Steagul Roşu, septembrie 1955 (Anul 2, nr. 441-466)

1955-09-01 / nr. 441

Pag. Íré STEAGUC ROŞU O sáptámíná din munca unui deputat Ne aflăm In camera deputa­tului de la raionul ,,N. Bălce­­scu". Intră un om mărunţel şi agitat, purtind sub braţ un dosar cu multe hirtii. Este mun­citorul Ştefan Dimofte, depu­tat In circumscripţia electorală Nr 211. — Miine avem şedinţa comi­siei permanente — spuse el se­cretarei camerei deputatului. Las dosarul puţin la ,d-ta, că mă re­ped pinâ la secţia de gospodărie comunală. Dacă mă caută cine­va, vin repede. Sunt la tovară­şul inginer şef. Omul pleacă, şi tovarăşa se­cretară ţine să mă informeze. — Vrednic deputat! Tot timpul se preocupă de proble­mele gospodăreşti din circum­scripţia lui. Cum iese din pro­ducţie, vine aci la sfat. E a­­proape nelipsit, în fiecare zi. Oa ...Dacă-i atit de vrednic, mi-am zis, să-l popularizăm, urmărindu-i munca. Să luăm de pildă, o săptămînă de muncă şi anume: Ce a făcut deputatul Dimofte, in decursul ultimei săptămtni, pentru alegătorii săi? L-am aşteptat să vină şi am început cu întrebările. Programul de astăzi — Uite de pildă, astăzi. Toc­mai acum am ridicat hirtia pentru aprobarea de sirmă electrică. In circumscripţia mea se lucrează intens la electrifi­carea străzilor. Din 15 străzi, 8 sunt electrificate, iar alte 3 sunt un lucru. Cetăţenii de pe Vestei şi Cepreagă, văzind cum s-au electrificat alte străzi din cartier, au venit la mine şi mi-au propus să electrificăm şi străzile lor. Am întrunit comi­tetul de stradă, am depus ce­rerile la secţia de gospodă­rie comunală şi şantierul, pe care cetăţenii lucrează prin muncă voluntară, este acum intr-o fază înaintată. Mai este nevoie de sirmă electrică pen­tru care am obţinut aprobare. Astăzi, împreună cu ciţiva ce­tăţeni din cartier, merg la de­pozitul de materiale din str. Soldat Simion ca să ridic sir­ma. Mult o să se mai bucure cetăţenii cînd ne vor vedea cu sirma. E numai chestiune de zile şi becurile vor lumina şi străzile lor... Ieri am fost pe str. Nana, tot in chestiunea electrificării. Lo­cuitorii acestei străzi au cerut şi ei aprobare pentru electrifi­carea străzii lor. Ne-am adunat ciţiva seara acasă la Gheorghe Stănescu şi duminică vom ţine din nou adunare cu toţi cetăţe­nii străzii ca să ne facem pla­nul de lucru. Sfaturi şi critică Tot intr­ana din zilele săptă­­minii, trecind prin str. Vestei, deputatul Dimofte a văzut că pe unele loturi individuale cul­tivate cu zarzavaturi pătrunse­seră porcii şi păsările, produ­­cind stricăciuni. In seara acelei zile a ţinut o adunare, criticînd pe unii cetăţeni, arătindu-le că buna îngrijire a loturilor indi­viduale este o datorie cetăţe­nească. Oamenii au primit criti­ca şi n-au mai lăsat să pă­trundă păsările şi porcii pe aceste loturi, evitindu-se astfel pagubele. A doua zi după această cri­tică a mai urmat o adunare pe strada Drumul Găzarului, unde deputatul observase că unii cetăţeni aruncaseră gu­noaiele in mijlocul străzii. A luat legătura cu delegatul de stradă, tovarăşul Vasile Ungu­­­reanu, şi a ţinut o consfătuire la care au participat aproape 40 de cetăţeni. Ştefan Dimofte le-a vorbit cetăţenilor despre curăţenie şi igienă, de peri­colul răspindirii bolilor prin gunoaiele aruncate pe străzi de unii cetăţeni neînţelegători. La deputatul Dimofte vin deseori cetăţeni din circum­scripţia sa şi cu unele probleme personale. Aşa, de pildă, du­minică a fost vizitat de cetă­ţenii Alexandru Nicolae, Anton Timotică şi Costică Traian, care făcuseră cereri la secţia comer­cială a raionului pentru apro­bare de tablă de acoperiş. De­putatul a urmărit de aproape aceste cereri. Acum cîteva zile cererile au fost soluţionate şi oamenii şi-au putut ridica tabla necesară gospodăriilor lor. Greutăţi Uneori deputatul intimpină şi greutăţi în munca sa. De pildă, — îmi spune el — duminica trecută am avut greu­tăţi pe şantierele de pe străzile Băicoi şi Cepreagă unde cetă­ţenii lucrează prin muncă vo­luntară la pavarea acestor străzi. N-am avut piatră şi ni­sip. Acum vin chiar de la ingi­nerul şef al secţiei de gospodă­rie comunală care m-a asigurat că din primele vagoane care vor sosi, ni se va repartiza şi nouă piatră. Dar dacă până duminică nu va sosi piatra... Nu ştiu, zău, cum o să mă descurc cu şan­tierul ! Problema reparaţiilor imobilelor O muncă deosebită are to­varăşul Dimofte şi în comisia permanentă de deputaţi din sec­torul gospodăriei locative, in care are calitatea de vicepre­şedinte. In cursul săptăminii el s-a ocupat de definitivarea co­mitetelor de blocuri din raio­nul „Al. Bălcescu". Intrucit o serie dintre acestea nu aveau constituite comitete, comisia şi-a propus ca in scurt timp toate blocurile să-şi aibă for­mate comitete. In urma contro­lului făcut a constatat că ulti­mele blocuri şi-au format co­mitetele cu membrii necesari. Tot cu acest prilej a controlat o parte dintre şantierele de re­paraţii de la blocurile din ra­ion in număr de 60, dintre care 12 sunt sub supravegherea sa. Zilele trecute deputatul Dimofte a vizitat șantierele din str. Antim Nr. 56—44, B-dul Coş­­buc Nr. 87—89, 43—45 și 60—62, constatind că lucrările — în afară de cele din b-dul Coşbuc Nr. 87—89 — sunt terminate. Multe dintre șantierele din raionul nostru — ne spune de­putatul — au lucrări intîr­­ziate din cauza unei slabe or­ganizări a muncii. Se observă in deosebi o repetată fluctuaţie a lucrătorilor manuali care fac ca lucrările să intirzie. Chestiu­nea reparaţiilor locuinţelor mă frămintă in mod deosebit şi comisia noastră cred că trebuie să muncească mai mult pentru a găsi soluţiile cele mai bune. In controlul pe care l-am fă­cut pe teren în această săptă­­mină am cules o serie de ele­mente care ne vor ajuta în luarea unor măsur care­­ să ducă la urgentarea lucrărilor. — Ce program aveţi pentru ziua de miine ? — Miine, cum v-am mai spus, e o zi importantă pentru mine. Ţinem şedinţa comisiei permanente al cărei obiectiv principal este problema repa­raţiilor imobilelor din raionul nostru. M. LIGI Deputatul Ştefan Dimofte în mijlocul cetăţenilor Atunci cînd apele Oltului clocoteau mînioase Intr-unui din ceasurile amiezii, cînd gi batozele de pe aria din Comani tăcuseră ' o clipă, iar oamenii se retrăseseră în um­bra carelor pentru odihna de prinz, cineva a adus vorba privind către zăvoiul din a­­propiere: — Tii, ce plăcută trebuie să fie răcoa­rea din crîng acuma, pe arşiţa asta... — Ba eu. — a dat glas altul, un om voinic cu faţa năpădită de o barbă aspră ca ţepii de arici — aş face mai degrabă o baie în apa Oltului... Ai, ce bună şi rece trebuie să fie acuma apa Oltului... — De — de... vezi să nu păţeşti şi tu ca ai lui Constandin. Apa Oltului e vi­cleană, odată te trage firul apei şi te bagă intr-un vârtej de te scoate tocmai la Cara­cal... — Ei, aşii... Cu ăia a fost altă poves­te... Atunci era apa venită mare, era după ploile din primăvară... — Dar ce-au păţit ai lui Constandin, nene? — Cum, nu ştii ?... Şi am aflat atunci o întîmplare crîn­­cenă, una din nenumăratele întîmplări pe care Oltul le înscrie în istoria pe care singur şi-o făureşte în drumu-i de veacuri către albia largă a Dunării... In primă­vara aceasta, Oltul venise mînios ca nici­odată; apele adunate din năvala ploilor s-au năpustit într-un clocot vijelios la vale, fierbînd mînioase, apoi nemaiîncă­­pînd în matcă au dat buzna pe delături. Ca un telegar sălbatic, scăpat din ocol, s-a repezit Oltul peste maluri înecînd grî­­ne, ogoare și livezi, potopind luncile și sa­tele apropiate... Cînd Oltul s-a mai domolit şi s-a retras în matcă, însă la fel de tulbure şi înfri­coşător, oamenii au băgat de seamă că podul de vase ce lega satul cu pămîntu­­rile de peste apă, fusese smuls de furia valurilor şî cărat la vale, iar cablul de care erau ancorate vasele, împotmolit la fund în nisip. Ce era de făcut? Mai bine de 400 de hectare de pămînt fuseseră des­părţite de sat, chiar în toiul însămînţă­­rilor de primăvară. Oamenii priveau către pămînturile de peste apă; vremea însăimînţărilor trecea şi cele 400 de hectare erau ameninţate să rămînă pîrloagă. — Ce facem, tovarăşi? — a vorbit în prima duminică deputatul Ilie Ciurea oa­menilor adunaţi la sfat. Trebuie neapărat să refacem podul... Vremea s-a încălzit şi dacă nu-i dăm bătaie acum, rămînem de căruţă cu Însămînţatul. Nu putem sta cu mîinile în sîn aşteptînd să se retragă apele... — Aşa-i, aşa-i, au răspuns mulţi. Ilie are dreptate, trebuie să facem podul la loc... — Bun, atunci să trecem la treabă. Iaca, azi e duminică. Să ne strîngem ze­­ce-douăzeci de oameni şi sa ne apucăm de lucru. Şi, astfel, îndemnul lui Ilie Ciurea şi al celorlalţi deputaţi, membri de partid, a avut un larg răsunet în comună. Nu după multă vreme, la matca Oltului, acolo unde fusese podul plutitor se strîn­­seră peste cincizeci de oameni. Şi lucrul a început... Ciţiva dintre cei mai îndrăzneţi au ur­cat în bărci şi s-au avîntat pe ape, ur­mărind firul cablului, trăgînd de el şi descleştîndu-l din nisipul de pe fund, centimetru cu centimetru... Valurile tul­buri se rostogoleau la vale mugind săl­batic, purtînd cu ele trunchiuri de sălcii smulse din luncă, iar bărcile prinse în vîrtejul lor săltau ca nişte jucării pe crestele înspumate... Uneori, părea că ameţitorul dans al şu­voaielor le va smulge ca pe nişte coji de nucă şi le va rostogoli la vale, înmor­­mîntîndu-le în adîncul tulbure al apelor, dar braţele oamenilor, încleştate pe vîsle, tăiau cu îndărătnicie valurile, înfruntîn­­du-le năvala... Sudoarea şiroia fierbinte pe tîmple, braţele încleştate pe vîsle în­cepuseră să obosească, iar Oltul se arun­ca asupra bărcilor cu şi mai mare furie... Clipele treceau încet, încet... şi cu fiecare clipă, ieşea la iveală centimetru cu centi­metru cablul despotmolit de pe fund. In vremea asta, cei aflaţi pe mal îl trăgeau către ei, strîngînd scripetele cu mare a­­tenţie, schimbîndu-se unii pe alţii. Şi cînd soarele coborîse spre seară, îm­­purpurînd oglinda albastră a cerului, ul­tima bucăţică de cablu fusese scoasă la suprafaţă. De acum podul putea fi refă­cut, iar legătura cu celălalt mal, restabi­lită. Oamenii s-au privit în ochi mulţumiţi şi şi-au şters sudoarea de pe frunte zîm­­bind: „Am învins“! Apele Oltului bolboroseau mînioase, săltîndu-şi valurile cu crestele înspumate şi izbeau de matcă parcă mai cu furie. Era însă o furie neputincioasă. Oamenii îl învinseseră din nou...­­ Povestitorul tăcuse. Acum, își răsucea gînditor o țigară ascultînd parcă şoa­pta îndepărtată a amintirilor. Numaidecît în­să, s-a auzit uruitul zgomotos al tracto­rului și batozele au prins a zumzăi din nou, cu hărnicie. Omul și-a luat în grabă furca uitată alăturea şi s-a răsucit în loc dînd glas către unul din carele încărcate cu snopi ce aşteptau în apropiere: — Trage carul la batoză, măăăi !... Iar eu, am mai rămas acolo o vreme, gîndindu-mă la cele auzite şi spunîn­­du-mi că, totuşi, întîmplările şi faptele cele mai măreţe pe care Oltul le înscrie în istoria sa, aparţin oamenilor... ION MACARIE SPRE CUCERIREA ÎNĂLŢIMILOR A­ceastă zi nu se deosebeşte cu nimic de celelalte zile obişnuite de zbor. Dacă pentru majoritatea oameni­lor de pe aerodrom această zi nu reprezintă ceva deosebit, apoi pentru tînărul pilot Rain însemna una dintre cele mai importante zile din ultimii ani. In această dimineață căl­duroasă de vară, pilotul Rain urma să urce singur spre înălțimi, pillotînd un avion de mare viteză. Acesta, de altfel, era cuteză­torul vis pe care dorea să-l vadă realizat, cu toată ardoarea, încă de mult timp. Dar pînă la sosirea acestei clipe, a avut de în­fruntat multe greutăţi, a trebuit să-şi însu­şească cunoştinţe complexe, în ce priveşte tehnica pilotajului. Un avion cu reflexe argintii şi cu aripile însăgetate alunecă pe panta de aterizare. Peste cîteva clipe, roţile au prins pista, ate­­rizînd. După ce avionul trase la start, din cabină coborîră căpitanul Pinter şi tînărul pilot Rain. Faţa acestuia din urmă era aprin­să şi cămaşa putea fi stoarsă de transpiraţie. Pilotul Pinter nu spunea nici un cuvînt şi nici faţa lui nu exterioriza ceva deosebit. Acest lucru îl neliniştea pe Rain. F.­ era ne­răbdător să afle dacă îi va da drumul la simplă sau nu. De aceea, nu se depărtă de pilotul Pinter, crezînd că acesta îi va spune: „Tovarăşe Rain, îţi faci alimentarea şi poţi pleca în simplă“. Dar aceste cuvinte, în care el ar fi găsit toată bucuria, realizarea visu­lui îndrăzneţ, întârziam Cînd pilotul Pinter iscăli în carnetul teh­nicianului, pregătindu-se să urce din nou în carlingă, Rain se apropie cu o­ oarecare strîngere de inimă de el şi raportă: — Tovarăşe căpitan, vă rog scrieţi-mi şi mie calificativul. Şi-i întinse foaia de zbor. — Da, da. Şi căpitanul Pinter, aşezînd-o pe fața planului înfierbîntat, scrise: „satis­făcător“. „Sa-tis-fă­ că-tor...“ îngînă pilotul Rain și deodată simți că totul se învîrte în jurul lui. El știa­ că avînd un asemenea calificativ nu poate pleca în simplă. — Asta e. Poftim. Și căpitanul Pinter îi întinse foaia de zbor. , Pe măsură ce Rain privea acest califica­tiv, gîndurile se învălmășiseră de-a binelea.­­Iși vedea visul spulberat. In sufletul lui se strecura o durere nespus de mare. Și, cu­prins de disperare, dădu frîu liber vorbelor. — Tovarășe căpitan, spuneți-mi, vă rog, oare într-adevăr eu nu sunt bun pentru avia­ţia reactivă ? Vreţi cumva să raportaţi to­varăşului comandant să fiu dat la avioane clasice ? Intr-adevăr, nu e pentru mine a­­viaţia reactivă ! Pilotul Pinter, după ce îşi fixă paraşuta, privi în ochii tînărului pilot şi îi vorbi fără să fi luat î­n seamă ultimele cuvinte rostite cu atîta convingere. — Rain, nu stăpînești încă suficient avio­nul pe panta de aterizare, asta e. De aceea încă nu-ți pot da drumul la simplă coman­dă! Nu spun că nu ai deprinderi și nu vei reuși să-ţi înlături lipsurile pe care le ai, dar mai ai nevoie să mai faci cîteva duble. E clar ? In timp ce pilotul Rain, cuprins de dure­rea insuccesului, stătea departe de tovarășii lui dragi, pilotul Izbaşa se întorsese din zbor. Prima lui grijă, după ce raportă conducătorului zborului de îndeplinirea mi­siunii, fu aceea să afle de situația lui Rain. Văzînd că lipseşte de la punctul de staţio­nare a piloţilor, îi întrebă pe cei de sub um­brar unde poate fi găsit. — A aterizat dar nu a venit pe aici, răs­punse Veltan. Făcînd cîţiva paşi spre staţia de condu­­­cere a zborului şi crezînd că este undeva prin apropiere, îl strigă : „Rain !... Rain !...“ Chemările lui însă se învălmăşiră cu zgo­motul avionului care decola. „Unde să fie?“ se întrebă Izbaşa şi stăpînit de dorinţa de a-1 găsi se îndreptă spre linia de demarca­ţie. Ocoli maşina-cisternă şi trecu de la un avion la altul. Ajuns la penultimul­ avion, se opri surprins. Avea în față pe tînărul pilot Rain. Stătea rezemat de pian, cu obra­zul lipit de husa încinsă șî mingi­­a din cînd în cînd cu mîna aripa avionului. — Ei. Aici erai? Ce faci Rain? Cum a mers ? Și Izbașa păși spre el. Rain se ridică dar se feri rușinat să pri­vească în ochii instructorului. — Hai, nu mai fi aşa abătut. Să stăm aici, sub plan. Şi Izbaşa se şi aşeză. Fără să spună vreun cuvînt, tînărul pilot îşi ascultă instructorul. — In aviaţie, începu Izbaşa, oamenii tre­buie să fie hotărîţi, să persevereze, să nu se subordoneze greutăţilor, insucceselor. Nu ai ieșit la simplă azi, vei ieşi miine. Și acest lucru nu trebuie să te descurajeze într-atîta. — Nu sînt bun pentru aviația reactivă, îngînă Rain. Vocea cu care rostise aceste cuvinte ex­prima atîta durere, atîta desnădejde îneît Izbaşa se simțea adînc impresionat. — Bine, reluă instructorul. Deocamdată, să zicem că așa ar fi. Dar te întreb . Ai în­cercat totul ? Ai făcut tot ce ţi-a stat în putință pentru a izbuti să ieşi la simplă ? Eu cred că nu. — Ce mai pot face, tovarășe locotenent major ? — Ce poți face ? Uite, hai să ne gîndim amîndoi. Mai întîi, spune-mi ce nu a mers. După cîte ştiu eu, ca instructor, tu lucrezi bine în aer. Unde-i baiul ? — Să vedeţi. Astăzi am făcut două duble. Am decolat bine, am făcut virajul corect şi am stăpînit avionul. La aterizare însă, nu ştiu cum, dar am venit lung şi ca să nu ies de pe pistă am tras de sus. Asta s-a repetat şi la al doilea tur. — Vasăzică vii lung şi tragi de sus. Asta-i periculos, spuse ca pentru sine Izbaşa. Uite Rain cum fac eu. Şi instructorul îşi aşe­ză palma pe pămînt. — Să zicem că rulăm pentru decolare. Pun motor. Avionul a prins viteză. II desprind şi cînd am ajuns la înăl­țimea stabilită mă înscriu în viraj. Rain urmărea cu vădit interes mîna in­structorului care descria evoluțiile corecte ale avionului în aer. —■ Uite, acum m-am așezat pe direcția pistei și cind liziera de pomi­e acoperită de planul avionului încep sa iau panta de ateri­zare. Cînd am ajuns la înălţimea indicată, redresez, reduc motorul şi aştept cu răbdare pierderea vitezei şi a înălţimii. Şi aşa, pe nesimţite, avionul se aşează pe pistă normal. Pentru a fi înţeles, Izbaşa mai repetă o­­dată exerciţiul, oprindu-se la fiecare nouă manevră, exiplicînd detailat ce trebuie să facă pilotul și de ce trebuie să se folo­sească. — Ei, ce zici Rain, e clar acum ? — Da, tovarășe locotenent major! Mi-e limpede. Foarte limpede, spuse Rain cu toată convingerea. — Acum, Rain, eu trebuie să plec din nou în misiune. Tu liniștește-te și peste vreo două ore am să cer să fii controlat din nou. In jurul orei amintite de instructor, Rain se îndreaptă spre start. Aici, Pinter și Iz­bașa discutau. Cînd Rain se apropie, căpi­tanul Pinter i se adresă. — Gata, Rain ? Te-ai pregătit sufletește ? Facem încă două duble și apoi vom vedea, spuse acesta zîmbind. In timp ce motoriștii alimentau avionul, Pinter și Rain își luau parașutele. — Rain, fii atent! Pe mine să nu mă consideri în carlingă. Curaj ! Tinerețea tre­buie să învingă. Fața încercatului zburător Pinter se lu­­mină de un zîmbet îngăduitor, zîmbet care strecură în sufletul tînărului pilot liniştea şi deplina încredere în sine. Avionul a rulat în start. Şi, în scurt timp după aceea, luă înălţime. Execută primul tur de pistă. De la staţie primi ordin să decoleze în continuare. Iată-i venind la aterizare pentru a doua oară. A­­vionul fu tras apoi la start. Piloții deschi­seră carlinga și Rain se pregăti să coboare. Deodată simți că cineva din spate îl apasă pe umăr. Intorcînd capul, Rain întîlni același zîmbet cunoscut al pilotului Pinter. — De urcat te-ai^ urcat primul. Acum la­­să-mă să cobor eu întîi... i Se adresă acesta coborînd pe pian. Apoi, apropiindu-se de Rain, continuă: — Totul a decurs normal. Acum, fii atent ! Iţi dau drumul la simplă. Verifică-ţi poziţia și fii calm. Pilotul Pinter coborî. Rain era singur de acum în cabina avionului de mare viteză. Iată clipa visată, iată visul împlinit. Bucu­ria care-1 stăpînea acum nu­ o simţise nici­odată atît de puternic. La stație se aflau deja Pinter şi Izbaşa. Amîndoi erau cuprinşi de emoție şi priveau tăcuţi avionul care se afla la start. — Dacă totul e normal, 3.4.3. decolează ! Maneta de gaze fu împinsă înainte și a­vionul începu rularea pentru decolare. S-a desprins. Pinter şi Izbaşa se privesc tăcuţi, spunîndu-şi parcă: Ce spui ? Pînă aici e bine. Cu toată bucuria şi emoţia de care era cu­prins pilotul Rain era stăpînit de un singur gînd: să execute îrttocmai manevrele. ,,A­­cum fac virajul. Aşa...“ Şi, zicînd acestea stabili o legătură perfectă între gînd şî ac­ţiunea lui. Avionul execută un viraj corect. Readus în poziţie orizontală, Rain căuta de pe acum să se gîndească la liziera de pomi, la momentul cînd va trebui să se înscrie pe pantă şi să redreseze. Avionul ateriză cu bine. Pinter şi Izbaşa se priviră satisfăcuţi, zîmbiră şi coborîră din staţie. Cînd pilotul Izbaşa se îndreptă spre punctul de staţionare a piloţilor, în­spre el alerga tînărul pilot Rain. Ajuns la cîţiva paşi de ei, se opri şi raportă : — Tovarăşe locotenent major, am executat primul tur de pistă în simplă comandă. Mîinile instructorului şi ale tînărului pilot s-au strîns cu putere. Bucuria era deopo­trivă de mare pentru amîndoi. — Rain, ai trecut un examen greu. De a­­cum, drumul spre înălţimi îţi este deschis. Lt. major I. CHERECHEŞ 'ft a Pregătiri în vederea zborului CĂRŢI NOI Jack Lindsay: „Primăvara amăgitoare” (E.S.P.LA.) Romanul scriitorului englez Jack Lindsay este una dintre operele literare care do­vedesc că tema luptei pentru o viaţă mai bună, pentru pace, inspiră tot mai mult pe scriitorii progresişti din Occident. Acţiunea romanului se desfăşoară în anii de după cel de al doilea război mondial, din septembrie 1946 pînă în martie 1947, pe­rioadă caracterizată prin ridicarea ideologică, prin lărgirea orizontului spiritual al munci­torilor englezi. ...Şi iată că din cei patru tineri englezi , plecaţi în război, se întorc acasă doar trei.­­ Al patrulea a căzut ucis, undeva în Birma-­­ nia, acolo unde ei s-au cunoscut şi s-au împrietenit. Se întoarce acasă Dick Baxter, minerul din Lancashire; îşi revede tovarăşii săi Harry Manson, studentul Şcolii de Economie din Londra; îl primeşte din nou îmbelşu­gatul cămin părintesc pe Kit Swinton, fiul bogatului fabricant de textile din Yorkshire. La Tyneside însă, Jean Emery, căsătorită cu unul dintre conducătorii Sindicatului unit al muncitorilor din electricitate, nu-şi va mai aştepta fratele... Speranţele şi dezamăgirile a nenumăraţi oameni simpli din Anglia se reflectă în via- j­­ţa acestor personaje principale. Masele vota-­­ seră pe laburişti în primele alegeri de după război pentru a nu mai îngădui conserva­torilor să revină la putere. Conducătorii par­tidului laburist nu fuseseră deloc zgîrciţi cu promisiunile în timpul campaniei electorale. Ei căutau să asigure pe muncitori că „naţio­nalizarea“ unora dintre ramurile industriei marchează orientarea ţării pe calea socia­lismului. Insă, foarte curînd, muncitorii englezi şi-au dat seama că întreaga politică, aşa-zis socia­listă, a guvernului nu era decit o cumplită înşelăciune. Conducătorii laburişti s-au do­vedit a duce, sub paravanul lozincilor de­magogice, o politică îndreptată spre satisfa­cerea intereselor claselor dominante pe sea­ma înăspririi exploatării şi a sărăcirii mase­lor. Noua reacţiune instaurată la conducerea ţării răpeşte muncitorilor şi bruma de drep­turi democratice cîştigate pînă atunci. Trecînd prin aceste încercări, minerul Dick Baxter, ca şi alţi eroi ai cărţii ajutaţi de elementele avansate ca studentul comunist , Harry Manson, parcurg , un lung şi dificil proces de maturizare, de creştere a conşti­inţei de clasă. Imaginea muncitorilor avan­saţi, a reprezentanţilor unei forţe care nu va îngădui niciodată reacţiunii să nesocotea­scă şi să răpească maselor dreptul la o viaţă mai bună, este zugrăvită de Jack Lindsay cu o deosebită putere de convingere. Romanul „Primăvara amăgitoare" zugră­veşte o perioadă de afirmare puternică a in­tereselor vitale ale maselor muncitoare din Anglia; el reflectă creşterea luptei poporu­lui englez pentru pace, pentru îmbunătăţi­rea condiţiilor de viaţă ale oamenilor muncii. V. S. Jukovski: „Termodinamica tehnică” (Traducere din limba rusă) Ţinind seama de rolul savanţilor ruşi şi sovietici in dezvoltarea termodinamicei şi in­strîngerea datelor experimentale pentru aplicaţiile tehnice ale termodinamicei, au­torul face o scurtă privire asupra dez­voltării în Rusia şi în U.R.S.S. a concep­ţiilor ştiinţifice asupra termodinamicei, trecînd in revistă realizările ştiinţei so­vietice in acest domeniu. Această carte tratează despre: primul principiu al termodinamicei, gazele ideale, al doilea principiu al termodinamicei, e­­cuaţiile diferenţiale ale termodinamicei, gazele reale şi aburul, ciclurile maşinilor termice ideale şi bazele dinamicii gazelor. In lucrare se expun mai amănunţit o serie de probleme, ca de exemplu tendin­ţa spre echilibru a sistemelor izolate, ecuaţiile diferenţiale ale termodinamicei, potenţialele termodinamicei, ciclurile tur­binelor cu gaze şi ale instalaţiilor fri­­gorifere. Cartea mai cuprinde citeva exemple şi probleme, iar la sfirşit conţine o se­rie de tabele şi diagrame in care se dau valorile numerice pentru diferite mărimi caracteristice, pentru apă și aburi. Electro-birocrafie! Într-o bună zi, tovarăşul D. Ion de pe strada Căpitan Savopol nr. 7 din raionul Lenin, s-a glndit să-şi instaleze Lumină electrică in casă. După ce şi-a fă­cut instalaţia interioară urma să o cuple­ze de unul din stilpii de pe stradă. Era un lucru uşor, după părerea lui. Dar vor­ba ceea, omul propune şi... Energo-trus­­tul dispune ! Energo-trust este întreprinderea care se ocupă cu instalarea luminii *electrice. De aceea, la 24 mai, cetăţeanul se pre­zintă acolo cu o cerere. După ce o de­pune, întreabă: — Acum ce fac ? — Aşteptaţi să vină cineva de la noi să măsoare distanţa de la locuinţa dvs. la cel mai apropiat stîlp electric din stradă. Ascultind sfatul primit, cetăţeanul în­cepe să aştepte. Şi în aşteptarea măsu­rătorii, începe şi el să măsoare... timpul care trece. Se opreşte la 5 august, cind în fine i se face măsurătoarea. A doua zi se prezintă iar la Energo­trust. — Mi s-a făcut măsurătoarea și vreau să plătesc taxa pentru racord... — Care măsurătoare, tovarășe? vine răspunsul. Noi n-am primit nimic ! — Bine, dar mi s-a făcut... — Dacă la noi nu scrie nimic, înseam­nă că nu s-a făcut nimicI — Asta-i bună ! Eu am văzut cu ochii mei cum omul dvs. măsura. Dacă vreţi, vă spun şi cum arată. — Măi, tovarăşe, nu vrei să înţelegi că după hirtiile noastre n-ai fost mă­surat ? Aşa trec cîteva zile, în care timp ce­tăţeanul vorbeşte mereu la telefon cu to­ta urma află ceea ce el ştia de mult: — Tovarăşe, într-adevăr aţi fost mă­surat ! Acum am găsit dosarul. Vine din nou la întreprindere şi spune: — Vreau să plătesc taxa. — Cu plăcere, dar trebuie să aşteptaţi pină facem calculul. — Atunci să iau loc pe bancă ? — Nu, că aveţi cam mult de aşteptat. O să vă comunicăm noi acasă. Şi omul se întoarce acasă cu banii. Şi vremea trece, vremea vine, întocmai cum spune poetul. Iar cetăţeanul nostru se gîndeşte: „Probabil, tovarăşii de la Energo­trust nu sînt prea tari la mate­matici. Altfel nu le trebuiau atîtea zile să facă o simplă socoteală ." In sfîrşit, la 26 august primeşte vestea cea bună. Calculul a fost făcut ! — Atunci poftim banii ! zice dânsul. — Nu-i primim... — De ce? se miră tovarăşul. — Pentru că urmează să plătiţi pe 13 septembrie ! — Aveţi pe 13 Septembrie vreo sucursală ? — Nu, tovarăşe ! Pe 13 septembrie avem... data la care v-am planificat să veniţi cu banii ! In prezent, D. Ion aşteaptă ziua care i-a fost planificată. Dar mai aşteaptă să se facă lumină atit în locuinţa lui, cit şi în... reţeaua practicilor birocratice de la Energo­trust. Şi speră că întreprinderea n-o să-i fixeze şi pentru asta o zi in care să-l pună în... curenţi V. D. POPA Cînd va veni timpul? A trecut o bucată de timp de cind muncitorii de la G.A.S. „Dumitru Mari­­nescu" s-au bucurat foarte mult de un lucru care vi s-ar putea părea fără im­portanță. S-a zvonit in tot G.A.S.-ul a­­tunci o veste bună: „o să avem baie". — Baie ? — Da, baie. De ce vă mirați ? Dacă tractoriștii îmbracă seara cînd se culcă pijamale, de ce n-ar avea şi baie? Ce, nu se poate ? — Ba, se poate... In vremea ce s-a scurs s-au bnălţat lo­cuinţele muncitoreşti, s-a terminat între­gul grup social. S-a clădit şi tocatul unde trebuia să funcţioneze baia. Frumos lo­cali Frumos pe dinafară pentru că înă­untru nu se află nimic de clnd s-a ter­minat construcţia băii. Adică nu sunt duşuri, robinete, cazan de aburi şi toate celelalte ce sunt necesare unei băi. între­prinderea Nr. 5 de construcţii Alexandria a neglijat să instaleze cele trebuincioase pentru punerea în funcţiune a băii. Clă­direa între timp a fost închisă. — Bine, şi muncitorii unde fac baie ? La această întrebare poate ar putea să ne răspundă iov. Wolf, inginer şef la în­treprinderea Nr. 5 de construcţii Alexan­dria, care a construit grupul social de la G.A.S. „Dumitru Marinescu" şi care a uitat de faptul că baia de aici trebuia terminată odată cu grupul social. Mecanizatorii de la G.A.S. „Dumitru Marinescu" doresc să ştie, tovarăşe Wolf, cînd vor putea face baie, la baia gospo­dăriei de stat. Ştiţi, ei sunt oameni ne­răbdători. De altfel de când aşteaptă cre­dem că le ajunge. Dvs. ce credeţi? M. MARDARE îşi valorifică produsele Pentru a contribui la aprovizionarea populaţiei muncitoare de la oraş cu pro­duse legumicole şi fructe, mulţi dintre pro­­ducătorii agricoli din comuna Ogrezeni, raio­­nul Olteniţa, au încheiat contracte cu O.C.L. „Aprozar“ şi cooperativa locală, valorificân­­d­u-şi prin aceste unităţi însemnate canti­tăţi din produsele ce le prisosesc. Astfel, ţărani muncitori Ion St. Piron, Constantin St. Mihăiţă, Ştefana Iorga, Va­sile Dincă, Tudor Templea şi Oiştea A­­lexandru şi-au valorificat la preţuri de a­­chiziţii, 3.300 kg. roşii, 1.730 kg. fasole, 1.350 kg. fructe şi însemnate cantităţi de alte proidiuse. Pilda acestora a fost urmată cu bucurie de numeroşi ţărani muncitori din comună. Bunăoară, producătorii Nae Licu şi Marin Botoc, au valorificat in două zile peste 2.450 kg. fasole. La fel ca ei sînt mulţi ţărani muncitori în comuna noastră, care-şi aduc o contribuţie însemnată la îm­bunătăţirea schimbului de mărfuri dintre oraş şi sat. VASILE BABUŞ corespondent voluntar Credite acordate de stat Tot mai mulţi ţărani muncitori se bucură de creditele acordate de stat pentru a-şi procura vite şi unelte de muncă. Un astfel de exemplu este ţăranul munci­tor Ştefan C. Radu din comuna Daia, care a obţinut de la B­anca agricolă un credit în valoare de 4.000 lei, pentru a-şi cum­păra unelte. La fel, ţăranii muncitori Ilie Neacşu din comuna , Vieru, Geantă Tu­dor din comuna Ghizdaru, Gheorghe Chi­nan din Putineiu şi alţii, au primit­ c­îte 4.000 lei cu care şi-au procurat cîte 2 cai, pentru efectuarea muncilor agricole. Ase­menea credite au mai obţinut şi ţăranii muncitori din comunele Gogoşari, Slobozia, Turbatu şi altele, pentru a-şi procura vite d­e muncă. Colectiviştii Voicu C. Terteleacă din sa­tul Plopşoru, Alexandru M. Cerbu din Ghiz­­daru şi Nicolae N. Niţu dl­in Putineiu au primit câte 3000 lei, cumpărînd­u-şi vaci die fapte necesare pentru familiile lor. V. VASILE corespondent voluntar

Next