Steagul Roşu, iunie 1954 (Anul 1, nr. 59-82)

1954-06-03 / nr. 59

Pag 2-a 156 de ani de la naşterea lui Mihail Ivanovici Glinka Mihail Ivanovici Glinka ocupă um loc de frunte în istoria muzicii ruse şi universale. Semnificaţia operei sale capătă im zilele noa­stre o amploare deosebită. Ea­­constituie un exemplu măreţ de luptă pentru valorificarea d­in teau­lui popular in creaţia muzicală sim­fonică şi de operă şi un îndrumar de Preţ pe drumul unei arte înaintate, realiste. Evoluţia personalităţii artistice a compozi­torului Mihail Glinka se leagă de perioada unor puternice frămin­­tări sociale şi este influenţată im mod di­rect de lupta poporului rus împotriva asupririi şi tiraniei regimului ţarist. Această luptă, oglindită şi în energia cu care masele popu­lare au ţinut piept tru­­■ pelor napoleoni­ene in 1812 şi in răscoalele ţărăneşti de după 1830, trezeşte la viaţă con­ştiinţa unei părţi a in­telectualităţii ruse. In frunte cu „decembri­ştii“, oamenii de cultu­ră înaintaţi ai vremii militează pentru afir­marea culturii naţio­nale ruse, combătîmd cu vehemenţă servilis­mul faţă de cultura a­­puseană. Tinăr student la Pe­tersburg, Glinka nu rămine in afara ace­stei lupte. Linia creaţiei sale urmează de la început frămîntările tim­pului şi idealurile sale artistice se contu­rează tot mai dar im strîmsă legătură cu a­­cestea- Compozitorul se ocupă de prelucra­rea cîntecelor populare ruse — cunoscute şi îndrăgite încă din copilărie —• invăţînd în acelaşi timp necontenit din marii clasici: Haydn, Mozart, Beethoven. Curiind, orizontul limitei pe care-l oferea şcoala de la Petersburg nu mai satisfăcea exigenţele creatorului şi Glinka trece la de­săvârşirea cunoştinţelor sale muzicale prin Lungi călătorii de studii în interiorul Rusiei şi peste graniţele ei, în Italia, Franţa şi Germania. In aceste ţări, Glinka întîlneşte pe mulţi creatori vestiţi ai timpului, ca Bellini, Donizetti, Meyerbeer, şi alţii. La Paris il cu­noaşte pe Berlioz­, de care se leagă print­r-o trainică prietenie. ’ Pretutindeni însă, Glinka învaţă şi se simte legat in primul rînd de arta poporului. Folclorului spaniol, de care se ocupă timp de doi ani, ii dedică două din cunoscutele sale piese simfonice: „Hote Aragomeza“ şi „O noapte la Madrid“. Simţindu-se stăpin pe măiestria componis­tică, Glinka porneşte la realizarea marelui său vis: crearea unei opere naţionale ruse cu care să se poată pune capăt dominaţiei italiene şi franceze în muzica de operă. După povarţa poetului Jupovsky, el se îndreaptă către subiectul legendei istorice a lui Ivan Susanin, ţăranul rus care-şi jertfeşte viaţa pentru salvarea patriei sale. Premiera ope­rei „Ivan Susanin“ marchează „existenţa o­­perei ruse, a muzicii ruse“ cum spune cri­ticul Odoewesky, contemporan cu Glinka. Cu „Ivan Susanin“, Glinka pune bazele iprimei drame lirice populare ruse, după cum numai ciţiva ani mai târziu cu „Ruslan și Ludmila" — pe subiectul poemului lud Puș­­kin — tot el face drum operei epice ruse, dezvoltată apoi de Rimsky-Korsakov. Rezolvarea genială a prelucrării cintecului popular rusesc în drama muzicală este trans­pusă apoi de Glinka și în domeniul muzicii simfonice, in uverturile şi părţile orchestrale ale celor două opere, dar mai ales in fan­tezia simfonică „Kamarinskaia“. Construită pe contrastul a două teme ce reprezintă două genuri fundamentale ale cin­tecului popular rus — cel tărăgănat­­şi cel de joc — lucra­rea aduce elemente valoroase pe calea mu­zicii simfonice realiste, folosind intonaţiile populare nu ca un scop in sine, ci reuşind să redea prin ele aspecte concrete ale vieţii-Ceaikovsky ilustrează cu multă plasticitate In cuvintele: „întreaga şcoală simfonică rusă este In „Kamarinskaia" — importanţa mare a simfonismului lui Glinka pentru mu­zica rusă. Glinka excelează şi în formele mici. Ro­manţele sale, create de-a lungul întregii sale cariere de compozitor, aduc o nesfîrşită va­rietate şi bogăţie de idei. Trebuie cu deose­bire menţionată grupa de romanţe pe ver­suri de Puşkin, versuri care capătă in mu­zica lui Glinka aceeaşi tălmăcire perfectă de care se bucură şi lirica lui Goethe în crea­ţia lui Schubert sau cea a lui Heine in creaţia lui Schumann. îmbinarea perfectă dintre text şi muzică rezultată din înrudirea spirituală adîincă a celor doi titani — Puşkin şi Glinka — a deschis un nou drum liricei vocale ruse, drum pe care l-au urmat compozitorii „grupului celor 5“, ma­i ales Borodin, apoi Ceaikovsky şi mai tirziu Rachmaninov. Glinka este primul compozitor clasic rus ,şi întemeietorul şcolii muzicale naţionale ruse. El este acela care, reuşind să sintetizeze ■întreaga experienţă valoroasă a predeceso­rilor săi şi însemnate progrese ale artei muzicale europene, a creat o limbă muzicală nouă, cu rădăcini adinei în­­izvoarele popu­lare, înţelegerea largă a realităţii naţionale ruse, puterea imaginilor şi perfecţiunea for­mei artistice au constituit un model pentru generaţiile următoare de compozitori ruşi. Primul care a continuat şi dezvoltat opera lui Glinka a fost contemporanul său mai­ tînăr A. S. Daligomîrski, în a cării creaţie se simte influenţa directă a marelui maestru.­­Glinka a deschis u­rmaşilor săi c­in Rusia calea unei arte adevărate, legată de tendin­ţele cele mai progresiste ale vremii. Şcoala muzicală rusă,­­fort­ată de el şi dusă la o şi mai­­mare strălucire de compozitorii „gru­pului celor 5“ şi mai ales de Ceaikovsky, a constituit un exemplu­­pentru creatorii înain­taţi din întreaga Europă. Pe modelul ei, in­­cepiind cu a doua jumătate a veacului trecut, au înflorit şcoli naţionale europene, ai că­ror reprezentanţi au adus in patrimoniul mu­zicii universale creaţii valoroase, inspirate din muzica popoarelor lor şi legate de viaţa şi aspiraţiile maselor largi. In ţa­ra noastră, şcoala naţională iniţiată de G. Enescu a urmărit îndeaproape princi­piile estetice şi practice ale lu­i Glinka şi pe cele ale urmaşilor săi. Moştenirea artistică lăsată de Mihail Iva­novici Glinka continuă să însemne un fevor nesecat de învăţăminte pentru creatorii de muzică sovietică şi pentru toţi artiştii legaţi de aspiraţiile maselor din lumea întreagă. Din partea ma­relui public din ţara noastră, creaţia lui Glinka se bucură astăzi de o înal­tă preţuire şi dragoste. Ea are o influenţă binefăcătoare a­sup­ra dezvoltării şi perfecţio­nării şcolii noastre muzicale contemporane, ale cărei eforturi sunt­­îndreptate spre găsi­rea unui stil românesc şi spre făurirea ope­rei naţionale. împlinirea a 150 de ani de la naşterea lui M­ihail Ivanovici Glim­ka trebuie să con­stituie un nou,prilej de difuzare intensă a creaţiei genialului compozitor şi un imbold pentru lărgirea repertoriului orchestrelor simfonice şi teatrelor noastre de operă cu lu­crări incă neprogramate, dar aşteptate cu nerăbdare de publicul nostru. ANA FROST MIHAIL IVANOVICI GLINKA Pictură de REPIN I­ntr-un articol pu­blicat în Nr. 10 (1953) al revis­tei „Viata Romîneas­­că“, in care se ocu­pa de povestirea „Ana Nucului" de Remus Luca, scriitorul Petru,­ Dumitriu spunea — printre altele — referindu-se la autorul acestei povestiri : „Mi se pare că acest scriitor începător a moştenit o tradiţie care se află la mulţi scriitori din ulti­mii zeci de ani, mai ales moldovenii de­ ceea ce Creangă exprima prin vorba „ţără­­nie“, „ţărăniile mele“. Asta cuprinde, după cum socotesc eu, multe: înţelepciune, umor, sensibilitate, ironie cind emoţionantă, cînd batjocoritoare, cînd plină de simpatie, cînd duşmănoasă“... Cine cunoaşte măcar unele din lucrările acestui tînăr scriitor îşi dă seama că în cuvintele de mai sus nu-i vor­ba de o referire convenţională, hazardată, ci de o apreciere pe deplin justificată a calită­ţilor şi artei sale scriitoriceşti. Intr-adevăr, puţini dintre tinerii scriitori care s-au afirmat la noi în ultimul timp şi pe care fenomenul literar din ţara noastră i-a înregistrat ca pe nişte îmbucurătoare succese obţinute pe tărîmul creşterii de noi cadre scriitoriceşti, — se pot mîndri cu un asemenea dar al povestirii cu prozatorul Remus Luca. Aceasta est© o constatare ce s-a impus încă de la apariţia primelor sale lucrări publicate în paginii© revistelor şi pe care cititorii le-au întîmpinat cu o deose­bită simpatie, întrezărind în slova tînăru­­lui scriitor ecourile unui autentic şi viguros talent. Fraza bogată, plină de duh şi sfă­­toşenie, dar limpede şi curată ca şi graiul ţăranului ardelean despre care povesteşte, îţi aminteşte cu stăruinţă pe aceea a lui Slavici, de la care Remus Luca a învăţat foarte mult în ceea ce priveşte arta povesti­rii, dar la care se adaugă o tonalitate nouă, clocotitoare şi tinerească, generată de trăi­rea intensă a realităţilor sociale din epoca avintată a construcţiei socialiste. Despre anumite particularităţi stilistice în creaţia lui Remus Luca s-ar putea spune multe lucruri. Ar fi însă prematură şi ris­cantă o încercare de a determina limitele personalităţii sale scriitoriceşti; deocamdată, el încă se află la început de drum, şi evo­luţia viitoare a scrisului său poate, fi, cel mult, sugerată cu aproximaţie pe baza ele­mentelor ce se vădesc în creaţia lui de a­­cum. Ceea ce este însă evident şi poate fi considerat ca o trăsătură de bază a crea­ţiei sale, este faptul că în­ centrul preocu­părilor sale tematice se situează omul sa­tului, ţăranul. Majoritatea eroilor săi sînt ţărani, oameni ai satului ardelean, pe care el îi cunoaşte atît de bine şi în zugrăvirea cărora pune atîta dragoste, aplecîndu-se cu grijă asupra celor mai mărunte aspecte ale vieţii şi preocupărilor lor. Remus Luca nu s-a orientat însă către viaţa satului:dirntr-o idilică preferinţă a peisajului rustic seu atras de pitorescul exterior al figurii omu­lui de la sat, ci dintr-un sincer ataşament faţă de problemele mari, de viaţă, ale aces­tor oameni. Nu este nevoie de o prea mar© argumen­taţie pentru a demonstra că povestirea „Ana Nucului“ a însemnat un real succes în creaţia autorului şi, în general, în literatura noastră nouă cu tematică ţărănească. Po­vestirea are meritul principal de a fi zu­grăvit în chip reuşit — descoperind şi lu­na inînd ca un fascicol de raze pornite din­tr-un reflector, pe minunata scenă a vieţii — un mare adevăr al epocii noastre : ridi­carea şi transformarea femeii de la însă — datorită noilor condiţii de viaţă , într-un om înaintat, cu o conştiinţă nouă. Ana Nucului, eroina principală a poves­tirii, este o femeie simplă, dintr-un cătun pierdut undeva la poalele munţilor, care în alte condiţiuni sociale ar fi rămas o ţărancă obişnuită, ca toate celelalte, despre care nu s-ar fi ştiut decît cel mult că est© nevasta lui Petrea Nucului şi că argăţesc împreună la chiaburul Nădlag Chiorul. Autorul ne-o­­înfăţişează însă în condiţiile de astăzi, cînd regimul democrat-popular a dat posibilitate fiecărui om capabil să se afirme. Fiind nu­mită director al căminului cultural din că­tunul lor, Ana trebuie să dea o luptă crîn­­cenă cu greutăţile pe care le ar© de înfrun­tat, şi povestirea emoţionantă a drumului parcurs de la primii paşi făcuţi cu şovăială şi stîngăcie în noua ei muncă, pînă la iz­­bînda finală, cînd ansamblul artistic orga­nizat de ea cîştigă concursul raional — constitui© de fapt istoria formării unui ca­racter nou, a unui luptător de nădejde pen­tru ridicarea satului. Ana, care la început ni se înfăţişează sub chipul unei femei fi­rave, lipsită de experienţă şi speriată de imensitatea răspunderii ce-i revine odată cu titlul de directoare a­­căminului (de care ea se sperie şi mai mult), ne apare la sfâr­şitul povestirii dîrză şi stăpînă pe sine. Pînă să ajungă aci însă ea a trebuit să lupte din greu cu ignoranţa şi neîncrederea oamenilor, în general cu starea de înapoie­re a satului pe de o parte, iar pe de altă parte, cu neînţelegerea şi rezistenţa încă­păţînată a lui Petrea, soţul său care o iu­beşte foart© mult, însă căruia nu-i vine de­loc la îndemînă ca nevasta lui să fie... di­rector la căminul cultural, funcţie care — după concepţia lui simplistă şi retrogradă — nu se potriveşte decît unui învăţător sau unui domn de la oraş. Dezvolt­îndu-şi­­su­biectul pe aceste două linii ,paralele ce al­cătuiesc baza conflictului, însă care se în­­tîlnesc şi se întrepătrund, constituind un ta­blou de viaţă unitar, Remus Luca dezvăluie cititorului o seamă de aspecte interesante din viaţa actuală a satului nostru. Descrie­rile de natură, alternând cu situaţii pline de acţiune şi dramatism, in care se cioc­nesc caractere şi se reliefează sentimente puternice, te poartă prim viaţa agitată a cătunului Nima Cârpini­­şuiul, p­rilejuindu-ţi într-oi bună măsură cunoaşterea oamenilor şi a relaţiilor dintre ei. Ţăranii comunişti cu o conştiinţă înaintată, ca Macavei Savu, primitori şi largi la inimă ca Paşca Ro­mulus, ori îndărătnici ca Tomuţa Gavrilă, intîlneşti pretutindeni în satele noastre, însă din povestirea lui Remus Luca înveţi să-i cunoşti cu adevărat, să le cunoşti sufletul, gîndurile, preocupările. Tomuţa Gavrilă e un ţăran muncitor, gospodar, aşezat, dar ca şi mijlocaşul Vasilică Sălcudeanu pri­veşte cu rezervă acţiunile culturale pornite în cătun din iniţiativa Anei, împiedicindu-şi copii — care sunt utemişti — să participe la repetiţiile echipei artistice. In schimb, bătrînul Macavei Savu, care este membru de partid, înţelege mai limpede decit ei mersul înainte al vieţii, şi a început să vadă rosturile acestei primeniri a vechilor rînduieli, participă cu o înflăcărare tine­rească la toate acestea, ajutind-o p© Ana şi încurajînd-o în momentele de şovăială şi descurajare. Tot el este acela care obli­gă pe chiaburul Visalon Creţu să-şi a­­chite cotele la colectare, şi face aceasta con­vins că îşi îndeplineşte o datori© patriotică şi că, în felul acesta, apără interesele celor mulţi, deoarece „legea pe care o aducea cu el şi cu care lovea în chiabur era legea ini­mii lui“... De lucrul acesta îşi dă seama şi Visalon Creţu, chiaburul, care vede cum activitatea căminului cultural întemeiat cu atîta străda­nie de Ana Nucului şi de ceilalţi săteni care o sprijină, trezeşte interesul oamenilor pentru cunoştinţe noi, le desmorţeşte mintea şi-i face să priceapă că acum ei sînt aceia care trebuie să-şi spună cuvîntul pretutin­deni, pentru că a lor est© puterea şi nu a celor bogaţi ! De aceea, încercările lui de a zădărnici strădania Anei şi de a împie­dica întemeierea căt­minului cultural, apar pe deplin justificate, ele izvo­rînd firesc din această ură înverşunată faţă de cei pe care nu-i mai poate exploata şi din regretul des­­nădăjduit faţă de poziţiile iremediabil pier­dute. In general, se poate afirma că povestirea lui Remus Luca reuşeşte într-o bună mă­sură să prezint© tabloul realităţilor existente în momentul de faţă la sate şi că face lu­crul acesta în chip reuşit şi convingător, datorită acelei cunoaşteri a vieţii satului şi artei de povestitor, pe care tovarăşul Petru Dumitriu te subînţelegea prin „ţărăniile“ lui Remus Luca... Trebuie spus însă că po­vestirea „Ana Nucului" nu satisface, pe de­plin cerinţa cititorilor datorită inconsecven­ţei de care dă uneori dovadă autorul, bătrînul Macavei Savu, minunat realizate ca personaje literare, dovedesc că el ştie să redea cu mult simţ artistic ca­ractere ţărăneşti şi să le imprime o com­portare conformă cu trăsăturile lor spe­cifice. Există însă cazuri cînd autorul recurge la situaţii create artificial, neve­ridice, care să slujească linia conflictului, căruia el îi imprimă o direcţie nu întotdea­una bine orientată — lucru care duce la stridenţe supărătoare în construcţia lucrării. Astfel pentru a ilustra un aspect al greu­tăţilor pe care ie are de întîmpi­nat Ana in alcătuirea echipei de teatru, autorul ne înfăţişează pe sătenii din Nima Cărpinişului ca pe nişte oameni ex­trem de înapoiaţi care pînă acum (respectiv pînă în 1951 cînd se petrece acţiunea po­vestirii) nu Ştiau ce-i aceea o piesă de tea­tru. Iar cînd au prilejul să vadă aşa ceva, ei manifestă o naivitate copilărească, aproa­pe primitivă . „La 30 decembrie a anului ce trecuse, oamenii din Nima ajunseseră să vadă pentru prima dată o piesă de teatru şi se miraseră că Paşca Romulus îşi schimbă gla­sul şi se uită urît şi pînă la urmă este le­gat pentru nişte blăstămăţii de care n-a auzit nimeni. Se bucuraseră la sfîrşit, cînd au aflat că totul fusese un fel de glumă şi-l văzuseră pe Romulus, nevătămat, între ei...“ Insă greutatea mare o are de întîmpinat Ana mai înainte, atunci cînd trebui© să îm­partă rolurile tinerilor, care sînt tot atît de „neştiutori" ca şi părinţii lor. Asemenea lipsuri serioase scad din forţa de convingere a lucrării, deoarece contrazic în mod categoric realitatea pe care cititorul — mai ales cel din lume satului, căruia îi e adresată povestirea — o cunoaşte. înainte de a încheia trebuie să mai a­­dăugăm că şi condiţiile grafice în care s-a tipărit povestirea „Ana Nucului“ sunt întru­­cîtva necorespunzătoare, deoarece a existat o insuficientă preocupare în această direcţie din PAfa Editurii Tineretului. Pe lingă faptul repovestirea a fost lipsită de o ilus­trare a textului, cel puţin prin câteva dese­ne care ar fi contribuit la înţelegerea mai deplină a scenelor semnificative, coperta a fost lucrată la întîmplare şi ea nu face altceva de­cit să deservească lucrarea. Cele două femei zugrăvite pe copertă — şi care în intenţia pictorului ar înfăţişa pe Ana Nucului şi prietena sa, Mărimea Hurdubeţ — nu au nimic comun cu caracterele celor două personaje ale cărţii. Povestirea „Ana Nucului" rămâne una din realizările valoroase ale prozei noastre noi, cu tematică ţărănească, şi ea ne în­dreptăţeşte să aşteptăm de la Remus Luca alte lucrări şi mai realizate, care să satis­facă pe deplin exigenţa cititorilor. ION MACARIE In legătură cu povestirea „Ana Nucului“ de Remus Luca Nu s-ar putea spu­ne că Remus Luca niu cunoaşte firea ţăranu­lui. Dimpotrivă, figu­rile de ţărani ca Paş­­ca Romulus, Gheorghi­ STEAGUL ROŞU Pe urmele materialelor publicate Preţuri La rubrica „Scrisori către redacţie” din ziarul „Steagul roşu” nr. 36, a apărut scrisoarea tov. Iureş Nicolae, fruntaş in întrecerea socialistă de la uzinele ,,23 August“. In scrisoarea care poartă titlul „Pre­ţuri diferite“, se semnalau unele ne­reguli privitoare la buna deservire a consumatorilor la restaurantul „23 Au­gust”. Secţiunea comercială a Sfatului popu­lar al Capitalei şi Trustul alimentaţiei publice locale din raionul „23 August” ne-au confirmat justeţea celor sezisate şi ne-au comunicat măsurile ce ,s-au luat. Astfel, s-a constatat că ospătară Bucur Ana a încărcat plata consumaţiei tov. Iureş Nicolae şi a prietenului său cu contra­valoarea a 3 porţii de peşte. Cu toate că în realitate au consumat 5 porţii de peşte, ei au plătit pentru 8 porţii. Prin confruntarea bonurilor de marcaj ale ospătarei Ana Bucur, cu nota de diferite plată eliberată, s-a constatat deci o dife­renţă de 3 porţii încasate ilegal. Faţă de abuzul săvîrşit, dosarul ospă­tarei Ana Bucur a fost înaintat procu­raturii raionale cu adresa Nr. 3789 din 17.V.1­954. Pînă la judecarea procesului ea a fost retrogradată în muncă. De asemenea, la redacţie a sosit o a­­dresă din partea Procuraturii oraşului Bucureşti, prin care se arată că în urma sezisării apărute în coloanele ziarului s-au luat măsuri pentru acţionarea în judecată a celor găsiţi vinovaţi. Redacţia ziarului nostru consideră in­complete răspunsurile primite din par­tea Trustului Alimentaţiei Publice al ra­ionului „23 August“, căci nu s-au comu­nicat ce măsuri s-au luat contra atitu­dinii responsabilului de la restaurantul „23 August“ care ascunde condica de sugestii şi care — după cum au obser­vat şi alţi cetăţeni — lipseşte cu regu­laritate în orele de aglomeraţie şi in zilele de sărbătoare. însemnări^ Funcţionari de tip ...îmi­­amintesc perfect ziua. Era du­minică 23­­mai şi faptele relatate mai jos se petreceau cu puţin înainte de amiază. Du­pă ce săptămlni de-a rî­n­dul a plouat aproape fără întrerupere, aceasta era pri­ma zi cînd cerul n­u mai era umbrit de nori şi soarele strălucea vese­l, imbi­imd parcă pe cetăţeni spre parcuri şi gră­dini. Im Parcul Libertăţii, aleile centrale ca şi potecile pitoreşti fremătaiu de un publi­c numeros ce s-a grăbit să se bucure de frumuseţea primăvăratecă a naturii care în acest colţ de oraş abundă în flori multicolore, arbori trufaşi, întinse peluze de verdeaţă proaspătă şi bazine cu vesele jocuri de ape. Uimit din principatele punc­te de atracţie ale­­parcului îl constituie insă lacul. Bărci mari şi mici, proaspăt vopsite, alunecă în toate direcţiile pe o­­glinda lucie a apei, oferind clipe de des­fătare numeroşilor copii, ca şi însoţito­rilor lor. In această duminică am fost şi eu unul dintre acei numeroşi părinţi care, dor­nici să ofere copiilor o dimineaţă plină de surprize plăcute, s-au îndreptat spre debarcaderul lacului. La casa de bilete, un afiş clar dădea posibilitate amato­rilor să se orienteze imediat asupra pre­ţurilor , pentru o jumătate de oră de plim­bare pe lac, lei 2,50 plus o garanţie de 10 lei. Mi-am luat biletul respectiv şi in­­stalîndu-mă împreună cu fetiţa într-o barcă, am făcut de citeva ori imb­omju­­rul lacului, după care am revenit la de­barcader, cu părere de rău că timpul se scursese a­tît de repede. Până aci lucru­rile au decurs normal și nimic nu­ mă putea face să cred că nu voi rămine cu impresia plăcută a celor 30 de minute petrecute pe loc. La casa de bilete am prezentat bo­nul respectiv pentru a mi se restitui su­ma de 10 lei avansată drept garanţie, înaintea mea, un alt cetăţean, cu ace­leaşi intenţii, angajase cu casieriţa o discuţie care mi-a reţinut imediat aten­ţia . — Te rog ai răbdare că nu am... mă­runţiş — spuse casieriţa. — Păi nu este vorba de mărunţiş, că doar bancnote de 5 şi 10 lei simt destule. — N-am mărunţiş şi trebuie să aş­tepţi ! La insistenţele cetăţeanului casieriţa i-a înminat suma de 10 lei. Am putut ve­dea­ cu această ocazie că sertarul mesu­­ţei la care lucra casieriţa era plin cu monedă măruntă. Vemimdu-mi r­indul la casă, am întins bonul, aşteptind să mi se restituie garanţia. Aproape instinctiv ca­sieriţa mi-a răspuns cam in aceiaşi ter­meni: — Mai aşteaptă, că n-am mărunţiş ! După aceleaşi insistenţe ca în cazul precedent, casieriţa a deschis sertarul şi mi-a restituit garanţia. Mi-am dat a­­tuinei seama, cu o justificată revoltă, că acest „n-am mărunţiş“ nu era o inten­­pla­re, ci constituia un sistem izvorît dim spiritul de şicană de care mai dau încă dovadă unii dintre funcţionarii noş­tri. In după amiaza zilei de 26 mai, puţin timp după deschiderea ghişeelor, mă a­­flam la agenţia C.E.C. din Calea Raho­­vei nr. 185. Înaintea mea se afla cetăţea­­mia Savu Maria, din str. Sandu Marin nr. 16. — Tovarăşă, a trecut factorul poştal pe acasă in timp ce eu mă aflam la ser­vici, la fabrica de confecţii „Gh. Gheorghiu-Dej“. Factorul a precizat că trebuie să mă prezint în Cale­a Rahovei nr. 185, să încasez nişte bani din pensia cuvenită copilului meu. — Ce tot vorbești d-ta ? Noi nu plă­tim pensii. Pentru asta trebuie să te duci la ghișeul din Calea Victoriei, apoi la Poştă, la sfaltul popular... — Dar nu se poate, — insistă cetă­­țeana Savu Maria arătând biletul lăsat de factor — doar aici scrie precis: Calea Rahovei nr. 185. Cauta, te rog, că stei sigură că aici trebuie să încasez banii. — Fă ce ţi-am­­spus şi înţelege că n-ai ce căuta aici! Cetăţeana şi-a susţinut însă cu hotă­rî­re punctul său de vedere. Din cele din urmă, funcţionara de la ghişeu a ce­dat şi s-a apucat să caute Intr-un mic teanic de hirtă pe care le avea in faţă , descoperind repede documentul cu pri­cina, s-a adresat Măriei. Savu „revol­tată“ : — Păi vezi că nu ştii să te exprimi ? Aici este vorba de sporul de pensie şi nu de pensie, aşa cum ai pretins dum­neata. Cetăţeanua Savu Maria, mulţumită de „descoperirea" făcută de funcţionara C.E.C.-ului, şi-a recunoscut „vina“, a în­casat banii şi a plecat. Am părăsit îm­preună agenţia C.E.C. din Calea Rahovei nr. 185. Cu vădită satisfacţie Savu Maria mi s-a adresat: „Dacă nu aş fi fost aşa de dîrză, aş mai fi pierdut incă vreo 2—3 zile, bătind in zadar drumurile“. Această ultimă intîmplare mi-a rea­dus in minte cele petrecute cu citeva zile înainte in Parcul Libertăţii, indem­­nindu-mă să scriu rândurile de faţă. Ho­­tărît lucru că spiritul de şicană, speci­fic functioinaruluii de tip vechi, mai poate fi în­că extilioit prim unele din instituţiile noastre. El trebuie insă descoperit şi com­bătut cu toată asprimea deoarece nu mai are ce căuta in climatul sănătos al so­cietăţii noastre de astăzi. I. ab. vechi m/s /a Intre Budapesta şi Berlin... De vorbă cu atleţii români care au concurat la Budapesta Spre amiază avionul a aterizat pe în­tinsul aerodrom al Budapestei. Toţi mai fuseseră în frumosul oraş maghiar, dar de data aceasta emoţiile erau mai puter­nice. La concursul internaţional, care urma să înceapă chiar a doua zi partici­pau cîţiva dintre cei mai buni atleţi din Europa. Şi atît Lia Manoliu şi Iolanda Balaş cît şi Ion Speter, Ilie Savel şi Ion Opriş ştiau că în ţară comportarea lor era aşteptată cu nerăbdare. Imediat au fost cazaţi într-o vilă de lingă Budapesta. Era o vilă construită în stilul naţional dotată cu cele mai mo­derne instalaţii. A doua zi toate forţele s-au în­cordat, începuse concursul. Pe marele Stadion Popular din Budapesta veniseră sîmbătă după amiază 16.000 de specta­tori. Participau la aceste întreceri atleţi şi atlete din R.P. Polonă, R.P. Bulgaria, R. Cehoslovacă, R.D.G., Germania occiden­tală. Una din primele probe care au început sîmbătă după amiază pe Stadionul Popu­lar din Budapesta a fost aruncarea dis­cului (femei). „Ne-am lămurit chiar din prima arun­care — ne-a mărturisit antrenorul Cor­nel Iovănescu , cînd Lia cu 43,84 m a stabilit şi un nou record al ţării. Dealt­fel se lămuriseră şi adversarele sale. Chiar dacă nu ar fi reuşit o aruncare şi mai bună, Lia Manoliu tot cîştiga primul loc !“ Dar maestra sportului Lia Manoliu a reuşit la Budapesta excelenta perfor­manţă de a realiza un foarte bun record al ţării noastre. Cea mai bună aruncare a sa a fost de 44,85 m. „Deosebit de interesantă a fost cursa de 110 m garduri! — ne-a spus Ioan Speter . Eu nu aveam probă sîmbătă şi am urmărit cu mare atenţie pe colegii mei de echipă. Sosirea pe 110 m garduri chiar am fotografiat-o. A fost o sosire cum nu am văzut de mult. Trei atleţi — Ion Opriş, maghiarul Csenger şi repre­zentantul Germaniei occidentale, Steines — au sosit în acelaşi timp. A fost ne­cesară developarea fotografiei şi drept să vă spun am avut mari emoţii!“ „Eu în schimb n-am avut”, interveni cu fermitate în discuţia noastră antre­norul Cornel Iovănescu. „L-am văzut pe Opriş cum cu cinci şase metri înainte de sosire asvîrle primul pieptul şi am fost sigur că el a cîştigat. De altfel fotografia a subliniat, cu claritate, acest lucru“. La proba de înălţime femei nu a fost nici un fel de luptă. Iolanda Balaş a sărit 1,60 m, iar următoarea clasată 1,53 m... A doua zi au intrat în concurs Speter şi Savel. Primul a concurat Savel la 400 m garduri. Principalul adversar era Heinz Ulzheimer (Germania occidentală). Ilie Savel nu şi-a putut­­ stăpîni emoţia şi­­ oarecum a pierdut plecarea. Astfel chiar din primii 5 metri a pierdut un metru. La ultimul gard Ulzheimer mai avea încă avans. Dar dîrzenia cu care ştie Savel să lupte în finiş a ieşit în­vingătoare şi de data aceasta. La proba sa Speter fără a da nimănui emoţii a cîştigat primul loc. Atleţii noştri au sosit de la Budapesta marţi noaptea. Dri dimineaţa ei au făcut un antrenament pe Stadionul Dinamo şi astăzi vor pleca spre Berlin unde vor concura în cadrul unui mare con­curs internaţional. In capitala Republicii Democrate Germane ei vor face tot c® este posibil pentru a duce şi mai de­parte valoarea atletismului românesc. MAX BANUS Nouă goluri spectaculoase ieri la Giuleşti Locomotiva Griviţa Roşie— Ştiinţa Timişoara 5-4 (3-2) Puţin a lipsit ca in jocul de ieri Ştinţa Timişoara să plece acasă cu un nou rezultat de egalitate, deşi­ feroviarii bucureşteni aveau la un moment dat 2 puncte diferenţă. A in­tervenit eliminarea lui Călin in minutul 60, pentru lovirea adversarului ,şi din acest mo­ment bucureştenii am crezut că e mai pru­dent să facă un joc de aipărar© care le-ar menţine avantajul. Greşită orientare tactică, deoarece apărarea Ştiinţei Timişoara, com­par­timentu­l cel mai perfect al echipei, până ieri, s-a dovedit destul de penetrabilă. Abia după ce scorul devenise 4-4, in minutul 72, feroviarii au iniţiat atacuri susţinute la poarta studenţilor, reuşind multe faze de gol, dintre care doa­r urna singură a fost concretizată, in minutul 86 de Andrei Ră­­dulescu. De altfel, feroviarii au Înscris 3 din cele 5 goluri, prin contra-atacuri viguroase, in care Marian, cel mai bun de pe teren, a fost creatorul, fapt ce dovedeşte că linia de atac nu funcţionează încă perfect. De aseme­nea, nici apărarea bucureştenilor nu a cores­puns din­­Întregime, jucînd sub nivelul obiş­nuit. Ştiinţa Timişoara şi-a dezvăluit ieri secre­tul jocurilor egale, înaintarea, care cu aju­torul celor doi halfi de margine, ştie să-şi creeze poziţii de şut, le ratează, datorită ineficacităţii. In jocul de ieri cei cinci ata- PIIMA ZI A CAMPIONATULUI Ieri după amiază s-a desfăşurat pe velo­dromul Dinamo prima zi a întrecerilor din cadrul campionatului regional de ciclism pe pistă. Primele probe care s-au desfăşurat au fost cele de urmărire pe echipe băieţi la care au participat un număr de opt echipe. Desfă­­şurîndu-se pe serii eliminatorii, au ajuns în sferturile de finală echipele : Progresul Casa Scînteii, Dinamo I, Dinamo II, Constructo­rul. In cele două serii ale sferturilor de fi­nală au ieşit învingătoare Dinamo II, cu timpul de 5’23”5/10 şi Dinamo I cu timpul de 5'23'’3/10, care îşi vor disputa întîietatea în cea de a doua zi a campionatelor regio­nale. Cea de a doua probă a concursului a fost urmărirea pe echipe fete, la care au participat numai 3 echipe, Dinamo, Flamura Roşie şi Progresul Casa Scînteii. Aici trebuie să ară­tăm că a existat o parte slabă în organiza­rea concursului fiindcă nu au fost mobilizate mai multe colective sportive să participe la canţi timişoreni au făcut un ci­mp uin joc spectaculos cu treceri de balon din viteză, dar plasamentul greşit al lui Ciosescu şi Dinulescu, la loviturile de poartă, a făcut ca studenţii timişoreni să nu înscrie de­cit din greşelile apărătorilor bucureşteni. Deşi nu s-a ridicat la o valoare tehnică excepţională, meciul de ieri a plăcut prin jocul deschis, practicat în majoritatea timpu­lui de cele două echipe, prin fazele de gol care au abundat şi desigur, prin numărul mare de goluri, acest ultim lucru revenind ambelor apărări mai mult de­cît înaintări­, lor. Cel mai elocvent lucru­­îin această pri­vinţă îl constituie faptul că Ştiinţa Timişoa­ra a primit ieri un gol mai puţin de­cit in toate jocurile disputate şi a înscris mai mult de­cît jumătate din punctele marcate pînă acum in acest campionat. Jocul a fost condus cu scăpări de arbitraji Taşula­★ Iată şi celelalte rezultate din etapa de ieri a campionatului categoriei A la fotbal: Minerul Petroşani—Ştiinţa Cluj 4-0 (2-0), Flamura roşie U.T.A.—Dinamo Bucureşti 1-0 (0-0), Locomotiva Timişoara—Metalul Hunedoara 5-0 (1-0), Progresul Oradea— Locomotiva Tg. Mureş 1-1, Flacăra Ploeşti— Dinamo Oraşul Stalin 1-0, Metalul Cîmpia Turzii—C.C.A. 1-4 (0-1). REGIONAL DE CICLISM PE PISTA această probă. Dovedindu-se mai bine pre­gătită din punct de vedere fizic şi cu o coe­ziune mai perfectă, echipa feminină a Fla­murii Roşii a cîştigat concursul. Ce­a mai aşteptată probă, care a oferit un spectacol frumos a fost proba individuală contra timp, la care au participat un număr de 14 alergători. Printre aceştia se numără Ştefan Lemîndroiu (Dinamo), Oprea V. (C.C.A.), Navrea Gh. (C.C.A.), Reinhardt (Flamura Roşie) şi alţi sportivi consacraţi în această disciplină. Trebuie remarcat fap­tul că proba de viteză pe distanţa de 1000 metri a fost cîştigată de un ciclist, tînăr, care la capătul unior eforturi deosebite a realizat timpul de 1’16”8/10. Acesta este ciclistul Constantin Dumitrescu de la Progresul Casa Scînteii. Proba de viteză la fete a fost cîștigată de alergătoarea Aurelia Drăghici (Dinamo), cu timpul de 1 ’26” 1 /10, urmată de Norma Klein (Fl. Roşie) și V. Vasilescu (Dinamo). Două noi recorduri mondiale stabilite de Zátopek BRUXELLES, 2 (Agerpre­s). — In ca­drul unui concurs de atletism desfăşurat marţi seara pe stadionul din Bruxelles, cunoscutul atlet cehoslovac Emil Zátopek a stabilit două noi recorduri mondiale de mare valoare. El a doborît propriul său record pe distanţa de 10.000 m. plat realizînd timpul de 28’54”2/10. Recordul mondial precedent era de 29’01”6/10 şi fusese stabilit în luna noiembrie a anu­lui trecut. Turneul internaţional PRAGA 2 (Agerpres). — Turneul internaţional de şah din­­cadrul campionatului mondial, care se desfăşoară la Praga, a continuat la 1 iunie, cu dispu­tarea partidelor Întrerupte şi amînate din primele trei runde. Tînărul nostru reprezentant Victor Cio­­cîltea a jucat excelent continuarea partidei cu maestrul cehoslovac Pachmann. Deşi in­­trerupsese de dezavantaj material. Cioclirea s-a apărat cu energie şi precizie în faţa manevrelor de ciştig ale campionului ceho­ Etapele de duminică 6 iu­n­ie şi duminică 13 iunie ale campionatului regional de fotbal au fost suspendate deoarece la aceste date se vor desfăşura jocurile din cadrul etapei regionale a Cupei R.P.R. la fotbal pe anul 1954. Programul jocurilor de duminică 6 iunie es­te următorul: IN BUCUREŞTI; FI. Roşie „Gh. Gheor­ghiu-Dej" — Metalul I.D.EB­ ; FI- Roşie Kirov — Metalul Boleslaw Bierut; Dinamo 18 Buc. — Voinţa I; FI. Roşie F.R.B. — FI. Roşie Quadrat; Progresul C.P.C.S. — Metalul I.P.R.O.M.E.T.; Locomotiva M.C.F. — Electromagnetica. IN REGIUNE: Voinţa Alexandria — FI. Roşie Bere Rahova Buc.; Recolta Nai­nu (Mihăileşti) — Fl. Roşie Abator Buc.; Pro­gresul Slobozia — FI- Roşie Călăraşi; Zori Noi Giurgiu — Fl. Roşie Giurgiu; Recolta Cacaleţi (Giurgiu) — Locomotiva Giurgiu; Suit­eşti (Vidra) — Recolta Al./IS. Buc.; Dinamo 24 Periş (Snagov) — Flac­ila So­­vrompetrol Buc.; Voinţa Olteniţa — Recol­ta Negoeşti; Metalul Olteniţa — Ştiinţa Buc.; G.A.S. Roseţi — Progresul Călăraşi; Recolta C.M. Roşiori — Fl. Roşie Roşiori, Locomotiva Roşiori — Progresul Alexandria, Locomotiva Titu (Răcari) — Metalul Clement Tot în cursul aceleiaşi probe, Zátopek a corectat şi recordul mondial pe distanţa de 6 mile cu timpul de 27’59”2/10. Ve­chiul record mondial era de 28’08”4/10. De remarcat este faptul că în decurs de trei zile Zátopek a stabilit 3 noi recor­duri mondiale la 5000, 10.000 m. şi 6 mile. In prezent atletul cehoslovac este deţi­nătorul a 9 recorduri mondiale­ de şah de la Praga slovac, reuşind să obţină remiza. Celălalt ş­ahist român care participă la a­­cest turneu, Ion Bălanei, a repurtat victoria in faţa şahistului albanez Hoxha. Partidele Olafsson-Uhlmann şi Koskinen-S­oliri s-au terminat cu un rezultat de remiză. Filip a pierdut la Sliva, iar Pachmann a cîştigat partidele cu Pedersen şi respectiv Barcza. Kreger a cedat la Palmasson. Partida întreruptă dintre Ciocu­tea şi Sza­bó s-a am­înat urmînd să se joace în altă zi. Gottwald Buc., Progresul Tr. Măgurele — Dinamo Olteniţa. Pentru a completa numărul de 8 echipe din oraşul Bucureşti care urmează să parti­cipe in etapa regională a Cupei R-P.R. la fotbal, se­ vor desfăşura astăzi 3 iunie in oraşul Bucureşti următoarele intilniri: Metalul 16 — Armata 12, teren Lamino­rul ; Flamura Roşie C. David — Locomo­tiva Filaret, teren C.A.M. II; Munca pentru popor — Progresul C.C.F.S.,­ teren P.T.T.; Fl. Roşie I Mai. — Metalul I C.A.S., teren I.T.B.; Metalul VI. sculărie —­ Progresul I.T-B. Tei, teren N.F.B. ; Fl. Roşie Viscolii — Ştiinţa Politehnica teren Viscofil; Fl. Ro­şie 7 Noiembrie — Fl. Roşie Bekt Brainer, teren Progresul C.C.S.; Fl. Roşie U.C.R. — Voinţa II­, teren Turda. Toate jocurile vor începe la ora 17.­­ Învingătorii din ziua de 3 iunie urmează a se întâlni în ziua de duminică 6 iunie in­ cadrul etapei regionale a Cupei R-P.R­ după următorul program: învingătorul­ de la jocul 1 cu învingătorul de la jocul, 8; învingătorul de la jocul 2 cu învingătorul de la jocul 7; învingătorul de la jocul 3 cu învingătorul de la jocul 6 ; În­vingătorul de la jocul 4 cu învingătorul de la jocul 5. Programul de azi și duminică al etapei regionale a Cupei R. P. R. la fotbal

Next