Steagul Roşu, aprilie 1955 (Anul 2, nr. 313-338)

1955-04-01 / nr. 313

Pag. 2-a Cârti apârute în Editura Tineretului N. Zadornov : SPRE OCEAN Rfin trilogia Amurului) ■ roman distins cu Premiul Stalin — Cu acelaşi talent cu care In primul vo­lum al trilogiei Amurului — „Ţinutul în­depărtat“ — autorul a zugrăvit viaţa triburilor băştinaşe din ţinutul Amurului, in cel de al doilea vo­lum Zadornov înfăţi­şează cititorilor lupta îndîrjită a unui grup de militanţi progre­sişti ruşi din secolul trecut, în frunte cu Ghenadii Ivanovici Ne­­velskoi, pentru a obţi­ne aprobarea foruri­lor superioare de a explora gurile Amuru­­lui. Miniştrii reacţionari ai ţarului Nicolai în frunte cu Nesselrode. Sprijinitori ai intere­selor străinilor in Ocea­nul Pacific, caută să împiedice acţiunile lui Nevelskoi, acest om curajos şi devo­tat intereselor Rusiei, om care întruneşte Cele două povestiri „Călătorie cu bu­cluc" şi „Băiatul cu picioarele uşoare" cuprinse în volumul recent tipărit de Editura Tineretului — colecţia Ogoare Noi — marchează un debut promiţător. „Călătorie cu bucluc" este un portret­­satiră, care zugrăveşte figura lui Ghiţă Hulub, şofer, rămas tributar vechilor nă­ravuri. Cu mult umor autorul scoate în în el perseverenţa savanţilor, cunoştinţele marinarului şi energia militantului. Paralel cu oamenii cinstiţi, devotaţi patriei, apar în carte figurile aventurierilor englezi şi francezi — veniţi aci cu intenţia de a se îmbogăţi — pa care Zadornov a reuşit să-i prezinte în toată nimicnicia lor. După multe peripe­ţii şi greutăţi urmă­rite cu atenţie încor­dată de cititori, stră­daniile lui Nevelskoi sunt încununate de succes. împreună cu echipajul său, explo­ratorul rus reuşeşte să descopere gurile Amurului, asigurând în felul acesta Rusiei o ieşire firească la Oceanul Pacific. Oglindind în chip minunat întimplările prin care a trecut ofiţerul sovietic de in­formaţii Stojarov, care a izbutit să pă­trundă in spatele fron­tului inamic, pe teri­toriul vremelnic ocu­pat de fascişti, Gheor­­ghi Brianţev a dat ci­titorilor un reuşit ro­man cu un bogat con­ţinut de idei prezenta­te sub o formă vie, atractivă. Cu atenţia încordată cititorii vor urmări momentele palpitante ale cărţii. Stojarov pă­trunde în „cuibul de viespi" — un impor­tant centru de spionaj german — spre a ză­­dărnici acţiunile cri­minale ale acestuia. In faţa şefilor „cuibului de viespi", Stojarov nu-şi pierde sîngele rece şi tu­rtnd rolul de trădător de patrie cu multă măiestrie, reuşeşte să le cîştige încrede* Cartea scriitorului sovietic K. Radîghin redă măreaţa epopee a vitejilor marinari de pe vasul spărgător de ghiaţă „Gheor­­ghi Sedov", care întorcindu-se din Vla­divostok la Murmansc a fost prins in toamna anului 1937 de gheţurile Arcticei, unde a petrecut timp de peste doi ani, fiind purtat de o banchiză pe o distanţă de peste 6.000 km. în apropierea polului nord. Povestirea ne introduce în lumea mi­nunată şi plină de peripeţii a gheţurilor polare. Cititorul urmăreşte cu atenţia în­cordată eforturile pe care le fac sedo­­viştii spre a slăbi strînsoarea ca de oţel a gheţarilor, pentru a scoate vasul din relief contrastul izbitor intre aspectul ne­vinovat al lui Ghiţă Hulub şi lipsa lui de simţ de răspundere. Cealaltă povestire „Băiatul cu picioa­rele uşoare" prezintă momentul fericit al întoarcerii unui tinăr colectivist de la Spartachiada satelor, in care a reuşit să iasă învingător­ rea. Plin de dramatism este şi momentul în care bătrînul partizan Foma Filimo­­nici care de asemenea a pătruns in birlo­­gul duşmanului, în­cearcă să-l omoare pe Stojarov, crezîndu-l cu adevărat duşman. Cititorii vor urmări cu viu interes toate acţiunile ofiţerului-erou Stojarov care, ajutat de partizani, va reuşi să răstoarne planurile spionilor germani şi ale trădătorilor de pa­trie, prinzîndu-i şi pre­­dîndu-i autorităţilor sovietice, şi în cele din urmă lichidind complet „cuibul de viespi". Cartea constituie o interesantă şi atră­gătoare lectură pentru tineretul patriei noastre. *­ calea primejdiei. Amănuntele cărţii, felul in care se scurge, ceas de ceas, viaţa echipajului, fac lectura şi mai antrenantă. Figuri de oameni ca Trofimov, organiza­torul de partid, care cu toate că e bolnav de reumatism nu părăseşte vasul, radio­­telegrafiştii care stau tot timpul la da­torie pentru a menţine legătura cu patria, precum şi toţi­ ceilalţi membri ai echipa­jului care muncesc cu abnegaţie pentru reuşita expediţiei, ne fac să îndrăgim şi mai mult acest colectiv. Scrisă intr-un stil viu, avind şi multe ilustraţii sugestive, povestirea aceasta va fi citită cu mult interes de tinerii cititori. Pop Simion: „CĂLĂTORIE CU BUCLUC" G. Brianțev : „SFÎRȘITUL CUIBULUI DE VIESPI" K. Badîghin: „CEI DE PE SEDOV" e­ra prin luna februarie Prin fereastra vagonului se ved­eau ogoarele care începuseră să îmbrace mantia zăpezii. Se părea că insoairea deabia începuse. Tot ce­rul s-a acoperit de un nor negru. — Ii bună și­ acum, dar mai bună era să fi căzut în decembrie și să fi acoperit grî­­■nele, își spuse cu amărăciune agronomul Ion Popescu, depărtîndu-se de pervazul fe­restrei vagonului; dar imediat îşi lipi iar faţa de geam. Priveliştea îi vestea totuşi ceva îmbucurător: neaua care acoperă în­tinderile şi­ ţine în căldură bobul înh­ollţit, e bine venită. Trecuseră cîtev­a zeci «De minute de cînd personalul ieşise din gara Giurgiu şi acum alerga vijelios luptând cu înverşunare îm­potriva viscolului ce fluiera izbindu-se de geamuri, de vagoane. Marginea unui sat. Frăţeşti ! Un sat ca oricare altele din lun­ca Dunării. Agronomul raionului îşi roti privirea peste sătucul ce de-abia se întrezărea prin iureşul , ninsorii. Vedea locuri, cărări aşa de cunoscute! Nu era uliţă neumblată de­ dineul, nu era curte, ogradă nebătătorită de bocancii lui greoi cu ţinte de oţel! Uite sediul colectivei „Viaţă nouă“.­Cîţiva colec­tivişti robotesc ceva la grajdi:«! ! Nu-i poţi ghici că zăpada cade cu nemiluita şi prim pânza ei nu-i chip să-i recunoşti! Oare cum stau cu reparatul uneltelor ? Zilele tre­cute când a fost pe la ei să le vorbească despre reparatul uneltelor la timp şi despre îngrijirea şi pregătirea din vreme a semin­ţelor, spuneau că şi-au pus multe lucruri la punct. Că-s aproape gata să puie bobul ! Hei ! Ce necazuri a mai tras agronomul astă-vară cu oamenii ăştia ! Gospodăria mergea ca pe trei roate. Unul trăgea într-o parte, altul într-a­lta, conducerea la fel! Fiecare cu sfântul lui! Bine că s-­au reorga­nizat. Fostul preşedinte Sima nu ştiia să ţină lucrurile în mină. Destul de î­ ar da prin gos­podărie. Aşa, dimineaţa, pînă se îmiprăştiau oamenii la cîmp. Apoi, ia-l de unde nu-i! Şi oamenii începuseră să primidă pizmă pe el! Ei, da, consiliul de conducere de verile ci­ de colo că vrea mai tatii un priceput gospodar şi un bun organizator. De aceea l-au ales pe Dumitru Militaru. Om cumsecade, la locul lui, ce să spun ! Nu-i vorbă că are şi multă experienţă, dar şi dragoste de muncă, de co­lectiv ! Să vedem cum o să meargă campania asta! — îşi zise intr-un tîrziu agonomul. 0*« cealaltă, a mers destul de anevoios ! Şi gândurile agronomului, cum sta el re­­zem­at cu fruntea de geamul rece, începuseră să-i­ scormonească întreaga viaţă, infierbîn­­tîndu-i tîmplele de-abia încărunţite. Aşa i se tatimplă fiecărui om, cînd por­neşte la drum lung. •k Th­in negura vremii se ţese încet pînza ^ unui trecut îndepărtat. Se vedea mic, un şcolar prizărit, zburdând pe uliţele unui sătuc din împrejurimile Curţii de Argeş. îşi aminteşte de năzbîtiile pe care le făcea gloata de băieţi ai satului Vâlsăneşti, de boacănele din care ieşeau certuri aprinse. Apoi viaţa de licean, viaţă grea, asemenea oricărui elev sărac. încă din anii aceia, din fragedă tinereţe, tînărul Ion Popescu visa să se dăruiască cu totul studierii pămîntu­­luii şi a vieţii lui. — Agronomia ori silvicultura — le măr­turisea el părinţilor. După cinci ani, la ocolul agricol de la Călugăreni, a sosit ca agronom tînărul Ion Popescu, în mintea cămila s­e ţeseau a­­tîtea planuri măreţe. Amară i-a fost deza­măgirea cînd după câţiva ani, a putut să vadă şi să simtă că nu-şi poate practica meseria după bunul său plac. Au urmat apoi transferările de la un ocol agricol la altul, ani de pribegie fără roade. De-abia tîrziu s-a statornicit la Giurgiu. încă ceva, di­n peregrinările făcute, înţelesese agronomul Ion Popescu , o nepăsare criminală a regi­murilor burghezo-moşiereşti rite alunei faţă de dezvoltarea şi aplicarea ştiinţei­­agroteh­nice la folosul fericirii vieţii omului mun­citor. Dorinţa lui fierbinte ce-l însufleţea, de a munci pentru om, de a strudita, de v a smulge pămintului toate bunătăţile sale, îşi găseşte în sfârşit cîmp liber de acţiune în anii pu­terii populare. Ceea ce-i stăruia m­ai puternic în minte din activitatea lui de­­agronom­ial raionului Giurgiu, e campania din vara tre­cută. E oarecum plină de frământări şi ne­cazuri, ca şi de mulţumirea şi bucuria suc­ceselor. I s-a dat ca sarcină să lucreze mai mult cu colectiva din Frăţeşti. — Ai să te duci acolo! Să nu te aştepţi că va merge bine. Oamenii, unii simt îndă­rătnici , nu vor să lucreze după regulile agrotehnice înaintate. In direcţia asta tre­buie să lupţi, să te strădui să-i convingi. Aşa i s-a spus de la raion ! ★ Dintr-o zi cu soare cald, din primăvara a­­nului trecut, sosi la Frăţeşti, sat la de­părtare de şapte-opt kilometri de Giurgiu, un străin nu prea înalt de statură, îmbră­cat orăşeneşte. A străbătut uliţele cu case de paiantă, acoperite cu tablă, pînă a ajuns la sediul gospodăriei agricole colective „Viaţă nouă“. Aici, lume multă. Colectiviştii îşi­ traseră mai tare cuşmele pe ochi, îşi săltară cojoacele pe umeri, că încă nu le b­ipărtasară, şi îl încomijurară din toate părţile. Omul străin, încurcat oare­cum, zise: — Eu stai agronomul raionului! Am ve­nit cu gând bun. Văd că vă pregătiţi să semănaţi bumbacul, porumbul. Am auzit că sînteţi bunii cultivatori de bumbac, dar că nu v-aţi obişnuit încă să lucraţi cu maşinile şi­­după reguli agrotehnice. — Aşa spuneţi voi totdeauna... îi răspunse un colectivist cu părul alb — moş Tudor Slăvun­că, făctnd câţiva paşi spre oaspete. Dar dacă-i vorba aşa, de ce nu staţi intre noi, să ne-arătaţi! — O să stăm ! Nu o zi-două. Toată cam­pania asta o să lucrăm împreună. Toţi au prins a rîde cu bunăvoinţă, ghi­cind îndată despre ce era vorba. La ultima adunare li se adusese la­ cunoştinţă că in campania aceasta, chiar agronomul raionu­lui se va ocupa­ de ei. Colectiva lor era veche şi nu ajunsese să fie cunoscută în regiune. Ce-i drept, era cam de mijloc: n-aveia id­ecît 52 de familii. Ş-apoi erau multe frecuşuri între oamenii. Unora li se dusese vestea că nu prea veneau la lucru. S-a văzut apoi că niște răufăcători îi dezbinaseră intr­aţita pe colectivişti. Aceştia av­ea vânturaţi di­n colectivă». «După ce oamenii îşi mai limpeziseră minţile şi nu mai ,ascultau la vorbele veninoase. Ian pentru cai de ome­nie au pus umărul oameni die ispravă dintre ei, cum era brigadierul Ion Volchiu şi ceilalţi doi brigadieri — Vasile Zlate, zootehnist şi Stam­cu Coseai,,­iegumaiouiltor. „Cîmtec, cîn­­tec, hedină, hedrină, icter cine nu luară, nu mîncă“ au spus laceşta la adunare. Oamenii s-au dat cu timpul pe brazdă. Iar cit despre anume învăţăminte agri­cole, pentru a mări producţia la hectar, co­lectiviştii fură bucuroşi să primească în rîn­­durile lor un om pe măsura agronomului Ion Popescu. Aşa că se bucurau de prezenţa lui în fiecare săptămînă de citeva ori. Agro­nomul sosea dimineaţa cu bicicleta de la Giurgiu. Mai ales în primăvară, şi-a petre­cut vremea mai mult ,aici între colectiviştii din Frăţeşti. Şi oamenilor le plăcea că a­­gronomul primea cu dragă inimă cele mai grele munci. Aşa a fost cu semănatul bum­bacului pe cele 20 de hectare. Sub condu­cerea­ şi îndrumarea lui s-a făcut. — Avem în colectivă două semănători, Ie-a spus el înainte de a porni la lucru. Trebuiesc potrivite pentru sămânța de bum­bac. Apoi să jalonăm terenul și să instalăm marcatorii, ca treaba să meargă bine. Dar înainte, ogorul trebuie să fie cultivat. Să punem la rînd cultivatoarele. — O să semănăm cu vitele, tovarășe a­­groviam ? se interesau unii. — Pentru­­bumbac aducem de la S.M.T.­­Băneasa un tractor. Așa s-au petrecut lucrurile. Bumbacul in acea’ primăvară a fost semănat cum scrie la carte. Iar ie timpul verii, cînd firele de un verde închis tălăzuiau în adierile ușoare ale vântului, agronomul îi aduna pe colec­tivişti seara, cînd aveau cîteva ceasuri de răgaz, la sediul gospodăriei şi le vorbea despre ciupitul şi cîrnitul bumbacului. Aşa s-a făcut că toamna au sărbătorit cea mai mare producţie de bumbac la hectar în co­lectiva lor: 700 kg., pe cînd în sectorul individual de-abia­ s-a ajuns la 400 kg. Şi intr-adevăr, cu aceasta se petrecuseră des­tule schimbări, mai ales în, mintea oame­nilor. Colectiva a primit premiu peste 20.000 lei, numai la bumbac. Niciodată ţăranii din Frăţeşti nu ascultaseră cu atita interes sfa­turile tehnicienilor agricoli, ca în vara a­­ceasta. Şi la­ celelalte culturi sfaturile agronomu­lui au fost de mare ajutor. La grâu, pentru că l-au semănat în rânduri încrucişate, au obţinut 1300 kg. la ha., în timp ce în secto­rul individual s-a ajuns numai la­ 950 kg., ia­r la floarea-soarelui au urcat de la 500-700 kg. la 1800 kg. la ha­­diiotir­ coliată. Li s-a du­s faima. Dintre toţi cultivatorii de floarea­­soarelui, eu sînt primii. Mare zarvă s-a produs cu însămînţatu­l porumbului în cui­buri dispuse în pătrat. Oamenii erau învă­ţaţi să bage plugul tras de vite şi pe braz­dă să pună bobul. — Aveţi dreptate, e ceva mai greu la pătrat! — le-a spus femeilor ,agronomul, că unele din ele se arătau a fi mai îndă­rătnice. Adică nu-i mai greu; cere mai multă migală, mai multă atenţie. Dar noi vrem să producem mai mult. Măcar cu o jumă­tate mai mult, dacă nu chiar şi cu încă­­o dată. Voi nu vreţi asta ? Oamenii s-au privit cu înţeles dînd din cap în semn de aprobare şi a doua zi Tau Întrebat pe agronom cum să facă, să le vorbească amănunţit. Au aflat cum se face mai tatii marcarea­ ogorului şi au început să tragă linii cu cele două marcatoare, transformate din semănători. S-au­ minunat Mergînd pe linia sprij­inului pe care tea­trele din Capitală trebuie să-l acorde în ve­derea ridicării nivelului cultural al ţărănimii noastre muncitoare, conducerea Teatrului Na­ţional „I. L. Carragiaie“ a hotărît trimiterea de instructori culturali, din cadrele actori­ceşti şi regizorale ale teatrului, în­tr-o serie d­e comune din cuprinsul regiunii noastre, nespus de mult cind au văzut că deşi în fiecare loc unde se tăiau liniile, un om tre­buia să facă cuibul cu sapa, iar altul să arunce cele 3—4 boabe, totuşi nu era mai greu de semănat ca înainte. Ba chiar mai uşor. Atunci l-au întrebat pe agronom : de ce te-a s­pus că-i mai greu In pătrat? — E mai greu prăşitul! — şi a rîs mul­ţumit, intr-un fel din care colectiviştii au înţeles unde bate agronomul. Fiecare muncă e la fel de importantă şi mai ales totul tre­buie făcut la timpul potrivit... ★ Te­renul gonea spre miază-zi venind din­spre București spre orașul de pe malul Dunării bătrâne. — Ce-o mai fi pe acasă ? — se-ntrebă cu voce tare agronomul Ion Popescu și, ridi­­cîndu-se de pe bancă, păși de-a lungul cu­loarului îngust al vagonului, îndată ce sosi acasă, Ion Popescu află că e invitat să participe la consfătuirea ce se va ţine la S.M.T.­Topalu cu cele şapte întovărăşiri şi o colectivă — toate unităţi agricole la care lucrează staţiunea. N-au trecut multe minute şi pe o foaie de hirtie îşi notase tot ce avea să le spună colecti­viştilor, întovărăşiţilor, precum şi tractoriştilor de la Toporu. Cunoştea destul de bine a­­ceste unităţi şi ştia unde să pună scânteia. Mai tatii o să le arate cit e de important ca lai fiecare adunare generală din unităţile pe care le deserveşte, sa ia parte un delegat al staţiuniii. Apoi, unităţile au datoria să şi respecte întru totul prevederile contractelor, să dea oameni la timp pentru maşini. După ce luă masa şi se întreţinu o clipă cu „puştiul“ — Virgil, băiatul său, elev intr­i a treia, — fără să zăbovească prea mult, alergă la secţie. Acolo, colegii de birou îl primiră cu râsete şi vorbe binevoitoare. A­­ceştia­ lucrau de zor la nişte planuri şi pro­iecte în vederea valorificării unor pământuri din cuprinsul raionului. Numai la toamna lui 1954 s-­au făcut desţeleniri pe 200 de ha. ■ Problema p­e care o discutau era cea a popularizării recentelor Hotărîri ale partidu­lui şi guvernului. Apoi „padinile“ — acele terenuri joase care string bălţi din ploi şi din topirea zăpezilor, fiind neproductive. — Altă posibilitate de a le valorifica nu avem decit prin construirea de puţuri ab­sorbante care o să colecteze apele — interre­veni la discuţie agronomul Ion Popescu. in Cacaleţi, Putinei, Daia, avem circa o mie de hectare ! Cu­ pămînt! Şi discuţia continuă încă multe ceasuri. A doua zi, munca de teren, reîncepu... Campania agricolă din primăvară trebuie să se desfăşoare la cit mai bune condiţiuni. In lupta pentru 10 milioane tone porumb şi grâu, raionul Giurgiu trebuie să-şi aducă şi el contribuţia. De aceea, agronomul tre­buie să fie mereu la datorie, pe teren... VASILE CABULEA Astfel, in comuna Domneşti, raionul Miihăi­­leşti, vor duce munca de instructori cul­turali pe Ungă căminul cultural din comună actorii Fiii Mihailovici şi Constantin Băr­­bulescu, iar în comuna Ghimpaţi din acelaşi raion, Nina Diaconescu şi Mircea Constan­tinescu. Pentru comuna Băneasa din raio­nul Giurgiu, a fost repartizat actorul Ion A­­n­astasiad, i­ar pentru comuna Daia, tot din raionul Giurgiu, Iulian Necşulescu. Artistul N. Braocomu­r va îndruma munca­ culturală din cadrul căminului cultural de la Băneasa (raiionu­l Stalin) iar Vasile Lăzărescu pe cea a căminului din comuna Otopenii d­e Sus. Aceeaşi muncă vor desfăşura Traien Niţescu la Popeştii­-Leordeni şi Florin Ionescu în comuna Jilava. In calitatea lor de instructori culturalii, cadrele artistice ale Teatrului Naţional „I. L. Caragia­le“, vor îngriji ca activitatea echipe­lor artistice din cadrul căminelor culturale respective să se desfăşoare la un nivel ar­tistic cît mai înalt, dând o diposibilă atenţie întocmirii repertoriuilor, care să aibă un con­ţinut cât mai adecvat specificului rural. In acest scop, resortul cultural al comitetului de instituţie diin cadrul Teatrului Naţional le va pune la dispoziţie materiale, pentru a se putea alcătui repertoriile cele mai potrivite. Instructorii vor pregăti de asemenea şi pre­zentarea d­e piese într-un act de către co­lective artistice mai largi ale prinrii noastre scene. Acestea deplasându-se în spate şi co­mune vor prilejui echipelor artistice ale că­minelor culturale un rodnic schimb de expe­rienţă. Paralel cu preocupările pe plan , artistic, instructorii vor urmări şi alte aspecte ale muncii culturale, ca de pildă, fiuncţion­area bibliotecilor din căminele culturale, care este procentul de cititori, făcând şi diverse re­comandări utile. In afa­ră de instructorii culturali menţio­naţi maii sus, vor mai pleca în aceeaşi muncă şi alte cad­re actoriceşti ale Teatrului Naţio­nal „I. L. Caragiale“. OOO OO oo OO OO OO OO OO OO OO OO OO OOOOOOOOOOCOOOOOOOOOOOOOOO0000 30 O0000000000O0C300000000O00O000CO0O00COCO0O000000000000CC00« Teatrul Național „I. L. Caragiale“ trimite instructori culturali în raioanele sătești STEAGUL­ ROŞU îngrijesc drumurile DRĂGĂNEŞTI OLT (De la corespondentul nostru). In comuna Gostavăţu sub imboldul deputaţilor, ţărani muncitori ca Nicolae P. Gheorghe, Oprea Comăniceanu, Hie I. Patru, Ion Preda au lucrat cu tragere de imtimă în cadrul contribuţiei muncă la construirea unei fundaţii de şosea de pe o întindere de 150 de metri între cătunele Ciorpian şi Trupimoa­­ga. Ajutaţi de cantonierul Alexandru Gh. Mitrache aceşti vrednici ţăranii muncitori antrenând alţi zeci de cetăţeni din comună, au efectuat transportul unei cantităţi de 240 m­.c. piatră. De asemenea tot prin eforturile comune alle ţăranilor muncitori s-au adus 450 m.c. de piatră, am­enajîndu-se şoseaua Cio­­plani—Berendel—Rusca şi s-au reparat, re­­citadu-se spre folosinţă şi satelor învecinate podurile situate între Pestra—Drăgăneşti şi Dăneasa—Berendel Tot prin participarea la efectuarea sarci­nilor ce le revin în cadrul contribuţiei mun­că, numeroşi deputaţi şi ţărani muncitori din comunele Drăgăneşti, Plopii Slăviteşti, Mărunţei, Coimani, Frunzare au trecut la am­antajiarea reţelei de drumuri, reiparitaid poduri, şosele, săpînd șanțuri, asigurind astfel un trafic normal pe întreg raionul. ■g Din scrisorile corespondenţilor şi întovărăşirea agricolă din Brînceni Convingindu-se de avan­tajele ce le au muncindu-şi păm­mnitu­l în colectiv cu trac­toarele şi maşinile statului, numeroşi ţărani muncitori din comuna Brînceni, raionul Alexandria,, au hotărît să formeze o nouă întovărăşire agricolă. Astfel, în ziua de 22 mar­tie a.c., un număr de 14 fa­Văz­ind avantajele ce le re­vin prin valorificarea pro­duselor, tot mai mulţi ţărani muncitori din comuna Radu Negru, raionul Călăraşi, îşi valorifică produsele ce le pri­sosesc prin cooperativă. Aşa La cooperativa din sat m­­­i de ţărani , muncitori avind în frunte pe comu­niştii Ristache Pascu, Niţu Iordan şi alţii şi-au unit de bună voie cele 19 hectare te­ren arabil pe care-l vor munci în comun. Cu prilejul inaugurării în­tovărăşirii agricole s-a ales comitetul de conducere a­ în­tovărăşirii din care fac parte de pildă pina în ziua de 19 martie a. c. au fost va­lorificate­­prin cooperativa lo­cală 15.000 kg. porumb, 153 kg. untură, 553 kg. grîu, 25.000 ouă, peste 700 kg. fasole precum şi o în­f­­oţaşi ai recoltelor bogate,­ ca Vasile Voichin şi alţii. Acum, pe ogoarele întovără­şirii au şi intrat îni acţiune tractoarele de la S.M.T. Brînceni ajutind noilor înto­­vă­răşiri la obţinerea unei producţii sporite la hectar. ION ALEXANDRU semnată cantitate produse. Ritmul valorificării produ­selor prin cooperativă la preţurile de achiziţii, se in­tensifică tot mai mult. AURELIAN POPESCU O nouă maşină pentru vopsirea ciorapilor în trecerea socialistă la fa­brica „Tehnica Tricotajelor'' se desfăşoară cu o intensita­te mereu sporită. In cinstea zilei de 1 Mai, muncitorii, tehnicienii şi inginerii din a­­ceastă unitate luptă cu forţe sporite pentru a obţine noi succese în producţie. Un fapt cu totul deosebit este acţiunea întreprinsă de la întimpinarea zilei de 1 Mai un număr tot mai mare de muncitori, tehni­cieni şi ingineri, din între­prinderea noastră, „Mătasea Populară“, vin la cabinetul tehnic cu preţioase propuneri menite a contribui la spo­rirea producţiei, la îmbună­tăţirea calităţii mărfurilor şi la reducerea­­­preţului de cost. Astfel, tov. Kaliş Iosif a propus să se mărească tu­raţia la un număr de peste 70 de războiaie de ţesut mă­tase. Punindu-se în practică această propunere, producţia Cu citeva săptămâni în ur­mă colectivul de conducere al secţiei artă şi cultura a sfatulul popular raional Vida a ţinut o şedinţă de analiză ,a­rmaniciii cuiltiunaire ce s-a des­făşurat în cuprinsul raionu­lui. Cu prilejul acestei şedinţe numeroşi directori de cămi­ne culturale au venit cu pro­puneri şi angajamente con­crete în vederea îmbunătă­ţirii muncii. Ca urmare a celor hotărîte în cadrul şe­dinţei, la un număf căr de şase cămine culturale, di® comu­nele Crevelnicu, Mereni, Bo­­toroaga şi altele au fost pr­in colectiv de ingineri şi teh­nicieni care şi-au propus să fabrice o nouă maşină ne­cesară industriei textile pen­tru vopsirea ciorapilor în mod mecanic. Prototipul a­­cestei maşini mecanice a fost de curînd executat in unita­tea noastră, iar experienţele ce s-au făcut la fabrica de Iniţiative creatoare acestor războaie a sporit în­tre 5 şi 10 la sută. Colectivul de muncă format din tov. Indrie Gheorghe, fochist, Vaişi Francisc, tehnician şi Gh. Filip, mecanic, a depus la cabinetul tehnic un pro­iect în legătură cu Îmbună­tăţirea randamentului caza­­nelor de album­. Asemenea iniţiative creatoare sporesc de la o zi li­ alta în între­cerea socialistă ce se desfă­şoară în cinstea zilei de 1 Mai. In rîndul inovatorilor se numără acum şi tov. Lă­­zău Ion şi ajutorul de marş- Orchestra raională ganizate formaţiuni artisti­ce de cor, teatru şi dansuri populare. Tot în această pe­rioadă a fost înfiinţată şi orchestra raională compusă dintr-un număr de 40 artişti instrumentişti. In această di­recţie o contribuţie de seamă şi-a dat colectivul de condu­cere al teatrului de estradă al sfatului popular al regiu­nii Bucureşti şi orchestra „Barbu Lăutaru“ care a aju­tat la completarea costumelor şi instrumentelor muzicale­­precum şi la pregătirea şi or­ganizarea acestei orchestre. Printre artiştii instrument­­işti din cadrul orchestrei In­ciorapi „Pavel Teccenco“ cu această maşină au dat rezul­tate bune. In prezent, ingine­rii Domanovschi Stanislai şi Soloianicov Vladimir, laureaţi ai Premiului de Stat, lucrea­ză la perfecţionarea acestei maşini care a început să se fabrice în serie. F. ALEXANDRU tru Vainer Ion şi mulţi alţii. Studiind bogata­ documenta­ţie tehnică sovietică colecti­vul format din inginerii Crăciun Ion, H. Smilovici şi E. Ştefănescu a introdus î­n procesul tehnologic o nouă metodă de emu­lsionare a fi­relor de mătase naturală. Prim aplicarea noii metode, firele de mătase naturală se comportă mult mai bine în procesul de fabricaţie mărin­­d­u-se prin aceasta şi pro­ducţia acestor ţesături ALFRED HELLER tonale se remarcă instrumen­tişti talentaţi ca Radu Stoi­­can, Mihail Staicu şi alţii, iar folosesc cu multă măies­trie folclorul­ local: „Hora Vi­delor“, „Sârba întovărăşiţi­­lor“, „Nunta ţărănească“, şi altele care s-a­u bucurat de o «Deosebită apreciere din partea publicuilui amator. Colectivul de conducere al orchestrei raionale şi-a pro­pus să îmbogăţească reper­toriul cu noi cântece popu­lare care vor contribui intr-o largă măsură la valorifica­rea folclorului local. MIMI NEAGOE ! A­şa i s-a închis aproape în faţă. Nici­­ n-a avut timp să înceapă a spune cele cu care se pregătise: „Avem o biblio­­tecă volantă... sunt cărţi foarte plăcute...". Ochii femeii care se ivise în prag au pri­vit-o, fără interes: „Nu am timp pentru aşa ceva... şi în afară de asta, uite, mă dor şi dinţii..." A rămas in faţa uşii cu cărţile care le adusese cu dinsa. Ce-i de făcut ? A stat o clipă locului şi apoi a început a urca din nou scările. Nu-i nimic, nu se va lăsa: va mai trece ea pe aici — o convinge pînă la urmă pe vecina îndă­rătnică. La etajul III se opreşte şi cu­rajoasă apasă iar pe buton. Nici o miş­care. Dar deodată, uşa care dă spre bu­­cătărie se deschide şi o femeie subţirică iese pe palier. — Tovarăşa Georgescu ? — Da, eu. Ne cunoaştem din vedere. Dacă nu mă înşel locuiţi la etajul I. Vă rog, poftiţi înăuntru. A intrat şi a început să-i explice : — La mine am o bibliotecă volantă. Sunt cărţi uşoare, potrivite pentru noi. Multe tovarăşe au făcut abonamente şi la revista „Femeia". — La revistă fac şi eu un abonament. Dar cărţi... vedeţi eu sunt ocupată toată ziua — nu prea văd cum aş avea timp să viu să mi le iau, să le aduc înapoi Pentru mine e greu... Maria Hie nu se dădu bătută: — Nu-i nimic. Vin eu și vi le aduc. Peste vreo 10 zile trec din nou să le schimbăm. Bibliotecara a vorbit frumos iar vecina ei a luat o carte: „Prin București . Este o carte pe care noi am pri­mit-o ca premiu, i-a mai spus înainte de plecare bibliotecara. — Ştiaţi că suntem­ un comitet fruntaş? Să-mi spui, tovarăşă, dacă ţi-a plăcut. Şi acum, la revedere. In aceeaşi zi, Natalia Negoiţă din blo­cul de peste drum a înscris pe o fişă nouă numele tovarăşei Georgescu Adriana din B-dul Duca Nr. 13. De atunci s-a întors aci mereu, ducind şi aducînd cărţi vecinei ei, care o aş­teaptă. Uneori cînd o primeşte, o intim­­pînă cu o privire puţin vinovată: — Te rog mai lasă-mi-ol N-am putut s-o termin... Dar zilele trecute, în loc de scuze a primit o sumedenie de mulţumiri. Cuvin­tele ii mergeau la inimă şi a prins a zlmbi fericită. Cititoarea ei spunea: — De mult aşteptam o asemenea carte. Nici nu ştii cită plăcere am avut citin­d-o. Să trăieşti. A plecat finind sub braţ „Mesteacănul alb" de Bubenov pe care cititoarea de la etajul III o terminase. Din iulie pină astăzi, fişele s-au în­mulţit odată cu cititorii. Pină acum au fost 400. Numai în ianuarie şi februarie s-au citit 254 de cărţi... ir Pe masa plină de cărţi îşi face lecţiile o fetiţă. Printre cărţile de şcoală se ză­reşte o coală scrisă cu creionul. — Cititorii din ziua de 1 martie, i-am trecut pe toţi pe-o listă, pină cind le fa­cem fişă. Iţi arunci privirile în jur căutînd ceva. E un interior obişnuit, cu vase de flori pe piedestale, un bufet du­ culori deschise Gospodina te-a ghicit: — Nu, n-avem un dulap special pentru cărţi. Sintem­ o bibliotecă volantă. Căr­ţile noastre se află la cititori. Vedeţi ?... şi degetul începe să urmărească lista. Ionescu Valentina stă la etajul II, aici, deasupra noastră. Vasilescu Ana — a­­ceasta e o fetiţă, l-am dat „Dac, brotac şi mănuşa". Am cititori şi în blocul nr. 1. Nu, acolo nu lucrez singură. Mă ajută şi delegatele. La nr. 17 am un băieţel, mereu ii dau cărţi. Vine şi singur: Li­­veanu se numeşte — Liveanu Lazăr, in clasa II-a. Lista continuă. — Sunt numai casnice ? — Desigur. Eu numai cu casnicele am treabă. Şi mai departe: Dodon — „In numele păcii", Aldea — „Pentru viaţă", Iile Ştefan — „Florile pămintului"... Sunt surprinzător . — Aveţi şi un cititor? — Acesta e bărbatul meu. — I-aţi făcut şi lui fişă ? — Cam de nu. Cind vine seara acasă, să stea degeaba? Nu, tovarăşe. El ci­teşte. I-am făcut şi lui o fişă... BIANCA SASU Tovarăşa Maria Hie recomandă unei loc, ultimile lucrări literare. Prin sate cu caravana cinematografica LEHLIU (De la corespondentul nostru). Nu există comună sau s.­ unde să nu fi pătruns caravana cinematografică nr. 13 a întreprinderii regiona­le cineimiatografice. Numai în lumile februarie și martie, a­­ceastă caravană cinematografică condusă de Ştefan Osvatch s-a deplasat în 18 comune şi sate printre care se află şi comunele Pe­linul, Ştefăneşti, Arţari şi altele, unde a pre­zentat ţăranilor muncitori filmele „Mitrea Cocor“, ,,Un pichet în munţi“ şi alte filme, care au fost vizionate de aproape 8.000 de spectatori. Zilele trecute, caravana cinematografică nr. 13 a prezentat la căminul cultural din co­muna Lehliu, în prezenţa a peste 25!a spec­tatori filmul „Acţiunea B“. Apoi de aici, caravana a mers în comuna Ileana.

Next