Steagul Roşu, septembrie 1955 (Anul 2, nr. 441-466)
1955-09-01 / nr. 441
Pag. Íré STEAGUC ROŞU O sáptámíná din munca unui deputat Ne aflăm In camera deputatului de la raionul ,,N. Bălcescu". Intră un om mărunţel şi agitat, purtind sub braţ un dosar cu multe hirtii. Este muncitorul Ştefan Dimofte, deputat In circumscripţia electorală Nr 211. — Miine avem şedinţa comisiei permanente — spuse el secretarei camerei deputatului. Las dosarul puţin la ,d-ta, că mă reped pinâ la secţia de gospodărie comunală. Dacă mă caută cineva, vin repede. Sunt la tovarăşul inginer şef. Omul pleacă, şi tovarăşa secretară ţine să mă informeze. — Vrednic deputat! Tot timpul se preocupă de problemele gospodăreşti din circumscripţia lui. Cum iese din producţie, vine aci la sfat. E aproape nelipsit, în fiecare zi. Oa ...Dacă-i atit de vrednic, mi-am zis, să-l popularizăm, urmărindu-i munca. Să luăm de pildă, o săptămînă de muncă şi anume: Ce a făcut deputatul Dimofte, in decursul ultimei săptămtni, pentru alegătorii săi? L-am aşteptat să vină şi am început cu întrebările. Programul de astăzi — Uite de pildă, astăzi. Tocmai acum am ridicat hirtia pentru aprobarea de sirmă electrică. In circumscripţia mea se lucrează intens la electrificarea străzilor. Din 15 străzi, 8 sunt electrificate, iar alte 3 sunt un lucru. Cetăţenii de pe Vestei şi Cepreagă, văzind cum s-au electrificat alte străzi din cartier, au venit la mine şi mi-au propus să electrificăm şi străzile lor. Am întrunit comitetul de stradă, am depus cererile la secţia de gospodărie comunală şi şantierul, pe care cetăţenii lucrează prin muncă voluntară, este acum intr-o fază înaintată. Mai este nevoie de sirmă electrică pentru care am obţinut aprobare. Astăzi, împreună cu ciţiva cetăţeni din cartier, merg la depozitul de materiale din str. Soldat Simion ca să ridic sirma. Mult o să se mai bucure cetăţenii cînd ne vor vedea cu sirma. E numai chestiune de zile şi becurile vor lumina şi străzile lor... Ieri am fost pe str. Nana, tot in chestiunea electrificării. Locuitorii acestei străzi au cerut şi ei aprobare pentru electrificarea străzii lor. Ne-am adunat ciţiva seara acasă la Gheorghe Stănescu şi duminică vom ţine din nou adunare cu toţi cetăţenii străzii ca să ne facem planul de lucru. Sfaturi şi critică Tot intrana din zilele săptăminii, trecind prin str. Vestei, deputatul Dimofte a văzut că pe unele loturi individuale cultivate cu zarzavaturi pătrunseseră porcii şi păsările, producind stricăciuni. In seara acelei zile a ţinut o adunare, criticînd pe unii cetăţeni, arătindu-le că buna îngrijire a loturilor individuale este o datorie cetăţenească. Oamenii au primit critica şi n-au mai lăsat să pătrundă păsările şi porcii pe aceste loturi, evitindu-se astfel pagubele. A doua zi după această critică a mai urmat o adunare pe strada Drumul Găzarului, unde deputatul observase că unii cetăţeni aruncaseră gunoaiele in mijlocul străzii. A luat legătura cu delegatul de stradă, tovarăşul Vasile Ungureanu, şi a ţinut o consfătuire la care au participat aproape 40 de cetăţeni. Ştefan Dimofte le-a vorbit cetăţenilor despre curăţenie şi igienă, de pericolul răspindirii bolilor prin gunoaiele aruncate pe străzi de unii cetăţeni neînţelegători. La deputatul Dimofte vin deseori cetăţeni din circumscripţia sa şi cu unele probleme personale. Aşa, de pildă, duminică a fost vizitat de cetăţenii Alexandru Nicolae, Anton Timotică şi Costică Traian, care făcuseră cereri la secţia comercială a raionului pentru aprobare de tablă de acoperiş. Deputatul a urmărit de aproape aceste cereri. Acum cîteva zile cererile au fost soluţionate şi oamenii şi-au putut ridica tabla necesară gospodăriilor lor. Greutăţi Uneori deputatul intimpină şi greutăţi în munca sa. De pildă, — îmi spune el — duminica trecută am avut greutăţi pe şantierele de pe străzile Băicoi şi Cepreagă unde cetăţenii lucrează prin muncă voluntară la pavarea acestor străzi. N-am avut piatră şi nisip. Acum vin chiar de la inginerul şef al secţiei de gospodărie comunală care m-a asigurat că din primele vagoane care vor sosi, ni se va repartiza şi nouă piatră. Dar dacă până duminică nu va sosi piatra... Nu ştiu, zău, cum o să mă descurc cu şantierul ! Problema reparaţiilor imobilelor O muncă deosebită are tovarăşul Dimofte şi în comisia permanentă de deputaţi din sectorul gospodăriei locative, in care are calitatea de vicepreşedinte. In cursul săptăminii el s-a ocupat de definitivarea comitetelor de blocuri din raionul „Al. Bălcescu". Intrucit o serie dintre acestea nu aveau constituite comitete, comisia şi-a propus ca in scurt timp toate blocurile să-şi aibă formate comitete. In urma controlului făcut a constatat că ultimele blocuri şi-au format comitetele cu membrii necesari. Tot cu acest prilej a controlat o parte dintre şantierele de reparaţii de la blocurile din raion in număr de 60, dintre care 12 sunt sub supravegherea sa. Zilele trecute deputatul Dimofte a vizitat șantierele din str. Antim Nr. 56—44, B-dul Coşbuc Nr. 87—89, 43—45 și 60—62, constatind că lucrările — în afară de cele din b-dul Coşbuc Nr. 87—89 — sunt terminate. Multe dintre șantierele din raionul nostru — ne spune deputatul — au lucrări intîrziate din cauza unei slabe organizări a muncii. Se observă in deosebi o repetată fluctuaţie a lucrătorilor manuali care fac ca lucrările să intirzie. Chestiunea reparaţiilor locuinţelor mă frămintă in mod deosebit şi comisia noastră cred că trebuie să muncească mai mult pentru a găsi soluţiile cele mai bune. In controlul pe care l-am făcut pe teren în această săptămină am cules o serie de elemente care ne vor ajuta în luarea unor măsur care să ducă la urgentarea lucrărilor. — Ce program aveţi pentru ziua de miine ? — Miine, cum v-am mai spus, e o zi importantă pentru mine. Ţinem şedinţa comisiei permanente al cărei obiectiv principal este problema reparaţiilor imobilelor din raionul nostru. M. LIGI Deputatul Ştefan Dimofte în mijlocul cetăţenilor Atunci cînd apele Oltului clocoteau mînioase Intr-unui din ceasurile amiezii, cînd gi batozele de pe aria din Comani tăcuseră ' o clipă, iar oamenii se retrăseseră în umbra carelor pentru odihna de prinz, cineva a adus vorba privind către zăvoiul din apropiere: — Tii, ce plăcută trebuie să fie răcoarea din crîng acuma, pe arşiţa asta... — Ba eu. — a dat glas altul, un om voinic cu faţa năpădită de o barbă aspră ca ţepii de arici — aş face mai degrabă o baie în apa Oltului... Ai, ce bună şi rece trebuie să fie acuma apa Oltului... — De — de... vezi să nu păţeşti şi tu ca ai lui Constandin. Apa Oltului e vicleană, odată te trage firul apei şi te bagă intr-un vârtej de te scoate tocmai la Caracal... — Ei, aşii... Cu ăia a fost altă poveste... Atunci era apa venită mare, era după ploile din primăvară... — Dar ce-au păţit ai lui Constandin, nene? — Cum, nu ştii ?... Şi am aflat atunci o întîmplare crîncenă, una din nenumăratele întîmplări pe care Oltul le înscrie în istoria pe care singur şi-o făureşte în drumu-i de veacuri către albia largă a Dunării... In primăvara aceasta, Oltul venise mînios ca niciodată; apele adunate din năvala ploilor s-au năpustit într-un clocot vijelios la vale, fierbînd mînioase, apoi nemaiîncăpînd în matcă au dat buzna pe delături. Ca un telegar sălbatic, scăpat din ocol, s-a repezit Oltul peste maluri înecînd grîne, ogoare și livezi, potopind luncile și satele apropiate... Cînd Oltul s-a mai domolit şi s-a retras în matcă, însă la fel de tulbure şi înfricoşător, oamenii au băgat de seamă că podul de vase ce lega satul cu pămînturile de peste apă, fusese smuls de furia valurilor şî cărat la vale, iar cablul de care erau ancorate vasele, împotmolit la fund în nisip. Ce era de făcut? Mai bine de 400 de hectare de pămînt fuseseră despărţite de sat, chiar în toiul însămînţărilor de primăvară. Oamenii priveau către pămînturile de peste apă; vremea însăimînţărilor trecea şi cele 400 de hectare erau ameninţate să rămînă pîrloagă. — Ce facem, tovarăşi? — a vorbit în prima duminică deputatul Ilie Ciurea oamenilor adunaţi la sfat. Trebuie neapărat să refacem podul... Vremea s-a încălzit şi dacă nu-i dăm bătaie acum, rămînem de căruţă cu Însămînţatul. Nu putem sta cu mîinile în sîn aşteptînd să se retragă apele... — Aşa-i, aşa-i, au răspuns mulţi. Ilie are dreptate, trebuie să facem podul la loc... — Bun, atunci să trecem la treabă. Iaca, azi e duminică. Să ne strîngem zece-douăzeci de oameni şi sa ne apucăm de lucru. Şi, astfel, îndemnul lui Ilie Ciurea şi al celorlalţi deputaţi, membri de partid, a avut un larg răsunet în comună. Nu după multă vreme, la matca Oltului, acolo unde fusese podul plutitor se strînseră peste cincizeci de oameni. Şi lucrul a început... Ciţiva dintre cei mai îndrăzneţi au urcat în bărci şi s-au avîntat pe ape, urmărind firul cablului, trăgînd de el şi descleştîndu-l din nisipul de pe fund, centimetru cu centimetru... Valurile tulburi se rostogoleau la vale mugind sălbatic, purtînd cu ele trunchiuri de sălcii smulse din luncă, iar bărcile prinse în vîrtejul lor săltau ca nişte jucării pe crestele înspumate... Uneori, părea că ameţitorul dans al şuvoaielor le va smulge ca pe nişte coji de nucă şi le va rostogoli la vale, înmormîntîndu-le în adîncul tulbure al apelor, dar braţele oamenilor, încleştate pe vîsle, tăiau cu îndărătnicie valurile, înfruntîndu-le năvala... Sudoarea şiroia fierbinte pe tîmple, braţele încleştate pe vîsle începuseră să obosească, iar Oltul se arunca asupra bărcilor cu şi mai mare furie... Clipele treceau încet, încet... şi cu fiecare clipă, ieşea la iveală centimetru cu centimetru cablul despotmolit de pe fund. In vremea asta, cei aflaţi pe mal îl trăgeau către ei, strîngînd scripetele cu mare atenţie, schimbîndu-se unii pe alţii. Şi cînd soarele coborîse spre seară, împurpurînd oglinda albastră a cerului, ultima bucăţică de cablu fusese scoasă la suprafaţă. De acum podul putea fi refăcut, iar legătura cu celălalt mal, restabilită. Oamenii s-au privit în ochi mulţumiţi şi şi-au şters sudoarea de pe frunte zîmbind: „Am învins“! Apele Oltului bolboroseau mînioase, săltîndu-şi valurile cu crestele înspumate şi izbeau de matcă parcă mai cu furie. Era însă o furie neputincioasă. Oamenii îl învinseseră din nou... Povestitorul tăcuse. Acum, își răsucea gînditor o țigară ascultînd parcă şoapta îndepărtată a amintirilor. Numaidecît însă, s-a auzit uruitul zgomotos al tractorului și batozele au prins a zumzăi din nou, cu hărnicie. Omul și-a luat în grabă furca uitată alăturea şi s-a răsucit în loc dînd glas către unul din carele încărcate cu snopi ce aşteptau în apropiere: — Trage carul la batoză, măăăi !... Iar eu, am mai rămas acolo o vreme, gîndindu-mă la cele auzite şi spunîndu-mi că, totuşi, întîmplările şi faptele cele mai măreţe pe care Oltul le înscrie în istoria sa, aparţin oamenilor... ION MACARIE SPRE CUCERIREA ÎNĂLŢIMILOR Această zi nu se deosebeşte cu nimic de celelalte zile obişnuite de zbor. Dacă pentru majoritatea oamenilor de pe aerodrom această zi nu reprezintă ceva deosebit, apoi pentru tînărul pilot Rain însemna una dintre cele mai importante zile din ultimii ani. In această dimineață călduroasă de vară, pilotul Rain urma să urce singur spre înălțimi, pillotînd un avion de mare viteză. Acesta, de altfel, era cutezătorul vis pe care dorea să-l vadă realizat, cu toată ardoarea, încă de mult timp. Dar pînă la sosirea acestei clipe, a avut de înfruntat multe greutăţi, a trebuit să-şi însuşească cunoştinţe complexe, în ce priveşte tehnica pilotajului. Un avion cu reflexe argintii şi cu aripile însăgetate alunecă pe panta de aterizare. Peste cîteva clipe, roţile au prins pista, aterizînd. După ce avionul trase la start, din cabină coborîră căpitanul Pinter şi tînărul pilot Rain. Faţa acestuia din urmă era aprinsă şi cămaşa putea fi stoarsă de transpiraţie. Pilotul Pinter nu spunea nici un cuvînt şi nici faţa lui nu exterioriza ceva deosebit. Acest lucru îl neliniştea pe Rain. F. era nerăbdător să afle dacă îi va da drumul la simplă sau nu. De aceea, nu se depărtă de pilotul Pinter, crezînd că acesta îi va spune: „Tovarăşe Rain, îţi faci alimentarea şi poţi pleca în simplă“. Dar aceste cuvinte, în care el ar fi găsit toată bucuria, realizarea visului îndrăzneţ, întârziam Cînd pilotul Pinter iscăli în carnetul tehnicianului, pregătindu-se să urce din nou în carlingă, Rain se apropie cu o oarecare strîngere de inimă de el şi raportă: — Tovarăşe căpitan, vă rog scrieţi-mi şi mie calificativul. Şi-i întinse foaia de zbor. — Da, da. Şi căpitanul Pinter, aşezînd-o pe fața planului înfierbîntat, scrise: „satisfăcător“. „Sa-tis-fă că-tor...“ îngînă pilotul Rain și deodată simți că totul se învîrte în jurul lui. El știa că avînd un asemenea calificativ nu poate pleca în simplă. — Asta e. Poftim. Și căpitanul Pinter îi întinse foaia de zbor. , Pe măsură ce Rain privea acest calificativ, gîndurile se învălmășiseră de-a binelea.Iși vedea visul spulberat. In sufletul lui se strecura o durere nespus de mare. Și, cuprins de disperare, dădu frîu liber vorbelor. — Tovarășe căpitan, spuneți-mi, vă rog, oare într-adevăr eu nu sunt bun pentru aviaţia reactivă ? Vreţi cumva să raportaţi tovarăşului comandant să fiu dat la avioane clasice ? Intr-adevăr, nu e pentru mine aviaţia reactivă ! Pilotul Pinter, după ce îşi fixă paraşuta, privi în ochii tînărului pilot şi îi vorbi fără să fi luat în seamă ultimele cuvinte rostite cu atîta convingere. — Rain, nu stăpînești încă suficient avionul pe panta de aterizare, asta e. De aceea încă nu-ți pot da drumul la simplă comandă! Nu spun că nu ai deprinderi și nu vei reuși să-ţi înlături lipsurile pe care le ai, dar mai ai nevoie să mai faci cîteva duble. E clar ? In timp ce pilotul Rain, cuprins de durerea insuccesului, stătea departe de tovarășii lui dragi, pilotul Izbaşa se întorsese din zbor. Prima lui grijă, după ce raportă conducătorului zborului de îndeplinirea misiunii, fu aceea să afle de situația lui Rain. Văzînd că lipseşte de la punctul de staţionare a piloţilor, îi întrebă pe cei de sub umbrar unde poate fi găsit. — A aterizat dar nu a venit pe aici, răspunse Veltan. Făcînd cîţiva paşi spre staţia de conducere a zborului şi crezînd că este undeva prin apropiere, îl strigă : „Rain !... Rain !...“ Chemările lui însă se învălmăşiră cu zgomotul avionului care decola. „Unde să fie?“ se întrebă Izbaşa şi stăpînit de dorinţa de a-1 găsi se îndreptă spre linia de demarcaţie. Ocoli maşina-cisternă şi trecu de la un avion la altul. Ajuns la penultimul avion, se opri surprins. Avea în față pe tînărul pilot Rain. Stătea rezemat de pian, cu obrazul lipit de husa încinsă șî mingia din cînd în cînd cu mîna aripa avionului. — Ei. Aici erai? Ce faci Rain? Cum a mers ? Și Izbașa păși spre el. Rain se ridică dar se feri rușinat să privească în ochii instructorului. — Hai, nu mai fi aşa abătut. Să stăm aici, sub plan. Şi Izbaşa se şi aşeză. Fără să spună vreun cuvînt, tînărul pilot îşi ascultă instructorul. — In aviaţie, începu Izbaşa, oamenii trebuie să fie hotărîţi, să persevereze, să nu se subordoneze greutăţilor, insucceselor. Nu ai ieșit la simplă azi, vei ieşi miine. Și acest lucru nu trebuie să te descurajeze într-atîta. — Nu sînt bun pentru aviația reactivă, îngînă Rain. Vocea cu care rostise aceste cuvinte exprima atîta durere, atîta desnădejde îneît Izbaşa se simțea adînc impresionat. — Bine, reluă instructorul. Deocamdată, să zicem că așa ar fi. Dar te întreb . Ai încercat totul ? Ai făcut tot ce ţi-a stat în putință pentru a izbuti să ieşi la simplă ? Eu cred că nu. — Ce mai pot face, tovarășe locotenent major ? — Ce poți face ? Uite, hai să ne gîndim amîndoi. Mai întîi, spune-mi ce nu a mers. După cîte ştiu eu, ca instructor, tu lucrezi bine în aer. Unde-i baiul ? — Să vedeţi. Astăzi am făcut două duble. Am decolat bine, am făcut virajul corect şi am stăpînit avionul. La aterizare însă, nu ştiu cum, dar am venit lung şi ca să nu ies de pe pistă am tras de sus. Asta s-a repetat şi la al doilea tur. — Vasăzică vii lung şi tragi de sus. Asta-i periculos, spuse ca pentru sine Izbaşa. Uite Rain cum fac eu. Şi instructorul îşi aşeză palma pe pămînt. — Să zicem că rulăm pentru decolare. Pun motor. Avionul a prins viteză. II desprind şi cînd am ajuns la înălțimea stabilită mă înscriu în viraj. Rain urmărea cu vădit interes mîna instructorului care descria evoluțiile corecte ale avionului în aer. —■ Uite, acum m-am așezat pe direcția pistei și cind liziera de pomie acoperită de planul avionului încep sa iau panta de aterizare. Cînd am ajuns la înălţimea indicată, redresez, reduc motorul şi aştept cu răbdare pierderea vitezei şi a înălţimii. Şi aşa, pe nesimţite, avionul se aşează pe pistă normal. Pentru a fi înţeles, Izbaşa mai repetă odată exerciţiul, oprindu-se la fiecare nouă manevră, exiplicînd detailat ce trebuie să facă pilotul și de ce trebuie să se folosească. — Ei, ce zici Rain, e clar acum ? — Da, tovarășe locotenent major! Mi-e limpede. Foarte limpede, spuse Rain cu toată convingerea. — Acum, Rain, eu trebuie să plec din nou în misiune. Tu liniștește-te și peste vreo două ore am să cer să fii controlat din nou. In jurul orei amintite de instructor, Rain se îndreaptă spre start. Aici, Pinter și Izbașa discutau. Cînd Rain se apropie, căpitanul Pinter i se adresă. — Gata, Rain ? Te-ai pregătit sufletește ? Facem încă două duble și apoi vom vedea, spuse acesta zîmbind. In timp ce motoriștii alimentau avionul, Pinter și Rain își luau parașutele. — Rain, fii atent! Pe mine să nu mă consideri în carlingă. Curaj ! Tinerețea trebuie să învingă. Fața încercatului zburător Pinter se lumină de un zîmbet îngăduitor, zîmbet care strecură în sufletul tînărului pilot liniştea şi deplina încredere în sine. Avionul a rulat în start. Şi, în scurt timp după aceea, luă înălţime. Execută primul tur de pistă. De la staţie primi ordin să decoleze în continuare. Iată-i venind la aterizare pentru a doua oară. Avionul fu tras apoi la start. Piloții deschiseră carlinga și Rain se pregăti să coboare. Deodată simți că cineva din spate îl apasă pe umăr. Intorcînd capul, Rain întîlni același zîmbet cunoscut al pilotului Pinter. — De urcat te-ai^ urcat primul. Acum lasă-mă să cobor eu întîi... i Se adresă acesta coborînd pe pian. Apoi, apropiindu-se de Rain, continuă: — Totul a decurs normal. Acum, fii atent ! Iţi dau drumul la simplă. Verifică-ţi poziţia și fii calm. Pilotul Pinter coborî. Rain era singur de acum în cabina avionului de mare viteză. Iată clipa visată, iată visul împlinit. Bucuria care-1 stăpînea acum nu o simţise niciodată atît de puternic. La stație se aflau deja Pinter şi Izbaşa. Amîndoi erau cuprinşi de emoție şi priveau tăcuţi avionul care se afla la start. — Dacă totul e normal, 3.4.3. decolează ! Maneta de gaze fu împinsă înainte și avionul începu rularea pentru decolare. S-a desprins. Pinter şi Izbaşa se privesc tăcuţi, spunîndu-şi parcă: Ce spui ? Pînă aici e bine. Cu toată bucuria şi emoţia de care era cuprins pilotul Rain era stăpînit de un singur gînd: să execute îrttocmai manevrele. ,,Acum fac virajul. Aşa...“ Şi, zicînd acestea stabili o legătură perfectă între gînd şî acţiunea lui. Avionul execută un viraj corect. Readus în poziţie orizontală, Rain căuta de pe acum să se gîndească la liziera de pomi, la momentul cînd va trebui să se înscrie pe pantă şi să redreseze. Avionul ateriză cu bine. Pinter şi Izbaşa se priviră satisfăcuţi, zîmbiră şi coborîră din staţie. Cînd pilotul Izbaşa se îndreptă spre punctul de staţionare a piloţilor, înspre el alerga tînărul pilot Rain. Ajuns la cîţiva paşi de ei, se opri şi raportă : — Tovarăşe locotenent major, am executat primul tur de pistă în simplă comandă. Mîinile instructorului şi ale tînărului pilot s-au strîns cu putere. Bucuria era deopotrivă de mare pentru amîndoi. — Rain, ai trecut un examen greu. De acum, drumul spre înălţimi îţi este deschis. Lt. major I. CHERECHEŞ 'ft a Pregătiri în vederea zborului CĂRŢI NOI Jack Lindsay: „Primăvara amăgitoare” (E.S.P.LA.) Romanul scriitorului englez Jack Lindsay este una dintre operele literare care dovedesc că tema luptei pentru o viaţă mai bună, pentru pace, inspiră tot mai mult pe scriitorii progresişti din Occident. Acţiunea romanului se desfăşoară în anii de după cel de al doilea război mondial, din septembrie 1946 pînă în martie 1947, perioadă caracterizată prin ridicarea ideologică, prin lărgirea orizontului spiritual al muncitorilor englezi. ...Şi iată că din cei patru tineri englezi , plecaţi în război, se întorc acasă doar trei. Al patrulea a căzut ucis, undeva în Birma- nia, acolo unde ei s-au cunoscut şi s-au împrietenit. Se întoarce acasă Dick Baxter, minerul din Lancashire; îşi revede tovarăşii săi Harry Manson, studentul Şcolii de Economie din Londra; îl primeşte din nou îmbelşugatul cămin părintesc pe Kit Swinton, fiul bogatului fabricant de textile din Yorkshire. La Tyneside însă, Jean Emery, căsătorită cu unul dintre conducătorii Sindicatului unit al muncitorilor din electricitate, nu-şi va mai aştepta fratele... Speranţele şi dezamăgirile a nenumăraţi oameni simpli din Anglia se reflectă în via- jţa acestor personaje principale. Masele vota- seră pe laburişti în primele alegeri de după război pentru a nu mai îngădui conservatorilor să revină la putere. Conducătorii partidului laburist nu fuseseră deloc zgîrciţi cu promisiunile în timpul campaniei electorale. Ei căutau să asigure pe muncitori că „naţionalizarea“ unora dintre ramurile industriei marchează orientarea ţării pe calea socialismului. Insă, foarte curînd, muncitorii englezi şi-au dat seama că întreaga politică, aşa-zis socialistă, a guvernului nu era decit o cumplită înşelăciune. Conducătorii laburişti s-au dovedit a duce, sub paravanul lozincilor demagogice, o politică îndreptată spre satisfacerea intereselor claselor dominante pe seama înăspririi exploatării şi a sărăcirii maselor. Noua reacţiune instaurată la conducerea ţării răpeşte muncitorilor şi bruma de drepturi democratice cîştigate pînă atunci. Trecînd prin aceste încercări, minerul Dick Baxter, ca şi alţi eroi ai cărţii ajutaţi de elementele avansate ca studentul comunist , Harry Manson, parcurg , un lung şi dificil proces de maturizare, de creştere a conştiinţei de clasă. Imaginea muncitorilor avansaţi, a reprezentanţilor unei forţe care nu va îngădui niciodată reacţiunii să nesocotească şi să răpească maselor dreptul la o viaţă mai bună, este zugrăvită de Jack Lindsay cu o deosebită putere de convingere. Romanul „Primăvara amăgitoare" zugrăveşte o perioadă de afirmare puternică a intereselor vitale ale maselor muncitoare din Anglia; el reflectă creşterea luptei poporului englez pentru pace, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor muncii. V. S. Jukovski: „Termodinamica tehnică” (Traducere din limba rusă) Ţinind seama de rolul savanţilor ruşi şi sovietici in dezvoltarea termodinamicei şi instrîngerea datelor experimentale pentru aplicaţiile tehnice ale termodinamicei, autorul face o scurtă privire asupra dezvoltării în Rusia şi în U.R.S.S. a concepţiilor ştiinţifice asupra termodinamicei, trecînd in revistă realizările ştiinţei sovietice in acest domeniu. Această carte tratează despre: primul principiu al termodinamicei, gazele ideale, al doilea principiu al termodinamicei, ecuaţiile diferenţiale ale termodinamicei, gazele reale şi aburul, ciclurile maşinilor termice ideale şi bazele dinamicii gazelor. In lucrare se expun mai amănunţit o serie de probleme, ca de exemplu tendinţa spre echilibru a sistemelor izolate, ecuaţiile diferenţiale ale termodinamicei, potenţialele termodinamicei, ciclurile turbinelor cu gaze şi ale instalaţiilor frigorifere. Cartea mai cuprinde citeva exemple şi probleme, iar la sfirşit conţine o serie de tabele şi diagrame in care se dau valorile numerice pentru diferite mărimi caracteristice, pentru apă și aburi. Electro-birocrafie! Într-o bună zi, tovarăşul D. Ion de pe strada Căpitan Savopol nr. 7 din raionul Lenin, s-a glndit să-şi instaleze Lumină electrică in casă. După ce şi-a făcut instalaţia interioară urma să o cupleze de unul din stilpii de pe stradă. Era un lucru uşor, după părerea lui. Dar vorba ceea, omul propune şi... Energo-trustul dispune ! Energo-trust este întreprinderea care se ocupă cu instalarea luminii *electrice. De aceea, la 24 mai, cetăţeanul se prezintă acolo cu o cerere. După ce o depune, întreabă: — Acum ce fac ? — Aşteptaţi să vină cineva de la noi să măsoare distanţa de la locuinţa dvs. la cel mai apropiat stîlp electric din stradă. Ascultind sfatul primit, cetăţeanul începe să aştepte. Şi în aşteptarea măsurătorii, începe şi el să măsoare... timpul care trece. Se opreşte la 5 august, cind în fine i se face măsurătoarea. A doua zi se prezintă iar la Energotrust. — Mi s-a făcut măsurătoarea și vreau să plătesc taxa pentru racord... — Care măsurătoare, tovarășe? vine răspunsul. Noi n-am primit nimic ! — Bine, dar mi s-a făcut... — Dacă la noi nu scrie nimic, înseamnă că nu s-a făcut nimicI — Asta-i bună ! Eu am văzut cu ochii mei cum omul dvs. măsura. Dacă vreţi, vă spun şi cum arată. — Măi, tovarăşe, nu vrei să înţelegi că după hirtiile noastre n-ai fost măsurat ? Aşa trec cîteva zile, în care timp cetăţeanul vorbeşte mereu la telefon cu tota urma află ceea ce el ştia de mult: — Tovarăşe, într-adevăr aţi fost măsurat ! Acum am găsit dosarul. Vine din nou la întreprindere şi spune: — Vreau să plătesc taxa. — Cu plăcere, dar trebuie să aşteptaţi pină facem calculul. — Atunci să iau loc pe bancă ? — Nu, că aveţi cam mult de aşteptat. O să vă comunicăm noi acasă. Şi omul se întoarce acasă cu banii. Şi vremea trece, vremea vine, întocmai cum spune poetul. Iar cetăţeanul nostru se gîndeşte: „Probabil, tovarăşii de la Energotrust nu sînt prea tari la matematici. Altfel nu le trebuiau atîtea zile să facă o simplă socoteală ." In sfîrşit, la 26 august primeşte vestea cea bună. Calculul a fost făcut ! — Atunci poftim banii ! zice dânsul. — Nu-i primim... — De ce? se miră tovarăşul. — Pentru că urmează să plătiţi pe 13 septembrie ! — Aveţi pe 13 Septembrie vreo sucursală ? — Nu, tovarăşe ! Pe 13 septembrie avem... data la care v-am planificat să veniţi cu banii ! In prezent, D. Ion aşteaptă ziua care i-a fost planificată. Dar mai aşteaptă să se facă lumină atit în locuinţa lui, cit şi în... reţeaua practicilor birocratice de la Energotrust. Şi speră că întreprinderea n-o să-i fixeze şi pentru asta o zi in care să-l pună în... curenţi V. D. POPA Cînd va veni timpul? A trecut o bucată de timp de cind muncitorii de la G.A.S. „Dumitru Marinescu" s-au bucurat foarte mult de un lucru care vi s-ar putea părea fără importanță. S-a zvonit in tot G.A.S.-ul atunci o veste bună: „o să avem baie". — Baie ? — Da, baie. De ce vă mirați ? Dacă tractoriștii îmbracă seara cînd se culcă pijamale, de ce n-ar avea şi baie? Ce, nu se poate ? — Ba, se poate... In vremea ce s-a scurs s-au bnălţat locuinţele muncitoreşti, s-a terminat întregul grup social. S-a clădit şi tocatul unde trebuia să funcţioneze baia. Frumos locali Frumos pe dinafară pentru că înăuntru nu se află nimic de clnd s-a terminat construcţia băii. Adică nu sunt duşuri, robinete, cazan de aburi şi toate celelalte ce sunt necesare unei băi. întreprinderea Nr. 5 de construcţii Alexandria a neglijat să instaleze cele trebuincioase pentru punerea în funcţiune a băii. Clădirea între timp a fost închisă. — Bine, şi muncitorii unde fac baie ? La această întrebare poate ar putea să ne răspundă iov. Wolf, inginer şef la întreprinderea Nr. 5 de construcţii Alexandria, care a construit grupul social de la G.A.S. „Dumitru Marinescu" şi care a uitat de faptul că baia de aici trebuia terminată odată cu grupul social. Mecanizatorii de la G.A.S. „Dumitru Marinescu" doresc să ştie, tovarăşe Wolf, cînd vor putea face baie, la baia gospodăriei de stat. Ştiţi, ei sunt oameni nerăbdători. De altfel de când aşteaptă credem că le ajunge. Dvs. ce credeţi? M. MARDARE îşi valorifică produsele Pentru a contribui la aprovizionarea populaţiei muncitoare de la oraş cu produse legumicole şi fructe, mulţi dintre producătorii agricoli din comuna Ogrezeni, raionul Olteniţa, au încheiat contracte cu O.C.L. „Aprozar“ şi cooperativa locală, valorificându-şi prin aceste unităţi însemnate cantităţi din produsele ce le prisosesc. Astfel, ţărani muncitori Ion St. Piron, Constantin St. Mihăiţă, Ştefana Iorga, Vasile Dincă, Tudor Templea şi Oiştea Alexandru şi-au valorificat la preţuri de achiziţii, 3.300 kg. roşii, 1.730 kg. fasole, 1.350 kg. fructe şi însemnate cantităţi de alte proidiuse. Pilda acestora a fost urmată cu bucurie de numeroşi ţărani muncitori din comună. Bunăoară, producătorii Nae Licu şi Marin Botoc, au valorificat in două zile peste 2.450 kg. fasole. La fel ca ei sînt mulţi ţărani muncitori în comuna noastră, care-şi aduc o contribuţie însemnată la îmbunătăţirea schimbului de mărfuri dintre oraş şi sat. VASILE BABUŞ corespondent voluntar Credite acordate de stat Tot mai mulţi ţărani muncitori se bucură de creditele acordate de stat pentru a-şi procura vite şi unelte de muncă. Un astfel de exemplu este ţăranul muncitor Ştefan C. Radu din comuna Daia, care a obţinut de la Banca agricolă un credit în valoare de 4.000 lei, pentru a-şi cumpăra unelte. La fel, ţăranii muncitori Ilie Neacşu din comuna , Vieru, Geantă Tudor din comuna Ghizdaru, Gheorghe Chinan din Putineiu şi alţii, au primit cîte 4.000 lei cu care şi-au procurat cîte 2 cai, pentru efectuarea muncilor agricole. Asemenea credite au mai obţinut şi ţăranii muncitori din comunele Gogoşari, Slobozia, Turbatu şi altele, pentru a-şi procura vite de muncă. Colectiviştii Voicu C. Terteleacă din satul Plopşoru, Alexandru M. Cerbu din Ghizdaru şi Nicolae N. Niţu dlin Putineiu au primit câte 3000 lei, cumpărîndu-şi vaci die fapte necesare pentru familiile lor. V. VASILE corespondent voluntar