Steagul Roşu, februarie 1955 (Anul 2, nr. 263-278)

1955-02-02 / nr. 263

Pag. 2-a La clubul Intreprinderii Poligrafice Nr. 1 |DCOOOOOOOOOOOOOOOOOOO(X)OOOOOOOOOI I Cartea a devenit un prieten de nedespărţit al oamenilor muncii. Din paginile ei, I . învaţă să iubească munca, viaţa, pacea, să lucreze mai bine, mai spornic. g I _ Iată în clişeul nostru un aspect de la biblioteca clubului întreprinderii Poligra- 8 fice Nr. 1. Aci, vin zilnic numeroşi muncitori, tehnicieni şi funcţionari, avind posi- 2 blitatea să studieze diferite lucrări tehnice, de specialitate, opere literare, ziare şi­­ reviste. 8 , 8 «frooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooocooooci ooooooocoooooooooooooooooooocoooooöoooooooooooccooooooooaooo? Un colţ roşu fruntaş Pîraă acum cîteva luni, colţul roşu de la G.A.S. Domneşti, raionul Mihăileşti, a avut o activitate cu un caracter mai mult sporadic. El nu a contribuit decit intr-o m­ică măsură la educarea muncitorilor şi teh­nicienilor, pentru a-i înarma cu noi cunoş­tinţe în rezolvarea sarcinilor care le stăteau în faţă. Astfel, mulţi muncitori şi tehnicieni nu cunoşteau noile metode de lucru, prin care se pot obţine cantităţi sporite de pro­­duse agricole, vegetale şi animale. Cu prilejul­ dezbaterii proiectului de Di­rective ale celui de al II-lea Congres al partidului, cu privire­­ la dezvoltarea agri­culturii in următorii 2-3 ani, la G.A.S. Domneşti, participanţii la discuţii au criti­cat modul defectuos în care s-a dus munca de propagandă agrozootehnică şi munca cul­turală în general, în această unitate socia­listă. Pentru a pune capăt acestei atitudini de nepăsare faţă de munca culturală, biroul organizaţiei da bază a luat o serie de mă­suri politico-organizatorice. Astfel, în ca­drul unei adunări deschise a organizaţiei de bază, la care au participat comitetul orga­nizaţiei de bază U.T.M., comitetul de în­treprindere precum şi conducerile­ altor or­ganizaţii de masă, sarcinile din planul de măsuri întocmit au fost temeinic prelucra­te. Ca urmare a îndeplinirii acestor sarcini activitatea culturală de la colţul roşu s-a îmbunătăţit simţitor. Bunăoară, după re­­amenajarea colţului roşu echipa artistică a început să dea numeroase spectacole. Cîn­­tecele, dansurile, poeziile şi scenetele, pe care ea le prezintă acum popularizează rea­lizările regimului nostru democrat-popular şi demască uneltirile duşmanului de clasă împotriva vieţii noastre noi. O intensă activitate se duce la colţul roşu şi în ceea ce priveşte răspîndirea cărţii în rîndul muncitorilor. Bunăoară numai în cursul lunii decembrie au luat cărţi de la biblioteca colţului roşu un număr de 45 de muncitori şi tehnicieni. Mulţi dintre­ aceştia, cum sînt de pildă tractoriştii Babuş Fran­­cisc, Ion T. Stan sau contabilul Petre Gheorghiu, după ce au citit cărţile au cău­tat să le popularizeze şi în rîndul celor­lalţi muncitori. Printre cei care citesc re­gulat cărţi de la bibliotecă sunt şi tovărăşii ing. Andrei Răducanu şi directorul gospo­dăriei de stat, Nica Constantin. Odată cu începerea serilor lungi de iar­nă la colţul roşu agitatorii au organizat şi scurte informări , cu privire la situaţia in­­ternă şi internaţională.D­in cadrul acestor in­formări a fost larg­ popularizată recenta Hotărîre a partidului şi guvernului cu privire la desfiinţarea sistemului de aprovizionare pe bază de cartele şi raţii, documentele Confe­rinţei de la Moscova, cit şi Comunicatul Con­­siliului de Miniştri al U.R.S.S. cu privire la acordarea de­­ajutor tehnico-ştiinţific şi de producţie unor state în legătură cu folosirea energiei atomice în scopuri paşnice. Deasemeni a fost popularizat Apelul de la Viena, care a început să fie semnat de popoarele lumii. În scopul îndeplinirii sarcinilor de plan, începînd cu luna noiembrie la colţul roşu a început să-şi desfăşoare­­activitatea cursul pentru ridicarea nivelului de cu­noştinţe tehnico-profesionale. Aci tehniciană Maria Ciochină, doctorul veterinar Con­stantin Ionescu şi mecanicul şef Ion Lui­­zescu predau în fiecare luni, marţi şi­­miercuri seara diferite lecţii prin însuşirea carora mulgătorii, muncitorii de la gră­dină şi mecanizatorii îşi ridică nivelul pro­fesional. Printre cei care pînă în prezent au reuşit să îşi asimileze noi cunoştinţe în mod satisfăcător sunt tractoriştii Ion Tigler, Stan Constantin precum şi muncitorii de la grădină Ion Ai Călin, Maria Cristea, Nicu­­lina Marin şi alţii, fruntaşi în muncile a­­gricole. De asemenea, la colţul roşu în ultimele trei luni ,au fost organizate şi numeroase consfătuiri de producţie, în care fruntaşii în muncă au vorbit despre metodele lor. Bunăoară nu de mult timp mulgătoarea Maria Axinte a arătat cum a reuşit ca de la 7 noiembrie 1954 să obţină lapte peste plan. Ea a arătat că aplicînd metodele so­vietice de îngrijire şi hrănire a animalelor la vacile care înainte nu dădeau decît 15 litri de lapte a reuşit să dubleze această cantitate. In cadrul acestor consfătuirii de producţie s-a accentuat de fiecare dată şi asupra lipsurilor existente luîndu-se măsuri pentru lichidarea lor. Mai trebuie arătat că în cadrul colţului roşu se desfăşoară şi o intensă activitate pentru lichidarea neştiinţei de carte. De două ori pe săptămînă vine aci învăţătoarea S. Ciobanu­ de la şcoala elementară din­ comuna Domneşti şi predă lecţii ultimilor cinci analfabeţi. Unii dintre ei cum sunt muncitorii Dumitru Tatu şi Nicolae Ciungul au şi început să scrie şi să citească. Ei sunt dornici ca să înveţe cît mai curînd carte. După încetarea lucrului tot la colţul roşu se desfăşoară şi activitatea sportivă de iar­nă. Astfel, jucătorii de şah se antrenează pentru întrecerile Spartachiadei satelor. Colectivul de muncă al colţului roşu tre­buie să reactivizeze cele trei cercuri de citit care au fost organizate pe locul de producţie şi care de un timp încoace şi-au încetat ac­tivitatea. In primul trimestru al acestui an trebuiesc organizate la colţul roşu scri­e“ întrebări şi răspunsuri, care sînt un minunat mijloc pentru răspîndirea cunoştinţelor gene­rale în rîndurile oamenilor muncii de pe p­­goare. Rezultatele obţinute pînă acum la colţul roşu de la G.A.S. Domneşti dovedesc că cei care-l conduc s-au străduit să lupte pentru a-şi îmbunătăţi zi de zi munca. Ei trebuie şi pe viitor să se preocupe de îmbu­nătăţirea muncii cultural-educative care are o contribuţie de seamă în lupta pentru asi­­gurarea unei producţii sporite la hectar. ION SECOŞANU corespondentul ziarului „Steagul roşu" pentru raionul Mihăilești steagul. roşu Printre cîştigătorii tragerilor de obligaţiuni C.E.C. Cea de a doua tragere la sorţi a obliga­ţiunilor C.E.C., atribuind un cîştig de 25.000 lei, 6 de 10.000 lei, 25 de 5.000 lei, 224 de 1.000 lei şi 3.144 de 400 lei, a dat o nouă şi importantă serie de cîştigători. ★ Tovarăşul doctor Paul Stănciulescu de la Spitalul unificat Nr. 2 este autorul cîto­rva valoroase lucrări ce au fost bine apreciate şi chiar premiate. « In ziua cînd i-a fost înmînat ultimul premiu, răsplata străduinţelor sale, primul drum l-a făcut la ghişeul C.E.C. de la spital. Cînd l-a văzut intrînd în birou, mandata­rul C.E.C. l-a întîmpinat rîzînd: — Tov, doctor, parcă ghicesc ce vă aduce la mine. — Da, ai ghicit... prospectul acela de popularizare a obligaţiunilor C.E.C. cu cîş­­tiguri nu mi l-ai dat degeaba. L-am citit, şi azi fiindcă am­ primit premiul vreau să cumpăr 5 obligaţiuni a 100 lei. După ce a primit obligaţiunile doctorul a plecat spre casă... Pe drum se tot socotea... A încasat mai mulţi bani de care acum nu are nevoie... Ar fi trebuit să ia mai multe obligaţiuni, să nu ţină banii acasă sau în buzunar. Tot gîndind astfel a ajuns în dreptul sucursalei C.E.C. Lenin din Calea Victoriei nr. 13 unde un panou mare vorbea despre numeroasele şi importantele cîştiguri pe care C.E.C.-ul le atribuie posesorilor de o­­bligaţiuni. Cum mai erau puţine zile pînă la tragere, doctorul Stănciulescu intră în palatul C.E.C. unde cumpără de la ghişeul special alte obligaţiuni în valoare de 3.000 lei. Au trecut zile... Se afla în laboratorul spitalului unde fă­cea experienţele practice ale ultimei sale lucrări. Cînd experienţa s-a sfîrşit bucuria victo­riei i se citea în ochi. O nouă lucrare a fost terminată şi ea va servi tinerilor stu­denţi dornici să cunoască din ce în ce mai bine tainele ştiinţei medicale. Doctorul Stănciulescu avea motiv să fie mulţumit. Dar ziua nu se sfîrşise şi ea avea să-i aducă şi alte bucurii. Tocmai îşi dezbrăca halatul cînd pe uşa laboratorului intră mandatarul ghişeului C.E.C. — Noroc tov, doctor, ai citit ziaruil dl? astăzi ? — Da. — Şi n-ai citit rezultatele tragerii la sorţi a obligaţiunilor C.E.C.? — Am avut o lucrare de terminat, abia acum vream să citesc numerele ieşite la sorţi-Desfăcînd ziarul mandatarul îl întinse pe birou. Amîndoi au început să cerceteze cu atenţie lista oficială. Şi nu mică le-a fost bucuria cînd consta­tară că 9 din cele 35 de obligaţiuni ieşiseră cîştigătoare. — Vezi, doctore, ce bine ai făcut că m-ai ascultat şi ţi-ai plasat banii în obligaţiuni C.E.C. ? spuse mandatarul. A folosit şi Statul şi acum foloseşti şi dumneata. ★ A doua zi doctorul Paul Stănciulescu s-a prezentat la sucursala C.E.C. Lenin din Ca­lea Victoriei unde stea încasat cîştiigu­l pen­tru cele 9 obligaţiuni ieşite la sorţi. După ce casiera i-a înmînat cîştigul, doctorul spuse cu bucurie: — Mai am 26 de obligaţiuni pe­ care Ie păstrez pentru tragerea viitoare. Ştiu că cu ele pot participa şi la tragerea suplimen­tară din septembrie cînd sînt cele mai multe şi mai mari cîştiguri. Doctorul Paul Stănciulescu de la Spitalul unificat Nr. 2 s-a convins acum personal de foloasele economisirii la C.E.C. De aceea, pe lîngă obligaţiunile cumpărate, el şi-a de­pus o parte din banii cîştiigaţi pe un libret de economii. * Iosif Klein e muncitor decorator şi lu­crează la atelierul Centrului de Librării — Difuzarea Presei, din Calea Moşilor. Chibzuit şi gospodar, el a reuşit să eco­nomisească treptat pe libretul C.E.C. o par­te din salariul său. Era un exemplu pentru tovarăşii săi de muncă. Îşi pusese în gînd să cumpere, pentru soţia sa, o maşină de cusut. Vroia să-i facă o surpriză plăcută. Int­r-o zi citi pe un afiş avantajele ce- ie au cumpărătorii de obligaţiuni C.E.C. cu cîş­tiguri. A văzut că banii şi-i poate scoate oricînd şi a mai văzut că tragerile la sorţi atribuie multe şi importante câştiguri.­­ De aceea, şi-a cumpărat şi el cîteva obliga­ţiuni. Desigur că spera — ca orice cumpă­rător de obligaţiuni — că va cîştiga. A trecut o vreme. A venit tragerea la sorţi care i-a adus vestea că una din obli­gaţiunile sale a ieşit cîştigătoare , cu suma de 5.000 lei. Mult s-a bucurat muncitorul Iosif Klein la auzul acestei veşti. Cu el s-au bucurat şi tovarăşii săi de muncă din ate­lier. Acum tov. Iosif Klein poate cumpăra mai uşor şi mai repede decît îşi propusese ma­şina de cusut. •­ Tovarăşului Stoica Ion, muncitor oteot­i­­d­iam din str. Jack Eliias nr. 4, econo­miile depuse la C.E.C. pe libret şi în obligaţia miile cu cîş­­tig’UTi i-au adus două bucurii tai trei lumi Prima a fost la­ 30 octombrie cîtmdl su­cursala C.E.C. a ra­ionului Tudor Vladi­- Tinirescu l-­a anunţat că libretul său a ieşit cîştigător. Baniii cîştiigiaţi a­­tumnici, o parte i-a pus pe libret iar cu ,altă parte şi-a cum­părat obligaiţiunii. Din ziua aceeia au trecut 3 lunii şi iată că tov. Stoica Ion află cu bucurie că una din obligaţiunile s­ale a ieşit cîştigă­­toa­re cu suma de 5.000 lei. ★ Dr. Paul Stănciulescu, încasează cîştigul medic laborant la Spitalul unificat Nr. 2, îşi ia obligaţiunile C.E.C. ieşite la sorţi. Activitatea caravanelor cinematografice in cadrul Festivalului filmului pentru sate In obţinerea unor cit mai bune rezultate în desfăşurarea Festivalului filmului pentru sate, caravanelor cinematografice le revine un rol hotărâtor. Pînă la 15 i­anuariie, cele 11 caravane cinematografice care participă în cuprinsul regiunii noastre la această ac­ţiune, au­­ pătruns în circa 150 de­­comune şi sate. La vizionările de filme realizate de aceste caravane au asistat între 15 decem­brie 1954 şi 15 ianuarie 1955, un număr de 35.000 ceea ce reprezintă o medie de 230 spectatori de fiecare reprezentaţie. De-a lungul­­acestui bogat itinerar, carava­nele au prezentat următoarele filme artistice: „Mitrea Cocor“, „Nepoţii gornistului“, „Ră­sare soarele“, „Destinul Marinei Vlasenko“, „Acţiunea B“, „Neuitatul an 1919“, „Un pi­chet în munţi“ şi „Magazin de stat“, fieca­re film artistic fiind însoţit de un jurnal agricol sau documentar ca: „Aurul alb“, „Calea belşugului“, „Daruri smulse naturii“, „Bogăţii ascunse“, „Selecţionarea sfeclei de zahăr“, etc. Interesant de arătat că una din aceste ca­ravane a pătruns pentru prima dată latr-un sat, şi anume la Valea Seacă din raionul Lehliu, care numără numaii 60 de familii. 100 de spectatori din această comună au fost prezenţi la vizionarea filmului „Răsare soa­rele“. Cum am conceput monumentul lui Eminescu ■— Convorbire cu sculptorul C. Baraschi, artist al poporului şi laureat al Premiului de Stat — Multă vreme am fost frămtmtat de o în­trebare: de ce oare Bucureştiul nu are un monument al celui mai mare poet al ţării? întrebării puse mereu în trecerea anilor nu i-am aflat răspuns după cum nici dăltui­­torii noştri, în aceiaşi ani de desconside­rare a valorilor artistice, nu găseau spri­jin şi îndemn cînd voiau să sculpteze mă­reaţa figură a poetului. Dar anii aceia au trecut iar astăzi o­­mul de artă îşi găseşte loc de frunte şi adincă preţuire. Şi nimănui nu i-ar fi tre­cut prim gînd să creadă că odată cu avîn­­tul noilor forme de viaţă dregătorii celui mai mare oraş al ţării nu se vor gîndi să înfrumuseţeze Bucureştii cu marea figură a literaturii noastre clasice. Aşa se explică faptul că într-una din zilele toamnei ce a trecut i-am văzut pe sculp­torii noştri aducîndu-şi în sala Dalles pro­iectele înfăţişînd chipul lui Eminescu. Erau rezultatele strădaniilor şi visurilor a peste 40 de meşteri ai daltei care îl întruchipau pe poet. Dintre statuile în miniatură expuse în faţa juriului a fost ales, unul, cel mai bun. Un „Emine­scu“ stînd jos pe un trunchi de copac, îmbrăcat în hainele lui simple sărace. Acest Eminescu poartă semnătura sculptorului Constantin Baraschi,­­artist al poporului şi, laureat al Premiului de Stat. In lucrarea finisată, portretul singur va a­­vea înălţimea de patru metri şi va fi aşe­zat pe un soclu de 1,50 m. înălţime. Totul va fi tăiat în marmoră de Ruschiţa. In acest scop, maestrul Baraschi a ales la Ruschiţa un bloc foarte mare de marmoră, care va fi degrosat acolo pentru a fi apoi transportat şi finisat la Bucureşti. Dar unde se va găsi locul in care va fi aşezat monumentul? La început cînd încă se anunţase concursul, s-a crezut că locul va fi ales în grădina Cişmigiului, acolo unde Eminescu venea deseori şi scria la umbra arborilor. Dar atît maestrul Baraschi cît şi tovarăşii Pompiliu Macovei, arhitectul şef­­al­ Capitalei, Octav Doicescu, Nig­a şi W. Juster, cunoscuţi arhitecţi ai noştri, după o cercetare făcută pe teren, au ajuns la concluzia că grădina Cişmigiului nu este locul cel mai potrivit. Aci măreţul monu­ment nu poate avea perspectiva şi lumino­zitatea necesare. Părerea maestrului Baraschi cît şi a celor patru arhitecţi este că grădina din faţa Ateneului R.F.R. oferă toate con­diţiile, printre care m­uite efecte de lumino­zitate, fiind aşezat la acelaşi timp pe o arteră principală de permanentă circulaţie. Pentru a înfăţişa cititorilor cît mai multe amănunte în legătură cu­ viitoarea realizare sculpturală, am solicitat o convorbire sculp­torului Baraschi, acel căruia i-a revenit greaua, dar frumoasa misiune a executării monumentului. — Cum explicaţi, maestre Baraschi, că Bucureştii nu au pînă acum un monument al lui Eminescu? — Cauza principală, este că în Romînia din trecut, politicul, sau mai bine zis politicianismul a luat-o înaintea culturalu­lui. S-au făcut statui lui Eugen Carada, Vasile Lascăr, lui Barbu Catargiu, cunoscu­tul potrivnic la legea împroprietăririi ţăra­nilor, lui Alexandru Lahovari şi altor nu­meroşi membri ai partidelor­ politice, în timp ce nu au fost socotiţi demni de a se bucura de amintirea posterităţii, prin mijlocirea sculpturii monumentale, fruntaşii culturii şi artei naţionale ca­ Ciprian Porumbescu, M. Eminescu, Al. Odobescu, Nicolae Grigorescu ete. Era, fireşte, o concepţie greşită, dar ea convenea activităţii politice desfăşurate, a­­tunci de partidele antagoniste. Sculptura monumentală servea propagandei politice fo­losite în favoarea partidului respectiv. Nu-i vorbă, propuneri şi proiecte pentru un monument „Emines­cu“ s-au mai făcut. Eu însumi am concurat la un concurs ini­ţiat de fosta primărie a Capita­lei. Se vede treaba însă că fondurile destinate iniţial pen­tru monumentul lui Eminescu au fost irosite sau li s-au dat o întrebuinţare în alte scopuri. — Care sînt motivele de in­spiraţie în realizarea statuii lui Eminescu, pe care o executaţi? Ce vîrstă aţi ales din viaţa poe­tului şi care a fost motivul pen­tru care aţi ales anii respec­tivi ? — Am citit şi recitit opera lui Eminescu. Din studiile asu­pra poetului m-au interesat pentru intenţiile mele artistice amintirile publicate de I. L. Ca­­ragiale, Ion Slavici şi Teodor V. Ştefanelli, privitoare la tine­reţea poetului, la anii lui de studenţie, frămîntat de condi­ţiile atît de vitrege ale vieţii. Adîocind aceste condiţii, l-am înţeles mai bine şi această în­ţelegere avea să-mi inspire e­­senţa compoziţiei­ mele. Şi aşa a rămas: „Eminescu la tinere­ţe“, deşi am realizat şi alte nu­meroase schiţe care reprezen­tau pe Eminescu la diferite vîrste. In general, tinereţea are avantajul frumuseţii fizice, ceea ce în sculptura monumentală contează foarte mult. Dar pen­tru monumentul lui Eminescu sînt şi motive speciale care m-au determinat să aleg vir­sta tinereţii. Un monument, cu Emi­­nescu tînăr, înfăţişează­­ poetul neîn­covoiat de vicisitudinile timpului, în luptă cu contradicţiile societăţii burgheze şi cu lăcomia patronilor lui de la diferite publi­caţii. Eminescu tînăr este un simbol cu va­loare de generalizare tipică, el înseamnă mersul înainte, înseamnă afirmarea unor nă­­zuroţi spre mai bine ce se cer realizate. Un Eminescu tînăr reprezintă poetul însufleţit care s-a inspirat din izvoarele nesecate ale poporului, pe care l-a îndrăgit din tot su­fletul poetul care a ridicat la cea mai înaltă măiestrie artistică graiul poporului româ­nesc. Un Eminescu tînăr satisface nu numai gustul estetic, dar va avea şi o vailoare edu­cativă pentru cei care vor privi monu­mentul. — Ce material documentar aţi cercetat? — Vîrstă tînără odată aleasă ca esenţă a compoziţiei mele de sculptură, rămînea să mă documentez asupra particularităţilor fizice ale lui Eminescu, la această vîrstă în primul rînd şi apoi asupra frământării lui lăuntrice. La aceasta mi-a folosit fotografia lui Eminescu făcută la Iaşi în toamna anu­lui 1872, probabil în preajma plecării lui pentru studiu­ la Universitatea din Berlin. Fotografia originală o am de multă vreme în colecţia mea de fotografii ale clasicilor noştri. Comparate cu iconografia deja cu­noscută a lui Eminescu, seamănă cu foto­grafia neretușată a lui Eminescu student, reprodusă de academicianul Gh. Călinescu (Istoria literaturii romîne , pag. 397). Din biografia lui Eminescu știm că el a fost un copil al naturii. Fixîndu-mă pentru un monument al lui Eminescu stînd jos, l-am aşezat stiind pe un trunchi de copac. O sta­tuie portret trebuie să înfăţişeze un moment tipic ca valoare de generalizare din activita­tea complexă a persoanei pe care o sculptezi. A trebuit să citesc întreaga operă a lui Emi­nescu, precum şi materialul critic scris asu­pra operei lui. Dar în poeziile lui Eminescu am găsit cele mai sugestive surse de inspi­raţie pentru compoziţia mea. Trebuie să mărturisesc că ediţia de poezii sub îngri­jirea criticului Pianaitescu—Parpesaiellus, m-a mulţumit mai mult. In ea am găsit oglin­dită toată frămîntarea poetului pentru a a­­junge la realizarea celei mai desăvîrşite for­me poetice. In variantele tot mai izolate ale poeziilor lui Eminescu am văzut serii de schiţe plastice pe care sculptorul le încear­că sugestiv pînă la fixarea formei celei mai expresive a monumentului. — Ce ne puteţi spune în legătură cu con­cepţia în executare? — Din primii ani ai afirmării aptitudini­lor mele artistice am muncit cu pasiune şi m-am documentat pentru a realiza mai mul­te schiţe şi statui „Eminescu“ spre a ajunge la desăvîrşirea unei opere de sculptură mo­numentală, care să sintetizeze unitar com­plexitatea personalităţii acestui mare poet şi gînditor al poporului român. Am conceput un Eminescu tînăr cu­­figura unui romantic revoluţionar. N-am pus nimic din atributele convenţionale: cartea, condeiul, pelerina etc. care întovărăşesc în mod obişnuit monumen­tele scriitorilor. Trupul lui viguros l-am îm­brăcat în balade simple,­­ sărac?, sin­gurele pe care şi le-a putut procura în toa­tă viaţa lui. Am surprins un gest reţinut al mîinii în mişcare, care exteriorizează par­că un moment de nemulţumire; dar i-am plăsmuit o privire senină, aruncată in de­părtări, hotărîtă, care întrevede o rezolvare a năzuinţelor. Cum aţi înlăturat concepţiile idealiste care au stat la baza realizărilor din trecut ale altor sculptori? — Dezgolirea monumentului de orice ar­tificialitate, apropierea imaginii lui Emines­cu de viaţa lui reală, aceasta a fost călăuza concepţiei mele în cursul executării, in mod fiiresc o astfel de concepţie realistă înlătură — de plano — orice concepţie idealistă. — Ştim, maestre, că realizarea monumen­tului de care ne vorbiţi este o preocupare mai veche a d-voastră.*Cînd v-aţi gîndit pentru prima oară la realizarea ce o veţi în­­cununa acum? — înainte de a vă răspunde ţin să accen­tuez că toată experienţa mea artistică va fi folosită pentru realizarea acestui măreţ monument. Executarea lui în cele mai înalte condiţii de artă va constitui mîndria şi sa­tisfacţia mea. Va fi însă şi realizarea spe­ranţelor mele din tinereţe, încununarea mun­­­­cii mele de documentare începută cu 25 de ani în urmă, cînd am făcut primele schiţe „Eminescu“, dintre care multe stau şi acum în ateliere, mărturie a preocupărilor mele. Monumentul lui Eminescu, împreună cu cel al lui N. Bălcescu, pe care-l am în curs de executare, vor înfrumuseţa capitala pa­triei noastre. Ele sînt mărturie vie a dra­gostei înflăcărate pe care clasa muncitoare o poartă marilor înaintaşi care şi-au închinat viaţa şi strădaniile lor pentru dezvoltarea culturii noastre naţionale. MARIUS LIGI Proiectul monumentului lui Mihail Eminescu --------------------------------­ NUMAI AŞA... CA SĂ FIE! D­acă mi-ar fi spus cineva, vă spun ei drept că nu l-aş fi crezut in ruptul capului. Cum poţi să crezi una ca asta? Auzi d-ta, să se întocmească un plan de muncă de a cărui realizare răspund mai mulţi inşi (in cazul de faţă membrii co­mitetului executiv al sfatului popular din comuna Adunafii-Copăceni, raionil Vi­dra), şi aceştia să nu ia parte la alcătui­rea lui ? Vă veţi întreba: bine, dar ce fel de plan e? Vă spun îndată. E vorba de planul de acţiune că acestui comitet executiv cu privire la măsurile ce trebu­iesc luate în vederea bunei desfăşurări a muncilor agricole de primăvară. Cine l-a întocmit? Tovarăşa Teodora Rădulescu, secretara comitetului. Mai precis, nu din­ sa singură ci în colaborare cu tovarăşul Alexandru Sirbu, tehnicianul agricol al comunei. Tovarăşa secretară a completat numai rubricile: „Cine răspunde" şi „ter­menul de executare". Şi operaţiunea aceasta, la care am fost de faţă, s-a făcut la vreo 10—15 zile — mai precis în ziua de 20 ianuarie a.c. — după ce tehnicianul Alexandru Sirbu a li­niat planul şi a trecut în el obiectivele. Să vedeţi cum s-au petrecut lucrurile. Vă amintiţi poate, deşi asta nu contea­ză prea mult, că în di­mineaţa aceea a fost mai frig ca de obicei. „Friguroşii" nu s-au mai dus la treabă in ziua aceea. Aşa s-a întimplat şi cu tehni­cianul nostru. Deşi în sat nu începuse încă reparatul uneltelor (e şi normal: cum să în­ceapă fără plan !), deşi centrele de ger­minaţie şi cele de selecţionat seminţe nu se organizaseră, tovarăşul Sirbu, după ce a chibzuit o vreme, s-a hotărît să nu mai meargă pe teren ci să stea la sfat şi să-şi mai „pună la punct" scriptele. Mai cu seamă că se anunţase şi o in­specţie de la circumscripţia agricolă, care n-a venit pînă la urmă. Poate tot din cauza frigului! Tovarăşa secretară, probabil din ace­leaşi motive, a procedat la fel. Aşa­dar, aveau toate condiţiile ca în ziua aceea să termine odată şi eu planul de acţiune. Nu de alta, dar cineva de pe la raion întreba de el. — începem, tovarășe Sirbu? — începem. Se așezară amîndoi la un birou pe care se găsea planul, necompletat la rubri­cile „cine răspunde" și „termen de exe­cutare". Apoi tov. Bădulescu începu să dea citire pe rînd obiectivelor. — Transportarea bălegarului la cimp. Cine să răspundă ? — Directorul şcolii e cel mai nimerit. El poate să ne dea zilnic cele mai preci­se situaţii. Şi ştiţi cum? Prin copii, îna­inte de a începe lecţiile, va pune între­barea: „Care din părinţii voştri a dus balegar la cimp?" Copiii vor răspunde pe rînd. Treaba aceasta pot s-o facă şi ceilalţi învăţători. După terminarea lec­ţiilor, directorul va centraliza situaţia şi ne-o va trimite la sfat. — Straşnică idee! Să ştii c-o s-avem nişte situaţii... După aceea scrise nu­mele directorului. — Aşaa... pînă cînd se face lucrarea aceasta de obicei ? — Pînă prin luna mai. — Va să zică la „termen de executa­re”, putem scrie 20 ianuarie—1 mai. Apoi citi mai departe: grăpatul arăturilor şi semănăturilor de toamnă. — Operaţiunea aceasta începe cam pe la 15 februarie şi se termină in aprilie. Grîul se grăpează bine atunci cină s-as­cunde cioara-n el. Şi asta se intimplă cam pe la sfîrşitul lui april. — Bun. Atunci trecem aici 15 februa­rie—30 aprilie. Cine răspunde de execu­tare? — Trece-mă pe mine. — Socot că e mai bine să punem pe cineva din comitet. Pe Ion Dascălu, de pildă. — Bine. Fie şi aşa. Dar treceţi nea­părat şi şefii de tarla. Ştiţi... situaţiile ! — Da, dar şefi de tarla n-avem pînă acum. — Nu-i nimic. Scrieţi acolo, aşa... ca să fie ! După o scurtă pauză: — Am ajuns la stabilirea şi asigurarea necesarului de sămînţâ. O să fie oare cazul la noi să ne ocupăm şi de această problemă ? Din cite am aflat, oamenii au săminţă. — Şi din situaţiile mele reiese la fel. Dar scrieţi acolo şi despre asta, pentru că am şi făcut comanda de arpagic la secţia agricolă raională.­­— Dar pe noi, comitetul executiv, de ce nu ne-ai întrebat ? — Îl dojeni blind tovarăşa secretară. Apoi, ca şi cind n-ar fi auzit, tehnicianul continuă: — De asta răspund eu. — D-ta ai prea multe. — Nu vedeţi că toţi trag de mine ? Puteţi insă să treceţi acolo că mă ajută tov, pre­şedinte. Aşa, ca să fie... După o altă pauză. — Dar asta cum mai vine: schimb de seminţe ? — N-o să fie cazul. E bine totuşi să avem şi chestia asta în plan. — Bine. Atunci de schimbul de semin­țe răspund eu — se grăbi­ să adauge secretara comitetului executiv şi-şi în­scrise numele la rubrica: „cine răs­punde". — Un alt obiectiv din planul nostru mai e şi îngrijirea reproducătorilor. Asta e o sarcină permanentă. Deci la „termen de executare“ trecem: „pînă la 31 de­cembrie 1955".­­Aici deschidem o paranteză: amintim că e vorba de planul de acţiune privi­tor la muncile agricole de primăvară, care în mod normal expiră la începutul lunii martie. El trebuie să cuprindă nu­mai probleme strîns legate de muncile agricole. După cum se vede însă, cei ca­­re-l alcătuiesc, au uitat acest lucru. Aici închidem paranteza­. • In sfirşit, după altă pauză. — Contractări şi achiziţii, se auzi din nou vocea secretarei. Cine să mai răs­pundă şi de asta ? — Cei de la cooperativă. — Da, bine zici. E problema lor. Hei,... şi tot astfel au fost trecute in „plan" şi problema întrecerii patriotice, şi problema gazetei de perete şi insă­­mînţările in răsadniţe, şi toate cite se ţin sau nu de muncile agricole. — Ne-o fi scăpat vreo problemă ? — a întrebat grijulie, la sfirşit, tovarăşa se­cretară. . — Căminul cultural. Pune-l şi pe el, aşa... ca să fie. * — Ăsta nu are nici o legătură cu pre­gătirea pentru muncile agricole de pri­măvară. Lasă-l încolo. Şi aşa nu depune nici un fel de activitate. Ne mai batem capul şi cu el? Şi, iaca, aşa a fost întocmit planul muncilor agricole al comitetului executiv din Adunaţii-Copăceni. Cum printre alte sarcini pe care le are presa este şi aceea de a populariza unele metode de muncă, ne~am gîndit că e­ bine să facem cunos­cută şi „metoda ingenioasă" a comitetului executiv din Adunaţii-Copăceni. Aşa, ca... să nu mai fie!... A. NEDELCU

Next