei re­prize, în care hocheiştii români au jucat într-adevăr la adevărata lor valoare, ei s-au comportat contra­dictoriu, combinaţiile şi pasele lor au funcţionat defectuos, iar perioa­de lungi de dominare teritorială au rămas nefructificate. Au marcat : Ioniţă, Ştefanov, G. Szabó, Florescu, respectiv Pusch­­nng şi Mört. Astăzi, de la ora 18:30, are loc partida Austria — I.P.G.G. V. CH. SPORTUL. PE AGENDA UNEI CONSFĂTUIRI DE LUCRU LA COMITETUL JUDEŢEAN DE PARTID CONSTANŢA De curînd, la Constanţa a avut loc, la Comitetul judeţean de partid, o întîlnire de lucru cu cadre de condu­cere din Consiliul judeţean pentru educaţie fizică şi sport, conducători ai organizaţiilor de masă şi obşteşti, ai Inspectoratului şcolar judeţean, di­rectori şi ingineri şefi din Întreprin­deri, secretari ai organizaţiilor de partid,­ preşedinţi ai comitetelor sin­dicatelor, conducători de cluburi şi asociaţii sportive, directori de şcoli şi licee, specialişti în activitatea de educaţie fizică şi sport. A luat parte tovarăşul Vasi­le Vîlcu, prim secretar al Comitetului judeţean Constanţa al P.C.R. In cadrul întîlnirii de lucru au fost dezbătute pe larg măsurile ce se im­pun pentru dezvoltarea în proporţie de masă a rugby-ului în rîndurile tineretului, pe plan local. Cu această ocazie s-a discutat şi despre activita­tea sportivă de pe litoral, calendarul întîlnirilor ce vor avea loc în această vară aci, precum şi dezvoltarea spor­tului şi a bazei sale materiale. Tot­odată, s-au făcut aprecieri asupra ac­tivităţii sportive de masă şi de per­formanţă din municipiul şi judeţul Constanţa, în scopul asigurării creş­terii calitative a acesteia. L. BRUCKNER — coresp. Conferinţa de presă de la F.R. Fotbal In proiect,Intilniri ale naţionalei CU ECHIPELE REPREZENTATIVE ALE U.R.S S., UNGARIEI Şl BULGARIEI Alte meciuri ale formaţiilor de tineret şi olimpică O Numeroase turnee internaţi­onale ale unor echipe de club Adoptarea In formă definitivă a hotărîrii privind îmbunătăţirea activităţii antrenorilor . Alte măsuri legate de reluarea activităţii oficiale Aseară a avut loc la sediul Fede­raţiei Române de Fotbal o impor­tantă conferinţă de presă, condusă de tov. vicepreşedinte ION BALAŞ. Cu acest prilej s-au făcut comuni­cări în legătură cu o serie de întîl­­niri şi turnee internaţionale ale echi­pelor noastre proiectate, pentru acest an şi pentru anii viitori. Astfel, echipa naţională va întîlni în primăvara anului 1974 reprezen­tativa Ungariei, într-un meci amical, la Budapesta, returul acestui meci urmînd să se dispute la Bucureşti în 1975. Tot în legătură cu relaţiile fot­balistice româno-ungare s-a perfectat pentru ziua de 6 mai 1972 un meci la Budapesta între selecţionata olim­pică a Ungariei şi selecţionata uni­versitară a ţării noastre. Se vor intensifica şi legăturile cu fotbalul bulgar. In acest sens a fost perfectat meciul Bulgaria A — Ro­mânia A (12 septembrie 1973, la So­fia), în aceeaşi zi urmînd să se în­­tîlnească la Bucureşti echipele de ti­neret. Pentru acest an s-a prevăzut­­ la Bucureşti (10 mai) meciul dintre selecţionata noastră olimpică şi Bul­garia B ; în luna august, două echi­pe de Divizia A din Bulgaria vor în­treprinde turnee în România ; în ziua de 20 august o echipă românească de Divizia A va întîlni naţionala bulgară la Sofia ; în perioada 1—20 februarie 1973, două echipe de club din ţara noastră vor întreprinde tur­nee de pregătire în Bulgaria. Vor cunoaşte o deosebită am­­­loare şi relaţiile fotbalistice cu .R.S.S. Pentru prima jumătate a lui aprilie 1973 a fost perfectat meciul România — U.R.S.S., la Bucureşti, re­turul acestei partide urmînd să se desfăşoare în aceeaşi perioadă a lui 1974 la Moscova. In aceleaşi zile, pe terenul echipei , care se depla­sează, se vor desfăşura partide ale selecţionatelor naţionale de tineret. Tot în anul viitor echipa de juniori U.E.F.A. a ţării noastre va participa la tradiţionalul turneu de juniori de la Ashabad, într-un viitor foarte apropiat vor avea loc vizite reci­proce ale unor echipe de club. Ast­fel, o formaţie divizionară A bucu­­reşteană va participa între 11 şi 17 iunie a.c. la un turneu în Uniunea Sovietică, cu prilejul jubileului de 75 de ani al federaţiei de specialitate. Iar între 13 august şi 1 septembrie o echipă fruntaşă a fotbalului sovie­tic va întreprinde un turneu în ţara noastră. La cel de-al doilea punct al ordi­­nei de zi, antrenorul Angelo Nicu­­lescu a preze­­tat o informare în le­gătură cu stadiul pregătirilor echi­pei naţionale în vederea apropiatelor întîlniri cu Franţa şi Ungaria. S-a anunţat adoptarea de către Bi­roul federal a hotărîrii privitoare la îmbunătăţirea activităţii antrenorilor echipelor divizionare şi ai centrelor de copii şi juniori, cu o serie de îm­bunătăţiri faţă de textul propus în şedinţa din ianuarie a Comitetului fe­deral. În încheiere, F.R.F. a prezentat în amănunt amplul plan de măsuri în­treprinse, încă din decembrie 1971, pentru pregătirea noului sezon. Vom reveni asupra acestei probleme, de­ocamdată menţionînd doar cîteva acţiuni imediate. Astfel, joi 2 martie se va ţine o şedinţă cu observatorii federali, cu Comisia de competiţii şi disciplină şi Comisia specială pentru Divizia C. Luni 6 martie va avea loc o şedinţă de lucru cu antrenorii di­vizionari A, prilej cu care se va face o analiză a perioadei pregăti­toare şi se vor da indicaţii pentru noul sezon competițional, iar marți 7 martie se va organiza o şedinţă cu Colegiul divizionar A. Valentin Jurcă şi-a susţinut cu brio candidatura pentru cara­­pionatele europene de sală de la Grenoble, şi cu prilejul confruntării internaţionale din „Cupa de cristal“ Foto : N. DRAGOŞ BIATLOIMIŞTI AU ADUS UN SUFLU NOU IN MICA LUME A FONDIŞTILOR SCHIULUI Ştim de mulţi ani că schiul nostru de fond a rămas o disciplină săracă. Din indiferenţă din lipsă de materiale, din slaba râspindire în mase, el a ajuns să fie doar în grija cîtorva cluburi de per­formanţă. Şi aceste cîteva — cînd este vorba de seniori — sînt de fapt numai două : A. S. Armata şi Dinamo, ambele din Braşov. In aceste condiţii, nu-i de mirare că la un campionat naţional se adună la start doar 20—30 de concurenţi şi că valoarea fondului nostru pe plan internaţional se află la un nivel care reduce la minimum calendarul. Nu vom căuta să analizăm, acum, motivele care au dus la această situaţie inadmisibilă pentru o disciplină sportivă cu caracter aplicativ şi cu mare priză la tineret, dar nu putem să nu subliniem că proba de 15 km a adus la start doar 32 de schiori, dintre care 6 juniori. Dacă din numărul seniorilor (26) mai scădem pe biatlonişti (10), avem situaţia exactă a schiului nos­tru de fond : 16 sportivi de performanţă, dintre care 10 aparţin celor două cluburi braşovene amintite, trei Institutului de Educaţie Fizică din Bucureşti şi cite unui Universităţii Cluj, Institutului peda­gogic Oradea şi asociaţiei Energia Pe­troşani. Cu o asemenea bază, nu-i de mirare că, de mulţi ani batem pasul pe loc , că şi puţinele talente ale generaţiei care se apropie de retragere (cum este Dinu Petre care a cucerit mulţi ani titlurile de campion) nu au reuşit să-şi valorifice pe deplin posibilităţile şi să se afirme pe plan internaţional. O buna parte din vină aparţinnt însă şi antreno­rilor (fondiştilor) închistaţi în empirism, râmaşi ani de zile la metode învechite, la volum şi intensitate de muncă departe de cerinţele performanţelor de valoare internaţională de astăzi. Dacă recent încheiatele campionate naţionale de fond ne-au reamintit toate acestea, ele ne-au dat şi prilejul unor constatări îmbucu­rătoare care, adăugate faptului cunoscut că numărul juniorilor a sporit mult in ultimii ani şi că valoarea lor este pro­miţătoare, fac totuşi ca schiul de fond să aibă perspective mai bune. Consta­tările îmbucurătoare privesc în special noua atitudine faţă de pregătire, întro­nată în lotul naţional de biatlon, gama lărgită şi mai bine aleasă a mijloacelor folosite, care au dus la un simţitor pro­gres al tinerilor antrenaţi în acest lot. Fără îndoială, către biatlon s-au îndrep­tat in ultimii ani — cu mici excepţii — cei mai buni fondişti, dar triumful „nou­lui val“, al tinerilor care de-aia au păşit în rîndurile seniorilor nu ar fi fost po­sibil dacă ei ar fi rămas la metodele de pregătire mai comode şi învechite ale fondiştilor clasici. Cine a văzut în cursă pe dublul campion, G Gh. Voicu, pe Gh. Gimiţă (Împiedicat doar de ceruire să lupte direct pentru titluri cu colegul de generaţie şi prietenul său Voicu) şi pe V. Papuc și-au putut da seama de marele salt pe care l-au făcut — ca Ion­ Gh. EPURAN (Continuare în pag. a 3-a, la rubrică) In discuţie — activitatea şcolilor sportive ŞEDINŢA ORGANIZATĂ DE MINISTERUL EDUCAŢIEI Şl ÎNVĂŢĂMÎNTULUi Marţi dimineaţa a avut loc, la Casa Universitarilor din Capitală, şedinţa de lucru cu directorii şco­­lilor sportive şi responsabilii sec­ţiilor sportive şcolare din întreaga ţară. La şedinţă au fost prezenţi tovarăşii Virgil Cazacu, prim ad­junct al ministrului educaţiei şi învăţămîntului, conf. univ. Marin Birje­ga, vicepreşedinte al Consi­liului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, prof. univ. dr. Leon Teodorescu, vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Edu­caţie Fizică şi Sport, rectorul In­stitutului de Educaţie Fizică şi Sport. Au fost, de asemenea, de faţă, reprezentanţi ai C.C. al U.T.C., preşedinţi ai unor consilii judeţe­ne pentru educaţie fizică şi sport, inspectori, metodişti de educaţie fizică in cadrul unor inspectorate şcolare judeţene şi municipale. In cadrul şedinţei, conf. univ. Alexandru Forţu, directorul Di­recţiei de educaţie fizică şi sport din Ministerul Educaţiei şi Invă­­ţămîntului, a prezentat o infor­mare privind activitatea desfăşu­rată de şcolile sportive, realizările obţinute de aceste unităţi şcolare destinate să se ocupe de dezvolta­rea sportului de performanţă în rîndul tineretului studios, neajun­surile care s-au semnalat. Pe marginea informării au fost purtate discuţii în cadrul cărora au luat cuvîntul, printre alţii C. Săvinescu (Piatra Neamţ), Gh. Buiuc (Braşov), M. Pivariu (Cluj), D. Blayer (Timişoara), Tr. Todo­­ran (Sibiu), I. Smîdu (Ploieşti), Eugenia Ticaliuc, C. Popescu­ şi Tudor Vasi 16 din Bucureşti, Ca­melia Ionescu (Buzău). Au luat de asemenea cuvîntul tovarăşii Leon Teodorescu şi Marin Bir­­o­ga, vicepreşedinţi ai C.N.E.F.S. Concluziile şedinţei au fost pre­zentate de tovarăşul Virgil Cazacu. Prii­ adjunct al ministrului edu­caţiei şi învăţămîntului. Un atac al hocheiștilor noștri la poarta reprezentativei austriece.

Next